Cristi Vasilică Dănileț, judecătorul care a reușit „performanța” de a fi exclus din magistratură de trei ori, a fost primit cu brațele deschise peste Prut.

De luna aceasta, Dănileț a devenit oficial cetățean al Republicii Moldova, grație unui decret semnat de președintele acestei țări, Maia Sandu.

Potrivit actului în cauză, cetățenia a fost acordată „în temeiul art. 88 lit. c) din Constituția Republicii Moldova și al art. 24 alin. (2) din Legea cetățeniei Republicii Moldova“. Prin același decret, cetățenia Republicii Moldova a mai fost acordată și altui român.

Prin decret se stabilea totodată și că „intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova“. Adică în aceeași zi, 11 noiembrie: „Se acordă cetățenia Republicii Moldova următoarelor persoane: Danileț Vasilică-Cristi, născut în 1975 în România”.

În România, în iulie, judecătorul care soluționa dosare la Tribunalul Cluj a fost exclus pentru a treia oară din magistratură de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară, cu majoritate de voturi, pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență.

Anterior, în luna mai, aceeași secție decisese pentru a doua oară că magistratul trebuie să fie „out” din sistem, prima soluție de acest fel fiind dată în decembrie 2021.

Între timp, între primele două excluderi, în aprilie, Dănileț a fost propus de USR pentru unul dintre fotoliile libere de la Curtea Constituțională a României.

Articolul precedentMinistrul Familiei: ”Trei din zece copii merg întotdeauna flămânzi la culcare, în mediul rural”
Articolul următorCoaliția de guvernare, consens: 3.000 de lei salariul minim, pensii majorate cu 12,5%