-1.6 C
București
joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 681

Budăi a trimis pe circuitul de avizare Ordonanțele privind majorarea alocațiilor și a pensiilor

Marius Budăi, ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat semnarea ordonanțelor de urgență ce prevăd creșterea alocațiilor și majorarea pensiilor. Totodată, că acestea se află deja în circuitul de avizare, urmând ca după ce vor primi avizele necesare să fie promovare în ședința de guvern. Cât privește sprijinirea pensionarilor cu pensii sub 1.600 de lei, pe care social democrații l-au stipulat în „pachetul social”, ministrul afirmă că acesta va fi acordat o singură dată, în luna ianuarie, dar încă mai sunt discuții în coaliția politică în privința formei finale ce se va regăsi în actul normativ.

„Vreau să vă informez că am semnat două ordonanţe extrem de importante. Prima ordonanţă am semnat-o împreună cu ministrul Gabriela Firea şi se referă la majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, aşa cum a fost prevăzută în programul de guvernare şi negociată. Ordonanţa a plecat de la Ministerul Muncii către ministerele avizatoare şi, atunci când va primi avizul, va fi promovată în şedinţa de guvern.

A doua ordonanţă extrem de importantă se referă la majorarea pensiilor părinţilor şi bunicilor noştri, şi anume pensia minimă se va majora de la valoarea de 800 de lei la valoarea de 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va fi majorată de la 1.442 la valoarea de 1.586 de lei”, a spus Budăi, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD.

Ministrul Muncii a menţionat, de asemenea, că pensionarii cu venituri mai mici vor primi o sumă de bani, în luna ianuarie, pentru a fi protejaţi în faţa „valului de scumpiri”, suma la care se face referire fiind de 1.200, acordată o singură dată.

„Este o sumă pe care am gândit-o în programul de guvernare să o acordăm o singură dată, în luna ianuarie, astfel încât cetăţenii români şi cei cu pensii mai mici să fie protejaţi în faţa acestui val de scumpiri. În momentul în care se va lua decizia pentru forma finală în coaliţie, o să anunţăm public şi va fi regăsită într-un act normativ”, a afirmat Marius Budăi.

Totodată, ministrul a precizat că va crește și valoarea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie, de la 2.350 lei (1.386 „în mână”), la 2.550 lei (adică 1.524 de lei net), aceeași sumă pe care o anunțase și Cabinetul Cîțu înainte de a fi demis.

Budăi vrea în continuare vouchere de vacanță pentru bugetari

Noua Zeelandă interzice fumatul: vânzarea sau furnizarea de produse din tutun sunt considerate infracțiuni

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Fumatul interzis: Noua Zeelanda interzice vânzarea de țigări pentru generațiile viitoare, iar tinerii nu vor putea niciodată să cumpere tutun, din punct de vedere legal.

Începând cu anul 2025, statul va interzice fumatul, iar tinerii de 14 ani vor putea niciodată să cumpere tutun.

Scopul noii legi este de crește vârsta legală pentru fumat, în fiecare an.

Conform declarațiilor oferite de ministrul adjunct al Sănătății, dr. Ayesha Verrall, orice persoană născută după 2008 nu va mai avea voie să fumeze.

Fumatul devine inaccesibil. Cu toate acestea, noile legi nu vor restricționa vânzările de țigări electronice

Un alt scop al măsurii este de a atinge obiectivul prin care locuitorii devin nefumători, în următorii patru ani.

Alte măsuri:

  1. reducerea cantității legale de nicotină din produsele din tutun la niveluri foarte scăzute;
  2. reducerea numărului magazinelor în care țigările ar putea fi vândute în mod legal;
  3. sporirea finanțării serviciilor de dependență.

Vrem să ne asigurăm că tinerii nu vor începe niciodată să fumeze, așa că vom transforma în infracțiune vânzarea sau furnizarea de produse din tutun afumat noilor cohorte de tineri. Persoanele de 14 ani, când legea va intra în vigoare, nu vor putea niciodată să cumpere tutun în mod legal”, a spus Verrall, potrivit BBC, citat de G4 Media.

