5.1 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 809

Liberalii care votează moțiunea ar putea fi excluși din partid

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

Surse din partidul liberal au declarat că liberalii care au de gând să voteze moțiunea împotriva premierului Florin Cîțu ar putea risca excluderea din partid. Cu toate că vorbim, în continuare, despre o informație neoficială, ipoteza nu este una tocmai greu de acceptat, de vreme ce zvonuri asemănătoare au apărut inclusiv la Congresul PNL, din acest weekend.

Mai exact, potrivit surselor, anumiți liberali ar fi fost obligați să-și fotografieze buletinele de vot pentru a demonstra filialelor locale, cele înregimentate „echipei câștigătoare”, că au votat cu cine trebuie. Astfel de scene au fost surprinse de cameramanii televiziunilor aflate la fața locului, la Congresul PNL, cel care avea să-l desemneze pe Florin Cîțu drept noul președinte al partidului. Așadar, moțiunea ar putea fi definitorie pentru cei care se dezic de noul lider, în persoana premierului Florin Cîțu.

Cu toate că anumiți liberali ar putea, totuși, să voteze moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu, fostul șef PNL, Ludovic Orban, a declarat deja că nu are intenția de a face front comun cu PSD, pentru a înlătura un premier liberal, fie el și Florin Cîțu, contracandidatul său și, totodată, cel care i-a „suflat” fotoliul de prim-liberal al țării.

Reamintim că moțiunea de cenzură a celor de la PSD a primit astăzi undă verde. Aceasta va fi citită joi, 30 septembrie, iar marți, 5 octombrie, urmează să fie supusă la vot. Se prefigurează că aceasta va trece.

Citește și: Simion vrea să-i aducă minerii pe cap lui Cîțu

Șpagă pentru angajări în sistemul medical: 2.000 de euro pentru un post de asistentă, 3.000 pentru un post de șofer

O femeie din Galați a fost trimisă în judecată zilele trecute pentru trafic de influență în formă continuată, după ce a cerut mii de euro șpagă pentru a intermedia angajări la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” și la Serviciul Județean de Ambulanță.

Din ce se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție, inculpata a primit în total 8.500 de euro.

De menționat că femeia, în vârstă de 51 de ani, a fost condamnată definitiv chiar în iulie anul acesta la 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare, pentru o infracțiune similară. Aceasta a fost judecată pentru fapte comise în 2017, când lucra la unitatea medicală în cadrul Secției de oncologie, și când a primit 3.000 de euro, prin intermediul unei alte femei, pentru a-i facilita unei persoane reușita la un concurs organizat în primăvara acelui an și implicit angajarea respectivei în cadrul spitalului pe post de infirmieră.

Faptele pentru care aceasta a fost trimisă acum în judecată nu sunt recente, ci datează din anul 2018, nu mai puțin de trei persoane fiind martori denunțători în cauză, adică exact persoanele cărora le-a promis inculpata că le va ajuta să își găsească un loc de muncă în sistemul sanitar.

În fapt, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în ziua de 20.04.2018, inculpata a primit, pentru sine, direct, suma de 2.000 de euro de la un martor denunțător, după ce a lăsat să creadă că are influență asupra unui medic din cadrul Spitalului de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Galați. În schimbul banilor, i-a promis denunțătorului că îl va determina pe medicul respectiv să-i faciliteze reușita la concursul organizat de instituție în perioada 14.05.2018 – 28.06.2018 și, implicit, angajarea sa în cadrul spitalului pe un post de asistent medical.

În același context, în ziua de 30.04.2018, a primit, pentru sine, în mod direct, suma de 3.000 de euro de la un alt martor denunțător, pe care l-a lăsat să creadă că ar avea influență tot asupra unui medic din cadrul aceleiași unități medicale din Galați, promițându-i denunțătorului faciliteze angajării la Serviciul de Ambulanță Galați, pe un post de șofer.

Totodată, în zilele de 17 și 19 mai 2018, inculpata a primit, pentru sine, direct, sumele de 3.000 de euro și 500 de euro de la o altă persoană martor denunțător, după ce a lăsat să creadă că are influență asupra unui medic din cadrul aceluiași spital, în schimbul promisiunii determinării medicului respectiv să-i faciliteze reușita la concursul organizat de instituție în perioada 14.05.2018 – 28.06.2018 și, implicit, angajarea sa în cadrul spitalului pe un post de infirmieră”, se arată în comunicatul DGA.

