28 C
București
miercuri, 17 iunie 2026
Acasă Blog Pagina 502

Achitări răsunătoare în dosarul „Belina”

Sevil Saideh
Sevil Saideh. Sursa foto: antena3

Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării, a fost achitată, joi, de magistrații Tribunalului Bucureşti în dosarul „Belina”. Ea este acuzată de abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă.

Tribunalul București a achitat-o pe Sevil Shhaideh pe motiv că ”fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”. Procurorul de ședință a susținut că încălcarea legii de către Servil Shaidehh a creat prejudicii și o neîncredere în instituțiile statului.

În acelaşi dosar a fost achitat şi preşedintele CJ Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea, dar şi ceilalţi inculpaţi, respectiv Ionela Stoian, director în cadrul MDRAP la data faptelor, Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria şi Rodica Guşă, asistent registrator la acelaşi birou. Judecătorii au dispus ridicarea măsurilor asigurătorii instituite faţă de aceştia.

Acuzaţiile procurorilor

Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, aflate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman. După doar câteva zile cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei. Din aceste motive nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de Guvern, ci doar prin lege.

Marcel Ciolacu este optimist în privința situației economice a României

Marcel Ciolacu este optimist în privința situației economice a României

Marcel Ciolacu (captură video)

România are o creştere economică mai mare decât în zona euro, susține liderul PSD, Marcel Ciolacu. El a precizat că țară noastră va intra în recesiune doar dacă zona euro va intra în recesiune. „.E normal, în contextul actual, să nu mai avem aceeaşi creştere economică. În România este o creştere economică mai mare decât în zona euro, ceea ce este îmbucurător. Chiar este o creştere bună faţă de ce se estima să fie cu impactul războiului din Ucraina. România va intra în recesiune, dacă zona euro va intra în recesiune, dar momentan nu este declanşată o criză economică şi o recesiune în zona euro.”, a spus Marcel Ciolacu.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că își menține prognoza că PIB-ul nominal al acestui an va fi cel puţin la nivelul la care s-a construit bugetul şi crede că se poate ajunge la 4% anul acesta, dacă se va respecta calendarul.

Creşterea economiei româneşti în acest an, estimată la 4,8%

Proiectul de buget pentru anul 2022 a fost configurat pe o creştere economică de 4,6%. Adrian Câciu a arătat că potrivit prognozelor actuale, datoria publică va fi sub 50% din PIB.

„Dacă lăsăm economia să nu crească în acest an, atunci o să avem o problemă în cascadă. Datoria publică raportată la un PIB mai mic, elemente pe societate de scădere putere de cumpărare, falimente, şi atunci, nu suntem în situaţia aceea pentru că venim cu stimuli foarte importanţi în economie. Suntem undeva la 4,7%, în momentul în care închidem pachetul Sprijin pe România cu ceea ce s-a venit, 4,7% din PIB sunt daţi oarecum în prima parte a anului către economie şi către societate. Nu îmi fac o grijă la acest moment, trebuie să vedem cum se închide semestrul unu, şi să nu mai existe şocuri externe care să ne pună să ne readaptăm, dar dacă va fi cazul ne vom readapta, să avem o datorie publică altă decât cea pe care am asumat-o în Legea plafoanelor: 49,8% din PIB”, a mai spus ministrul de Finanţe.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit semnificativ estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 4,8% cât estima în toamnă până la 2,2%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”.

Piedone: „Îmi doresc să văd românii fericiți în casele lor”

Piedone: „Îmi doresc să văd românii fericiți în casele lor”

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Cristian Popescu Piedone a afirmat că în ciuda vremurilor tulburi, e important ca fiecare român să se pregătească pentru „sărbătorile sfinte.”

Fiind un exemplu pentru comunitate, primarul Sectorului 5 a furat startul și a „luat cu asalt” mijloacele de transport în comun, intersecțiile și birourile primăriei pentru a le ura cetățenilor sărbători fericite.