”Jumătate dintre cei care se apucă de fumat mor din cauza efectelor acestuia”

De asemenea, prim-ministrul Jacinda Ardern a precizat că planul de acțiune se concentrează pe asigurarea ca tinerii să nu se apuce de fumat. Aceasta a declarat că legea este un instrument important.

Sunt sigură că vor exista și cei care vor să aibă un cuvânt de spus cu privire la utilizarea vaping-ului în rândul tinerilor în viitor. Suntem foarte concentrați pe acest plan pentru oprirea oamenilor să se apuce de fumat”, a declarat premierul.

Primăria Mioveni a plantat 5.200 de arbori, arbuști și flori

Foto: Curier.ro
Foto: Curier.ro

5.200 de arbori și arbuști au fost plantați în Mioveni, alături de mai mulți butași de trandafir.

Campania verde a fost organizată și susținută atât de autoritățile din orașul din județul Argeș, cât și de Asociația Viitor Plus. Acestora s-au alăturat reprezentanții Dacia.

Acțiunea de plantare a fost desfășurată în cursul zilei de 4 decembrie 2021.

Campania s-a desfășurat și cu ajutorul voluntarilor din Mioveni

200 de arbori, 2.000 de arbuști și 3.000 de butași de trandafiri au fost plantați în zona Sălii Sporturilor Mioveni. De asemenea, acțiunea s-a extins și pe Bulevardul Dacia, în spațiile verzi din zona centrală a orașului, în parcurile din zona Catedralei „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, Casei de Cultură a Sindicatelor, precum și în zona blocurilor, arată Curier.ro.

Speciile de stejar, frasin, lemn câinesc și mesteacăn au fost alese pentru a proteja orașul. Protecția vine în contextul schimbărilor climatice și al poluării crescute a aerului.

În plus, florile au rolul de a înfrumuseța spatiile publice și de a aduce bună dispoziție locuitorilor orașului.

România are nevoie de păduri și de o mai bună educație ecologică

Plantarea acestor arbori, arbuști și flori va contribui la îmbunătățirea calității aerului. Va crește biodiversitatea în comunitate. În plus, ne bucură că am avut și susținerea unor voluntari de la Automobile Dacia. Aceștia ne arată că, prin implicarea fiecăruia dintre noi, lucrurile se pot schimba în bine”, spune Teia Ciulacu, președintele asociației Viitor Plus.

În acalași timp, acțiunea marchează și debutul parteneriatului producatorul auto și programul de împădurire ”Adoptă un copac” al asociației Viitor Plus.

Prin acest program se are în vedere creșterea suprafeței împădurite din România și o mai bună educație despre mediu.

Bradul „anti-Covid” a adus o amendă usturătoare din partea Gărzii Naționale de Mediu

RO Vaccinare (Facebook)

Centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor, precum și responsabilul cu transportul deșeurilor medicale au primit o amendă usturătoare, în valoare de 90.000 de lei, pentru că au construit un brad de Crăciun din dozele folosite la vaccinare.  De asemenea, compania de transport s-a ales și cu o notificare către Agenția pentru Protecția Mediului, în vederea suspendării activității, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deșeurilor medicale, în vederea eliminării acestora.

„Am fost sesizați în privința existenței unor construcții din deșeuri medicale, în incinta centrului de vaccinare organizat în interiorul Palatului Copiilor, din sectorul 4 al Bucureștiului, iar echipa de control a GNM a găsit și sancționat mai multe abateri legate de folosirea și transportul deșeurilor medicale de acolo. Cele trei sancțiuni contravenționale au totalizat 90.000 de lei. De asemenea, construcțiile respective au fost desființate și ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deșeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, așa cum prevede legea”, a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej, potrivit unei postări făcute pe pagina de Facebook a Gărzii Naționale de Mediu.

Sesizarea pare să fie făcută de Rodica Boancă, senator AUR, potrivit comentariului de apreciere făcut la adresa GNM.

Captură foto Garda Națională de Mediu

Reamintim că Palatul Copiilor este una dintre locațiile în care din octombrie au avut loc maratoanele de vaccinare, o amplă acțiune de vaccinare în șase centre, ce s-a făcut prin intermediul a 49 de fluxuri, cele mai multe, 15, fiind chiar la Palatul Copiilor, urmat de Biblioteca Națională, cu 10 fluxuri de vaccinare.

