22.1 C
București
marți, 5 mai 2026
Acasă Blog Pagina 259

Cristi Dănileț, exclus din magistratură în România, devine cetățean al Republicii Moldova

Cristi Vasilică Dănileț, judecătorul care a reușit „performanța” de a fi exclus din magistratură de trei ori, a fost primit cu brațele deschise peste Prut.

De luna aceasta, Dănileț a devenit oficial cetățean al Republicii Moldova, grație unui decret semnat de președintele acestei țări, Maia Sandu.

Potrivit actului în cauză, cetățenia a fost acordată „în temeiul art. 88 lit. c) din Constituția Republicii Moldova și al art. 24 alin. (2) din Legea cetățeniei Republicii Moldova“. Prin același decret, cetățenia Republicii Moldova a mai fost acordată și altui român.

Prin decret se stabilea totodată și că „intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova“. Adică în aceeași zi, 11 noiembrie: „Se acordă cetățenia Republicii Moldova următoarelor persoane: Danileț Vasilică-Cristi, născut în 1975 în România”.

În România, în iulie, judecătorul care soluționa dosare la Tribunalul Cluj a fost exclus pentru a treia oară din magistratură de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară, cu majoritate de voturi, pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență.

Anterior, în luna mai, aceeași secție decisese pentru a doua oară că magistratul trebuie să fie „out” din sistem, prima soluție de acest fel fiind dată în decembrie 2021.

Între timp, între primele două excluderi, în aprilie, Dănileț a fost propus de USR pentru unul dintre fotoliile libere de la Curtea Constituțională a României.

Ministrul Familiei: ”Trei din zece copii merg întotdeauna flămânzi la culcare, în mediul rural”

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

În cursul zilei de azi, 21 noiembrie, ministrul Familiei a dezbătut Planul de Acțiune privind implementarea Garanției pentru Copii.

La dezbateri au participat și reprezentanții organizațiilor și ministerele care s-au implicat direct în elaborarea acestui plan.

Potrivit declarațiilor oferite de Gabriela Firea, observațiile vor fi primite până în data de 28 noiembrie, iar până în 5 decembrie, Planul de Acțiune va avea forma sa finală.

”Garanția pentru copii”, dedicată copiilor vulnerabili va contribui la sprijinirea celor mai vulnerabili dintre copii

Prin aprobarea “Garanției pentru Copii”, 5% din fondurile europene alocate țării noastre vor fi cheltuite pentru copii! Unul din trei copii sunt afectați de sărăcie sau excluziune socială, respectiv 1.3 milioane de copii. În 2020, 40% dintre copii sufereau de deprivare materială și socială, în creștere față de 2019. Nivelul era de aproape 3 ori mai mare decât cel înregistrat în UE. Un raport UNICEF  plasează România, în ceea ce privește bunăstarea copilului, pe locul 25 din 38 de state cu venituri mari. În mediul rural, 3 din 10 copii merg întotdeauna flămânzi la culcare”, a transmis Gabriela Firea.

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Ministerul Familiei a trimis Comisiei Europene o variantă de lucru a documentului

Prin urmare, specialiștii europeni și-au exprimat punctul de vedere, iar acesta a fost validat astăzi. În scurt timp, planul de acțiune va fi supus aprobării Guvernului și înaintat ca document oficial, la Comisia Europeană.

Prevederile „Garanției pentru Copii” au fost unele dintre elementele cheie care au stat la baza stabilirii priorităților naționale din domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, incluse în noul proiect al Strategiei Naționale privind drepturile copilului pentru perioada 2022-2027, care va fi supus aprobării Guvernului în curând”, a adăugat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

La întâlnirea de validare au participat reprezentanți ai UNICEF România, membrii ai Organizației Salvați Copiii România, dar și multe alte asociații

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Ministrul a ținut să puncteze că la această dezbatere au participat membrii UNICEF România, printr-o delegație condusă de Anna Riatti – reprezentantul UNICEF în țara noastră, Salvați Copiii România, World Vision România, Consiliul Elevilor, Organizația Umanitară Concordia, Eurochild, Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, Hope and Homes for Children, Asociația pentru Educație și Justiție Socială Human Catalyst, Ambasada Sustenabilității în România, CNASR, FONPC, Fundația SERA România, SOS Satele Copiilor și Terre des Hommes.

De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, alături de secretarul de stat Doina Pârcălabu, președinta ANPDCA Elena Tudor și colegii din Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție”, a informat ministrul Familiei.

