17.4 C
București
marți, 12 mai 2026
Acasă Blog Pagina 366

Fost primar din Vâlcea, condamnat la închisoare cu executare: 6 ani pentru 6 infracțiuni

Sursa: romaniamama.ro

Un fost primar din județul Vâlcea merge la închisoare pentru câțiva ani, potrivit sentinței definitive pronunțate de Curtea de Apel Piteşti într-un dosar al cărui a fost trimis în instanță în 2018.

Faptele sunt însă și mai vechi, din perioada anilor 2010 – 2016, ancheta debutând în 2017. În urma cercetărilor, au fost trimise în judecată și alte trei persoane, două dintre acestea condamnate acum la închisoare cu suspendare, iar o alta la închisoare cu executare.

Fostul primar din comuna Prundeni, Ion Horăscu, are de executat 6 ani închisoare cu executare pentru luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals și fals material în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată, adică aceeași pedeapsă care care îi fusese aplicată de instanța de fond, în decembrie 2021.

Pedeapsa a rămas definitivă și pentru Haralambie Brătianu, administrator de firmă – 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Închisoare cu suspendare au primit Petrică Popa și Mircea Petrișor – reprezentantul unei societăți comerciale din județul Vâlcea și, respectiv, angajatul acesteia: câte 2 ani şi 10 luni, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

„În perioada 2008 – 2010, în 4 rânduri, inculpatul H.I., în calitate de primar al comunei Prundeni, a pretins și primit de la reprezentantul unei societăţi din mun. Bucureşti, cu titlu de mită, suma totală de 17.730 de lei în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, referitor la încheierea și executarea unor contracte de achiziție la nivelul localității Prundeni;

în cursul anului 2012, în aceeași calitate, inculpatul H.I. a pretins și primit de la administratorul unei societăţi din municipiul Ploiești, cu titlu de mită, suma de 12.000 de lei în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, referitor la încheierea și executarea unor contracte de achiziție la nivelul localității Prundeni, iar pentru justificarea sumei respective a încheiat, în fals, un contract de prestări servicii între societatea respectivă şi o societate pe care o administra în fapt, precum și documente de plată aferente acestuia;

în anul 2015, inculpatul H.I., în calitate de primar al comunei Prundeni, și-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale în legătură cu încheierea și executarea unui contract realizat cu o societate din com. Prundeni, jud. Vâlcea, inculpatul H.I. asigurând, nejustificat, plata sumei totale de 40.000 lei către această societate, în baza unor documente false, în condițiile în care lucrările atestate prin cele două facturi nu au fost efectiv realizate de către societate;

totodată, procedând în aceeași modalitate, inculpatul H.I., în calitate de primar al com. Prundeni, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale, dispunând în anul 2015 și plata sumei totale de 35.000 de lei către aceeași societate comercială, fără ca lucrările pentru care s-a efectuat plata să fie realizate.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, în perioada 2015 – 2016, inculpatul H.I., în calitate de primar al comunei Prundeni, județul Vâlcea, a continuat să-și îndeplinească atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale, în legătură cu încheierea şi executarea unui contract de realizare lucrări pentru refacerea infrastructurii afectate de calamități, încheiat cu o societate reprezentată de inculpatul B.H., pe baza unor documente false realizate de inculpaţii B.H., M.P. și P.P., dispunând plata sumei de 477.000 de lei către această societate, deși lucrările respective nu au fost executate de această societate.

În perioada august – decembrie 2015, în calitate de primar al comunei Prundeni, cu încălcarea dispozițiilor legale, inculpatul H.I. a schimbat destinația sumei de 1.410.562,05 de lei acordată de Guvernul României pentru cofinanțarea unor proiecte de asfaltare drumuri în comuna Prundeni și pentru baza sportivă, folosind aceste sume de bani pentru plata altor servicii și lucrări care nu au avut legătură cu cele două proiecte, întocmindu-se în acest sens, din dispoziția inculpatului, 40 de ordine de plată care conțin mențiuni nereale.

