2.3 C
București
miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 787

Ministrul demis al Finanțelor îl trimite pe Cioloș să facă alianță cu „prietenii lui” de moțiune

Dan Vîlceanu (captură video)

Ministrul demis al Finanțelor, Dan Vîlceanu, trage un semnal de alarmă pentru proaspătul premier propus de președintele Klaus Iohannis, Dacian Cioloș. Acesta îl îndeamnă pe liderul USR să facă alianță cu cei care care au pus umărul la moțiunea de cenzură împotriva fostului premier, Florin Cîțu. De menționat că Dan Vîlceanu este unul dintre cei mai aprigi susținători ai lui Cîțu. „Cred că în momentul ăsta trebuie să ne concentrăm pe ce se întâmplă acum. Avem un premier desemnat care conform Constituției are 10 zile pentru a forma o majoritate pe care deja a testat-o cu ocazia moțiunii de cenzură și să vină cu un cabinet și un program de guvernare în parlament. Din punctul mei de vedere există o majoritate testată. O majoritate care a votat o moțiune de cenzură și a dărâmat un guvern”, a declarat Dan Vîlceanu, aseară.

Vîlceanu a precizat, deopotrivă, că o parte a majorității ar fi primit mandatul de premier desemnat. „În următoarele zile va discuta cu cei care a format această majoritate și vor spune tuturor românilor care este varianta pe care a găsit-o pentru a ieși din această criză”, a mai spus acesta.

Ministrul interimar al Finanțelor a punctat, de asemenea, că nu poți trece un Guvern în Parlament dacă nu există majoritate, iar USR, PSD și AUR ar fi dovedit că au majoritate și fără PNL. „O majoritate testată a primit un mandat de premier desemnat. Noi am spus că domnul Cioloș trebuie să discute cu cei cu care au format o majoritate și dacă nu face majoritate stăm și noi de vorbă cu dânsul. Eu cred că nu se va pune problema, sigur că vom discuta și noi cu dânsul. Eu nu cred că domnul Cioloș va fi atât de iresponsabil încât să vină să se propună premier și să știe că nu are majoritate când face asta”, a mai spus Dan Vîlceanu.

Citește și: Emanuel Ungureanu crede în refacerea coaliției de guvernare cu Dacian Cioloș premier

Industriile mari din Marea Britanie sunt afectate de creșterea prețurilor gazelor naturale

Ministrul pentru Afaceri, Kwasi Kwarteng a precizat că guvernul britanic caută soluții pentru a sprijini industriile mari consumatoare de energie care sunt afectate de creșterea prețurilor gazelor naturale, scrie Reuters. Mai mult, producătorii de hârtie, sticlă, ceramică și oțel susțin că vor fi obligați să oprească producția.

Guvernul britanic caută soluții în legătură cu prețurile energiei, dar situația e critică, a mai declarat Kwarteng.

„Avem preţuri foarte, foarte mari la gaze, preţuri foarte mari la electricitate, avem deja sprijin pentru industrii şi căutăm modalităţi prin care putem ajuta industria”, a precizat ministrul pentru Afaceri într-un interviu pentru Sky News, relatează sursa citată.

Industriile mari din Marea Britanie riscă să se închidă

Spuse Phillipson, parlamentar laburist, a precizat că e nevoie de un răspuns urgent din partea autorităților pentru prevenirea unui dezastru prin închiderea marilor industrii. Kwarteng a mai declarat că, în momentul de față, nu există un plafon al prețului energiei pentru utilizatorii industriali.

Mare Britanie se confruntă și cu numeroase crize alimentare, sute de magazine având rafturile goale. De asemenea, prețul gazelor a crescut în 2021 cu 400% în toată Europa din cauza cererii puternice din Asia și a stocurilor mici. Pe lângă problemele legată de industrie și criza alimentară, Marea Britanie întâmpină probleme și cu combustibilul și a forței de muncă.