„Sunt vremuri tulburi. Traiul e scump, Aprilie… parcă mai rece de cum îl știam. La nord e jale, gândurile sunt multe, în suflete… bucuriile sunt puține. Știu… Dar… am trecut NOI și prin sărbătorile sufocate de pandemie. Și prin multe alte cumpene am trecut. Că Dumnezeu a stat cu noi și ne-a arătat calea. Acum… ne gătim pentru alte sărbători sfânte”, a scris Piedone.

Care este visul lui Piedone

Totodată, acesta a mai precizat că în aceste zile e important să „credem că putem mai mult ca ieri, mai mult ca alaltăieri.”

„Acum… ne primenim sufletește, să primim LUMINA LUI. Și DRAGOSTEA LUI. Ne pregătim să fim ACOLO, cu EL și lângă EL. Și sa ne bucurăm! Să fim mai uniți ca niciodată! Să credem că putem mai mult ca ieri, mai mult ca alaltăieri! Să nu salutăm doar boierul în viața asta pământească! Să învățăm să ne pese și de cel flamând! Si mai ales… SĂ CREDEM ÎN NOI. Să credem că nu suntem deloc mai prejos ca alții! Să-l prețuim pe Dumnezeu! Sau… măcar SĂ NU-L DEZAMĂGIM”, a mai spus Piedone.

Edilul și-a adus aminte de o „vorbă foarte mare”, vorbă pe care o respectă cu sfințenie.

„Cineva mi-a spus cândva că… “Hristos a înviat”! poți zice oricând, indiferent de ziua din calendar. Important este SĂ CREZI ÎN EL ȘI SĂ ÎL CAUȚI ÎN RUGĂCIUNI ȘI CÂND ÎȚI ESTE BINE, NU DOAR CÂND ÎȚI ESTE GREU. Vorbă mare! Foarte mare! Dragilor, asta-mi doresc să mi se întâmple cândva: Să văd românii fericiți în casele lor, aici în… GRĂDINA MAICII DOMNULUI. Cu dragoste și cu respect, vă doresc Paște luminos, de la un primar credincios”, a concluzionat Cristian Popescu Piedone.

Reamintim că la începutul lunii martie, primarul Sectorului 5, alături de angajați ai Primăriei, au împărțit mărțișoare doamnelor și domnișoarelor. Acesta a spus în acea perioadă că a plecat prin birouri să vestească și să gătească primăvara.

 „Gata, e primăvară! Am plecat pe străzi și prin birouri ca s-o vestesc și s-o gătesc cu mărțisor. C-așa-i la noi aici pe la români: Punem șnururi împletite la poale de cireși și ne cinstim cu mărțisor femeile din viață și din jur!”, a scris Piedone.

Citește și: Cristian Popescu Piedone a împărțit mărțișoare femeilor din Sectorul 5

Fața nevăzută a Bisericii Ortodoxe: Milioane de lei donați pentru refugiații din Ucraina

Sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Biserica Ortodoxă Română continuă acțiunile sale social-filantropice, în special în această perioadă dificilă, unde milioane de oameni din Ucraina și-au părăsit casele și au căutat adăpost în alte țări.

Din 24 februarie și până acum, BOR a oferit peste 32 de milioane de lei pentru victimele războiului ruso-ucrainean. De asemenea, mii de oameni au donat sânge pentru soldații ucraineni, la apelul Bisericii.

De la începutul lunii aprilie și până în 14 aprilie, pe platforma online a Patriarhiei Române s-au strâns peste 22 de mii de lei și 150 de euro. Doar în ultimele zile, sprijinul umanitar oferit a depășit 1 milion de lei, acesta constând în bani și produse necesare ce au ajuns la refugiați.

România și-a deschis brațele pentru cei ce fug din calea războiului. Mii de ucraineni au decis să rămână în țara noastră

De asemenea, pe lângă ajutorul oferit în bani se adaugă și serviciile sociale în derulare, mai exact de traducere, consiliere, medicale și educaționale. Mai mult, au fost cazați peste 10 mii de refugiați, dintre care aproape 7 mii cu servicii de masă incluse.

