Cooperare româno-austriacă într-un dosar de furt cu un prejudiciu estimat la sute de mii de euro, concretizată în percheziții domiciliare în Caraș-Severin și Timiș.
La finele anului trecut, pe 10 noiembrie, polițiști ai serviciilor de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin și Timiș, sub coordonarea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Oravița și Timișoara, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, ca urmare a solicitării autorităților judiciare austriece, într-un ordin european de anchetă, pentru a da de urma unor opere de artă valoroase, „dispărute” din Austria.
Ancheta derulată pe teritoriul țării noastre a relevat că autorul furtului este un român, care reușise să iasă din Austria cu 9 tablouri, opere de artă recuperate în urma perchezițiilor la care au participat inclusiv polițiști ai serviciilor criminalistice din cadrul inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin și Timiș, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Perchezițiile au fost efectuate și împreună cu reprezentanți ai Poliției din Austria și ai Ambasadei Republicii Austria în România, cu suportul de specialitate al Direcțiaei Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, fiind astfel indisponibilizate 9 tablouri, ce au fost estimate la peste 320.000 de euro.
Potrivit Pro TV, românul fusese grădinar la proprietarul tablourilor – un pictor austriac, și astfel a reușit să plece din casa acestuia cu operele de artă. Numai că totul a ieșit la iveală atunci când hoțul a divorțat, iar consoarta acestuia, care îi fusese complice, a vrut să vândă o parte dintre lucrări. Așa au ajuns o parte din tablouri la o licitație în Austria și s-a descoperit adevărul, în ciuda faptului că ambii soți au declarat că tablourile le-au fost dăruite de artistul care a murit anul trecut.
„Operele de artă ar fi fost sustrase în urmă cu mai mulți ani, de un cetățean român, din locuința unui artist austriac, fiind aduse ulterior la adresele acestuia din Caraș-Severin și Timiș.
Cele 9 tablouri au fost predate polițiștilor austrieci și transportate pe teritoriul statului de proveniență”, transmit polițiștii.
E complicat ca în acest context să te plasezi în adversitate față de Ucraina, susținută de Statele Unite, NATO, Uniunea Europeană și statele democratice.
De cealaltă parte, Ucraina este mai pragmatică, pentru că a folosit exact contextul războiului cu Rusia și a necesității exportării cerealelor pentru evitarea unei crize alimentare mondiale pentru a mai face câțiva pași importanți în proiectul pe care încearcă să îl pună în practică de aproape 30 de ani, de a avea navigație maritimă pe Canalul Bîstroe și Brațul Chilia până pe Dunăre, la Reni.
În atingerea acestui obiectiv, în ultimii 30 de ani, în care la Kiev au fost și guverne favorabile Moscovei, autoritățile navale din Ucraina au provocat multe tensiuni în relațiile cu autoritățile de navigație din România. Între România și Ucraina a existat un război al pilotajului pe Canalul Sulina, deși prin Convenția Dunării s-a stabilit că numai administrația românească trebuie să desfășoare această activitate. A mai existat „Războiul celui de al 3-lea pavilion” între flotele de la Dunăre ale României și Ucrainei și să ne amintim că navigația pe Canalul Sulina a fost blocată mulți ani de epava navei „Rostock”, sub pavilionul Ucrainei.
Canalul Bîstroe a fost una din principalele căi de navigație sovietice până în 1959
Proiectul de construire a căii de navigație maritimă Bîstroe – Brațul Chilia se bazează pe faptul că Bîstroe a fost printre principalele căi navigabile în zona Gurilor Dunării a URSS, respectiv a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene până în 1959, când navigația pe Bîstroe a încetat din cauza colmatării canalului.
De la acel moment, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană a rămas fără propria cale navigabilă între Marea Neagră și Dunăre, de legătură între mare șiporturile sale Chilia și Ismail, de pe Brațul Chilia și Portul Reni, de la Dunăre, dar navele maritime aveau acces la aceste porturi pe Canalul Sulina, calea navigabilă maritimă stabilită de Comisia Europeană a Dunării, înființată în1856.
Ucraina a semnat Convenția Dunării din 1948, prin care Canalul Sulina a devenit singura cale maritimă între Dunăre șiMarea Neagră
Pe 18 august 1948, statele riverane Dunării au semnat, la Belgrad, Convenția privind regimul navigaţiei pe Dunăre. Prin articolul 2 al Convenției Dunării se convenea că singura cale de legătură între Dunăre și Marea Neagră este Canalul Sulina, așa cum stabilise Comisia Europeană a Dunării, cu sediul la Galați, înființată în baza Tratatului de la Paris, din 1856.
„Regimul stabilit prin prezenta Convenţie se aplică părţii navigabile a Dunării (fluviu) de la Ulm la Marea Neagră, urmând brațul Sulina cu acces la Mare prin Canalul Sulina”, se spunea în articolul menționat al Convenției din 1948.
Convenția Dunării era semnată de URSS, Republica Populară Bulgaria, Republica Populară Ungară, Republica Populară Română, Republica Sovietică Socialistă Ucraina, Republica Populară Cehoslovacă și Republica Federativă Populară Iugoslavia.
În 1954 a fost înființată Comisia Dunării, în locul fostei Comisii Europene a Dunării, care fusese desființată în 1938 de regimul nazist. Comisia Dunării, cu sediul la Budapesta era compusă din reprezentanţi ai Austriei, Bulgariei, Cehoslovaciei, Iugoslaviei, României, Ungariei şi URSS, dar la sesiunile tehnice participau și experţi ai Ministerului Transporturilor din RFG.
În prezent, membrii Comisiei Dunării, sunt Austria, Bulgaria, Croaţia, Federaţia Rusă (?!), Germania, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria, alte nouă state, cu statut de observator, fiind Belgia, Cehia, Cipru, Franţa, Grecia, Muntenegru, Macedonia, Olanda şi Turcia.
În condițiile în care Ucraina a semnat Convenția Dunării, pe Bîstroe și Chilia putea fi doar navigație fluvială, cu pescaje de 2,5 metri
Prin semnarea Convenției Dunării, Republica Sovietică Socialistă Ucraina și-a asumat respectarea regulilor internaționale de navigație pe Dunăre, inclusiv pe aceea prevăzută la art. 2 din Convenție, referitoare la navigația maritimă numai pe Canalul Sulina.
În aceste condiții, pe Brațul Chilia, ca și pe Brațul Sf Gheorghe, e instituit regimul navigației fluviale, în care, potrivit recomandărilor Comisiei Dunării, trebuie asigurată o adâncime de navigație de cel puțin 2,5 metri. Pe Brațul Chilia și Brațul Sf Gheorghe sunt și zone cu adâncimi mai mari, de 10 metri sau mai mult, dar regula adâncimii minime obligă la dragarea albiei în zona pragurilor sau bancurilor de nisip, ca să fie asigurată circulația navelor fluviale.
Cargou maritim pe Dunăre
În conformitate cu prevederile convenției, autoritățile de navigație din Ucraina, puteau executa dragaje de întreținere a șenalului navigabil doar în zonele în care nu era asigurată adâncimea minimă pentru navigația fluvială, de 2,5 metri.
Ucraina a lansat Proiectul „HSR Dunăre – Marea Neagră”, care este „o alternativă la Canalul Sulina de pe teritoriul României”
După destrămarea Uniunii Sovietice, când și-a declarat independența, Ucraina și-a reconsiderat viziunea despre navigația pe Dunăre și și-a propus să aibă propria legătură maritimă între porturile sale de la Dunăre și Marea Neagră. Proiectul era motivat de costurile mari cu taxele de tranzitare a Canalului Sulina.
Taxele de canal îi nemulțumesc și pe armatorii români dar prin ele sunt adunate fondurile pentru asigurarea condițiilor de navigație pe canal. Dacă nu au mărfuri, navele ce tranzitează Canalul Sulina plătesc 0,83 dolari pe „tonă registru net Canal Sulina”, iar dacă sunt încărcate plătesc 1,51 de dolari/tonă.
La începutul anilor 2000, autoritățile de navigație din Ucraina au anunțat Proiectul „HSR Dunăre – Marea Neagră”, cu o lungime totală de 170,36 km șiformat din patru tronsoane: „Bîstroe”, „Marea – Vîlkove”, Vîlkove – Izmailskyi Chatal” și „Izmailskyi Chatal — Reni”.
Pe toate cele patru tronsoane este prevăzută dragarea pentru asigurarea adâncimii de navigație de 7,2 metri. Este aceeași adâncime de navigație prevăzută de Comisia Dunării și pentru navigația pe Canal și pe șenalul de pe Dunărea Maritimă, de la Sulina la Brăila, de 25 de picioare, adică 7,2 metri.
