Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România), a vorbit din nou ieri despre modul în care țara noastră – mai bine spus autoritățile – au înțeles să beneficieze de fondurile pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziție, semnalele de la Bruxelles nefiind tocmai de bun augur pentru România.
Prezentă la Bihor, Corina Crețu a subliniat că, în acest moment, țara noastră nu stă bine în ceea ce privește absorția fondurilor europene, deoarece „suntem foarte întârziați și cu PNRR-ul, suntem foarte întârziați și cu programele operaționale 2021 – 2027”.
De altfel, încă din luna mai aceasta arăta că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă „o şansă istorică pentru că vine în plus faţă de alocaţiile pe care România oricum le avea ca membră a Uniunii Europene, care sunt de peste 30 de miliarde de euro”. Însă în atâtea luni, pare că nu s-a schimbat nimic.
„Banii nu au fost niciodată o problemă, ci lipsa proiectelor, lipsa de viziune. 18 ţări folosesc deja toate instrumentele la dispoziţie, noi suntem în faza în care de-abia obţinem aprobările şi, din păcate, nu avem proiecte.
Deci Comisia se plânge de lipsa proiectelor mai ales pe fondurile clasice, pe 2021-2027, pentru că tot ce era mai avansat s-a mutat pe PNRR. Vor fi pentru prima oară opt programe regionale operaţionale, un program destinat sănătăţii, un program de mediu, un program de agricultură şi Fondul pentru o tranziţie justă. (…)
Pe timpul când am fost comisar, am încheiat exerciţiul financiar 2007 – 2014 cu 92,8%, la ora actuală pe 2014 – 2020 rata de absorbţie este de 68%. Dar pentru că s-a făcut în Parlamentul European o derogare, Guvernul poate deconta toate cheltuielile legate de refugiaţi din fonduri europene.
Plus avem aceste şanse istorice, legate de PNRR, unde din păcate suntem foarte întârziaţi, la fel şi cu Programele Operaţionale 2021-2027”, a avertizat Corina Creţu.
Zeci de percheziții în această dimineață pe raza județelor Neamț, Brașov, Ilfov și a municipiului București, într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia și spălarea banilor, în care anchetatorii estimează un prejudiciu de 2 milioane de euro.
Din ce s-a stabilit până acum, ar fi vorba despre o grupare care inițial a fost constituită în București, începând cu luna ianuarie, dar care mai apoi s-a extins în mai multe zone ale țării.
Pentru destructurarea rețelei, sunt efectuate în total 33 de percheziții domiciliare, acțiunea fiind coordonată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor și cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Bucuresti, B.C.C.O. Brașov, S.C.C.O. Neamț, S.C.C.O. Ilfov, I.P.J. Neamț și I.P.J. Ilfov, precum și forțe din cadrul Jandarmeriei Române.
Activitatea grupului infracțional organizat, potrivit DIICOT, are legătură cu comercializarea a diferite mărfuri, totul fiind minuțios pus la punct. Până în acest moment, au fost identificate peste 70 de persoane juridice de pe întreg teritoriul țării, producători sau distribuitori de diferite mărfuri, cărora membrii grupării le-au produs prejudicii materiale.
„Acţiunile de inducere în eroare a persoanelor vătămate au avut loc cu ocazia negocierii, încheierii și derulării unor contracte de vânzare cumpărare mărfuri, pentru care nu a existat niciodată intenția de a le achita, prin transmiterea unor instrumente de plată despre care se cunoștea încă de la completare că nu vor putea fi decontate pentru lipsa disponibilului în cont, în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste”, arată procurorii.
În comunicatul de presă, DIICOT mai precizează și cum au reușit membrii grupării să inducă în eroare persoanele vătămate:
„Într-o primă etapă, membrii grupului au preluat în mod succesiv, prin persoane interpuse, de condiție socială precară, în scopul înlesnirii comiterii infracțiunii de înșelăciune, 3 societăți comerciale, toate cu istoric financiar-bancar și comercial pozitiv, cărora le-au încheiat și asigurări de credit comercial, cu intenția de a crea o aparență de bonitate și stabilitate financiară, astfel încât furnizorii comerciali să accepte livrarea de mărfuri cu plata la termen.
