Sursa foto: Pixabay

Poliția din Florida a arestat două femei, o mireasă și cea care a gătit preparatele pentru nuntă, ele fiind acuzate că ar fi pus în mâncarea nuntașilor marijuana, informează BBC.

Mai mulți invitați au avut nevoie de ajutorul medicilor din cauza substanței. Mireasa, în vârstă de 42 de ani, și cealaltă femeie, de 31 de ani, au fost acuzate de neglijență și furnizare de marijuana. Potrivit oamenilor legii, cele două au pus în mâncare marijuana fără ca invitații să știe, mulți dintre ei fiind nevoiți să se interneze la spital.

Nuntă cu multe surprize. Polițiștii continuă cercetările

În momentul în care polițiștii au intervenit în locația unde avea loc nunta, oamenii prezenți la eveniment primeau îngrijiri medicale pentru simptome ce sugerau clar că s-au folosit droguri ilegale.

Soțul miresei, luat la întrebări de oamenii legii, a precizat uluit că nu a știut de faptul că cineva ar fi pus marijuana în mâncarea nuntașilor. Mai multe preparate servite la nuntă au fost verificate, iar potrivit raportului, lasagna a fost testată pozitiv cu THC, asemenea și uleiului de măsline.

Unii dintre invitați au acuzat furnicături, amețeli și stări de amețeală. Mai mult, o femeie a fost internată la spital după ce a avut crize de paranoia, ea fiind convinsă că toți cei dragi au murit. Medicii i-au administrat mai multe sedative din cauza crizelor nervoase.

Un invitat, ce și-a dat seama că a fost drogat, a întrebat-o pe mireasă dacă există marijuana în uleiul de măsline, aceasta spunându-i zâmbitoare că da.  

Chiar dacă cele două femei au fost eliberate pe cauțiune, în luna iunie va începe procesul, acestea fiind acuzate de neglijență și furnizare de droguri ilegale.

Citește și articolul: Cea mai mare cultură de cannabis din Europa, distrusă

Articolul precedentProtest Greenpeace la Lukoil Ploiești
Articolul următorViktor Orban, în audiență la Vatican. Ce a vorbit cu Suveranul Pontif
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.