9.7 C
București
miercuri, 28 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 535

Zelenski, aplaudat de Congresul american. Președintele Ucrainei a transmis un mesaj clar Statelor Unite

Sursa foto: Facebook

Președintele Volodimir Zelenski și-a început discursul în fața Congresului lăudând poporul ucrainean pentru curajul și rezistența de care a dat dovadă în aceste zile. Acesta a spus că Ucraina se află în cel mai „rău conflict de la al Doilea Război Mondial.”

„Am onoarea să vă salut în numele poporului ucrainean, oameni curajoși și iubitori de libertate, care de opt ani rezistă agresiunii ruse. Cei care își oferă cei mai buni fii și fiice pentru a opri această invazie rusă la scară largă”, a spus Zelenski, potrivit Antena3.

Președintele Ucrainei a mai precizat că rușii nu au atacat doar cetățenii, ci și valorile pentru care poporul pe care îl conduce luptă în aceste momente.

„A aruncat cu tancuri și avioane împotriva libertății noastre”

În continuarea discursului său, Zelenski le-a cerut oficialilor americani să își amintească de importanța Statelor Unite în lume, precizând că președinții care au pus bazele SUA au luptat pentru libertatea și independența poporului american.

Mai mult, acesta le-a cerut să își amintească de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și de atacul japonez de la Pearl Harbor din cel De-al Doilea Război Mondial.

„Așa cum nimeni altcineva nu s-a așteptat, nu ați putut să o opriți. Țara noastră a experimentat același lucru în fiecare zi. Amintiți-vă de 11 septembrie când vă gândiți la Ucraina”, a spus președintele ucrainean.

Acesta a cerut Statelor Unite să impună noi sancțiuni împotriva Moscovei, până când „mașina militară rusă” va ceda și se va retrage din Ucraina. De asemenea, Zelenski a îndemnat ca toate companiile americane să părăsească piața din Rusia, aceasta fiind deja „inundată de sângele” ucrainean.

Liderul de la Kiev a cerut formarea unei uniuni „a țărilor responsabile”, care să aibă puterea să oprească invazia rusească ce durează de 21 de zile.

„Să acorde toată asistența necesară în 24 de ore, dacă este cazul, chiar și arme, dacă este cazul, sancțiuni, sprijin umanitar, politic sprijin, finanțe, tot ce aveți nevoie pentru a păstra pacea și a salva rapid lumea, pentru a salva vieți”, a mai spus Zelenski.

În încheierea mesajului său, acesta i-a transmis un mesaj personal lui Biden, precizând că este timpul ca el să devină liderul lumii, care înseamnă „un lider al păcii.”

Volodimir Zelenski: Negocierile sunt acum mai realiste

Cîțu, despre reducerea accizei la carburanți: „În coaliție subiectul a fost închis”

Sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat, miercuri, că reducerea accizei la carburanți nu este posibilă atâta timp cât nu crește producția, acesta afirmând că restul „sunt utopii și mesaje politice care nu ajută pe nimeni.”

De asemenea, fostul premier a anunțat că în coaliția de guvernare a fost închis acest subiect, chiar dacă social-democrații au propus mai multe măsuri, după care le-au retras.

„Ușor, ușor vin la ceea ce am spus eu că nu se poate. Economia sau gestionarea economiei în timp de criză este complicată. Am arătat că se poate face în 2020, o să arătăm și acum că se poate face, doar trebuie să fie mai atenți”, a spus Cîțu.

„Prețul barilului de petrol a crescut, apoi a scăzut. Prețul este determinat de piață, nu de intervențiile brutale ale statului împotriva sectorului privat”

Liderul liberalilor a explicat faptul că pentru ca prețul unui produs să scadă, e nevoie de „un șoc de productivitate”, aceasta fiind singura variantă. Mai mult, Cîțu a precizat că toate controalele din ultima perioadă și amenzile date vor fi suportate de către cetățeni, scăderea prețurilor fiind imposibilă.

Reamintim că Florin Spătaru, ministrul Economiei, a anunțat în urmă cu o zi că se va discuta despre reducerea accizei la carburanți și TVA zero la alimente în coaliția de guvernare. Cu toate acestea, oficialul a spus că trebuie avut în vedere impactul bugetar şi modul în care acest lucru ar putea afecta investiţiile.