Premierul Boris Johnson a promis o schimbare, dar acest lucru va fi de durată și dificil. De asemenea, premierul a precizat că ieșirea din Uniunea Europeană va duce țara către un viitor mai bun, dar procesul va fi unul lung și dificil. Brexitul e vinovat pentru o altă problemă cu care se confruntă Marea Britanie: criza șoferilor de camion. Conform Financial Times, deficitul de șoferi este de aproape 100.000 de persoane. De altfel, majoritatea cafenelelor și restaurantelor din Marea Britanie au dificultăți privind forța de muncă. Această criză în care este prinsă UK a fost generată, pe de-o parte, de Brexit și de pandemia de coronavirus.

Marea Britanie este prima țară care a părăsit Uniunea Europeană, după 47 de ani de când a fost stat membru al UE.

Marea Britanie se confruntă cu o criză de lucrători din cauza ieșirii din Uniunea Europeană

Liviu Pop se întoarce la Liviu Dragnea. Ex-ministrul Educației s-a înscris în APP și anunță deja primul demers

Sursa: Facebook

Ex-ministrul Educației Liviu Marian Pop și-a (re)găsit formațiunea politică „de suflet”, ieri acesta anunțând că s-a înscris în Alianța Pentru Patrie, partidul creat de Codrin Ștefănescu imediat după liberarea lui Liviu Dragnea. Pe lângă anunțul ca atare, APP arată și care este primul lucru pe care îl va face Pop, din Sectorul 1: se va zbate pentru a o înlătura pe Clotilde Armand din primărie.

Pop, cunoscut pentru cel puțin o greșeală gramaticală, este considerat un bun de valoare în APP, anunțul oficial privind adeziunea sa fiind postat atât pe pagina de Facebook formațiunii, cât și de către Codrin Ștefănescu.

Nu a fost foarte mult ministru, ci a deținut portofoliul între iunie 2017 – ianuarie 2018 (și anterior, în 2012, pentru o lună), când însă a aplicat cu sfințenie ce gândise Dragnea pentru învățământ. Se arată aceasta de altfel chiar în postarea oficială.

Eu cred ca Liviu Pop a fost un excelent ministru! Ministrul Educației care a aplicat punctual programul de guvernare lansat atunci de Liviu Dragnea!

Adică majorarea salariilor profesorilor și a întregului personal din învățământ, promovarea proiectului CRED – pentru formarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, adică a peste 55.000 de profesori, reintroducerea titularizării in sistemul de învățământ!

De astăzi (n.r. – ieri) s-a alăturat echipei APP și va coordona organizația sectorului 1! Bine ai venit, Liviu! Te asteaptă cu multă speranță toti cei care acum strâng semnături pentru demiterea Clotildei și a găștii ei de acolo! Să nu-i dezamăgești!”, scria Codrin Ștefănescu.

De altfel, și Pop a avut un anunț scurt: „Bună seara, patrioți! Aducem patriotismul în Sectorul 1, București. Vă așteptăm alături de noi”.

Pop nu e singurul Vip din APP. Pe lângă Carmen Dan, fost ministru al Ministerului Afacerilor Interne, care apare ca fiind înscrisă în județul Teleorman, APP îi mai are și pe alți trei foști lideri PSD – foștii deputați Răzvan Rotaru, Tamara Ciofu și Costică Macaleți (fost președinte al CJ Botoșani). Cu toate acestea, Liviu Dragnea încă nu se numără printre membrii care fac politica APP.

Față de situația anterioară, APP a ajuns să numere membri în 29 de județe, plus toate cele 6 sectoare ale Bucureștiului. Cea mai mare filială pare a fi cea din din județul Prahova, conform informațiilor de pe site-ul APP: sunt patru coordonatori principali, există o organizație de pensionari, dar și una de tineret.

Emanuel Ungureanu crede în refacerea coaliției de guvernare cu Dacian Cioloș premier

Emanuel Ungureanu, sursa foto: Bugetul.ro

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a precizat că Iohannis îi va asigura și majoritatea parlamentară, altfel nu ar fi făcut o astfel de propunere.