După preluarea societăților, într-o a doua etapă, au fost create conturi de e-mail, prin intermediul cărora au fost lansate cereri de ofertă către diferite persoane juridice, producători sau distribuitori a unei varietăți de mărfuri și produse (de exemplu: autovehicule, combustibili, utilaje, uleiuri, vopseluri şi materiale de construcţie, echipamente de protecţie în construcţii, cherestea, piese auto, aparatură casnică de mică sau mare dimensiune, aparatură electronică şi telefoane mobile, produse de birotică și papetărie, produse alimentare şi produse congelate). Pentru a evita întâlnirea cu reprezentanții furnizorilor și, implicit, identificarea ulterioară de către organele de urmărire penală, membrii grupului au transmis contractele, facturile sau instrumentele de plată prin intermediul altor persoane, prin poștă sau prin e-mail.
Fiecăruia dintre membrii grupului i-a fost atribuită o calitate și o identitate falsă în cadrul societăților comerciale folosite în circuitul infracțional, fiindu-le interzis în mod expres să acționeze în afara “zonei de responsabilitate”. Aceștia au dobândit cunoștințe de specialitate în domeniu și au folosit termeni specifici în discuțiile purtate cu reprezentanții persoanelor vătămate.
Pentru fiecare societate comercială utilizată în activitatea infracțională, au fost închiriate mai multe depozite intermediare, de obicei în mai multe județe din țară, unde mărfurile erau descărcate și ulterior încărcate și transportate către alte puncte de depozitare sau diverși clienți, regula fiind ca marfa să fie livrată direct beneficiarului final, cu excepția situației în care transportatorul era un apropiat al grupului infracțional organizat.
Din cercetări, a rezultat faptul că, în a treia etapă, produsele obținute în mod ilicit au fost valorificate în două moduri: fie au fost vândute, fără documente legale, unor persoane fizice sau juridice la un preț care reprezenta între 40 și 50% față de valoarea de achiziție, fie au fost reintroduse, în mod fictiv, în circuitul comercial, prin întocmirea în fals a unor documente financiar-contabile, în numele altor societăți controlate de grupul infracțional organizat, ascunzându-se proveniența reală a mărfurilor. În acest sens, o parte dintre produse au fost chiar valorificate prin procedura de ofertare publică, fiind achiziționate de către instituții cunoscute din România.
Acționând în această modalitate, prin crearea circuitului de ascundere a provenienței mărfurilor obținute prin înșelăciune, sumele de bani obținute au dobândit o aparență de legitimitate, având în vedere faptul că au fost obținute în urma unor contracte derulate cu instituții publice”.
Comisia de etică a Universitatății Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a făcut public că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode a fost luată la verificat, dezvăluind totodată și concluziile.
„Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual”, a fost susținută de Bode în 2018, la UBB, universitate a cărei Comisii de etică arată astăzi că au fost găsite abateri de la bunele norme de publicare, respectiv erori de citare și unele fragmente plagiate. În total, nu ar fi cine știe ce, adică „aproximativ 1.923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95 %)”, ceea ce înseamnă că Bode este încă …doctor.
„Ținând însă cont că textele originale din care s-au preluat fragmente plagiate sunt citate în text și în referințe (cu o excepție), chiar dacă nu acolo unde trebuie și/sau cum trebuie, nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă a derivat din necunoașterea/ neaplicarea tehnicilor de citare (ex. utilizarea de ghilimele/bloc de text; citare acoperitoare etc.). Acest lucru nu schimbă concluzia că există fragmente plagiate”, a transmis UBB.
Însă în comunicatul asumat sub semnătura prof. dr. Dacian C. Dragoș se arată că sesizarea privind teza de doctorat a vizat strict abaterile de la etica în cercetare, dar „NU a analizat teza de doctorat din punctul de vedere al calității sale, atribut care revine comisiei de susținere a tezei de doctorat și CNATDCU. Comisia a analizat exclusiv aspectele semnalizate extern prin sesizarea 1439/18.10.2022 și cele care rezultă din Rapoartele antiplagiat iThenticate din 2018 și Turnitin din 2022 inițiate de UBB”.