Din actele de urmărire penală administrate în cauză, a rezultat și faptul că inculpatul H.I., în calitate de primar al comunei Prundeni, a dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale, plata unor debite datorate de persoana fizică H.I., din fondurile UATC Prundeni. Astfel, în perioada 2010 – 2017, cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpatul H.I., în calitate de primar al com. Prundeni, a dispus achitarea, către bugetul de stat, a sumei totale de 126.736 de lei din fondurile comunei Prundeni, pentru a stinge executarea silită a unor debite datorate de persoana fizică H.I., în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, utilizând astfel creditele bugetare ale comunei în alte scopuri decât cele legate de activitatea unităţii administrativ-teritoriale, obţinând astfel un folos necuvenit şi cauzând o pagubă comunei Prundeni în sumă de 126.736 de lei.

În timpul cercetărilor, UAT Prundeni s-a constituit parte civilă în cauză, iar procurorul a dispus măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților în vederea recuperării prejudiciului”, se arăta în rechizitoriu.

În urma judecății, fostul primar a fost obligat să achite în total suma de 1.485.661,05 lei despăgubiri civile către Primăria Prundeni. Totodată, toți cei patru inculpați au fost obligați să plătească în solidar 477.000 lei.

Deși anunță că va urma o iarnă complicată, ministrul Energiei susține că nu vor fi probleme cu încălzirea locuințelor

Gaze naturale
Gaze naturale. Sursa foto :.uzpbihor.ro.

 Iarna care va veni va fi una complicată, susține ministrul Energiei, Virgil Popescu, care a lansat un avertisment asemănător cu cel al vicepremierului Kelemen Hunor, care a anunțat că ne așteaptă cea mai grea iarnă din ultimii ani, potrivit romaniatv.net.

Virgil Popescu susține că România caută soluții pentru înlocuirea gazului rusesc, precizând însă că nu vor exista probleme cu încălzirea locuințelor în această iarnă

Potrivit ministrului Energiei, trebuie luat în calcul scenariul sumbru care presupune oprirea tuturor fluxurilor de gaze naturale din Federația Rusă către țările din Europa.

“Când te gândeşti la o iarnă grea, te gândeşti la o iarnă cu temperaturi foarte scăzute, te gândeşti la altceva. Eu aş spune o iarnă foarte complicată, pentru că aici trebuie să evaluăm foarte multe scenarii(… ..) În cazul unui scenariu pesimist, cel mai rău scenariu, avem pregătite toate scenariile la nivelul ministerului, la nivelul Guvernului, cu ANRE-ul, cu Transelectrica, cu Transgazul”, a precizat Virgil Popescu.

 Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, în prezent depozitele de gaze naturale sunt la nivelul de 49% , fiind estimată depăşirea ţintei de 80% care trebuie atinsă până la data de 1 noiembrie. Virgil Popescu a subliniat că România caută soluţii pentru a găsi altor surse alternative de aprovizionare cu gaze naturale, cantitatea de gaz care ar trebui importată pentru a trece de perioada de iarnă fiind estimată între un miliard și jumătate și două miliarde de metri cubi.  “De asta mergem în diverse discuţii bilaterale în diverse ţări producătoare de gaze naturale pentru a suplini cantitatea de gaze de care are nevoie România pentru a înlocui gazul rusesc. România, din punctul acesta de vedere, se află într-o poziţie mult mai bună decât majoritatea statelor europene. Jumătate de iarnă a trecut pentru că vorbim şi de ianuarie – martie, iarna care s-a terminat. Avem posibilitatea să facem acest lucru. Black Sea Oil & Gas a început producţia din Marea Neagră. Avem deja un surplus din producţia internă, avem posibilitatea să facem acest lucru”, a explicat ministrul Energiei.

Estimările optimiste ale ministrului Energiei

Depozitele de gaze din România au depășit gradul de umplere solicitat de către Comisia Europeană, existând la ora actuală un miliard 493 de milioane de metri cubi de gaze naturale stocate, dintr-un total de capacitate de trei miliarde, ceea ce înseamnă un procent de 49 %, a declarat ministrul Energiei.

„Există recomandarea de 80%. Nu vă uitaţi după structura gradului de umplere în alte state. România are un alt tip de producţie, are producţia de gaze naturale care e constantă, vă pot spune că a crescut faţă de luna trecută, la aproape 24 de milioane de metri cubi zilnic în momentul de faţă, iar noi la 1 august, în faţa Comisiei Europene, ne-am angajat pe gradul de umplere că vom avea 46%. Noi avem deja acum aproape 49 la sută. La data de 1 septembrie  cred că vom avea 57 la sută, la data de 1 octombrie cred că vom avea 68 la sută şi 1 noiembrie 80 la sută. Este un grafic de umplere. Eu estimez că vom depăşi, vom ajunge la acest  80 la sută şi probabil că vom şi reuşi să depăşim acel grad de 80 la sută. Şi să nu uităm că iarna trecută, e adevărat a fost o iarnă OK, şi am avut două miliarde 400, că am avut 80 la sută. (…) Avem luat în calcul inclusiv scenariul de întrerupere a gazului rusesc şi ne vom atinge ţinta de 80 la sută fie dacă intră fluxul de gaz rusesc, fie dacă nu intră fluxul de gaz”, a explicat Virgil Popescu.

