0.1 C
București
vineri, 23 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 338

Specialist în schimbări climatice și condiții meteo extreme: ”România va atinge valori de peste 50 de grade Celsius”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Vitalie Cojocari, jurnalist și unul dintre cei mai vechi reporteri din Pro TV, a publicat un interviu cu Bogdan Antonescu, specialist în schimbări climatice și condiții meteo extreme, cu studii postdoctorale la Universitatea din Manchester.

Articolul a fost publicat pe Euronews, iar jurnalistul atenționează că temperaturile caniculare pe care le trăim în acest moment vor părea ”un vânticel de primăvară, în câțiva ani”.

Specialist în schimbări climatice: ”Verile vor fi din ce în ce mai lungi”

Deși încă mai există sceptici care cred că încălzirea globală nu este reală, iar poluarea nu îi alarmează, Bogdan Antonescu a ținut să precizeze că temperaturile pe care le trăim acum reprezintă doar un preambul pentru valul masiv de căldură cu care omenirea se va confrunta, în următorii ani.

Există studii care arată că în emisfera Nordică vara se va prelungi până la o jumătate din an. Sezonul de iarnă va fi mai redus și vom avea mai puține precipitații. Asta va duce la o reducere a rezervei de apă”, a declarat Bogdan Antonescu, în cadrul interviului avut cu jurnalistul Vitalie Cojocari.

Bogdan Antonescu: ”Ceea ce observăm acum este ceea ce, în viitor, va fi noul normal”

Specialistul în schimbări climatice și condiții meteo extreme a ținut să puncteze că vom avea temperaturi de peste 40 de grade Celsius.

De asemenea, există scenarii care arată că, în România, putem atinge valori de peste 50 de grade Celsius, în perioada anilor 2050 – 2100.

Bogdan Antonescu a adăugat că tot ce s-a întâmplat în Marea Britanie sau în partea de Vest a Europei nu este un fenomen obișnuit, de vară, iar temperatura medie globală a crescut față de perioada preindustrială, cu peste un grad Celsius.

Practic, valurile de căldură sunt mai frecvente, mult mai intense și mult mai lungi decât erau cu 100 de ani în urmă.

Agent Green: ”Lacurile vecine ar putea avea aceeași soartă ca Lacul Amara”

Captură Video/Euronews
Captură Video/Euronews

Membrii Agent Green au distribuit un reportaj publicat de Euronews, articol în care inclusiv jurnaliștii germani acuză faptul că autoritățile române nu s-au implicat pentru salvarea acestui lac și a speciilor care trăiesc în zonă.

Autoritățile au deviat cândva cursul râului Buzău pentru a proteja zona de inundații.

Cu toate acestea, în 2022, nu a fost asigurată menținerea legăturii directe a lacului Amara cu râul Buzău.

Prin urmare, Rezervația Naturală Balta Amara a secat complet, iar toate speciile protejate au dispărut.

Corespondentul Euronews, Ioana Nicolescu, a prezentat un peisaj dezolant, în urma secetei severe cu care această regiune a României s-a confruntat și continuă să se confrunte

Secetă severă reprezintă un rezultat al schimbărilor climatice. Totuși, vina nu o poartă doar natura.

Suntem acolo unde a fost odată lacul Amara. Acesta este complet uscat – și singurul semn că a avut viață aici cândva este această barcă de pescuit abandonată și niște păsări migratoare care veneau aici în fiecare an”, se precizează în reportaj.

Agent Green: ”Motivele care au dus la pierderea acestei arii protejate sunt atât seceta multianuală cât și administrația consecvent de proastă a autorităților care țin de Ministerul Mediului”

Întrebat la ce fel de peisaj se poate aștepta în cinci până la zece ani, Dan Turiga de la organizația Agent Green, spune: ”Lacurile vecine ar putea avea aceeași soartă. Sunt parțial uscate și păsările de acolo sunt foarte stresate”.

Mai mult, meteorologii au atenționat că luna iulie a anului în curs este mai secetoasă lună din istoria țării.

Valul de aer tropical va aduce temperaturi sufocante în România, iar maximele vor atinge 35 grade Celsius la umbră, în sudul ţării.