Cargou
Crearea alternativei la Canalul Sulina era precizată foarte clar și în prezentarea Proiectului „HSR Dunăre – Marea Neagră”:
„Proiectul complet prevede dezvoltarea unui canal de transport maritim, care să asigure trecerea navelor cu pescajul de 7,2 m și să reprezinte o alternativă la Canalul Sulina de pe teritoriul României”, se preciza în acel document.
În 1991, navigația pe Canalul Sulina a fost blocatăla „Cotul dracilor” de epava navei ucrainene „Rostock”
Primele tensiuni dintre autoritățile de navigație din România și Ucraina se produceau imediat căderea cortinei de fier. Pe 2 septembrie 1991, navigația maritimă pe Canalul Sulina a fost blocată de scufundarea motonavei „Rostock”, sub pavilionul Ucrainei, în zona „Cotul dracilor”, în apropiere de Partizani.
Scoaterea la suprafață a epavei navei “Rostock” a costat România peste 17 milioane de dolari
După câteva zile, a fost reluată navigația, dar piloții navelor trebuiau să facă manevre complicate pentru a trece navele de „Cotul dracilor”. Scoaterea la suprafață a epavei navei „Rostock” a fost reușită abia prin 2005 – 2006 și costat statul român 5 milioane de euro, plus alte 12,5 milioane de euro penalități.
Declarația unui localnic care a asistat la naufragiu: „Ziceau ceva, că românii nu mai au pe unde să mai treacă”
Epava navei “Rostock” a restricționat navigația pe Canalul Sulina peste 14 ani
În presa din anii ‘90 s-a spus că scufundarea navei „Rostock” a fost un sabotaj pentru blocarea navigației pe Canalul Sulina. Pe 10 noiembrie 2004, cotidianul „România liberă” a publicat un reportaj cu Grigore Fadei, un lipovean din satul Partizani, care a fost martor ocular la naufragiul „Rostock”. Bărbatul le-a relatat jurnaliștilor că „imediat dupa ce nava a eșuat echipajul s-a salvat sărind pe mal, fără sa fie cineva rănit” și „s-au apucat de băut”.
„Beau alcool rafinat cu apă minerală. Vorbeau între ei rusește… credeau că eu nu înțeleg. Da’ eu știu și rușeste. Ziceau ceva, că românii nu mai au pe unde să mai treacă. Așa cred și eu, că au făcut-o intenționat. Au ales chiar și locul cel mai bun, aici, unde canalul este cel mai îngust”, le-a declarat Fadei jurnaliștilor de la „România liberă”.
Războiul „pilotajului pe Dunăre”. Firmele din Reni (Ucraina) au preluat o parte din pilotaj, care era monopolul AFDJ Galați
Pilotajul, respectiv conducerea unei nave pe căi maritime pe Dunăre de la Sulina în portul de destinație și retur, la Marea Neagră, a fost reglementat prin Convenția de la Belgrad din 1948, care la articolele 31-34 prevede înființarea corpurilor de piloți subordonate administrațiilor de pe Dunăre.
„Se alcătuiesc corpuri de piloți pe Dunărea de Jos și în sectorul Porților de Fier, ele depinzând de Administrațiile respective. Regulamentele Serviciului de Pilotaj sunt stabilite de către administrații, conform dispozițiunilor fundamentale privind navigația pe Dunăre”, se spune la articolul 31.
Pilotajul pe Canalul Sulina și pe Dunărea Maritimă este asigurat de Corpul de piloți din cadrul Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, compania care asigură condițiile de navigație pe sectorul românesc al Dunării.
În 1998, conducerea AFDJ a efectuat „restructurarea” companiei prin externalizarea unor activități și a concesionat serviciile de pilotaj firmei World Pilot Services SRL Galați, care preluase zeci de piloți profesioniști de la AFDJ. În 2003, când a expirat contractul de concesiune, AFDJ nu l-a mai înnoit, lăsând World Pilot Services fără activitate. Retragerea concesiunii avea loc după ce în joc intraseră și alte interese, ale „băieților deștepți” din Portul Constanța.
De acest război au profitat și două firme din Portul Reni (Ucraina), aflat la 25 km de Galați. Mulți dintre foștii piloții care lucraseră la AFDJ și World Pilot Services au fost racolați de firmele din Constanța și Reni. S-a ajuns ca pilotajul să fie împărțit: firmele asigurau piloții, iar AFDJ mai avea doar 4 piloți „de siguranță”, pentru cazurile în care firmele nu făceau față comenzilor. De fapt, AFDJ era cu cheltuielile, pentru că asigura transportul piloților la nave, iar firmele din Constanța și Reni erau cu încasările.
AFDJ Galați și-a reluat activitatea de pilotaj, în condițiile prevăzute de Convenția Dunării, abia pe 1 iulie 2017. În prezent, AFDJ câștigă anual din pilotaj între 12 și 14 milioane de lei, adică apropape 3 milioane de euro.
Războiul „celui de al 3-lea pavilion”, între armatorii din România și Ucraina
În urmă cu cincisprezece ani, pe Dunăre se desfășura un veritabil război rece între armatorii din România și cei din Ucraina, care recurgeau la „artificii” pentru a obține contracte de transport pe care trebuiau să le efectueze nave românești.
Unul din aceste „artificii” era încălcarea „Regulii celui de al treilea pavilion”, introdusă prin Convenția de la Bratislava, care impunea că au prioritate la efectuarea unui transport de mărfuri navele din țara portului de încărcare sau navele din țara portului de destinație. Dacă niciuna dintre cele două flote nu poate efectua cursa, transportul poate fi efectuat de nave aparținând unui al treilea stat, sub „al treilea pavilion”.
Navele ucrainiene preluau ilegal transporturile încărcate de la Agigea către Germania, în momentul încărcării fiind întocmite documente din care rezulta că marfa are ca destinație porturile ucrainene de la Dunăre, Reni sau Ismail, iar după ce transportul părăsea Canalul Dunăre – Marea Neagră, intrând pe Dunăre, erau întocmite alte documente, cu destinația reală spre Germania. Astfel, firmele românești de transporturi de mărfuri pe Dunăre au înregistrat pierderi economice importante, de milioane de euro.
În 2004 au început dragajele, iar prin 2007 – 2008 exista deja navigație maritimă pe Canalul Bîstroe
Ca urmare a acestor amenințări, Ucraina a sistat temporar lucrările, dar le-a reluat în noiembrie 2006 pe un sector de pe teritoriul Ucrainei, pe care s-a și navigat începând din aprilie 2007.
După ce partea română a aflat de aceste lucrări, Ministerul de Externe de la București a început demersurile pentru impunerea unor măsuri în concordanță cu dreptul internațional, invocând protejarea ecosistemului din Delta Dunării în conformitate cu Convenția de la Berna privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa și Convenția Ramsar referitoare la protecția zonelor umede de importanţă internaţională, dar și Convenția de la Belgrad.
„În ceea ce privește aspectele de navigație, derularea lucrărilor pe Brațul Chilia trebuie să fie conforme regimului frontierei de stat. Pe porțiunea Dunării de Jos trebuie avut în vedere regimul de navigație stabilit prin Convenția de la Belgrad”, se spunea în demersurile ministerului român de externe.
Ucrainienii nu au dat atenție acestor demersuri și și-au văzut de ale lor. În 2007, pescajul de trecere era de 4,5 metri, în iunie 2008 era 4,8 metri, iar după dragajele din iulie 2009 la gura Bîstroe pescajul a fost mărit la 5 metri.
Au fost înființate și autoritățile de navigație pe Bîstroe. Canalul a intrat în administrarea Autorității Porturilor Maritime din Ucraina, de siguranța navigației se ocupă compania de stat „Derzhhidrohrafiya”, iar serviciile de pilotaj se ocupă compania ucraineană de stat „Delta Lotsman”.
Proiectul Canalului Bîstroe a provocat un val de reacții internaționale, dar Ucraina a continuat dragajele
Dragarea Canalului Bîstroe pentru asigurarea adâncimii necesare pentru circulația navelor maritime a fost întâmpinată cu proteste, deoarece e afectată Delta Dunării, care este sit al Patrimoniului Mondial UNESCO din 1991.
În 2004, Comisia Europeană a emis o „Declarație privind deschiderea canalului Bîstroe în Ucraina”: „Comisia Europeană regretă profund deschiderea la navigație raportată a porțiunii inițiale a canalului Bîstroe între Dunăre și Marea Neagră. Traseul canalului trece printr-o zonă special protejată din Patrimoniul Mondial UNESCO din Delta Dunării, care face, de asemenea, obiectul Convenției internaționale Ramsar privind protecția zonelor umede”, se spunea în declarația Comisiei Europene.