Totodată, s-au organizat transporturi umanitare în România, Ucraina și Republica Moldova, valoarea acestora ridicându-se la suma de peste 1 milion de lei.

Și compania „Donează sânge pentru Ucraina” a continuat și în această săptămână, unde 535 de persoane s-au prezentat la donare. În perioada 01-14 aprilie 2022, ajutorul umanitar oferit de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române și Federația Filantropia se ridică la suma de 2.706.689 lei.

Patriarhul Daniel a îndemnat pe creștini să împărtășească celor din jurul lor pacea și bucuria lui Hristos, precizând că în această perioadă dificilă trebuie să oferim sprijin celor care au fugit din calea războiului.

„Să păstrăm în iubirea noastră frăţească pe toţi românii aflaţi în jurul graniţelor României şi în diaspora română. Cu prilejul sărbătorii sfintelor Paşţi, vă adresăm tuturor doriri de pace şi bucurie, sănătate şi fericire, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a înviat! Adevărat a Înviat!”, se arată în mesajul oficial al Patriarhului Daniel.

Citește și articolul: Patriarhul Daniel, îndemn pentru credincioşi cu ocazia sfintelor Paşti: Să ne rugăm pentru încetarea războiului în Ucraina

Viktor Orban, în audiență la Vatican. Ce a vorbit cu Suveranul Pontif

Sursa foto: Twitter/ Vatican City

Liderul de la Budapesta a fost primit, joi, de șeful Bisericii Catolice la Vatican, acesta primind o medalie de bronz a Sfântului Martin ca recunoștință pentru primirea a refugiaților ucraineni care au fugit din calea gloanțelor.

Întâlnirea a durat 40 de minute, timp în care Papa Francisc a lăudat modul în care Viktor Orban, în ciuda discursului său radical cu privire la refugiați, a primit mii de persoane care au părăsit Ucraina din cauza războiului.

De la debutul războiului și până acum, pe teritoriul Ungariei au intrat peste 600 de mii de refugiați ucraineni, dintre care 17 mii au cerut protecție umanitară, iar 100 de mii au cerut permis de sejur temporar.

Viktor Orban joacă în ambele tabere

Liderul de la Budapesta a declarat, în repetate rânduri, că „Europa creștină” la care visează trebuie să își schimbe politica referitoare la migrație. Papa, pe de altă parte, consideră că primirea celor care fug din calea războiului reprezintă o datorie pentru creștini.

Nu o dată, Suveranul Pontif a fost aspru criticat de presa maghiară pentru susținerea necondiționată pentru cei care „invadează” Europa, afirmând că este „imbecil” sau „cretin.”

În urmă cu un an, la slujba de încheiere a Congesului Euharistic Internaţional ce a avut loc în Budapesta, liderul catolicilor i-a îndemnat pe unguri să fie mai primitori și deschiși față de cei în nevoi, în special persoanele care fug din calea morții.

Reamintim că Vaticanul s-a alăturat apelului lansat în urmă cu două zile de secretarul general al ONU, privind armistițiu între Rusia și Ucraina cu ocazia sărbătorii Paștelui ortodox.

Papa Francisc a precizat, în duminica Floriilor la catolici, că e nevoie de negocieri veritabile pentru a se ajunge la pace.

Șeful ONU le-a cerut Rusiei și Ucrainei să înceteze luptele în vederea unei „pauze umanitare” de patru zile, cu ocazia Paștelui Ortodox.

Citește și articolul: Patriarhul Daniel, îndemn pentru credincioşi cu ocazia sfintelor Paşti: Să ne rugăm pentru încetarea războiului în Ucraina

O nuntă de neuitat. Invitații s-au trezit cu marijuana în mâncare

Sursa foto: Pixabay

Poliția din Florida a arestat două femei, o mireasă și cea care a gătit preparatele pentru nuntă, ele fiind acuzate că ar fi pus în mâncarea nuntașilor marijuana, informează BBC.