După ce a găsit un portofel cu bani și carduri, un tânăr a sesizat polițiștii. Poliția Română: ”Multe cazuri nu au un final la fel de fericit”

Foto: Facebook/Poliția Română
Foto: Facebook/Poliția Română

Într-o postare publicată de reprezentanții Poliției Române, oamenii legii au dat exemplul unui tânăr șofer care, aflat în apropiere de DN6, a găsit un portofel plin cu bani.

Portofelul se afla pe partea carosabilă, fapt pentru care bărbatul a decis să oprească.

Deși există români care continuă să își însușească bani sau obiecte găsite, un tânăr a oprit autoturismul și a anunțat Poliția

Pe seară, Robert se întorcea spre domiciliu, cu autoturismul personal. Locația: DN 6, comuna Remetea Mare, județul Timiș. Nimic neobișnuit… în afara unui portofel observat pe partea carosabilă. A oprit imediat și a anunțat poliția”, au transmis polițiștii.

Potrivit postării publicate astăzi, 21 iulie, pe pagina de Facebook, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Remetea Mare au venit în întâmpinarea bărbatului. Prin urmare, au descoperit, în portofel, suma de 2.130 de lei și 6 carduri bancare.

Portofelul a ajuns, în scurt timp, la proprietar

Mult? Puțin? Noi zicem așa: Să fim mulți ca Robert și să avem cât mai puține cazuri similare, care nu se termină cu un final la fel de „fericit”! Felicitări, Robert!”, au adăugat reprezentanții Poliției Române.

De asemenea, aceștia au precizat că portofelul a ajuns în siguranță la proprietar, care i-a mulțumit bărbatului.

Ce spune legea despre bunurile găsite

Potrivit legislației în vigoare, fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.

Vârstnicii din România se simt tot mai singuri: ”Sunt foarte multe zile în care telefonul nu sună. Aștept, cu nerăbdare, o voce. Atât”

Captură video: Facebook/ Asociația Niciodată singur - prietenii vârstnicilor
Captură video: Facebook/ Asociația Niciodată singur - prietenii vârstnicilor

Prețurile mari, izolarea, rutina, afecțiunile și absența unui prieten de călătorie sunt motivele pentru care vârstnicii din România se simt singuri, mai ales în sezonul de vară.

Pentru mulți dintre ei, au trecut zeci de ani de când nu au mai reușit să vadă marea sau muntele, iar tarifele actuale îi determină să rămână în apartamente.

Mai mult, decesul persoanei iubite înseamnă și mai multă singurătate, mai ales când, odinioară, un plan de călătorie se făcea în doi.

Un reportaj Republica, intitulat ”Singurătatea nu este un plan de vacanță”, a publicat confesiunile mai multor seniori din România, accentuând faptul că voluntarii Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor oferă sprijin moral, practic și material bătrânilor care locuiesc fără familie.

Vârstnicii suferă de singurătate mai ales vara, când tot mai mulți români pleacă în vacanțe: ”A pleca de unul singur undeva e foarte greu, nu e plăcut. Pleci numai dacă mai ai prieteni sau dacă au ei timp de tine”

Ultima oară, am fost în vacanță la Azuga, cu soția, acum 12 ani. Am fost căsătorit 20 de ani. Soția a decedat la sfârșitul lui ianuarie 2014 și după aceea… foarte greu. A rămâne singur e greu. Până înainte de a ieși la pensie, mai eram ocupat, aveam un anumit program. Dar, după ce am ieșit la pensie, a fost foarte, foarte greu. Pentru că nu ai nicio ocupație, ești complet dezorientat. Te scoli dimineața și nu știi în ce parte să o iei, pentru că nu ai ce face. Singurul lucru – să mergi să-ți cumperi alimente sau să mergi la medic. Atât. A pleca de unul singur undeva e foarte greu, nu e plăcut. Pleci numai dacă mai ai prieteni sau dacă au ei timp de tine”, a declarat domnul Stroe pentru Republica.

Telefonul, unica bucurie și singura conexiune cu lumea exterioară

Grigore Orzănescu, un alt bărbat intervievat, a precizat că pentru mai mult de 60% dintre vârstnicii singuri, o zi obișnuită este una petrecută în casă.

Pe durata verii, sentimetul de izolare se acutizează, iar un apel primit de la un prieten rămâne singura bucurie.

Sunt foarte multe zile în care telefonul nu sună, dacă sună o dată pe săptămână, de la un vecin, de la un prieten. În rest, aștept cu nerăbdare să aud și eu pe cineva. O voce, atât”, a adăugat bărbatul în vârstă de 67 de ani.

Studiu: Șapte miliarde de tone de deșeuri din plastic sunt generate în întreaga lume

Foto: Facebook/Cu apele curate
Foto: Facebook/Cu apele curate

Potrivit studiilor realizate de organizațiile pentru protecția mediului, din cele șapte miliarde de tone de deșeuri din plastic generate la nivel global, mai puțin de 105 au fost reciclate.

Plasticul folosit ajunge în natură, în râuri, mări și oceane sau este ars, contribuind la accentuarea poluării cu care întreaga planetă se confruntă.

În plus, acest material de care am devenit dependenți, are nevoie de sute de ani pentru a se dezintegra.

Milioane de tone de deșeuri de plastic ajung în natură sau, uneori, sunt transportate mii de kilometri către destinații unde sunt în mare parte arse sau aruncate”, precizează membrii programului ”Cu Apele Curate”.

”Mulți dintre noi folosim aceste produse din plastic în fiecare zi, fără să ne gândim măcar unde ar putea ajunge”

Dacă nu schimbăm modul în care producem, folosim și eliminăm plasticul, cantitatea de deșeuri de plastic care intră în ecosistemele acvatice ar putea ajunge la 23-37 de tone pe an, până în 2040”, precizează reprezentanții programului ”Cu Apele Curate”.

”Cu Apele Curate” pune accent, din nou, pe provocarea ”Iulie Fără Plastic”, o metodă prin care putem renunța la și consumul inutil de obiecte din plastic de unică folosință.

Inițiativa ”Iulie fără plastic” are scopul de a crește gradul de conștientizare asupra obiceiurilor noastre de consumatori și producători de plastic.

La finalul lunii vei vedea cât de ușor ai integrat în viața ta un nou obicei sustenabil. Când vine vorba de contribuția pozitivă adusă la nivel mondial, o singură persoană nu poate face totul, dar toată lumea poate face câte ceva”, conclud reprezentanții.

”Cu Apele Curate” este un program ce aparține de ”Mai Mult Verde”, o asociație care a fost înființată în 2008, din convingerea că grija pentru oameni şi pentru natură ar trebui să devină o prioritate pe agenda fiecăruia dintre noi

Programul este susținut de Lidl România și își propune să identifice și să implementeze, împreună cu voluntarii și membrii comunităților riverane, soluții de reducere și prevenire a poluării cu plastic a apelor Dunării.

Cum încurajează statul piața muncii la negru: Angajatorii, obligați să plătească contribuții mărite pentru contractele part-time ale salariaților

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Statul a ajuns în situația paradoxală de a încuraja neplata impozitelor datorate statului, acesta fiind efectul Ordonanței care aduce modificări Codului Fiscal, intrată în vigoare pe 15 iulie, care prevede că în cazul contractelor parttime contribuțiile plătite de către firme vor fi calculate la nivelul salariului minim pe economie, potrivit spotmedia.ro.

Prevederea ordonanței a avut efectul invers decât cel scontat de către Ministerul Finanțelor, și anume radierea multor contracte part-time din registrul REVISAL

În aceste condiții, avertizează specialiștii, bugetul statului pierde venituri primite anterior, mulți angajați pierzându-și locul de muncă sau fiind obligati să muncească la negru. Deși legea ar fi trebuit să intre în vigoare după 6 luni, prevederea privind impozitarea muncii part-time s-a aplicat la scurt timp după publicarea în Monitorul Oficial al României.

Ce spune ministrul de Finanțe

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, susține că noua prevedere nu se va aplica în cazul studenților, elevilor, pensionarilor și  a persoanelor cu dizabilități care muncesc cu jumătate de normă. În celelalte cazuri, angajatorul este obligat să plătească contribuțiile corespunzătoare nivelului salariului minim. În cazul în care o persoană are mai multe locuri de muncă part-time iar acestea, cumulate, sunt la nivelul salariului minim, contribuțiile se vor plăti proporțional cu contractele part-time.

Semnalul de alarmă tras de către specialiști

„Până acum o lună, numărul joburilor standard, cei care nu sunt calificați, nu au o formă juridică și au ieșit din diferite companii, reprezenta din total 9%. În ultimele 10 zile, procentul acestor joburi s-a dublat, este aproape de 20%. Deci asta înseamnă că există un flux de oameni care migrează dintr-o poziție de angajat, într-o poziție de freelancer sau pseudo-freelancer, reglementat mai mult sau mai puțin din punct de vedere legal, în piața neagră”, a declarat Eusediu Margașoiu, CEO-ul unei platforme de servicii. Și consultantul fiscal Adrian Bența susține că efectele apărute pe piață muncii sunt total diferite celor așteptate de către Ministerul Finanțelor Publice. „Am observat pe grupurile de contabilitate, cu colegi care operează aceste contracte de muncă, că există o tendință generalizată de desființare, cu înregistrare în Revisal a acestor contracte de muncă cu timp parțial, fără că acestea să fie refăcute pe contracte de muncă pe 8 ore. Deci, în acest moment, efectul este negativ, în sensul că se desființează contractele de muncă cu timp parțial. Prin urmare, nici taxele acelea nu se vor mai încasa”, a explicat specialistul. Aida Chivu, specialist în resurse umane, crede că doar angajaților esențiali li se va oferi un contract de muncă full-time, măsura creând probleme și o zăpăceală pe piața muncii din România.

Grija față de salariați a statului român ar putea fi de salutat dacă în același timp s-ar fi redus substanțial contribuțiile plătite de către angajatori pentru salariile trecute în contractele de muncă ale salariaților, cei mai mulți angajați din mediul privat având trecut în cartea de muncă salariul minim pe economie

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, se arată convins că astfel va fi stopată munca fără forme legale, susținând că unii reprezentanți ai mediului de afaceri i-ar fi recunoscut că plătesc oameni pentru 2 ore, în timp ce ei lucrează opt ore. „Se limitează munca la negru, că acele persoane care sunt plătite pentru 2 ore oficial vă asigur că nu trăiesc din 2 ore, la contravaloarea unui salariu minim. Am discutat cu mediul de afaceri și au recunoscut și dânșii că restul era munca informală. Accentul trebuie pus pe lucrător din perspectiva aceasta, oamenii până la urmă muncesc 8 ore în spatele unui contract de 2 ore”, a spus Câciu.

Adrian Câciu avertizează: România depinde de importuri în multe sectoare

Un nou protest la TAROM. Ce revendicări au sindicaliștii

TAROM

Sindicatul Unit TAROM (SUT) anunță un nou miting de protest în faţa sediului companiei din Otopeni astăzi, în intervalul orar 12.00 – 13.00, însă asigură că acțiunea nu va afecta activitatea.

În principal, nemulțumirile care au condus la această mișcare au legătură cu faptul că administraţia companiei nu le aprobă majorarea salarială cerută, la miting fiind aşteptaţi să participe circa 200 de membri de sindicat.

De altfel, sindicaliștii au protestat și în aprilie, nemulțumiți de salarizare, dar și de personalul insuficient, iar de această dată, potrivit Agerpres, aceștia se plâng că cei din conducerea companiei îi tratează cu superficialitate în timpul negocierilor Contractului Colectiv de Muncă, în condițiile în care tot ceea ce solicită ține de o salarizare decentă.

O altă problemă semnalată de sindicaliști este aceea că se anunță concedieri zilele următoare, după ce, la o evaluare realizată de PwC, unii dintre salariați nu au luat note corespunzătoare.

Din ce au precizat reprezentanții SUT pentru sursa citată, la mitingul de astăzi vor participa numai salariaţi aflaţi în ture libere de serviciu, în aşa fel încât să nu fie afectată financiar compania TAROM. Însă sindicaliștii avertizează că situația poate escalada:

Aşa cum merg aceste negocieri, nu excludem apariţia unui conflict de muncă la nivelul TAROM, cu respectarea tuturor normelor impuse de legislaţia în vigoare, deoarece toate demersurile făcute de Sindicat încă de la începutul anului în privinţa majorării bugetului salarial cu un procent de 35% au fost tratate cu dispreţ de conducerea TAROM, Ministerul Transporturilor şi chiar Guvernul României, se tergiversează negocierea CCM prin stabilirea unor termene foarte lungi între şedinţe, se tratează cu indiferenţă Revendicările salariate transmise de Sindicat”.

Patru judecători concurează pentru postul de președinte al Curții de Apel Constanța

Curtea de Apel Constanta
Curtea de Apel Constanta. Sursa foto: portaljust

Concurență acerbă pentru postul de președinte al Curții de Apel Constanța, patru judecători, care s-au înscris la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), urmând să susțină sâmbătă proiectul managerial privitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pe care doresc să o ocupe, potrivit ziuaconstanta.ro.

Primii care vor prezența proiectele manageriale sunt magistrații care s-au înscris la concursul pentru conducerea Tribunalului Constanța și respectiv a Judecătoriei Tulcea, urmând ca ulterior să prezinte proiectele cei patru magistrați, de la ora 13.30. Potrivit calendarului desfășurării examenului, pe 31 iulie 2022 se va susține proba scrisă privind managementul, comunicarea și resursele umane, rezultatele fiind afișate pe data de 10 august 2022.

 Magistrații care și-au depus candidatura pentru postul de președinte al Curții de Apel Constanța sunt Răzvan Anghel, Alina Gabriela Jurubiță, Gabriel Sandu Lefter și Claudiu Iulian Răpeanu

  Răzvan Anghel este judecător în cadrul Secției I Civile a instanței, fiind membru ales în Adunarea Generală a Judecătorilor din Curtea de Apel Constanța. Alina Gabriela Jurubiță este președintele delegat al Curții de Apel Constanța, fiind judecător  în cadrul Secției I Civile a instanței. Gabriel Sandu Lefter a fost președinte al Curții de Apel Constanța, fiind numit în funcție pe data de 1 ianuarie 2016, pentru o perioadă de trei ani. După detașarea anul trecut la Ministerul Justiției, judecătorul își desfășoară activitatea în cadrul Secției I Civile a instanței. Claudiu Iulian Răpeanu este vicepreședintele Curții de Apel Constanța, fiind judecător în cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții. Din luna martie, judecătorului i-au fost delegate și atribuțiile de președinte al Secției Penale și pentru cauze penale cu minori și de familie a Curții. În cazul Tribunalului Constanța, pentru funcția de vicepreședinte al instanței, va susține proiectul managerial magistratul Iulia Laura Opariuc-Dan, președintele Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței. De asemenea, pentru postul de președinte al Judecătoriei Tulcea va candida magistratul Camelia Daniela Stan, actual președinte al instanței, în baza delegării de la CSM.

Judecătorul Grațiela Milu, candidat la CSM: CSM ne face și mai vulnerabili. Corupția e un fenomen endemic în România, la nivelul întregii societăți

Asistentă medicală din Maramureș, trimisă în judecată în stare de arest, sub acuzația că falsifica buletinele toxicologice ale șoferilor prinși băuți

Sursa: Gazeta de Sud

O asistentă medicală se află în arest din luna mai sub acuzația de luare de mită, după ce a fost prinsă că dezvoltase o adevărată afacere proprie la Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș – Laboratorul de Toxicologie, adică locul său de muncă.

Luna aceasta, femeia a fost trimisă în judecată alături de alte două persoane de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cei din urmă inculpați pentru dare de mită și cumpărare de influenţă, respectiv complicitate la aceste infracțiuni.

Potrivit Direcției Generale Anticorupție, asistenta medicală principală este acuzată de 10 acte materiale de luare de mită, dar și de favorizarea făptuitorului, fals intelectual și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

Imediat după trimiterea sa în judecată, magistrații au luat în discuție măsura preventivă a cadrului medical și au constatat „din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei COSTE MIHAELA CRISTINA (…), măsură pe care o menţine pentru următoarele 30 de zile. Respinge cererea formulată de inculpata Coste Mihaela Cristina, prin apărătorii aleşi, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu ori a controlului judiciar”. Încheierea a fost menținută ulterior și de Curtea de Apel Cluj, astfel că, momentan, asistenta medicală rămâne în spatele gratiilor.

Procurorii spun că, în cursul perioadei 2015-2021, asistenta a primit de la unul dintre inculpați sume de bani cuprinse între 1.000 lei și 5.000 lei, provenind de la mai multe persoane, „în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică, eliberate la nivelul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, astfel încât beneficiarii (depistați anterior în timp ce conduceau autoturisme pe drumuri publice sub influența băuturilor alcoolice) să evite tragerea la răspundere penală pentru faptele comise”.

În acest fel, se arată în rechizitoriu, asistenta medicală a primit aproximativ 33.000 lei și 800 euro. Cercetările au demarat încă din decembrie anul trecut, când polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș au ridicat de la sediul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș unele eșantioane conținând probe biologice de sânge, în vederea expertizării, precum și documente, înscrisuri și date informatice stocate în memoria unui calculator conectat la un aparat tip “„Gazcromatograf“, atestând prelucrarea unor probe de sânge, în cursul perioadei 2015-2021.

Ulterior, proceduri în acest sens au fost desfășurate în aprilie și în mai, iar în martie au fost efectuate inclusiv percheziții domiciliare:

Polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au efectuat 5 percheziţii domiciliare (din care una la o instituție publică – sediul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș – Compartimentul Toxicologie) și 4 percheziții auto, vizând pe P.D., fără calitate specială (cercetat pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și trafic de influență), F.L., fără calitate specială (cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată și trafic de influență în formă continuată), C.M.C., asistentă medicală principală în cadrul instituției anterior menționate (cercetată pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri în formă continuată (10 acte materiale), fals intelectual în formă continuată (10 acte materiale) și favorizarea făptuitorului în formă continuată (10 acte materiale) și R.A.L.I., biolog în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș – Compartimentul Toxicologie”.

Elveţia se pregătește să întrerupă alimentarea cu energie electrică timp de mai multe ore în timpul iernii

Pana de curent
Pana de curent. Sursa foto: gadget.ro

 Măsură fără precedent luată în calcul de către autorităţile din Elveţia, în contextul crizei energetice din Europa. Oficialii elvețieni vor cere populației să reducă consumul de energie electrică, pregătindu-se să întrerupă zilnic alimentarea cu energie electrică, timp de patru ore, în timpul iernii.

Cum vrea Elveția să economisească curentul electric

Elveția a pregătit un plan de urgență care a fost prezentat de către directorul Asociaţiei companiilor elveţiene de electricitate VSE, Michael Frank, în cadrul unei conferinţe de presă organizată împreună cu responsabili ai Oficiului Federal al Energiei, potrivit romaniatv.net. Aceștia au explicat că începând din luna august va demara o campanie de conștientizare a populației privind măsurile de economisire din proprie iniţiativă, luându-se în calcul reducerea consumului de electricitate, cum este iluminatul magazinelor sau al instituțiilor publice în timpul nopţii. Al treilea punct al planului de măsuri prevede impunerea, pentru aproape 30.000 de companii, a reducerii cu până la 30% a consumului de electricitate. Ultima măsură care va fi aplicată în Elveţia va fi oprirea alimentării cu energie electrică, a explicat Michael Frank.

„Riscul unei penurii de energie este real”, a transmis reprezentantul asociaţiei companiilor de electricitate

. Directorul Oficiului Federal al Energiei, Benot Revaz, a recunoscut existenţa „unui nivel de incertitudine fără precedent în Europa” privind aprovizionarea cu energie, nivelul preţurilor fiind puternic influențat de război. Elveţia poartă discuții privind furnizarea de gaze cu Germania şi Italia, operatorii din sectorul energetic luând măsuri pentru asigurarea rezervelor necesare pentru la iarnă. Aproape 47% din gazele pe care le consumă Elveţia sunt importate din Rusia, acestea fiind furnizate prin intermediul ţărilor vecine, cum ar fi Franţa şi Germania.  După Rusia, Norvegia este cel de al doilea mare furnizor de gaze al Elveţiei.

Afaceri în timp de război: Ucraina exportă energie electrică în România

Guvernul a decis, într-un final, să prevină infecțiile nosocomiale. Raportarea cazurilor de bacterii intraspitalicești este incompletă

Sursă cu caracter ilustrativ foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Decizia a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern, notează Hotnews, însă, potrivit informațiilor noastre, statul român nici măcar nu are o evidență clară a tuturor cazurilor de infecții nosocomiale.  Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate a semnalat deja acest lucru, în pandemie, când foarte puține spitale din România au raportat numărul pacienților cu bacterii intraspitalicești.

Mai exact, din cele 660 de spitale acreditate- 374 de spitale publice și 290 de spitale private, doar 86 au raportat infecții intraspitalicești. Direcțiile de Sănătate Publică din toată țara au obligația să facă rapoarte periodice cu privire la infecțiile nosocomiale și să dispună măsuri de igienă în unitățile medicale, dacă situația o impune.

 Comitetul înființat de Ministerul Sănătății va întocmi în fiecare an un plan naţional de informare publică cu privire la ceea ce reprezintă infecţiile asociate asistenţei medicale, modalităţile de apariţie, măsurile de prevenire, inclusiv responsabilităţile pacienţilor şi aparţinătorilor acestora, se arată în Hotărârea de Guvern(HG).

