Cezar Preda are o diplomă de inginer în profilul metalurgie – specializarea turnătorie și una de economist.
A fost și director general al firmelor publice de salubritate din Buzău și București. Din 2004 până în 2020, a fost deputat.
Nimic greșit, până acum.
Doar că, acum, a fost numit director adjunct la ICR Paris. Pe linie de partid, cum el însuși o recunoaște. Și nu putem să nu ne întrebăm ce legătură au activitățile anterioare ale lui Cezar Preda cu promovarea culturii. Mai ales într-un spațiu francofon.
Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar discursul acesta nu mă convinge:
”Am studiat exact ce trebuie făcut, iar eu cred că modul în care privim cultura – va trebui să ieșim din șabloanele vechi. Valorile noastre culturale pe care le-am promovat tot timpul și care merită să fie promovate au, totuși, o componentă majoră, dar există o anumită latură care, bineînțeles, trebuie promovată.”, spune acesta, conform G4Media.
Citiți cu atenție. Recitiți. Puteți face un rezumat? Extrage o idee principală, ceva?
Cezar Preda continuă, cu un discurs la fel de alambicat
Tot conform G4Media, noul director adjunct ICR Paris mai spune:
”Eu mă gândesc ca proiecte concrete tot ce înseamnă tineretul român care face cultura și face cultura secolului 21, modul în care prezintă, modul în care se reprezintă trebuie promovat și aici mă refer foarte mult la ce înseamnă adolescenții care își iau destinele de a promova cultura, de a face cultură în România, lucru care trebuie arătat și celorlați, pentru că aici, și nu aș vrea să spun vorbe mari, dar, credeți-mă, cunosc bine viața politică românească din ultimii 20 de ani, suveranitatea noastră a României, este absolut importantă să o facem în domeniul culturii, pentru că, în altă parte, nu.”
Sună, cumva, a discurs de politician, care a îngrămădit multe noțiuni în aceeași frazaă, poate-poate dă impresia că știe despre ce e vorba.
Punct, virgulă, respirație, continuitate a ideilor, coerență? Sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire.
Nu contest calitățile de manager cu care se laudă Cezar Preda. Dar vorbim, totuși, de cultură și de promovarea acesteia.
De ”continuarea legăturilor care se țes, de secole, între cultura română și cea franceză”, după cum precizează cei de la ICR, pe site-ul propriu.
Ce mai face ICR? ”Biblioteca română la Paris. Având aproximativ 14.000 de volume, biblioteca Institutului Cultural Român la Paris vă oferă posibilitatea de a vă informa și documenta despre istoria, limba, societatea și cultura țării noastre. Tot aici puteți găsi și ziare, muzică și filme.”
Nu prea seamănă cu ce zice noul director adjunct
Nu seamănă mai deloc. Mai mult decât atât, acesta pare să contrazică total misiunea ICR-ului.
”Cultura noastră are valențe nu numai literare, de arte, muzicale, are valențe, și până la urmă, tehnice, de informatică, de inteligență artificială”, zice el.
Vă dați seama ce cultură tehnică are România? Daaa, dacă ne gândim să introducem metalurgia printre cele șapte arte, am putea să-i dăm dreptate. Numai că nu cred că merge chiar așa.
Cultura e cultură, industria și partea reală a lucrurilor reprezintă altă mâncare de pește. Și, cu toate abilitățile organizatorice, până nu înțelegi diferența dintre ele, mai greu să te poți declara pregătit pentru o funcție de acest gen.