Mai mulți invitați au avut nevoie de ajutorul medicilor din cauza substanței. Mireasa, în vârstă de 42 de ani, și cealaltă femeie, de 31 de ani, au fost acuzate de neglijență și furnizare de marijuana. Potrivit oamenilor legii, cele două au pus în mâncare marijuana fără ca invitații să știe, mulți dintre ei fiind nevoiți să se interneze la spital.

Nuntă cu multe surprize. Polițiștii continuă cercetările

În momentul în care polițiștii au intervenit în locația unde avea loc nunta, oamenii prezenți la eveniment primeau îngrijiri medicale pentru simptome ce sugerau clar că s-au folosit droguri ilegale.

Soțul miresei, luat la întrebări de oamenii legii, a precizat uluit că nu a știut de faptul că cineva ar fi pus marijuana în mâncarea nuntașilor. Mai multe preparate servite la nuntă au fost verificate, iar potrivit raportului, lasagna a fost testată pozitiv cu THC, asemenea și uleiului de măsline.

Unii dintre invitați au acuzat furnicături, amețeli și stări de amețeală. Mai mult, o femeie a fost internată la spital după ce a avut crize de paranoia, ea fiind convinsă că toți cei dragi au murit. Medicii i-au administrat mai multe sedative din cauza crizelor nervoase.

Un invitat, ce și-a dat seama că a fost drogat, a întrebat-o pe mireasă dacă există marijuana în uleiul de măsline, aceasta spunându-i zâmbitoare că da.  

Chiar dacă cele două femei au fost eliberate pe cauțiune, în luna iunie va începe procesul, acestea fiind acuzate de neglijență și furnizare de droguri ilegale.

Citește și articolul: Cea mai mare cultură de cannabis din Europa, distrusă

Protest Greenpeace la Lukoil Ploiești

Protest pașnic al activiștilor Greeanpeace România la Ploiești. Mesaje anti-război „Stop Combustibili Fosili”, „Stop Putin! Stop combustibili fosili din Rusia!”, „Energie verde pentru pace” au fost proiectate pe turnul rafinăriei Lukoil din Ploiești. 

Greenpeace a cerut UE și Guvernului României să renunțe imediat la  importurile de petrol, gaze și cărbune din Rusia. 

„În ziua 57 de la începerea războiului lui Putin, doar Statele Baltice și Polonia și-au asumat un embargou asupra combustibililor fosili proveniți din Rusia. Restul statelor europene, inclusiv România, finanțează războiul lui Putin în Ucraina. Până în acest moment au plătit peste 38 miliarde de euro din prima zi de război.

Compania Lukoil are operațiuni în zeci de țări din întreaga lume și este a doua cea mai mare companie petrolieră a Rusiei, după gigantul de stat Rosneft. Chiar dacă a avut de suferit după primele 5 sancțiuni impuse de Comisia Europeană, e nevoie de un embargo total asupra combustibililor fosili proveniți din Rusia pentru încetarea războiului și instaurarea păcii”
, afirmă Greeanpeace într-un comunicat de presă.

Rusia este cel mai mare furnizor de combustibili fosili al Uniunii Europene. În 2021 țările europene au plătit până la 285 de milioane de dolari pe zi pentru petrolul rusesc. În ultimele săptămâni, Greenpeace a protestat împotriva importurilor de combustibili fosili proveniți din Rusia prin acțiuni în mai multe țări UE, dar și prin petiții.

„În România, facem apel la Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să impună imediat un embargo asupra combustibililor fosili rusești în Europa, și către Prim-Ministrul Nicolae Ciucă să pună capăt importurilor acestora în România.

Mii de români au semnat deja petiția în primele ore de la lansare:
https://suport.greenpeace.ro/energiepentrupace

Patruzeci la sută din bugetul federal al Rusiei provine din petrol și gaze, care reprezintă 60% din exporturile țării. În octombrie, Rusia câștiga peste 500 de milioane de dolari pe zi din combustibili fosili, bani care merg direct în finanțarea mașinii de război a lui Putin”, se afirmă în comunicat.

