0.1 C
București
luni, 26 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 535

VIDEO: Într-o singură noapte, în jurul Clujului s-au înregistrat 20 de incendii

Captură video Ziua de Cluj
Captură video Ziua de Cluj

Între 15 şi 16 martie, s-au înregistrat 20 de incendii în jurul Clujului, iar pompierii au intervenit la 16 dintre ele.

Arderile au format un incendiu de proporții care a mistuit dealul în zona Sopor.

Mai multe echipaje de pompieri au fost la faţa locului. Echipajele ISU Cluj s-au luptat cu flăcările din zona Sopor

În cursul zilei de astăzi, peste 20 de incendii de vegetație au izbucnit În județul Cluj. Echipajele ISU au intervenit la 16 dintre acestea, fiind sprijinite și de echipaje ale SVSU în patru situații”, au transmis reprezentanții ISU Cluj, conform publicaţiei Ziua de Cluj.

La momentul în care a fost scrisă ştirea de către jurnaliştii din Cluj, un număr de 8 echipaje ale ISU Cluj au luptat cu flăcările, în diferite locații.

De asemenea, pompierii au participat și la o intervenție pentru acordarea primului ajutor calificat în urma unui eveniment rutier.

Cel mai puternic incendiu de vegetație a avut loc în zona Sopor din municipiul Cluj-Napoca. La ora actuală intervin pentru stingerea focarelor de acolo trei echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca”, a mai comunicat ISU Cluj, în cursul serii de 15 martie.

Reacţia clujenilor: “Suntem terorizaţi. În județ, sunt hectare arse cu miile. Niciodată nu se găsește făptașul”

Azi dimineața, pe mașină era o pâclă fină de funingine. Zici că locuim în zonă vulcanică”, a precizat un internaut, pe contul Clujul Civic.

O altă persoană a precizat că localnicii poartă o mare parte din vină, iar autorităţile sunt departe de a-şi da interesul să prevină această problemă.

Suntem terorizați de niște ciobani… peste tot așa arată câmpul. În județ, sunt hectare arse cu miile. Niciodată nu se găsește făptașul. Chiar dacă e 100% ciobanul care e cel mai aproape. În județul Arad, s-a ars o biserică veche de lemn din cauza asta. Fermierii nu fac asta că pierd subvenția apia. Doar că ciobanul dă foc peste tot și acolo unde nu e a lui. Dacă nu se fac amenzi uriașe cu executare, nu se rezolvă nimic”, a explicat un alt utilizator de Facebook.

Incendiul a izbucnit în apropierea unității Militare Someșeni și a cimitirului Moș Ion Roată.

Conform sursei citate, niciunul dintre aceste obiective nu a fost afectat.

Imagini rare din Parcul Natural Apuseni: o pisică sălbatică îşi urmăreşte prada

Captură video - Parcul Natural Apuseni
Captură video - Parcul Natural Apuseni

Într-o postare publicată astăzi, 16 martie, pe contul de Facebook, reprezentanţii Parcului Natural Apuseni au încântat internauţii cu un videoclip în care a fost surprinsă o pisică sălbatică.

Pisica se afla la pândă şi a fost surprinsă de camerele de supraveghere amplasate în pădurile din Parcul Natural Apuseni.

Camerele de filmat amplasate în pădure au surprins felina care, preţ de un minut, pare că îşi urmăreşte prada

Pisică sălbatică în pândă. Cele mai dezvoltate simțuri ale pisicii sălbatice sunt auzul și mirosul. Ca animal nocturn și de amurg, are ochii bine adaptați la văzul de noapte, dar departe de performanțele râsului.

Tacticile de vânătoare sunt asemănătoare cu ale pisicii de casă. Dacă este nevoită, poate înota, dar în general evită apa. Nu urmărește niciodată prada care îi scapă”, se arată în textul care însoţeşte videoclipul.

Parcul Natural Apuseni este situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munţilor Apuseni, pe teritoriul administrativ a trei judeţe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).

Pisica sălbatică poate să se obișnuiască ușor cu arii de răspandire diverse: savană, stepă și pădure

Aceste feline pot să ajungă 45–80 cm de lungime, coada de 25–40 cm și masa de 3–8 kg.

Pisica sălbatică a fost, datorită aspectului și dimensiunilor ei, mai puțin râvnită și vânată decât râsul. Ca urmare, astăzi se întâlnește din Delta Dunării până în munți, pe teritorii mult mai largi decât râsul.