Mario Draghi a demisionat din funcția de premier

Compania Blue Air, amendată cu 2 milioane de euro. ANPC solicită măsuri la nivel european pentru Wizz Air și Ryanair

Sursa foto: Wikipedia

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a sancționat compania aeriană Blue Air cu o amendă în cuantum de 2 milioane de euro.

Sancțiunea vine în urma sesizărilor primite de la consumatori, în condițiile în care compania a anulat în perioada 30.04.2021-30.04.2022 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene.

Luna trecută, ANPC a întreprins o acțiune de control, fiind constituită o comisie specială pentru stabilirea sancțiunilor care se impun. „Ținând cont de aspectele constatate în urma verificărilor și de inexistența cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, Comisia a decis aplicarea unei sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, la data de 12.07.2022, 9.882.200 lei”, a detaliat ANPC.

Aceasta însă nu este tot, pentru că, odată cu aplicarea amenzii, s-a dispus ca sancțiune complementară și măsura de încetare a contractului și restituirea contravalorii serviciilor anulate și a compensațiilor aferente în termen de maximum 10 de zile.

Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziția consumatorilor, pe piață, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/ mijloacele/ resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condițiilor și caracteristicilor declarate”, mai arată ANPC într-un comunicat de presă.

Potrivit lui Paul Anghel, cel care conduce Direcția generală control și supraveghere piață și armonizare europeană din cadrul ANPC, există o piedică în calea controalelor și implicit a sancțiunilor în ceea ce privește companiile Wizz Air și Ryanair, cu care de asemenea au fost probleme, în sensul că acestea nu au sediu social și nici personalitate juridică pe teritoriul României, astfel că „excedează competențele ANPC”. Din acest motiv, Anghel a anunțat că s-a cerut ajutorul prin intermediul rețelei CPC, care reunește toate autoritățile din fiecare stat membru similare ANPC la nivel european, pentru a fi luate măsuri de către autoritățile competente din Ungaria respectiv Irlanda.

Revenind la Blue Air, ANPC transmite că a fost transmisă o alertă către Comisia Europeană şi autorităţile omoloage ANPC din spațiul european, prin care solicită verificarea încălcărilor similare de legislație, altele decât cele reclamate la ANPC, ori dacă s-au luat deja măsuri de asigurare a respectării legislației, pe teritoriul UE, împotriva unor astfel de abateri ale companiei aeriene.

Menționăm că au fost primite 924 de reclamaţii transfrontaliere, fapt care a determinat necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare şi prin reţeaua CPC, care funcţionează ȋn baza Regulamentului (UE) 2394/2017 şi care asigură cooperarea dintre autorităţile naţionale de supraveghere şi control ale pieţei din toate statele membre, la care se adaugă Comisia Europeană.

ATENȚIE! ANPC recomandă consumatorilor să fie extrem de vigilenți și să evite achiziționarea biletelor de avion de la operatori economici care, în trecut, au anulat foarte multe curse și nu au respectat drepturile consumatorilor.

Reamintim totodată că, odată cu notificarea Blue Air, au fost notificate către statele membre, prin rețeaua CPC și Wizz Air și Ryan Air, care de asemenea au avut, în această perioadă, foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ține seama de drepturile consumatorilor.

Operatorii economici vor rămâne, în continuare, în atenția ANPC, iar îndeplinirea măsurilor dispuse, de restituire a sumelor, precum și de încetare a practicilor comerciale incorecte, vor fi verificate de comisari, după încheierea celor 10 zile, prevăzute de lege.

ATENȚIE! ANPC recomandă consumatorilor să semnaleze situațiile similare celor prezentate mai sus, indiferent de compania aeriană unde acestea sunt înregistrate.

ATENȚIE! ANPC îi avertizează pe consumatori că societățile comerciale care recuperează sumele nerambursate de companiile aeriene, în cazul anulării zborului, percep comisioane pentru aceste servicii”, se mai arată în comunicatul ANPC.

