22 C
București
marți, 12 mai 2026
Acasă Blog Pagina 382

Blestemul mamelor minore din România. Unul din zece nou-nӑscuţi provine din mame adolescente

foto: PresaSm

Mamele minore din țara noastră nu au acces la educație și sănătate și nu sunt pregătite emoțional și fizic, precizează reprezentanții organizației Salvați Copiii, potrivit news.ro.

În urmă cu doi ani, peste 700 de adolescente din Iași au devenit mame, iar situația se agravează de la an la an.

Reprezentanții organizației Salvați Copiii au anunțat că vor derula programul Sănătatea mamei și a copilului în mai multe zone rurale din Iași.

Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România. Ministerul Sănătății trebuie să vină cu strategii viabile de sănătate publică

Președintele executiv Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a declarat că fenomenul mamelor minore de la noi din țară este „cronicizat.”

„(…)Dar aici nu e vorba despre statistică, ci despre copile care de multe ori au acces îngreunat la educaţie şi la servicii medicale şi care devin mame fără a fi pregătite fizic, emoţional şi social. Salvaţi Copiii România lucrează direct în comunităţile vulnerabile, mergem acolo cu medici, voluntari şi asigurăm monitorizarea medicală pentru fetele şi femeile vulnerabile”, a declarat Gabriela Alexandrescu.

Dintre cele aproape 200 de mii de nașteri înregistrate în 2020 în România, 731 provin de la fete sub 15 ani şi 17.366 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani.

Județul Mureș se află pe primul loc în ceea ce privește numărul mamelor adolescente, urmat de Dolj, Brașov și Iași. Vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani și de 18 ani la al doilea copil. Sunt mame care, la nici 23 de ani împliniți, nasc deja al cincilea copil.

În Uniunea Europeană, 30% dintre mamele minore, sub 18 ani, provin din România, respectiv 8.276 din 29.505, la nivelul întregului bloc comunitar european.

Totodată, Salvați Copiii România a lucrat cu peste 74 de mii de mame, gravide și copii din 64 de comunități rurale defavorizate din 16 județe din țară.

Citește și articolul: România are peste 16000 de mame minore și multe comentarii împotriva educației sexuale. Asistența lor medicală, acoperită masiv din sponsorizări

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 București, a cerut să se ridice gunoiul „mai rar”. Edilul se laudă cu puncte de colectare subterane, dar a fost amendată de Poliția Locală

Clotilde Armand (B1 TV)

Edilul Sectorului 1 București, Clotilde Armand, a cerut firmei de salubritate Romprest să reducă activitatea de ridicare a gunoiului,în plină vară, când deșeurile putrezesc și mai repede pe străzile din Capitală. Cu alte cuvinte, Clotilde Armand a fost de acord să fie mizerie și infecție în sectorul de care răspunde administrativ. Din acest motiv, Poliția Locală București i-a aplicat o amendă maximă: 5000 de lei, după cum relatează și luju.ro.

Sancțiunea a fost aplicată în baza Regulamentului de Organizare si Functionare a Serviciului Public de Salubrizare in Municipiul București, iar Primăria Sector 1 București este prima care a „girat” nerespectarea acestuia. De altfel, sunt de notorietate litigiile dintre Clotilde Armand și firma Romprest, pe care Ziarul de Investigații le-a mai relatat. Puteți(re)citi aici. În ultima ședință de Consiliu Local, prefectul Capitalei, Toni Greblă, a fost informat că Romprest încă mai are bani de primit de la primăria Sector 1, potrivit unor titluri executorii definitive.

Strategia primarului Clotilde Armand: să omoare „cash-flow-ul” Romprest și să atribuie contracte fără licitație? Au fost filmați șobolani pe străzile din Sectorul 1, dar Armand vorbește despre puncte de colectare subterane

Zin.ro a prezentat audio-video cum șobolanii se plimbă în mod nestingherit pe străzile din Sectorul 1 București, deloc îngrijorător pentru primarul Clotilde Armand, din moment ce a cerut reducerea activității de colectare a gunoiului. Surse autorizate ne-au menționat, că în spatele acestei decizii stă, de fapt, dorința de a distruge cash-flow-ul(n.r. mișcarea de numerar) a companiei Romprest, pentru a o aduce în imposibilitatea de a-și mai desfășura activitatea. În felul acesta, Clotilde Armand poate invoca „urgența” pentru atribuirea contractelor de gestionare a deșeurilor.

Dacă ne raportăm la evoluția juridică a proceselor dintre Romprest și Primăria Sector 1 București, putem deduce că edilul Clotilde Armand manifestă încrâncenare nejustificată, având în vedere că sunt hotărâri judecătorești definitive în ce privește plata unor facturi către Romprest.

Iată ce spunea avocatul acestei companii, Iancu Toader, în „miezul” scandalului gunoiului neridicat din Sectorul administrat de Armand.

„Practic, compania în momentul de față își asigură acest cashflow din prestațiile curente, pe care Primăria le achită. Sunt și niște cereri de executare silită, dar în momentul de față aceste prestații curente cel puțin asigură această continuitate”, a explicat avocatul companiei Romprest, într-o intervenție la B1 TV.

244 de puncte de colectare subterane: „Mulțumesc consilierilor locali USR, PSD, PMP”

În urmă cu doar câteva zile, Clotilde Armand a transmis pe contul său de Facebook că a fost aprobat cu sprijinul consilierilor USR, PMP și PSD, un proiect de hotărâre care vizează sistemul integrat de colectare a deșeurilor, promițând o investiție nerambursabilă de 246 de milioane de lei. Contribuția administrației locale va fi în proporție de 2% din această valoare.

sursă foto: Facebook

Urmează a fi amenajate un număr de 244 puncte de colectare subterane cu un număr de 1394 de module subterane de colectare. Capacitatea volumetrică a fiecărui modul subteran va fi de 3 metri cubi (mc), iar capacitatea volumetrică totală a modulelor subterane va fi de 4182 mc. Mulțumesc consilierilor locali USR, PSD, PMP (aș vrea să menționez că grupul PNL s-a abținut și a părăsit sala de ședință la acest proiect)”, s-a exprimat Clotilde Armand.

Contracte pentru sortarea deșeurilor în valoare de 11 milioane de lei. Motivul: „extrema urgență”

În primăvara acestui an, Primăria Sector 1 București a contractat până în luna august ac, servicii de sortare a deșeurilor în stațiile de sortare din cadrul serviciului public de salubrizare, organizate la nivelul Sectorului 1 al Municipiului București.Atribuirea a fost făcută astfel: către SC 3R Green SRL-2.698.293,82 lei cu TVA, SC Rom Waste Solutions SA- 7.186.825,55 lei cu TVA și  RER Ecologic Services București -1.297.588,85 lei cu TVA, potrivit datelor publice afișate pe SEAP.

Citește și: Clotilde Armand, din nou în plin scandal administrativ. Consilierii locali din Sectorul 1 l-au chemat pe prefectul Toni Greblă, deoarece oamenii riscă să rămână fără apă caldă de la 1 iulie

Licitație pentru colectarea deșeurilor și spălatul străzilor din Sectorul 2 București, „blocată” după trei ani. Consiliul Local are de aprobat noi tarife pentru serviciile de salubrizare: aproape 900 de lei/tona de gunoi colectată

Comunicat de ultimă oră: ”Nu există români înregistrați printre victimele ghețarului Marmolada”

Foto: Facebook/Dispeceratul Național Salvamont
Foto: Facebook/Dispeceratul Național Salvamont

În cursul dimineații, autortățile din Italia anunțau că 16 persoane au dispărut după ruperea gheţarului Marmolada.

Potrivit primelor informații apărute în presă, se menționa că, printre victime, se numără turiști români, italieni, germani și cehi.

În urma tragediei din Italia, 4 din cele 6 cadavre au fost identificate

Bilanţul provizoriu al dezastrului se ridica, în această dimineață, la 6 morţi și 9 răniţi. Unii dintre supraviețuitori sunt spitalizați în stare gravă.

De asemenea, conform informațiilor, 4 din cele 6 cadavre au fost identificate.

Nu există turiști români răniți sau decedați în urma ruperii ghețatului Marmolada

Dispeceratul Național Salvamont a anunțat că, în urmă informațiilor apărute în presă privind o posibilă existență a unor persoane de cetățenie română printre victimele incidentului produs pe ghețarul Marmolada și a solicitărilor primite de Salvamont România pentru obținerea de informații, în baza relațiilor de parteneriat cu Corpul Național de Salvare Alpină din Italia și cu Corpul de Salvare Alpină Veneto, direct implicat în operațiunile de căutare salvare, Salvamont a solicitat informații exacteprivind acest aspect.

Răspunsul primit confirmă că, în acest moment, la comandamentul de coordonare al intervenției, nu există nici o persoană de cetățenie română înregistrată printre cei decedați sau accidentați, nu există nici o informație că vreo persoană de cetățenie română se află dispărută și nu există nici un autovehicul înmatriculat în România în parcarea din pasul de unde se începe ascensiunea pe ghețar”, se arată în comunicatul distribuit de salvamontiști.

Pe timp de secetă, Primaria Municipiului București risipește apa, organizând spectacole cu fântâni arteziene

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Deși țara se confruntă cu secetă, iar mai multe state din lume sunt preocupate cu restricționarea apei, Primaria Municipiului București și Apa Nova organizează spectacolul Simfonia Apei.

Evenimentul presupune un show al fântânilor urbane situate în Piața Unirii și a debutat, deja, din data de 2 iulie.

Spectacolul organizat de Primaria Municipiului București și Apa Nova va avea loc în zilele se sâmbătă și duminică. Evenimentul se va desfășura pe tot parcursul lunilor iulie, august și septembrie

Spectacolele ne readuc împreună! Ca urmare a diminuării restricțiilor rutiere privind lucrările de reabilitare a pasajului Unirea, spectacolele multimedia Simfonia Apei se vor relua doar în zilele de sâmbătă și duminică. Show-urile de vineri rămân suspendate în continuare.Vă reamintim că, în luna iulie, spectacolele încep la ora 21:30, în august la ora 21:00, iar din septembrie la ora 20:00. Vă invităm să vă bucurați de fiecare spectacol pregătit!” se precizează în textul publicat pe pagina de Facebook.

Din cauza secetei, mai multe localități din țară și străinătate au recurs la restricționarea apei potabile

Reamintim că, din cauza caniculei, apa potabilă este folosită cu porţia de milioane de români. Un exemplu este județul Alba, unde autoritățile au impus restricții de furnizare, iar udarea grădinilor se face după un program strict.

Mai mult, mii de locuitori nu folosesc apa decât în scopuri scopuri casnice.

De asemenea, o comună și un oraș din Prahova vor primi apă la program, din cauza stocurilor insuficiente. Temperaturile ridicate din ultimele zile au dus la probleme de furnizare și în numeroase localități din Timiș.

Guvernul ar putea raționaliza consumul de gaze pentru companii

Guvernul Ciucă (captură ședință)

În funcția de evoluția războiului din Ucraina, Guvernul României ar putea impune o raționalizare a consumului de gaze pentru companii în această iarnă, scrie news.ro.

Sursele guvernamentale au declart că populația nu va fi afectată de o posibilă raționalizare a consumului.

Totodată, Executivul a format un consiliu care urmează să analizeze evoluția crizei energiei, în urma conflictului dintre Rusia și Ucraina, ce durează de peste 4 luni.  România îşi asigură, în prezent, 90% din producţia de gaze.

Incertitudine la nivel național. Războiul din Ucraina, efecte negative pentru companiile românești

„Se va continua furnizarea fără limitare la consum casnic. Pentru operatorii economici e mai corect să limităm, în procent echitabil pentru fiecare agent economic. Deci va fi o raţionalizare pentru companii, nu pentru casnici”, au precizat surse guvernamentale, precizează sursa citată.

Reamintim că țara noastră este printre statele cu cea mai mică rezervă de gaz pentru iarnă, mai exact doar 39% din rezervoarele de stocare a gazului sunt pline în prezent.

Cu toate acestea, media europeană este de 55%, iar Portugalia și Polonia au rezerve de peste 90%. România avea stocat până pe 21 iunie aproximativ 13 twh, în depozitele Depomureș și Depogaz Ploiești, scrie romania.europalibera.org.

Austria și Germania se confruntă cu probleme serioase, din cauza scăderii livrărlor de gazer din Rusia. Guvernele celor două țări au anunțat că vor reporni centralele pe cărbune pentru a putea compensa o eventuală penurie de gaze.

Țara noastră importă 25% din gazele naturale pe care le consumă, care provin în totalitate din Rusia, în timp ce cumpără 70% din petrolul de care are nevoie din străinătate, din care 40% provine din Rusia.

Citește și articolul: Uniunea Europeană a găsit o soluție pentru a scăpa de dependența gazului rusesc: importul de gaze naturale din Israel

Asociația World Wildlife Fund lansează un calendar inedit care surprinde frumusețea naturii din România

Sursă foto: World Wildlife Fund România
Sursă foto: World Wildlife Fund România

Membrii World Wildlife Fund din România lansează calendarul anului 2022, un calendar digital, alcătuit din imagini inedite.

Cele 12 fotografii surprind viața sălbatică din țara noastră, celebrând frumusețea naturii și a animalelor care trăiesc pe teritoriul României.

World Wildlife Fund România, despre noul calendar digital: ”Vei fi mereu aproape de natură oriunde te-ai afla”

Celebrăm, an de an, frumusețea naturii sălbatice printr-un calendar digital unic. Ți-am pregătit 12 fotografii unice din România, pe care le poți seta ca imagine de fundal pe oricare dintre device-urile tale preferate. În felul acesta, vei fi mereu aproape de natură oriunde te-ai afla”, se arată în textul dinstribuit de reprezentanții World Wildlife Fund din România, pe contul de Facebook.

WWF are la bază o echipă dinamică și variată, compusă din specialiști bine pregătiți și motivați care acoperă o paletă largă de domenii

WWF România se mândrește cu experți în conservare din domeniile forestier, ape dulci, carnivore mari care și-au dobândit un nume în comunitățile lor științifice.

Alături de ei, pentru a proteja singura noastră casă lucrează oameni cu o experiență valoroasă în politici publice și legislație, economie verde, comunicare și fundraising, financiar și administrativ.

În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, zimbri, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor.

Sediul central se află în Bucureşti, dar WWF este prezentă și în Braşov, în Reșița, în Baia Mare, în Cluj-Napoca și în Tulcea.

Speranță pentru copiii din mediul rural care își doresc să devină fotbaliști. Asociația Județeană de Fotbal Vrancea vrea să investească în dezvoltarea centrelor de pregătire

Sursa foto: Pixabay

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Vrancea a anunțat că vrea să formeze echipe de juniori, cu copii din mediul rural, care să participe în Superliga Copiilor de anul viitor, scrie Adevărul.ro.

Proiectul Asociației, Academia Fotbalului Social, are în vedere dezvoltarea a opt centre de pregătire în mediul rural, prin care elevii să fie instruiți și pregătiți cu ajutorul profesorilor de sport a foștilor jucători de fotbal din localitate.

Președintele AJF Vrancea, Dan Dumitru, a declarat că situația în care se află activitatea sportivă a elevilor în mediul rural este critică. Mai mult, el a mai spus că scopul final este atragerea tinerilor către sport și „clonarea” programului în toate județele țării.

Fotbalul din România, în cădere liberă. Tânara generație a abandonat sportul pentru Tik Tok

„(…) În ultimii ani s-a ignorat cu desăvârşire fenomenul sportiv. Acum culegem ce am semănat, adică nimic. Sportul, mai ales fotbalul, este unul din factorii importanţi ce contribuie la incluziunea socială, sănătate şi socializare”, a spus Dan Dumitru.

Academia de Fotbal Social poate fi începutul unui drum spre performanță, iar țara noatră va avea, din nou, sportivi de performanță. AJF Vrancea a folosit fonduri de finanțare de la Federația Română de Fotbal (FRF) pentru dotarea celor opt baze sportive.

Totodată, președintele AJF Vrancea a mai declarat că centrele vor primi mingi și veste de departajare.

Restul de materiale ajutătoare pot fi improvizate la nivel local de voluntari”, a conchis  Dan Dumitru.

Centrele terbuie să fie funcționale până în august, când vor începe antrenamentele și jocurile la nivel local. De asemenea, în luna septembrie, echipele vor putea face pasul spre Superliga Copiilor.

Reamintim că cel mai cunoscut proiect al fotbalului românesc este Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi.” Prin această academie, fostul fotbalist oferă șansa mai multor copii să se pregătească la cel mai înalt nivel și de a avea performanțe. Academia lui Hagi se află în Constanța, la Ovidiu, și se întinde pe șapte hectare.

Sunt aproximativ 250 de sportivi în cadrul Academiei, împărțiti pe 13 categorii de vârstă, de la 6 la 19 ani.

Citește și articolul: Se așteaptă condamnări de răsunet în fotbalul românesc. Suporterii, dezamăgiți de „cum se spală” banii prin sport

Producătorul de automobile Rolls-Royce le acordă ajutoare financiare angajaților, pentru a compensa creșterea prețurilor 

Rolls- Royce
Rolls- Royce. Sursa foto : wikipedia

 O companie importantă din Marea Britanie a decis să le ofere angajaților un stimulent financiar pentru a face față costurilor tot mai mari de trai. Astfel, producătorul de automobile Rolls-Royce va acorda câte 2.000 de lire sterline celor 14.000 de salariați care își desfășoară activitatea în Marea Britanie, potrivit stiripesurse.ro.

 Potrivit anunțului făcut de către grupul britanic, vor primi această sumă un număr de 11.000 de muncitori de la ateliere, dar şi 3.000 de manageri juniori

În plus, muncitorii de la ateliere vor beneficia de o majorare salarială de 4% pentru anul 2022. Rolls-Royce este unul dintre cei mai mari producători din Marea Britanie, având aproximativ 20.000 de angajaţi în unitatiti din toată ţara, inclusiv în locaţiile din Derby şi Bristol. Managerii juniori vor primi bonusul în luna august, membrii de sindicat urmând să-l primească după ce oferta va fi acceptată de sindicatul Unite.

„Trăim vremuri excepţionale, cu o incertitudine economică determinată în mare măsură de impactul continuu al pandemiei globale şi mai recent de războiul din Ucraina. Toate acestea au un impact asupra fiecăruia dintre noi acasă, la locul de muncă şi în buzunarele noastre”, a declarat Warren East, directorul general al Rolls-Royce.

Compania Rolls-Royce face parte dintre puținii angajatori care au decis să acorde angajaţilor un salariu suplimentar pentru a-i ajuta să facă faţă creşterii costurilor cu produsele alimentare şi energia în ultimele săptămâni

Compania a precizat că majorarea de 4% oferită angajaţilor de la ateliere reprezintă „cea mai mare creştere salarială anuală de cel puţin un deceniu”. Compania a fost afectată din cauza blocării zborurilor la sol în timpul pandemiei de coronavirus, fiind nevoită să reducă mii de locuri de muncă şi să îşi consolideze bilanţul cu 7,3 miliarde de lire sterline prin noi acţiuni şi datorii în 2020. Luna aceasta, Lloyds Bank a anunţat că 64.000 de angajaţi vor primi un bonus de 1.000 de lire sterline.

Simpatizant al lui Putin: ”Rușii nu pot servi o cafea în restaurantele din Europa. Oamenii le scuipă în ceașcă”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Un jurnalist rus a atras atenția că rușilor li se scuipă în cafea, în momentul în care frecventează restaurantele din Europa.

Andrei Karaulov, un cunoscut propagandist și simpatizant al lui Vladimir Putin, a declarat că, în urma războiul din Ucraina, rușii care practică turismul în Europa au cel mai mult de suferit. Acesta a afirmat că există cazuri în care angajații restaurantelor nu ar da dovadă de respect.

Prin urmare, într-un videoclip distribuit pe un contul de Telegram, jurnalistul îi acuză pe europeni, că ”le-ar scuipa rușilor în cafea”.

Fiind un cunoscut propagandist al Kremlinului, Andrei Karaulov se plânge că rușilor li se scuipă în cafea, când frecventează restaurantele din Europa

Videoclipul cu sesizările lui Karaulov a fost publicat de jurnalistul Denis Kazansky, pe canalul său de Telegram. În declarațiile făcute, propagandistul nu înțelege de europenii afișează o astfel de atitudine față de Rusia.

Este cumva neplăcut când ești rus, pentru că ești rus. Ei nu pot servi o ceașcă de cafea într-un restaurant. Vor scuipa în acea ceașcă. Sunt astfel de cazuri”, se plânge propagandistul.

Pe fondul războiului pornit de Putin în Ucraina, europenii refuză să mai dea dovadă de respect în momentul în care întâlnesc cetățeni din Rusia

Jurnalistul și bloggerul Denis Kazansky a răspuns plângerilor propagandistului. Acesta a menționat că, în viitor, atutudinea europenilor față de ruși se va înrăutăți.

La urma urmei, naziștii nu merită altceva. Va trebui să plătiți și să răspundeți pentru tot”, a scris jurnalistul.

Agent Green: ”Deșertificarea României este o amenințare minimizată și prost abordată de autorități”

Foto: Facebook/ Agent Green
Foto: Facebook/ Agent Green

Membrii Agent Green au tras un nou semnal de alarmă, precizând că noua climă a României include temperaturi foarte mari, iar precipitațiile sunt neuniform distribuite în timp și spațiu.

Președintele organizației avertizează că, pe lângă extincție pentru o serie de specii, asta înseamnă că vom rămâne gradual și inevitabil fără rezerve de apă și pământ pentru a ne produce hrana.

Gabriel Păun: ”Astăzi nu discutăm despre reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ci doar despre pădure”

Și nici măcar despre pădurea care există deja și de care autoritățile își bat joc. Ci despre șansa unică de a planta milioane de hectare de păduri pe terenuri abandonate și degradate, șansă pe care România este pe cale să o rateze deliberat în numele lăcomiei, corupției și a inconștienței. Acesta este pumnul meu pe care îl bat în masa de lucru a președintelui Klaus Iohannis”, arată Păun.

Gabriel Păun, președintele Agent Green, acuză autoritățile, precizând că Guvernul intenționează să cheltuiască o mare parte din banii PNRR pentru a împăduri deșertul Olteniei care este deja o zonă compromisă.

Președintele Agent Green: ”Acolo trebuie făcut un muzeu în aer liber al prostiei. Rezervele de apă din zonele de câmpie au devenit aproape inexistente. Logica îmi spune că împăduririle trebuie să începă acolo unde mai există apă, adică de-a lungul tuturor râurilor”

Apoi aceste păduri trebuie lărgite și acolo unde se poate unite. Ne confruntăm cu o secetă extremă, iar soarele care intensifică evaporarea apei trebuie împiedicat să mai ajungă la sol. Peisajul national trebuie să devină un mozaic de păduri și câmpii. Mai multă pădure înseamă mai multă rezervă de apă în sol de care vor beneficia, culturile agricole și clima. Ori astăzi în cele mai multe zone de câmpie te poți uita 360 de grade în jur fără să vezi vreun copac. Sugerez intervenția Președinției în această direcție”, este de părere Păun.

Rareș Bogdan a avut răspunsuri la 40 de întrebări, inclusiv despre candidatura sa la prezidențiale: „Nu exclud în viața asta, sunt tânăr”

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a fost prezent duminică seara în sudioul Kanal D, pentru a răspunde la cele 40 de întrebări puse de Denise Rifai, ocazie cu care a fost abordat și subiectul prezidențialelor din 2024.

Candidatului la prezidențiale – mai exact, Rareș Bogdan vorbind despre posibilitatea să își depună o candidatură.

Potrivit sursei citate, Rareș Bogdan nu ia însă în calcul prea curând această opțiune, deoarece nu s-ar simți „suficient de bine pregătit”. În schimb, a spus Rareș Bogdan, se vede tot în aceeași postură ca cea de acum, anume de europarlamentar, sau, de ce nu, deputat sau senator.

Nu mă consider, astăzi, suficient de bine pregătit pentru a aspira și nici nu am indecența de a aspira la funcția prezidențială. Astăzi sau peste un an sau peste doi. Nu exclud că în viața asta, sunt tânăr, am timp, dar în niciun caz la următoarele alegeri nu voi fi un candidat al PNL. (…)

Cert este că opțiunea mea este pentru zona externă, pe zona Parlamentului European, pe zona Senatului României, nu mă duc spre zona administrației locale”, a explicat Rareș Bogdan.

Acestea fiind zise, Rareș Bogdan a vorbit și despre candidatul „perfect” la prezidențialele din 2024. Candidatul PNL, desigur. Iar dacă va fi cine și cum trebuie, a promis că îl va susține folosind „toată experiența și energia uriașă pe care o dețin”.

Nu voi accepta un alt candidat sprijinit de PNL decât un candidat al PNL. Nu voi fi printre liderii PNL care să aplaude un candidat al PSD, susținut de PNL. Exclus. În cazul meu nu.

Eu respect deciziile partidului. Vreau să cred că PNL are suficientă maturitate încât să înțeleagă că șansa lui este să aibă un candidat la președinție. Avem și noi 4-5 nume extrem de bune care pot fi oricând un candidat.

Nu vreau acum să anunț, dar cu siguranță pot fi oameni foarte buni. Pentru primul tur, PNL trebuie să aibă candidat. Nu voi fi în niciun caz eu, ca lucrurile să fie clare.

Am decența să spun clar că, în momentul acesta, sunt oameni mult mai bine pregătiți. Peste 10-15 ani putem sta de vorbă, până atunci mai învățăm”, a mai spus europarlamentarul PNL.

Directorul Bibliotecii Naționale: ”Nu doar unii elevi, ci și unii profesori din România sunt analfabeți”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Într-un interviu acordat pentru Europa Liberă, Directorul Bibliotecii Naționale a României a afirmat că țara se confruntă, din ce în ce mai mult, cu prezența analfabetismului funcțional.

Fenomenul este întâlnit nu doar în rândul elevilor, ci și în rândul cadrelor didactice.

Adrian Cioroianu: ”O bună parte dintre profesori sunt, dacă îi scuturi puțin, la fel de analfabeți”

Cioroianu a precizat că, în momentul de față, educația din România nu mai pune accent pe competiția dintre elevi, iar rezultatele trecute în carnetul de note sunt secrete.

De aproape 30 de ani ne-am vaccinat cu această idee că educația nu te mai ajută. Copiii nu-și mai știu notele între ei, ca nu cumva să fie stresați. Este maniera cea mai clară de a ne autosabota. Sabotăm ideea de competiție și de meritocrație. Înainte, dacă vedeai că un coleg a luat 10, te simțeai puțin dator să îl ajungi din urmă. Acum, parcă ar fi contul din bancă, carnetul de note e secret. Din aparenta grijă față de elevi, s-a ajuns la rezultatul total opus. Elevul e tot mai bombardat, tot mai acoperit cu tot felul de activități conexe, care îi răpesc, în cele din urmă, copilăria”, a precizat fostul diplomat.

Directorul Bibliotecii Naționale: ”O bună parte dintre profesori sunt, dacă îi scuturi puțin, la fel de analfabeți”

Adrian Cioroianu a vorbit despre cei 40.000 de elevi care nu s-au înscris la Bacalureat, precizând că vina nu aparține doar elevilor, ci și dascălilor.

Potrivit declarațiilor, acești tineri care sunt incapabili să susțină bacalaureatul au fost, totuși, elevii unor profesori.

Practic, cadrele didactice sunt dezinteresate de rezultatele pe care elevii le obțin, iar sistemul educațional din România crește ”o generație de eșuați”.

A venit peste noi o generație de eșuați, care sunt într-atât de modest mobilați încât să nu dea bacalaureatul? Sau este lipsa de motivație a profesorilor care se transformă într-o lipsă de motivare a elevului? Riscul este decăderea noastră, ca societate. Nu există o rețetă mai directă în a submina o societate decât aceea de a banaliza educația, de a te mulțumi cu generații de oameni mediocru pregătiți. Asta este rețeta clară și directă de a submina o societate: dă-i o educație proastă și o să vezi rezultatele. În 30 de ani, devin o masă de manevră și o masă de sclavi”, a conclus Directorul Bibliotecii Naționale.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
22 ° C
22.1 °
22 °
46 %
7.2kmh
0 %
mar
22 °
mie
18 °
J
17 °
vin
21 °
S
25 °

Ultimul articol

Theodor Stolojan crede că șeful statului trebuie să nominalizeze un candidat PSD la funcția...

Cândva președinte al PNL, Theodor Stolojan dovedește că nu ține partea nimănui în criza politică prin care trece țara noastră și crede că viitorul...

Ex-primarul Vanghelie, trimis în judecată în dosarul Economat Sector 5

Anchetă finalizată în dosarul fostului primar Marian Vanghelie legat de activitatea Economat Sector 5.Nici nu a durat mult, dat fiind că, în urmă cu...

Nicușor Dan crede că am putea avea un guvern cu premier tehnocrat

Premier tehnocrat - pare să fie principala calitate a potențialului viitor șef al Guvernului, varianta aceasta fiind tot mai des adusă în discuție. Până și...