Niciun sistem bazat pe combustibili fosili nu ne poate oferi securitate. E timpul să punem capăt dependenței de petrolul, gazele și cărbunele importate din Rusia. E timpul să punem capăt dependenței de combustibili fosili în general. În timp ce prețurile la petrol și gaz cresc considerabil, energia solară este acum cea mai ieftină formă de energie în majoritatea țărilor din lume, în timp ce prețurile la energie eoliană continuă și ele să înregistreze scăderi record

Este esențial ca România să accelereze imediat tranziția către surse de energie regenerabilă, să susțină măsuri urgente de creștere a eficienței energetice atât în clădiri, cât și în industrie, să susțină activ democrația energetică și să investească în îmbunătățirea infrastructurii energetice, dar și a sistemelor de transport public, să adopte măsuri pe termen scurt pentru a proteja consumatorii vulnerabili”, scriu activiștii Greenpeace în comunicatul trimis presei.

În acest moment, Lukoil România este furnizor de carburanți pentru majoritatea instituțiilor de stat din țara noastră. Printre clienții companiei se numără Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale, IGSU. 

Fostul șef al Gărzii de Mediu s-a „reprofilat”. A devenit administrator al societății de colectare deșeuri REBU SA, firmă care operează în sectorul „colegei de partid”, Clotilde Armand

sursă foto: Facebook Octavian Berceanu

Ziarul de Investigații a dorit să-l întrebe pe Octavian Berceanu cum este să fii de cealaltă parte a „baricadei” în lupta cu deșeurile, însă, nu a putut fi contactat până la postarea acestei informații.

Dintr-un act publicat de Registrul Comerțului, rezultă că acesta va îndeplini funcția de administrator al REBU SA, firmă de deșeuri care operează în toată țara. Decizia a fost luată de curând, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a acestei societăți. Menționăm că 50% din acționariatul REBU SA este deținut de Consiliul General al Municipiului București.

Cum s-a produs „apropierea” REBU -Octavian Berceanu? În afaceri nu există „dragoste la primă vedere”

Octavian Berceanu, din calitatea de șef al Gărzii de Mediu, avea responsabilitatea să verifice și să aplice sancțiuni(dacă era cazul) pentru gestionarea deșeurilor. În repetate rânduri, a susținut că arderile de deșeuri ar fi ilegale și „politice” . A insinuat că sunt posibile acțiuni de „sabotare” a firmelor care vor să dețină supremația în goana după colectarea deșeurilor. Cu toate acestea, Capitala stă dezastruos la capitolul colectare și depozitare gunoi, unii dintre primarii de sector fiind terorizați de lipsa de acțiune a edilului general Nicușor Dan.

Ziarul de Investigații a relatat despre această situație aici. Octavian Berceanu este coleg și bun prieten cu Nicușor Dan, primarul general al Capitalei(de la USR) și cu Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 București, în care operează firma REBU SA, prin procedură de „selecție”, nu licitație publică.

Mai exact, este greu de imaginat că această „apropiere”, REBU-Octavian Berceanu a venit spontan, ca o „dragoste la primă vedere”. Așa ceva nu există și nu funcționează în afaceri. Legăturile „strânse” existau și înainte ca Berceanu să fie demis de funcția de comisar șef al Gărzii de Mediu.(n.r. a fost demis în septembrie 2021, cu puțin timp înainte de a se „rupe” coaliția de guvernare PNL-USR)

Totodată, în Consiliul de Administrație al REBU SA, a intrat și fostul șef al Metrorex, Ștefan Paraschiv, omul de bază al fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă(USR)

Ștefan Paraschiv, fostul director al Metrorex, „omul cu ranga” al fostului ministru Drulă, este de curând director general la REBU. Coincidența naibii, tot de curând, Madamarmand a semnat cu REBU un contract de preluare și sortare a gunoaielor din Sectorul 1”, scria pe Facebook, Dan Tudorache, fostul primar al Sectorului 1 București.