Și, cum este vorba doar despre abaterile menționate, Comisia de etică a propus doar o sancțiune constând în avertisment scris, dar și recomandarea de corectare a tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită. Mai mult nu s-a putut, subliniază Comisia UBB:
„Constatăm însă ca persoana reclamată nu face parte din categoriile prevăzute de lege împotriva căreia se poate aplica o sancțiune referitoare la încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare”.
Ministrul Bode a reacționat însă aproape imediat ce UBB a transmis concluziile Comisiei de etică și a scris, pe Facebook, că „din respect pentru comunitatea academică, împreună cu editura, voi revizui printr-o erată erorile de citare problematice din cele 7 pagini, cu toate că nu am această obligație legală”.
Cu toate acestea, aflăm din comunicat că problemele din teza lui Lucian Bode nu sunt tocmai puține, probleme traduse drept îndepărtarea de „etica științifică”. Astfel, Comisia de etică face referiri la probleme de limbaj ale tezei, în condițiile în care „majoritatea figurilor sunt scanări în engleză fără explicații în română”, în teză sunt citări incomplete care nu pot fi verificate, iar multe din link-urile inserate în notele de subsol nu pot fi accesate pentru verificare, fiind incomplet citate.
„Nu este adecvat să se preia în teze de doctorat sau alte publicații un volum mare de text din alte lucrări, fără o justificare clară si un control al dreptului de copyright.
De asemenea, „traducerile” trebuie tratate în aceeași logica și în plus, pentru a se evita erorile de citare, trebuie asumate explicit fie ca parafrazare, dar cu indicarea adecvată a acestui lucru în lista de referințe (de ex. păstrarea la referință a titlului original alături de traducerea lui), fie ca preluare identică, caz în care se prezintă în ghilimele și textul original tradus.
Parafrazările trebuie să rezulte mai clar din trecerea textului prin filtrul autorului, pentru a arăta înțelegerea proprie de către autor a textului citat”, se mai arată în comunicat.
În continuare, Comisia a avut și o serie de recomandări către școala doctorală unde a fost susținută teza lui Bode, conducătorilor de doctorat și membrilor comisiilor din cadrul acesteia.
Un sac cu bani a fost furat în cursul zilei de marți, 1 noiembrie ac. Concret, este vorba despre o sumă considerabilă: 278 000 de lei. Potrivit surselor zin.ro, este vorba despre banii de pensii pentru locuitorii din Ilfov.
„La data de 1 noiembrie a.c., , un reprezentant al Poştei Române a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, un angajat, şofer transport valori la aceeaşi instituţie, l-a sesizat cu privire la faptul că, în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare a dispărut un sac ce aparţine Poştei Române, în care se afla suma de 278.000 lei, şi care ar fi fost sustras de însoţitorul acestuia, angajat la aceeaşi instituţie.La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii din Chitila pentru efectuarea activităţilor specifice, în cauză fiind identificat delegatul, respectiv un bărbat în vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate.”, a transmis IPJ Ilfov.
Așa cum reiese din comunicatul transmis de oamenii legii, la acest moment se vorbește doar de un suspect, nu și de identificarea concretă a jafului de la Poșta Română sau de recuperarea prejudiciului.
Problemele se țin lanț la Poșta Română. Instituția este vizată și de o anchetă DNA
Deși actuala conducere a Poștei Române anunța o serie de modernizări tehnice-administrative, iată, mașinile instituției care transportă bani nu sunt dotate cu de dispozitive care să prevină furturile/să-i identifice pe autorii acestor jafuri. În această vară, procurorii DNA au demarat o anchetă cu privire la angajările de la Poșta Română. Sunt vizați consilierii ai directorului general, șefi de sucursale regionale sau șefi de direcții. Zin.ro a mai relatat acest lucru, dar actuală conducere a refuzat să răspundă la întrebările noastre, invocând protecția datelor cu caracter personal(GDPR). Menționăm că faptele ilegale care îi privesc pe funcționarii publici sau persoanele care exercită o activitate în folosul public nu sunt informații „interne”, ci se pot comunica în mod deschis. Potrivit surselor noastre, DNA verifică și toate achizițiile Poștei Române de la începutul anului 2023.
