Negocierile de pace cu Ucraina nu sunt ușoare, dar există speranță pentru un compromis, a declarat miercuri ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
„Mă ghidez după evaluările făcute de negociatorii noștri. Aceștia spun că discuțiile nu sunt ușoare din motive evidente. Dar, cu toate acestea, există o speranță de a ajunge la un compromis”, a mai declarat Serghei Lavrov, într- un interviu acordat postului de televiziune RBC.
Unele formulări pentru încheierea unui acord cu Kievul sunt aproape de a fi convenite, statutul de neutralitate al Ucrainei fiind luat în considerare în mod „serios”, a subliniat ministrul rus de externe.
Serghei Lavrov a menționat că există și alte chestiuni importante, cum ar fi inclusiv folosirea limbii ruse în Ucraina și libertatea de exprimare.
Negociatorul ucrainean Mykhailo Podoliak a declarat după rundă de negocieri de marți că acestea vor continua și miercuri. ”Un proces de negociere foarte dificil (…). Există contradicții fundamentale. Dar cu siguranță există loc de compromis”, a precizat Mykhailo Podoliak.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că discuțiile de pace sună mai realist, fiind nevoie de mai mult timp.
„Întâlnirile continuă şi, sunt informat, poziţiile din timpul negocierilor sună deja mai realist. Dar mai este nevoie de timp pentru ca deciziile să fie în interesul Ucrainei”, a afirmat preşedintele Zelenski.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este prea devreme pentru a spune cum vor progresa discuțiilor.
Rusia numește acțiunile sale o „operație militară specială” de demilitarizare și „denazificare” a Ucrainei. Ucraina și aliații occidentali numesc acest lucru un pretext neîntemeiat pentru un război care a stârnit temeri privind un conflict mai extins în Europa.
Rușii i-au impus sancțiuni tatălui lui Joe Biden, care este decedat