Reprezentanții RO Vaccinare consideră că bradul inedit, format din 19.000 de doze de vaccin, este un brad altfel, „pro sănătate și pro viață”, mai mult, că meritul pentru construcția acestia aparține „personalului din centru și al tuturor celor care au ales să se vaccineze împotriva COVID-19, cea mai la îndemână soluție de protecție”, se aratăîntr-o postare făcută pe Facebook. „Bradul” are o înălțime de 3 m, o anvergură de 2.2 m și este realizat din doze Pfizer și Moderna. Cutiile de cadouri și căsuța sunt realizate din doze Johnson&Johnson.

Mai mult, „bradul” de la Palatul Copiilor este vedetă și în presa din Germania, pe contul de Instagram al cotidianului Tagesschau având aproape 150.000 de aprecieri.

România se vaccinează! Aproape 130.000 de români, vaccinați în 24 de ore

Explozie urmată de incendiu la o pensiune din Cluj

Foto grup InfoTrafic (Facebook)

O explozie, urmată de un incendiu, a avut loc în această dimineață la o pensiune din cartierul clujean „Între Lacuri”. Cauza exploziei, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, a fost acumularea de gaze, iar deflagrația a fost atât de puternică încât rafturile magazinului din zonă s-au prăbușit, în timp ce alimentarea cu energie electrică s-a întreupt instant. Au fost afectate și imobilele pe o rază de 30 metri, fiind sparte geamurile de la o casă și un bloc nou din vecinătate. De asemenea, traficul a fost restricționat în zonă.

În urma exploziei, o femeie a fost găsită carbonizată, iar alte două persoane, victime cu arsuri, au fost transportate la spital de către SAJ. „La locul exploziei intervine ISU Cluj cu 3 Autospeciale de stingere, o autoplatforma de lucru la înălţime şi aproximativ 30 de pompieri.  Alte trei persoane au fost consultate la faţa locului, dar nu au fost transportate la spital”, a transmis ISU Cluj.

Verificare „la sânge” a instalațiilor

Edilul Emil Boc a declarat, la Digi 24, că primăria va interveni pentru spijinirea persoanelor afectate de explozie, mai mult, trage un semnal de alarmă, având în vedere că sezonul rece a început, iar instalațiile de gaz sunt folosite la o capacitate ridicată.

„Clădirile învecinate nu par a avea probleme legate de structura de rezistență, dar au geamurile sparte. Unele magazine au și ele geamurile sparte. Se va face expertizarea clădirilor. E un mesaj pe care sper să îl resimtă toți, de a-și verifica la sânge starea instalațiilor, sezonul de iarnă abia acum începe. Responsabilitatea e comună, a proprietarilor, dar și a autorităților. Să sperăm că nu se pune problema mutării unor persoane din vecinătate. Dacă va fi nevoie avem locuințe de necesitate. Persoanele afectate beneficiază de asigurările pe locuințe, dacă le au, iar primăria poate acorda forme de ajutor”, a declarat primarul Emil Boc.

Incendiu puternic în Piatra Neamț

Victor Ponta: „Se vor reactiva şi vor constata că toată vina e de la PSD”

Sursa: Facebook

Fostul premier Victor Ponta a vorbit aseară despre ultimele mișcări de pe scena politică, prezentul „glorios” dar și trecutul „de succes”, analizând nu doar personajele care s-au tot succedat la guvernare, ci și deciziile politice.

Invitat la AlephNews, Ponta a vorbit (din nou) despre momentul cel mai tensionat din întreaga sa carieră politică, cel al alegerilor prezidențiale din 2014.

Chiar dacă „lupta” finală din turul 2 s-a dat între el și Klaus Iohannis, Ponta a arătat că, de fapt, se temea de Dan Diaconescu, cel care a candidat din partea propriului partid – Partidul Poporului-Dan Diaconescu. La acea vreme, candidați la președinție au fost și Elena Udrea (PMP, susținută de PNȚCD), Monica Macovei (candidat independent), Călin Popescu Tăriceanu (candidat independent, susținut de PLR), Teodor Meleșcanu (candidat independent), Hunor Kelemen (UDMR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Gheorghe Funar (candidat independent), William Brânză (PER), Zsolt Szilágyi (PPMT), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă) și Mirel Mircea Amariței (Prodemo). În final, Dan Diaconescu a obținut 382.526 de voturi, adică 4,03%, fiind surclasat nu doar de Ponta și Iohannis, ci și de Tăriceanu (5,36% din voturi), Elena Udrea (5,20%) și Monica Macovei (4,44%).

