3.3 C
București
miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 827

Gabriel Bota: „Mi-am propus să nu mai vorbesc nimic negativ. Cartea ne transformă!”

Poetul și eseistul Gabriel Bota spune că a ales să nu se mai vaite, deși organizarea unui Festival de Carte poate fi privit ca un act de curaj, mai ales într-un an pandemic.

„ Mi-am propus să nu mai vorbesc nimic negativ. Nu este ușor, însă, am reușit și anul acesta, cu unele restricții. Nu va mai fi marșul Cărții, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, însă(…) vom avea invitați scriitori din opt țări, scriitori contemporani de succes.

„ De regulă, se crede că autorul unei cărți e musai mort. Mi-am dorit să arăt lumii că nu e mereu așa, că se poate interacționa cu autorii, că sunt vii, că le pot adresa întrebări”, a subliniat Bota.

Cartea ne transformă. Fercirea, subiectul-cheie al ediției de anul acesta

Întrebat cum reușește să atragă tinerii spre lectură, în noianul de informații online, Bota spune că nimic nu se poate compara cu o carte:„ Cartea ne transformă. Este cea care ne transformă sufletul! Citiți și veți deveni mai împliniți!”, s-a exprimat Bota.

Toate evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Carte care va lua startul pe 16 septembrie, la Cluj, vor fi transmise și live. Participanții vor avea surpriza să dezbată subiecte care ne preocupă pe toți, așa cum este fericirea. Conferinețele, seminarele, vor fi trasmise online, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Autori din opt țări vor sosi la Festivalul din Transilvania

Festivalul include peste 40 de evenimente cu 13 invitați speciali din opt țări, scriitori de renume internațional, a precizat pentru zin.ro, organizatorul Gabriel Bota.

De-a lungul timpului, la Cluj, au fost nume cu rezonanță din cultură: António Lobo Antunes, nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, Hanne Ørstavik, autoare norvegiană contemporană, Mircea Cărtărescu, Mihai Șora, Alessandro Baricco, scriitor italian.

Festivalul Internațional de Carte Transilvania se va încheia pe 19 septembrie.

Viorel Hrebenciuc, trei ani de închisoare cu executare. Sentința e definitivă

Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în cursul zilei de astăzi, la trei ani de închisoare cu executare. Fostul lider PSD urmează să fie dus la penitenciar imediat ce se încheie întocmirea formalităților necesare.

Viorel Hrebenciuc va face închisoare pentru fapte de mare corupție

În urma apelului, Viorel Hrebenciuc s-a ales cu o pedeapsă mai mare decât se aștepta, și anume cu trei ani de închisoare cu executare, în contextul dosarului în care atât el, cât și Laura Georgescu, au fost condamnați inițial.

Citește și: AUR a făcut iar scandal în Parlament. Roman a suspendat temporar ședința

Curtea de Apel București amâna, în data de 20 august, pentru a treia oară pronunțarea sentinței, aceasta fiind dată în cursul zilei de astăzi.

Condamnarea inițială a fostului politician Viorel Hrebenciuc venea în 2019, pentru dosarul Giga TV. În cadrul aceluiași dosar, fosta șefă CNA (Laura Georgescu) primea 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

Citește și: Nelu Iordache a fost condamnat definitiv la 11 ani și 9 luni de închisoare cu executare, pedeapsă aproape dublă față de prima decizie a instanței

În fișa dosarului se arară: „Procurorii DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus, în iulie 2015, trimiterea în judecată a mai multor persoane, toate implicate în fapte de corupție.

Astfel au fost judecați GEORGESCU LAURA – CORINA, președinta Consiliului Național al Audiovizualului (C.N.A), pentru abuz în serviciu, (2 infracțiuni, din care una în formă continuată – 25 acte materiale), instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (25 acte materiale),

HREBENCIUC VIOREL, la data faptei deputat, membru în Comitetul Executiv Național al unui partid (organ de conducere și de decizie al partidului), pentru folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid,

ȘTEFAN GHEORGHE, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamț, persoană ce controlează postul de televiziune GIGA TV, pentru instigare la infracțiunea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, și

IORGA NARCISA – CLEMENTINA, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (C.N.A.), la data faptei, pentru instigare la infracțiunea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid”.