Felina preferă pădurile liniștite, cât mai întinse, cu mulți arbori bătrâni și/sau hățișuri.

Ca și râsul, felina este un animal singuratic.

Serghei Lavrov, despre negocierile Rusiei cu Ucraina: Există speranță pentru un compromis

Sursa foto: Facebook

Negocierile de pace cu Ucraina nu sunt ușoare, dar există speranță pentru un compromis, a declarat miercuri ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

„Mă ghidez după evaluările făcute de negociatorii noștri. Aceștia spun că discuțiile nu sunt ușoare din motive evidente. Dar, cu toate acestea, există o speranță de a ajunge la un compromis”, a mai declarat Serghei Lavrov, într- un interviu acordat postului de televiziune RBC.

Unele formulări pentru încheierea unui acord cu Kievul sunt aproape de a fi convenite, statutul de neutralitate al Ucrainei fiind luat în considerare în mod „serios”, a subliniat ministrul rus de externe.

Serghei Lavrov a menționat că există și alte chestiuni importante, cum ar fi inclusiv folosirea limbii ruse în Ucraina și libertatea de exprimare.

Negociatorul ucrainean Mykhailo Podoliak a declarat după rundă de negocieri de marți că acestea vor continua și miercuri. ”Un proces de negociere foarte dificil (…). Există contradicții fundamentale. Dar cu siguranță există loc de compromis”, a precizat Mykhailo Podoliak.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că discuțiile de pace sună mai realist, fiind nevoie de mai mult timp.

„Întâlnirile continuă şi, sunt informat, poziţiile din timpul negocierilor sună deja mai realist. Dar mai este nevoie de timp pentru ca deciziile să fie în interesul Ucrainei”, a afirmat preşedintele Zelenski.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este prea devreme pentru a spune cum vor progresa discuțiilor.

Rusia numește acțiunile sale o „operație militară specială” de demilitarizare și „denazificare” a Ucrainei. Ucraina și aliații occidentali numesc acest lucru un pretext neîntemeiat pentru un război care a stârnit temeri privind un conflict mai extins în Europa.

Rușii i-au impus sancțiuni tatălui lui Joe Biden, care este decedat

Rușii i-au impus sancțiuni tatălui lui Joe Biden, care este decedat

Preşedintele Biden, împreună cu tatăl său Sursa foto: Instagram - Joe Biden
Preşedintele Biden, împreună cu tatăl său Sursa foto: Instagram - Joe Biden

Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a ironizat sancțiunile impuse de Rusia președintelui Biden.

De asemenea, purtătorul de cuvânt a precizat că este vorba de o mare eroare.

Numele președintelui SUA este Joseph Robinett Biden Jr. Așa că s-ar putea ca Rusia să fi impus sancțiuni tatălui său, lăsați-l să se odihnească în pace!

Niciunul dintre noi nu planificăm în perioada următoare să facem turism în Rusia.

Niciunul dintre noi nu are conturi bancare pe care să nu le putem accesa”, a declarat Jen Psaki, purtătorulul de cuvânt al Casei Albe.

Tatăl preşedinelui Statelor Unite, Joseph R. Biden Sr., este decedat din anul 2002

Joseph R. Biden Sr. este numele tatălui preşedintelui american. Acesta s-a născut în Baltimore, în data de 13 noiembrie 1915 și a crescut în Wilmington.

Biden Sr. a trăit o viață plină de provocări, inclusiv o perioadă în care s-a confruntat cu dificultăţi financiare majore.

Preşedintele Statelor Unite îl menționa frecvent pe tatăl său în timpul campaniei electorale, rostind citatul care i-a schimbat viața: “Tatăl meu spunea întotdeauna: Campione, valoarea unui bărbat nu constă în cât de des este doborât. Ceea ce contează este cât de repede se pune pe picoare”.

Numele tatălui preşedintelui a devenit o parte importantă a campaniei lui Biden, atât ca vicepreședinte al președintelui Barack Obama, cât și la alegerile din 2020.

Există mai mulţi oficiali americani care au primit sancţiuni din partea Rusiei. Printre aceştia se numără şi Hillary Clinton

Conform The Independent, în data de 15 martie, Rusia a impus sancțiuni mai multor oficiali americani, ca răspuns la sancțiunile occidentale impuse Rusiei.

Pe lângă Joe Biden și Hillary Clinton, pe listă figurează secretarul de stat Antony Blinken, șeful Pentagonului Lloyd Austin, șefii de stat major Mark Millie, consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan, directorul CIA William Burns, secretarul de presă Dzemsky White și fiul președintelui, Hunter Biden.