Oferta guvernului din Grecia pentru pensionarii germani: Vacanțe de iarnă la prețuri mici, pentru a scăpa de plata facturilor la gaze naturale

Sursa foto: Grecia
Sursa foto: Grecia

Propunere inedită făcută de către ministru grec al turismului pensionarilor germani. Aceștia sunt invitați să locuiască iarna, atunci când facturile la încălzire vor crește substanțial, în Grecia, unde este o iarnă călduroasă, potrivit digi24.ro.

Potrivit ministrului Vasilis Kikilias, Grecia este o țară ospitalieră, prețurile la produse alimentare sau servicii fiind mici

 

Invitația vine și în condițiile în care Germania este supusă unor presiuni puternice în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze.

„Ne-ar face o mare bucurie să primim pensionarii germani care doresc să experimenteze o iarnă mediteraneană, cu ospitalitate grecească, vreme blândă și un nivel ridicat al serviciilor. Vă așteptăm,” a declarat Kikilias.Ministrul turismului spune că astfel dorește să mulțumească poporuli german care i-a ajutat pe greci în anul 2008, când țara s-a confruntat cu o criză financiară. 

Ce propune un primar din insula Creta

 Inițiativa a avut succes în rândul primarilor din Grecia, un astfel de exemplu fiind cel al primarului orașului Chania din insula Creta, Panagiotis Simandirakis, care a declarat că insula oferă cele mai bune condiții climatice pentru a le permite oamenilor să „supraviețuiască crizei care ar putea veni odată cu iarna”. Potrivit primarului, sunt doar două luni de iarnă extrem de blândă comparativ cu cea din Germania. Edilul a mai adus ca argument prețurile mult mai mici decât în Germania, de la chirie până la o ceașcă de cafea sau o pâine

Pensionarii germani sunt încântați de propunerea ministrului grec, afirmând că este o sugestie utilă, mai ales dacă ar costa mai puțin decât să stai acasă. Asociația agențiilor de turism germane VUSR a sugerat, acum două luni de zile, că guvernul ar putea să subvenționeze cu aproape 500 de euro de persoană vacanțele petrecute iarna în locuri mai calde, pentru a ajuta astfel germanii să plătească mai puțin la factura de gaze naturale sau curent electric. Politicienii din opoziție cred că ideea trebuie analizată prudent, deoarece ar putea avea un impact negativ asupra economiei Germaniei.

Mario Draghi a demisionat din funcția de premier

Mario Draghi a demisionat din funcția de premier

Sursa foto: Facebook/ Mario Draghi

Mario Draghi și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru al Italiei după ce partenerul de coaliție, Mișcarea 5 Stele (M5S), și-a retras sprijinul, scrie BBC News.

Oficialul italian a fost la conducerea guvernului din februarie anul trecut, iar în urma unei declarații publice, Draghi a declarat că nu mai există pactul de încredere care a susținut guvernul.

Voturile de astăzi în Parlament sunt un fapt foarte semnificativ din punct de vedere politic. Majoritatea care a susținut acest guvern încă de la crearea sa a dispărut. Condițiile de realizare a programului nu mai există. Trebuie să fim mândri de munca pe care am făcut-o”, a spus Mario Draghi, potrivit sursei citate.

Criza politică în Italia a debutat prin refuzul partidului Mișcarea 5 Stele de a participa la votul de încredere asupra unui decret-lege supus joi, 14 iulie, votului în Senat.

Mario Draghi, pe urmele lui Boris Johnson. Crizele politice din Europa, tot mai dese

Decretul conține un pachet de măsuri de aproape 10 miliarde de euro pentru sprijinul familiilor și firmelor în fața inflației, dar și construirea unui incinerator de deșeuri în capitala Italiei. Motivul principal pentru care M5S s-a opus a fost construirea incineratorului, un element împotriva căruia partidul a luptat mereu.

Giuseppe Conte, fost prim-ministru al Italiei, a anunțat că senatorii M5S vor ieși din sală când va avea loc votul de încredere solicitat de guvern. Chiar dacă Executivul condus de Draghi a câștigat votul de încredere, partidul condus de Giuseppe Conte a boicatat votul, aruncând astfel coaliția într-o criză politică.