Trafic de influență la Înmatricularea Vehiculelor Argeș

Un bărbat din Argeș a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, pentru o faptă comisă în urmă cu mai bine de 2 ani.

Între timp, o altă persoană cercetată în cauză a recunoscut implicarea și a căzut la un acord cu procurorii, semn că acuzațiile au totuși ceva în spate.

Inculpatul este acuzat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș că, în vara anului 2019, a pretins de la un bărbat 200 de euro, în schimbul banilor urmând a pune o vorbă bună pe lângă funcţionarii Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCÎV) Argeş – Evidenţa Auto, pentru a-i înmatricula acestuia o mașină, deși dosarul nu conţinea documentele necesare.

Înțelegerea nu a fost parafată atunci, la câteva luni inculpatul revenind cu aceeași propunere, prin intermediul celei de-a doua persoane implicate. De aici, cel căruia i se făcuse propunerea a mers și a anunțat oamenii legii, iar pe 1 octombrie 2019 organele de poliție judiciară ale DGA – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au realizat un flagrant.

Cea de-a doua persoană implicată, o femeie care administra o firmă de întocmire a dosarelor auto, a fost cea care a primit efectiv 950 lei (echivalentul a 200 euro) de la denunțător, moment în care a fost surprinsă, așa că nu a apucat să îi mai dea banii inculpatului trimis acum în judecată.

Între timp, în vară, femeia-administrator și-a recunoscut vinovăția și a încheiat un acord cu procurorii, care a fost încuviințat de instanță: „Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de inculpata BĂRBUCEANU DANIELA, cercetată pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă. Condamnă pe inculpata BĂRBUCEANU DANIELA la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă.

Dispune suspendarea executării pedepsei principale de 1 an și 4 luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Impune inculpatei următoarea obligaţie: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Complexului de Servicii pentru Copilul în Dificultate Sfinții Constantin și Elena, judeţul Argeş, sau în cadrul Muzeului Județean Argeș, judeţul Argeş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”.

AUR a făcut iar scandal în Parlament. Roman a suspendat temporar ședința

George Simion și Claudiu Târziu (copreședinții AUR); preluare Digi 24.

Cei de la AUR au protestat, din nou, în Parlament. Ședința de plen a Camerei Deputaților a început în forță când parlamentarii lui George Simion s-au făcut scut în fața scaunelor din plen, unde au arătat hârtii pe care scria „Supuneți moțiunea de cenzură la vot”.

Florin Roman a intrat din nou în conflict cu cei de la AUR

Chiar dacă de data aceasta conducea ședința în mod legal, Florin Roman s-a „izbit” din nou de reticențele celor de la AUR care au cerut vehement supunerea la vot a moțiunii de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu. Așadar, Roman le-a cerut celor de la AUR să părăsească sala, anunțându-i că a luat act de protestul acestora, însă cum protestatarii nu s-au dat duși, a fost nevoit să suspende temporar ședința.

Ședința a fost reluată abia după ce Roman a purtat o discuție cu liderul deputaților AUR, George Simion. Cel din urmă nu s-a lăsat, iar în momentul în care i-a venit rândul la microfon, a continuat să-și susțină punctul de vedere, cerând ca moțiunea de cenzură să fie supusă la vot.

Moțiunea de cenzură este susținută, în acest moment, de AUR și de USR PLUS.

Citește și: Cu chiu, cu vai, Stângă s-a hotărât: merge pe mâna lui Cîțu

Uluitor! Coșmarurile unor magistrați: arestați preventiv în ședința de judecată, urmăriți în casă

Este și cazul magistraților de la Tribunalul Călărași, Ileana și Petronel Alexandru, care au sesizat Consiliului Superior al Magistraturii( CSM), faptul că ar fi urmat o arestare preventivă nelegală, în fața oamenilor, tocmai în ședința de judecată.