Sursa foto

FMI: Războiul provocat de Rusia va crește prețul alimentelor și al energiei

Bani - Foto pixabay.com
Bani - Foto pixabay.com

Europa s-ar putea confrunta cu perturbări ale importurilor de gaze naturale şi ale lanţului de aprovizionare, în urma confictului dintre Rusia și Ucraina, avertizează Fondul Monetar Internațional. Europa de Est, care a absorbit cea mai mare parte din cele trei milioane de refugiaţi ucraineni, se va confrunta, ca rezultat, cu costuri de finanţare mai ridicate, potrivit FMI.

Invadarea Ucrainei de către Rusia va afecta întreaga economia mondială, avertizează Fondul Monetar Internaţional. Astfel, consecințele vor fi încetinirea creşterii economice şi majorarea inflaţiei, acest lucru putând reconfigura în mod fundamental ordinea economică mondială pe termen mai lung, susțin oficialii FMI.

Conflictul va majora preţurile produselor

Războiul dintre Rusia și Ucraina va determina majorarea preţurilor la alimente şi energie, va alimenta inflaţia şi va eroda valoarea veniturilor, perturbând comerţul, lanţul de aprovizionare în ţările vecine Ucrainei, avertizează FMI. Conflictul produce incertitudini în rândul investitorilor, lucru care va scădea valoarea activelor şi ar putea duce la ieşiri de capital de pe pieţele emergente, mai transmite FMI.

„Conflictul este o lovitură majoră la adresa economiei globale, care va afecta creşterea şi va majora preţurile”, avertizează FMI.

Fondul Monetar Internaţional anunţase că se aşteaptă să revizuiască în scădere precedenta prognoză privind o creştere de 4,4% a economiei mondiale în 2022. FMI sugerează că ar putea înrăutăţi şi previziunile privitoare la creşterea regională.
Ţările care au expunere directă din punct de vedere al comerţului, al turismului şi al finanţelor vor simţi presiunea în creştere, existând şi un risc mai ridicat de instabilitate în anumite regiuni. Acestea sunt Africa Subsahariană, America Latină, Caucaz şi Asia Centrală. Insecuritatea alimentară va crește probabil în zone din Africa şi Orientul Mijlociu, unde ţări cum ar fi de exemplu Egiptul importă 80% din grâu necesar din Rusia şi Ucraina, avertizează FMI.

„Războiul ar putea afecta în mod fundamental ordinea economică globală şi geopolitică prin reconfigurarea lanţului de aprovizionare, a livrărilor de energie, a reţelelor de plăţi şi a modului în care statele vor regândi deţinerile valutare” pe termen lung, apreciază FMI.

FMI avertizează: Ucraina se va confrunta cu o recesiune profundă

SUA sprijină Ucraina cu aproximativ un miliard de dolari

Sursă foto: Facebook - President Joe Biden
Sursă foto: Facebook - President Joe Biden

SUA anunță ajutoare suplimentare pentru Ucraina, în valoare de aproape un miliard de dolari.

Washingtonul va asigura asistență suplimentară pentru Ucraina de 800 de milioane de dolari pentru a ajuta Kievul să facă faţă invaziei ruse și de încă 186 de milioane de dolari pentru refugiaţii ucraineni, transmite Reuters.

Ajutorul venit din partea SUA va fi anunțat, în mod oficial, de președintele Joe Biden

Iniţiativa Dtatelor Unitebvine după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că va vorbi miercuri în faţa Congresului Statelor Unite. Declaraţia a fost făcută de un oficial american sub rezerva anonimatului, pentru CNN. Discursul va avea loc la ora 15:00, ora României.

În total, preşedintele a autorizat două miliarde de dolari în materie de securitate de la începutul administraţiei. Statele Unite rămân de departe cel mai mare donator de ajutor de securitate al Ucrainei”, a spus sursa, conform Gândul.ro.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, 15 martie, preşedintele Statelor Unite a semnat și un proiect de lege prin care acordă Ucrainei 13,6 miliarde de dolari. Banii sunt destinaţi gestionării problemelor cauzate de invazie şi impactului acesteia asupra ţărilor învecinate.

Guvernul american a anunțat că va ajuta refugiaţii din Ucraina cu încă 186 de milioane de dolari

Asistenţa umanitară suplimentară pentru refugiaţii din ţările vecine Ucrainei sprijină furnizând alimente, apă potabilă sigură, protecţie, adăposturi accesibile şi asistenţă medicală de urgenţă prin sprijinul partenerilor noştri internaţionali şi neguvernamentali”, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken.