„Trebuie să vedem care este impactul bugetar. România şi-a propus investiţii majore în economie de care vrem să ne ţinem, toate aceste măsuri trebuie analizate în balanţă. Cu siguranţă vom veni cu o propunere care să fie acceptată de toată lumea”, a declarat Florin Spătaru, potrivit Digi24.

În urma unei reuniunii a miniștrilor europeni de Finanțe,ce a avut loc marți, s-a ajuns la un acord pentru a subvenționa prețurile la combustibilii folosiți în gospodărie și să ofere un sprijin financiar companiilor afectate de creșterea prețurilor la energie.

Citește și articolul: Reducerea accizei la carburant a fost amânată. Cîțu, critici la adresa ministrului Finanțelor

Comisarii Gărzii de Mediu Galaţi au decis amenda maximă pentru benzinăria din Tecuci

Foto: Facebook - Garda de Mediu Galaţi
Foto: Facebook - Garda de Mediu Galaţi

În data de 10 martie, un şofer din Tecuci a cumpărat 1.000 litri de motorină, cantitatea fiind depozitată într-un rezervor de plastic.

În momentul în care autoturismul a ieşit din benzinărie, rezervorul s-a răsturnat şi toată motorina a ajuns pe șosea.

Astăzi, 16 martie, Garda de Mediu din Galați a sancționat stația de carburanți din Tecuci cu amenda maximă prevăzută de lege, în valoare de 100.000 lei

Ca urmare a incidentului care a avut loc în data de 10.03.2022, în municipiul Tecuci, județul Galați, cand un vehicul care transporta un cub de 1000 litri a derapat și s-a răsturnat, iar motorina s-a împrăștiat pe șoseaua Galați – Tecuci, comisari din cadrul Comisariatului Județean Galați au efectuat control la stația de carburanți la care s-a efectuat alimentarea.

În urma verificărilor făcute, s-a constatat că societatea controlată a comercializat o cantitate de 600 litri de motorină către un operator economic, care a fost încărcată într-un recipient de plastic neomologat, cu capacitatea de 1000 litri, si transportat într-un vehicul aparținând societatii cumpărătoare”, se arată în comunicatul Gărzii de Mediu Galaţi.

Operatorul economic care a comercializat carburantul nu a respectat prevederile Autorizației de mediu

Ca urmare a faptelor constatate, Comisariatul Judetean Galați a aplicat sancțiune contravențională, constând în amendă în cuantum de 100.000 RON, pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu completările și modificările ulterioare.

De asemenea, GNM – Comisariatul Județean Galați a efectuat control la societatea care a achiziționat și transportat carburantul în recipientul neconform, la sediul acesteia, în urma căruia s-a constatat că societatea nu deține autorizație de mediu pentru activitățile desfășurate” au mai precizat comisarii, pe contul de Facebook.

Au fost stabilite măsuri privind solicitarea și obținerea autorizației de mediu și interzicere a transportului de carburanți

Având în vedere faptele constatate, Comisariatul Județean Galați a aplicat sancțiuni contravenționale, constând în avertisment, pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu completările și modificările ulterioare, și sancțiunea complementară de suspendarea activității desfășurate și amendă în cuantum de 8.000 RON, pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 1175/2007, informează Garda de Mediu Galați.

Ce a învățat România după doi ani de pandemie. Ministrul Sănătății: „Sistemul de sănătate este capabil să reacţioneze mult mai rapid la ameninţări”

Sursa foto: Facebook/ Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat, la dezbaterea online „Doi ani de la primul lock-down. Riscuri şi ameninţări de sănătate în era post-COVID” , că performanța țării noastre în ce privește controlul pandemiei este medie, acesta afirmând că viața s-a putut desfășura, într-o oarecare măsură, normal, în ciuda restricțiilor impuse în acești ani.

De asemenea, Rafila a precizat că numărul victimelor a fost mult mai mic față de alte valori din diferite zone de pe glob. Cu toate acestea, oficialul a precizat că unele dintre consecințele pandemiei sunt „extrem de triste.”

„Avem aproape 65.000 de persoane care au murit de COVID. Dacă am fi avut experienţa pe care o avem acum, ar fi fost mai puţine victime”, a declarat ministrul Sănătății, potrivit Agerpres.