În mai 2005, părțile din Convenția de la Aarhus au convenit asupra sancțiunilor împotriva Ucrainei. Pentru a nu suporta aceste sancțiuni, Ucraina a anunțat oprirea temporară a proiectului, dar ulterior au fost reluate dragajele.
În iunie 2011, statele participante la Convenția de la Espoo au reconfirmat că Ucraina încalcă în continuare Convenția prin proiectul Canalului Bîstroe, considerând că rămâne în vigoare avertismentul adresat Ucrainei în 2008.
Ca de fiecare dată, Ucraina a sistat lucrările temporar, după care le-a reluat pentru a-și finaliza proiectul alternativei la Canalul Sulina.
Groapa agregate minerale Targsorul Vechi - Prahova
Articolele din Observatorul de Prahova anunțau, cumva pe bună dreptate, că zona de lângă Târgșorul Vechi, Prahova, e pe cale să devină o mare groapă de gunoi. Nu aveam nici cea mai mică idee despre ce aș putea găsi acolo. Inițial am fost tentat să merg incognito, însă, dacă lucrurile ar fi stat așa, era clar că cineva trebuia să-și spună punctul de vedere.
Am luat legătură cu proprietarul gropii, adică cu Ninel Alexandru, cel care deține și Woma Construct. Am fost surprins de faptul că primul lucru pe care l-a spus a fost că mă așteaptă acolo, la fața locului, pentru a mă convinge de adevăr.
Câteva zile mai târziu am ajuns la groapă fără un anunț prealabil
L-am sunat pe Ninel Alexandru cu câteva minute înainte de a ajunge și am decis să mergem împreună la locul faptei. Nu departe de șoseaua principala (DN 1A), praful provocat de traficul mașinilor de mare tonaj se vede de departe. Era clar că în zonă se lucrează. Voiam să văd și să filmez mașini de 20 de tone pline cu gunoi cum, în mod ilegal transportă și depozitează deșeuri destinate gropilor de gunoi autorizate. Apropiindu-mă însă, am văzut camioane de 20 de tone care cărau moloz din construcții sau demolări și pământ. Câteva sute de metri mai spre vest de groapa lui Ninel Alexandru am văzut cum iau naștere două…bazine (?) imense în care era apă. Înțeleg că acolo va fi o fermă piscicolă.
Pe marginea drumului din pietriș, frumos adunate erau deșeurimenajere
Pe toată lungimea drumului, pe ambele părți, din loc în loc, erau grămezi mici de deșeuri. Că erau saci cu gunoi menajer sau că erau saci cu deșeuri reciclabile, ori pur și simplu gunoi, nu aveau ce cauta acolo. “Uite, se vede cum primăria a făcut iar curat pe aici. Mai facem și noi, cei care lucrăm aici, mai face și primăria…” mi-a spus Ninel Alexandru. Peisajul era din ce în ce mai urât. Într-un final, intrăm pe groapa despre care citisem.
“Aici deja am astupat”
Groapa agregate minerale Targsorul Vechi – Prahova
Pe ambele părți ale drumului erau săpate șanțuri de aceeași lungime cu drumul. “Aici a săpat primăria pentru a împiedica mașinile care vor să descarce ilegal în groapă, să pătrundă. Da, este o metodă care funcționează pentru că nu se mai încumetă să intre cu mașinile spre gropi pentru că ar rămâne în aceste șanțuri”. În România anului 2023 când toți vorbim despre inteligența artificială și despre digitalizare, Primăria Târgșorul Vechi se apară (din caua lipsei de fonduri) cu tranșee de cei care aruncă deșeurile pe câmp ori în gropile lăsate neastupate.
Am ajuns și la groapa despre care citisem. Recunosc, nu-mi imaginam că poate fi atât de mare. Dezastrul lăsat în urmă de cei care au exploatat gropile pentru “agregate minerale” (pietriș) pentru construirea autostrăzii A3 București – Ploiești, se vede, e adevărat, din avion.
“Uitați, de acolo, de unde am intrat, după gardul ăla, până aici, am astupat. Groapa era până la gard”. Dacă nu mi-ar fi spus, sincer, nu mi-aș fi dat seama. Terenul era drept și părea stabil. Era acoperit cu pământ, nu se vedeau resturi din demolări ori alte deșeuri.
De unde vine mirosul?
M-am uitat cu mare atenție în groapă, acolo unde se vedea că se lucrează la umplere. Am căutat cu privirea o pungă de plastic, ceva deșeuri care nu aveau ce căuta acolo…nu am văzut așa ceva. În articolele pe care le citisem era vorba despre “mafia gunoaielor” și despre mirosuri insuportabile. Pot înțelege că mafia gunoaielor făcea alte planuri atunci, și clar, pentru alte locații, dar nu pot înțelege cum mirosurile insuportabile dipăruseră și ele. Am vrut să văd și partea opusă a gropii care era la aproape 1000 de metri de locul în care ne aflam atunci. Ajunși acolo am găsit și sursa mirosului. Trei grămezi de compost. Da, în groapa respectivă ajunge și compostul care ajută la completarea spațiilor dintre molozul din demolări, la stabilizarea acestuia, dar, cel mai important, ajută la refacerea sănătății terenului.
Peste câțiva ani, datorită compostului, când groapa va fi total acoperită, poți să speri că vei mai planta ceva pe terenul respectiv. Altfel, pentru a reda terenul agriculturii, va trebui să folosești probabil mai mult îngrășământ (chimic) pentru a ajuta la creșterea plantelor.
De unde vine fumul?
Reclamațiile oamenilor vecini cu groapa se refereau și la “fum din arderi” ilegale de deșeuri. Explicația dată de Ninel Alexandru a fost una de bun simt: “…ora la care au văzut dumnealor fum era una matinală. Compostul avea o temperatura mai mare decât cea a mediului înconjurător în acel moment, și se elibera abur”.
Polițiștii care au ajuns la fața locului au constat acest lucru. Garda de Mediu a venit, nu a găsit urme de arderi, s-a convins că fumul era de fapt abur.
Dezastrul ecologic de la Târgșorul Vechi este incontestabil. Faptul că probabil, aceste gropi se fac în continuare în zonele în care România construiește autostrăzi trebuie să fie atent monitorizat și verificat periodic. Degeaba îl bagi la închisoare (dacă îl mai prinzi vreodată) pe vinovat pentru că echilibrul natural a fost stricat pentru zeci de ani.
Cei care sunt obligați să urmărescă aplicarea acestor aceste legi, să le îmbunătățească, să le aplice, de cele mai multe ori sunt oameni fără experiență, numiți politic, degrabă bucuroși să-i facă pe plac stăpânului care i-a pus în acel loc “călduț”. Cu astfel de scăpări legislative, cu astfel de oameni în funcții cheie, cu astfel de mentalități învechite, România nu va putea prea curând să emită pretenții de a sta la aceeași masă cu celelalte țări europene. Înainte să ne “distrugă străinii”, ne distrugem noi, și o facem cu simț de răspundere.
Astăzi a fost votul pe moțiunea simplă depusă de USR&Forța Dreptei împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, vot care a adus o surpriză din „aripa” PNL.
Cândva președinte al TSD Gorj, între 2006 și 2009, deputatul Dan Vîlceanu, actualmente PNL, a votat pentru demiterea lui Budăi, nu din greșeală, cum poate s-ar crede, ci cumva asumat.
Fost ministru de Finanțe în Guvernul Cîțu, iar pentru o scurtă perioadă și ministru al transporturilor și infrastructurii, Vîlceanu a explicat pe Facebook poziționarea sa, declarând sus și tare că este pro moțiune, pe considerentul că ministrul PSD al Muncii într-adevăr a eșuat.
Moțiunea intitulată „Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale” a fost respinsă cu 86 de voturi, 177 împotrivă și 4 abțineri, însă chiar și a așa, a obținut 30 de voturi în plus față de numărul semnatari. Iar în postarea de pe Facebook, Vîlceanu leagă votul său de faptul că, de la o pensie medie de 1.500 de lei în 2020, în 2021 s-a ajuns la 1.666, iar în 2022 abia la 1.734 de lei.
„Pensia medie a crescut cu 166 de lei de la 2020 la 2021 și cu doar 68 de lei de la 2021 la 2022. În plus, inflația a fost 5% în 2021 și 14% în 2022.