O stradă din Galaţi ar putea fi redenumită “Eroii Ucrainei”

Sursă foto: Google Maps
Sursă foto: Google Maps

Strada din Galaţi, cunoscută sub numele de “Strada Muncii voluntare”, ar urma să fie redenumită ”Eroii Ucrainei”.

Pact pentru Galați, un partid local a propus noul nume, în contextul războiului din Ucraina.

Reprezentanți din consiliul local au descris, în cadrul unui comunicat de presă, legăturile pe care Galaţiul le are cu Ucraina, relaţii construite în timp şi care au format puncte istorice importante în oraş.

Galațiul are o relație specială cu Ucraina, relaţie care datează de dinainte de regimul comunist

Puțină lume știe că Galațiul, fost oraș cosmopolit, înaintea regimului comunist, are o relație specială cu Ucraina, pentru că hatmanul Ivan Mazepa, părintele ideii de independență a Ucrainei, a fost înmormântat la Mânăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ce ulterior a fost distrusă și scufundată cu parâmele în Dunăre de regimul comunist.

Pentru ucraineni, hatmanul Mazepa este un personaj legendar și apare pe moneda de 10 grivne”, se anunță într-un comunicat de presă transmis de Partidul Pact pentru Galați.

În cadrul comunicatului, reprezentanţii Pact pentru Galați au menţionat că Hatmanul Mazepa are un bust în Parcul Libertății din Galați, iar zona rezidențială de la malul Dunării poartă numele de ”Cartierul Mazepa”.

Mai mult, Universitatea Dunărea de Jos din Galați are relații de cooperare strânse cu universitățile din Ismail și Odessa.

Conform consilierilor locali, vechiul nume al străzii din Galaţi este unul care aminteşte de comunism

Partidul local a adăugat şi exemple din Europa, precizând că această inițiativă vine alături de altele asemănătoare din mari orașe europene precum Vilnius și Oslo.

A fost aleasă una din multele străzi din Galați cu nume de tristă amintire, strada ”Muncii voluntare”, o reminiscență teribilă a regimului care masca munca forțată pentru șantierele și activitățile agricole ale statului în voluntariat. Aceasta este, totodată, foarte aproape de locul fostei Mânăstiri Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, se mai arată în comunicat.

Vladimir Putin, condamnat drept criminal de război de senatorii americani

Senatul SUA
Senatul SUA. Sursa foto: wikipedia.ro

Senatul Statelor Unite a adoptat marţi în unanimitate o rezoluţie prin care îl condamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin drept criminal de război. Decizia luată reprezintă o dovadă de unitate în rândul membrilor Congresului american, care este foarte divizat.

Rezoluţia a fost introdusă de senatorul republican Lindsey Graham. Ea a fost susţinută de senatorii ambelor partide. Rezoluția încurajează Curtea Penală Internaţională de la Haga şi alte state să vizeze armata rusă în orice anchetă privitoare la crimele de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

„Toţi ne-am unit împreună, în această Cameră, democraţi şi republicani, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităţilor comise împotriva poporului ucrainean”, a declarat liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer,. Acesta a ținut un discurs înaintea votării rezoluției de condamnare a președintelui Vladimir Putin.

Ucraina a intentat oficial un proces împotriva țării agresoare la Curtea Internațională de Justiție a ONU de la Haga. „Rusia trebuie oprită, iar instanţa are un rol de jucat în oprirea ei”, a declarat reprezentantul Ucrainei Anton Korînevici, în cadrul unei audieri.

Sprijin financiar pentru Ucraina

Procurorul Curții Penale Internaționale Karim Khan a decis să deschidă o anchetă oficială asupra situației din Ucraina.
Săptămâna trecută, ambele camere ale Congresului SUA au adoptat un proiect de lege bugetar care ar include 13,6 miliarde de dolari în sprijinul Ucrainei și aliaților săi din Europa, acesta fiind semnat de președintele Statelor Unite, Joe Biden, pe 15 martie.
Rusia îşi denumeşte acţiunile o „operaţiune militară specială” de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei. Preşedintele Vladimir Putin a vorbit despre Ucraina ca despre o colonie americană care are un regim marionetă şi fără tradiţia unei statalităţi independente.