Totul s-a întâmplat când președinta instanței era Cornelia Iordache, suspectată că a semnat acte oficiale și după ce a ieșit din magistratură, prin pensionare.

Iată fragmentul uluitor al Inspecției Judiciare care descrie coșmarul judecătorilor din Călărași.

DOAMNA ILEANA ALEXANDRU A ACUZAT-O PE PREȘEDINTA TRIBUNALULUI DE COMPLICITATE CU PROCURORUL RĂSMERIȚĂ MIHAI DIN CADRUL DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE (DNA), ÎNTRUCÂT NU I-A PUS LA DISPOZIȚIE ÎNREGISTRĂRILE DIN CADRUL INSTITUȚIEI CARE SĂ ÎI CONFIRME FAPTUL CĂ ACEST DOMN PROCUROR AR FI VENIT ÎN BIROUL SĂU ÎN ABSENȚA EI ȘI CĂ A SUSTRAS DE LA GUNOI ÎNSCRISURI PE CARE DOAMNA JUDECĂTOR LE-A ARUNCAT; I-A IMPUTAT PREȘEDINTEI INSTANȚEI ȘI FAPTUL CĂ A REFUZAT SĂ ÎI ACORDE O ZI DIN CONCEDIUL DE ODIHNĂ PENTRU O DATĂ LA CARE AVEA PROGRAMATE MAI MULTE ȘEDINȚE DE JUDECATĂ, DAR CÂND DOAMNA JUDECĂTOR ILEANA ALEXANDRU AFLASE CĂ URMA SĂ FIE ARESTATĂ ÎN ȘEDINȚA DE JUDECATĂ.” , se menționează în raportul inspectorilor judiciari.

Culmea anchetei. Judecătorul care reclamă nereguli este judecat disciplinar

Judecătoarea Ileana Alexandru a atacat și a câștigat în instanță mai multe Hotărâri de Colegiu ale Tribunalului Călărași, alături de Neluța Tudorache. Pentru că au sesizat abateri grave, inclusiv ale secretarului general al CSM, George Șerban, au fost suspendate ilegal din magistratură, potrivit unei decizii definitive ale Înaltei Curți.

La acest moment, cele două sunt judecate disciplinar și se dorește excluderea lor din magistratură, „ din răzbunare”, potrivit surselor noastre autorizate.

Din completul de judecată face parte chiar președintele CSM, judecătorul Bogdan Mateescu, cel care a fost reclamat la Inspecția Judiciară de cele două magistrate din Călărași, acuzat de părtinire, de prietenie dusă la extrem cu George Șerban, „ mâna dreaptă” a greului din CSM.

De la ce a pornit totul. Scandal cu iz sexual, răzbunare pentru arestarea unor persoane apropiate

În fapt, judecătorii Alexandru și Neluța Tudorache nu știu de ce au ajuns să fie anchetați disciplinar, întrucât ei au sesizat mai multe nereguli pe cale oficială, de la compunerea nelegală a completului până la comportamente care aduc atingere Justiției. Potrivit informațiilor obținute de zin.ro, George Șerban a hărțuit-o pe judecătoarea Ileana Alexandru cu sute de mesaje indecente, prin care încerca să o cucerească. Întrucât nu a răspuns la avansuri, judecătorul George Șerban, ajuns acum, secreatr general al CSM, i-ar fi menționat că o va exclude din magistratură, prin influența pe care o are asupra lui Bogdan Mateescu.

Neluța Tudorache a precizat, de asemenea, că nu știe de ce a ajuns să fie în mijlocul acestui scandal și spune că toată cercetarea disciplinară a fost făcută rău-intenționat.