„Nu cred că în plină criză sanitară ar face o numire la bășcălie. Ar fi absurd”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu, relatează Antena3. De asemenea, el a mai precizat că atât PNL, cât și UDMR vor fi de acord cu crearea unei majorități parlamentare.

„Nu îmi vine să cred că domnul Iohannis, cunoscut a fi un om sobru, în plină criză sanitară ar face o numire la bășcălie. Știindu-l pe domnul Cioloș un om sobru, un om serios, un om pus pe treabă, nu cred că l-a numit fără să se asigure că PNL îl susţine pe domnul Cioloș. Altfel ar fi complet absurd”, a mai precizat deputatul USR, Emanuel Ungureanu.

Dacian Cioloș a fos numit premier. USR își dorește refacerea coaliției de guvernare alături de PNL și UDMR

Ungureanu a mai explicat că nu se pune problema unei alianțe cu PSD și AUR pentru formarea unei majorități parlamentare. „Am spus constant în baza unor reforme că ne vom alia cu PNL-ul domnului Cîţu, dar fără Cîţu premier”, a explicat Emanuel Ungureanu.

Președintele României a luat decizia, după consultările cu toate partidele parlamentare, de-al numi pentru funcția de premier pe liderul USR, Dacian Cioloș. De asemenea, Iohannis a precizat că „indiferent cine guvernează” trebuie rezolvată criza politică.

„Formațiunile politice au venit cu diferite abordări, propuneri (…)am decis să-l desemnez pentru poziția de candidat la funcția de prim-ministru pe Dacian Cioloș”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis după consultările de la Palatul Cotroceni.

Liderul USR, Dacian Cioloș, în urma numirii lui ca prim-ministru, a declarat că partidul pe care îl conduce e pregătit să-și asume responsabilitatea guvernării. De asemenea, demnitarul a precizat că obiectivul său principal este scoaterea țării din criză. El a îndemnat toate partidele politice să fie responsabile și să accepte negocierile pentru formarea unui guvern.

„Vom avea o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern”, a scris liderul USR pe pagina sa de Facebook.

Dacian Cioloș, desemnat premier de Iohannis

Tudose îl ia în râs pe Iohannis: „Eu cred că domnul președinte e pe drumul cel bun”

Mihai Tudose (Foto: Facebook)

Întocmai colegilor săi social democrați, și europarlamentarul PSD, Mihai Tudose, este de părere că mutarea de ieri a președintelui Klaus Iohannis, în ceea ce privește numirea lui Dacian Cioloș, pentru funcția de premier, ar fi nimic altceva decât o cacealma menită să-l readucă pe masa de discuții pe Florin Cîțu.

Mihai Tudose: „Este evident că aici sunt două variante mari și late. Ori e aranjată cu PNL și UDMR să voteze, ori e făcută ca să îi îngroape de tot pe USR”

Și cu toate că a menționat două variante pentru care președintele a „mutat” în felul acesta, Mihai Tudose admite că mult mai plauzibilă i se pare a doua variantă. „Este clar că nu merge. Îl cunosc pe domnul Cioloș, va începe niște negocieri, dar cred că își va depune mandatul, nu va ajunge în Parlament cu audieri de miniștri și vot, va evita o asemenea umilință”, a mai spus Mihai Tudose.

Mai mult, în stilul caracteristic, acesta a mai spus că așteaptă momentul în care Klaus Iohannis va termina de nominalizat premieri din alte partide și va trece la PSD, sugerând, în acest fel, că niciun premier nu are șanse reale să treacă de Parlament. „Eu cred că domnul președinte e pe drumul cel bun, adică după alegeri a nominalizat pe cineva de la partidul de pe locul 2, acum pe cineva de la partidul de pe locul 3. Eu sper când termină cu partidele parlamentare să nominalizeze și de la PSD”, a mai spus Mihai Tudose.