Din cauza prețurilor la energie, un oraș din România rămâne fără patinoar în aer liber

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Primăria Miercurea-Ciuc a anunțat că va renunța la amenajarea patinoarului în aer liber.

Patinoarul este un punct de atracție și este situat în centrul oraşului.

Din cauza preţurilor mari la energie electrică, locuitorii din Miercurea-Ciuc nu se vor mai bucura de patinoar în aer liber de Crăciun

Primarul a vorbit despre decizia Guvernului și despre ordonanţa de urgenţă care a stabilit metodologia de subvenţii.

Această ordonanță a intrat în vigoare și nu permite ca, de exemplu, un patinoar extern să aibă acces la curent electric la tarif subvenţionat.

Asta înseamnă că dacă anul trecut putem spune că ne-a costat undeva la 55.000 de lei curentul electric (pentru patinoarul în aer liber-n.red), anul acesta este greu de estimat, cel puţin de 5-6 ori mai mult. Este o sumă semnificativ mai mare şi nu ne putem asuma această responsabilitate, mai ales că este un haos pe partea de reglementare”, a declarat primarul Korodi Attila, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres, citat de Observator.

Cu toate acestea, primarul Korodi Attila a explicat că există posibilitatea ca acest patinoar să fie repornit anul viitor

Deci nu va mai fi anul acesta patinoar în aer liber, dar iarna următoare, dacă există o minimă şansă ca să fie o reglementare clară, o să îl repornim, pentru că ne-a plăcut şi nouă enorm de mult programul care a fost făcut în Piaţa Libertăţii pe perioada iernii. Oraşul are nevoie de astfel de programe, dar acum trebuie să fim mai chibzuiţi”, a precizat edilul.

Va fi depus un proiect de lege care să oprească transporturile cu animale vii

Foto: Facebook/Animals International - România
Foto: Facebook/Animals International - România

Ani de-a rândul, mai multe ONG-uri din România au semnalat condițiile groaznice în care sunt transportate animalele vii.

Se împlinesc 3 ani de la tragedia din portul Midia, când 16.400 de oi au pierit zdrobite și înecate în vaporul răsturnat

Tragedia va fi comemorată în Senatul României, prin dezbaterea unui proiect de lege ce are în vedere stoparea transportului animalelor vii.

Dezbaterea va fi inițiată de senatorul de Dâmbovița, Dragoş Ion Popescu.

În luna iunie a acestui an, senatorul USR a anunţat că părăseşte formaţiunea şi se alătură REPER, partidul lui Dacian Cioloş.

Animals International – România: ”Trebuie să punem capăt suferinței inutile a milioane de animale vii care mor în timpul transportului”

Comemorăm dezastrul mâine la ora 16 în Senatul României prin dezbaterea proiectului de lege care va pune gradual capăt suferinței inutile a milioane de animale vii care suferă în timpul transportului și sunt ucise cu brutalitate la destinație. Felicitări senatorului Dragoş Popescu pentru curajul de a iniția această dezbatere”, au transmis membrii Animals International – România.

Dezbaterea va putea fi urmărită mâine, live, pe pagina de Facebook a asociației.

Tragedia oilor din România a apărut și în cotidianul The New York Times

În luna noiembrie 2019, o navă cu pavilion Palau s-a răsturnat în Portul Midia.

La bordul ei se aflau peste 16.000 de oi și un echipaj format din 22 de sirieni.

Membrii echipajului au fost ajuns la mal, dar animalele au murit în chinuri, doar 254 de oi putând fi salvate.

Militarii români efectuează un exercițiu tactic cu trageri de luptă în Polonia

Sursă foto: Facebook/MApN/Cornelia Dumitru
Sursă foto: Facebook/MApN/Cornelia Dumitru

Militarii din Detașamentul de Apărare Antiaeriană ”Sky Guardians” au participat la exercițiul TUMAK-22.

Astăzi, 21 noiembrie, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale din România au precizat că acest exercițiu tactic a fost organizat de Brigada 15 Mecanizată din Polonia.

De asemenea, este primul exercițiu multinațional de la dislocarea militarilor focșăneni în baza de instrucție din Bemowo Piskie, Polonia.

În cadrul TUMAK-22, militarii români au executat un exercițiu tactic cu trageri de luptă de nivel secție

Exercițiul s-a desfășurat în cadrul unui scenariu fictiv specific acțiunilor defensive. Secțiile s-au antrenat în descoperirea și angajarea țintelor aeriene, în condiții cât mai apropiate de cele reale”, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale din România.

