21.2 C
București
marți, 23 iunie 2026
Acasă Blog Pagina 550

Din 1 aprilie, începe programul național ”Curăţăm România”

Sursă foto: Pixabay/silvian1313
Sursă foto: Pixabay/silvian1313

Ministrul Mediului a anunțat lansarea unui program național de colectare a deșeurilor numit ”Curăţăm România”.

Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor a declarat marţi, la Satu Mare, că programul se va desfățura pe parcursul lunii aprilie, cu sprijinul autorităţilor locale, arată Radio Eco Natura.

Tanczos Barna: ”Parte din cheltuielile de ecologizare vor fi decontante, parțial, de AFM”

Am început organizarea cu toate unităţile administrativ-teritoriale, cu toate primăriile. Pregătim o finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu, astfel încât cheltuielile de ecologizare, parţial, să fie decontate de AFM şi să susţinem cheltuielile de transport, colectare, cheltuieli cu utilajele de colectare”, a precizat ministrul Mediului, în cadrul unei conferinţe de presă.

România are nevoie de o conștiința civică permanentă. Programul național ”Curăţăm România” se adresează tuturor românilor

Ministrul Mediului a adăugat faptul că este nevoie de acţiuni dure împotriva celor care nu respectă regulile de protecţie a mediului, dar şi de măsuri de prevenţie.

România, din păcate, nu se numără printre ţările în care conştiinţa civică şi atitudinea normală să caracterizeze populaţia din majoritatea zonelor. În ceea ce priveşte situaţia deşeurilor, munca este asiduă şi va continua, pentru că în ciuda eforturilor unităţilor administrativ-teritoriale, în ciuda eforturilor care s-au desfăşurat sub anumite forme şi cu o anumită intensitate, la nivelul şcolilor, în continuare constatăm că şi comisarii de la Garda de Mediu şi cei de la Apele Române au foarte mult de lucru”, a menţionat Tanczos Barna, potrivit Agerpres.

În domeniul prevenţiei, ministrul a subliniat faptul că prin programul ”România Educată” se vor introduce, începând cu acest an, teme de mediu în curricula şcolară, în materii deja existente, precum biologie, chimie, fizică sau la alte materii asociate.

Florin Cîțu: Nu văd cum ajungem la o revenire rapidă a economiei cu măsurile de azi

Florin Cîțu (captură video)

Florin Cîțu aduce noi critici la adresa guvernului condus de Nicolae Ciucă. Liderul PNL s-a arătat nemulțumit de eficiența măsurilor economice, el precizând că este îngrijorat de situația economică din România.

”PNL a arătat în 2020 și 2021 că poate guverna în condiții grele. Nu văd cum ajungem la o revenire rapidă a economiei cu măsurile de azi. Avem inflație mare, dobânzi mari”, a spus Florin Cîțu.

Florin Cîțu a continuat să susțină că miniștrii PNL trebuie evaluați, arătând că, deși remanierea este atributul constituțional al premierului, partidul trebuie să facă evaluări.

„Cine opreşte pe cineva să facă evaluare la Guvern? (…) PNL a trimis nişte oameni în Guvern, de la secretari de stat, la miniştri, la premier. Îi susţinem atât timp cât PNL are de câştigat. Eu nu spun că acum este ceva negativ, vă spun că facem evaluări tot timpul, în fiecare zi. Nu s-au întâmplat doar ieri sau doar alaltăieri, se întâmplă în fiecare zi. Eu sunt evaluat, colegii mei sunt evaluaţi, toată lumea este evaluată. Apar şi sondaje. Toată lumea este evaluată. Nu înţeleg de ce trebuie să ne fie frică de evaluări”, a transmis liderul PNL.

El s-a arătat nedumerit de faptul că unii miniștri se tem de faptul că ar urma să fie evaluați.

”Nu sunt foarte mulți miniștri PNL care vorbesc despre programul PNL. Vreau mai multă implicare din partea miniștrilor PNL și a premierului”, a mai spus Florin Cîțu într-o declarație la Parlament. Potrivit lui Florin Cîțu, conducerea PNL e responsabilă pentru modul în care partidul se prezintă la guvernare.