Simion vrea să-i aducă minerii pe cap lui Cîțu

George Simion
George Simion / Foto: Facebook

Liderul AUR, George Simion, a declarat că nu are de gând să-l lase pe premierul Cîțu să scape chiar atât de ușor. Mai exact, Simion vrea să aducă minerii din Valea Jiului la protestul pe care îl organizează sâmbătă, cu scopul de a-i demonstra prim-ministrului că nu ar fi iubit de români. Copreședintele AUR este de părere că la acest protest vor sosi zeci de mii de persoane.

George Simion: „Vom protesta în stradă, în Parlament, în justiție, pentru a da jos acest guvern”

Potrivit informațiilor furnizate de George Simion, „vor veni oameni din toată țara, mineri din Valea Jiului, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piața Universității. Protestăm pentru a-l da jos pe Florin Cîțu”, a spus acesta.

Totuși, liderul AUR se declară convins că sistemul îl protejează, în acest moment, pe Florin Cîțu. „Sper să nu îl mai avem pe acest individ odios în fruntea țării. CCR a spus că s-a tergiversat degeaba moțiunea noastră. Pe noi nu ne interesează moțiunea pe care am introdus-o noi, moțiunea PSD, ci să scăpăm de Cîțu. Când spun ”sistem” mă refer la cei care l-au pus pe Cîțu președintele PNL. Trebuie să scăpăm de acest guvern trădător de țară din Palatul Victoria”, a mai spus acesta, adăugând că se așeaptă ca sâmbătă să se adune laolaltă zeci de mii de oameni care să ceară demisia premierului.

Mai mult, Simion a insistat că nu ar avea nimic împotriva alegerilor anticipate, ba chiar insinuând că o astfel de soluție ar fi preferată de AUR.

„Îl dăm jos pe Florin Cîțu, iar apoi o să urmeze Klaus Iohannis.”, a spus George Simion, astăzi, la România TV.

Citește și: Ludovic Orban „a dat în cărți” și i-a ieșit că PNL e pe moarte

Ludovic Orban „a dat în cărți” și i-a ieșit că PNL e pe moarte

Ludovic Orban (captură video)

Fostul lider PNL, Ludovic Orban, nu vede cu ochi buni viitorul partidului al cărui șef a fost – cel puțin nu acum, cât acesta se află sub „tutela” premierului Florin Cîțu. Ba mai mult, acesta ironizează sloganul de campanie al lui Cîțu, spunând despre moțiunea de candidat a celui din urmă că ar fi fost mult mai oportun să fie numită „echipa necâștigătoare”.

Ludovic Orban: „Din păcate astăzi singurul partid care ar pierde la alegerile anticipate ar fi PNL”

Orban este, de asemenea, de părere că toate celelalte formațiuni politice „au scoruri mai mari în sondajele de opinie”, sau cel puțin mai mari decât „scorurile” din 6 decembrie 2020, de la alegerile parlamentare. „Aceasta e realitatea tristă în care a fost adus PNL de echipa necâștigătoare”, a declarat Ludovic Orban.

Liberalul a fost întrebat dacă se vede în postura de premier. „Azi mi-am exercitat atribuțiile de președinte al Camerei Deputaților. Ședința de plen va fi condusă de președintele Camerei Deputaților. Cine va fi atunci președinte, nu pot să vă spun!”, a spus Ludovic Orban, adăugând că „în primul rând candidatul la funcţia de premier este decis de Consiliul Naţional al PNL. Primul lucru pe care trebuie să îl cunoască domnul Cîţu. Deci candidatul la funcţia de premier este votat în Consiliul Naţional, nu în BPN”, a mai spus acesta.

Cât despre președintele Klaus Iohannis, Ludovic Orban a spus: „Eu sunt Stan păţitul împreună cu preşedintele Iohannis. În strategia de provocare a alegerilor anticipate, dacă vă aduceţi aminte, după ce căzut Guvernul pe care l-am condus, când ne-am angajat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, preşedintele Iohannis m-a desemnat tot pe mine. Şi atunci PSD a atacat la Curtea Constituţională şi CCR a decis, fără nicio legătură cu litera şi spiritul Constituţiei, că nu poate fi desemnat ca premier un prim-ministru care a căzut în urma unei moţiuni de cenzură. Deci Florin Cîţu, în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată de Parlament, nu poate fi desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, pentru că există o decizie a CCR. Iar dacă ar face-o, preşedintele ar încălca Constituţia”.

