Andrez Duda si Volodimir Zelenski
Andrez Duda si Volodimir Zelenski. Sursa foto : stiripe surse.ro

Relațiile din Polonia și Ucraina ar putea deveni tensionate după demersul politic inedit al președintelui polonez Andrzej Duda. Acesta a solicitat oficialităților din Ucraina să recunoască faptul că peste 100.000 de polonezi au fost omorâți cu cruzime de către naționaliștii ucraineni în cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit stiripesurse.ro.

Solicitarea președintelui polonez a fost făcută în cadrul comemorării a 79 de ani de la masacrul din Volânia în timpul ocupației naziste a Poloniei, Andrej Duda subliniind relațiile complexe între Polonia și Ucraina

 Polonia a primit un număr mare de refugiațîi ucraineni care au părăsit țara în urma invaziei ruse, președintele Andrzej Duda și guvernul conservator de la Varșovia permițând transformarea țării în hub logistic pentru forțele armate ucrainene.

Adevărul privitor la masacrele comise în Volânia și alte regiuni din Polonia trebuie „spus ferm și clar”, a afirmat președintele polonoez, care a cerut oficialităților de la Kiev să recunoască epurările etnice făcute de milițiile ucrainene.. „Nu a fost și nu este vorba despre răzbunare, despre vreun fel de retorsiune. Nu există vreo dovadă mai bună a acestui lucru decât vremurile în care ne aflăm acum”, a declarat președintele Duda, care a subliniat colaborarea actuală între cele două țări față de invazia rusească.

Cererea președintelui polonez este complicată pentru ucraineni, deoarece membri milițiilor care au comis masacrele sunt considerați eroi ai rezistenței în fața Uniunii Sovietice, fiind simboluri ale luptei duse de Kiev pentru obținerea independenței în fața Rusiei

„Cei pe care noi îi știm drept criminali au fost de asemenea eroi pentru Ucraina în alte momente și cu un inamic diferit, murind adesea de mâna sovieticilor, luptând cu o credință profundă pentru o Ucraină liberă, independentă”, a spus președintele polonez. Ucraina nu a reacționat vizavi de solicitarea președintelui polonez. 

 Parlamentarii polonezi au adoptat anterior o declarație prin care crimele comise între 1943 și 1945 de către membrii Armata Ucrainene de Insurgență și ai Organizației Naționaliștilor Ucraineni pot fi considerate drept genocid, dar Ucraina nu a fost de acord cu acest lucru. Ucraina a afirmat că evenimentele din Volânia au afectat ambele țări, istoricii polonezi recunoscând că aproape 12.000 de ucraineni au fost uciși.

Vara după pandemie vine cu „surprize” pentru cei care doresc să călătorească

Articolul precedentVara după pandemie vine cu „surprize” pentru cei care doresc să călătorească
Articolul următorComisarii ANPC extind controalele în zona de munte: amenzi de 95.000 lei, 3 unități închise temporar