Sursa foto: Aleph News

În primul an al pandemiei de Covid-19, consumul de alcool în Europa a înregistrat o scădere din cauza restricțiilor impuse, dar reprezentanții OMS trag un semnal de alarmă și anunță că în anii următori declinul s-ar putea inversa.

Potrivit raportului publicat de OMS, joi, în perioada 2000-2019, consumul de alcool în Europa a scăzut constant, informează Reuters. Din cauza pandemiei, europenii și-au mutat consumul de alcool din baruri și restaurante în case, consumul general scăzând în 2020.

Cu toate acestea, țările europene sunt în continuare cele mai mari consumatoare de alcool din lume, țara noastra fiind printre primele zece țări. Persoanele cu venituri mici și medii care se confruntă cu probleme ( pierderea locului de muncă, financiare) nu au renunțat la consumul de alcool nici pe timpul pandemiei.

Țările europene trebuie să acorde prioritate sănătății

Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa, a precizat că recesiunea economică cauzată de pandemia de Covid-19 va crește nivelul consumului de alcool în anii următori, în special în cazul bărbaților și a celor care au un venit scăzut.

Totodată, potrivit raportului, statele europene au înregistrat progrese privind obiectivele globale adoptate în 2015 ce vizează eliminarea sărăciei. Mai exact, s-a atins obiectivul privind ratele de mortalitate a nou-născuților și a copiilor de mai puțin de 12 și, respectiv, 25 de decese la 1.000 de nașteri vii.

„În acest moment, la aproape doi ani de la declanșarea pandemiei, ne aflăm în fața unei alegeri dureroase”, a concluzionat Hans Kluge.

Reamintim că un român consumă anual 11 litri de alcool pur, pe primele locuri se află Letonia și Cehia, cu 13 litri per capita. La coada clasamanetului se află Grecia, Suedia și Italia, cu cifre aproape la jumătate. Totodată, la nivel mondial, 8 dintre cele 10 ţări cu cel mai ridicat consum de alcool pe cap de locuitor se află în Europa.

Conform unui studiu realizat la finalul anului 2019 de Reveal Marketing Research, berea este preferată de marea majoritatea a românilor, în general cea produsă industrial.

Anual, peste 3 milioane de oameni mor din cauza consumului de alcool, un număr mai mare decât al deceselor cauzate de accidentele rutiere.

Un român consumă anual 11 litri de alcool 

Articolul precedentFirea:“Mamele aflate în situaţii vulnerabile vor primi un ajutor în valoare de 2.000 de lei
Articolul următorPhilip Morris sprijină refugiații din Ucraina. Câți bani a donat compania ONG-urilor din România
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.