Primarul general Nicușor Dan a anunțat că, la termenul limită de depunere a ofertelor pentru cele 20 de centrale de cartier, care a fost ieri, nu s-a prezentat niciun ofertant. Licitația nu va mai fi prelungită deoarece nu mai este timp ca centralele să fie puse în funcțiune până la 1 ianuarie, așa cum prevedea caietul de sarcini, a mai anunțat edilul șef al Capitalei.
De data asta, de vină e… Curtea de Conturi…
Nicușor Dan a explicat că situația ar fi fost cauzată de prețul limită pe care îl putea oferi Municipalitatea, preț ce nu ar fi putut să-l depășească pe cel al energiei furnizate de către ELCEN. „Așa cum v-am spus, nu, răspunsul este negativ. Termenul (… limită de depunere a ofertelor n.r.) a fost ieri. Am fost în situația neobișnuită în care …ăăă… prețul de închiriere pe un an era mai mare decât prețul de producție. Pentru că … ăăă… există o mare cerere de centrale de dimensiunea asta…. ăăă…. și pentru că termenele în care centralele de dimensiunea asta pot să fie livrare sunt mari, a existat un preț speculativ pe închiriere de centrale, care era mai mare decât… ăăă… prețul de producție. Pentru că suntem o autoritate publică cu diferite organe de control care ne urmăresc activitatea, printre care Curtea de Conturi, am… ăăă… singura posibilitate pe care am avut-o a fost să punem un preț de închiriere astfel încât închirierea și montajul să ducă la un preț total de furnizare a energiei termice la nivelul celui pe care ni-l furnizează ELCEN. Asta a redus costul de închiriere și montaj sub ceea ce primisem ca ofertă de la firmele care voiau să ne închirieze și ăsta e motivul pentru care nu s-au prezentat. (…) Una dintre condițiile puse ofertanților din această licitație era ca ele să reușească să funcționeze de la 1 ianuarie. Nu mai e posibil”, a declarat Nicușor Dan.
Astă’ vară primarul general promitea căldură…
În context, trebuie menționat faptul că, pe 30 iunie, primarul general al Capitalei Nicușor Dan promitea montarea, până în iarnă, a unor centrale de cartier, care să asigure căldură și apă caldă pentru zonele deficitare, aflate la capete de rețea, acolo unde agentul termic furnizat de către CET-urile ELCEN nu ajunge la parametrii normali.
„În general problemele sunt la capetele de rețea. Cu cât ești mai departe de CET, cu atât, din cauza presiunii insuficiente, nu ajunge căldura până la capetele de rețea. Și, în sensul ăsta, avem în proiect nou, pentru zece puncte termice, Sectorul 2, pentru șase puncte termice, și Sectorul 1, pentru un număr de puncte termice, niște centrale mici, pe gaz, pentru acele puncte termice, pentru capetele de rețea. Care să fie alimentate de acolo și să ia presiunea de pe rețeaua mare din CET-uri”, promitea Nicușor Dan, pe 30 iunie.
Între timp, Primăria Sectorului 1 – după eșecul generatorului din Cartierul Aviației, de iarna trecută, a renunțat la proiectul centralelor de cartier, în favoarea Municipalității, care a lansat o licitație pentru 20 de centrale de cartier.Acum, Municipalitatea a renunțat, la rândul său, la proiectul centralelor de cartier și, odată cu aceasta, la ambiția de a rezolva problema încălzirii din cartiere aflate la capete de rețea, precum Aviației sau Colentina.
Deputatul Iulian Bulai a vorbit despre cartea scrisă de Angel Tîlvăr, noul ministru al Apărării din România.