Reamintim că alegerile parlamentare trebuiau să aibă loc la începutul anului viitor, dar prin demisia lui Mario Draghi din funcția de prim-ministru,  alegerile ar putea fi organizate în această toamnă.

Draghi este un economist, bancher, fost înalt funcționar italian și a ocupat funcția de prim-ministru din februarie 2021. Din 1 noiembrie 2011 până în 31 octombrie 2019 a fost președinte al Băncii Centrale Europene (BCE). Oficialul italian a vizitat, de curând Ucraina, alături de alți trei lideri europeni, printre care și președintele României, Klaus Iohannis.

Citește și articolul: Boris Johnson a demisionat de la șefia Partidului Conservator și din funcția de premier. Următoarele decizii din Marea Britanie afectează aproape un milion de români

Primarul Chirica, inculpat într-un nou dosar: cum se construiesc blocurile în Iași, dacă ai relații

Sursa: Facebook

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, este inculpat într-un nou dosar, după trimiterea sa în judecată în legătură cu un „tun” de jumătate de milion de lei, de pe vremea când era simplu viceprimar.

De această dată, acuzațiile sunt mai recente, din 2018, procurorii anticorupție detaliind cum a fost posibil ca în Iași să fie construit și intabulat ilegal un bloc cu mai multe etaje față de cele prevăzute în autorizație.

În februarie, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași anunțau că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Chirica, pentru fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției, în același dosar fiind suspect și fostul viceprimar Gabriel Vasile Harabagiu, actualmente city manager al orașului.

Acum, rechizitoriul este întocmit pe numele a cinci persoane, precum și pe numele societății care a ridicat blocul de la care a pornit toată povestea.

Astfel, primarul Chirica a fost trimis în judecată pentru complicitate la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit și fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), în timp ce fostul viceprimar Harabagiu este acuzat de fals intelectual și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.

În dosar, arhitectul șef al municipiului Iași și totodată șef al Direcției de Arhitectură și Urbanism, Anca Nora Brândușescu, va fi judecată pentru fals intelectual și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, iar Mariana Popa, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași – abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.

Pe de altă parte, SC FLUX S.R.L și administratorul societății sunt acuzați de complicitate la fals intelectual și complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.

În exercitarea atribuțiilor de înlocuitor al primarului, inculpatul Harabagiu Gabriel Vasile, la acea dată viceprimar al municipiului Iași, beneficiind de ajutorul primarului Chirica Mihai, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii și prin atestarea unor împrejurări contrare realității, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași. Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal de către SC FLUX S.R.L, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal.

La emiterea documentelor în condiții de nelegalitate ar fi participat și inculpata Brândușescu Anca-Nora, la acea vreme arhitect șef al municipiului Iași. Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de municipiul Iași.

Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existența, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată.

Pe baza certificatului emis de primărie, inculpata Popa Mariana, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, ar fi admis cererea de intabulare (la data de 27 decembrie 2018) cunoscând că documentele care o însoțeau nu reflectă situația reală a imobilului și că, în mod legal, această cerere ar fi trebuit respinsă, așa cum aceeași inculpată o făcuse de altfel făcut-o anterior (la data de 23 octombrie 2018).

Emiterea certificatului de atestare a creat, pentru societatea beneficiară SC FLUX SRL, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil, cu obținerea de foloase necuvenite”, detaliază DNA.

S-a deschis primul centru de transfuzii pentru animalele de companie

Sursa foto: Pixabay

Reprezentanții Facultății de Medicină Veterinară a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) au anunțat deschiderea primului centru de transfuzii și prima bancă de sânge pentru animalele de companie, scrie ziarulevenimentul.ro

Coordonatorul Compartimentului de Urgențe, Mihai Musteață, a declarat că în cadrul centrului de transfuzii și a băncii de sânge se vor testa grupele de sânge atât la câini, cât și la pisici. Mai mult, se vor putea face teste de compatibilitate între donatori-receptori.

(…) Putem să oferim pacienților noștri și a colegilor din practica privată sângele necesar urgențelor medicale”, a declarat Mihai Musteață.

Medicii veterinari fac apel la proprietarii de animale de companie

Paula Pașca, medic veterinar în cadrul Spitalului de Urgență a FMV, a declarat că din categoria de donatori fac parte câinii ce au vârsta cuprinsă între 1-8 ani, o greutate mai mare de 20 de kilograme, sunt vaccinați și deparazitați la zi, iar femelele nu sunt gestante.

Medicul veterinar a mai precizat că prin determinarea grupei de sânge a animalului înainte de transfuzii se limitează reacțiile transfuzionale.

Medicii veterinari au precizat că donarea de sânge la animalele de companie este ușoară, efectuată în condiții minime de stres. Aceasta nu afectează într-un mod negativ viața animalului de companie, din contră, poate salva viața.

În cazul câinilor, în ziua donării nu va fi supus efortului în exces și se vor evita zgărzile, se va administra apă la discreție pentru ca animalul să fie hidratat. Recoltarea de sânge se realizează în 8-12 minute în urma căruia se recoltează aproximativ 450 ml de sânge.Câinii pot dona sânge odată la trei luni.

Citește și articolul: 108 animale fără stăpân au fost sterilizate gratuit, în doar o singură zi

Lucrări fără sfârșit la rețeaua de termoficare din Capitală

Sursa foto: Ziare.com

Claudiu Crețu, directorul general al Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti SA, a anunțat că peste o treime dintre blocurile din Capitală ( între 2.000 și 3.000)  au rămas fără apă caldă din cauza lucrărilor la rețeaua de termoficare, scrie G4media.

El a precizat că până la sfârșitul lunii iulie, problemele din Sectorul 2 și Sectorul 3 privind apa caldă vor fi rezolvate. Mai mult, șeful Termoenergetica a mai spus că vara sunt mai multe probleme cu apa caldă decât iarna deoarece în sezonul cald funcționează două CET-uri, nu toate, cum este în sezonul rece.  

„Vara ai doar două CET-uri în funcţiune, celelalte sunt în revizie, când s-a spart o conductă (…) nu ai cum să alimentezi şi atunci perioada respectivă nu dai apă caldă. Acesta este motivul pentru care vara sunt mai multe probleme cu apa caldă decât iarna”, a spus şeful Termoenergetica.

CET-urile au nevoie de reparații și revizii urgente

Totodată, Crețu a amintit că Primăria Generală are de achitat datorii în contul subvențiilor și speră că situația se va rezolva în cel mai scurt timp, precizând că municipalitatea se poate împrumuta pentru a-și plăti datoriile și să intre în normalitate financiară.

„Într-adevăr, în acest moment, supravieţuim cu bani puţini, dar semnalul pe care vreau să-l dau este unul pozitiv, pentru că problemele pe care le avem şi impactul major pe care-l are acest sistem cred că a dus la conştientizarea tuturor factorilor de decizie că Bucureştiul nu poate să lase oamenii în frig”, a mai spus directorul Termoenergetica.

Crețu a mai spus că în momentul de față, Primăria Generală București are datorii de peste 400 de milioane de lei, dar cu toate acestea nu a scăzut ritmul de plată în ultimele luni.

În urmă cu trei săptămâni, Nicușor Dan a declarat că până în 2024 vor fi reabilitați 200 din cei 1.000 de kilometri de rețea de conducte. Mai mult, avariile privind apa caldă și căldura vor deveni „o amintire” pentru bucureșteni, asta în contextul în care reparațiile nu vor fi sistate.  

Citește și articolul: Nicușor Dan crede că serviciul de termoficare s-a îmbunătățit „puțin” și că bucureștenii plătesc un preț corect abia acum

108 animale fără stăpân au fost sterilizate gratuit, în doar o singură zi

Foto: Facebook/Animal Life Sibiu
Foto: Facebook/Animal Life Sibiu

Prima zi a campaniei de castrări gratuite (caței și pisici) s-a încheiat cu un număr de 108 animale sterilizate, precizează membrii „Animal Life”, un ONG din Sibiu.

Campania a început în ziua de 13 iulie și se va desfășura până în data de 17 iulie 2022.

Această campanie este finanțată de catre Susy Utzinger Stiftung für Tierschutz – SUST, iar cazarea si masa medicilor este asigurata de catre International Aid for the Protection and Welfare of Animals (IAPWA)  și Animal Life Sibiu.

Operațiile de castrare sunt efectuate de echipa de medici de la SUST Orphan Animal Clinic at Green Vetcare, iar intreaga campanie este organizată de către Animal Life Sibiu. Mulțumim Primăriei comunei Șura Mare pentru spațiul oferit”, se arată în comunicatul asociației.