” Noi suntem responsabili și pentru rezultatele la următoarele alegeri. Ca să știi care sunt cei mai buni oameni trebuie să îi evaluezi. Nu știu de unde a pornit asta cu remanierea. Nu am spus niciodată că fac remanieri (…) Remanierea e atributul constituțional al premierului. Toată lumea e evaluată. De ce să ne fie frică de evaluări?”, a spus Florin Cîțu.

Liderul PNL a mai declarat că nu există tensiuni la nivelul PNL.

”Cum să înceapă un război în partid faptul că facem o evaluare? Nu sunt tensiuni, de ce să fie tensiuni? Nu există nici o ruptură cu premierul, are susținerea premierului. Măsurile pe energie, chiar dacă nu sunt foarte liberale, le-am susținut”, a spus Florin Cîțu.

Cîțu: „În PNL nu există nimeni care să se țină de funcții”

Violențe în Gara de Nord din Timișoara: persoanele agresive provin din Afganistan și Pakistan

Sursă foto: Poliția Timișoara
Sursă foto: Poliția Timișoara

Marți seara, un conflict a izbucnit în Gara de Nord din Timișoara.

Responsabili au fost mai mulți bărbați, 5 tineri fiind reținuți de forțele de ordine.

Este vorba despre un grup de migranți din Afganistan și Pakistan.

Bărbații s-au bătut cu pumnii și picioarele, în zona Gării de Nord din Timișoara

Potrivit unui raport întocmit de Poliția Locală, conflictul a izbucnit în cursul serii de marţi, implicați fiind mai mulți migranţi din Afganistan şi Pakistan. În urma intervenției oamenilor legii, cinci tineri au fost reţinuţi.

Aflaţi în patrulare marţi seara, în zona Gării de Nord Timişoara, polițiștii au observat în faţa staţiei de taxi două grupuri de persoane care se loveau cu pumnii şi picioarele, precizează publicația Gândul.ro.

Agenţii locali au intervenit pentru aplanarea conflictului și au reținut cinci tineri, în timp ce alţi doi au fugit”, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.

Polițiștii au descoperit că doi dintre tineri nu prezentau acte de identitate

Conform declarațiilor, tinerii implicați în bătaie sunt cetăţeni ajunși în România din Afganistan şi din Pakistan. Doi dintre ei nu deţineau niciun fel de acte asupra lor şi au declarat că au intrat ilegal în România, mai arată sursa citată.

Celelalte persoane aveau asupra lor actele de identitate necesare. Bărbații au vârste cuprinse între 15 şi 27 de ani, potrivit Poliției.

Aceştia au fost conduşi şi predaţi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara pentru continuarea cercetărilor.

Andrei Baciu: „Lucrăm pentru transferul activităţii de vaccinare de la CNCAV”

Sursa foto: Facebook/ Andrei Baciu

Andrei Baciu a anunțat că au început lucrările pe trei sectoare pentru transferul activității de vaccinare de la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Acesta a menționat că doar arhiva letrică are peste 12.000 de documente.

De asemenea, Baciu a mai precizat că se pregătește transferul platformei ROVaccinare și al conturilor de pe rețelele sociale.

Pandemia de Covid-19 în România

„Organizăm pentru predare arhiva în format de hârtie şi electronic (estimăm că vom avea 100 de volume în format fizic plus 10 GB de informaţie), inventariem echipamentele IT şi de comunicaţie pentru transfer, facem demersurile tehnice pentru închiderea call-center-ului şi a adreselor de email. Urmează decizii legate de aspectele medicale”, a scris Andrei Baciu pe o rețea de socializare.

Totodată, președintele CNCAV a declarat că obiectivul este o tranziție profesională, pentru ca cei care dorescă să se imunizeze împotriva Covid-19 să o facă în continuare fără probleme.

„Planul de tranziţie nu va interfera în niciun fel cu menţinerea capacităţii medicale, organizatorice şi de comunicare pentru vaccinarea împotriva COVID-19”, a transmis preşedintele CNCAV. 

Reamintim că în urmă cu trei săptămâni, secretarul de stat în Ministerul Sănății Andrei Baciu a fost numit în funcţia de preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, în locul lui Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a condus CNCAV de la începutul campaniei de vaccinare anti-Covid, de la finalul anului 2020.