Citește și: Ghinea pretinde că PSD ar fi zis că e gata să susțină un guvern minoritar USR

UDMR:„Pentru noi va fi destul de greu să-l acceptăm pe domnul Cioloş ca prim-ministru”

Consultările de la Cotroceni, UDMR, sursă foto: Facebook

UDMR, prin vocea liderului deputaților Csoma Botond, nu crede că va putea susține un guvern condus de Dacian Cioloș după ce partidul său a format o coaliție cu AUR pentru a da jos propriul guvern. Cu toate acestea, USR a declarat că prima opțiunea la care vor apela e refacearea coaliției cu PNL și UDMR.

Csoma Botond a precizat că l-au propus pe Kelemen Hunor pentru funcția de prim-ministru. Decizia lui Iohannis de-al numi pe Cioloș ca premier nemulțumește UDMR. Pentru noi va fi destul de greu să-l acceptăm pe domnul Cioloş ca prim-ministru”, a mai precizat liderul deputaților, relatează Agerpres.

UDMR l-a propus pe Kelemen Hunor pentru funcția de premier

Unul dintre motivele pentru care UDMR nu-l vrea pe Cioloș premier e faptul că a format o coaliție cu AUR și PSD pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu și a votat o altă moțiune îndreptată împotriva Executivului. Cu toate acestea, Csoma Botond e de părere că vor exista discuții în zilele care urmează, dar o să fie destul de greu ca UDMR să accepte refacerea coaliției cu Cioloș premier.

„Vom discuta această situaţie în forurile statutare, dar va fi dificil pentru noi să acceptăm un guvern condus de Dacian Cioloş”, a mai precizat liderul senatorilor UDMR. Mai mult, Botond nu înțelege pe ce s-a bazat când Iohannis l-a numit prim-ministru pe Cioloș.

Klaus Iohannis, în urma consultărilor cu partidele parlamentare, a decis numirea lui Dacian Cioloș pentru funcția de premier. Șeful statului a explicat că din toate propunerile va pune în practică cea prezentată de USR. „Am decis să desemnez pentru poziţia de candidat la funcţia de prim-ministru pe domnul Dacian Cioloş”, a spus Iohannis, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Dacian Cioloș a mai fost numit prim-ministru de Iohannis pe 10 noiembrie 2015, la șase zile după demisia lui Victor Ponta. La acel moment, Cioloș a a propus un cabinet tehnocrat format din 21 de membri, o treime dintre aceștia femei. Guvernul propus de Cioloș a fost învestit de către Parlament, după ce a primit votul a aproape 400 de deputați și senatori, cu 115 voturi mai multe decât necesare.

Kelemen Hunor: Săptămâna viitoare vom participa la consultările de la Cotroceni

Ghinea pretinde că PSD ar fi zis că e gata să susțină un guvern minoritar USR

Marcel Ciolacu (PSD)

Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene, a mărturisit, în cursul serii trecute, că, la un moment dat, liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-ar fi spus că social democrații ar fi gata să susțină USR, în eventualitatea în care cei din urmă ar forma un guvern minoritar.

Cristian Ghinea: „Îmi amintesc un episod amuzant acuma, retrospectiv vorbind, în februarie acest an, când am prezentat PNRR-ul în Parlament, în Comisia de Afaceri Europene, domnul Ciolacu mi-a spus, citez: domnule ministru, transmiteţi domnilor Barna şi Cioloş că PSD este gata să susţină un guvern minoritar USR

Cu toate astea, Cristian Ghinea s-a arătat sceptic în legătură cu seriozitatea declarațiilor lui Ciolacu. „Acuma nu ştiu dacă a vorbit serios atunci sau nu, dar toate posibilităţile sunt deschise. Noi nu avem negocieri cu PSD în acest moment”, a mai spus Cristian Ghinea, aseară, la Digi24.

