Sursa: Garda de Mediu Brăila

Amenzi de 60.000 de lei – au fost sancțiunile primite de un operator economic din Brăila, după ce s-a descoperit că apele menajere rezultate din activitatea restaurantului deținut erau deversate direct în Dunăre.

Informația a fost făcută publică de Garda de Mediu Brăila, care arată că a efectuat verificări în urma unei sesizări. Și, pe lângă amendă, comisarii gărzii au dispus suspendarea activității.

Operatorul economic din domeniul alimentației publice din Brăila are de achitat 2 amenzi, fiecare de câte 30.000 de lei, urmare a abaterilor constatate de comisarii Gărzii de Mediu. Și nu chiar orice abatere, ci deversarea, în Dunăre, atât a apelor uzate menajere de la bucătoria locației, cât și de la grupul sanitar.

În urma unei sesizări prin care era reclamată o posibilă deversare de ape uzate neepurate în fluviul Dunărea de către un operator economic ce desfășura activități de alimentație publică, o echipă de comisari s-a deplasat la locația indicată în vederea verificării aspectelor semnalate.

Operatorul economic a evacuat direct în fluviul Dunărea apele uzate fecaloid-menajere rezultate din activitatea curentă a restaurantului. Verificările efectuate au evidențiat existența unui sistem neconform de gestionare și evacuare a apelor uzate, acestea fiind deversate fără a fi colectate și epurate corespunzător. Activitatea desfășurată genera cantități semnificative de ape uzate menajere provenite de la bucătăria restaurantului și ape uzate fecaloid-menajere la la grupurile sanitare.

Fapta de a deversa ape uzate neepurate, fecaloid-menajere, încalcă prevederile art. 96, alin 2, pct. 33 din OUG 195/2005, citam: ”obligația persoanelor juridice de a nu deversa în apele de suprafață sau subterane ape uzate, fecaloid menajere;”.

Totodată, s-a constatat că operatorul economic desfășura activități specific codurilor CAEN: 5610 – Restaurante (>100 locuri); si COD CAEN 5630 – Baruri și alte activitati de servire a băuturilor, conform prevederilor Ordinului nr. 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu, activitățile desfășurate mai sus, necesită solicitarea și obținerea autorizației de mediu anterior desfășurării activității, iar operatorul nu deține acest act de reglementare.

Fapta care încalcă prevederile OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, art. 96, alin. (2), pct. 1, citam: “1. obligația persoanelor fizice și juridice de solicitare și obținere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum și a acordului de import/export și a autorizațiilor privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, în termenele stabilite de autoritate”.

Pentru faptele menționate, operatorul economic a fost sancționat cu amendă în valoare de 30.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 96, alin 2, pct. 33 din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului și cu amendă în valoare de 30.000 lei pentru încălcarea prevederilor din același act normativ.

Totodată, potrivit art. 12, alin. (1), art. 14 alin. (2) si (3) din OUG nr. 195/2005 coroborat cu art. 5, alin. 3, lit e) din OG 2/2001 operatorului economic i s-a aplicat sancțiunea complementară de suspendare a activității până la obținerea actelor de reglementare. De asemenea, i s-au stabilit măsuri pentru respectarea legislației de mediu incidentă în acest caz”, a detaliat Garda de Mediu Brăila.

Articolul precedentProteste ale sindicaliștilor din Educație, la București