Captură video Youtube/Digi24
Captură video Youtube/Digi24

Președintele PSD Marcel Ciolacu a precizat, miercuri, că în contextul actual este normal ca țara noastră să nu aibă o creștere economică la fel ca anul trecut.

Cu toate acestea, șeful Camerei Deputaților a precizat că în România este o creștere economică mai mare decât în zona euro, „ceea ce este îmbucurător.”

„Este o creștere bună față de ce se estima să fie cu impactul războiului din Ucraina”, a declarat Ciolacu, informează Digi24.

De asemenea, ministrul Finanțelor a precizat că România ar putea avea o creștere economică peste estimările făcute de reprezentanții Băncii Mondiale și ale FMI.

Datoria României și problemele războiului ruso-ucrainean

Totodată, liderul PSD a amintit că inflație mare nu se înregistrează doar în România, ci și în zona euro. Mai mult, și Statele Unite și Marea Britanie au problemele serioase din cauza conflictului dintre Ucraina și Rusia.

Ciolacu a amintit că în ciuda inflației ridicate, șomajul rămâne mic, iar datoria publică de peste 50% este normală.

„Faptul că am primit din împrumuturi pentru PNRR anumite sume, sunt peste 3 miliarde, e normal că datoria a sărit peste 50%. Cele două componente de la PNRR sunt granturi și împrumuturi. Alte state europene nu au mers în PNRR pe zona de împrumuturi. Se va veni cu un act normativ care se va explica clar, și au avut loc și discuții la Comisia Europeană. Nu este o problemă în acest moment”, a mai susținut Marcel Ciolacu.

De asemenea, social-democratul a amintit că pe lângă România,  Polonia și Ungaria și-au depășit dobânda.

„Nu poți compara economia României cu economia Germaniei. Spania a avut o datorie de peste 120%, Portugalia a avut o datorie de peste 140%, important este ca macroeconomia și echilibrul intern să îl menținem. România va intra într-o recesiune dacă zona euro va intra în recesiune. Momentan nu este declanșată”, a concluzionat Ciolacu.

Citește și: Marcel Ciolacu, despre colaborarea cu Nicolae Ciucă: Discut la telefon cu premierul. Momentan, Coaliția funcționează

Articolul precedentMinistrul Finanțelor nu are nevoie de ajutorul Fondului Monetar Internațional
Articolul următorFostul șef al Gărzii de Mediu s-a „reprofilat”. A devenit administrator al societății de colectare deșeuri REBU SA, firmă care operează în sectorul „colegei de partid”, Clotilde Armand
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.