Ieri, la dezbaterea moțiunii simple, ministrul PSD Marius Budăi spunea că pensionarii trăiesc mai bine de când a venit PSD la guvernare. Având în vedere datele de mai sus, mă tem că iar a mințit în plenul Camerei Deputaților.
Același ministru a mers la protest în fața Palatului Victoria împotriva Guvernului din care face parte, a întârziat reforma pensiilor speciale și a pensiilor din sistemul public de pensii, generând un risc de pierdere a fondurilor din PNRR.
În plus, am aflat din presă și comportamentul la adresa femeilor, care nu e demn de un ministru.
Având în vedere toate cele menționate mai sus, astăzi, la votul pentru moțiunea simplă împotriva ministrului Budăi puteți să intuiți cum am votat. Am votat pentru demiterea ministrului Marius Budăi”, explică Dan Vîlceanu.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) găzduiește săptămâna aceasta în curtea instituției Târgul de Primăvară, eveniment organizat de Asociația „Produs de Cluj”.
Din ce explică MADR, târgul este parte a campaniei de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, având și o denumire: „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”.
Târgul începe chiar mâine, 8 martie, și își va închide „porțile” duminică, 12 martie, toți cei interesați având acces liber. Până în acest moment, Ministerul Agriculturii spune că la eveniment și-au anunțat prezența peste 30 de producători și artizani locali, din regiunea de Nord Vest și Centru a României.
„Asociația „Produs de Cluj” promovează, prin intermediul târgurilor naționale și internaționale, de peste 10 ani, preparate alimentare realizate de mici întreprinzători locali, obținute din materie primă provenită din microfermele proprii și de la fermieri din zonă, punând în valoare brandurile regionale și nu numai.
În cadrul acestui târg vor fi expuse produse atestate tradițional din categoria panificație și patiserie (pâine de casă cu cartofi, chec de casă, colac cu nucă), dar și produse care au dobândit mențiunea „produs montan” din categoria lactate, fructe și legume procesate și multe altele.
Vizitatorii se vor bucura de o ofertă variată, având posibilitatea de a degusta și achiziționa preparate din carne, lapte, fructe și legume, dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, uleiuri presate la rece, produse de patiserie, produse apicole, țuică și vin, obținute de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.
Specificul zonei Ardealului va fi reprezentat de meșterii artizani care vor expune costume populare, sculpturi în lemn, pielărie sau sticlă, precum și renumitele păpuși artizanale, îmbrăcate în port tradițional românesc.
De-a lungul celor cinci zile de târg, între orele 9.00-19.00, vizitatorii vor putea lua parte la spectacole și la recitalurile ansamblurilor folclorice, susținute de interpreți renumiți.
„Târgul de primăvară” le va da ocazia tuturor celor care ne vor vizita să cumpere pentru cei dragi flori specifice acestui anotimp de la florarii români care se vor afla în curtea ministerului”, transmite Ministerul Agriculturii într-un comunicat de presă.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a ținut să asigure din nou că social democrații o vor susține fără rezerve pe Gabriela Firea la Primăria Capitalei, în perspectiva alegerilor locale care vor avea loc anul viitor.
Declarațiile lui Ciolacu au fost oferite la România TV, acolo unde președintele PSD a abordat mai multe subiecte „fierbinți”, inclusiv scenariile legate de candidaturile din 2024, atât la locale, cât și la prezidențiale.
Totodată, Marcel Ciolacu a explicat că nu vor fi surprize nici în ceea ce privește rotativa guvernamentală, dat fiind că există un acord politic care va fi respectat cu siguranță, dar și că „categoric există o decizie în PSD ca eu sa fiu desemnat premier”. Mai mult decât atât, liderul PSD a opinat că actuala formulă de guvernare are ceva șanse să „supraviețuiască” și după 2024.
„Eu consider că a fost decizia corectă ca PSD să intre la guvernare, o dovedesc și cifrele. Cred că până în 2024 trebuie să stăm în această coaliție și, după părerea mea, ar trebui să facem coaliție și după 2024, dacă românii ne vor vota și vor crede în acest proiect politic. (…)
Nu cred că domnul președinte nu a știut de acest acord politic. Constituțional, președintele desemnează premierul la propunerea unei majorități. Majoritatea există și este exclus să am temeri că domnul Ciucă nu-și va prezenta demisia.
Sunt total de acord că nu trebuie făcută rotația pe 25 mai. Suntem politicieni, domnul premier își va prezenta demisia la momentul potrivit. Avem pașii și avem deja totul stabilit”, a asigurat liderul social democrat.
Cât despre candidatul PSD la prezidențiale, Ciolacu a dat de înțeles că va fi o desemnare democratică, în interiorul partidului. Singurul lucru cert este că în PSD nu există alt potențial candidat la Primăria Capitalei în afară de Gabriela Firea.
„În acest moment este o decizie corectă în PSD să se desemneze o mână restransă de oameni pentru președinție. Cei care doresc, să vină în partid. O să fie alegeri în fiecare județ pentru desemnarea câștigătorului.
S-a terminat cu timpurile în care o mână de oameni decid candidatul. S-a dovedit că am lucrat greșit 20 de ani și am tot pierdut. Schimbăm și plasăm decizia la primari. Vă spun că România are nevoie, și după 20 de ani, va avea un președinte de stânga. (…)
PSD este un partid viu, cu personalitate. Este disciplinat. Întotdeauna luptele în PSD au fost înainte de alegerea președintelui partidului, nu după. Veți vedea că va exista o competiție reală pentru desemnarea cadidatului la presedinție. (…)
La Capitală PSD are candidat, se numește Gabriela Firea. Primul cerc de conducere în PSD este Marcel Ciolacu, Grindeanu, Firea și Paul Stănescu.
Acum trebuie să mă cert cu Firea și Grindeanu pentru că-i scot din Guvern? Doamna Firea este bătut în cuie candidatul PSD la Primăria Capitalei. Vreți să ieșim în oraș să vedem ce a făcut Nicușor Dan?
E vreun dezvoltator care nu abia așteaptă să scape de el? E cineva care să-l laude? A făcut ceva bine? Nu știu cu ce mafie se bate, se mai bate și primarul de la 1 cu mafia gunoaielor, dar e plin de șobolani.
Administrația e grea, trebuie sa te pricepi. Am văzut și la Brașov. Îmi pare rău, acești așa-ziși oameni noi nu au făcut față funcțiilor”, a spus Ciolacu pentru sursa citată.
Tribunalul București a dat o primă soluție în dosarul în care Gabriel Oprea a fost acuzat de ucidere din culpă în legătură cu moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigină, la mai bine de 4 ani de la trimiterea acestuia în judecată. La momentul în care polițistul Gigină și-a pierdut viața, Gabriel Oprea era viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne.
Fostul al partidului UNPR, fost ministru al Apărării Naționale și fost ministru al Afacerilor Interne, Oprea a fost achitat astăzi de instanță, pe considerentul că „fapta nu există”, respectiv nu are nicio implicare în accidentul rutier care a dus la moartea polițistului, care la acel moment, octombrie 2015, avea 28 de ani.
Dacă ancheta a durat trei ani, faptele au fost analizate de judecători timp de alți peste 4 ani, în dosar fiind totuși pronunțate condamnări. În dosarul trimis în instanță de procurorii din cadrul Secției pentru combaterea corupției au fost inculpați, pe lângă Oprea, și GENERAL MPM IMPEX SRL, precum și Petre Mazilu administrator firmei, pentru aceeași infracțiune de ucidere din culpă.
„Achită pe inculpatul Oprea Gabriel pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Condamnă pe inculpatul Mazilu Petre la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa în cazul în care pedeapsa principală a închisorii va deveni executabilă. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) din Codul penal şi care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c)-e) din Codul penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Bucureşti. Pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 sau în cadrul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
Condamnă pe inculpata General MPM Impex S.R.L. la pedeapsa amenzii penale constând în 220 de zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 1.500 lei, inculpata urmând a plăti statului o amendă penală în cuantum de 330.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Aplică inculpatei pedeapsa complementară constând în publicarea hotărârii de condamnare, prin intermediul unui post naţional de televiziune, în număr de 5 apariții, cel mult una pe săptămână, apariții constând în citirea și afișarea simultan, pe o durată de minim 1 minut, a extrasului din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conținând descrierea faptei pentru care s-a dispus condamnarea, astfel cum a fost reținută în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică și pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată.
Respinge, ca neîntemeiate, acțiunile civile exercitate de părţile civile Gigină Cornel-Relucă, Gigină Carmen şi Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca împotriva inculpatului Oprea Gabriel şi părţilor responsabile civilmente Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Finanţelor Publice. Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti împotriva inculpatului Oprea Gabriel.
