-1 C
București
sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 272

Petre Daea: ”Sunt acolo unde se generează politicile europene în domeniul agriculturii”

Sursă foto: Facebook/Petre Daea
Sursă foto: Facebook/Petre Daea

La începutul acestei săptămâni, ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a aflat în vizită la Bruxelles.

Potrivit comunicatului publicat pe contul de Facebook, principalele teme de discuție din cadrul reuniunii Consiliului AgriFish, fixate de Președinția cehă, au abordat răspunsul coordonat pentru asigurarea securității alimentare.

De asemenea, discuțiile au vizat acțiunile menite să sprijine fermierii. În egală măsură s-au purtat discuții despre cum va face față populația în contextul creșterii prețurilor, precum și despre gestionarea stocurilor de pește ale UE.

Petre Daea: ”Misiunea încredințată mă determină sa fiu acolo unde se generează politicile europene în domeniul agriculturii”

Cu interesul pentru țară, pentru fermierii români, am participat la ședința Consiliului de miniștri ai agriculturii, pe agenda căreia au fost dezbătute teme importante pentru viitorul domeniului, unde, prin intervențiile în cadrul temelor puse în discuție, România și-a definit poziția, punând în prim plan capacitatea noastră de a contribui la plămădirea deciziilor ce pot și trebuie să aducă fermierilor și consumatorilor de produse agroalimentare confortul financiar și liniștea cuvenită în ceea ce privește securitatea alimentară și îmbunătățirea calității vieții”, a transmis ministrul Agriculturii.

Ministrul a adus în discuție conflictul din Ucraina, precizând că s-a convenit înființarea unui grup de lucru comun format din specialiști români și ai Comisiei Europene, pentru analiza situației existente și pregătirea soluțiilor care sa vină în sprijinul fermierilor români.

Climatul de înțelegere și respect în abordarea acestor teme deosebit de importante ne-a permis să ajungem la concluzii pozitive care se înscriu în politica generală, cu specificitate și efecte pozitive pentru România”, a adăugat Petre Daea.

Marți, 27 septembrie, ministrul Agriculturii a participat la reuniunea la nivel înalt pentru Pesta Porcină Africană (PPA) a miniștrilor agriculturii, unde, împreună cu vicepreședintele ANSVSA, Csutak Nagy Laszlo, a putut lua contact cu noile precizări, căi și soluții, pentru  abordarea integrată a PPA

Ministrul a transmis că precizările tehnice și soluțiile prezentate de oamenii de știință vor asigura o abordare pragmatică, la nivelul UE, pentru stoparea răspândirii acestui virus.

În aceeași măsură, vom deschide frontul eradicării PPA, în vederea creării condițiilor de refacere a efectivelor de porcine, capitol la care am făcut deja un pas important, prin lege alocându-se 360 de milioane de euro, pentru reproducția suinelor în România. Programul este în desfășurare, iar solicitările fermierilor ne dau siguranța realizării bazei genetice care ne va crea posibilitatea să producem purcei în țară, eliminând dependența de importuri”, a explicat ministrul Agriculturii.

Mai mult, prin PNS și prin măsurile luate de Guvernul României va fi deschisă calea predictibilității pentru dezvoltarea agriculturii în vederea asigurării unor producții capabile să elimine importurile de produse agroalimentare.

Militarii NATO continuă antrenamentele în poligonul de la Smârdan

Captură video: Facebook/MApN
Captură video: Facebook/MApN

Ministerul Apărării Naționale din România a publicat un videoclip în care prezintă antrenamentele efectuate de militarii NATO, aflați în poligonul de la Smârdan din județul Galați.

Timp de două săptămâni, în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, aproape 700 de militari americani, polonezi, portughezi, români și francezi au participat la exercițiul multinațional Justice Eagle.

Scopul acestui exercițiu este de a consolida interoperabilitatea dintre Aliați.

MApN: ”Vă arătăm cum s-au antrenat militarii NATO în poligonul Smârdan!”

Un alt scop al militarilor prezenți la Smârdan este colaborarea activă dintre trupe.

Potrivit comunicatului publicat astăzi, 29 septembrie, de Ministerul Apărării Naționale din România, țelul acestui exercițiu de amploare a fost ca militarii din țări diferite să lucreze împreună, în echipe mixte, cu scenarii de misiuni defensive și ofensive.

Ofensivele se desfășoară cu tunuri și trageri reale

Un pluton francez de recunoaștere a fost detașat la compania de infanterie poloneză, iar escadrila franceză s-a alăturat unui pluton de infanterie românesc, echipat cu transportorul blindat PIRANHA.