Deputatul a precizat că este curios să citească această teză de doctorat, în contextul scandalului tehnoredactării acestei cărți de către angajații Muzeului Vrancei.
Iulian Bulai: ”Nu știu cât de bine este scrisă, dar este profund greșit să obligi pe unii angajați din instituții publice să îți scrie, practic, cartea”
Bulai a explicat că a găsit cartea la Biblioteca Națională. Prin urmare, a completat cererea de scanare a acestei teze de doctorat.
Cu toate acestea, i s-a transmis că procesul de scanare nu va fi gata înainte de final de an.
”Atunci am cerut să consult cartea. Singura de la raft, pe același principiu: fără fotografii ale conținutului tezei. Deja cred că progresăm. Spre deosebire de cazul Bode, la Tîlvăr cartea a apărut în 15 minute”, precizează Iulian Bulai.
Deputat USR: ”Totuși problema este alta: tatăl domnului Tîlvăr făcea parte din ierarhia de top a acestui sistem. Tot ei scriu cărți despre ei, tot ei conduc destinele românilor victime ale acțiunilor părinților lor”
”Tîlvăr abordează o temă importantă, mai ales pentru faptul că statul român comunist se face responsabil de politici antisemite evidente: sute de mii de cetățeni români – etnici evrei au plecat din România în perioada comunistă. România a primit mulți bani pentru aceste permise de plecare din țară”, scrie deputatul USR.
Deputatul a subliniat paradoxul situației, precizând că fiul unui comunist scrie despre abuzurile unui sistem dictatorial.
”Angel Tîlvăr face parte din partidul care a moștenit dictatura comunistă, îl laudă pe Iliescu ca fiind omul de la care a învățat politică, ajunge ministru al Apărării și ar trebui să ne apere de Putin”, conclude deputatul.
Într-un comunicat publicat pe contul de Facebook, ministrul Mediului a precizat că a fost lansat astăzi Programul Prima Conectare.
Prin intermediul acestul program, este sprijinită conectarea populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente.
Pentru Programul Prima Conectare a fost alocată suma de 168 milioane de euro
Potrivit ministrului Mediului, acest program face parte din investițiile și reformele asumate în PNRR privind gestionarea sustenabilă a apei.
”Am alocat 168 milioane de euro pentru acest program, derulat de AFM. Astfel, peste 88.400 de gospodării vor fi conectate la sistemele de apă și canalizare existente. Este un sprijin consistent pentru familiile şi persoanele singure, cu venituri reduse, care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie”, se arată în comunicatul publicat astăzi, 1 noiembrie, pe contul de Facebook.
Cererile de finanțare pot fi depuse începând cu data de 1 noiembrie
În egală măsură, Tanczos Barna a precizat că, începând de astăzi, operatorii de servicii de utilități publice, în parteneriat cu administrațiile locale, pot depune cereri de finanțare pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și apă uzată.
În data de 14 octombrie, AFM preciza că operatorii și primăriile se pot înscrie în programul Prima Conectare, prin care pot atrage fonduri din PNRR pentru conectarea gospodăriilor la sistemul public de apă și canalizare.
Sursă foto: Facebook/Societatea de Transport din București, STB S.A
Societatea de Transport din București, STB S.A, a anunțat că, în perioada 3-6 noiembrie, campusul Universității POLITEHNICA din Capitală devine locul de joacă pentru sute de roboți și pentru cele mai noi tehnologii.
STB S.A: ”Timp de patru zile, pasionații de domenii precum cel al industriei 4.0, al automatizării, al inteligenței artificiale și al roboticii sunt așteptați să participe la ROBOFEST”
ROBOFEST este cel mai mare festival dedicat tehnologiei din Europa. Evenimentul este susținut de Societatea de Transport București, realizat în parteneriat cu asociațiile studențești, prin intermediul voluntarilor.
”Evenimentul își propune să creeze spațiul în care știința se va îmbina cu inventivitatea tinerilor care schimbă lumea”, se arată în comunicatul societății.