Numărul cazurilor de Covid-19 este în scădere

Totodată, Rafila e de părere că sistemul medical din România a reușit să se adapteze, iar în acest moment poate oferii servicii medicale pacienților cu Covid-19, dar și celorlați pacienți.

De asemenea, oficialul a reamintit că în urmă cu doi ani s-a redus accesul la serviciile medicale pentru foarte multe persoane, motiv pentru care mortalitatea a crescut, nu doar din cauza coronavirusului.

„Personalul medical şi-a făcut datoria cu prisosinţă. Le mulţumesc tuturor celor care au redus impactul pandemiei asupra populaţiei în general şi asupra vieţii economice şi sociale în special”, a spus Rafila.

Ministrul Sănătății a amintit că elevii au fost cei care au suferit din cauza perioadelor lungi în care școala a fost închisă. Acesta a precizat că nu au reușit să se dezvolte cum trebuie din punct de vedere emoțional și al dobândirii de cunoștințe.

Cu toate acestea, oficialul susține că anul școlar ce a debutat în septembrie 2021 a avut puține perioade de închidere a cursurilor, sistemul de învățământ revenindu-și ușor.

„A fost o bună practică dezvoltată în această perioadă, începând de la modul de organizare a activităţii în şcoli şi terminând cu dorinţa părinţilor de a-şi trimite copiii la şcoală şi de a-i proteja în acelaşi timp”, a concluzionat Rafila.

Vaccinarea împotriva Covid-19 în România nu a fost un succes. Rafila: „Discutăm despre o campanie care practic este încheiată”

Ponta, despre fondurile alocate refugiaţilor: “Sunt bani pierduți de România, în ultimii 5 ani”

Foto: Facebook - Victor Ponta
Foto: Facebook - Victor Ponta

Toate fondurile pe care România risca să le piardă, din exercițiul bugetar 2014-2020, vor fi redirecționate către un fond nou creat pentru ajutorarea refugiaților.

În cursul zilei de ieri, 15 martie, eurodeputatul Corina Crețu declara că Uniunea Europeană a propus o acțiune de coeziune pentru refugiații din Europa.

Prin urmare, măsura consta în redirecționarea fondurilor pe care România risca să le piardă, din exercițiul bugetar 2014-2020, într-un fond special, dedicat ajutorării refugiaților.

Fondurile alocate refugiaţilor din Ucraina provin din exercițiul bugetar 2014-2020

Aproximativ 3 milioane de ucraineni au fugit de invazia rusă pentru a găsi siguranța și liniștea în țările din Uniunea Europeană. Pentru a ajuta statele membre și regiunile să facă față acestui flux mare de refugiați, Comisia Europeană propune crearea mecanismului Acțiune de coeziune pentru refugiații aflați în Europa (CARE)”, a transmis Corina Crețu, membră a partidului PRO România.

De asemenea, Corina Crețu a subliniat că măsura a fost discutată în cadrul ședinței Comisiei pentru Dezvoltare Regională, în care este membră.

Victor Ponta consideră că este corect să sprijinim civilii refugiaţi, dar nu trebuie să ignorăm un sistem administrativ distrus

În acest context, Victor Ponta a precizat, pe contul de Facebook, că există un aspect pozitiv, dar şi unul negativ: “Am distrus un sistem administrativ care ne dusese, în 2015, la un grad de absorbție de peste 95%”.

O veste bună și una rea – cu care să începem? Vestea bună este că se alocă banii europeni pentru refugiați (cred că e corect să fie sprijiniți civilii din Ucraina, dar și din alte țări afectate de război). Vestea rea este că acești bani sunt de fapt pierduți de România în ultimii 5 ani (cauza faptului că am schimbat 8 Prim Miniștri și am distrus un sistem administrativ care ne dusese, în 2015, la un grad de absorbție de peste 95%)!”, a scris fostul premier pe pagina de socializare.

Klaus Iohannis: „Ne dorim cu toţii să se termine cât se poate de repede acest război”

Sursa foto: Facebook/Klaus Iohannis

Președintele României Klaus Iohannis a vorbit cu mai mulți tineri și copii refugiați din Ucraina, miercuri, la vizita sa la inaugurarea construcţiei Casei Francofoniei de la Universitatea Politehnica din Bucureşti.