Susțin că împotriva mea domnul Roșu Petre a început nelegal și abuziv cercetarea disciplinara doar pentru a acoperi abuzul săvârșit de domnul judecător Mateescu, care a dorit să fiu nelegal suspendata din funcția de judecător, caz în care, în ipoteza în care se conturează și indicii de natura penala, solicit Inspecției Judiciare să trimiță la SIIJ aceasta sesizare. (…) Consider că se impune verificarea președintelui CSM pentru a se stabili daca și-a exercitat funcția cu rea-credință, dacă fapta nu este considerata infracțiune, întrucât inscrsurile anexate lucrării (n.r. – lucrarea disciplinara în care tintă sunt” , s-a adresat judecătoarea Tudorache Inspecției Judiciare, care nu a comunicat, dacă îl va ancheta sau nu președintele CSM.

Justiția s-a transformat într-o tragi-comedie

Pe lângă credibilitatea pe care o pierde în fața noastră, a tuturor celor care ne căutăm dreptatea, scandalurile din Justiție au devenit adevărată sursă de stres, cu puternic impact asupra psihicului celor care îmbracă roba de magistrat.

Este greu de crezut că un magistrat care nu se poate concentra doar la dosarele pe care le are de soluționat poate gândi în litera și în spiritul legii.

Mihai Tudose reprezintă interesele României, dar nu și ale tuturor cetățenilor români

Sursă foto: www.faramogul.ro
Sursă foto: www.faramogul.ro

Aseară, în Parlamentul European, Mihai Tudose se bătea cu pumnul în piept că reprezintă interesele României.

Din acest motiv, el și restul parlamentarilor PSD au votat împotriva proiectul de rezoluție privind sancționarea statelor care nu au respectat drepturile LGBTIQ+, printre care se află și România.

În ciuda populismului tradiționalisto-habotnic, rezoluția a fost adoptată, cu 387 de voturi ”pentru”, 161 ”împotrivă” și 123 de abțineri.

Nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece, Mihai Tudose nu e singurul care a votat împotrivă. La fel au votat și restul europarlamentarilor PSD. Alături de cei de la PNL, UDMR și PPE.

Cu sau fără voturile lor, Parlamentul European a decis că România ar putea fi sancționată, pentru că nu respectă drepturile comunității LGTB. Asta în ciuda unei hotărâri a CCR care a decis că ”relația dintr-un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie.”

Cu alte cuvinte nu respectăm legislația europeană. Dar nici pe-a noastră nu suntem în stare s-o punem în practică.

Mihai Tudose apără interesele României, dar nu se știe a cărei Românii

”În afară de conținutul propunerii de rezoluție, ținem cont de faptul că este o rezoluție îndreptată împotriva României. Deci votul nu are cum să fie decât împotrivă. Eu în primul rând reprezint acolo România. Interesul României primează”, declara Tudose, aseară.

Să-i aducă aminte cineva lui Tudose că interesul României e să nu fie sancționată. Că România nu e formată doar din persoane heterosexuale. Nici doar din persoane habotnic ortodoxe. România e mare și, printre cetățenii ei, se află și persoane homosexuale. Și interesele lor trebuie respectate.

Doar că Tudose are impresia că-și cunoaște tot electoratul. Și că electoratul ăla nu vrea nicio formă de recunoaștere a unei căsătorii gay. Chit că nu se numește ”căsătorie”, ci doar o formă juridică de protecție a vieții private și de cuplu.

Să-l mai anunțe cineva pe Tudose că nu doar persoanele gay ar beneficia de o formă de recunoaștere civilă.

Ar beneficia și persoane heterosexule, care n-au trecut nici pe la biserică, nici pe la Starea Civilă, pentru că n-au avut bani, și care trăiesc în concubinaj. Pe ele le-ar ajuta un pact civil. Și, dacă ignoră persoanele gay (care e posibil, totuși, să fi votat PSD), să se gândească la electoratul PSD heterosexual, care trăiește în concubinaj. Și interesele lor trebuie protejate.

Tudose nu-și cunoaște nici electoratul, nici doctrina partidului din care face parte

”Dacă am face așa ceva, ar însemna să recunoaștem că suntem de acord cu căsătoriile între persoane de același sex. Și aici ajungem la a doua parte a întrebării, despre reprezentarea electoratului care ne-a trimis acolo. Electorat care nu este de acord cu așa ceva”, plusează Tudose.