Cea mai grea campanie, sincer. Cel mai puternic adversar politic a fost Dan Diaconescu. Pentru că totuși, a venit la mine, pe terenul meu, unde râul, ramul, îmi erau prieteni, cum se spune, și admit că am tremurat până în ultima secundă. Pe de altă parte, însă, eu m-am gândit că nu-l mai votează nimeni pe Iohannis după dezbaterea aia, și totuși l-au votat 6 milioane. Deci e clar că nu știu nimic despre politică”, a spus Victor Ponta pentru sursa citată.

În ciuda acestei ultime afirmații, referitor la vremuri mai apropiate – în ceea ce privește guvernarea liberală, chiar dacă a spus că… îi place „de toți”, Ponta nu a fost chiar laudativ la adresa lui Ludovic Orban și a lui Florin Cîțu. Analiza acestuia s-a limitat la perioada în care PNL a preluat guvernarea și a obținut premierul, începând cu cel care pe atunci conducea liberalii.

Da, îmi place Ciucă… Eu l-am propus ca Şef al Statului Major. Mie îmi place de toţi. Sunt om de afaceri. (…)

Orban a fost catastrofă mondială ca prim-ministru (…). Atâta şpăgărie ca pe vremea lui n-am văzut. (…) Cîţu a fost jale (…) s-a luptat cu Orban. În final, l-a ucis pe Orban şi a căzut şi el. E ca-n filmele cu samurai. În final se tăiau amândoi şi cădeau laţi într-o baltă de sânge”, a făcut o paralelă fostul premier.

Analiza lui Ponta a continuat cu prezentul politic, respectiv actorii care acționează acum în Parlament. Din punctul său de vedere, „toţi politicienii vechi sunt la fel. Frustrarea anti-UE, frustrare atacurilor pe biserică şi familia tradiţională…. AUR e coerent. (…) AUR e marele câștigător.. USR (…) nu i-a dus mintea”.

Și, evident, fostul premier a vorbit și despre subiectul intrării PSD la guvernare. Din perspectiva acestuia, „PSD nu are cum să mai crească mult. Le-a oprit creşterea. Guvernarea îi va eroda (…). Acum vor da vina şi se vor reactiva şi vor constata că toată vina e de la PSD”, însă a admis că social democrații „pierdeau dacă stăteau pe margine şi jucau la off-side”.

Arafat vine cu explicații în cazul testelor non-invazive distribuite în școli: „IGSU semnează doar contractele subsecvente”

RSV

Raed Arafat, șeful DSU, a afirmat că Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) a încheiat acorduri-cadru pentru teste din salivă care să fie distribuite în şcoli cu doi furnizori care solicită un preţ de trei ori mai mare decât cel mai mic preţ ofertat. Mai mult, că IGSU semnează doar contractele consecvente, recepționează și distribuie în baza solicitării ministerelor de resort.

„Vreau să explic această situaţie, pentru că am auzit foarte multe chestii comentate, şi acuze, şi una şi alta. Trebuie să înţelegem un lucru: la DSU, la IGSU noi avem un rol pe partea logistică, stocurile strategice, ONAC-ul care este Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate, care nu este la DSU sau la IGSU, face negocierea, acordul-cadru, tot, care se fac transparent, se publică, dar pe durate mult mai scurte şi după care IGSU semnează doar contractele subsecvente, receptează, validează ce a receptat şi distribuie pe baza solicitărilor Ministerului Educaţiei, Ministerului Sănătăţii, sau oriunde sunt indicaţiile de distribuire. Acest lucru noi l-am făcut de la începutul pandemiei, este un rol la nivelul protecţiei civile să sprijine autorităţile pentru că avem o parte logistică semnificativă care putem prin ea să facem acest oficiu”, a explicat Raed Arafat, joi seară, la Digi 24.