Animal Life este o organizaţie non-profit, fondată în 2006, ai cărei membri sunt voluntari uniți de dragostea faţă de animale şi natură

Asociația pentru protectia animalelor „Animal Life” funcționează în orașul Sibiu.

Suntem o mână de tineri care visează ca în acest oraș să nu mai fie câini sau pisici pe stradă, să nu mai fim nevoiți să adunăm câini loviți de mașini, bătuți de oameni, chinuiți în fel și chip de cei care nu înțeleg termenul de conviețuire”, au declarat reprezentanții asociației.

Dacă doriti sa ajutati asociația cu o mică donație, o puteți face astfel:

– Prin transfer bancar

Banca: Banca Transilvania

IBAN: RO03BTRLRONCRT0572564801 (RON)

IBAN: RO50BTRLEURCRT0572564801 (EURO)

Beneficiar: Asociația pentru Protecția Animalelor și a Naturii Animal Life

– Prin PayPal : office@animallife.ro

Beneficiile aduse comunității:

  • Primăriile și adăposturile de animale cheltuiesc sume mari pentru controlul câinilor nedoriți;
  • Montele iresponsabile sunt cauza principală a abandonului;
  • Adăposturile de animale din întreaga țară sunt suprasolicitate și suprapopulate de câini nedoriți sau abandonați;
  • Câinii vagabonzi și fără adăpost ajung să fie loviți de mașini, se înmulțesc fără control, iar unii devin foarte greu de adoptat.

Ministrul Mediului: ”România trebuie să reducă poluarea cu plastic, să păstreze biodiversitatea și să atenueze schimbările climatice”

Foto: Facebook/Tanczos Barna
Foto: Facebook/Tanczos Barna

România a prezentat Planul Național de Acțiune pentru Strategia de Dezvoltare Durabilă care vizează implementarea Agendei 2030, în cadrul întâlnirii la nivel înalt al ONU de la New York.

Informația a fost publicată astăzi, 14 iulie, de ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Ministrul Mediului din România face apel la conștientizarea problemelor de mediu și la acțiuni comune

Sunt convins că nu putem avea succes decât dacă suntem conștienți cu toții de necesitatea unei acțiuni comune. Este necesar să utilizăm soluții integrate pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, iar dimensiunea de protecție a mediului a Agendei 2030 este extrem de importantă. Trebuie să ne bazăm pe modele de succes prin care reducem poluarea cu plastic, păstrăm biodiversitatea și atenuăm schimbările climatice”, se arată în textul distribuit pe contul de Facebook.

Valorile și obiectivelemajore pe care se bazează Planului Național de Acțiune, așa cum rezultă din Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, sunt următoarele:

(1) Instituții democratice, reziliente, deschise, transparente, în dialog permanent cu cetățenii, cu capacitate de anticipare a schimbărilor, creștere demografică, siguranța în libertate, multiculturalism, egalitate și bunăstare pentru toți cetățenii;

(2) Educație, sănătate și siguranță alimentară, protecție socială, reducerea inegalităților, incluziune pentru toate categoriile și grupurile sociale, fără îngrădiri și discriminare;

(3) Prosperitate materială și predictibilitate economică,sisteme financiare reziliente, sustenabilitate energetică, digitalizare și tehnologii de vârf, tranziția către o economie circulară, ca premise fundamentale ale creșterii sustenabile și diversificării locurilor de muncă și a economiei naționale;

(4) Acces la apă curată și sanitație, energie la prețuri accesibile, infrastructuri durabile de transport, orașe și comunități reziliente;

(5) Protejarea mediului, diminuare și adaptarea la schimbări climatice și dezastre naturale, conservarea biodiversității, conservarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural, ca factori suport ai creșterii calității vieții cetățenilor și comunităților;

(6) Cercetare științifică, dezvoltare a capacităților tehnologice,încurajarea inovării și a antreprenoriatului.

Profesorii acuză că subiectele de la examenul de titularizare sunt prea grele

Foto: pexels.com
Foto: pexels.com

Mai mulți candidați care au participat la examenul de titularizare s-au plâns de faptul că subiectele au fost mult prea dificile.

Prezenți la concursul național de ocupare a posturilor didactice pentru angajare în învățământ, unii dascăli au declarat că au fost nevoiți să renunțe, imediat după ce au văzut subiectele.