Fostul ministru a adăugat că varianta preferată de USR este refacerea coaliției cu PNL și UDMR, însă dacă acest lucru nu va fi posibil, Ghinea a lăsat de înțeles că partidul său ar putea să se adapteze. „Suntem în faţa unui faliment moral al clasei politice vechi. Partidele vechi joacă ping-pong cu guvernarea şi cu soarta ţării în criză, toţi fac jocuri de imagine, îşi fac calcule cu ochii la sondaje, nu ne asumăm guvernarea, să îl lăsăm pe ăla să-şi rupă gâtul. Cred că este un mod foarte stupid de a face politică, noi, USR ne asumăm guvernarea şi mergem până la capăt în Parlament”, a conchis Cristian Ghinea.

Citește și: Rareș Bogdan: „Noi vom continua să guvernăm, chiar și cu mâinile amputate”

Rareș Bogdan: „Noi vom continua să guvernăm, chiar și cu mâinile amputate”

Liberalul Rareș Bogdan susține ceea ce a făcut Klaus Iohannis, în această seară, de a-l propune pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier, reprezintă singura mișcare pe care președintele ar fi putut, în acest moment, să o facă.

Rareș Bogdan: „Președintele a luat act de propunerile partidelor și l-a ales pe cel cu mai mulți parlamentari”

Cu toate astea, Rareș Bogdan a promis că va purta o discuție suplimentară cu Klaus Iohannis, pe baza mandatului BPN. „Noi vom continua să guvernăm, chiar și cu mâinile amputate”, a declarat acesta, într-un exces de zel atipic chiar și unui politician ca Rareș Bogdan.

Cât despre Dacian Cioloș și partidul pe care acesta îl conduce, Rareș Bogdan are, de asemenea, și câteva sfaturi: „Le propun să fie atenți la nevoile oamenilor. Vom sta de vorbă împreună, vom lua toate deciziile în BPN. Așteptăm ca domnul Cioloș să își finalizeze discuțiile cu AUR și PSD. Eu sper ca el să nu fi venit în fața președintelui cu o ofertă de a fi premier fără să fi avut în spate o majoritate”, a mai spus acesta, în această seară, la România TV.

Poate cea mai importantă parte din declarația sa se referă la speranța ca Florin Cîțu să ajungă, din nou, pe „masa negocierilor”, în cazul în care Dacian Cioloș nu va primi susținere din partea Parlamentului. „Dacă domnul Cioloș nu va contura o majoritate, ceea ce ar arăta o iresponsabilitate crasă, atunci președintele va face o nouă consultare cu partidele politice. Noi avem o singură propunere: Florin Cîțu”, a mai spus acesta.

Citește și: PSD crede că desemnarea lui Cioloș este primul pas spre anticipate

PSD crede că desemnarea lui Cioloș este primul pas spre anticipate

datele, PSD, Partidul Social Democrat
PSD Foto: Facebook

Tranșanți și foarte siguri pe ei, cei de la PSD au declarat, imediat după desemnarea lui Dacian Cioloș, că nu îl vor vota niciodată pe acesta. De altfel, AUR a avut o reacție asemănătoare, cu puțin timp în urmă. Cât despre liberali, există posibilitatea ca Dacian Cioloș să nu se bucure nici de susținerea acestora, în Parlament.

PSD: „Nu, categoric nu îl votam. Moțiunea PSD a fost nu doar împotriva lui Cîțu și a miniștrilor PNL, dar și împotriva miniștrilor USR”

Social democratul Alfred Simonis a spus că, din punctul acestuia de vedere, propunerea din această seară este una neserioasă. „Cioloș a mai fost premier o dată și a fost un dezastru. Această propunere este o glumă”, a completat acesta, la Antena 3.

O reacție similară a avut și Lucian Romașcanu, la Digi24: „Nu cred că e o propunere serioasă. Nu e făcută cu sensul de a coagula o majoritate. Chiar și cei de la PNL spun că a fost nominalizat Cioloș pentru că e reprezentantul majorității care a dat Guvernul jos. (…) Ce facem, îl dăm jos pe Cîțu ca să o vedem pe doamna Turcan tot la Muncă, pe Cîțu ministru la Finanțe, Voiculescu să privatizeze tot la Sănătate? Eu nu cred în seriozitatea acestei propuneri. Poate mă înșel, dar nu cred”.