Admite în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile Gigină Cornel-Relucă, Gigină Carmen şi Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca împotriva inculpaţilor Mazilu Petre şi General MPM Impex S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, dispune obligarea acestora la plata în solidar a următoarelor despăgubiri: suma de 37.478,71 lei reprezentând daune materiale către părţile civile Gigină Cornel-Relucă şi Gigină Carmen; suma de 100.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății efective, reprezentând daune morale către fiecare dintre părţile civile Gigină Cornel-Relucă şi Gigină Carmen; suma de 4.700 lei reprezentând daune materiale către partea civilă Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca; suma de 250.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății efective, reprezentând daune morale către partea civilă Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca. Respinge în rest, ca neîntemeiate, acțiunile civile exercitate de părţile civile Gigină Cornel-Relucă, Gigină Carmen şi Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca.
Ridică măsura asigurătorie a sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 905/P/2015 din data de 06.12.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Secţia de Combatere a Corupţiei şi aplicată prin procesul verbal din data de 7 decembrie 2016 cu privire la următoarele bunuri imobile aparţinând inculpatului Oprea Gabriel: (…). Restrânge măsura asigurătorie a sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 905/P/2015 din data de 6 decembrie 2016 şi ordonanţa nr. 905/P/2015 din data de 3 aprilie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Secţia de combatere a corupţiei cu privire la bunurile imobile şi cele mobile aparținând inculpatei General MPM Impex S.R.L., urmând ca măsura asigurătorie să fie menţinută până la concurenţa sumelor la plata cărora inculpata a fost obligată cu titlu de daune materiale și morale.
Menține în integralitate sechestrul asigurător aplicat cu privire la bunurile mobile aparținând inculpatei General M.P.M. Impex S.R.L., astfel cum acestea au fost individualizate în procesul verbal de aplicare a sechestrului din data de 4 decembrie 2017. Restrânge măsura asigurătorie a sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 905/P/2015 din data de 6 decembrie 2016 şi ordonanţa nr. 905/P/2015 din data de 13 noiembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Secţia de combatere a corupţiei cu privire la bunurile imobile aparținând inculpatului Mazilu Petre, urmând ca măsura asigurătorie să fie menţinută până la concurenţa sumelor la plata cărora inculpatul a fost obligat cu titlu de daune materiale și morale. Menține sechestrul asigurător aplicat cu privire la 1/2 din imobilul situat în …. Ridică sechestrul asigurător aplicat cu privire la următoarele bunuri imobile aparţinând inculpatului Mazilu Petre: (…). Obligă pe inculpații Mazilu Petre şi General MPM Impex S.R.L. la plata sumei de câte 7.750 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (7.500 lei pentru faza de urmărire penală şi 8.000 lei pentru faza de cameră preliminară şi judecată).Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în sentința Tribunalului București.
Din ce rețineau procurorii în rechizitoriu însă, vina pentru accidentul rutier 20 octombrie 2015, care a dus la decesul lui Cosmin Gigină, era împărțită între inculpați, dat fiind că polițistul făcea parte făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a ministrului, care preceda în trafic autoturismul în care se afla acesta. La momentul producerii accidentului, Oprea se deplasa către locuința sa. Agentul de politie nu a mai ajuns însă niciodată acasă. În urma accidentului de circulație pe o stradă din municipiul București, polițistul a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.
„Accidentul rutier care a determinat decesul polițistului rutier Gigină Bogdan-Cosmin s-a produs ca urmare a nerespectării, de către inculpații Oprea Gabriel (la acea dată ministru al Afacerilor Interne), Mazilu Petre (administrator și unic asociat al General MPM Impex SRL) și General MPM Impex SRL, a dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activități (activitatea de însoțire a ministrului de către polițiști rutieri în cazul celui dintâi, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul celor din urmă).
Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcției de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus – cu încălcarea dispozițiilor legale privind însoțirea demnitarilor de către poliția rutieră – însoțirea sa permanentă de către un dispozitiv de poliție rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte și un polițist rutier motociclist.
În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată Oprea Gabriel și-a conferit, în mod discreționar, „drepturi” neprevăzute de cadrul legal, „drepturi” a căror exercitare a presupus punerea unor polițiști rutieri în situații de risc sporit, și totodată a impus ca deplasarea echipajelor de poliție rutieră să se facă în regim de viteză sporită. Pe cale de consecință, inculpatul Oprea Gabriel a pus polițiștii rutieri care au executat această activitate de însoțire într-o situație permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate cu un potențial ridicat de producere de evenimente rutiere.
Referitor la inculpații Mazilu Petre și General MPM Impex SRL, a rezultat că aceștia, cu încălcarea dispozițiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaților cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate partea carosabilă și au pus la dispoziția angajaților semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranță, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoarea a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Știrbei Vodă din București, în zona în care s-a produs accidentul.
Potrivit probelor administrate în rechizitoriu a rezultat faptul că inculpații Oprea Gabriel, Mazilu Petre și General MPM Impex SRL au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal, însă au socotit fără temei că un astfel de rezultat nu se va produce.
Concret, în cauză s-au analizat următoarele aspecte relevante:
la momentul producerii accidentului victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a ministrului de interne Oprea Gabriel,
în momentul imediat anterior producerii accidentului victima circula cu o viteză de 84 km/h, în condiții de vizibilitate redusă determinate de întuneric și ploaie,
dinamica producerii accidentului și lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că victima nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea”, comunicau procurorii DNA în 2018.
Camera Deputaţilor va dezbate astăzi moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, depusă de 56 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, după o amânare de câteva zile.
Votul pe moțiunea intitulată „Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale” va fi dat marţi, discuțiile de astăzi urmând a demara, conform programului, începând cu ora 16.00.
Moţiunea simplă a fost iniţiată pe 21 februarie, adică cu două zile înainte ca mai multe de organizații neguvernamentale din România să ceară demisia ministrului Muncii în contextul unor acuzații de hărțuire sexuală la adresa unor colege de partid. În ceea ce privește acuzațiile aduse în moțiune, acestea au legătură, după cum spune și titlul acesteia, cu pensiile speciale.
„A trecut peste un an de când PSD este la Ministerul Muncii, pe care l-a transformat în ministerul salvării pensiilor speciale, dar şi al supraimpozitării muncii celor mai săraci dintre cei care lucrează. Cu sau fără Marius Budăi la Ministerul Muncii este acelaşi lucru.
De fapt, Marius Budăi nu munceşte, el nu ratează nicio emisiune TV la care, de fapt, nu spune nimic despre cum salvează pensiile speciale sau despre cum supraimpozitează contractele cu normă parţială. Adevărul este că nici PSD nu îi pasă prea mult de Marius Budăi, pe care l-ar putea sacrifica, la o adică, la rotativă. (…)
Se vede cu ochiul liber că PSD şi Marius Budăi au ciudă pe sistemul de pensii private – Pilonul II, transmiţând informaţii eronate cum că deficitul la bugetul de pensii s-ar datora banilor care se transferă la Pilonul II. (…)
Sunt prea multe dovezi privind incompetenţa şi nepăsarea de care a dat şi dă dovadă Marius Budăi, privind scutul pe care l-a clădit în jurul specialilor şi al pensiilor speciale ale acestora, punând în pericol, de dragul unor pensii nesimţite, miliardele pe care ar urma să le primească ţara pentru dezvoltare.
Dacă PNRR va eşua, acest eşec are deja un chip: Marius Budăi din clanul PSD. Domnule Marius Budăi, găsiţi-vă un loc de muncă în sectorul privat pentru a vă demonstra valoarea, pentru că în sectorul public aţi eşuat lamentabil. Dacă vă primeşte cineva în sistemul privat”, se menţionează în textul moţiunii.
Achiziții la Senat în această perioadă, parlamentarii – sau măcar o parte dintre ei – urmând să beneficieze de autoturisme noi.
Săptămâna trecută, pe SEAP a fost publicată o licitație a Senatului, prin intermediul căreia se caută 22 de autoturisme tip limuzină, din explicațiile secretarului general Mario Ovidiu Oprea acestea urmând a înlocui mașini vechi de 16 ani.
Valoarea contractului de achiziție pe care urmează a îl încheia Senatul a fost estimată la 4.537.815,13 lei, respectiv peste 900.000 de euro, cele 22 de limuzine fiind, aparent, ultimele de care ar fi nevoie pentru a îmbunătăți parcul auto.