Citește și: Tudorel Toader susține decizia CCR cu privire la moțiunea USR PLUS-AUR: „Soluția nu poate fi decât de respingere a moțiunii”

România – cu o procedură de pre-infrigement deschisă, refuză parteneriatul civil

Sursă foto: www.digi24.ro
Sursă foto: www.digi24.ro

Parteneriatul civil nu este căsătorie.

Se aude și acolo, în spate? Dacă da, repetați: ”Parteneriatul civil nu e căsătorie”.

E o modalitate echilibrată de a te asigura că absolut toți cetățenii beneficiază de drepturi egale. Juridic legale. Și, da, că, indiferent de orientarea sexuală, plătitorii ăia de taxe primesc un minumum de recunoaștere din partea statului. Nu doar atunci când bagă bani la stat, ci și atunci când au nevoie ca statul să le protejeze drepturile și nevoile.

România nu respectă legea europeană, dar vrea să fie parte din Europa

Adică, toate beneficiile alea pe care le avem ca stat al Uniunii Europene sunt bune. Dreptul de liberă trecere, accesul la fonduri europene, egalitate între cetățenii europeni. Când vine vorba, în schimb, să adere la diversitate, românul își aduce aminte că e tradiționalist. Cu alte cuvinte, ar fi bine dacă ar putea fi și cu sufletul în rai.

Românii nu respectă drepturile comunității LGTB. Nu vor, și argumentele pe care le aduc sunt dintre cele mai halucinante. Dar, mai presus de toate, stau frica de necunoscut, ideile preconcepute și un tradiționalism pe care-l aplică când își bat nevasta, când își lasă copiii nemâncați și când spun că gay-ii o să le fure/corupă copiii. Mai ales dacă nu au cunoscut o persoană gay, în viața lor.

Parteneriatul civil – respins în Camera Deputaților

În afară de USR PLUS care a votat pentru legiferarea parteneriatului civil, 4 deputați de la UDMR, 2 de la PNL și 1 din partea minorităților, restul s-au declarat împotrivă.

Împotriva unui drept elementar al unor cetățeni ai țării pe care o conduc. Al unor cetățeni care i-au votat. Care, până la urmă, le plătesc salariile.

Dar e foarte ușor să spui ”nu”, atunci când ai parte de toate drepturile de care ai nevoie. Sătulul nu crede flămândului, și-aduce argumente care mai de care mai populare.

Ce argumente au adus deputații împotriva parteneriatului civil

Deputat PSD, Dumitru Coarnă: ”Nu este prioritar pentru societatea românească o discuţie de acest tip. Din perspectivă religioasă, familia se întemeiază între un bărbat şi o femeie. Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe principalele probleme: criza sanitară”.

România nu e stat religios, e stat laic. Nu v-au trimis în Guvern doar persoane ortodoxe, heterosexuale și căsătorite. Și religia nu mai e (teoretic) putere în stat de foarte multe decenii. În plus, prioritățile românilor se pare că apar în discuție doar când convine puterii.

Deputat AUR Ilie Alin Coleşa: ”Natalitatea este distrusă şi de acest concept (n.r. parteneriatul civil) prin care familia tradiţională este bagatelizată, lovită, distrusă în mod sistematic. Această iniţiativă are scopul de distrugere a familiei tradiţionale.”

Nu, nu devii heterosexual și te apuci de turnat copii, dacă nu se aprobă parteneriatul civil. Nu, heterosexualii n-o să devină homosexuali peste noapte și-or să distrugă familii, dacă se aprobă parteneriatul civil. Nu, familia tradițională nu are nici de câștigat, nici de pierdut din acest act. Pentru că nu ține de ea. Nu o impactează cu absolut nimic.

Să aduci familia tradițională în discuție, când vine vorba despre drepturile altor persoane, e doar manipulare. Și o încălcare flagrantă a unor drepturi constituționale.

Concluzie

Unii încă mai trăiesc în Evul Mediu. Și asta îi face ușor de manipulat. Probabil că, dacă le-ai spune îndeajuns de convingător că, de fapt, Pământul nu se mișcă, ar crede.