Volodimir Zelenski: Negocierile sunt acum mai realiste

400 de oameni sunt ţinuţi prizonieri într-un spital din Mariupol

Sursa Foto: Twitter/Mariupol
Sursa Foto: Twitter/Mariupol

Forțele ruse sunt acuzate că țin ostatici 400 de oameni în spitalul din oraşul-port Mariupol.

Potrivit CNN, un oficial ucrainean a precizat că soldaţii ruşi ţin ostatici atât pacienţi, cât şi cadre medicale.

Conform autorităţilor ucrainene, peste 2.400 de oameni au fost ucişi în Mariupol de la începutul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

Mulţi dintre locuitorii lui Mariupol încearcă să supravieţuiască în adăposturile subterane.

De mai bine de două zile, nici pacienţii, şi nici medicii nu pot părăsi clădirea. 400 de oameni se adăpostesc în subsolul spitalului

Șeful administrației regionale Donețk, Pavlo Kyrylenko, a declarat că medicii și pacienții sunt ținuți împotriva voinței lor în incinta spitalul regional de terapie intensivă Mariupol, denumit și Spitalul nr. 2, mai arată sursa citată, conform G4Media.

Kyrylenko a explicat, într-o postare pe canalul său oficial Telegram, că unul dintre angajații spitalului a reușit să transmită informații despre ceea ce se întâmplă.

Este imposibil să ieșim din spital. Se trag spre noi rafale puternice și suntem siliți să rămânem în subsol. Mașinile nu au putut să conducă spre spital de două zile. Clădiri înalte din jurul nostru ard, rușii au gonit 400 de oameni de la clădirile învecinate până la spitalul nostru. Nu putem pleca”, a spus angajatul spitalului, conform lui Kyrylenko.

Spitalul a fost distrus, în urmă cu câteva zile, dar personalul medical și pacienții au rămas în subsol, unde oamenii bolnavi sau răniţi continuă să fie tratați

Fac un apel la organizațiile internaționale pentru drepturile omului să răspundă acestor încălcări vicioase ale normelor și obiceiurilor de război, acestor crime flagrante împotriva umanității. Rusia și fiecare cetățean implicat în crime din Ucraina trebuie să fie pedepsiți”, a mai spus Pavlo Kyrylenko, guvernator regional.

Volodimir Zelenski: Negocierile sunt acum mai realiste

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski. sursa foto: observatornews.ro

Ultima rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia a decurs pe poziţii care sună ”mai realist”, a anunțat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Potrivit lui Volodimir Zelenski, este nevoie de timp pentru ca deciziile care ar urma să fie luate în urmă discuțiilor să fie în interesul Ucrainei.

”După cum mi s-a spus, poziţiile din negocieri sună acum mai realist. Cu toate acestea, este nevoie de timp pentru ca deciziile să fie în interesul Ucrainei”, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a făcut declarații într-un nou mesaj video postat pe Facebook.

Armata ucraineană luptă cu îndârjire pentru a câștigă timp, a mai subliniat președintele ucrainean.

”Armata noastră ne oferă timp, apărând Ucraina oriunde Rusia vrea să pătrundă”, a declarat preşedintele Ucrainei.

A patra rundă de negocieri dintre Ucraina şi Rusia a fost dificilă. Acest lucru l-a anunţat, marţi seară, Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski. Consilierul ucrainean a transmis că ”există contradicţii fundamentale”, dar este şi loc de compromis. Discuțiile dintre oficialii ucraineni și cei ruși vor fi reluate miercuri.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa online Congresului reunit al Statelor Unite miercuri, la ora 13.00 GMT (15.00, ora României).

Numeroşi aleşi din Congresul american, atât democraţi, cât şi republicani, fac presiuni asupra preşedintelui american Joe Biden să consolideze reacţia faţă de Rusia, în urma invaziei ruse a Ucrainei. Zelenski ar urma să ceară încă o dată instituirea unei zone de excludere aeriană, măsură susţinută de mai mulţi aleşi ai Congresului, dar pe care preşedintele american a respins-o până acum.

Volodimir Zelenski, apel către soldații ruși: Predați-va forțelor noastre!

Încă un jurnalist a fost ucis în Kiev

Sursa foto: Twitter - Susan Li
Sursa foto: Twitter - Susan Li

Un cameraman al postului american de televiziune Fox News a fost ucis în apropiere de capitala Ucrainei.

Potrivit The Guardian, Fox News a confirmat că este vorba despre cameramanul Pierre Zakrzewski. Cameramanul se afla lângă Kiev, împreună cu jurnalistul Benjamin Hall, rănit în atac.