Pentru prima parte, recitiți paragraful anterior.

În plus, doctrina social-democrată e una laică și progresistă. Teoretic. Asta dacă mai există partid cu vreo doctrină pe care să o și respecte, în România.

”Majoritatea partidelor social-democrate susțin căsătoria între persoane de același sex, avortul și politicile liberale privind drogurile recreaționale.”

Nu și PSD-ul din România. Că el se declară social-democrat, dar a uitat cu desăvârșire să și citească ce spune doctrina aia. Înaintea lui Tudose, Ciolacu a uitat și el acest amănunt ”insignifiant”.

Domnule Tudose, social-democrația aia, cu care vă mândriți, bate monedă pe neimplicarea religiei în stat. Pe drepturi egale, pentru toți. Pe susținerea minorităților; a oricărei minorități.

Nu știu interesele cărui electorat aveți impresia că reprezentați. Dar ori chiar respectați doctrina, ori schimbați numele partidului. Pentru că, altfel, nu faceți decât să veniți cu declarații lacrimogene. Și să faceți un ghiveci de ”prințipuri”, demne de 1900 toamna.

Noua Zeelandă ar putea să-și schimbe denumirea în Aotearoa

Foto: Pixabay.com

Noua Zeelandă ar putea, în curând, să-și schimbe denumirea. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie ca petiția unui partid politic să treacă de toate barierele impuse de legislația țării. Denumirea dorită de politicieni este Aotearoa, ceea ce înseamnă „ținutul lungului nor alb” și este des folosită în Noua Zeelandă, în acest moment.

Noua Zeelandă, considerată o denumire nepotrivită de membrii formațiunii politice Te Pati Maori

De altfel, Te Pati Maori intenționează ca până în anul 2026 să schimbe numele tuturor localităților din Noua Zeelandă, mai exact acestea ar trebui să revină la vechile denumiri, cele în limba băștinașilor maori. „Este timpul ca Te Reo Maori să-şi reia locul binemeritat ca prima limbă oficială a acestei ţări. Suntem un stat polinezian, suntem Aotearoa”, a spus Rawiri Waititi, copreședinte al partidului Te Pati Maori.

„Tangata whenua sunt sătui ca numele noastre ancestrale să fie maltratate şi ignorate. Suntem în secolul XXI, acest lucru trebuie să se schimbe”, a mai spus acesta.

Debbie Ngarewa-Packer, la rândul ei copreședinte al formațiunii politice mai sus amintite, a spus că sistemul colionial ar fi dus la pierderea valorilor băștinașilor, astfel că acesta aspect s-a manifestat inclusiv atunci când vorbim despre prezervarea limbii și a denumirilor.

Cu toate astea, Te Reo Maori este, încă din 1987, una dintre limbile oficiale din Noua Zeelandă. În ceea ce privește noua denumire, Aotearoa, aceasta este folosită din ce în ce mai des, inclusiv în pașapoarte.

Citește și: 300 de dolari: prețul cu care un tată afgan își vinde copilul

Anca Dragu va apela la CCR: în nume personal dar și prin Biroul Permanent

Anca Dragu (USR PLUS)

Anca Dragu, președintele USR PLUS al Senatului a declarat astăzi că are intenția de a trimite la Curtea Constituţională nu unul ci două puncte de vedere. Primul se referă la Comisia de Resort, prin Biroul Permanent, iar al doilea personal, cu privire la sesizarea Guvernului trimisă CCR, în legătură cu așa-zisul conflict juridic dintre Guvern și Parlament, referitor la moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu.

Anca Dragu: „Punctul de vedere a trecut în Comisia de constituţionalitate cu 8 la 3 voturi, iar în Biroul permanent a trecut cu 9 la 4. Este punctul de vedere însuşit de Biroul permanent. A fost solicitarea de a adăuga opinia USR PLUS la acest punct de vedere, dar a fost respinsă”

Anca Dragu a dat asigurări că punctul acesteia de vedere va fi trimis la Curte miercuri, cel mai târziu. „Ca atare, pentru prima dată, Biroul permanent trimite către CCR un punct de vedere defavorabil Senatului. PSD, PNL şi UDMR au votat pentru acest punct de vedere al Comisiei de constituţionalitate”, a spus Anca Dragu, citată de Agerpres.