Familia tradițională nu are nicio legătură cu drepturile minorităților. Nici o parte nu are treabă cu ciorba celeilalte. Sunt două linii paralele. Dar ar trebui să înțelegi conceptul de ”paralel”.

România o să-și ia amendă pe chestia asta. Amendă care o să fie plătită din banii noștri, ai tuturor. Sincer, o să fie singurii bani care se duc din taxele pe care le plătesc lunar, pe care o să-i dau cu bucurie. Zâmbind. Pentru că, dacă altfel nu vi se poate face educație civică, măcar prin lovituri repetate la portofel să vi se facă.

Cîțu dă vina pe fosta conducere a Ministerului Sănătății: „pregătirea valului 4 a fost suboptimală, ca să fim eleganți”

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

În cea mai scurtă conferință de presă din ultima perioadă, premierul Florin Cîțu a susținut că fosta conducerea a Ministerului Sănătății (nr. Ioana Mihăilă, USR PLUS) ar fi neglijat pregătirile pentru valul patru al pandemiei. Se poate spune că declarațiile premierului sunt cel puțin nepotrivite, mai ales luând în calcul ceea ce s-a întâmplat vara trecută, când întreg Guvernul a acordat „libertăți fără număr”, fără să țină cont de consecințele evidente din această toamnă. Mai mult, dacă ne amintim de congresul PNL, cel desfășurat weekend-ul trecut, acuzele acestuia tind să capete alte nuanțe, presărate pe alocuri cu ipocrizie.

„Suntem în mijlocul valului 4, astăzi am avut peste 11.000 de persoane infectate. Am prezentat colegilor din BEx că mâine va fi o hotărâre de Guvern prin care vom aloca 460 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru Ministerul Sănătății, ceea ce arată că pregătirea valului 4 a fost suboptimală, ca să fim eleganți, în ceea ce privește medicamentele și cheltuielile pentru ATI”, a spus premierul Cîțu, astăzi.

Citește și: Tudorel Toader susține decizia CCR cu privire la moțiunea USR PLUS-AUR: „Soluția nu poate fi decât de respingere a moțiunii”

Mai mult, acesta a ținut una dintre cele mai scurte conferințe de presă, de la instaurarea sa în funcție. Deranjat de întrebările unor jurnaliști, premierul Cîțu a preferat să încheie conferința după aproape 3 minute. Acestuia i s-a adus la cunoștință faptul că USR PLUS ar putea vota moțiunea de cenzură împotriva sa, cea înaintată de PSD. „Mulțumesc mult de tot”, a spus acesta, ca mai apoi să plece.

EXCLUSIV. Fosta judecătoare Nicoleta Coțofană a fost angajată în trei locuri simultan. Angajatorii nu știau unii de alții, deși legal ar fi trebuit să îi anunțe

Foto: Facebook

Primăria Curtici confirmă faptul că Nicoleta Coțofană nu a prezentat niciun document (foto) prin care să anunțe instituția că mai este angajată la Spitalul Colțea București și la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București(ASSMB) simultan cu funcția de asistent personal -grad 5-Compartimentul de îngrijire la domiciliu. Această calitate a presupus contract individual de muncă, încheiat în perioada 20.03. 2019-30.06. 2019, cu Primăria Curtici. Îngrijirea la domiciliu (în speță a mamei sale) nu se poate face part-time, conform Legii 448/2006 privind protecția persoanelor cu handicap.

Nicoleta Coțofană era angajată în două locuri cu normă întreagă. Nici pe hârtie, nici practic nu se poate

În aceeași perioadă, 09.01.2019-30.06.2019, Nicoleta Coțofană figurează angajată cu normă întreagă și la ASSMB, în funcția de inspector de specialitate gradul 3, la Direcția Suport Spitale. Contractul este înregistrat sub numărul 1241/09.01. 2019 pe perioadă nedeterminată.

Prin urmare, cum putea să fie cu normă întreagă asistent personal, în baza contractului încheiat cu Primăria Curtici și cu normă întreagă la ASSMB?

Apare și al treilea angajator. Nicoleta Coțofană „zboară” de la un loc de muncă la altul. Nu anunță pe nimeni

Începând cu data de 20.03.2019, apare și al treilea angajator: Spitalul Colțea București. Calitatea? Consilier juridic. Este drept, part-time, de la 16.00-20.00. Activitatea de consilier juridic presupune și reprezentarea în judecată, iar ședințele la instanță sunt programate, de obicei, la primele ore ale dimineții.

