Sursa: Facebook

Ex-ministrul Educației Liviu Marian Pop și-a (re)găsit formațiunea politică „de suflet”, ieri acesta anunțând că s-a înscris în Alianța Pentru Patrie, partidul creat de Codrin Ștefănescu imediat după liberarea lui Liviu Dragnea. Pe lângă anunțul ca atare, APP arată și care este primul lucru pe care îl va face Pop, din Sectorul 1: se va zbate pentru a o înlătura pe Clotilde Armand din primărie.

Pop, cunoscut pentru cel puțin o greșeală gramaticală, este considerat un bun de valoare în APP, anunțul oficial privind adeziunea sa fiind postat atât pe pagina de Facebook formațiunii, cât și de către Codrin Ștefănescu.

Nu a fost foarte mult ministru, ci a deținut portofoliul între iunie 2017 – ianuarie 2018 (și anterior, în 2012, pentru o lună), când însă a aplicat cu sfințenie ce gândise Dragnea pentru învățământ. Se arată aceasta de altfel chiar în postarea oficială.

Eu cred ca Liviu Pop a fost un excelent ministru! Ministrul Educației care a aplicat punctual programul de guvernare lansat atunci de Liviu Dragnea!

Adică majorarea salariilor profesorilor și a întregului personal din învățământ, promovarea proiectului CRED – pentru formarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, adică a peste 55.000 de profesori, reintroducerea titularizării in sistemul de învățământ!

De astăzi (n.r. – ieri) s-a alăturat echipei APP și va coordona organizația sectorului 1! Bine ai venit, Liviu! Te asteaptă cu multă speranță toti cei care acum strâng semnături pentru demiterea Clotildei și a găștii ei de acolo! Să nu-i dezamăgești!”, scria Codrin Ștefănescu.

De altfel, și Pop a avut un anunț scurt: „Bună seara, patrioți! Aducem patriotismul în Sectorul 1, București. Vă așteptăm alături de noi”.

Pop nu e singurul Vip din APP. Pe lângă Carmen Dan, fost ministru al Ministerului Afacerilor Interne, care apare ca fiind înscrisă în județul Teleorman, APP îi mai are și pe alți trei foști lideri PSD – foștii deputați Răzvan Rotaru, Tamara Ciofu și Costică Macaleți (fost președinte al CJ Botoșani). Cu toate acestea, Liviu Dragnea încă nu se numără printre membrii care fac politica APP.

Față de situația anterioară, APP a ajuns să numere membri în 29 de județe, plus toate cele 6 sectoare ale Bucureștiului. Cea mai mare filială pare a fi cea din din județul Prahova, conform informațiilor de pe site-ul APP: sunt patru coordonatori principali, există o organizație de pensionari, dar și una de tineret.

Articolul precedentEmanuel Ungureanu crede în refacerea coaliției de guvernare cu Dacian Cioloș premier
Articolul următorIndustriile mari din Marea Britanie sunt afectate de creșterea prețurilor gazelor naturale