Sursă foto: Facebook - Victor Ponta
Sursă foto: Facebook - Victor Ponta

Într-un text publicat pe pagina de Facebook, Victor Ponta a precizat că România are nevoie, mai mult decât oricând, de un Plan Național de Redresare Economică.

Alături de situaţia preţurilor cu care tot mai mulţi români se confruntă, există şi un fenomen al migrării, fenomen din ce în ce mai acut, românii alegând să părăsească ţara.

Dezorganizarea din politica românească: în ultimii 5 ani, România a avut nu mai puţin de 6 premieri

În ultimii 5 ani, (în care am avut un singur Președinte, dar 6 Prim Miniștri), România și-a distrus Sistemul Energetic. Au fost închise termocentrale și mine. Au fost oprite toate proiectele noi (Grupurile 3 și 4 de la Cernavodă, Grupul Termo de la Rovinari, Centrală de la Iernut). Am devenit țara care importă energie multă și foarte scumpă – și care a “construit”, doar pe hârtie, gazoductele și liniile de transport a energiei electrice . Și acum, soluțiile propuse sunt doar utopii sau populisme (plafonăm prețurile fără să avem niciun control pe zona de producție și distribuție – anunțăm “pompieristic” că scoatem gaze din Marea Neagră deși noi nu mai scoatem nici de pe pământ uscat)!”, a scris Victor Ponta pe contul de Facebook.

Echipamentele militare sunt benefice. Cu toate acestea, situaţia economică nu ţine de prezenţa trupelor militare

În ceea ce priveşte securitatea națională, fostul premier este de părere că este un lucru important faptul că ţara deţine echipamente militare și soldați americani.

Totuşi, Ponta insistă pe nevoia unui Plan Național de Redresare Economică, plan care să pornească tocmai de la Strategia Energetică.

Nu o să ne încălzim, nu o să mâncăm și nu o să lucrăm toți la bazele militare! Fără un Plan Național de Redresare Economică (care să pornească tocmai de la Strategia Energetică), viitorul nostru “sună” din ce în ce mai rău. Și copiii noștri sunt din ce în ce mai siguri că pleacă din Țară!”, se arată în postarea publicată astăzi, 14 martie.

Articolul precedentUSR îl cheamă din nou în Parlament pe ministrul Energiei
Articolul următorRomânia se pregătește să limiteze exporturile. Ciolacu: „Toată lumea este îngrijorată, la fel ca şi noi”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time