Conform directorului Fox, Zakrzewski era un fotoreporter de război veteran, care lucrase pentru televiziune în timpul conflictelor din Irak, Afganistan sau Siria

Cu mare tristețe și cu inima grea trebuie să împărtășim vestea din această dimineață despre iubitul nostru cameraman Pierre Zakrzewski. Pierre a fost ucis în Horenka, în afara Kievului, Ucraina”, a anunțat CEO-ul Suzanne Scott.

“Talentele sale erau vaste și nu a existat un rol în care să nu fi ajutat în domeniu, de la fotograf la inginer, de la editor la producător. A făcut totul sub o presiune imensă, cu o îndemânare extraordinară. Curajul, profesionalismul și etica sa au fost renumite în rândul jurnaliștilor din fiecare instituție de presă”, a adăugat aceasta.

În urma aceluiaşi atac, a decedat şi Oleksandra “Sasha” Kuvshynova, consultantul independent al postului de televiziune în Ucraina

Conform CEO-ului Fox, Sasha avea doar 24 de ani și era consultantul Fox în Ucraina. Ea ajuta echipajele postului să navigheze în Kiev și în zonele înconjurătoare, în timp ce aduna informații și vorbea cu surse.

Era incredibil de talentată. A petrecut săptămâni întregi lucrând direct cu întreaga noastră echipă de acolo, non-stop, pentru a se asigura că lumea știe ce se întâmplă în țara ei“, a declarat CEO-ul Fox.

Avocatul Poporului din Ucraina, Liudmila Denisova, a anunțat că, de când Rusia a început războiul, alți 30 de jurnaliști au fost răniţi.

Alţi 3 jurnaliști au fost uciși în războiul din Ucraina

  • Jurnalistul american Brent Renaud a fost împuşcat mortal duminică, la periferia de nord-vest a capitalei ucrainene Kiev;
  • Evgheni Sakun, jurnalist ucrainean: şi-a pierdut viaţa în timpul bombardamentului asupra turnului de televiziune din Kiev;
  • Jurnalistul ucrainean Viktor Dudar a fost omorât în timpul luptelor de lângă Nikolaiev.

Ministrul Adrian Chesnoiu: Avem suficient ulei de floarea soarelui pentru necesarul de consum intern

Sursa foto: Olt Alert

Stocurile de produse alimentare sunt suficiente, România fiind o ţară sigură din punct de vedere al asigurării al necesarului de consum, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu. România are stocuri suficiente de ulei de floarea soarelui până la noua recoltă, ba chiar în plus, a mai precizat Adrian Chesnoiu.

„Sigur, asigurarea resurselor vitale pentru orice om, pentru populația oricărui stat, reprezintă o armă, sau o doză de stabilitate pe baza căreia să îți asiguri funcționarea corectă a statului. România are această doză de stabilitate”, a mai declarat Adrian Chesnoiu.

„Nu rămânem fără ulei”

România, într-un an agricol normal, cu suficiente precipitații, produce trei milioane de tone de semințe de floarea soarelui, necesarul de consum fiind dintr-un milion tone procesate. O cantitate de un milion de tone de semințe de floarea soarelui se procesează în România, fiind exportată către țările care sunt în mod normal dependente de ulei brut din Ucraina.

„Nu rămânem fără ulei. Avem suficient ulei pentru necesarul de consum intern”, a mai precizat Adrian Chesnoiu.

În ceea ce privește produsele de panificație sunt cantități suficiente. Din 78 de kilograme, cantitatea consumata anual de un român în medie, doar un kilogram de produse de panificație este importat, a explicat ministrul.

El a dat asigurări că rezervele de stat au stocuri intacte de produse alimentare.

„În momentul în care din rezerva de stat disloci o anumită cantitate, se întregește din piața liberă. Stocurile sunt complete la toate categoriile trecute în nomenclatorul rezervei de stat. Ele se verifică lunar”, a spus Chesnoiu.

Ministrul Adrian Chesnoiu: România nu este în pericol să se confrunte cu o criză alimentară

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0.1 ° C
0.5 °
-0.1 °
94 %
4.6kmh
100 %
lun
8 °
mar
5 °
mie
8 °
J
8 °
vin
6 °

Ultimul articol

Service Ciclop SA: de la pierderi structurale la stabilizare operațională într-un context financiar advers

Context istoric: ani de pierderi și dezechilibre structurale Analiza evoluțiilor recente nu poate fi realizată în absența unui context istoric clar.În anii anteriori, Service Ciclop...
Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...