Acesta le-a transmis că țara noastră va face tot posibilul să îi susțină pe cetățenii ucraineni care caută adăpost în România, precizând că războiul pe care Putin l-a pornit împotriva Ucrainei este „absolut aiurea.”

De asemenea, șeful statului speră ca în cel mai scurt timp lucrurile vor reveni la normal, iar cetățenii ucraineni care au fugit din calea războiului se vor putea întoarce în țara lor.

Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă

 „Ne dorim cu toţii să se termine cât se poate de repede acest război absolut aiurea şi să ajungem în situaţia în care studenţii pot continua studiile, ceilalţi să vă întoarceţi acasă şi să trăiţi în pace, să vă construiţi ţara aşa cum doriţi”, a spus președintele României, potrivit news.ro.

Iohannis le-a urat un bun venit tinerilor refugiați, în ciuda situației „catastrofale, extrem de nefericită” în care se află Europa în aceste zile. Mai mult, șeful statului a amintit de solidaritatea de care românii au dat dovadă, afirmând că „totul trebuie refăcut” după ce acest război se va sfârși.

„Noi încercăm să ajutăm Ucraina şi pe ucrainenii refugiaţi la noi, dar ne dorim cu toţii să se termine repede acest război şi să ne apucăm de refăcut ce s-a stricat. Eu vă doresc multă sănătate şi Dumnezeu să vă dea putere”, a concluzionat Iohannis.

Reamintim că șeful statului va face o vizită, miercuri, la președinția Republicii Moldova, undeva va avea mai multe discuții cu președinta Maia Sandu. Totodată, și Nicolae Ciucă va participa la convorbirile oficiale cu președinta Republicii Moldova.

Ieri, la întâlnirea oficială cu președintele Bulgariei Rumen Radev, Iohannis a declarat că acest conflict dintre Rusia și Ucraina nu se va extinde în țările membre NATO. Cu toate acestea, șeful statului a reiterat importanța întăririi flancului estic, pentru a fi pregătiți în orice moment.

Iohannis: „Reducerea dependenței energetice de Federația Rusă este un obiectiv prioritar”

Programul asociaţiei Viitor Plus: “România plantează pentru mâine”

Foto: viitorplus.ro
Foto: viitorplus.ro

“România plantează pentru mâine”: așa se numește programul de împădurire al asociației Viitor Plus.

Acest program se va desfăşura între 19 și 26 martie, anul curent.

Evenimentul de plantare cu voluntari, organizat în cadrul campaniei naționale “România plantează pentru mâine”, va avea loc în comuna Breasta din judeţul Dolj.

Asociația Viitor Plus este în căutare de voluntari

Conform comunicatului asociaţiei, este nevoie de voluntari “dornici de experiența unei plantari și interesați de creșterea rezilienței comunităților locale împotrivă schimbărilor climatice.”

Pentru înscriere, participanții trebuie să completeze formularul online de la adresa: www.surveymonkey.com/r/adoptauncopac.

Pe parcursul evenimentului se asigură masa de prânz, gustări și apă. Toate costurile de plantare, materialele necesare cât și masa vor fi acoperite de către organizatori.

Pentru cei care nu dețin mașini personale, se vor pune la dispoziție, gratuit, autocare. Punctul de plecare va fi parcarea Sălii Polivalente din Craiova.

Programul de împădurire Adoptă un Copac a pornit în 2008, ca inițiativă a asociației

Rezultatele eforturilor depuse de asociaţie se reflectă în suprafața totala de 131 de hectare. Această suprafaţă a fost plantată prin implicarea a peste 16.000 de voluntari, în 15 comunități din mai multe județe din sudul țării.

Zonele au fost, în trecut, grav afectate de efectele schimbărilor climatice, arată Radio Eco Natura

Împăduririle se fac pe terenuri degradate sau sub forma de perdele forestiere de protecție și sunt „adiționale”, adică nu ar exista fără fondurile strânse de la donatori și sponsori, în beneficiul comunităților rurale lipsite de resursele necesare.

Tinerii ucraineni își unesc destinele în ciuda războiului. Momente emoționante pe linia frontului

Nunta pe front
Nunta pe front. Sursa foto: observatornews.ro

Peste 10.000 de cupluri de tineri ucraineni s-au căsătorit de la începutul războiului, a comunicat Ministerul Justiţiei de la Kiev. „Războiul din ţară continuă, însă viaţa nu se opreşte”, au declarat oficialii ministerului.

Până în prezent un număr de 10.683 de cupluri din întreaga țară s-au căsătorit, în timp ce 10.767 de copii s-au născut în Ucraina din data 24 februarie.

„Angajaţii noştri continuă să lucreze pentru voi chiar şi în condiţii de război!”, a precizat ministerul, într-un comunicat adresat ucrainenilor.

Ceremonii emoționante

Vladimir Ozarkov și Ulyana Kudla s-au căsătorit pe data de 13 martie 2022, la Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Liov. Cei doi au decis să facă nunta mai devreme, din cauza războiului. Tinerii nu au plecat în luna de miere, deoarece au fost încorporați în următoarea zi.

Doi tineri salvatori din Cerkasî, Ucraina, au părăsit pentru puțin timp frontul pentru a se putea căsători. Ei au participat la o scurtă ceremonie în care și-au jurat dragoste și sprijin reciproc, în prezența colegilor și a rudelor.

Lesya și Valeriy, doi tineri ucraineni, au decis să îşi unescă destinele chiar pe linia frontului, sub privirile soldaţilor. Din fotografii se vede că Lesya are un buchet de flori în mână, în timp ce atât ea, cât și Valeriy gustă din paharele cu șampanie. Colegii soldaţi au cântat împreună cu cei doi miri o melodie la un instrument tradiţional ucrainean.

VIDEO: Într-o singură noapte, în jurul Clujului s-au înregistrat 20 de incendii

Românii au uitat de cozile la ulei şi îşi fac rezervări pe litoralul Mării Negre

Captură video Youtube - Ştirile Pro TV
Captură video Youtube - Ştirile Pro TV

Pentru mulţi, nu există 1 mai fără litoralul românesc şi nici vară fără concedii atent organizate din iarnă.

Românul e organizat şi cumpără pachete turistice în iarnă, pentru a se bucura de ele în vară.

Că e mai ieftin. Că aşa s-a obişnuit.

Că nu poţi intra în aprilie, fără să ai un plan bun pentru august.

Eliminarea restricţiilor este, pentru mulţi români, o veste mult mai importantă decât situaţia din Ucraina

Mergând din agenţie în agenţie, românul consultă ofertă după ofertă. Şi are şi de unde alege.

După doi ani, în care a trăit şi pandemie şi război la graniţă, turistul român a decis să ia o pauză de la dramele colective şi să se gândească la viitorul apropiat.

Adică, se gândeşte din martie la ce va face în august.

Iar pe optimistul cu mintea relaxată nici nu-l putem acuza.

Dacă în 2021, litoralul Mării negre era o imensă supă de turişti, anul 2022 a venit cu anularea restricţiilor. Şi un război pe care puţini îl conştientizează, iar mulţi îl neagă. Că-s relaxaţi.

În timp ce unii încă îşi fac provizii de hârtie igienică, ulei şi motorină, românii mai optimişti iau cu asalt agenţiile şi pun bani la puşculiţă pentru un sejur la Mamaia

Potrivit consultaților, în pofida situației tensionate de la granița de est a României și a îngrijorării care este de înțeles, turiștii profită de faptul că au fost eliminate toate restricțiile determinate de pandemia de COVID-19 și de așa-zisa revenire la normalitate, arată publicaţia Gândul.ro.

Mai mult ca oricând, românii doresc să călătorească și să se bucure de viață, de timpul lor liber. Ne-am implicat în sprijinul refugiaților ucraineni, punându-ne la dispoziție, gratuit, flota de autocare. Vecinii noștri sunt aici bineveniți și în siguranță. Iar românii, la rândul lor, se simt în siguranță în propria țară și în Bulgaria și își rezervă pachete turistice în continuare pentru stațiunile de la Marea Neagră, pornind de la Mamaia Nord până la Sunny Beach”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Care român este mai relaxat la minte, până la urmă? Cel ce adună, gospodăreşte, sticlele de ulei din magazine sau cel care, după pandemie şi război, vrea un concediu normal?

Probabil ambii. Cu amendamentul că unul lucrează la psihic, în timp ce altul colecţionează, obsesiv-compulsiv, motorină.

Cum faci rost de bani pentru concedii? O posibilitate este să vinzi acele câteve sute de sticle de ulei.

Sau câteva baxuri de hârtie igienică pe care le-ai cumpărat, panicos, în caz că te prinde războiul cu chiloţii în vine.

Jens Stoltenberg: NATO trebuie să se asigure că războiul nu trece de granițele Ucrainei

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO

Alianţa Nord-Atlantică are „responsabilitatea” de a se asigura că războiul din Ucraina nu se extinde dincolo de frontierele acestei ţări, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Conflictul va avea consecinţe „de durată” pentru securitatea aliaţilor, a subliniat secretarul general al NATO.

„Este responsabilitatea NATO de a se asigura că această criză nu se intensifică dincolo de Ucraina şi acesta este şi motivul pentru care am sporit prezenţa (militară) pe flancul estic al Alianţei”, a declarat Jens Stoltenberg.

Secretarul general al NATO și ministrului apărării american, Lloyd Austin, au susținut o conferință de presă înaintea reuniunii extraordinare a miniştrilor apărării din NATO care are loc miercuri la Bruxelles.

Aliaţii NATO vor continua să trimită arme defensive Ucrainei şi sunt uniţi în susţinerea Kievului, a declarat miercuri ministrul american al apărării Lloyd Austin.

„Rămânem uniţi în sprijinul nostru pentru Ucraina”, a declarat Lloyd Austin. Ministrul apărării american a condamnat invazia neprovocată şi nejustificată a Rusiei și a exprimat sprijinul față de capacitatea lor ucrainenilor de a se apăra. Lloyd Austin a mai precizat că angajamentul NATO de a-şi apăra aliaţii este „de oţel”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat că a convocat un summit extraordinar al liderilor ţărilor din Alianţa Nord-Atlantică la 24 martie la Bruxelles, unde va participa, potrivit Casei Albe, şi preşedintele american Joe Biden.

Summitul NATO va aborda „consecinţele invadării Ucrainei de către Rusia, sprijinul nostru ferm pentru Ucraina şi întărirea capacităţii de descurajare şi a apărării NATO în faţa noii realităţi pentru securitatea noastră”, a transmis Jens Stoltenberg.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a anunţat că preşedintele american va participa la summitul Alianţei pentru a reafirma „angajamentul ferm” al SUA faţă de aliaţii lor din NATO, în plină invazie rusă în Ucraina.

Ucraina nu este membră a NATO. că Rusia şi-a numit invazia din Ucraina o „operaţiune militară specială”.

Serghei Lavrov, despre negocierile Rusiei cu Ucraina: Există speranță pentru un compromis

VIDEO: Într-o singură noapte, în jurul Clujului s-au înregistrat 20 de incendii

Captură video Ziua de Cluj
Captură video Ziua de Cluj

Între 15 şi 16 martie, s-au înregistrat 20 de incendii în jurul Clujului, iar pompierii au intervenit la 16 dintre ele.

Arderile au format un incendiu de proporții care a mistuit dealul în zona Sopor.

Mai multe echipaje de pompieri au fost la faţa locului. Echipajele ISU Cluj s-au luptat cu flăcările din zona Sopor

În cursul zilei de astăzi, peste 20 de incendii de vegetație au izbucnit În județul Cluj. Echipajele ISU au intervenit la 16 dintre acestea, fiind sprijinite și de echipaje ale SVSU în patru situații”, au transmis reprezentanții ISU Cluj, conform publicaţiei Ziua de Cluj.

La momentul în care a fost scrisă ştirea de către jurnaliştii din Cluj, un număr de 8 echipaje ale ISU Cluj au luptat cu flăcările, în diferite locații.

De asemenea, pompierii au participat și la o intervenție pentru acordarea primului ajutor calificat în urma unui eveniment rutier.

Cel mai puternic incendiu de vegetație a avut loc în zona Sopor din municipiul Cluj-Napoca. La ora actuală intervin pentru stingerea focarelor de acolo trei echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca”, a mai comunicat ISU Cluj, în cursul serii de 15 martie.

Reacţia clujenilor: “Suntem terorizaţi. În județ, sunt hectare arse cu miile. Niciodată nu se găsește făptașul”

Azi dimineața, pe mașină era o pâclă fină de funingine. Zici că locuim în zonă vulcanică”, a precizat un internaut, pe contul Clujul Civic.

O altă persoană a precizat că localnicii poartă o mare parte din vină, iar autorităţile sunt departe de a-şi da interesul să prevină această problemă.

Suntem terorizați de niște ciobani… peste tot așa arată câmpul. În județ, sunt hectare arse cu miile. Niciodată nu se găsește făptașul. Chiar dacă e 100% ciobanul care e cel mai aproape. În județul Arad, s-a ars o biserică veche de lemn din cauza asta. Fermierii nu fac asta că pierd subvenția apia. Doar că ciobanul dă foc peste tot și acolo unde nu e a lui. Dacă nu se fac amenzi uriașe cu executare, nu se rezolvă nimic”, a explicat un alt utilizator de Facebook.

Incendiul a izbucnit în apropierea unității Militare Someșeni și a cimitirului Moș Ion Roată.

Conform sursei citate, niciunul dintre aceste obiective nu a fost afectat.

Imagini rare din Parcul Natural Apuseni: o pisică sălbatică îşi urmăreşte prada

Captură video - Parcul Natural Apuseni
Captură video - Parcul Natural Apuseni

Într-o postare publicată astăzi, 16 martie, pe contul de Facebook, reprezentanţii Parcului Natural Apuseni au încântat internauţii cu un videoclip în care a fost surprinsă o pisică sălbatică.

Pisica se afla la pândă şi a fost surprinsă de camerele de supraveghere amplasate în pădurile din Parcul Natural Apuseni.

Camerele de filmat amplasate în pădure au surprins felina care, preţ de un minut, pare că îşi urmăreşte prada

Pisică sălbatică în pândă. Cele mai dezvoltate simțuri ale pisicii sălbatice sunt auzul și mirosul. Ca animal nocturn și de amurg, are ochii bine adaptați la văzul de noapte, dar departe de performanțele râsului.

Tacticile de vânătoare sunt asemănătoare cu ale pisicii de casă. Dacă este nevoită, poate înota, dar în general evită apa. Nu urmărește niciodată prada care îi scapă”, se arată în textul care însoţeşte videoclipul.

Parcul Natural Apuseni este situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munţilor Apuseni, pe teritoriul administrativ a trei judeţe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).

Pisica sălbatică poate să se obișnuiască ușor cu arii de răspandire diverse: savană, stepă și pădure

Aceste feline pot să ajungă 45–80 cm de lungime, coada de 25–40 cm și masa de 3–8 kg.

Pisica sălbatică a fost, datorită aspectului și dimensiunilor ei, mai puțin râvnită și vânată decât râsul. Ca urmare, astăzi se întâlnește din Delta Dunării până în munți, pe teritorii mult mai largi decât râsul.

Felina preferă pădurile liniștite, cât mai întinse, cu mulți arbori bătrâni și/sau hățișuri.

Ca și râsul, felina este un animal singuratic.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
9.7 ° C
10.1 °
8.9 °
71 %
5.7kmh
0 %
mie
9 °
J
9 °
vin
5 °
S
1 °
D
-2 °

Ultimul articol

După ce un deținut plecat în permisie a dispărut, ministrul Marinescu vrea brățări electronice

Brățări electronice. Aceasta ar urma să fie cea mai nou metodă de verificare a deținuților care, conform legii, beneficiază de permisii. Săptămâna aceasta, un cetățean...

Nou director la BNR: Mugur Dragoș Tolici, „Cavaler” decorat de Iohannis

Banca Națională a României (BNR) va avea un nou director, începând de luna viitoare. Este vorba despre funcția director al Direcției emisiune, tezaur și casierie...

Parchetul European, zeci de percheziții în Vrancea, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Procurorii Parchetului European spun că au dat de urma unei „afaceri” mascate în spatele unui așa-zis sprijin acordat unor tineri defavorizați. Mai precis, mai multe...