Astăzi, 23 martie, au fost raportate peste 5.000 de cazuri de cazuri de Covid-19 și 52 de decese, numărul testelor fiind de două ori mai mare față de ziua precedentă.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.120 de teste RT-PCR și 28.819 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate peste 12,6 milioane de teste RT-PCR și 9,1 milioane de teste rapide antigenice.

De asemenea, la Secția de Terapie Intesivă sunt internate 443 de persoane, dintre care 395 sunt nevaccinate.

În România și-au pierdut viața peste 50 de mii de persoane din cauza coronavirusului. Reamintim că România a renunțat la toate restricțiile privind Covid-19, numărul cazurilor fiind într-o continuă scădere.

Andrei Baciu (MS): „Utilizarea antiviralelor nu substituie vaccinarea”

S-a încercat, din nou, asasinarea lui Zelenski

Captură video: Facebook/Volodimir Zelenski
Captură video: Facebook/Volodimir Zelenski

Un grup de mercenari format din ruși a încercat, din nou, să-l ucidă pe președintele Ucranei, Volodimir Zelenski.

Grupul este unul de elită și a intrat în Ucraina pentru a încerca, din nou, asasinarea lui Zelenski.

Mercenarii ruși îl au în vizor și pe cel care este acum mâna dreaptă a președintelui ucrainean”, a avertizat recent armata Ucrainei, conform Știrile Pro Tv.

Un alt grup de militanți în legătură cu legături la Evgheni Prigojin, un propagandist rus apropiat de Putin și proprietar [al grupării Wagner], a început să sosească astăzi în Ucraina”, a scris Ministerul Apărării al Ucrainei pe Twitter, potrivit New York Post.

Oficialii ucraineni: ”Sarcina principală a criminalilor este să elimine conducerea militară și politică de vârf a Ucrainei”

Sursa citată mai arată că unele tentative de asasinat au conexiuni cu Wagner. Este vorba despre un grup paramilitar privat, susținut de Kremlin. Organizația a fost acuzată de unele dintre cele mai grave atrocități din lume.

De asemena, este condusă de un oligarh cunoscut drept ”bucătarul lui Putin”.

Mercenarii îl vizează și pe consilierul șef al lui Zelenski, Andrei Ermak, precum și pe prim-ministrul Denis Șmial

Putin a ordonat personal un alt atac. Toate încercările anterioare s-au încheiat cu eșecul și eliminarea teroriștilor. Organizarea asasinatelor persoanelor importante ale statului nostru face parte din strategia ocupanților. Planurile Kremlinului sunt bine cunoscute de armata ucraineană, serviciile speciale și agențiile de aplicare a legii”, se arată în mesajul citat de Fox și preluat de New York Post.

Ucraina: Ziua 28 de război

Conform informațiilor de ultimă oră, în apropiere de Brovary, rușii au distrus zeci de tone de produse alimentare aflate în depozite. Daunele preliminare se ridică la peste 600 de milioane de grivne, scrie Nexta.

Ocupanții ruși au bombardat un pod peste râul Desna, în Chernihiv, care făcea legătura cu capitala Kiev, potrivit Nexta. Podul era folosit pentru evacuarea civililor și ajutoare umanitare.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a invitat pe papa Francisc să joace rolul de mediator în negocierile dintre Kiev şi Moscova.

Cîțu: „În PNL nu există nimeni care să se țină de funcții”

Sursă foto: Facebook - Florin Cîţu
Sursă foto: Facebook - Florin Cîţu

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat, miercuri, în Parlament, că PNL trebuie să folosească cei mai buni oameni în Guvernul Ciucă, precizând că pentru a afla care „sunt cei mai buni” e nevoie de o evaluare periodică.

De asemenea, fostul premier a mai spus că nu a luat niciodată în considerare remanierea unui membru din Guvernul Ciucă.

„Dacă nu sunt buni, le spunem că nu sunt buni, vom discuta, le vom spune că fac rău partidului. În PNL nu există nimeni care să se țină de funcții. Sunt oameni care sunt în politică pentru cetățeni și pt PNL. Dacă unul vede că în poziția sa afectează imaginea partidului sau pe români sunt singur că se va da la o parte”, a spus președintele PNL.