„Vom explica că ceea ce susţine Guvernul este incorect, informarea Guvernului a avut loc atunci când am avut Birouri permanente întrunite. Timp de 4-5 zile, aceste Birouri nu s-au întrunit. Ei invocă faptul că nu a fost informat Guvernul în aceeaşi zi, dar cutuma spune că informarea Guvernului se face ataşându-se calendarul stabilit pentru moţiunea ce a fost depusă. Noi, pe 3 septembrie, nu am avut un calendar, nici pe 4, nici pe 5, nici pe 6. Procedural, eu, ca preşedinte, pot să trimit un punct de vedere către CCR. Aşteptăm decizia CCR pe sesizarea formulată de Guvern”, a mai spus Anca Dragu, conform sursei citate anterior.

Citește și: Cu chiu, cu vai, Stângă s-a hotărât: merge pe mâna lui Cîțu

300 de dolari: prețul cu care un tată afgan își vinde copilul

Credit foto: awwproject.org
Credit foto: awwproject.org

Un tată din Afganistan a încercat să-şi vândă fetiţa în vârstă de 4 ani, cerând doar 300 de dolari.

Bărbatul încearcă din răsputeri să facă rost de bani de mâncare pentru restul familiei. Ambii soți au ajuns la gesturi disperate, după ce talibanii au preluat controlul în stat.

De asemenea, nu este un caz singular, mii de oameni abandonându-și atât casele, cât și familiile. În contextul în care moneda afgană s-a devalorizat foarte mult, locuitorii Afganistanului nu mai au cu ce să-şi asigure hrana de zi cu zi.

Mii de afgani și-au pierdut locul de muncă după ce talibanii au preluat puterea

Conform The Times, Anthony Loyd, reporter aflat în Kabul, era în bazarul Jada-e Maiwand când a întâlnit un tată disperat care încerca să-şi vândă fiica pentru câteva sute de dolari, pentru a-şi salva restul familiei.  

Reporterul a povestit cum Mir Nazir, fost ofiţer de poliţie, și-a pierdut locul de muncă din oraşul Ghazni. Momentul a coincis cu ziua în care talibanii se pregăteau să preia Afganistanul.

Prin urmare, bărbatul s-a mutat împreună cu familia lui, care numără şapte membri, în capitală, crezând că aici va avea oportunitatea de a câştiga nişte bani, notează Adevărul.  

300 de dolari: prețul care poate salva restul familiei

Bărbatul de 38 de ani a încercat, inițial, să-şi vândă copila cerând 600 de dolari. Cu toate acestea, cea mai mare ofertă primită a fost de doar 320 de dolari.

Fostul ofițer a spus jurnalistului că este vorba de disperare şi că ar prefera să moară în loc să-şi vândă fetița, dar astfel nu ar mai avea cine să hrănească şi ceilalţi copii ai familiei.  

”Nu pot să-mi vând fiica pentru un preț atât de mic. Dar poate va avea un viitor mai bun”

Am primit o ofertă de la proprietarul unui magazin, un bărbat despre care ştiu că nu are copii. El a oferit 20.000 de afgani (moneda afgană, echivalnetul a 314 dolari – n.n.) pentru ca fiica mea Safia să locuiască la el şi să înceapă să lucreze în magazinul lui. Mi-a spus că dacă aş avea vreodată 20.000 de afgani aş putea să o răscumpăr. Dar nu pot să-mi vând fiica pentru un preţ atât de mic. Încă discutăm. Poate că va avea un viitor mai bun lucrând într-un magazin decât rămânând cu mine. Preţul poate salva restul familiei”, a povestit afganul.

Peste 9 din 10 familii nu au destulă mâncare

Peste nouă din 10 familii din Afganistan nu au destul de mâncare, a atenţionat ONU, cu câteva zile înaintea unei conferinţe menite să încurajeze colectarea celor 606 de milioane de dolari de care Naţiunile Unite au nevoie pentru această ţară, până la sfârşitul anului în curs, relatează AFP.