Așa cum Ziarul de Investigații a mai relatat, tot Dan Tudorache a arătat cum pe străzile din Sectorul 1, un șobolan mare și gras ca o pisică, se plimbă nestingherit printre mașini. Asta dovedește cât de bine își face treaba firma de salubrizare care operează în acest sector.

„Pleacă ai noștri, vin ai noștri!”. Berceanu striga jocurile politice, însă(…) unele îi priesc

La momentul demiterii din funcția de șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, își striga „durerea” pe une apuca. Mai exact, el îi acuza pe liberali de jocuri politice, mai exact, pe Florin Cîțu, premier(PNL) la acel moment.

S-a victimizat, menționând, că „unele amenzi și controale” nu au fost pe placul acestora. Având în vedere că și el s-a reprofilat și a intrat direct în Consiliul de Adminsitrație al firmei REBU SA, tot prin susținerea colegilor de partid(USR) care acționează exact în sectorul „gestionat” de Clotilde Armand, ne face să credem că a avut doar un discurs neinspirat.

Prin urmare, dictonul „pleacă ai noștri, vin ai noștri” descrie cel mai bine gestionarea deșeurilor, situație care a devenit, din nefericire, doar o acțiune politică.

Marcel Ciolacu îi liniștește pe români: „Este și normal ca datoria publică să fie peste 50%”

Captură video Youtube/Digi24
Captură video Youtube/Digi24

Președintele PSD Marcel Ciolacu a precizat, miercuri, că în contextul actual este normal ca țara noastră să nu aibă o creștere economică la fel ca anul trecut.

Cu toate acestea, șeful Camerei Deputaților a precizat că în România este o creștere economică mai mare decât în zona euro, „ceea ce este îmbucurător.”

„Este o creștere bună față de ce se estima să fie cu impactul războiului din Ucraina”, a declarat Ciolacu, informează Digi24.

De asemenea, ministrul Finanțelor a precizat că România ar putea avea o creștere economică peste estimările făcute de reprezentanții Băncii Mondiale și ale FMI.

Datoria României și problemele războiului ruso-ucrainean

Totodată, liderul PSD a amintit că inflație mare nu se înregistrează doar în România, ci și în zona euro. Mai mult, și Statele Unite și Marea Britanie au problemele serioase din cauza conflictului dintre Ucraina și Rusia.

Ciolacu a amintit că în ciuda inflației ridicate, șomajul rămâne mic, iar datoria publică de peste 50% este normală.

„Faptul că am primit din împrumuturi pentru PNRR anumite sume, sunt peste 3 miliarde, e normal că datoria a sărit peste 50%. Cele două componente de la PNRR sunt granturi și împrumuturi. Alte state europene nu au mers în PNRR pe zona de împrumuturi. Se va veni cu un act normativ care se va explica clar, și au avut loc și discuții la Comisia Europeană. Nu este o problemă în acest moment”, a mai susținut Marcel Ciolacu.

De asemenea, social-democratul a amintit că pe lângă România,  Polonia și Ungaria și-au depășit dobânda.

„Nu poți compara economia României cu economia Germaniei. Spania a avut o datorie de peste 120%, Portugalia a avut o datorie de peste 140%, important este ca macroeconomia și echilibrul intern să îl menținem. România va intra într-o recesiune dacă zona euro va intra în recesiune. Momentan nu este declanșată”, a concluzionat Ciolacu.

Citește și: Marcel Ciolacu, despre colaborarea cu Nicolae Ciucă: Discut la telefon cu premierul. Momentan, Coaliția funcționează

Ministrul Finanțelor nu are nevoie de ajutorul Fondului Monetar Internațional

Adrian Câciu (captură video)

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a declarat, joi, că pentru moment nu este nevoie să ceară ajutor de la Fondul Monetar Internațional ( FMI) deoarece țara noastră are destui bani pentru a se descurca.

De asemenea, oficialul a spus că reprezentanții FMI acordă României asistență tehnică și pe sistem fiscal, pe reformă fiscală.