Conflict de interese? Șef achiziții și consilier juridic la același angajator: Spitalul Colțea

Activitatea Laviniei Coțofană a fost extinsă la Spitalul Colțea, începând cu data de 04.11.2020. A ocupat funcția de șef serviciu achiziții publice, concomitent cu exercitarea atribuțiilor profesiei de consilier juridic. Or, aceste două activități sunt total diferite și de natură să se „bată cap în cap” din cauza intereselor diferite. Spunem asta, deoarece un consilier juridic are obligația de a aviza legalitatea unor achiziții. Prin urmare, Coțofană decidea achizițiile, Coțofană aviza spre legalitate.

Ce spune Primăria Curtici:„Nu a prezentat niciun act”. ASSMB și Spitalul Colțea au nevoie de timp pentru a răspunde

Răspunsul Primăriei Curtici

Primăria Curtici spune că Nicoleta Coțofană nu a transmis niciun document prin care să arate că era angajată simultan și în altă parte. Pe de altă parte, fosta judecătoare ne-a transmis în scris că„ nu era obligată, deoarece la Spitalul Colțea și la ASSMB era personal contractual, nu funcționar public”.

Într-adevăr, personal contractual cu interese contrare și care primea în același timp indemnizație pentru asistența unei persoane cu handicap. Deci, când era la domiciliu, când era la ASSMB și când se mai ducea la instanță să reprezinte Spitalul Colțea(?)

În ceea ce privește angajarea la Spitalul Colțea, din calitatea de consilier juridic, Coțofană a precizat pentru Ziarul de Investigații zin.ro că a reprezentant spitalul în două „cauze”, deoarece casa de avocatură angajată a fost mult prea slabă în activitate.

Coțofană insistă cu detalierea unei situații care nu face obiectul întrebărilor noastre și ne dă de înțeles că a făcut și voluntariat la Spitalul Colțea, în perioada în care nu era angajată, în 2018.

Totuși, ce omite Lavinia Coțofană: potrivit Legii privind protecția persoanelor cu handicap, în baza căreia s-a angajat ca asistent personal, avea obligația să anunțe în termen de 48 de ore orice modificare de natură să afecteze drepturile prevăzute de lege. Or, cu două joburi cu normă întreagă și unul part-time, cât de mult s-a pus în slujba Legii Nicoleta Coțofană?

Cum se prezintă Nicoleta Coțofană:„O femeie frumoasă primește cadouri”. Declarație de avere fabuloasă

Nicoleta Coțofană a fost ofițer SRI și judecător. A fost exclusă din magistratură, după ce s-a constatat că a permis soțului său accesul la informații nepublice, în perioada în care era acuzat de fapte de corupție. Averea fostei judecătoare este fabuloasă: are bijuterii cu diamante care depăsesc valoarea de 70 000 de euro, mai multe terenuri și conturi bancare. Replica Nicoletei Coțofană pentru aceste obiecte pe care nu orice magistrat și le permite:„ Mie mi-au făcut iubiții cadouri. O femeie frumoasă primește și cadouri”, declara în urmă cu ceva timp jurnaliștilor.

Drept la replică

În urma apariției materialului de mai sus, doamna Coțofană Lavinia Nicoleta ne-a trimis un drept la replică pe care îl publicăm în integralitate, așa cum acesta a fost primit.

Drept la replică Coțofană Lavinia Nicoleta publicat în data de 29 septembrie 2021 ora 8.45am

Tudorel Toader susține decizia CCR cu privire la moțiunea USR PLUS-AUR: „Soluția nu poate fi decât de respingere a moțiunii”

tudorel toader ordonante
Foto: Facebook

Fost ministru al Justiției în guvernarea PSD, însă și fost judecător CCR, Tudorel Toader este de părere că „Soluția nu poate fi decât de respingere a moțiunii”. Moțiunea la care face referire acesta este cea înaintate de alianța de ocazie formată din USR PLUS și AUR, împotriva premierului Florin Cîțu.

Tudorel Toader, de acord cu foștii lui colegi din CCR

Toader a mai afirmat, de asemenea, că nu ar trebui să își imagineze nimeni că „o moțiune de cenzură care se naște dintr-un conflict juridic de natură constituțională poate să aibă altă soartă decât aceea de a fi respinsă”, a spus, într-o primă instanță, Tudorel Toader la Antena 3.