MApN a mai ținut să transmită că, începând cu luna octombrie a acestui an, timp de aproximativ 6 luni, militarii Detașamentului de Apărare Antiaerian㔄Sky Guardians”, structură generată de Batalionul 288 Apărare Antiaeriană ”Milcov” din Focșani, sunt dislocați în baza de instrucție Bemowo Piskie din Polonia.

Ajunși aici, militarii din România se vor instrui într-un mediu multinațional alături de aliații americani, britanici, croați și polonezi, sub coordonarea Comandamentului Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu”.

Sursă foto: Facebook/MApN/Cornelia Dumitru

MApN: ”Sky Guardians- Puternici, rapizi și din ce în ce mai pregătiți pentru misiunea din Polonia!”

Și în luna februarie a anului trecut, rachetiștii și artileriștii antiaerieni vrânceni au asigurat detașamentul de Apărare Antiaeriană pentru misiunea NATO din Polonia.

A fost utilizat complexul antiaerian Gepard, unul dintre cele mai eficiente sisteme de apărare antiaeriană din Armata României.

Andrei Caramitru: ”De ce e așa mare luptă pe Schengen?”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Andrei Caramitru a adus în discuție aderarea României la Spațiul Schengen, explicând motivele pentru care acest demers este susținut de Germania și Franța, dar nu și de Olanda sau alte state.

Fostul politician a precizat că va oferi ”o explicație logistică, dar și una economică”.

Andrei Caramitru: ”Uniunea Europeană lucrează să reconfigureze rutele logistice dinspre Asia spre Europa de vest”

Potrivit fostului politician, Uniunea Europeană are în vedere reconfigurarea rutelor logistice dinspre Asia spre Europa de vest.

Cu alte cuvinte, scopul acestei reconfigurări este de a ocoli Rusia.

UE lucrează să reconfigureze rutele logistice dinspre Asia spre Europa de vest, ca să nu mai treacă prin Rusia și să nu mai depindă de punctele nevralgice din marea Chinei și punctele controlate de SUA. E o extensie a viziunii chineze de fapt, și Xi își dorește asta. Ruta e prin Kazachstan și, după, Constanța. E poziție recentă și super-oficială a UE, semnată de Joseph Borel. Ori așa ceva taie din fluxurile cu vapoare mari care intră pe la Rotterdam și Antwerp”, a transmis Caramitru, într-un text publicat pe contul de Facebook.

Și Austria respinge intrarea României în Schengen

Austria a precizat că nu este de acord cu acest pas, iar Ministrul de Interne al țării a declarat că este prematur să discutăm acum despre acest lucru.

Mai mult, oficialul a acuzat și că sistemul ar fi disfuncțional.

Alte state care se opun aderării României la spațiul de liberă circulație sunt Olanda și Suedia.

Mai mulți copii au fost răniți în timpul unui experiment realizat de profesorul de chimie

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Mai mulți elevi dintr-o școală primară din orașul australian Sydney au fost răniți în timp ce participau la un experiment științific.

Rapoartele spun că există cel puțin doi copii internați în spital. Aceștia au fost transportați cu o ambulanță, prezentând arsuri grave.

Alți nouă elevi au suferit arsuri superficiale, transmite BBC.

La fața locului au intervenit elicoptere, paramedici și autospeciale de pompieri

Incidentul a avut loc astăzi, la Școala Publică Manly Westm, în jurul orei locale 13:00.

Un profesor a fost, de asemenea, tratat pentru răni ușoare.

Mai mulți părinți sunt revoltați, neînțelegând motivul pentru care a avut loc experimentul

Am auzit din online ce s-a întâmplat. Am fost foarte îngrijorat, dar totul pare să fie sub control. Ambulanțele au venit destul de repede”, a declarat Mich Ashton, părintele unui copil, pentru BBC.

Un alt părinte, care nu a vrut să fie numit, a spus că a avut loc un ”experiment științific de rutină”, adăugând că profesorul care a realizat experimentul este foarte îndrăgit de copiii.

 ”Profesorul care ni s-a adresat a spus că a fost un experiment științific care a mers prost și au fost implicate niște arsuri chimice”, a declarat un alt părinte.

Experimentul chimic este realizat cu zahăr, spirt, nisip și bicarbonat de sodiu

Experiment științific școlar poate fi găsit și în online. Acesta poartă numele de Carbon Sugar Snake și combină alcool metilat cu bicarbonat de sodiu.

Zahărul este amestecat cu bicarbonatul de sodiu, iar o cantitate mică de nisip este înmuiată în alcool.

După, profesorul coordonator va aprinde acest amestec. 

Cu toate acestea, nu este clar dacă profesorul a respectat acești pași.

Parcul Național Munții Măcinului va fi extins, iar Consiliul Științific a decis reintroducerea lupului, a cerbului carpatin și lopătar

Sursă foto: Facebook/Agent Green
Sursă foto: Facebook/Agent Green

Consiliul Științific al Parcului Național Munții Măcinului a decis creșterea suprafeței strict protrejată a parcului de la 34% la 75%.

În egală măsură, Consiliul a decis reintroducerea lupului, a cerbului carpatin și lopătar.

Prin urmare, Parcul va beneficia de peste 3.450 de specii de floră şi faună, dar şi de suprafeţe importante de vegetaţie stepică.

Parcul Naţional Munţii Măcinului a fost declarat Rezervaţie a Biosferei în anul 1998 și este singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice zonei de stepă se întâlnesc alături de păduri submediteraneene şi balcanice.

Munţii Măcinului au o deosebită importanţă între formaţiunile muntoase de pe teritoriul României, fiind cei mai vechi munţi din România

Se introduce o haită cu cinci, şase indivizi, din care obligatoriu o femelă alfa care va desemna masculul alfa. Va fi o monitorizare permanentă să vedem dacă spaţiul pe care-l asigură şi componenta faunistică de sub specia cheie, lupul, sunt suficiente. Pentru asta va trebui să aducem nu doar lupul, ci să fim atenţi şi la competitori, iar şacalul este competitorul principal. Dorinţa noastră nu e de a-l elimina, ci să-i fie inhibat instinctul de a se reproduce, astfel încât controlul să fie deţinut de lup. Exemplarele de lup vor fi aduse din zona Vrancei şi vor fi atent monitorizate timp de doi ani”, a explicat Viorel Roşca, Directorul general al Administraţiei PNMM.

Directorul general al Administraţiei PNMM: ”Vor fi garduri electrice și, unde va fi nevoie, vor exista compensaţii pentru prejudiciile aduse animalelor domestice”

În timpul şedinţei, membrii Consiliului ştiinţific au aprobat şi extinderea suprafeţei strict protejate din parcul național meționat  de la circa 4.000 de hectare, cât este în prezent, la aproximativ 8.500 de hectare.

Acest lucru înseamnă că pe circa 75% din suprafaţa parcului vor fi interzise activităţile de exploatare a resursei naturale.

Membrii Agent Green au precizat că ideea reintroducerii lupului în Parcul Naţional Munţii Măcinului a mai fost vehiculată şi în urmă cu circa 10 ani, însă, până în prezent nu s-au făcut evaluări ale stării habitatelor. De mai mulţi ani, populaţia din comunităţile învecinate parcului reclamă creşterea exemplarelor de şacal.

Cutremur în Indonezia: peste 40 de persoane au murit și alte 700 sunt rănite

Sursă foto: Twitter/ BNPB Indonesia
Sursă foto: Twitter/ BNPB Indonesia

Un cutremur a lovit principala insulă indoneziană Java, în urma seismului pierzându-și viața peste 40 de persoane, transmite BBC.

Potrivit oficialilor, alte câteva sute de persoane sunt rănite și necesită intervenția medicilor.

Cutremurul a avut magnitudinea 5.6 și a lovit orașul Cianjur din Java de Vest, la o adâncime mică de 10 km, potrivit datelor US Geological Survey.

Cutremurul a putut fi simțit în capitala Jakarta, la aproximativ 100 km distanță. Oamenii din clădirile foarte înalte au fost evacuați, în regim de urgență

Zona în care s-a produs cutremurul este dens populată și predispusă la alunecări de teren. În plus, casele sunt foarte prost construite.

Salvatorii au încercat să evacueze oamenii din clădirile prăbușite și au reușit să salveze o femeie și un copil, arată rapoartele locale.

Herman Suherman, șeful administrației din orașul Cianjur, a declarat presei locale că mai mult de 40 de persoane au fost ucise

Victimele provin din mai multe zone din țară. Aproximativ 700 de persoane au fost rănite. Ambulanțele continuă să transporte vicitimele din mediul rural la spitalele din orașe. Sunt multe familii din sate care nu au putut fi evacuate”, a declarat Suherman pentru Kompas TV, potrivit BBC.

Anterior, agenția de știri AFP l-a citat, spunând că majoritatea rănilor au fost fracturi osoase. Mai multe persoane încă se află prinse în interilorul clădirilor.

În regiunea Cianjur, mai multe case și magazine au fost complet distruse.

De asemenea, zeci de clădiri au fost avariate, printre care un spital și un internat islamic.

200 de voluntari au participat la prima plantare din Pădurea Comunitară Cama

Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde/Mihai Solovastru Photography
Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde/Mihai Solovastru Photography

200 de voluntari au participat, în cursul zilei de sâmbătă, la prima plantare a toamnei din Pădurea Comunitară Cama.

Alături de voluntari, au fost prezenți și membrii comunității giurgiuvene, donatorii individuali și reprezentanții companiilor partenere.

Asociația Mai Mult Verde a precizat că, în Giurgiu, au fost plantați primii 5.000 de puieți donați în cadrul programului ”Fă Cadou un Copac”.

O mențiune specială pentru cei 30 de elevi de la Școala Mihai Eminescu din Giurgiu și pentru studenții Facultății de Georgrafie din cadrul Universității București care au ales să planteze alături de noi”, au transmis membrii asociației pentru protecția mediului, prin intermediul unui comunicat postat astăzi, 21 noiembrie, pe contul de Facebook.

Cei 15.440 de copaci donați anul acesta prin programul ”Fă cadou un copac” vor deveni parte integrantă din Pădurea Comunitară Cama, o pădure a comunității și a diversității

Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde/Mihai Solovastru Photography

Membrii asociației Mai Mult Verde au mulțumit tuturor celor prezenți sâmbătă la Giurgiu și celor peste 200 de donatori și persoane fizice care au ales să facă un cadou verde persoanelor dragi.

Mulțumim companiilor care ne-au susținut anul acesta eforturile de împădurire: Turbomecanica S A, EY Romania, Rhein Vision, SYKES Romania, Farmaceutica REMEDIA S.A., Enviro Pack Consult, Cms Cameron McKenna, 123FormBuilder, Ergoliv, Adinish.com, Anais, Loop Yoga, Turnul Artelor”, au adăugat reprezentanții asociației.

Ministrul Budăi, în vizită astăzi în Parlament, la „Ora Guvernului”

Sursa: Facebook

Astăzi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, este așteptat în Parlament – la Camera Deputaților, pentru a discuta despre jalonul privind pensiile speciale.

„Evenimentul” este anunțat de altfel oficial, pe pagina Camerei Deputaților, drept „dezbateri politice” privind „Stadiul îndeplinirii Jalonului 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă- Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale – şi care sunt paşii concreţi făcuţi de Ministerul Muncii pentru a duce la îndeplinire la timp acest angajament”.

Nu este o vizită care să îl ia pe nepregătite Marius Budăi, dat fiind că încă de la începutul lunii USR a transmis o solicitare pentru ca ministrul să vină la „Ora Guvernului”. Pe 9 noiembrie, USR arăta că ar cam fi timpul pentru explicații, dat fiind că jalonul în discuție, 215, are termen de îndeplinire 31 decembrie.

Suntem în 9 noiembrie și nu mai este mult timp, nu știm ce planuri are Guvernul PSD-PNL cu acest jalon important. Toată societatea așteaptă să vadă cum va fi soluționată această problemă, care sunt intențiile Guvernului și calendarul”, declara la acel moment Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

Cu toate acestea, la momentul în care a fost audiat pentru portofoliul de ministru al Muncii, în actualul Guvern, Budăi arăta că „indemnizaţiile speciale nu sunt ale Ministerului Muncii. (…) Împreună cu specialiştii din cadrul Ministerului Muncii şi din cadrul Casei Naţionale de Pensii, dacă se va dori expertiza noastră o vom pune la dispoziţie. (…) Nu Ministerul Muncii gestionează aceste pensii”.

În cazul în care și-a schimbat optica și va da explicații la „Ora Guvernului”, Marius Budăi ar avea totuși ce să spună, dat fiind discuțiile privind analiza Jalonului 215.

Comisia Europeană, de acord cu prelungirea programului „Sprijin pentru România”

Comisia Europeană (HotNews)

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a făcut public faptul că, în urma unor discuții recente, Comisia Europeană a fost de acord cu prelungirea programului „Sprijin pentru România”, prin care se oferă vouchere sociale în valoare de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde.

Discuțiile, potrivit unui comunicat de presă, au fost purtate între delegația MIPE, condusă de ministrul Marcel Boloș, și reprezentanți ai CE, dat fiind că existau anumite nelămuri privind închiderea negocierilor cu Executivul European pentru Politica de Coeziune aferentă perioadei de programare 2021–2027.

Din ce se arată în comunicat, România ar ști ce să facă acum pentru ca toate cele 16 Programe Operaționale să fie aprobate până la finele anului și să primească fonduri europene, iar țara noastră să nu piardă aproximativ 5,2 miliarde euro din totalul alocării de peste 30 de miliarde.

Astfel, în afară de asigurările legate de „Sprijin pentru România”, oficialii spun că de la Bruxelles s-a primit undă verde și pentru ca Guvernul să aloce fonduri pentru a sprijini populația vulnerabilă prin suportarea unei părți din costurile cu facturile la energie, fie ea termică, gaz sau curent electric.

Reprezentanții Comisiei Europene ne-au oferit garanții că până la finalul acestui an vom avea toate cele 16 programe aferente perioadei 2021–2027 aprobate. Negocierile la care am luat parte salvează practic Romania de pierderea a circa 5,2 miliarde de euro din totalul alocării de aproximativ 30 de miliarde de euro din Politica de Coeziune.

Aceasta reprezintă alocarea aferenta anului 2022, precum și un sfert din alocarea comunicată inițial României pentru anul 2021. De asemenea, am convenit să implementăm sprijinul pentru plata facturilor în rândul persoanelor vulnerabile și continuarea programului „Sprijin pentru România”.

Mulțumesc tuturor colegilor implicați în programarea și negocierea Acordului de Parteneriat și a programelor, pentru finalizarea cu succes a acestui proces, pe care l‑am început în primul meu mandat la MIPE. Munca lor se vă transpune în investiții majore și noi locuri de muncă pentru oameni.

Mai departe, trebuie să capacităm toți actorii – administrație publică centrală și locală, instituții publice, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile – pentru a fi sigur că maximizăm rezultatele oferite de aceste oportunități, prin care putem schimba cu adevărat România”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Acum, că s-au întors în țară și teoretic ar ști ce e de făcut, oficialii noștri arată că în următoarea perioadă vor fi transmise și a variantele finale pentru Programul Sănătate, care au o valoare de peste 23 de miliarde de euro, cu finanțare integrală din Fondul European de Dezvoltare Regională – 17,8 miliarde euro, Fondul de Coeziune – 3,53 miliarde euro și Fondul de Tranziție Justă – 2,1 miliarde de euro.

România va avea aprobate în acest an 3 programe operaționale cu componentă socială:

a) Programul Operațional Educație și Ocupare 2021–2027 – cu o alocare de 4,3 miliarde de euro pentru valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii, dezvoltarea competențelor antreprenoriale, reducerea abandonului școlar, economie socială și creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic/dual.

b) Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 – cu o alocare de 4,1 miliarde de euro pentru sprijinirea persoanelor defavorizate prin vouchere sociale, programe de tip „masă caldă”, servicii sociale pentru persoane cu dizabilități și copii aflați în risc de separare față de familie, vârstnici și alte grupuri vulnerabile, inclusiv investiții în infrastructură socială și locuințe sociale.

c) Programul Sănătate – cu o alocare de aproximativ 2,8 miliarde de euro fonduri europene + cofinanțare națională și împrumut al Băncii Europene de Investiții (în total peste 5 miliarde de euro) pentru formarea și specializarea de înaltă calificare a personalului medical, activități de cercetare și dezvoltare în domeniu medical, precum și prevenție medicală pentru diferite categorii de grupuri vulnerabile”, se mai detaliază în comunicat.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
22.1 ° C
23.1 °
22 °
47 %
2.2kmh
0 %
mar
25 °
mie
24 °
J
25 °
vin
25 °
S
22 °

Ultimul articol

Vot pe moțiune: Guvernul Bolojan a căzut!

Ilie Bolojan nu mai este premier al țării, conform rezultatului votului încheiat în urmă cu doar câteva momente, în Parlament. Moțiunea de cenzură depusă de...

Jurnaliști ai RTV, obligați de instanță la plata de despăgubiri; UZPR: „Libertatea de exprimare...

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) critică o decizie prin care instanța de judecată a stabilit că trei dintre jurnaliștii postului Realitatea TV trebuie...
Sursa foto: Pixabay

Româncă stabilită în Austria, acuzată că a ameninţat cu moartea un procuror din Ilfov

Un procuror din Ilfov a fost amenințat în mod repetat cu moartea, în contextul soluționării unui dosar de omor. Autoarea presiunilor și intimidărilor, o femeie,...