Senatorul Oprea a arătat că și anul trecut a fost efectuată o achiziție similară, când au fost cumpărate 20 de limuzine, autoturisme care pot fi folosite doar de câțiva parlamentari din „conducerea Senatului, grupurile parlamentare, comisiile permanente ale Senatului și comisii speciale. Dintre angajații Senatului sunt doar cinci care, conform hotărârii Biroului permanent, au acest drept”.
„În parcul auto al Senatului României a existat un număr de 40 de autoturisme, toate producție 2007, deci 16 ani.
Anul trecut am reușit să înlocuim 20 dintre acestea, în urma unei licitații care s-a finalizat, din fericire, pentru că aceste autoturisme au o medie de kilometri parcurși de 400.000 de kilometri. Sperăm să reușim și anul acesta să le înlocuim și pe celelalte 20 de automobile aflate în parc. (…)
Eu nu sunt foarte, foarte în temă, dar cred că aceste cerințe sunt oricum aflate în pachetul standard al fiecărui automobil, iar un automobil cu o capacitate de 2.000 de centrimetri cubi, de exemplu, care nu este una extraordinar de mare, are această putere, fără niciun fel de excepție, la toate brandurile.
Autoturismele pe care anul trecut le-am achiziționat au fost brandul Skoda Superb, de exemplu, și respectau aceste cerințe”, a spus Mario Oprea, citat de B1 TV.
Jürgen Habermas este un filozof și sociolog german, care a devenit cunoscut mai ales datorită lucrărilor sale de filosofie socială. A conceput teoria activității comunicative în 1981, în care analizează adâncirea crizei de legitimare a societăților capitaliste avansate.
Asociat cu Școala de la Frankfurt, Jürgen Habermas are o operă uriașă, atât ca dimensiuni, cât și ca influență în teoriile sociale și ale comunicării, fiind considerat de multă lume ca fiind cel mai renumit intelectual german în viață, ideile prezentate în operele sale stând la baza principiilor fondatoare ale Uniunii Europene.
O voce extrem de respectată în lumea academică din Occident, Jürgen Habermas a lansat în februarie 2023 o pledoarie publică pentru oprirea războiului militar din Ucraina, care produce adevărate orori pe linia frontului, ce nu pot fi acceptate de o societate care se presupune a fi civilizată.
El pariază pe lansarea unor negocieri între Occident și Federația Rusă, ca modalitate de încheiere a agresiunii Moscovei în Ucraina.
Oricât de improbabile pot apărea acum aceste negocieri, dacă regimul lui Vladimir Putin nu este forțat într-un colț fără cale de ieșire și de răspuns, calea dialogului între SUA și Uniunea Europeană pe de o parte și Federația Rusă, de cealaltă parte, se poate dovedi mai ușor de parcurs decât cred unii.
În momentul în care Occidentul trimite arme Ucrainei în acest război, nu poate lăsa întreaga responsabilitate a negocierilor în spatele Kievului, argumentează filosoful și teoreticianul geman, care avertizează că depășirea iresponsabilă a unor linii roșii ar putea arunca omenirea în primul război mondial nuclear din istorie, cu consecințe pe măsură.
Apelul filosofului german a avut ecouri extrem de limitate în mass media și în opinia publică din România, prin urmare Ziarul de Investigații îl publică integral, cu traducere direct din limba germană:
Occidentul furnizează arme Ucrainei din motive întemeiate, ceea ce îi dă o parte din responsabilitate pentru desfășurarea războiului.
Decizia de a furniza tancuri Leopardabia fusese lăudată drept „istorică”, că știrea era deja supralicitată și relativizată de cererile vehemente de avioane de luptă, rachete cu rază lungă de acțiune, nave de război și submarine. Strigătele de ajutor, pe cât de dramatice, pe atât de ușor de înțeles, din partea unei Ucraine invadate prin încălcarea dreptului internațional, și-au găsit în Occident ecoul așteptat. Noutatea era doar accelerarea jocului bine-cunoscut al cererilor cu valențe de indignare morală de arme mai puternice și de reevaluare a tipurilor de arme promise, acceptată mereu în ciuda ezitărilor.
Până și în rândurile SPD (Partidul Social-Democrat german) se auzea că nu ar exista „linii roșii”. Exceptând cancelarul și anturajul său, guvernul, partidele și presa făceau aproape front comun și luau în serios cuvintele ca o implorare ale ministrului lituanian de externe: „Trebuie să depășim teama de dorința de a învinge Rusia”. Din perspectiva vagă a unei „victorii”, care poate însemna orice, se vrea închiderea oricărei alte discuții despre obiectivul asistenței noastre militare – și despre modul de a-l atinge. Astfel, procesul de înarmare pare să intre într-o dinamică proprie, impulsionat de insistența, ușor de înțeles, a guvernului ucrainean, dar promovat la noi în țară de corul belicos al unei opinii publice uniformizate, în care ezitarea și reflecția a jumătate din populația germană nu au drept la replică. Sau poate că nu întru totul?
Între timp, apar voci chibzuite care nu numai că apără poziția cancelarului, ci și îndeamnă la o reflecție publică privind calea dificilă a negocierilor. Dacă mă alătur acestor voci, fac acest lucru tocmai pentru că este corect să spunem: Ucraina nu trebuie să piardă războiul! Miza este, după părerea mea, caracterul preventiv al unor negocieri făcute în timp util, care să împiedice ca un război îndelungat să facă și mai multe victime și distrugeri umane și să ne pună, în cele din urmă, în fața unei alegeri fără nicio cale de ieșire: fie să intervenim activ în război, fie, pentru a nu declanșa primul război mondial purtat între puteri înarmate nuclear, să lăsăm Ucraina în voia sorții.
Războiul se prelungește, numărul victimelor și amploarea distrugerilor cresc. Dinamica ajutorului nostru militar, oferit din motive întemeiate, trebuie oare să se debaraseze acum de caracterul defensiv, pe motiv că obiectivul nu poate fi decât victoria împotriva lui Putin? Washingtonul și guvernele celorlalte state membre ale NATO conveniseră de la bun început să se oprească înainte de point of no return, de intrarea în război.
Ezitările, vădit strategice și nu numai tehnice, pe care cancelarul Scholz le-a întâmpinat la președintele american, atunci când era deja în pragul livrării de tancuri, a confirmat din nou această precondiție a sprijinului occidental pentru Ucraina. Până acum, preocuparea Occidentului era că lăsase exclusiv în mâinile Rusiei definirea momentului în care amploarea și calitatea livrărilor de arme occidentale se consideră drept o intrare în război.
Dar, de când China a condamnat și ea folosirea armelor ABC (arme nucleare, biologice și chimice n.t.), această preocupare a trecut pe un plan secundar. Prin urmare, guvernele occidentale ar trebui să fie preocupate de tergiversarea acestei probleme. Din perspectiva unei victorii cu orice preț, sporirea calității livrărilor noastre de arme își dezvoltă o dinamică a ei proprie care ne-ar putea face să pășim, mai mult sau mai puțin imperceptibil, peste pragul unui al treilea război mondial. Iată de ce „nu ar trebui să ucidem în fașă orice dezbatere despre momentul când „a ține partea cuiva” se transformă în „a lua parte la ceva”, cu argumentul că printr-o astfel de dezbatere am face deja treaba Rusiei” (Kurt Kister, Süddeutsche Zeitung, 11/12 februarie 2023).
Doar Ucraina poate decide asupra posibilității unor negocieri? Acest lucru este inconsecvent și iresponsabil.
Somnambulismul pe marginea prăpastiei devine un pericol real tocmai pentru că alianța occidentală nu numai că susține Ucraina, dar o asigură neobosit că va sprijini guvernul ucrainean „atât timp cât va fi necesar” și că doar guvernul ucrainean poate decide asupra momentului și scopului unor eventuale negocieri. Aceste asigurări sunt menite să descurajeze adversarul, dar sunt incoerente și maschează divergențe care sar în ochi. Mai presus de toate, ele ne pot înșela pe noi înșine privind necesitatea propriilor noastre inițiative pentru negocieri.
Pe de o parte, este simplistă ideea că doar una dintre părțile implicate în război poate determina obiectivul urmărit și, eventual, calendarul negocierilor. Pe de altă parte, depinde și de sprijinul Occidentului cât timp va mai putea rezista Ucraina.
Occidentul are propriile sale interese legitime și propriile obligații. Astfel, guvernele occidentale operează într-o sferă geopolitică mai largă și trebuie să țină cont de alte interese decât Ucraina în acest război; au obligații legale față de nevoile de securitate ale propriilor cetățeni și poartă, indiferent de opiniile populației ucrainene, o parte din responsabilitatea morală pentru victimele și distrugerile cauzate de armele din Occident; prin urmare, ele nu pot arunca pe spinarea guvernului ucrainean responsabilitatea consecințelor brutale ale unei prelungiri a luptelor, posibilă doar datorită sprijinului lor militar.
Faptul că Occidentul trebuie să ia decizii importante și să fie el însuși responsabil pentru ele este demonstrat și de situația de care trebuie să se teamă cel mai mult – și anume situația menționată mai sus, în care superioritatea forțelor armate rusești l-ar pune în fața următoarei alternative: fie să cedeze fie să devină parte beligernată.
Faptul că diferența dintre „a nu pierde” și „a câștiga” nu este clarificată din punct de vedere conceptual este fatal
Timpul ne presează la negocieri și din motive ușor de înțeles, cum ar fi epuizarea personalului și a resurselor materiale necesare pentru război. Factorul timp joacă, în egală măsură, un rol în convingerile și dispoziția populației occidentale. Prin urmare, ar fi prea ușor să reducem dezbaterea privind chestiunea controversată a momentului negocierilor la simpla opoziție între morală și interes egoist. Mai presus de toate, motivele morale sunt cele care ne îndeamnă să punem capăt războiului.
Astfel, durata desfășurării războiului influențează perspectiva din care populația percepe evenimentele. Cu cât un război durează mai mult, cu atât percepția violenței care explodează, îndeosebi în războaiele moderne, se impune și determină viziunea asupra relației dintre război și pace. Aceste percepții mă preocupă din perspectiva dezbaterii care se instaurează treptat în Germania privind sensul și posiblitatea unor negocieri de pace.
Încă de la începutul războiului din Ucraina s-au exprimat la noi două moduri de a percepe și analiza războaiele, prin intermediul disputei între două moduri de a exprima scopul războiului, vagi dar concurente : urmărim prin livrările noastre de arme ca Ucraina să „nu piardă” războiul sau mai degrabă urmărim o „victorie” asupra Rusiei?
Această diferență neclară din punct de vedere conceptual are puțin de-a face cu alegerea pro sau contra pacifismului. Chiar dacă mișcarea pacifistă apărută la sfârșitul secolului XIX a politizat extinderea violenței în războaie, miza nu era pentru ea depășirea treptată a războaielor ca mijloc de soluționare a conflictelor internaționale, ci era refuzul de a mânui arme. Prin urmare, pacifismul nu joacă niciun rol în cele două perspective care se diferențiază în urma considerării numărului de victime sacrificate de război.
Acest lucru este important, pentru că nuanțarea retorică între cele două expresii – a „nu pierde războiul ” sau „a-l câștiga” – nu-i diferențiază pe pacifiști de non-pacifiști. Ea caracterizează astăzi mai degrabă antagonismele din interiorul acelei tabere care consideră că alianța occidentală are obligația politică de a susține Ucraina prin livrări de arme și sprijin logistic în lupta ei curajoasă împotriva atacului la adresa existenței și independenței unui stat suveran, atac contrar dreptului internațional și chiar criminal.
Frontul este înghețat de luni de zile. Aceasta amintește de Frontul de Vest din 1916
Această susținere este legată de simpatia față de soarta dificilă a unei populații care, după multe secole de dominație străină poloneză și rusă, dar și austriacă, și-a câștigat independența statală doar odată cu căderea Uniunii Sovietice. Dintre națiunile europene constituite tărziu, Ucraina este ultima. Este încă o națiune în devenire.
Totuși, chiar și în tabăra largă a susținătorilor Ucrainei părerile sunt actualmente împărțite în ceea ce privește momentul potrivit pentru negocieri de pace. O parte este de acord cu cererea guvernului ucrainean de sprijin militar, mereu sporit, pentru a învinge Rusia și a restabili astfel integritatea teritorială a țării, inclusiv Crimeea. Cealaltă parte dorește dublarea eforturilor pentru tentative de a obține o încertare a focului și negocieri care, măcar prin restabilirea a statu quo de dinainte de 23 februarie 2022, ar evita o posibilă înfrângere. În aceste poziții pro și contra se reflectă trecutul istoric.
Nu este o coincidență faptul că acest conflict mocnit cere acum clarificări. Frontul a înghețat de câteva luni de zile. Sub titlul „Războiul de uzură favorizează Rusia” FAZ (Fankfurter Allgemeine Zeitung) relatează, de exemplu, războiul de poziții de la Bahmut, din Nordul Donbasului și citează mărturia cutremurătoare a unui înalt funcționar NATO: „Acolo arată ca la Verdun.”
Comparațiile cu această bătălie îngrozitoare, cea mai lungă și mai sângeroasă din Primul Război Mondial, nu au decât puțin legătură cu războiul ucrainean și numai în măsura în care un război de poziții lung, fără evoluții majore ale frontului, ne face să măsurăm mai ales suferința victimelor în raport cu scopul politic „dătător de sens”. Reportajul de pe front, cutremurător, al Sonjei Zekri, care nu-și ascunde simpatiile dar nici nu mușamalizează nimic, amintește într-adevăr de scenele de groază de pe frontul de vest din 1916. Soldații își sar la gât, munți de morți și răniți, dărâmături de case, spitale și școli, adică stingerea oricărei forme de viață civilizată – așa arată esența distructivă a războiului, care pune totuși într-o altă lumină afirmația ministrei noastre de externe potrivit căreia „cu armele noastre salvăm vieți”.
Pe măsură ce victimele și distrugerile războiului își impun realitatea, apare în prim plan cealaltă latură a războiului – astfel, el încetează să fie doar un mijloc de apărare împotriva unui agresor lipsit de scrupule; atunci când este în plină desfășurare, războiul este trăit drept violența nimicitoare care trebuie să înceteze cât mai repede. Iar cu cât se deplasează cursorul de la un aspect la altul, cu atât mai clar se impune ideea că războiul nu ar trebui să existe. În războaie, dorința de a învinge inamicul a fost întotdeauna însoțită de dorința de a pune capăt distrugerii. Iar în măsura în care, odată cu creșterea puterii armelor au crescut și „ravagiile „, cursorul s-a deplasat și el de la un aspect la altul.
Nici Occidentul nu trebuie piardă din vedere câte sacrificii este capabil să accepte pentru un scop legitim
În urma barbariei celor două războaie mondiale și a tensiunii nervoase a războiului rece, în mintea populației afectate se produsese în secolul trecut o schimbare conceptuală latentă. Adesea în mod inconștient, oamenii trăseseră concluzia din experiențele lor că războaiele – până atunci un mod evident de desfășurare și rezolvare a conflictelor internaționale – sunt pur și simplu incompatibile cu standardele unei coexistențe civilizate.
Caracterul violent al răzbioului își pierduse într-o oarecare măsura aura de naturalețe. Această schimbare generalizată de conștiință și-a lăsat amprenta și în modificări juridice. Dreptul internațional umanitar fusese o încercare, nu foarte reușită, de a îmblânzi exercitarea violențe la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, însăși violența războiului urma să fie pacificată prin intermediul legii și înlocuită prin lege ca unică manieră de soluționare a conflictelor interstatale.
Intrată în vigoare la 24 octombrie 1945, Carta Națiunilor Unite împreună cu înfiiințarea Curții Internaționale de Justiție de la Haga au revoluționat dreptul internațional. Articolul 2 obligă toate statele să își rezolve diferendele internaționale prin mijloace pașnice. Șocul provocat de excesele de violență ale războiului este cel care a iscat acesată revoluție.
În stilul literar emoționant al preambulului se reflectă groaza în fața victimelor celui de-al Doilea Război Mondial. Fraza cheie este apelul „să ne unim forțele pentru… a institui metode care să garanteze că forța armată nu va fi folosită decât in interesul comun„, adică în interesul cetățenilor tuturor statelor și tuturor societăților din lumea aceasta, silabisit în dreptul internațional. Această preocupare pentru victimele războiului explică pe de-o parte abolirea ius ad bellum, adică a „dreptului” funest al unui stat suveran de a purta război după bunul plac, iar pe de cealaltă parte faptul că doctrina fundamentată etic a războiului just nu a fost nicidecum reînnoită, ci abolită, cu excepția dreptului la legitimă apărare al celui atacat. Feluritele măsuri menționate în capitolul VII împotriva actelor de agresiune se îndreaptă împotriva războiului în sine și sunt exprimate doar în temeni juridici. Aceasta pentru că este suficient conținutul moral inerent dreptului internațional modern.