Deși încearcă de mai bine de 10 ani, profesorii nu pot face față examenului de titularizare

Pentru mine a fost greu. Nu am căzut pe subiect, și ca să nu pierd nota de anul trecut m-am retras de una singura. Am ajuns la gradul 1 dar nu trec de pasul asta. Dau examen de 12 ani! Am dat definitivatul, gradul 2, gradul 1 și nu trec de asta”, a spus una dintre candidate, pentru reporterii Observator.

Examenul a început la 9:00 dimineața, iar concurenții au avut la dispoziție 4 ore pentru a rezolva cerințele

Unii au părăsit sala, în timp ce alți concurenți au afirmat că au rezolvat, cu ușurință, toate probele.

Cu toate acestea, cei mai mulți profesori au subliniat că examenul este mult prea greu.

Subiectele au fost ușoare, dar eu am renunțat”, a spus, de exemplu, o femeie care aspiră să fie dascăl. Potrivit sursei citate, femeia a părăsit sala de examen, după ce a văzut ce subiecte au picat.

Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare) s-a desfășurat miercuri, 13 iulie.

Dezastru la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași: Lipsesc analgezice pentru pacienții internați la Terapie Intensivă

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

O serie de medicamente importante lipsesc din farmaciile Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași, iar pacienții de la Terapie Intensivă se plâng că nu găsesc analgezice, scrie Gândul.ro.

Medicii din spital i-au transmis reprezentantului asociațiilor de pacienți în Consiliul Etic al spitalului, Vlad Ghiga, la finalul lunii iunie, că lipsa medicamentelor reprezintă o problemă serioasă, iar tratamentul pacienților riscă să fie întrerupt.  

De asemenea, surse din spital au precizat că unii pacienți urlau de durere în saloane din cauza că, după ce au ieșit de la o intervenție, nu au primit nici măcar Algocalmin pentru durere.

„Un medic a trimis o asistentă să împrumute două fiole pe care le-au împărțit la cinci pacienți”, a spus sursa din spital.

Spitalul susține că furnizorii de medicamente nu își onorează livrările

Conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” a precizat că problema medicamentelor din spitale este cauzată de întârzierea comenzilor. Mai mult, reprezentanții spitalului au mai afirmat că nu au existat cazuri de pacienți care să aibă de suferit din cauza medicamentelor.

Managerul spitalului, prof. dr. Dan Timofte, a declarat că această situație este una des întâlnită, încă din luna februarie, deoarece furnizorii de medicamente transmit adrese de negație la livrare. De asemenea, situația geopolitică reprezintă o altă problemă ce afectează livrarea la timp a medicamentelor.

„În alte cazuri, furnizorul unic pentru un anumit produs nu se prezintă la licitație din cauza instabilității prețurilor”, a spus Timofte.

Totodată, managerul spitalului a reamintit faptul că salarizarea nu este una atractivă, motiv pentru care numărul personalului este insuficient pentru nevoile spitalului, iar volumul de muncă este foarte mare.

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași au anunțat că într-un an au plecat zece persoane de la Serviciul de Achiziții Publice. În momentul de față sunt doar șapte angajați ce se ocupă cu achiziționarea de medicamente pentru unitatea medicală.

Citește și articolul: EXCLUSIV. Colegiul Medicilor recunoaște parțial: Medicul legist Tudor Mariea NU are drept de liberă practică. Solicităm(din NOU) să răspundă de când și din ce motiv

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie moderată
17.4 ° C
17.7 °
17 °
81 %
2.7kmh
0 %
mar
26 °
mie
15 °
J
13 °
vin
21 °
S
22 °

Ultimul articol

Deținut eliberat după un omor, arestat preventiv pentru uciderea unei tinere de 18 ani

Un an în libertate a rezistat un bărbat din județul Bihor, care ieșise din penitenciar în aprilie 2025, până să comită o faptă extrem...
Uniunea Europeana

Azi, Consiliul Afaceri Externe al CE; pe agendă, „situația din Orientul Mijlociu”

Ședință, astăzi, a Consiliului Afaceri Externe din cadrul Comisiei Europene, pe agendă fiind programate inclusiv discuții legate de „situația din Orientul Mijlociu”. Conform anunțului oficial,...

Interpretare a crizei politice: „Coaliția pro-europeană probabil nu a fost vreodată obiectivul PNL și...

Politologul Alina-Mungiu Pippidi vine cu o reinterpretare a crizei politice produse de PSD odată cu moțiunea împotriva fostului guvern, în tandem cu AUR. Aceasta...