Trei familii din patru reduc porţiile sau împrumută alimente şi cumpără mâncare mai ieftină, renunţând la alimente mai nutritive ca lactatele, carnea sau legumele”, a  precizat Anthea Webb, directoare regională adjunctă a PAM pentru Asia-Pacific.

Sursa foto

Cseke Attila: „În pandemie trebuie acţionat, mai mult ca oricând, cu responsabilitate şi solidaritate”

Cseke Attila / Foto: Capital

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, le-a solicitat, marţi, prin intermediul unei videoconferințe, reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică ca, în această perioadă, să pună în aplicare planurile de rezilienţă care au fost asumate la nivelul fiecărui judeţ, pentru pregătirea sistemului sanitar pentru valul 4 al pandemiei cu noul coronavirus.

„Mesajul meu către dumneavoastră vreau să fie clar. În pandemie trebuie acționat, mai mult ca oricând, cu responsabilitate și solidaritate. Nu vreau ca pacienții dintr-un județ să fie refuzați și să nu fie tratați în alt județ. De asemenea, nu mă interesează cifre pe hârtie. Vreau să mergeți să verificați în spitale astfel încât tot ce raportați să fie real” , a declarat ministrul interimar Cseke Attila, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Sănătății.

MS arată că, în perioada următoare, direcţiile de sănătate publică vor creşte numărul de paturi funcţionale în secţiile de terapie intensivă ale unităţilor sanitare, conform planurilor de rezilienţă. De asemenea, ministrul le-a solicitat să identifice personalul medical care să deservească aceste paturi suplimentare, pentru ca să fie transferat de către reprezentaţii DSU.

Cseke Attila a mai cerut direcţiilor de sănătate publică să identifice materialele sanitare şi medicamentele care sunt în plus în spitale, pentru a fi luate în evidenţă şi redistribuite între judeţe, în caz de necesitate.

Totodată, Cseke Attila i-a asigurat pe şefii direcţiilor de sănătate publică de întregul sprijin în perioada mandatului său interimar şi i-a îndemnat să acţioneze cu responsabilitate şi solidaritate. Videoconferinţele cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi managerii de spitale se vor desfăşura periodic, precizează Ministerul Sănătăţii, în comunicatul de presă.

Portofoliul de la Sănătate  afost preluat, interimar, de ministrul Dezvoltării Cseke Attila, ca urmare a demisiei Ioanei Mihăilă, din urmă cu o săptămână. De altfel, Attila a mai fost ministru al Sănătății, în perioada decembrie 2008 – august 2011.

Potrivit raportării de marți, a CSNU, au fost confirmate 3.929 de noi cazuri de infectare Covid, după șase zile consecutive cu peste 2.000 de cazuri. De altfel, județul Satu Mare se află în scenariul galben, fiind singurul județ cu o rată de infectare din ultimele 14 zile de peste 2 cazuri la mia de locuitori, mai exact 2,61 la mie, în timp ce media națională, raportată la aceeași perioadă, este de 1,19 cazuri la mia de locuitori.

Tătaru revine la Sănătate, în funcția de consilier onorific

Cu chiu, cu vai, Stângă s-a hotărât: merge pe mâna lui Cîțu

Florin Cîțu și George Stângă / Foto: Iulia KELT

Președintele PNL Galați, George Stângă, pare să se fi hotărât: va merge pe mâna lui Florin Cîțu, acordându-i acestuia toată susținerea în lupta împotriva actualului președinte, Ludovic Orban. Ce-i drept, lui Stângă i-a luat ceva timp să decidă în tabăra cui i-ar fi mai bine să se poziționeze, însă până la urma a reușit să ia o decizie, împins de împrejurări și (se aude vorba prin târg) de interese.