În lumina acestui progres am interpretat eu afirmația că Ucraina „nu trebuie să piardă războiul„. În existența îndoielilor citesc avertizarea că Occidentul, care îi permite Ucrainei continuarea luptei împotriva unui agresor criminal, nu trebuie să uite nici numărul victimelor, nici riscurile la care sunt expuse victimele potențiale, nici amploarea distrugerilor efective și potențiale care trebuie luate în calcul cu strângere de inimă pentru atingerea scopului legitim. De analiza acestui raport nu este scutit nici cel mai altruist susținător.
Formularea ezitantă „nu trebuie să piardă” pune sub semnul întrebării o perspectivă prieten-dusman care consideră, până și în secolul XXI, că soluționarea belicoasă a conflictelor ar fi naturală și lipsită de alternativă. Un război, cu atât mai mult cel pornit de Putin, este simptomul unui recul sub nivelul istoric al interancțiunii civilizate între puteri – mai ales între niște puteri care și-ar fi putut învăța lecția din cele două războaie mondiale. Atunci când izbucnirea de conflicte armate nu poate fi împiedicată prin sancțiuni dureroase chiar și pentru apărătorii drepului internațional încălcat, alternativa necesară – în locul continuării războiului cu tot mai multe victime – este căutarea unor compromisuri suportabile.
Greșeala alianței a fost să lăse de la început agresorul rus în ceață privind scopul final al sprijinului
Obiecțiile sunt evidente: nu există deocamdată niciun indiciu că Putin s-ar angaja în negocieri. Tocmai din această cauză, nu ar trebui el forțat să cedeze prin mijloace militare? Mai mult, a luat decizii care fac aproape imposibile niște negocieri promițătoare. Aceasta pentru că, odată cu anexarea regiunilor estice ale Ucrainei, a creat o stare de fapt și a cimentat niște pretenții care pentru Ucraina nu sunt acceptabile.
Pe de altă parte, această mutare a fost poate un răspuns, fie el cât de neînțelept, la greșeala alianței vestice de a lăsa Rusia în ceață încă de la început privind scopul sprijinului său militar. Acest lucru lăsa deschisă perspectiva unui regime change, fapt inacceptabil pentru Putin. Prin contrast, declararea obiectivului de a restabili statu quo de dinainte de 23 februarie 2022 ar fi ușurat calea spre negocieri ulterioare. Dar ambele părți voiau să se descurajeze reciproc, stabilind niște limite bine fixate și aparent inamovibile. Aceste premise nu sunt foarte promițătoare, dar nici lipsite de speranță.
Pe lângă viețile omenești pe care războiul le cere în fiecare zi, cresc costurile pentru resursele materiale care nu pot fi înlocuite la nesfârșit. Iar pentru administrația Biden timpul se scurge. Măcar acest gând ar trebui să ne sugereze să facem presiuni pentru demersuri energice în vederea inițierii de negocieri si pentru căutarea unei soluții de compromis care să nu-i acorde părții ruse un câștig teritorial dincolo de statu quo-ul de dinainte de război și totuși să-i permită să-și salveze onoarea.
Făcând abstracție de faptul că șefi de guvern occidentali, precum Scholz și Macron, mențin contactul telefonic cu Putin, guvernul american, aparent divizat pe această chestiune, nu poate păstra rolul formal de actor nepărtinitor. Un rezultat durabil al negocierilor nu poate fi implementat în contextul unor acorduri de amploare fără SUA. Ambele părți beligerante sunt interesate de acest lucru. Aceasta se aplică pentru garanțiile de securitate pe care Occidentul trebuie să le ofere Ucrainei, dar se aplică și principiului că răsturnarea unui regim autoritar este credibilă și stabilă numai în măsura în care ea decurge din propria-i populație, fiind purtată din interior.
În general, războiul a atras atenția asupra unei nevoi acute de reglementare în toată regiunea Europei Centrale și de Est, care să depășească obiectul litigiului părților beligerante. Expertul în Europa de Est Hans-Henning Schröder, fost director al Institutului german pentru afaceri internaționale și de securitate din Berlin, a atras atenția asupra acordurilor de dezarmare și condițiilor-cadru fără de care niciun acord stabil între părțile implicate direct nu este posibil. Simpla disponibilitate a SUA de a se angaja în astfel de negocieri de anvergură geopolitică i-ar da lui Putin posibilitatea de a-și aroga meritul pentru ele.
Tocmai deoarece conflictul implică multe interese întrepătrunse, nu se poate exclude din start posibilitatea ca, până și pentru revedicările momentan diametral opuse, să se poată găsi un compromis care să fie onorabil pentru ambele părți.
Ludovic Orban pare că rămâne un contestatar pe viață al președintelui Klaus Iohannis și totodată unul dintre cei mai înverșunați critici, dincolo de relația apropiată pe care au avut-o până la momentul în care a pierdut funcția de premier și pe cea de lider al PNL.
Cea mai nouă critică adus de Orban lui Iohannis are legătură cu modul în care s-a constituit alianța dintre PNL și PSD, în contextul în care în spațiul public sunt discuții tot mai aprinse legate de rocada guvernamentală care se apropie.
După toate asigurările care au fost date privind continuitatea actualei coaliții de guvernare, la rândul său Orban consideră că rocada guvernamentală va avea loc, pentru că aceasta este strict dorința președintelui Iohannis, dar și pentru că acesta din urmă ar avea multe de pierdut dacă PSD nu va primi premier începând cu luna mai.
„Dacă mă întrebaţi pe mine, eu anticipez că se va face rocada, pentru că la ora actuală PNL nu mai e un partid de sine stătător, comanda lui este la Cotroceni, această alianţă contra naturii a fost impusă de Iohannis şi Iohannis este cel mai vulnerabil în situaţia în care nu se face rocada(…)
Astăzi, din păcate, conducerea PNL, toţi cei care deţin funcţii în zona de guvernare atât la nivel central, cât şi la nivel local, ascultă orbeşte de ceea ce le cere Iohannis şi chiar dacă mai sunt unii care mai mârâie pe la colţuri, nu vor avea nici un fel de putere de a împiedica realizarea rocadei, ceea ce va fi catastrofal pentru PNL. (…)
Eu, dacă aş fi în PNL, n-aş accepta niciodată să votez la putere un premier PSD, cel care a fost inamicul politic. Probabil or mai fi câţiva membri PNL, câţiva parlamentari PNL care mai au probleme de conştiinţă legate de această complicitate la numirea unui premier aparţinând PSD. Probabil sunt ceva discuţii şi din cauza asta, atât Ciolacu, cât şi Ciucă, mai ales, mai sunt şi alţii care mai dau declaraţii pe tema asta, tot simt nevoia să repete că se va respecta protocolul”, a Orban, citat de Agerpres.
Un profesor din cadrul Universității Politehnice București a fost reținut ieri, iar astăzi va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, fiind acuzat de nu mai puțin de 31 de infracțiuni de luare de mită.
Acuzațiile aduse cadrului didactic universitar, care este totodată și director al Departamentului de Producere și Utilizarea Energiei din cadrul unității de învățământ, au legătură cu această calitate, anume că a solicitat și primit diverse sume de bani pentru implementarea unor proiecte.
Cristian Florian Dincă a fost prins în flagrant ieri, pe când primea 6.000 de lei de la cel căruia îi solicitase mai multe tranșe de bani considerați a fi mită, și care ulterior s-a transformat în martor în dosarul instrumentat de DNA.
„În perioada august 2020 – februarie 2023, inculpatul Dincă Cristian-Florian ar fi pretins și primit de la o persoană (martor în cauză), suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ca responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile “Asociat-474 PED/2020”, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft” derulate în cadrul Universității Politehnice din București.
Banii respectivi reprezentau aproximativ jumătate din indemnizația pe care martorul ar fi primit-o în contextul menționat mai sus, în calitate de angajat în cadrul proiectelor respective.
La data de 02 martie 2023, potrivit înțelegerii anterioare, inculpatul Dincă Cristian Florian ar fi primit de la martor suma de 6.000 de lei reprezentând tranșa aferenta salariului primit de acesta în luna februarie 2023, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, precizează procurorii anticorupție.
Cătălin Măruță nu va mai umple niciun segment orar printre emisiunile difuzate de Pro TV.
Anunțul este oficial, fiind făcut ieri chiar de postul TV,...
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a detaliat ieri într-o intervenție la Antena 3, că vârsta de pensionare pentru angajații din ministerul pe care îl conduce,...
Un bărbat din județul Tulcea a fost trimis în judecată anul acesta, ca principal suspect într-un caz de omor care a avut loc în...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies
