Sursa foto: Facebook/Klaus Iohannis

Președintele României Klaus Iohannis a vorbit cu mai mulți tineri și copii refugiați din Ucraina, miercuri, la vizita sa la inaugurarea construcţiei Casei Francofoniei de la Universitatea Politehnica din Bucureşti.

Acesta le-a transmis că țara noastră va face tot posibilul să îi susțină pe cetățenii ucraineni care caută adăpost în România, precizând că războiul pe care Putin l-a pornit împotriva Ucrainei este „absolut aiurea.”

De asemenea, șeful statului speră ca în cel mai scurt timp lucrurile vor reveni la normal, iar cetățenii ucraineni care au fugit din calea războiului se vor putea întoarce în țara lor.

Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă

 „Ne dorim cu toţii să se termine cât se poate de repede acest război absolut aiurea şi să ajungem în situaţia în care studenţii pot continua studiile, ceilalţi să vă întoarceţi acasă şi să trăiţi în pace, să vă construiţi ţara aşa cum doriţi”, a spus președintele României, potrivit news.ro.

Iohannis le-a urat un bun venit tinerilor refugiați, în ciuda situației „catastrofale, extrem de nefericită” în care se află Europa în aceste zile. Mai mult, șeful statului a amintit de solidaritatea de care românii au dat dovadă, afirmând că „totul trebuie refăcut” după ce acest război se va sfârși.

„Noi încercăm să ajutăm Ucraina şi pe ucrainenii refugiaţi la noi, dar ne dorim cu toţii să se termine repede acest război şi să ne apucăm de refăcut ce s-a stricat. Eu vă doresc multă sănătate şi Dumnezeu să vă dea putere”, a concluzionat Iohannis.

Reamintim că șeful statului va face o vizită, miercuri, la președinția Republicii Moldova, undeva va avea mai multe discuții cu președinta Maia Sandu. Totodată, și Nicolae Ciucă va participa la convorbirile oficiale cu președinta Republicii Moldova.

Ieri, la întâlnirea oficială cu președintele Bulgariei Rumen Radev, Iohannis a declarat că acest conflict dintre Rusia și Ucraina nu se va extinde în țările membre NATO. Cu toate acestea, șeful statului a reiterat importanța întăririi flancului estic, pentru a fi pregătiți în orice moment.

Iohannis: „Reducerea dependenței energetice de Federația Rusă este un obiectiv prioritar”

Articolul precedentProgramul asociaţiei Viitor Plus: “România plantează pentru mâine”
Articolul următorPonta, despre fondurile alocate refugiaţilor: “Sunt bani pierduți de România, în ultimii 5 ani”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.