În cadrul evenimentului se va desfăşura şi ROBOCHALLENGE, cel mai mare concurs de robotică din Europa, aflat la cea de a – XIII – a ediție.
”Peste 600 de participanți din 15 țări de pe 5 continente au acceptat această provocare. Peste 500 de roboți se vor lupta pentru premiile oferite” au adăugat reprezentanții societății din București.
Societatea de Transport din București: ”Demonstrațiile vor captiva publicul de toate vârstele, iar liderii din industria tehnologiei îi vor teleporta pe cei prezenți la eveniment către viitor”
”Echipa 2SPACE, singura echipă de studenți din România care proiectează și lansează rachete pentru competițiile internaționale, alături de Universitatea POLITEHNICA din București, organizează QUBE2SPACE, prima competiţie de PocketQube-uri din lume destinată elevilor de liceu”, au transmis membrii STB.
”O echipă mixtă Belgia – România a câștigat concursul de soluții pentru amenajarea Parcului Lacul Morii”, a transmis Ciprian Ciucu, edilul Sectorului 6 din București.
Echipa de de arhitecți a câștigat concursul internațional de soluții, iar ideile lor urmează să fie puse în practică anul viitor.
Ciprian Ciucu a precizat că, pentru amenajarea acestei suprafețe liniare de 1.6 hectare, Primăria Sectorului 6, împreună cu Ordinul Arhitecților din România (OAR) au lansat în august un concurs internațional de soluții.
”Nu mai puțin de 11 echipe de arhitecți, peisagiști și urbaniști s-au înscris în cursa pentru cea mai bună idee de amenajare. Proiectele lor au fost analizate și jurizare de către un juriu internațional”, a menționat primarul.
Cum va arăta Parcul Lacul Morii, în viziunea câștigătorului contractului de proiectare
Potrivit edilului, zona care urmează să fie amenajată are 16.6 hectare și pornește de la stăvilarul Ciurel și Parcul Crângași, continuă în paralel cu promenada deja amenajată (pe zona verde dintre dig și case), cuprinde Insula Îngerilor, merge mai departe pe partea de vest a lacului, până la canalul Dâmboviței.
Insula Îngerilor, punctul de atracție al parcului
”Insula Îngerilor, în care nu s-a mai investit de la Revoluție, va prinde și ea viață. De altfel, ea va fi punctul central de atracție al întregului parc. Acolo se vor putea organiza evenimente culturale și sportive, va avea plajă, debarcader și pontoane pentru sporturile nautice. Vegetația de aici va fi una luxuriantă, cu o paletă complexă de arbori, arbuști și flori. După insulă, amenajarea continuă spre vest, cu o mini-pădure urbană, terenuri sportive și traseu de biciclete”, a explicat Ciprian Ciucu.
Tokyo a început să lanseze o schemă de certificate de parteneriat pentru cuplurile de același sex.
În prezent, Japonia este singura țară din grupul G7 care nu recunoaște uniunile între persoane de același sex, transmite BBC.
Cu toate acestea, sondaje recente sugerează că majoritatea japonezilor susțin căsătoria homosexuală.
Mai mulți lideri japonezi au dat dovază, în repetate rânduri, de homofobie
Potrivit unui sondaj realizat în 2021 de postul public japonez NHK, 57% au fost pentru, în timp ce doar 37% au fost împotrivă.
În ciuda acestui sprijin larg răspândit, o instanță districtuală din Osaka a decis, la începutul acestui an, că interzicerea existentă a căsătoriilor între persoane de același sex este constituțională.
După, în octombrie, Noboru Watanabe, un reprezentant local al Partidului Liberal Democrat, a numit căsătoriile între persoane de același sex ”dezgustătoare”.
Certificatele de parteneriat au fost introduse și în alte opt prefecturi din Japonia. Acestea vor permite cuplurilor de același sex să fie tratate la fel ca cuplurile căsătorite în ceea ce privește locuința, medicamentele și bunăstarea
Totuși, acest tip de certificat nu rezolvă problemele precum adopția, moștenirea sau vizele.