În data de 22 septembrie, faza finală a exercițiului a fost antrenamentul în condiții cât mai apropiate de realitate. Structurile NATO au reușit să desfășoare ofensive cu foc real, iar escadronul francez, cu tunurile sale de 105 mm, a tras peste 60 de cartușe”, se arată în textul distribuit pe contrul de Facebook al MApN.

Ministrul Mediului, avertisment și promisiune privind lemnul de foc: „Piaţa liberă poate să ducă preţul la 800 de lei pe metru cub. Tocmai de aceea este nevoie de intervenţie”

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, dă din nou asigurări că se va interveni pentru stabilizarea prețului lemnului de foc, după ce la mijlocul acestei luni a vorbit despre plafonarea tarifului pe acest sector.

Ieri, potrivit Agerpres, ministrul a subliniat că „piaţa liberă poate să ducă preţul lemnului inclusiv la 800 de lei pe metru cub”, motiv pentru care actul normativ asupra căruia coaliția de guvernare a fost de acord este cu atât mai necesar.

Proiectul de act normativ privește plafonarea prețului lemnului și al produselor din lemn utilizate pentru încălzire pentru o perioadă de 6 luni, însă va cuprinde și alte măsuri de protecție, printre și limitarea temporară a exporturilor lemnului de foc și a produselor derivate pentru încălzire, atât la nivel intracomunitar, cât și în afara UE.

Potrivit oficialului, și în domeniul materiilor prime utilizate drept combustibil pentru încălzire sunt creșteri artificiale ale prețurilor, Tanczos Barna arătând că, într-adevăr, „piaţa liberă creează preţul”. Însă Guvernul poate interveni:

Piaţa liberă poate să ducă preţul inclusiv la 800 de lei pe metru cub. Tocmai de aceea este nevoie de intervenţie din partea Guvernului.

Încă o dată, orice intervenţie în piaţa liberă este una artificială. Este adevărat faptul că preţurile sunt diferite în funcţie de zonă sau regiune. Se va alege un preţ care este suficient de mare sau de mic şi se stabileşte un preţ echilibrat pentru instituţii publice, pentru creşe, şcoli şi pentru cetăţeni.

Pentru un sprijin trebuie să se adreseze Ministerului Dezvoltării şi Guvernului. Ministerul Mediului nu are buget pentru a susţine autorităţile locale care susţin şcolile şi creşele”.

Însă nu numai lemnul de foc ar fi o preocupare, ci și prețul cu care se vinde lemnul în industria mobilei. Astfel, ministrul Tanczos Barna a dezvăluit că în acest domeniu există reglementări, astfel încât există un preț de preemțiune – adică unul stabilit special pentru companiile care activează în acest sector.

Înţeleg de la această industrie că este nevoie de mai mult. Acest mai mult poate veni doar din partea ministerului de resort. Împreună cu ministerul de resort, Ministerul Economiei, căutăm soluţii de susţinere a acestor companii care, într-adevăr, produc o valoare adăugată foarte mare.

În acelaşi timp, trebuie să fim conştienţi de faptul că, per ansamblu, nu pe fiecare piesă de mobilă sau pe fiecare companie în parte, lemnul ca materie primă reprezintă până în 20% procent din costurile industriei mobile.

Dincolo de preţul lemnului care se achiziţionează pentru mobilă, vine preţul energiei, preţul fierului, preţul componentelor care pe piaţă s-au scumpit. Deci, nu putem să spunem că situaţia în care se află astăzi industria mobilei se datorează strict preţului lemnului. Pe piaţă s-au scumpit toate şi cea mai mare creştere este la energie, din păcate”, a mai spus Tanczos Barna, potrivit sursei citate.

În Justiție ca în tenis? Cum s-a jucat sistemul „ping-pong”cu magistrații „incomozi”

sursă foto: pixabay

Înalta Curte de Casație și Justiție(ÎCCJ) a admis, recent, sesizarea Curții Constituționale privind sancțiunea disciplinară a magistraților. La acest moment, Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) permite pedepsirea disciplinară a judecătorilor si procurorilor chiar si după ce au plecat din sistem (prin demisie, pensionare, transfer in alta functie, incapacitate profesională, sanctiune disciplinară, condamnare etc.).

Cea care a dat „semnalul” că această formă de sancțiune este excesivă, abuzivă, este o fostă judecătoare(Neluța Tudorache) care nu s-a ferit să demasce mai multe aspecte cel puțin „incompatibile” cu statutul magistraților care îi privesc direct pe greii din CSM: Bogdan Mateescu, fost președinte al CSM(judecător cu grad de Judecătorie), George -Cătălin Șerban, fost secretar al CSM, actual secretar de stat la Ministerul Justiției, un apropiat al lui Bogdan Mateescu, Lucian Netejoru(fost inspector șef al Inspecției Judiciare, bun prieten cu cei doi magistrați numiți mai sus, cunoscut de magistrați, dar și de justițiabili că a invocat lipsa semnăturii electronice când nu a dorit să răspundă la petiții).