Şeful DSU a explicat şi sincopele în furnizarea testelor din salivă care ar trebui să ajungă în şcoli, prin faptul că unii dintre furnizorii de teste au refuzat să semneze contractele subsecvente pentru livrarea testelor, în timp ce alţii cer preţuri de câteva ori mai mari decât cel mai mic preţ.

„Noi am primit acordurile-cadru de la ONAC semnate şi au început colegii de la IGSU să semneze contractele subsecvente. Şi aici (n.r. primul lot) avem: primul furnizor, 3 milioane de bucăţi, furnizorul nu a semnat contractul subsecvent, a refuzat să-l semneze. Al doilea furnizor, 5 milioane de bucăţi livrate în data de 25 noiembrie, distribuite. Al treilea furnizor, 1 milion de bucăţi, preţul foarte mare. Sunt doi furnizori care au un preţ foarte mare şi aici am rămas sub semnul întrebării, preţul este de trei ori mai mult decât cel mai mic preţ. S-a acceptat o variabilitate, dar aici… îi lăsăm, dacă vedem că situaţia nu se rezolvă decât aşa, o să mergem şi pe linia asta, dar totuşi… Adică pe linia să te duci să contractezi, pentru că ei au acord-cadru, dar preţul este de trei ori cât cel mai mic preţ şi aproape de două ori cât cel mai mare preţ următor, după ei. Asta a fost o negociere, nu putem să spunem că ONAC-ul a greşit, dar în acelaşi timp ne gândim că poate că vin ceilalţi care au preţurile totuşi mai rezonabile”, a explicat Arafat.

Din cadrul Lotului II, la care au fost patru furnizori câștigători, Arafat a precizat că cel cu 2,4 milioane de teste nu a livrat, deși avea termen în 2 decembrie, în timp ce firma care avea de livrat 1,5 milioane s-a ocupat de acest aspect cu o săptămâna mai devreme decât termenul la care se angajase.

O altă situație a fost în cazul firmei care contractase livrarea a 3 milioane de teste, dar „contractul nu a intrat în vigoare, nu a fost constituită garanţia de execuţie, dacă nu a constituit garanţia înseamnă că nu l-a mai interesat să vină, doar că a participat, a semnat acordul-cadru, nu a mai venit. Mai are de livrat un milion de bucăţi în data de 17 decembrie”, a mai spus șeful DSU, care și-a continuat explicațiile cu privire la un contract ce prevedea livrarea a 3 milioane de teste, la preţul de 14 lei, dar pentru care încă se află „în aşteptare, să vedem ce se întâmplă”.

Situația privind lotul III este următoarea: „1 milion de bucăţi care urmează, dacă se respectă contractul, să se livreze în 18 decembrie, mai avem 1.500.000 în 14 decembrie şi le-au livrat în 1 decembrie, mai devreme, mai avem 2 milioane care urmează în 20 decembrie, mai avem 3 milioane în 21 decembrie”, a detaliat Raed Arafat.

Mai mult, în urma solicitării făcute de Ministerul Educației, cu privire la ambalarea testelor individual, Arafat a spus că în caietul de sarcini nu s-a cerut acest lucru, iar dacă se va impune pe viitor este posibil ca numărul ofertanților să fie mai mic, mai mult, ca prețul per bucată să crească.

De altfel, potrivit documentației de atribuire a achiziționării testelor rapide de salivă, publicată de ONAC, oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic s-a stabilit pe baza criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”.

Botezatu și Sile Cămătaru, printre câștigătorii primului lot de teste non-invazive

Tanczos Barna (M. Mediu): „Există o crimă organizată în acest domeniu”

Poliția de Frontieră

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă că autoritățile române vor adopta o Hotărâre de Guvern ce prevede limitatea numărului de puncte de trecere a frontierei prin care vor putea tranzita deșeurile reciclabile. De altfel, ministrul susține că „există o crimă organizată în acest domeniu”, în contextul în care deșeurile nu pot face obiectul activităților de import-export între statele Uniunii Europene.