Mai mult, fostul ministru a mai fost întrebat ce se va întâmpla în cazul în care moțiunea va fi, totuși, adoptată. El s-a arătat categoric în legătură cu faptul că istoria ar putea să se repete, iar aceasta să fie retrimisă la CCR.

„De ce spune Curtea că Parlamentul trebuie să dezbată moțiunea? Există o decizie precedent care spune că o moțiune de cenzură, odată depusă, trebuie dusă până la capăt, soluțională, că n-ai altă procedură. Ea trebuie scoasă de pe rolul Parlamentului într-un fel. Cum? Prin dezbatere și, spun eu, sunt convins, vom vedea care va fi soluția, nu va fi decât cea de respingere”, a completat Tudorel Toader, la același post de televiziune.

În opinia acestuia, singura moțiune care ar putea, în acest moment, să stea în picioare este cea a social democraților.

Reamintim că, în urmă cu foarte puțin timp, BPR a decis, în unanimitate, că moțiunea social democraților va fi citită joi și votată, în cele din urmă, marțea viitoare (5 octombrie 2021).

Citește și: Moțiunea PSD va fi citită joi și votată marțea viitoare

Moțiunea PSD va fi citită joi și votată marțea viitoare

datele, PSD, Partidul Social Democrat
PSD Foto: Facebook

Moțiunea de cenzură ce vizează înlăturarea Guvernului condus de Florin Cîțu a intrat pe ultima sută de metri. Mai exact, Birourile Permanente Reunite au luat decizia de a grăbi desfășurarea acesteia, dând undă verde în acest sens.

Moțiunea de cezură a PSD, pe ultima sută de metri

PSD a propus, PSD a primit aprobarea: astfel că moțiunea de cenzură a social democraților urmează să fie citită joi, 30 septembrie, începând cu orele 14:00, urmând ca, ulterior, această să fie supusă la vot marți, 5 octombrie, de la ora 12:00.

Citește și: PSD a depus moțiunea de cenzură

„Ne așteptăm ca în cel mai scurt timp, așa cum spune Constituția, să fi convocat BPR. Vom propune un program pentru citire și pentru vot astfel încât în cel mai scurt timp acest guvern incompetent să plece acasă”, a declarat social democratul Sorin Grindeanu, în urmă cu foarte puțin timp.

Moțiunea PSD poartă numele de „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor. Jos Guvernul Cîțu”, iar citirea și votarea acesteia a fost „binecuvântată” în unanimitate de Birourile Perlamente Reunite ale celor două camere ale Parlamentului.

Voci din interiorul partidului susțin că Guvernul Cîțu are toate șansele să pice, în urma moțiunii. Cu toate astea, nu este exclus ca PNL să îl propună, din nou, tot pe Florin Cițu, pentru a ocupa funcția de premier. Acesta beneficiază de suportul președintelui Iohannis, însă nu și de suportul Parlamentului.

Amendă maximă pentru „distanțarea” de la Congresul PNL

Preluare Spotmedia

Șeful Poliției Capitalei, Bogdan Berechet a anunțat, marți, că organizatorul Congrneesului PNL a fost amendat cu suma de 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a pandemiei în cazul evenimentului organizat de liberali, sâmbătă, la Romexpo. Aceasta este valoarea maximă prevăzută de lege. Mai mult, potrivit lui Berechet, care a fost în ședința Comisiei de apărare a Camerei Deputaților, la solicitarea PSD,  polițiștii au cerut și înregistrările video pentru a-i identifica pe participanții care nu au respectat distanțarea fizică, respectiv purtarea măștii de protecție.  

„Cu privire la acest eveniment, la data de 25 septembrie, prin sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă au fost înregistrate 17 apeluri prin care se semnala faptul că nu toţi participanţii păstrează distanţarea fizică, precum şi faptul că nu toţi participanţii au purtat pe toată durata Congresului masca de protecţie. (…) Din datele raportate, în urma verificării aspectelor semnalate prin intermediul acestor apeluri a fost aplicată o sancţiune contraveţională organizatorului Congresului pentru o faptă prevăzut de Legea 55/2020 cu cuantumul maxim prevăzut de hotărârea de Guvern (n.r. art 66 lit c). Această sancţiune a fost aplicată pentru că organizatorul nu s-a asigurat că sunt respectate condiţiile de distanţare fizică a participanţilor, prin aceea că la un moment dat, în realizarea procesului de vot, calea de acces spre cabinele de vot a fost aglomerată de o parte dintre cei prezenţi. De asemenea, sancţiunea contravenţională a fost aplicată organizatorului şi pentru faptul că acesta nu s-a asigurat că toţi participanţii poartă mască de protecţie pe toată perioada desfăşurări Congresului, lucru reliefat inclusiv în spaţiul public”, a afirmat Bogdan Berechet, marţi la audierea în Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor.