Cîțu: „Eu am spus că fac evaluări și vedem cum stau oamenii noștri”

Totodată, oficialul a mai spus că și în discuțiile pe care le-a avut cu o zi înainte, Cîțu a precizat că e nevoie de  mai multă comunicare din partea miniștrilor și a premierului Ciucă.

(…) Și în discuția de ieri am discutat de comunicare. Nu sunt foarte mulți dintre miniștrii PNL care vorbesc despre programul PNL și este ceea ce le-am spus: vreau mai multă comunicare din partea miniștrilor, a premierului. (…) Spun din nou, nu sunt nemulțumit, sunt îngrijorat. Sunt îngrijorări, nu sunt nemulțumiri, nu vreau să atac pe nimeni. PNL a trmis niște oameni în guvern, îi susținem atât timp cât PNL are de câștigat din așa ceva”, a precizat Cîțu.

Liderul liberalilor a dat asigurări că nu există tensiuni între el și premierul Nicolae Ciucă, afirmând că are susținerea PNL.

Acesta a vorbit și despre vizita sa în Statele Unite, precizând că există trei obiective majore, care sunt și proiecte de țară: programul Visa Waiver, programul pentru energie nucleară și pe apărare.

Referitor la programul Visa Waiver, Cîțu a anunțat că în curând, românii vor putea călători în Statele Unite fără a mai avea nevoie de viză.

„România face tot ce ţine de România pentru a elimina aceste suspiciuni şi a avea şi în România acest program”, a conchis președintele PNL Florin Cîțu.

Florin Cîțu pleacă în Statele Unite pentru a negocia aderarea României la Programul Visa Waiver

Controale ANPC: Mai multe autobuze și tramvaie din Capitală au fost oprite să iasă pe traseu

Captură video Europa FM
Captură video Europa FM

Au fost efectuate mai multe controale ANPC la STB. În urma acestora, s-a constatat că mașinile de transport în comun au ușile defecte, iar ventilația este precară.

În plus, există deficiențe de igienă și întreținere.

Tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele cu deficienţe majore au fost oprite să plece în cursă

Într-un comunicat de presă al ANPC se precizează că au fost descoperite mai multe nereguli: uși defecte, funcționarea precară a ventilației, deficiențe de igienă și întreținere și utilizarea de ustensile neigienizate pentru curățarea mașinilor.

Acestea au fost găsite astăzi, 23 martie, de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la depourile şi autobazele Societăţii de Transport Bucureşti, arată Europa FM.

Lista neregulilor găsite de ANPC: uşi care nu se închideau complet, lipsa mânerelor de susţinere sau prezenţa unor mânere deteriorate, fără protecţia de PVC, linoleum deteriorat pe pardoseală, lipsa rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, funcţionare precară a instalaţiilor de ventilaţie sau încălzire, deficienţe de igienă şi întreţinere, neigienizarea totală sau parţială a incintelor mijloacelor de transport în comun, utilizarea unor substanţe ineficiente pentru igienizare, utilizarea unor ustensile vechi, deteriorate şi neigienizate pentru curăţarea vehiculelor.

Inspecțiile au fost realizate de echipe de control al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bcureşti-Ilfov, coordinate de preşedintele ANPC, Horia Constantinescu şi vicepreşedintele ANPC, Mihai Culeafă.

Inspectorii ANPC au verificat depourile şi autobazele STB de la Victoria, Dudeşti, Giurgiului, Militari, Berceni, Titan etc

Au fost controlate tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele care urmau să intre pe traseu la prima oră a dimineţii, pornind de la aceste locaţii, dar, din respect pentru bucureşteni, pentru a nu le cauza întârzieri în deplasările lor matinale cu transportul în comun, au fost oprite de la a intra pe traseu doar cele care au prezentat deficienţe majore, care îi puteau pune în pericol sau le afectau sănătatea”, a precizat ANPC.

În cursul zilei de miercuri, reprezentanții STB sunt așteptați la sediul ANPC ”unde va avea loc o discuţie pe tema neregulilor identificate şi se va stabili termenul cel mai scurt de remediere a deficienţelor constatate, în beneficiul consumatorului şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, în domeniu”.