Citește și: Dacian Cioloș, desemnat premier de Iohannis

În ceea ce privește reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, acesta s-a prezentat pe aceeași lungime de undă, spunând că decizia președintelui este una care ar putea duce la alegeri anticipate, variantă susținută, de altfel, de social democrați.

Ana Birchall, după ce CCR a motivat hotărârea privind moțiunea USR PLUS și AUR: „O palmă pentru Parlament”

Foto: Facebook

Chiar dacă moțiunea inițiată de USR PLUS și AUR nu mai are vreun rost, dat fiind că Guvernul Cîțu a fost demis prin altă moțiune, Curtea Constituțională a României a motivat decizia prin care a stabilit că inițiativa blocată în Parlament era legal inițiată.

Iar explicațiile oferite în motivare sunt analizate de fostul ministru al Justiției Ana Birchall, chiar dacă aceasta a atras atenția în repetate rânduri că instituția trebuie reformată.

Acum însă, prin prisma motivării, Ana Birchall consideră că CCR a dat „o palmă” Parlamentului. Nu că ar mai conta, dat fiind că moțiunea nu a apucat să fie discutată vreodată, deși CCR a constatat, încă de pe 28 septembrie, că „există un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfășurare a procedurii de control parlamentar inițiate prin moțiunea de cenzură nr.2MC/3 septembrie 2021 – „Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”. (…) Parlamentul urmează să dezbată moțiunea de cenzură depusă și să își exprime poziția prin vot asupra acesteia cu respectarea exigențelor constituționale și regulamentare și aplicarea principiului loialității constituționale.

Însă, Parlamentul, în ansamblul său, a încălcat art.1 alin.(5) din Constituție coroborat cu art.94 alin.(1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum și art.113 alin.(2) din Constituție. Parlamentul nu a dezbătut moțiunea de cenzură, astfel că nu a finalizat procedura inițiată și continuă să încalce art.113 din Constituție. În consecință, au fost încălcate și prevederile constituționale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept și alin.(4) privind echilibrul puterilor în stat”, se arăta la acea dată într-un comunicat CCR.

Discuțiile s-au legat și de semnăturile de pe moțiunea USR PLUS și AUR, referitor la care „Curtea a constatat că moțiunea de cenzură a fost depusă cu întrunirea numărului de semnături necesare” și că semnăturile olografe ale autorilor moţiunii de cenzură pot fi depuse în original sau copie, prin orice mijloace.

Decizia CCR: o palmă pentru Parlament. Sigur că CCR putea să decidă și să motiveze mult mai repede… dar deja e altă discuție legată de reformarea CCR, nu?

Adevărul este că ce se întâmplă în această perioadă este greu de înțeles de către orice român de bună credință. De ce 2021 a trebuit să fie sacrificat, să fie un an pierdut deși trebuia să fie anul reformelor e greu de înțeles și nu ar trebui deloc acceptat sau scuzat!

Între timp, moţiunea USR – AUR a rămas fără obiect, deoarece o altă moţiune de cenzură, depusă de PSD, a fost adoptată cu 281 de voturi, iar Guvernul Cîţu a fost demis”, arată Ana Birchall într-o postare pe Facebook, la care adaugă și un scurt citat din motivarea CCR:

Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că acest conflict nu a fost generat de însăşi faptul depunerii moţiunii de cenzură, ci de acţiunile ulterioare incoerente ale Parlamentului, care, în final, a reuşit să comunice Guvernului moţiunea de cenzură şi să asigure condiţiile necesare prezentării ei. De aceea, remediul juridic nu este cel al încetării procedurii de control parlamentar, ci, din contră, al continuării procedurii odată demarate.