„În România problema apare în momentul în care aceste cantităţi nu sunt urmărite pe traseu şi nu avem o trasabilitate clară a acestora şi nu ştim dacă ajung la reciclare, dacă ajung la o companie autorizată să desfăşoare o activitate legală de reciclare a materialelor respective. (…) Dinainte să pice guvernul precedent am avut Hotărâre de Guvern pregătită cu cele 15 puncte de trecere a frontierei care se stabilesc pentru a fi limitat numărul acestora, unde poate intra material reciclabil în România, pentru reciclare, pentru că deşeu în sensul adevărat al cuvântului nu are voie să plece din niciun stat membru în alt stat membru, pot pleca doar cantităţi de materiale reciclabile”, a declarat Tanczos Barna, joi seară, la Antena 3.

Totodată, ministrul a afirmat că au fost peste 2.400 de controale ale Gărzii Naționale de Mediu strict pe deșeurile care au intrat sau urmau să intre în țară. „Au fost peste 140 de transporturi întoarse de la graniță și sunt dosare penale deschise. Sunt deja persoane trimise în judecată, deci există o acțiune concertată a Gărzii de Mediu”, a mai spus Tanczos Barna.

Mai mult, acesta a afirmat că în sprijinul Ministerului Mediului au trebui să vină MAI, cu mai multe servicii, dat fiind faptul că nivelul de criminalitate la care s-a ajuns este peste puterea de rezolvare a ministerului de resort. „Au fost inclusiv persoane arestate în urma dosarelor penale deschise în urma controalelor făcute de AFM, pentru că există acest fenomen, nu neagă nimeni, este o luptă continuă împotriva celor care fac asemenea ilegalități. Putem spune că există o crimă organizată în acest domeniu și atât procurorii, cât și Ministerul de Interne, polițiști, jandarmi, trebuie să vină în sprijinul Ministerului Mediului, pentru că singur Ministerului Mediului sau Garda de Mediu nu va reuși să facă față”, a mai spus ministrul.

De altfel, Teodor Niță, procuror specializat în combaterea infracțiunilor de mediu în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a avertizat că România s-ar putea transforma „într-o uriașă ladă de gunoi”, în situația în care „transferurile ilicite de deşeuri, care constituie o preocupare din ce în mai serioasă a tuturor autorităţilor din UE,  au devenit mai bănoase decât drogurile în multe locuri. Pentru că droguri consumă mai mulţi sau mai puţini, dar deşeuri produc toţi”.

Iar acest fapt vine în contextul în care „depozitarea tonei de gunoi la noi e 17-35 de euro, în Marea Britanie e 500 de lire sterline, în Italia e 500 de euro”, a declarat Niță, la Digi 24.

Tanczos Barna: „Au înţelegeri cu firmele din străinătate care trimit deşeurile”

România, o nouă zi de sărbătoare: Ziua națională a pictorului Nicolae Grigorescu

Sursa: Facebook

Legea 289/2021, care reglementează instituirea datei de 15 mai ca Zi națională a pictorului Nicolae Grigorescu, a fost publicată în Monitorul Oficial ieri, după ce anterior a parcurs pașii necesari.

Înregistrată la Senat în aprilie anul acesta, Legea privind declararea zilei de 15 mai ca „Ziua picturii naţionale” a avut doar doi inițiatori – deputații social democrați Marcel Ciolacu și Alfred Simonis.

Pe 17 mai a fost adoptată de Senat, iar pe 19 a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, unde nu s-a aprobat procedura de urgență solicitată. Ulterior, în noiembrie, Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat proiectul de lege pentru declararea zilei de 15 mai ca Ziua naţională a pictorului Nicolae Grigorescu cu 189 de voturi „pentru”, 53 „împotrivă” şi 4 abţineri.

Faptul de a lega prin lege anumite zile din calendar cu evenimente cu valoare națională reflectă în mod simbolic o practică esențială a oricărei veritabile comunități culturale: practica prin care cultura română creatoare de azi se recunoaște în marile valori produse de cultura română de ieri. Aceste date, cum sunt Ziua culturii naționale (fixată de ziua nașterii lui Mihai Eminescu), ori Ziua Națională Constantin Brâncuși (fixată prin ziua de naștere a lui Constantin Brâncuși) trebuie să fie prilejuri de a streânge comunitatea cresatorilor de azi în jurul celebrării unor mari creații și creatori cu valoare națională din trecut. (…) propunem ziua de naștere a lui Nicolae Grigorescu ca zi națională a picturii și artelor vizuale”, se explica în expunerea de motive.