Raportarea cazurilor de bacterii intraspitalicești este incompletă. Cât de periculoase sunt infecțiile nosocomiale

Astfel, după doi ani în care medicii au fost concentrați mai mult pe numărarea cazurilor de Covid, statul român a început să ia măsuri de prevenire a bacteriilor instraspitalicești. În unele cazuri, acestea pot conduce la deces. Pacientul poate prezenta simptome de infecție nosocomială în aproximativ 48 de ore de la internare până la maximum 30 de zile de la externare. De cele mai multe ori, cauza este igiena necorespunzătoare din spitale.

Simptomele pot fi: secreții purulente dintr-o rană sau leziune, febră, tuse, dificultate în respiratie, durere de cap, greață, vărsături, diaree. În cazuri severe, pot provoca decesul pacientului.

Potrivit legislației în vigoare, pacienții cu bacterii intraspitalicești pot obține despăgubiri în instanță, deoarece statul are obligația să asigure dreptul la asistență medicală corespunzătoare.

Citește și: Protest cu 500 de lumânări, în Piața Victoriei: ”Raportați infecțiile intraspitalicești!”

Un consilier al Gărzii Forestiere și un pădurar, acuzați de fapte de corupție și arestați la domiciliu

Sursa foto: Romania TV

Un consilier al Gărzii Forestiere Ploiești, dar și un pădurar din Satu Mare, au fost arestați la domiciliu astăzi, într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea solicitaseră arestarea preventivă a acestora, după ce ieri au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpaților pentru 24 de ore.

Potrivit DNA, angajatul Gărzii Forestiere este acuzat de luare de mită, în timp ce pădurarul pentru dare de mită, faptele derulându-se în urmă cu câteva luni.

Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, privind arestarea preventivă a inculpaţilor: MINCU ADRIAN NICOLAE, şi DINDELEGAN CLAUDIU ALEXANDRU CĂLIN.

Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpații MINCU ADRIAN NICOLAE şi DINDELEGAN CLAUDIU ALEXANDRU CĂLIN, pe o durată de 30 zile, începând din data de 20 iulie 2022 până la data de 18 august 2022 inclusiv. Dispune punerea în arest la domiciliu a inculpaţilor reţinuţi.

Va impune inculpatului MINCU ADRIAN NICOLAE obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în loc. Comarnic, str. Posada, nr.11, jud.Prahova, iar inculpatului DINDELEGAN CLAUDIU ALEXANDRU CĂLIN obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în loc. Foieni, nr. 5, jud. Satu Mare, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare sau a procurorului din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Oradea, în supravegherea căruia se află dosarul.

Impune inculpaţilor ca pe durata arestului la domiciliu să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să nu comunice direct sau indirect inculpaţii ei între ei, precum şi cu martorii: (…). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în încheierea instanței.

Procurorii anticorupție spun că în perioada martie – aprilie 2022, pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Asociația „Salcâmul” Ciumești, județul Satu Mare, l-a „momit” pe consilierul superior din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești cu achitarea unor servicii de cazare la o unitate hotelieră, pentru ca acesta din urmă să închidă ochii în cadrul unui control. Culmea, controlul fusese dispus tot în cadrul unui dosar penal, însă comisarul nu a putut rezista tentației, așa că a primit de la pădurar serviciile respective, în valoare de 2.250 lei.

Foloasele respective ar fi fost primite de inculpatul Mincu Adrian Nicolae în contextul efectuării unui control la Ocolul Silvic Asociația „Salcâmul” Ciumești, în legătură cu îndeplinirea unui act (verificările impuse în cadrul controlului) care intra în îndatoririle sale de serviciu.

De menționat este faptul că, activitatea de control a fost solicitată de o unitate de parchet cu ocazia instrumentării unei cauze penale”, se arată într-un comunicat al DNA.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0.1 ° C
0.5 °
-0.1 °
93 %
3.6kmh
100 %
vin
0 °
S
2 °
D
2 °
lun
8 °
mar
8 °

Ultimul articol

Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...

Angajată a Ministerului de Externe, sub control judiciar pentru fapte de corupție

O femeie, fostă angajată ca funcționar public în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, este acuzată de Direcția Națională Anticorupție de o serie de infracțiuni, fiind...