Aşadar, Parlamentul urmează să dezbată moţiunea de cenzură depusă şi să îşi exprime poziţia prin vot asupra acesteia cu respectarea exigenţelor constituţionale şi regulamentare şi aplicarea principiului loialităţii constituţionale. În acest sens, Parlamentul va ţine seama de natura moţiunii de cenzură, care impune o anumită celeritate a procedurii de dezbatere a acesteia; astfel, ea urmează a fi dezbătută într-un interval de timp şi ritm adecvate menite să evite incertitudinea juridică prin raportare la finalitatea sa”.

Dacian Cioloș, desemnat premier de Iohannis

Dacian Cioloș (captură video)

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș, liderul USR, în funcția de premier. De altfel, menționăm că USR este singurul partid care a venit astăzi la consultări cu o propunere de prim-ministru, în persoana celui desemnat, de altfel, Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș revine la Palatul Victoria

Reamintim că Cioloș a mai ocupat funcția de premier în anul 2015, imediat după demisia lui Victor Ponta de la Palatul Victoria, ca rezultat al tragediei de la Colectiv. Acesta a condus, la vremea respectivă, un guvern tehnocrat până la alegerile parlamentare din 2016, alegeri la care PSD a fost declarat câștigător absolut, obținând un scor record de 45,68%.

Dacian Cioloș urmează să mai treacă, în perioada următoare, printr-o serie de alte filtre, însă putem bănui că acesta va ajunge să fie, de fapt și de drept, noul premier, de vreme ce a primit susținerea președintelui Klaus Iohannis.

Începând cu data de 1 octombrie 2021, acesta a devenit inclusiv președintele USR, depășindu-l pe Dan Barna. Ulterior, Cioloș s-a retras din Renew Europe, pentru a se dedica integral USR.

„Președintele Klaus Iohannis mi-a cerut în această seară să formez un nou guvern. Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți, așa cum am și anunțat încă de la plecarea USR din guvern. Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea guvernării și să pornim negocierile cu celelalte partide. Obiectivul nostru este să scoatem România din criză și pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forțelor politice.

Vom avea o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern. Liniile principale sunt gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR”, a transmis Dacian Cioloș pe Facebook.

Citește și: AUR ar fi vrut să facă live de la consultările cu președintele, dar nu au fost lăsați

AUR ar fi vrut să facă live de la consultările cu președintele, dar nu au fost lăsați

Foto: preluare Digi24

Reprezentații AUR au intrat, la rândul lor, la consultări cu președintele Klaus Iohannis, după PNL, PSD și USR. Înainte de consultări, liderul AUR a promis că va fi tranșant, orice ar însemna asta. Ba mai mult, acesta a încercat să filmeze întrevederea cu președintele, lucru de altfel neacceptat atunci când vine vorba despre consultări. De menționat că nici presa nu are voie să participe la consultări, așadar încercarea lui George Simion nu avea cum să fie acceptată.

„Avem rugămintea să nu mai filmați”, i-a spus ofițerul de la Cotroceni lui George Simion, lider AUR

Însă cum Simion nu a părut că vrea să se conformeze cerinței, ofițerul a reiterat: „Din acest moment vă rog să nu mai filmați”. Ultima replică a acestuia l-a convins pe liderul AUR, cel care și-a încheiat transmisiunea live pe Facebook cu „Revenim într-o oră înapoi”.

Citește și: Ciolacu a bătut cu pumnul în masă la Cotroceni: PSD nu va susține un guvern minoritar

Simion a revenit

Imediat după ce a ieșit de la consultări, George Simion a spus că lucrurile s-au derulat cât se poate de formal, în ciuda așteptărilor tuturor. Mai mult, acesta a mai spus că președintele Iohannis consideră dizolvarea Parlamentului o soluție nepotrivită, în acest moment, cel puțin. „Klaus Iohannis a admis că este greu să construiască o majoritate parlamentară”, a spus, la rândul lui, celălalt lider AUR, Claudiu Târziu.

Citește și: USR are soluția pentru păstrarea coaliției: Cioloș premier

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
2.3 ° C
3.1 °
2 °
40 %
7.2kmh
0 %
mie
2 °
J
1 °
vin
5 °
S
9 °
D
6 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...