Totodată, Berechet a precizat că termenul pentru aplicarea unei sancţiuni contravenţionale este de 6 luni. „A nu se înţelege faptul că vom aştepta 6 luni pentru aplicarea altor sancţiuni, însă doresc să subliniez că acesta este termenul legal, având în vedere volumul mare de material video care trebuie vizionat de către poliţişti şi jandarmi”, a mai spus șeful Poliției Capitalei.

Printre cele 17 apeluri s-a numărat și cel al senatoarei independente Diana Șoșoacă.

Reamintim că la evenimentul de sâmbătă au participat 5.000 de persoane, accesul făcându-se în baza prezentării certificatului verde (vaccinare, test negativ Covid, trecere prin boală), cu obligativitatea respectării măsurilor privind prevenirea și combaterea pandemiei Covid.

Congresul PNL, focar de infecție? Ponta: „Ştiu eu de liberali care aveau Covid şi au venit la Congres”

PSD a depus moțiunea de cenzură

Marcel Ciolacu (captură video)

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu a anunțat că social democrații au depus moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu”.

„PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Sper să fie convocat BPR-ul în cel mai scurt timp, acest guvern incompetent să plece acasă.  Eu știu că lumea în țara asta trebuie să respecte reguli și legi. Înțeleg că CCR a hotărât în unanimitate că există conflict constituțional. Sesizarea guvernului a fost admisă. Totodată, dacă Curtea admite sesizarea guvernului, deci există conflict, PSD va depune moțiune. Asta am făcut. Cealaltă moțiune are probleme, avem conflict.

Eu înțeleg că această instituție spune că există acest conflict. Asta înseamnă că procedura și tot ce au făcut cei care au depus moțiunea nu a fost în regulă. De ce să ne mai încurcăm în proceduri, haideți să votăm cît mai repede această moțiune”, a declarat Sorin Grindeanu, la Parlament, după depunerea moțiunii social democraților.

Totodată, Grindeanu a afirmat că au fost deja discuții cu cei de la AUR, mai mult, că speră ca cei doi președinți de Camere să convoace Biroul Permanent, pentru ca moțiunea PSD să își urmeze parcursul. Concret, se dorește ca joi să aibă loc citirea moțiunii, iar luni să fie dat votul final, pentru că „acest guvern incompetent trebuie să plece acasă”, a mai spus Grindeanu, care a adăugat că singura soluție pe care o vede după căderea guvernului este cea a alegerilor anticipate.

Pe de altă parte, și Marcel Ciolacu a afirmat, că după decizia CCR luată în unanimitate, 8 la 0, singura soluţie legală e moţiunea PSD. „Îi invit pe colegii mei din Parlament, de la USR PLUS şi AUR să vină să voteze această moţiune şi propunem astăzi la Birourile permanente reunite un calendar strâns, respectiv, joi citirea moţiunii PSD şi luni votul, ca Guvernul Cîţu să plece cât mai repede”, a precizat liderul PSD.

Curtea Constituţională a admis, astăzi, sesizarea făcută de premierul Florin Cîțu şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern – Parlament pe tema moţiunii de cenzură, argumentul fiind că Parlamentul nu a respectat art 113 alin 2 din Constituţie, respectiv obligatia de a comunica Guvernului depunerea moţiunii, au declarat pentru News.ro surse din CCR. Totodată, aceleași surse au precizat că moţiunea depusă de USR PLUS și AUR îşi va continua traseul în Parlament, astfel că în acest moment sunt „în circuit” două moțiuni ce vizează același guvern.