George Stângă a încercat să țină ascunsă vizita lui Ludovic Orban la Galați

Vineri, 10 septembrie, 2021, premierul Florin Cîțu a venit în Galați, într-o vizită mai mult politică decât de lucru – cu alte cuvinte, în calitate de candidat pentru șefia PNL, nu neaparat de premier – unde a fost întâmpinat de toată „crema” liberală gălățeană, printre aceștia numărându-se PNL-istul cu „ștate” vechi, Victor Paul Dobre, însă și actualul vârf al liberalismului gălățean, controversatul George Stângă.

Cu două săptămâni înainte, în Galați venea Ludovic Orban, vizită neanunțată în presă de George Stângă, însă. Încă de atunci devenea limpede faptul că Stângă a ales tabăra, însă că alege să-i țină ușa întredeschisă lui Orban – pentru orice eventualitate, ușă pe care avea să o închidă vineri, când se hotăra definitiv să-l susțină pe Florin Cîțu pentru șefia partidului.

Președintele PNL Galați, George Stângă, a intrat în atenția presei naționale la începutul lunii iulie când a încercat să-i ceară ministrului Transporturilor de la acea perioadă, Cătălin Drulă, favoruri care aveau ca scop cosolidarea poziției de președinte al filialei gălățene: „Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ține-mi-i patru luni și după aia îți promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri”, îi spunea, la vremea respectivă, Stângă lui Drulă.

Citește și: Orban despre cifre. „Nu vreau să vă spun cum stăm astăzi în sondaje, ca să nu vă demoralizez”

Rareș Bogdan ar vrea Fondurile Europene, dar și Transporturile

Rareș Bogdan Foto: Facebook

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan a afirmat, la România 9, că în cazul unor negocieri a protofoliilor, cu cei de la USR PLUS, dacă vor reveni la guvernare, liberalii nu vor mai renunța la două dintre ministerele „grele”, cel al Fondurilor Europene (acum sub interimatul lui Florin Cîțu) și cel al Transporturilor (condus interimat de Lucian Bode, de la Interne, și fost ministru al Transporturilor în Guvernul Orban). Precizarea lui Bogdan a venit în contextul în care în curând vor veni banii de pe PNRR, dar și de faptul cp majoritatea proiectelor au fost realizate, la Transporturi, chiar de Bode.

„Ne dorim să nu mai renunțăm la Ministerul Fondurilor Europene. Asta e propunerea mea, nu a fost o discuție în cadrul conducerii. În momentul ăsta, știind ce bani sunt la Bruxelles, premierul trebuie să aibă garanția că Ministerul Fondurilor Europene și banii care vin, pe PNRR care se semnează în 10 zile, pe exercițiul multianual normal, pe banii rămași, pe toate exercițiile financiare, pentru că sunt bani foarte mulți… Fondurile europene sub directa supraveghere a premierului”, a declarat Rareș Bogdan, la România 9.

Rareș Bogdan: „Trebuie să recuperăm”

Totodată, Rareș Bogdan s-a arătat nedumerit de pierderea acestui portofoliu, în urma negocierilor dificile din iarnă de după alegerile parlamentare, subliniind că „ceea ce am pierdut în decembrie printr-o negociere proastă trebuie să recuperăm”, mai ales că „în joc”, la Transporturi e vorba de mulți bani atrași de Bode.  

„Trebuie să înțelegeți că 3 miliarde din banii atrași sunt pe toate cererile depuse de ministrul Bode și secretarii de stat din mandatul domnului Bode, iar 95% din șantiere, pe care le-a continuat și foarte bine că le-a continuat Cătălin Drulă, sunt cele începute sau continuate de ministrul Bode. Eu cred că Ministerul Transporturilor e vital să fie, așa cum era normal, să fie… (n.r. – la PNL). Eu nu înțeleg nici azi de ce am pierdut Ministerul Transporturilor”, a mai spus Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan crede că USR PLUS trebuie să plătească pentru comportamentul iresponsabil

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
burniță de intensitate joasă
3.3 ° C
3.8 °
2.8 °
93 %
3.6kmh
100 %
mie
6 °
J
2 °
vin
3 °
S
4 °
D
1 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...