Data de 15 mai nu este aleasă întâmplător, fiind ziua de naştere a pictorului Nicolae Grigorescu, considerat primul dintre fondatorii picturii române moderne. Nicolae Grigorescu a fost membru de onoare al Academiei Române, iar în 2013, la 175 de ani de la nașterea acestuia, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă din argint, cu valoarea nominală de 10 lei, în scop numismatic, în timp ce Poșta Română a emis o marcă poștală, cu valoarea nominală de 9,10 lei, pe care este reprodus un autoportret din tinerețe al artistului.

Potrivit documentului publicat în MOf, în fiecare an de acum, pe 15 mai, „muzeele și colecțiile publice, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice subordonate acestora pot organiza sau sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice dedicate zilei naționale prevăzute la art. 1, expoziții în țară și străinătate, comunicări științifice, editarea și publicarea de carte de specialitate dedicată artei naționale, producerea și difuzarea de filme dedicate artei naționale, în limita alocațiilor bugetare aprobate”.

Roamingul rămâne gratuit în UE până în 2032

Sursa foto: afaceri.news

Statele membre Uniunii Europene și Parlamentul European au decis ca cetățenilor europeni să nu li se aplice taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau internetul utilizat în timpul călătoriilor în interiorul Uniunii Europene până în 2032.

Regulamentul va intra în vigoare din 1 iulie 2022, iar cetățenii europeni vor avea acces mai bun la comunicațiile de urgență, indiferent de locul unde se află în UE.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, a precizat că noul regulament va îmbunătăți calitatea experienței de roaming. „Prin acordul convenit astăzi, ne-am asigurat că ne vom putea bucura de aceste beneficii pentru încă 10 ani și că vom putea rămâne conectați”, a precizat Margrethe Vestager.

Roaming gratuit pentru încă 10 ani

De asemenea, comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a precizat că europenii vor avea posibilitatea să se bucure de o calitate mai bună a serviciului de roaming, mult mai transparentă.

 „Faptul că putem călători în străinătate fără să ne facem griji în legătură cu factura telefonică reprezintă o parte tangibilă a experienței pe care o avem ca europeni în raport cu piața unică a UE”, e de părere comisarul european, relatează Digi24. Conform acordului, cei care călătoresc vor avea acces gratuit la serviciile de roaming la același nivel de calitate ca în țara lor.

Boštjan Koritnik, ministrul administrației publice din Slovenia, care a negociat prelungirea, a precizat că roamingul „este una dintre cele mai mari povești de succes ale pieței unice digitale.”

Mai mult, operatorii vor fi obligați să își informeze clienții cu privire la taxele suplimentare care li se pot aplica atunci când se află în străinătate. De asemenea, noul regulament garantează o întrerupere automată a serviciul de roaming atunci când factura ajunge la un cost de 50 de euro.

Totodată, Parlamentul European a impus ca din 2022, prețul asupra sumelor percepute de către operatori pentru utilizarea rețelelor în străinătate să fie plafonat la 2 euro per gigabyte. Mai mult, prețul va scădea la 1 euro în 2027. Reamintim că uneori, costul serviciilor de roaming în afara UE poate fi foarte ridicat.

Roamingul reprezintă posibilitatea utilizării telefonului mobil în străinătate.Mai exact, se pot face apeluri, se pot trimite mesaje de tip text și se poate naviga pe internet.

Serverele FBI au fost sparte de hackeri

Dan Vîlceanu laudă performanțele fostului ministru Cristian Ghinea

Dan Vîlceanu, secretarul general al PNL (Facebook)

Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, are cuvinte de laudă la adresa lui Cristian Ghinea (USR). El a afirmat că ar fi „ipocrit” să spună că predecesorul său a fost slab, în contextul în care PNRR-ul românesc este printre cele mai bune.

Cu toate acestea, demnitarul a precizat că la absorbția de fonduri europene, „lucrurile sunt de nota 7.” „Nu aş putea spune că am găsit un minister neorganizat sau un minister mult mai organizat decât trebuia. Să ştiţi că nu am cuvinte critice la adresa domnului Ghinea, e un om căruia îi apreciez munca, cel puţin în ceea ce înseamnă PNRR”, a precizat Dan Vîlceanu, relatează news.ro.