Copiii ucraineni refugiați în Arad au început școala

Preluare Digi 24

Miercuri dimineață aproximativ 100 de copii, ce au fugit din Ucraina și s-au stabilit împreună cu părinții lor în Arad, au început cursurile, aceștia fiind înscriși la mai multe școli din județ.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) a oferit unor copii și tablete deoarece și-au exprimat dorința de a învăța de la locul de cazare, conectaţi la o platformă guvernamentală pusă la dispoziţie de ţara lor, informează Agerpres.

Marius Gondon, șeful ISJ Arad, a anunțat că vineri s-au înregistrat cele mai multe cereri de înscriere a copiilor ucraineni în școli.

Copiii au fost repartizați la unităţi de învăţământ din municipiul Arad şi din oraşul Ineu

„Majoritatea sunt copii ai unor angajaţi care au fost relocaţi de companii din Ucraina aici, în Arad. O parte dintre copiii refugiaţilor şi-au exprimat dorinţa să participe la lecţiile online puse la dispoziţie de Guvernul ucrainean, iar noi le-am pus la dispoziţie tablete pentru a putea accesa platforma de învăţare din ţara lor”, a spus Marius Gondor.

Astfel, 40 de copii au fost repartizați în orașul Ineu, iar 63 de copii în municipiul Arad. Elevii ucraineni vor fi ajutați de către studenții arădeni să se integreze în clasă.

„Aceşti copii vor fi integraţi în clasele existente în şcoli. Cele două universităţi arădene ne sprijină cu studenţi voluntari care sunt capabili să comunice cu aceşti elevi, pentru a-i ajuta să se integreze. Copiii ucraineni vor participa atât la activităţile didactice, cât şi la cele extracurriculare”, a mai declarat Gondor.

De asemenea, în mai multe școli vor fi pregătite săli de clase, dotate cu echipamente conectate la internet, pentru ca elevii ucraineni să poată accesa platformele puse la dispoziţie de Ministerul Învăţământului din Ucraina.

Reamintim că de la începutul războiulu ruso-ucrainean, peste 1,5 milioane de copii au părăsit Ucraina. Totodată, ONU a avertizat că 6 milioane de copii sunt în pericol din cauza războiului și a violențelor.

Ministerul Educației din Ucraina a informat că peste 500 de școli au fost afectate de bombardamentele rusești, iar 72 dintre acestea au fost distruse complet.

Din nefericire, într-o lună de război, peste 100 de copii și-au pierdut viața.

Berceanu: ”Dăm vina pe bombardamentele din Ucraina, dar nu vedem incendierile din România”

O gimnastă a fost ucisă în Mariupol: ”Katya a murit în ruinele casei, împreună cu tatăl ei”

Foto: Facebook - Lidia Vynogradna
Foto: Facebook - Lidia Vynogradna

Katya, o gimnastă ucraineană, a murit după bombardamentele din Mariupol, în ziua a 27-a de la invazia trupelor ruse.

Imaginea ei a devenit virală pe Facebook. Fetița era vorbitoare de rusă și a participat la numeroase concursuri.

Fotografia Katyei a fost făcută la sfârșitul anului trecut, fata fiind premiată, în cadrul unei competiții din orașul ucrainean Liov.

Într-un text publicat pe contul de socializare, Lidia Vynogradna, o utilizatoare de Facebook, a dat detalii despre tragedie, declarând că fetița a murit doar pentru că era ”în drumul armatei ruse” care vrea distrugă complet orașul Mariupol.

Lidia Vynogradna: ”Vreau doar ca sportivii ruși să vadă această fotografie și să înțeleagă realitatea. Ei nu mai pot concura, iar Katya nu mai trăiește”

În textul publicat astăzi, 23 martie, pe pagina de Facebook, Lidia precizează că, printre supraviețuitori se numără mama fetiței, fratele ei și antrenoarea, femeia care apare în fotografie, alături de Katya.

Katya nu va avea un sicriu mic sau un mormânt. Nimeni nu va putea veni la cimitir. Am doar o poză în minte, cu o fetiță îngropată într-o pungă de plastic, într-o curte. Acesta este singurul mod în care oamenii pot fi îngropați acum acolo. Vă puteți imagina că se întâmplă asta, în secolul 2022?”, a declarat Lidia pe contul de socializare.