„(…) Cum şi Banca Mondială a anunţat un pachet foarte mare de sprijin pentru statele care sunt în dificultate, FMI la fel. Nu este cazul. România deocamdată are foarte mulţi bani la dispoziţie din partea Uniunii Europene şi n-are decât să-i cheltuie, atât trebuie să facă, să găsească soluţii să absoarbă fondurile europene. Sunt banii din exerciţiul financiar în derulare care pot să ţină România pe următorii doi ani fără probleme”, a spus  ministrul Finanţelor, potrivit Agerpres.

România este membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) din anul 1972

În urmă cu o zi, Pierre-Olivier Gouinchas, economistul-șef al FMI, a anunțat că Rusia și China se pregătesc să pună în funcțiune un sistem financiar de care au vorbit în ultimele săptămâni, ca răspuns la sancțiunile impuse de către Occident Federației Ruse.

„Războiul face să crească riscurile unei fragmentări permanente a economiei globale în blocuri geo-politice cu standarde tehnologice diferite, cu sisteme transfrontaliere de plată diferite şi rezerve diferite de valută”, a spus Gouinchas.

De asemenea, reprezentanții FMI au precizat că războiul ruso-ucrainean a declanșat cea mai mare criză a refugiaților de la cel De-Al Doilea Război Mondial, de patru ori mai mare decât fluxul produs de conflictul din Siria.

Directorul executiv al FMI Kristalina Georgieva a anunțat că din cauza războiului declanșat de Putin, în lume va exista mai multă foamete, mai multă sărăcie și mai multe revolte sociale.

 „Situaţia se poate înrăutăţi.Sancţiunile se pot înăspri. Pandemia de COVID poate să reapară în lume… Timpuri grele pentru politicieni”, a mai declarat șefa FMI.

Citește și articolul: Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu: Menţinerea aprovizionării cu bunuri de primă necesitate, vitală pentru Europa

Controale în bisericile din România. Ce au găsit pompierii în lăcașele de cult

Sursa foto: Igsu.ro

Înaintea Paștelui, pompierii au început verificările la bisericile din toată țara, pentru a verifica siguranța cu privire la prevenirea incendiilor. În urma controalelor desfășurate, pompierii au dat amenzi în valoare de peste 300 de mii de lei și s-au luat măsuri de remediere a problemelor descoperite.

„În perioada sfintelor sărbători pascale, IGSU va monitoriza permanent dinamica intervenţiilor înregistrate la nivel naţional iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților”, au transmis reprezentanții IGSU, potrivit news.ro.

De asemenea, pompierii au precizat că verificările au început încă de la începutul săptămânii, afirmând că se așteaptă la un număr foarte mare de participanți la Noaptea de Înviere. De altfel, aceștia au verificat și locuințele destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor.

Biserica Ortodoxă se pregătește pentru Paște

Inspectorii care au verificat bisericile au urmărit aspecte precum dotarea cu stingătoare, asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile bisericești, hidranți și căile de evacuare.

„Totodată, pe timpul acţiunilor preventive, au fost derulate instruiri cu preoţii şi personalul clerical asupra modalităţilor de coordonare a evacuării enoriaşilor, dar şi asupra utilizării stingătoarelor de incendiu dispuse în interiorul lăcaşelor”, a mai transmis IGSU.

Între 15-19 aprilie, pompierii au verificat peste 601 de locații la nivel național, aplicând 1.773 de sancțiuni, dintre care 140 de amenzi în valoare de 330 de mii de lei.   

În fiecare zi, peste 5 mii de pompieri sunt la datorie pentru acordarea asistenței medicale, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor în caz de pericol. Mai mult, aproape 600 de echipaje SMURD și 33 de unități de terapie intensivă mobilă sunt pregătite pentru a asigura urgențele medicale.

De asemenea, IGSU a anunțat că au fost mobilizate 57 de autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, precum şi 151 echipaje pentru descarcerare.