Ministrul Agriculturii își dă demisia din Guvernul lui Cîțu

Vlad Popescu Piedone vrea includerea Favipiravir pe lista medicamentelor ce pot fi recomandate de medicii de familie

Preluare G4 Media

Vlad Popescu Piedone, deputat PPU (sl), afiliat grupului PSD, i-a transmis ministrului intermiar al Sănătății, Cseke Attila o întrebare și solicitare în același timp cu privire la unul dintre medicamentele care se află pe schema de tratament pentru Covid, dar care nu se găsește și în farmacii, deci nu poate fi recomandat de medicii de familie, ci numai în spitale. Totodată, Vlad Popescu Piedone consideră că accesibilizarea acestui medicament ar mai ridica din presiune pusă pe sistemul medical, Favipiravirul putând fi administrat persoanelor care au forme ușoare ale bolii, mai ales în contextul în care în valul patru al pandemiei cei mai afectați au fost, potrivit specialiștilor, tinerii și copiii.

„De 2 săptămâni România a intrat în valul 4 al pandemiei de Covid-19! Până la acest moment, Guvernul a ignorat cifrele care arătau o creștere a numărului de bolnavi Covid-19, doar din dorința de a ține un congres pentru desemnarea viitorului președinte al PNL. Acum, cifrele au început să crească peste așteptări, inclusiv Capitala a crescut de sâmbătă până duminică de la 3,58 la 4 la mie.

 Ignoranța autorităților a început să ne coste multe vieți omenești. În spitalele din țară de abia mai găsești un pat liber la ATI, iar în București nu mai este niciun pat disponibil în acest moment”, a scris Vlad Popescu Piedone pe pagina sa de Facebook în postarea la care a atașat „întrebarea pentru Cseke Attila”, de la care așteaptă un răspuns „în scris”.

De asemenea, deputatul afirmă că Guvernul Cîțu „a reușit pentru a doua oară de când a preluat mandatul în decembrie 2020 să arate cât de incapabil este în a rezolva criza paturilor de la ATI dar și în ceea ce privește modul în care campania de vaccinare este gestionată”,  menționând faptul că în acest val cele mai afectate categorii sunt cele ale copiilor și tinerilor, comparativ cu primele trei valuri, când persoanele în vârstă, dar și cele cu diverse comorbidități era dintre cele afectate.

Favipiravir și efectele adverse, motivul pentru care nu a ajuns în farmaciile cu circuit deschis

Totodată, deputatul se întreabă, retoric, ce face Guvernul pentru protejarea tinerilor și copiilor, iar răspunsul pe care și-l dă este că „Absolut nimic!”, deși ar fi avut toate pârghiile necesare pentru a apropa introducerea în farmacii a medicamentului Favipiravir.

„Medicamentul este foarte util bonavilor de Covid-19 care fac forme ușoare și poate fi util inclusiv persoanelor care suferă de comorbidități.  Deși acest medicament a fost inclus în schema de tratament pentru Covid-19 încă din martie 2020, el se găsește doar în spitalele din România și NU în farmacii. De asemenea, medicii de familie nu-l pot prescrie persoanelor vulnerabile sau care au forme ușoare ale bolii. Astfel, șansa de a reduce presiunea pe secțiile de ATI continuă să scadă și din ce în ce mai mulți oameni se îmbolnăvească, suferind de forme tot mai grave”, a mai scris deputatul, care își justifică decizia de a-i face această solicitare lui Cseke Attila tocmai din cauza nepăsării și a lipsei de proptitudine a Guvernului. „Cer în mod public includerea medicamentului Favipiravir pe lista medicamentelor ce pot fi recomandate de medicii de familie, dar și să propun includerea sa pe lista medicamentelor compensate de către statul român. Prin acest mod, le arăt tuturor celor care se află la conducerea acestei țări că nu toți politicienii sunt indiferenți și nepăsători față de problemele românilor”, a completat Vlad Popescu Piedone.

Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, a declarat la Digi24 că Favipiravir  nu a fost niciodată disponibil în farmacii. Mai mult, potrivit Newsweek, ANMDMR a arătat că, din cauza efectelor adverse pe care le provoacă Favipiravirul, a transmis spitalelor și profesioniștilor din domeniul sănătății un avertisment și le-a cerut să obțină acordul pacienților pentru administrarea acestui medicament, acesta fiind și motivul pentru care medicamentul se găsește doar în spitale.

Cseke Attila: „În pandemie trebuie acţionat, mai mult ca oricând, cu responsabilitate şi solidaritate”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
5.1 ° C
5.6 °
4.9 °
57 %
6.3kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...