În plus, femeia a ținut să adauge că, încă din ziua 1 de război, dorința ei a fost să salveze cât mai mulți copii.

Eram mândră că am reușit să ajut atât de mulți. Dar acum plâng pentru că nu am putut să o ajut pe această fetiță. Simt că am eșuat”, mai scrie Lidia.

”O fetiță a murit doar pentru că s-a născut într-o țară din afara NATO, cu un vecin nebun”

Când am eșuat ca lume pentru ca acest lucru să se întâmple? Katya a murit doar pentru că s-a născut într-o țară din afara NATO, cu un vecin nebun. Care a fost vina ei? Sunt oameni îngropați de vii, sute, dacă nu mii, care nu pot ieși din adăposturile subterane”, se mai arată în textul publicat pe Facebook.

Katya a murit în ruinele casei, împreună cu tatăl ei. Mama și fratele ei, grav rănit, au reușit să supraviețuiască. Nu pot fi evacuați și se adăpostesc, în prezent, în Mariupol.

Se prelungește sezonul de schi în Poiana Brașov

Sursa foto: Facebook/ Visit Poiana Brașov

Vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă la începutul primăverii. Datorită vremii mai reci ca de obicei, aceștia se vor putea bucura până aproape de Paște de pârtiile din Postăvaru, în special în partea superioară a masivului, informează G4media.ro.

Chiar dacă temperaturile au început să crească pe timpul zilei, iubitorii sporturilor de iarnă ar mai putea schia dacă temperaturile se păstrează, pe timpul nopții, mai scăzute, astfel s-ar mai putea produce zăpadă artificială.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Brașov Sorin Toarcea a anunțat că pârtiile din Poiana Brașov sunt excelente, stratul de zăpadă fiind de aproximativ 40 de cm în partea inferioară, ajungând până la aproape 1 metru în partea superioară.

Iarna se prelungește anul acesta

Având în vedere acest lucru, precum și condițiile meteo în timpul nopții – avem în continuare temperaturi negative – cu siguranță se va schia în Postăvaru și în luna aprilie. În funcție și de stratul de zăpadă luăm în calcul ca acest sezon să fie prelungit chiar dincolo de 15 aprilie, cel puțin în partea superioară”, a declarat Toarcea.

De la debutul sezonului s-au înregistrat aproape 2 milioane de treceri prin turnichete, în martie fiind înregistrate peste 460.000 de treceri. Anul acesta, sezonul de schi s-a deschis cu câteva săptămâni înainte de Crăciun datorită ninsorilor.

Reamintim că din 18 martie, ski-pass-urile pentru transportul pe cablu din Poiana Brașov pot fi încărcate cu puncte și online, prin intermediul unui program tip pilot în cadrul platformei www.skibv.ro.

Primarul Brașovului Allen Caliban a declarat în acea perioadă că una dintre problemele cu care se confruntau schiorii era că pentru a urca în masiv, trebuia să aștepte de două ori, să își încarce ski-passurile, apoi să aștepte să urce în telegondolă

„Tocmai de aceea, încercăm să creștem calitatea serviciilor pe care le oferim în fiecare an”, a spus primarul Brașovului.

În anii anteriori, din cauza lipsei de zăpadă, sezonul era deschis în ultimele zile ale anului. Totodată, numărul turiștilor a scăzut considerabil în cei doi ani în care autoritățile au impus restricții din cauza pandemiei de Covid-19.

Citește și articolul: Deputatul Ana Loredana Predescu: Mulțumesc brașovenilor care au făcut donații pentru refugiații ucraineni

A fost închisă secția de Pediatrie a Spitalului Rădăuți

Sursa foto: Facebook/Spitalul Municipal " Sf. Doctori Cosma şi Damian" Rădăuţi
Sursa foto: Facebook/Spitalul Municipal " Sf. Doctori Cosma şi Damian" Rădăuţi

Secția de pediatrie a spitalului sucevean a fost închisă, după ce unul dintre cei trei medici pediatri pe care îi are spitalul a fost diagnosticat cu Covid.

Atât Serviciul Județean de Ambulanță, cât și UPU Suceava au fost anunțați de această decizie.

