Sursa: Facebook

Președintele PSD Marcel Ciolacu și-a reafirmat aseară sprijinul pentru Gabriela Firea în perspectiva viitoarelor alegeri locale și a candidaturii la Primăria Capitalei.

Declarațiile au fost făcute la Antena 3, liderul social democraților subliniind că sprijinul va fi unul necondiționat, în condițiile în care „doamna Firea își dorește să candideze pentru un nou mandat”.

De altfel, și în iunie 2020, înainte de alegerile locale, Ciolacu afirma că Gabriela Firea „are toată susținerea mea și a partidului”, iar acum acesta a subliniat pentru sursa citată că scaunul de edil general al Bucureștiului a fost „pierdut într-un anumit context”. Însă, din punctul de vedere al lui Ciolacu, candidatul Firea va fi de departe cel mai puternic în 2024.

Vedeți ce se întâmplă în acest moment în București. Eu sunt ferm convins că, în București, electoratul de stânga este mai numeros decât electoratul de dreapta. (…)

Trebuie să ai anumite calități să fii primarul Bucureștilor sau primar de sector, să faci administrație. Trebuie să-ți placă și să înțelegi acest lucru. Din punctul meu de vedere, cred că cel mai bun candidat, de departe, nu doar de la PSD, ci de la toate partidele, va fi Gabriela Firea”, a subliniat liderul PSD.

Cât despre o eventuală candidatură a actualului primar general, Nicușor Dan, și sprijinul pe care acesta îl va mai avea, Ciolacu a precizat că „cei mai în măsură să răspundă sunt colegii de la PNL și conducerea Partidului Național Liberal. Sprijinul meu sigur nu-l are, sub nicio formă. (…)

Dar să știți că mai există și onoare în politică. Și aceea se numește demisie. Când vezi că ai furat și s-a demonstrat că ai furat – chiar dacă nu există decizia unui magistrat – poți să-ți dai demisia de onoare. Sau în cazul în care se dovedește că ești un prost administrator public – cum este cazul lui Nicușor Dan – există demisia de onoare. Pleci acasă și recunoști: ‘Am crezut că se mănâncă cu altceva’„, a mai spus președintele PSD.

Articolul precedentSindicaliștii din Sănătate se întâlnesc din nou, în Piața Victoriei; proteste timp de trei zile
Articolul următorCocaină și heroină introduse în țară în bordul mașinilor, în plafon sau în zona în care se află frâna de mână