PNRR-ul românesc și miliardele de euro

Vîlceanu a mai menționat că orice critică adusă fostului ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene ar putea fi ușor demontată. Mai mult, el a mai spus că modul în care a negociat cu Comisia pentru PNRR a fost lăudat la nivel european.

„Aşa că dacă aş spune acum că domnul Ghinea a fost un ministru slab nu aş face decât să fiu ipocrit şi să spun un lucru care poate fi uşor demontat, cel puţin în ceea ce înseamnă PNRR”, a mai spus Dan Vîlceanu.

Dacă lucrurile stau bine în ceea ce privește PNRR, Ghinea a fost criticat privind absorbția de fonduri europene din actualul exercițiu financiar. „Am absorbit cam 54% din sumă şi cred că media este undeva la 56-57 la nivel european”, a adăugat Vîlceanu.

Fostul ministru USR Cristian Ghinea a declarat în urmă cu câteva săptămâni că PNRR-ul României poate fi schimbat doar în cazul unor motive bine întemeiate.

„Comisia Europeană a răspuns la o solicitare de presă și la ce înseamnă motive bine întemeiate. Și a zis dacă se întâmplă o catastrofă naturală, deci de nivelul acela vorbim”, a spus Ghinea. Replica fostului ministru vine în contextul în care liderul PSD Marcel Ciolacu a spus că vrea  modificarea PNRR-ului.

Reamintim că România a primit la începutul lunii decembrie 1,8 miliarde de euro, prima tranșă a banilor alocați prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Vlad Negrescu cere Comisiei Europene să revină asupra PNRR

Dan Barna, despre Florin Roman: „Un mincinos și obraznic”

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, vicepreședintele USR Dan Barna îl critică dur pe Florin Roman după ce acesta a fost acuzat de plagiat în lucrarea de dizertație.

El l-a avertizat pe premier că nu poate pleca în luptă cu un „soldat neinstruit, mincinos și obraznic.” „Florin Roman e un astfel de soldat. A recunoscut că n-are prea mult habar despre ce ar trebui să facă la Ministerul Digitalizării. Apoi a pretins că a scris o carte pe care nimeni nu mai reușește să o găsească. Între timp aflăm și că a plagiat ca mai toată “lumea bună” într-o lucrare de master”, a scris Barna, într-o postare pe Facebook.

Dan Barna: „De la Florin Roman nu putem aștepta mare lucru”

În continuarea mesajului său, Dan Barna i-a sugerat lui Roman să își prezinte demisia din funcția de ministru al Cercetării deoarece prezența sa este „stânjenitoare.” Mai mult, vicepreședintele USR e de părere că liberalul are nevoie de „un pic de bun simț”, nu de „îngăduință.”

„«Lucrez la PNRR. Am nevoie de puțină îngăduință», spune dl ministru. De fapt, Florin Roman are nevoie de un pic de bun simț și de eliberarea locului pe care îl ocupă abuziv în Guvernul României. Dacă e preocupat de PNRR și buna guvernare ar trebui să lase locul cuiva câte chiar se pricepe la lucrurile astea”, a mai spus Dan Barna.

De asemenea, el e de părere că premierul Ciucă trebuie să înțeleagă faptul că Florin Roman nu mai poate face parte din guvern.

 „E, până la urmă, domnule prim-ministru Ciucă, o chestiune de onoare. A dumneavoastră și a guvernului, că de la Florin Roman nu putem aștepta mare lucru”, a mai spus Barna.

Dacian Cioloș, critic la adresa lui Roman

Nici președintele USR Dacian Cioloș nu l-a iertat pe ministrul Cercetării după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la plagiatul lucrării de disertație. Fostul premier i-a cerut lui Nicolae Ciucă să îl demită.

„Florin Roman confirmă că o comparație între PNL și PSD e cât se poate de reală, cu deosebirea că el e doar plagiator, nepotrivit ca ministru al Cercetării și agresiv atunci când n-are dreptate”, a scris Dacian Cioloș, pe contul de socializare.

Florin Roman, despre acuzaţia de plagiat: „Este nefondată”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-1.6 ° C
-1 °
-2.2 °
70 %
10.8kmh
100 %
J
-1 °
vin
1 °
S
2 °
D
3 °
lun
2 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...