Cum s-a jucat sistemul „ping-pong”cu magistrații „incomozi”

Astfel, CCR urmează să se pronunțe asupra acestei excepții invocate de fosta judecătoare Neluța Tudorache și, în cazul admiterii acesteia, va restabili atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii(CSM).

Apreciez că dispozițiile art.52 alin.1 și 2 din Legea nr.317/2004 sunt neconstitutionale pentru că încalcă prevederile art.125 alin.2 din Constituția României, urmând a se observa că Secția pentru judecători nu are competenta să sancționeze foști judecători, ci numai judecătorii în funcție, fiind evident că, în lipsa modificării acestor prevederi constituționale, indiferent de rațiunile juridice care ar fi justificat necesitatea introducerii prevederilor art.52 indice 1 alin.1 și 2, susțin că niciun fost judecător nu poate fi sancționat disciplinar după eliberarea din funcție. Consider că acestea sunt neconstitutionale in lipsa modificarii prevederilor art.125 alin.2 din Constitutia Romaniei, care conferă CSM competenta de a sanctiona exclusiv judecătorii în functie, nu si a celor eliberați din functie, cum este si cazul meu”, a scris Neluța Tudorache în cererea de judecată, prin care atacă sancțiunea disciplinară dispusă de CSM după demisie. (n.r. fragment citat și de luju.ro)

În situația fostei judecătoare Neluța Tudorache, oficial și neoficial se regăsesc mai mulți magistrațI. Cu toate acestea, unora le este teamă să vorbească în public despre abuzurile comise asupra lor, tocmai pentruu că numeroase hotărâri ale ÎCCJ au arătat că sunt sancționați/excluși din Sistem nelegal.

Nași, fini, iubiți, amanți și mulți bani în cont. Justiție sau doar beneficii?

O sursă autorizată din sistemul de Justiție susține că, în România, este mai ușor să fii dat la o parte dacă NU comiți abuzuri decât dacă încalci legile. Cu alte cuvinte, magistrații care nu vor să obțină beneficii pentru nași, fini, iubiți, amanți (ai lor și ai colegilor) sunt „executați” din pix, fără nicio remușcare. Sursa noastră ne oferă mai multe exemple în acest sens, unul dintre acestea fiind al procurorului Iașinovschi Sorin. Fără a intra în detaliile care țin de încălcarea regulilor disciplinare, Iașinovschi ar fi fost amennințat de „greii” din CSM, în cazul în care ar fi trimis-o pe Clotilde Armand în judecată pentru fraudarea alegerilor locale din Sectorul 1 București.

Astfel, a fost pus în fața unei decizii care poate crea un precedent: a demisionat din magistratură, deși avea calea deschisă spre succesul în carieră, iar o posibilă faptă penală care afectează viața cetățenilor a rămas neinvestigată.

Fiți ca Alexandra!: „Am plecat capul şi am acceptat tot ce ne reproşa nouă ca instituţie a statului”

Procuror Alexandra Tomescu. sursă foto: profil public Facebook

Câteva măturisiri ale procuroarei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, Alexandra Tomescu(36 de ani), aduc, însă, un plus de speranță, o bulă de oxigen într-un sistem sufocat de interese. Specializată în investigarea infracțiunilor sexuale, Alexandra s-a exprimat pe site-ul juridice.ro și a spus că a fost nevoită să-i ceară scuze victimei unui abuz sexual deoarece plângerea ei nu a fost luată în seamă de către un alt procuror. Astfel, minora(în vârstă de 17 ani acum) a avut de suferit și mai mult, pentru că a simțit umilința din plin, la pachet cu traumele abuzurilor la care a fost supusă. A avut norocul că plângerea să ajungă acum pe biroul Alexandrei și, în felul acesta, cazul a fost reluat, iar făptuitorul va fi tras la răspundere penală. Modul în care procuorarea Alexandra Tomescu a relatat totul public scoate în evidență că magistrații tineri sunt nu nu doar bine pregătiți, ci și empatici, care nu văd funcția ca pe o pârghie de făcut bani. Asttfel, putem exclama pentru toți magistrații: „Fiți ca Alexandra!”

Ne-a reproşat, nouă, procurorilor că i-am distrus viaţa, că n-am crezut-o, că am umilit-o şi avea dreptate, aşa s-a întâmplat. I-am explicat că îi înţeleg reacţia şi că nicio scuză din lume n-o să poată să îndrepte suferinţa prin care a trecut, dar i-am cerut să aibă încredere în noi încă o dată”, a povestit Alexandra Tomescu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București.

Citește și: Cum se ferește Inspecția Judiciară să-i cerceteze pe „greii” din CSM. Mărturii incredibile

Doi bărbați din Bacău arestați după ce au achiziționat cu criptomonede de pe dark-web pastile de ecstasy

Sursa: DIICOT

Doi bărbați din județul Bacău au primit mandate de arestare pentru 30 de zile, iar alți doi mandate de arestare domiciliară, într-un dosar în care se fac cercetări pentru introducere în ţară de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, de către o persoană care nu deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

Cei patru au fost inițial reținuți ieri, în urma unei acțiuni a procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, și în urma căreia unul dintre inculpați a fost prins în flagrant având asupra sa sute de comprimate de ecstasy care fuseseră comandate de pe dark-web, din Olanda. În plus, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate ulterior, oamenii legii au găsit și alte droguri.

Potrivit DIICOT, cele 250 de pastile de ecstasy fuseseră comandate luna aceasta, de doi dintre inculpați, contravaloarea acestora fiind achitată cu criptomonedele achiziționate special în acest scop. Numai că „la data de 27.09.2022, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant după ce a primit coletul care conținea drogurile de mare risc”.

Dacă vizavi de acești doi inculpați s-a reținut până în acest moment că au traficat droguri doar luna aceasta, despre ceilalți doi se arată că „au comercializat în cursul anului 2022 droguri de risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive consumatorilor de pe raza județului Bacău, unul dintre aceștia fiind prins în flagrant în timp ce transporta în vederea comercializării cantitatea de peste 100 de grame de 3-Chloromethcathinone (3-CMC)”. Culmea, unul dintre aceștia este elev de liceu.

Însă nu doar aceste droguri erau comercializate, mai arată procurorii DIICOT:

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost descoperite plante de canabis, diferite cantități de droguri, sumele de 44.010 lei și 120 de euro, instrumente destinate cântăririi și porționării drogurilor, un pistol metalic de tip airsoft și 3 tuburi cilindrice”.

După toate activitățile derulate în dosar, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă a doi dintre inculpați și luarea măsurii arestului la domiciliul față de alți doi inculpați, propunere admisă:

Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: 1. Nastasă Valentin Teodor, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de introducere sau scoatere din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept, și 2. Toșa Teodor, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, de către o persoană care nu deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.09.2022 şi până la data de 27.10.2022 inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă faţă de inculpaţii Nastasă Valentin Teodor şi Toșa Teodor.

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, având ca obiect arestul la domiciliu al inculpaţilor Andronic Constantin Daniel şi Gondoș Răzvan. Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii 1. Andronic Constantin Daniel, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de introducere sau scoatere din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept, și 2. Gondoș Răzvan, sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, de către o persoană care nu deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.09.2022 şi până la data de 27.10.2022 inclusiv.

Impune inculpatului Andronic Constantin Daniel obligaţia de a nu părăsi imobilul din or. Târgu Ocna, str. Tăbăcari, nr. 51, jud. Bacău, fără permisiunea instanţei de judecată sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza. Acordă inculpatului Andronic Constantin Daniel permisiunea ca, pe durata arestului la domiciliu, să participe la cursurile Școlare ale Liceul Costache Negri din Tg. Ocna, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-14:00, cu obligarea inculpatului de a respecta fără abateri programul școlar și cel mai scurt traseu între domiciliu și unitatea școlară.

Impune inculpatului Gondoş Răzvan obligaţia de a nu părăsi imobilul din or. Onești, str. Ion Creangă, nr. 32, jud. Bacău, fără permisiunea instanţei de judecată sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza. Pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii Andronic Constantin Daniel şi Gondoș Răzvan trebuie să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi.

Impune inculpaţilor Andronic Constantin Daniel şi Gondoș Răzvan ca pe durata masurii preventive a arestului la domiciliu să nu comunice direct sau indirect pe nicio cale, cu martorii care vor fi audiaţi în lucrări şi cu ceilalţi participanţi la săvârşirea infracţiunii (Nastasă Valentin şi Toşa Teodor). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”.

USR cheamă Autoritatea de Management, Oficiul European de Luptă Antifraudă, Parchetul European şi Curtea de Conturi să verifice achiziția de BMW-uri de către IGPR

Cătălin Drulă (PressAlert)

Un întreg scandal pe tema BMW-urilor care vor înlocui obișnuitele autospeciale de poliție rutieră, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora licitație a fost una „cu dedicație”, pentru a câștiga cine trebuie.

Astăzi, președintele USR Cătălin Drulă a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a abordat și acest subiect, atenționând că au fost sesizate mai multe instituții abilitate să verifice modul în care s-a derulat licitația, cu atât mai mult cu cât achiziţia implica bani europeni.

Concret, licitația a fost organizată la nivelul Inspectoratului de General al Poliției Române, în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Licitația, care a presupus achiziționarea a maxim 600 de mașini pentru polițiștii de la rutieră, a ridicat semne de întrebare din cauza specificațiilor din caietul de sarcini, care, potrivit USR, s-au potrivit „mănușă” unui singur ofertant. Concluzia președintelui USR a fost aceea că „este un caiet de sarcini scris ca să se potrivească un singur model de maşină, vândut de prietenul preşedintelui”.

Din acest motiv, Drulă a anunțat că lumină în acest caz trebuie să facă Autoritatea de Management, Oficiul European de Luptă Antifraudă, Parchetul European şi Curtea de Conturi.

Sunt fonduri europene la mijloc şi acest furt trebuie anchetat. (…). Autoritatea de Management (…) este prima care trebuie să facă activitatea de control. Este încălcată în mod clar directiva europeană transpusă şi în legislaţia naţională care spune că nu poţi face specificaţii tehnice pentru a restrânge concurenţa. Şi aici e caz clar de corecţii financiare şi de sesizare a OLAF.

Am sesizat şi noi OLAF şi Parchetul European. Este o obligaţie pe care o are Autoritatea de Management: în momentul în care sesizează suspiciuni de fraudă, să sesizeze DLAF şi Parchetul European. I-am trimis domnului Felix Ardelean, director general care se ocupă de control, o sesizare în acest sens. De asemenea, preşedintele Autorităţii de audit din cadrul Curţii de conturi, preşedintele Curţii de Conturi, precum şi Comisia Europeană, pe doamna comisar Ferreira. (…)

În momentul în care îţi permiţi în halul acesta să faci un caiet de sarcini, cu dedicaţie pentru un prieten politic, înseamnă că se simt de neatins. Aici, iarăşi, apel către Ministerul Public, (…) este musai să investigheze ce s-a întâmplat acolo. Regimul Iohannis a impus o reţea de furt peste România, iar preşedintele este patronul acestei hoţii şi protectorul mafiei. Uitaţi-vă cine a ajuns să apere Poliţia Română, în conferinţă de presă: un sindicalist care este anchetat penal pentru aderenţă la un grup infracţional organizat”, a spus liderul USR, citat de Agerpres.

De altfel, după ce au apărut discuții și învinuiri, Poliția Română a organizat în urmă cu câteva zile o conferință de presă pentru a lămuri „acuzațiile nefondate”. Ulterior, a apărut un comunicat, în cadrul căruia se punctează pe faptul că „în ultimii ani s-au achiziționat mai multe capabilității logistice, inclusiv loturi de autovehicule destinate activităților specifice polițienești”, cu exemple.

Referitor la BMW-uri, în comunicat se arată că licitația a fost una deschisă și că „4 producători auto îndeplineau specificațiile tehnice. Un singur distribuitor s-a înscris, iar, în urma analizării ofertei depuse, a fost declarat câștigător. Astfel, a fost semnat un acord cadru, pentru un minim de 300 și un maxim de 600 de autoturisme marca BMW, seria 3, 4×4, la un preț per unitate de numai 32.000 de euro, fără TVA, având în vedere că prețul de catalog este de peste 38.600 de euro, fără TVA. Iar în cei 32.000 de euro, intră și dotări specifice muncii de poliție, de aproximativ 4.000 de euro, respectiv, rampă, colantare, baterie suplimentară, precum și un set de anvelope de iarnă”.

Începând cu 1 octombrie, călătorii vor circula în Canada fără nicio restricție impusă de pandemie

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Din data de 1 octombrie, Canada va renunța la toate restricțiile impuse de pandemia cu COVID-19 atunci când vine vorba de călători și turiști.

Călătorii, indiferent de cetățenie, nu vor mai fi nevoiți să transmită informații de sănătate prin intermediul aplicației ArriveCAN sau să prezinte dovada vaccinării începând de sâmbătă, a anunțat guvernul canadian, potrivit Reuters.

Canada nu le mai impune pasagerilor să poarte măști în avioane și trenuri. În plus, pasagerii și echipajul navelor de croazieră nu vor mai fi supuși cerințelor de vaccinare sau testării COVID-19

Această măsură are ca scop sprijinirea industriei a transporturilor din Canada, deja în plină expansiune după luni de stagnare din cauza pandemiei.

Decizia a fost luată și în urma presiunii făcute de transportatorii canadieni.

În timp ce canadienii și vizitatorii internaționali caută să își facă planuri de călătorie, eliminarea mult așteptată a tuturor măsurilor rămase, începând cu 1 octombrie 2022, va accelera și mai mult redresarea industriei noastre și a economiei canadiene”, a anunțat, prin intermediul unui comunicat, al doilea transportator canadian WestJet Airlines.

”Decizia de a pune capăt restricțiilor s-a bazat și pe rata de vaccinare a Canadei, pe existența unor vaccinuri și a unor tratamente noi, dar și pe datele care arată că țara a depășit vârful ultimului val de infecții cu coronavirus”, a precizat guvernul

Datorită în mare parte canadienilor care și-au suflecat mânecile pentru a se vaccina, am ajuns la punctul în care putem ridica în siguranță măsurile sanitare la frontieră”, a declarat ministrul Sănătății, Jean-Yves Duclos.

Totuși, Duclos a declarat că guvernul este pregătit să restabilească restricțiile dacă va fi necesar.

Evident, nu avem niciun plan de a reintroduce unele dintre aceste măsuri, dar dacă trebuie să protejăm siguranța canadienilor, va trebui să o facem”, le-a spus ministrul Sănătății reporterilor.

Victima unui accident rutier a fost ajutată de mai mulți militari salvatori

Sursă foto: Facebook/MApN
Sursă foto: Facebook/MApN

În timp ce se aflau în poligonul Poplaca pentru un modul de practică în cadrul cursului de specializare pentru militari salvatori (Combat life Saver), locotenentul Toma Mihai și colegii săi au intervenit pentru acordarea primului ajutor unei persoane rănite.

Persoana în cauză a fost victimă într-un accident rutier produs în apropierea poligonului.

Militarii salvatori au stabilizat coloana cervicală a victimei

Potrivit comunicatului publicat de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale din România, militarii au efectuat descarcerarea conform măsurilor specifice și au eliberat căile aeriene.

După, aceștia l-au stabilizat hemodinamic și respirator și i-au făcut o evaluare completă până la sosirea echipajului de terapie intensivă din cadrul SMURD Sibiu, cărora le-au predat cazul.

Totodată au aplicat măsurile specifice pentru prevenirea incendiilor și asigurarea perimetrului cu devierea traficului rutier, până la sosirea autorităților.

Locotenentul Toma Mihai este medic rezident la secția de chirurgie la Spitalul Clinic Militar de Urgență ”Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca

Locotenentul a participat, în perioada 12 – 16 septembrie 2022, la cursul de specializare militar salvator (Combat life Saver/CLS), organizat în cadrul Centrului de perfecționare medico-militară Sibiu, fiind singurul absolvent cu nota 10 al cursului.

Felicitări, Mihai, pentru responsabilitatea și spiritul civic de care ai dat dovadă și pentru modul în care îți îndeplinești misiunile!”, au transmis membrii MApN, astăzi, 28 septembrie.

Sistemul educațional din Japonia îi formează pe copii ca fiind ”Cetățeni ai lumii”, nu doar ai Japoniei

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Un plan pilot inovator numit „Brave Change” (Futoji no henko) este în curs de desfășurare în Japonia pe baza programelor educaționale Erasmus, Grundtvig, Monnet, Ashoka și Comenius.

Potrivit Your Edu Action, este vorba despre o schimbare conceptuală majoră.

Practic, elevii vor înțelege și vor accepta diferite culturi, iar orizonturile lor vor fi globale, nu naționale.

În Japonia, programul de 12 ani se bazează pe următoarele concepte:

– Zero materiale de umplere.

– Zero teme.

– Și are doar 5 materii, care sunt:

  • 1. Aritmetica de afaceri. (Operații de bază și utilizarea calculatoarelor financiare);
  • 2. Citirea. (Elevii încep prin a citi o fișă zilnică a cărții pe care o alege fiecare copil și ajung să citească o carte pe săptămână);
  • 3. Civism. (Înțelegerea acestui lucru, cum ar fi respectarea deplină a legilor, valoarea civilă, etica, respectul pentru regulile de conviețuire, toleranța, altruismul și respectul pentru ecologie și mediu);
  • 4. Calculator. (Birou, internet, social media și afaceri online);
  • 5. Limbi străine. (4 sau 5 alfabete, culturi, religii, inclusiv japoneză, latină, engleză, germană, chineză, arabă; cu vizite de schimb de socializare la familii din fiecare țară în timpul verii).

Care va fi consecința acestui program?

Elevii vor deveni tinerii care, la doar 18 ani, vorbesc 4 limbi, cunosc 4 culturi și 4 alfabete.

  • – Sunt experți în utilizarea computerelor și telefoanelor mobile ca instrumente de afaceri.
  • – Citesc 52 de cărți în fiecare an.
  • – Respectă legea, ecologia și conviețuirea.
  • – Se ocupă de aritmetica de afaceri și finanțare.

O gălățeancă intervine în momentul în care două eleve sunt agresate în autobuz: ”Am considerat firesc, uman și civic să intervin”

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Un incident care a avut loc într-un autobuz a fost făcut public de o femeie din Galați.

Martora a povestit că ieri, 27 septembrie, la prânz, în jurul orei 13, în autobuzul care circulă pe traseul 17 în Galați, a urcat individul din imagine.

Bărbatul a molestat fizic și verbal două eleve de liceu

Potrivit textului distribuit pe contul de Facebook, elevele au ripostat cu întrebarea ”E frumos ce faci?”.

Acest fapt a atras atenția călătorilor.

Înainte de a coborî în stația de la IREG – Siderurgistilor, am considerat firesc, uman și civic, să intervin! De teamă ca șoferul să nu închidă ușile și să îl ducă la secția de poliție, tânărul ”înflăcărat” a coborât după mine și m-a întrebat răstit de ce mă bag!”, a povestit femeia.

O femeie din Galați nu rămâne indiferentă în momentul în care elevele sunt agresate în autobuz: ”A încercat să mă intimideze, începând să țipe agresiv. Cu mine și-a găsit nașul!”

Eu nu mă tem de moarte, iar indivizi ca el nu mă intimidează! E adevărat că în astfel de situații cu impact emoțional puternic, nu am cuvintele la mine…dar nu mă tem. Din contră, prind atât de mult curaj”, a adăugat gălățeanca.

Bărbatul în cauză a fost fotografiat cu scopul de a fi identificat de Poliție.

Mai jos sunt pozele pe care am reușit să i le fac agresorului sexual la ora 13 și 16 minute când am coborât din autobuz!”, a transmis martora.

Transportatorii autorizați din România cer extinderea controalelor la firmele care au „șoferi parteneri”: „Noi am atras atenția, dar nici măcar nu am fost luați în serios”

sursă foto: Pixabay

Reprezentanții C.O. T. A. R spun că aceste firme sfidează, de șapte ani, transportatorii autorizați și legislația României. În opinia lor, controalele ar trebui extinse în toată țara, la toate firmele de transport care au șoferi „la negru”.

Ne bucurăm că Ministerul Muncii, prin ITM București, a început să verifice contractele de muncă ale șoferilor pentru care angajatorii nu plătesc taxe și impozite. Noi am atras atenția autorităților, de nenumărate ori, în legătură cu bătaia de joc la adresa tuturor românilor, a statului român, a legislației naționale, prin sfidarea legislației din domeniul muncii, dar nici măcar nu am fost luați în serios, în ultimii șapte ani. În timp ce noi, transportatorii autorizați, plătim taxe și impozite, respectând legislația, ni s-a băgat pe gât concurența neloială din partea acestor firme care au intrat pe piața din România călcând în picioare toate legile, inclusiv legislația muncii. Ei își permit, de aproape opt ani, să lucreze cu șoferi pe care îi declară „parteneri”. Ce fel de parteneri sunt angajații plătiți la negru? Nu a deranjat nimeni, timp de șapte ani, aceste firme de transport care au beneficiat și de lege specială în domeniul transporturilor, ceea ce nu e normal să se întâmple în niciun sector economic. Dar își bat joc inclusiv de angajații pe care îi plătesc și prost, fără a le da drepturile garantate de legislația muncii”, ne-a menționat Vasile Ștefănescu, președintele C.O.T.A.R.

Transportatorii autorizați din România cer extinderea controalelor la firmele care au „șoferi parteneri”, plătiți la „negru”

Statul român are deja o bază de date cu firmele care au „șoferi parteneri”, fără a avea un contract de muncă încheiat cu ei, spun oficialii C.O.T.A.R. Ei îi fac referire la companiile de „transport alternativ”, așa cum sunt Uber, Bolt, chiar și cele de tipul „ride sharing”(n.r. serviciu de împărțire a călătoriilor).

Toți „șoferii parteneri” ai firmelor de transport „alternativ” lucrează, practic, la negru, în România, pentru că nicio astfel de firmă nu a încheiat contracte de muncă pentru șoferi. Îi recomandăm ministrului Muncii să se țină de cuvânt și să intensifice controalele, mai ales pentru că are deja la dispoziție o bază de date a șoferilor care lucrează fără contracte de muncă: este baza de date a licențelor (copii conforme) de transport alternativ din fiecare localitate. Doar în București sunt peste 20.000, din care ITM a descoperit doar 827. Astfel, domnul ministru se va putea lăuda, pe pagina lui de Facebook, nu doar cu cei peste 800 de șoferi depistați la un control al ITM, ci cu zeci de mii, în toată țara!”, s-au exprimat reprezentanții C.O. T.A. R.


Transportul alternativ, în realitate, nereglementat

Textul de lege pentru transportul „alternativ” care a fost impus în Parlamentul României, ca dublare a legislației pentru transporturile autorizate, are o hibă: guvernanții nu au citit cu atenție și partea care ar fi trebuit să se refere la respectarea prevederilor din legislația muncii, spun transportatorii autorizați.

„I-a interesat să treacă legea pentru intrarea în legalitate a firmelor care deja făceau ilegal „ride sharing” de patru ani. Astfel, șoferii „parteneri” nu există în legislația românească, partea care ține de Muncă.
Ar fi trebuit să schimbe și legislația muncii, pentru a intra și această anomalie în legalitate. Atât s-a putut(…)
, s-au exprimat reprezentanții C. O. T.A.R.

Lobby pentru Uber

Curtea Europeană de Justiție a decis Curţii Europene de Justiţie că activităţile de transport de tip urban desfăşurate prin intermediul platformelor digitale sunt asimilate serviciilor de transport ci nu serviciilor de comerţ online, iar statele membre sunt obligate la adoptarea unor soluţii legislative care să asigure reglementarea tuturor operaţiunilor de transport de tip urban pentru care se utilizează platforme digitale. Prin urmare, parlamentarii aveau obligația să se conformeze cu totul legislației muncii, nu doar să grăbească adoptarea unei Ordonanțe de Urgență(OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto)

O scurgere de documente interne din interiorul Uber a dezvăluit cum această companie a încălcat legile, a păcălit Poliția din mai multe sttae și a făcut lobby „în secret” , pentru a pătrunde pe piețele deținute de mult timp de companiile de taxi. Documentele au fost publicate de International Consortium of Investigative Journalists. Este vizată și activitatea Uber din România.

Citește și: Acuzații explozive la Ministerul Transporturilor. Cine a fost denunțat





Locuitorii din Elveția acordă, prin vot, o mai mare atenție protecției mediului. De asemenea, se insită pe reutilizarea materiei prime

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Alegătorii din cel mai mare canton din Elveția au aprobat cu o majoritate covârșitoare un nou articol pentru a promova o utilizare mai curată și mai eficientă a resurselor.

Aproximativ 90% dintre cetățenii din Zurich au răspuns pozitiv ideii pe care guvernul cantonal a propus-o ca alternativă la o inițiativă a Partidului Verzilor.

Votul s-a desfășurat în cursul zilei de duminică, 25 septembrie.

Toate partidele politice au fost în favoarea ideii.

Constituția cantonului din Elveția va fi, prin urmare, adaptată pentru a include un articol prin care se cere autorităților să creeze cadre pentru o ”tratare atentă al resurselor, materialelor și bunurilor, precum și închiderea circuitelor materiale

Autoritățile speră că articolul va însemna că se acordă mai multă atenție întrebării despre cum sunt utilizate și reutilizate materiile prime.

De asemenea, se presupune că aceste câștiguri vor ajuta, într-un mod eficient, la reducerea cantităților foarte mari de deșeuri. În egală măsură, se are în vedere și reducerea, în timp, a consumului de energie.

Ziarul Neue Zürcher Zeitung, citat de SWI, scrie că fiecare locuitor din Zurich produce în medie trei tone de deșeuri în fiecare an. Dintre acestea, aproximativ două tone sunt apoi reciclate.

Cele mai multe deșeuri provin din sectorul construcțiilor

Zurich este primul dintre cele 26 de cantoane elvețiene care a inclus economia circulară în constituția sa.

La începutul acestei luni, parlamentul cantonal al Bernei a acceptat un postulat al Partidului Verzilor. Prin acest postulat se are în vedere crearea mai multor infrastructuri și acțiuni pentru a stimula economia circulară.

Încă din anul 2010, Elveția înregistra o rată de reciclare de aproape 50%, țara devenind una dintre cele mai „verzi” state de pe continent.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-1 ° C
-1 °
-1 °
100 %
3.1kmh
100 %
S
1 °
D
5 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
2 °

Ultimul articol

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...

Jurnalist sub control judiciar, pentru propagandă legionară

Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur. Aceasta a fost...

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...