Toate cazurile pediatrice din zona Rădăuți vor fi redirecționate către UPU Suceava

Medicii urgentiști suceveni au fost anunțați că toate cazurile de pediatrie din zona Rădăuți vor fi redirecționate către UPU Suceava, secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Rădăuți fiind închisă începând de marți, 22 martie, arată Obiectiv de Suceava.

Am fost anunțați că secția de Pediatrie Rădăuți este închisă începând cu data de 22 martie”, a declarat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean.

Șefa secției de pediatrie este infectată cu Covid, iar un alt cadru medical a plecat în concediu

Prin urmare, s-a ajuns la această soluție de compromis, după ce medicul Ecaterina Gabor, șefa secției de Pediatrie Rădăuți, a fost diagnosticată cu Covid.

De asemenea, un alt medic din cadrul secției a depus cerere de concediu.

Conform sursei citate, în cadrul secției de Pediatrie Rădăuți lucrează doar trei medici, ceea ce înseamnă că este imposibil să se mai poată desfășura activitatea în mod normal, atât pe secție, cât și în Ambulatoriul de specialitate.

Deoarece la unitatea spitalicească rădăuțeană nu va mai fi, în perioada următoare, linie de gardă, Serviciul Județean de Ambulanță a fost înștiințat ca toate cazurile din zonă să fie transportate la UPU Suceava.

Berceanu: ”Dăm vina pe bombardamentele din Ucraina, dar nu vedem incendierile din România”

Captură video - Facebook/Octavian Berceanu
Captură video - Facebook/Octavian Berceanu

Deși se fac controale, iar amenzile au fost majorate, câmpurile continuă să ardă în România.

Săptămâna trecută, Ministrul Mediului a făcut anunţul conform căruia vor fi majorate amenzile pentru persoanele care provoacă incendii sau dau foc miriştilor.

Ministrul Mediului: “Arderile necontrolate nu doar poluează aerul, dar afectează sănătatea umană şi au un efect negativ şi asupra solului”

Astfel, sancţiunile vor fi mult mai aspre, ministrul Mediului semnând proiectul ordonanţei de urgenţă.

Tanczos Barna a precizat că noile amenzi vor fi cuprinse între 7.500 şi 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice amenda va fi între 50.000 şi 100.000 lei.

La Botoșani, sunt aproape două luni de incendii necontrolate pe terenurile agricole sau pajiştile judeţului, majoritatea puse intenţionat pentru curăţirea suprafeţelor cu vegetaţie uscată. Numai marţi dimineaţă au ars nu mai puţin de 50 de hectare de teren, scrie Adevărul. 

Octavian Berceanu a publicat pe pagina sa de Facebook o hartă care arată zone întregi cu incendii de miriște în România, dar și în jurul țării noastre

Dăm vina pe bombardamentele din Ucraina, însă nu vedem că incendierile de miriști și deșeuri au devenit sport național, iar în primele trei luni din 2022 au ars mai multe miriști decât în primii ani de după Revoluție, la un loc. E firesc să avem poluare cu CO2 monoxid de carbon, cu PM10 când în aer se ridică zeci de mii de tone de cenușă. Cenușa aceasta așteaptă o adiere de vânt ca cea de azi și este toată în aer, gata să colinde pe sute de km. Incendierile și arderile de deșeuri trebuie să devină infracțiuni, așa cum sunt considerate în toată Europa”, a scris Fostul șef al Gărzii de Mediu, pe contul de Facebook.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
21.2 ° C
22.8 °
20.6 °
81 %
4kmh
63 %
mar
30 °
mie
28 °
J
30 °
vin
30 °
S
23 °

Ultimul articol

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Veștea

Adrian Veștea nu pierde timpul și se pregătește de funcția de premier. După ce ieri a depus în Parlament lista cabinetului și programul de...

Marea Britanie, fără premier; Keir Starmer și-a anunțat demisia

Demisie anunțată de premierul britanic Keir Starmer, într-o declarație în fața clădirii de pe Downing Street nr. 10. Premierul demisionar a explicat că fiecare decizie...

Bolojan, reconfirmat președinte al PNL; repercusiuni pentru cei care susțin Guvernul Veștea

Liberalii s-au întâlnit ieri, într-un congres, pentru a decide atât numele viitorului președinte al PNL, cât și măsurile care vor fi luate împotriva membrilor...