Recomandările pompierilor pentru Noaptea de Înviere

Pentru a evita orice fel de incidente în timpul slujbei din Noaptea de Înviere, pompierii recomandă ca toate lumânările și candelele să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau altor textile. Mai mult, se va evita deplasarea cu lumânări aprinse în mașini.

De asemenea, se recomandă parcarea mașinilor în apropierea bisericilor doar dacă nu se blochează căile de acces destinate pompierilor.

„E bine să acordaţi o atenţie sporită persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor sau candelelor aprinse, astfel încât să fie evitate situaţiile în care viaţa sau bunurile pot fi puse în pericol”, au concluzionat reprezentanții IGSU.   

Citește și: Patriarhul Daniel, îndemn pentru credincioşi cu ocazia sfintelor Paşti: Să ne rugăm pentru încetarea războiului în Ucraina

Dezastru pe șantierele de construcții de pe litoral, avertizează Garda Națională de Mediu

Santier pe litoral
Santier pe litoral. Sursa foto: pagina de Facebook- Garda Nationala de Mediu

Majoritatea şantierelor de construcţii de pe litoralul Mării Negre (98%) nu respectă legislaţia de mediu, susţine Garda Naţională de Mediu (GNM), într-o postare pe Facebook. Cele mai multe probleme sunt legate de gestionarea deşeurilor, lipsa infrastructurii privind prevenirea dispersiei particulelor în suspensie şi lipsa evidenţelor privind gestiunea deşeurilor. În urma controalelor efectuate de către comisarii de mediu, în perioada 21 martie – 18 aprilie 2022, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1,392 milioane de lei.

Concluzii îngrijorătoare

„98% din şantierele de construcţii de pe litoralul Mării Negre, verificate de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) în cadrul controlului dispus de Comisariatul General, în perioada 21 martie – 18 aprilie 2022, nu respectă legislaţia de mediu”, menţionează Garda de Mediu.

Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a nerespectării regulilor privind gestionarea deşeurilor, pentru inexistenţa contractelor privind colectarea deşeurilor sau colectarea deşeurilor în amestec şi depozitările în spaţii neautorizate, lipsa infrastructurii privind dispersia particulelor, lipsa amenajărilor de puncte de spălare a autovehiculelor la ieşirea din şantiere şi neasigurarea protecţiei deşeurilor din construcţii, aflate în depozite provizorii. Nicolae Badea, directorul Direcţiei Controlul Poluării, Biodiversităţii, Biosecurităţii şi Ariilor Protejate, din cadrul GNM, a afirmat că atunci când deşeurile sunt depozitate necorespunzător într-o zonă cum este cea a litoralului, unde vântul este puternic o mare parte a anului, „există riscul ca multe gunoaie să ajungă chiar şi în Lacul Siutghiol, care este arie protejată, mai ales că situaţia cea mai gravă este în zona de nord a litoralului, atât din cauza numărului mare de şantiere de construcţii, cât şi a densităţii acestora”.

Nicolae Ciucă cere măsuri împotriva speculanților din piețe

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
28 ° C
28.3 °
27.2 °
37 %
2.7kmh
84 %
mie
29 °
J
25 °
vin
27 °
S
28 °
D
29 °

Ultimul articol

Administratorul unui restaurant din Brăila, amendat pentru că deversa în Dunăre „apele uzate fecaloid-menajere”

Amenzi de 60.000 de lei - au fost sancțiunile primite de un operator economic din Brăila, după ce s-a descoperit că apele menajere rezultate...

Proteste ale sindicaliștilor din Educație, la București

Protest, astăzi, în București, sindicaliștii din Educație fiind nemulțumiți de proiectului noii legi a salarizării. Câteva mii de participanți au protestat inițial la Guvern, urmând...

Evaziune fiscală în firmele de curierat; șase persoane au fost reținute

Șase persoane au fost reținute, iar pentru trei dintre acestea a fost propusă arestarea preventivă, într-un dosar de evaziune fiscală pe linia firmelor de...