Orice persoană cu vârsta de peste 18 ani, care fie locuiește, fie lucrează în Tokyo, are voie să aplice.
În total, 137 de cereri au fost depuse până vineri, 28 octombrie.
A fost semnat Ordinul de aprobare a listelor beneficiarilor de stimulente financiare pentru absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională (sesiunea 2022) și la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022.
Cuantumul stimulentului financiar acordat fiecărui absolvent este în valoare de:
a) 2.000 de lei pentru absolventul învăţământului gimnazial care a obținut media 10 la Evaluarea Națională (pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea 2022);
b) 5.000 de lei pentru absolventul învăţământului liceal, care a obținut media 10 la examenul naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2022).
”În total, lista beneficiarilor cuprinde 237 de absolvenți de clasa a VIII-a și 239 de absolvenți ai ciclului liceal. Sumele aferente stimulentelor financiare sunt transmise de către Ministerul Educației inspectoratelor școlare de unde provin beneficiarii”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.
Nicolae Ciucă i-a felicitat pe elevii care au obținut media 10: ”Apreciem că performanță lor este excepțională și merită evidențiată, stimulată și celebrată”
”Ținând cont că este vorba de tineri absolvenți de gimnaziu, respectiv de liceu cu rezultate remarcabile la învățătură, care au toate șansele să continue să obțină performanțe în învățământul liceal, respectiv în învățământul universitar, apreciem că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util in dezvoltarea lor ulterioară, in domeniul profesional și personal. În contextul menționat anterior, apreciem că performanță lor este excepțională și merită evidențiată, stimulată și celebrată. Acest lucru constituie un semn de apreciere pentru rezultatele lor și o invitație către întreagă populație școlară la un învățământ de performanță înaltă”, a anunțat Guvernul.
Fostul secretar general al PNL, Dan Vîlceanu, avertizează că actuala coaliție de guvernare stă cumva pe un butoi de pulbere.
Într-o intervenție la B1 TV, Vîlceanu a explicat de ce are această convingere, în condițiile în care, deși încă membru PNL, a pierdut din influența pe care a deținut-o în momentul în care a ales „tabăra Cîțu”.
Însă, chiar și în aceste condiții, deputatul a subliniat că, de ceva vreme, partenerii din PSD fac un joc ascuns, încercând să racoleze politicieni liberali cu influență de la nivel local.
„În toate județele în care au președinte de consiliu județean, racolează primarii PNL, știți cum? În stil barbar, cum era vorba aia de când eram noi mici. N-au nicio treabă!
Au fost mai mulți colegi care au pus problema în interiorul partidului și au anunțat conducerea partidului, faceți ceva, adică discutați acolo în coaliție, nu-i normal”, a exemplificat Vîlceanu.
Vîlceanu a făcut câteva comparații din trecutul politic, referitor la modul în care au încheiat „prietenia” alți parteneri de coaliție, acesta fiind de altfel un om care a trecut prin multe schimbări… politice.
Dan Vîlceanu a început ca președinte al Tineretului Social Democrat, funcție pe care a deținut-o în perioada 2006-2009, după care Vîlceanu a trecut la PDL, unde a fost președinte al filialei din Gorj din 2013 până în 2015. Abia anul 2016 l-a prins printre liberali, fiind ales deputat de Gorj, mandat pe care l-a continuat în 2020.
„Eu am mai văzut filmul acesta o dată, când a fost acea alianță PSD – PD-L, dacă vă aduceți aminte, și când s-au apropiat alegerile s-a întâmplat ceva să se rupă, pentru că nu poți să te ții de mână și să îți tragi pumni în cap în campanie, adică noi suntem împreună la guvernare și în campania electorală noi o să spunem, PSD-iștii sunt răi, și ei o să spună, liberalii sunt răi.
E adevărat că jocul acesta funcționează pentru PSD, se vede cu ochiul liber. Eh, la noi nu poate funcționa, la noi nu va putea funcționa. Nu că spun eu, dar această coaliție se va rupe, este evident că se va rupe”, a subliniat deputatul PNL.
S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul.
Nu „pe...
Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies