-3.2 C
București
marți, 13 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 205

Alexandra Dobre, Președinta Asociației Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă: ”Viitorul poate fi Smart, chiar și pentru persoanele de vârsta a treia!”

Sursă foto: Smart City Industry Awards
Sursă foto: Smart City Industry Awards

Palatul Parlamentului a găzduit cea de-a VII-a ediţie a Galei Smart City Industry Awards, un eveniment de excepție organizat de Asociaţia Română Smart City – ARSC.

Evenimentul a fost desfășurat sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Invitați au fost Sebastian Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Eduard Dumitrașcu, Președinte ARSC, Marius Humelnicu, Senator din Galați, Comisia IT&AI şi George Tuță, Chestor, Președinte Comisia pentru Automatizare și Viitorul Muncii Camera Deputaților.

Tema principală a Galei Smart City Industry Awards VII a fost ”Sustenabilitatea”

Această ediție a reprezentat, de asemenea, o oportunitate de a aprecia și a recompensa persoanele, instituțiile și companiile care au reușit să se adapteze la contextul actual, să implementeze tehnologii inovatoare și să încurajeze dezvoltarea comunităților prin digitalizare.

Premiile au fost decernate în cadrul secțiunii Urban Age, prezentată de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă sub președinția Alexandrei Dobre.

Sursă foto: Smart City Industry Awards

Potrivit comunicatului de presă, laureații acestei ediții au fost următorii:

  1. Măriuca Ivan, Președinte şi Membru Fondator al Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă România;
  2. Flaviana Rotaru, Președinte ROHEALTH – Health and Economy Cluster;
  3. Irinuca Văduva, Director General ECDL (European Computer Driving Licence) România;
  4. Hubert Petru Ștefan Thuma, Președintele Consiliului Judeţean Ilfov;
  5. Dany EL-Khalil, COO&Executive Board Member Next Gen Farming.

Președinta Asociației Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă: ”Este timpul să-i ținem de mână pe seniorii noștri, să facem alături de ei mai mulți pași, să le ascultăm cu luare aminte cuvintele și să le arătăm că lumea noastra este și va fi mereu și a lor”

În timp ce în statele Europei se vorbește tot mai despre despre îmbătrânirea activă și despre programe tot mai ample de incluziune socială a persoanelor vârstnice, în România, din păcate, acestea sunt tratate ca dependente de ajutor, consumatoare de bugete, o povară financiară prea mare de dus pe umerii economiei. Uităm însă că prin grija lor, noi avem astăzi un univers în care să evoluăm, să dezvoltăm, să fim și acționăm SMART. Este timpul nostru să-i ținem de mână pe seniorii noștri, să facem alături de ei mai mulți pași, să le ascultăm cu luare aminte cuvintele și să le arătăm că lumea noastra este și va fi mereu și a lor. Asigurându-le o îmbătrânire activă, acești oameni pot contribui la dezvoltarea societății din punct de vedere social și economic”, a transmis Alexandra Dobre.

Premiile Categoriei Urban Age acordate de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă și înmânate de Alexandra Dobre, Președinte, cu ocazia Gala Smart City Industry Awards 2023:

  • PREMIUL PENTRU UMANITATE – Măriuca Ivan, președinte Fundația Crucea Alb Galbenă România;
  • PREMIUL PENTRU COMPETENȚĂ ÎN SERVICII SOCIALE – Hubert Petru Ștefan Thuma, Președintele Consiliului Judeţean Ilfov;
  • PREMIUL PENTRU EXCELENȚĂ ÎN CERCETARE ȘI INOVARE MEDICALĂ – Clusterul ROHEALTH, reprezentat președinta FLAVIANA ROTARU;
  • PREMIUL PENTRU EDUCARE PRIN DIGITALIZARE – Irinuca Văduva, Director General ECDL (European Computer Driving Licence) România;
  • PREMIUL PENTRU IMPLICARE și SOLIDARITATE – Dany EL-Khalil, COO&Executive Board Member Next Gen Farming.
Sursă foto: Smart City Industry Awards

”Un oraș inteligent, cu autorități implicate și o strategie națională revizuită, ar putea oferi seniorilor exact instrumentele de care au nevoie pentru a rămâne activi și după vârsta de pensionare”

Crearea unor rețele de servicii specifice pentru vârstnici, creșterea funcționalității centrelor multifuncționale la nivel local și național, dar și alfabetizarea digitală sunt doar câteva dintre direcțiile care pot duce către o îmbătrânire activă în România. Este nevoie să dezvoltăm soluții inteligente care să poată oferi o conexiune socială puternică între comunitatea de vârsta a treia și noile standarde de viață impuse de evoluția tehnologică. Viitorul poate fi Smart, chiar și pentru persoanele de vârsta a treia!”, a adăugat Președinta Asociației Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă.

”URBAN AGE reprezintă umbrela care va adăposti proiectele, programele și inițiativele noastre”

În egală măsură, Alexandra Dobre a precizat că Smart City nu înseamnă doar tehnologie, ci și capacitatea de integrare, educațiea, investițiile, dar, mai ales, empatie și bune intenții.

Sursă foto: Smart City Industry Awards

Avem nevoie de educație, investiții, proiecte, viziune și strategie pe termen mediu şi lung, înțelegem urgențele persoanelor trecute de prima tinerețe şi faptul că fenomenul îmbătrânirii  populaţiei ia amploare, peste tot în lume”, a punctat Directorul General al Centrului pentru Seniori din Municipiului București.

Evenimentul anual al Galei Premiilor Industriei Smart City a devenit o tradiție care reunește cei mai importanți actori din industria Smart City din România, care contribuie la dezvoltarea comunităților inteligente din țară

Industria Smart City din România a cunoscut o evoluție rapidă în ultimii ani, iar digitalizarea a devenit o prioritate pentru autoritățile centrale și locale, mediul de afaceri și societatea civilă.

În 2019, Asociația Română pentru Smart City a lansat „Carta 2030”, o inițiativă importantă pentru digitalizarea României.

Doi ani mai târziu, numărul proiectelor și inițiativelor Smart City a ajuns la peste 860, iar anul trecut a fost depășit pragul de 1000 de proiecte.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, despre pragul pentru abuzul în serviciu: „Marcel Ciolacu și partidul sunt dedicați foarte mult statului de drept”

Sursa: Facebook Ministerul Mediului

Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene și vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, a vizitat astăzi România, ocazie cu care a răspuns și câtorva întrebări la Digi 24, legat de dezbaterea momentului – pragul privind abuzul în serviciu.

Agenda lui Timmermans viza în principal discuții privind Pactului verde european, împreună cu președintele României, Klaus Iohannis, și cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, însă se anunțau și întâlniri cu miniștri și deputați în Parlamentul European.

Printre picături însă, Timmermans a explicat cum vede situația din România privind cea mai nouă inițiativă legislativă care a stârnit „valuri”: în Senat s-a votat pentru instituirea unui prag de 250.000 de lei pentru incriminarea abuzului în serviciu, însă prim-vicepreședintele Comisiei Europene atrage atenția că este prematur să se discute aplicat, subliniind că are încredere în „Marcel Ciolacu și partidul”, dat fiind că îi vede „dedicați foarte mult statului de drept”.

Timmermans ar avea totuși ceva experiență pe domeniul în discuție, dat fiind că a fost resposabil de portofoliul pentru respectarea statului de drept, în perioada în care în România se dorea schimbarea legilor justiției care incriminau corupția, respectiv pe mandatul de premier al Vioricăi Dăncilă.

Marcel Ciolacu și partidul sunt dedicați foarte mult statului de drept. Mi-au lămurit acest lucru de multe ori, nu doar în cuvinte, văd ce se întâmplă în Guvern. Și această problemă specifică nu este în etapele finale ale soluției.

Așa că personal aș aștepta până când voi vedea ce rezultă la final și până atunci mă abțin să-mi exprim opinia”, a spus Timmermans pentru sursa citată, subliniind că perioadele nu pot fi comparate între ele, deoarece

„Acesta este acum, în mod clar, un partid dedicat valorilor europene, angajat în respectarea statului de drept. (…) Să așteptăm să vedem ce rezultă din această situație până la urmă și apoi putem judeca dacă acest lucru este în conformitate cu normele europene, da sau nu?

Ceea ce am auzit, ce mi s-a spus în această dimineață în discuțiile pe care le-am avut îmi dau încredere că rezultatul nu ar încălca normele europene. Dar să așteptăm și să vedem”.

Restaurant din Capitală, închis temporar de ANPC

ANPC

O vizită nu de plăcere, ci de lucru, a comisarilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) într-un restaurant din Capitală s-a încheiat cu amenzi și o altă sancțiune, destul de drastică: închiderea temporară a unității.

Din ceea ce a făcut public ANPC, restaurantul în cauză este La Italianu (La Marilù), deținut de To Go Pronto e Via SRL, verificările fiind efectuate în cadrul Academiei Comisarilor.

Sancțiunile, conform ANPC, au fost aplicate conform actelor normative în vigoare. Este vorba despre o amendă în cuantum de 7.000 de lei, fiind totodată dispusă oprirea definitivă și retragerea din circuitul consumului uman a 16 kg de produse, în valoare totală 299 de lei. Cât despre închiderea unității, aceasta va opera „până la remedierea deficiențelor”, avertizează ANPC.

Sursa: Facebook ANPC

În informarea ANPC se arată că la fața locului au fost descoperite materii prime/ semipreparate fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare sau cu data limită de consum precizată, pentru a se putea stabili conformitatea acestora, nu erau detaliați alergenii sau valorile nutriționale, iar pastele fierte erau depozitate în agregatul frigorific.

Totodată, colectarea deșeurilor se făcea în coșuri fără capac, cuțitele folosite erau neprofesionale, în timp ce tigăile aveau zone de arsură și aspect de uzură. Tot în bucătărie, agregatele frigorifice aveau grătare cu vopsea exfoliată, ventilație ce prezenta depuneri de praf și impurități, chedere depreciate, cântarul nu era verificat metrologic, în interior tavanul avea infiltrații și placi lipsă, iar pereții – bucăți de faianță spartă.

Fost deputat, arestat la cererea DNA pentru fraudă cu fonduri europene

Octavian Goga, fost deputat până în anul 2019, a fost arestat ieri la solicitarea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, pentru acuzații care au legătură cu fraudarea fondurilor europene.

În vârstă de 53 de ani, Goga este acuzat că, începând cu august 2018, încă de când era deputat în Parlamentul României și administrator de fapt al unei societăți comerciale, a folosit acte false pentru a obține pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Alături de fostul deputat, în dosar sunt anchetate și alte trei persoane fizice, dintre care două sunt administratori ai unor societăți comerciale. Politicianul a ocupat funcția de deputat în legislatura 2016-2020, inițial din partea Partidului Mișcarea Populară. În iunie 2017, Goga a trecut la Partidul Social Democrat, mandatul de deputat încetându-i în octombrie 2019.

La mai bine de 3 ani, procurorii spun că politicianul, „împreună cu administratorul de drept al societății pe care o controla, ar fi creat condiții artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect Construire ferma vaci de lapte în localitatea Araci”.

Concret, cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți doi, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări și livrarea unor materiale de construcții, în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de finanțator. Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei”, detaliază DNA.

Odată cu aceste acuzații, procurorii au solicitat instanței arestarea preventivă a politicianului, dar și a altor doi inculpați din dosar, solicitare care a fost considerată întemeiată de judecătorii Tribunalului Mureș:

Admite propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Târgu- Mureş şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului GO, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarașii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obșinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, sub forma coautoratului, în formă continuată (5 acte materiale), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de azi, 30.032023 până la data de 28.04.2023 inclusiv.

II. Dispune arestarea preventivă a inculpatului GFD, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, sub forma coautoratului, în formă continuată (5 acte materiale), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de azi, 30.03.2023, până la data de 28.04.2023, inclusiv.

III. Dispune arestarea preventivă a inculpatei JD, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de azi, 30.03.2023 până la data de 28.04.2023, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă cu privire la inculpați pe o durată de 30 de zile, începând de la data de azi, 30.03.2023 până la data de 28.04.2023, inclusiv”.

Senatorii au stabilit pragul pentru abuzul în serviciu; Ciucă și Ciolacu, de acord cu 9.000 de lei

Sursa: gov.ro

Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat un proiect de lege care prevede un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei, dincolo de care vorbim de infracțiune, acțiune care a iscat, cum era de așteptat, reacții în spațiul public.

Aseară, după vot, câteva sute de persoane au protestat în Piaţa Victoriei din Capitală, manifestanții afișând mesaje precum „Lupul (PSD) îşi schimbă părul (+PNL+UDMR), dar năravul (OUG 13) ba”, „Iohannis, în 2017 ai fost cu noi aici. Unde eşti acum?”, „Toți pentru justiție” sau „PNL, PSD, aceeași mizerie”.

Coaliția de guvernare pare să se fi înțeles însă pe acest aspect, dat fiind că atât liderul PNL, Nicolae Ciucă, cât și cel al PSD, Marcel Ciolacu, au ieșit public cu comunicări privind consensul.

Am decis să susținem propunerea Ministerului Justiției privind pragul de 9.000 de lei la infracțiunea de abuz în serviciu.

L-am mandatat pe liderul grupului PNL de la Camera Deputaților, Gabriel Andronache, să depună acest amendament în numele Partidului Național Liberal, în vederea susținerii și adoptării lui”, a scris premierul Ciucă pe Facebook.

Aceleași asigurări au fost date și de președintele Camerei Deputaților, Ciolacu, arătând că a luat act „de răspunsul Ministerului Justiției la solicitarea pe care am făcut-o și de propunerea privind instituirea unui prag de 9 mii de lei în ceea ce privește abuzul în serviciu”, cu mențiunea că actuala coaliție de guvernare „va susține propunerea venită din partea specialiștilor din Ministerul Justiției”.

Totodată, liderul PSD a subliniat că au fost discuții „și cu premierul Ciucă și ne vom însuși amendamentele la această lege”. Aceasta în condițiile în care, anterior, Marcel Ciolacu a precizat că este vorba despre o reformă asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, sarcina de a gândi temeinic totul fiind la Ministerul Justiției:

Ministerul Justiției trebuie să prezinte public o variantă de reglementare adecvată pentru pragul valoric la abuzul în serviciu, în acord cu deciziile Curții Constituționale, cu recomandările Comisiei de la Veneția și cu opiniile specialiștilor în drept.

PSD rămâne consecvent și va vota în Camera Deputaților, care este for decizional, doar ceea ce recomandă profesioniștii din justiție.
Modificarea Codurilor Penale este jalon în PNRR și trebuie să ne asigurăm că această reformă se va face cum trebuie
”.

Corupție pe linie de protecția mediului: DNA, percheziții în trei județe

Sursa: DGA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au demarat cercetări într-un dosar penal privind modul în care se derulau controalele la agenți economici și unități administrativ – teritoriale, pe linie de protecție a mediului, fiind vizată, până în acest moment, activitatea din trei județe.

Ieri, procurorii au coordonat mai multe percheziții efectuate de polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție, pe raza județelor Botoșani, Suceava și Iași.

Concret, ar fi vorba despre percheziții privind obținerea autorizațiilor de mediu de către mai multe societăți, instituțiile vizate fiind la Garda de Mediu Botoșani, Agenția de Protecția Mediului Botoșani, Administrația Bazinală de Apă Botoșani, Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, primăriile orașelor Darabani, Ștefănești și Bucecea, dar și alte șase primării din Botoșani.

Potrivit DNA, sunt anchetate „infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada aprilie – octombrie 2022”.

În total, au fost efectuate percheziții domiciliare în 64 locații, situate pe raza județelor Botoșani, Suceava și Iași, din care 21 la sedii ale unor instituții publice, restul la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

Toni Greblă, eliberat din funcția de prefect și pregătit pentru șefia AEP

Sursa: Institutia Prefectului Bucuresti

Toni Greblă a fost eliberat oficial din funcția de prefect al Instituției Prefectului – Municipiul București, dat fiind că urmează a fi numit președintele Autorității Electorale Permanente (AEP).

După ce plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat pentru numirea lui Greblă în funcția de președinte al AEP, mai lipsea un pas.

Ieri, în Monitorul Oficial, a fost publicată Hotărârea de Guvern privind încetarea mandatului lui Toni Greblă, potrivit căreia acesta „se eliberează din funcţia de prefect al municipiului Bucureşti”. Hotărârea are în vedere „Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2023 privind numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Cererea nr. 5.844 din 28 martie 2023, precum şi prevederile art. 250 alin. (1) şi ale art. 251 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată”.

Toni Greblă, propus de PSD pentru a prelua conducerea AEP, a obținut 251 de voturi „pentru”, în timp ce Iulia Andreea Băbeanu a obținut 37, iar Cristian Preda – 73 de voturi. Votul majoritar acordat lui Greblă îl trimite pe acesta timp de 8 ani la conducerea AEP, cât este prevăzut a dura mandatul, dacă nu intervine ceva neprevăzut.

Fostul președinte al AEP, Constantin Florin Mituleţu-Buică, a demisionat însă aproape intempestiv, după ce a fost acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) că și-a angajat ilegal cumnata în instituție.

Toni Greblă a fost președinte al Curții Constituționale, secretar general al Guvernului Dăncilă, senator PSD în mai multe legislaturi, ba chiar prefect de Gorj. După ce a ieșit binemeritat la pensie, din luna mai 2022 Toni Greblă a fost numit prefect al Capitalei.

Percheziții la o primărie din Vrancea: DIICOT anchetează exploatarea și valorificarea ilegală de pietriș și nisip

Foto: DIICOT

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au derulat astăzi o acțiune în Vrancea, într-un dosar în care este cercetată exploatarea și valorificarea ilegală de pietriș și nisip.

Acțiunea a demarat cu 10 percheziții, inclusiv la Primăria Vânători – Vrancea, fiind totodată vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice, sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice.

În dosar, precizează DIICOT, ancheta are în vedere infracțiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, exploatarea de agregate minerale în zonele de protecţie sanitară a surselor de apă, în zonele de protecţie a albiilor şi a malurilor, furt calificat în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu.

De menționat că anul acesta, Recorder a publicat o investigație pe acest subiect, intitulată „Operațiunea balastul”. La câteva luni, procurorii DIICOT, împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați au descins în mai multe locații, pe parcursul zilei de astăzi urmând a fi audiate 21 de persoane. Printre acestea, ar fi inclusiv primarul comunei Vânători.

La începutul anului 2015 a fost constituit un grup infracțional organizat în scopul exploatării și valorificării ilegale de agregate (pietriș și nisip) din arealul concesionat până în luna martie 2023 de o comună din județul Vrancea.

Astfel, în anul 2009, o autoritatea locală comunală din județul Vrancea a concesionat un teren cu scopul realizării unui bazin piscicol și a unui parc de agrement, contract care în 2015 a fost preluat de o altă societate comercială în vederea finalizării clauzelor contractuale, cu toate că lucrările trebuiau finalizate din anul 2014. Folosindu-se de contractul de concesiune, membrii grupului infracțional organizat și-au însușit fără drept agregatele minerale naturale (balast, nisip și pietriș) existente atât pe suprafața concesionată cât și în perimetrele limitrofe. De asemenea, în vederea asigurării accesului autovehiculelor de mare tonaj către suprafețe exploatate, membrii grupului infracțional au construit un drum pe terenurile deținute de diverse persoane fizice, folosind documente false.

Exploatarea agregatele minerale naturale a avut loc în perioada 2009 – martie 2023, în ciuda faptului că obiectul contractului de concesiune încheiat în 2009 nu a fost realizat, fiind încheiate acte adiționale cu nesocotirea atribuțiilor autorității locale și nefiind verificat în toată această perioadă stadiul realizării contractului.

Prejudiciul cauzat unității administrativ – teritoriale concedente este estimat la o valoare de 12.366.300 de lei. O parte din sumele de bani încasate din valorificarea agregatelor exploatate ilegal nu au fost evidențiate în actele contabile ale societăților, nefiind calculate și plătite obligațiile fiscale aferente”, a transmis DIICOT.

Kelemen Hunor mai vrea un mandat

Foto: INQUAM Photos/George Călin
Foto: INQUAM Photos/George Călin

Liderul UDMR Kelemen Hunor a anunțat că și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea partidului, decizie pe care a luat-o ca fiind cumva o datorie față de comunitatea sa.

Ieri, acesta a scris pe Facebook că „nu se poate construi o țară de succes fără RMDSZ (UDMR – n.r.)”, subliniind că „este mai bine să trăiești ca maghiar în România astăzi decât oricând în ultimii 40 de ani”.

Kelemen Hunor are și promisiuni, făcând cunoscut publicului său țintă că „noul obiectiv este de a face din Transilvania regiunea cu cea mai rapidă dezvoltare din România până la sfârșitul deceniului”.

În acest deceniu, când țara are la dispoziție oportunități de dezvoltare fără precedent, trebuie să lucrăm mai mult, mai bine și mai inteligent pentru comunitatea noastră, pentru a face din Transilvania regiunea cu cea mai rapidă dezvoltare din România”, a arătat Kelemen Hunor, care și-a depus candidatura pe 28 martie.

Alegerile în sânul UDMR se vor desfășura în cadrul celui de-al 16-lea Congres, la Timișoara, în perioada 28 – 29 aprilie. Potrivit Agerpres, Kelemen Hunor are 12 ani de experiență în acest sens, ceea ce l-a făcut să mai vrea un mandat de 4 ani în fruntea UDMR.

Dezideratele comunităţii maghiare, care nu s-au schimbat în 32 de ani, nu se vor schimba. Noi vrem să rămânem pe pământul nostru natal, în România, vrem să contribuim la dezvoltarea ţării aşa cum am făcut şi până acum şi, bineînţeles, vrem să ne păstrăm identitatea noastră etnică, lingvistică, culturală, de orice fel. Şi sunt convins că prin experienţa mea acumulată încă mai simt că am forţa şi motivarea necesară şi interioară să duc mai departe această muncă”, a declarat Kelemen Hunor pentru sursa citată.

Sindicaliștii din Educație, proteste în Piața Victoriei

Sursa: Facebook FSLI

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” organizează astăzi un protest în Piaţa Victoriei din București.

Potrivit organizatorilor, peste 1.000 de membri de sindicat sunt așteptați să se alăture protestelor anunțate deja de o lună, avertismentul fiind acela că „Tăcerea Guvernului e o invitație la noi proteste”.

Protestele sindicaliștilor se vor desfășura între orele 12.00 şi 13.00, însă nu doar în Piața Victoriei, ci sunt anunțate concomitent pichetări ale sediilor prefecturilor județene.

Astfel, astăzi, sunt anunțate marșuri de protest și pichetări în Giurgiu, Hunedoara, Ilfov și București, în timp ce mâine sindicaliștii sunt pregătiți să protesteze în Dâmbovița și Dolj. Demararea acțiunilor de acest fel a fost de altfel anunțată de ceva vreme, fiind deja organizate proteste în Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Sibiu și Sălaj.

Suntem profund dezamăgiţi de lipsa de răspuns din partea Executivului şi considerăm că aceasta este, de fapt, o invitaţie la noi proteste, printre care şi demararea grevei generale în educaţie. Guvernul României se face responsabil în totalitate pentru starea sistemului de învăţământ naţional, dar şi de efectele acestor proteste asupra procesului de educaţie.

Salariaţii din învăţământ nu sunt dispuşi să renunţe la lupta pe care o duc în acest moment cu o clasă politică căreia nu îi pasă de viitorul şcolii româneşti, implicit de generaţiile de copii şi tineri care au nevoie de performanţă în educaţie”, atrag atenția sindicaliștii, care subliniază într-un comunicat că „tăcerea Guvernului nu e doar sfidătoare la adresa noastră, ci la adresa tuturor familiilor din România, care își duc copiii la școală și care așteaptă respect și implicare din partea legiuitorilor acestei țări”.

Avertismentul este că protestele vor continua şi în lunile următoare, respectiv pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023, marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023, declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai, plus alte acțiuni specifice. Lista revendicărilor, aici.

Eugen Tomac: „PMP va susţine orice candidat pe care o coaliţie de dreapta îl va stabili ca şi candidatul cel mai potrivit”

Sursa: Facebook

Europarlamentarul Eugen Tomac, lider al PMP, a vorbit aseară despre viitoarele evenimente din anul 2024, an electoral, când românii își vor alege inclusiv președintele.

Potrivit acestuia, partidul pe care îl conduce va susține fără rezerve „orice candidat pe care o coaliţie de dreapta îl va stabili ca şi candidatul cel mai potrivit” la alegerile prezidențiale, fiind convins că „un candidat de stânga, şi dacă merge singur în această bătălie electorală, va pierde”.

Într-o intervenție la Prima News, Tomac a explicat că electoratul de dreapta nu va accepta ca România să fie condusă de un prezidențiabil de stânga, în sprijinul afirmațiilor sale venind cu exemplul voturilor din 2014 și 2019.

Să nu uităm că 6,5 milioane de români au ieşit la vot în 2014 şi l-au votat pe Iohannis, 6,6 milioane au ieşit în 2019 şi l-au votat.

Avem o majoritate care se exprimă când atunci sunt momente decisive şi nu văd cum această majoritate care a ieşit şi şi-a spus punctul de vedere va accepta ca România să fie condusă de stânga după 2024. (…)

Oamenii de dreapta tac, înţeleg consecinţele războiul, criza energetică, criza din agricultură, dar oamenii de dreapta sunt oamenii care muncesc şi plătesc taxe în această ţară şi în momente cheie vor ieşi la vot. (…)

PMP va susţine orice candidat pe care o coaliţie de dreapta îl va stabili ca şi candidatul cel mai potrivit, în urma unor negocieri politice, a unor analize politice, a unor sondaje. (…) Contează să vezi posibilitatea de creştere, să intre în turul doi”, a opinat liderul PMP.

Totodată, acesta a comentat și vizavi de șansele ca liderul AUR, George Simion, să câștige alegerile prezidențiale, calificându-l pe acesta drept „un om care nu a reuşit nimic în viaţă în afară de zgomot”.

Eu refuz că în România avem atâţia oameni naivi care pot vota un candidat cu gura mare care nu a muncit o singură zi. Cereţi-i cartea de muncă lui George Simion şi întrebaţi-l câte zile a muncit.

Un om care nu a muncit o singură zi cum poate reprezenta speranţele a milioane de oameni? Refuz să cred că trăiesc într-o asemenea societate, există o dezamăgire puternică în societate după toate crizele, dar funcţia de preşedinte al României este o pălărie prea mare pe care o visează, oricât l-ar prezenta unii şi alţii drept o soluţie.

Un om care nu a reuşit nimic în viaţă în afară de zgomot şi această oportunitate pe care au fructificat-o, însă este prea mult”, a punctat Eugen Tomac.

Zeci de percheziții în țară, într-un dosar de înșelăciune cu mobilă la comandă

Acțiune la primele ore ale dimineții în mai multe județe ale țării într-un dosar de înșelăciune legat de comercializarea de mobilă la comandă, unde până acum au fost identificate peste 100 de părți vătămate, prejudiciul estimat fiind de milioane de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași efectuează nu mai puțin de 42 de percheziții domiciliare, activitățile fiind derulate cu sprijinul polițiștilor de la serviciile de investigare a criminalității economice Brașov, Galați, Vaslui, Argeș, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Prahova, Sibiu, Timiș, Mureș, Ilfov și București, al polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Iași – Secțiile 1-6 și Poliției Orașului Hîrlău, în timp ce suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

Potrivit Poliției Române, în dosarul penal privind infracțiuni de înșelăciune în domeniul contractării de mobilă la comandă cele mai multe percheziții, 13, sunt efectuate în județul Iași, iar 8 – în municipiul București.

Câte trei percheziții au loc în Brașov și Ilfov, câte două în Galați, Bihor și Vaslui, iar în Argeș, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Prahova, Sibiu, Timiș și Mureș – una.

Până în prezent, au fost identificate peste 130 de persoane vătămate, iar prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de aproximativ 4.000.000 de lei“, transmite sursa citată.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
-3.2 ° C
-1.7 °
-4.5 °
74 %
3.1kmh
0 %
mar
-3 °
mie
-0 °
J
2 °
vin
1 °
S
-0 °

Ultimul articol

Adio „La Măruță”; Pro TV a anunțat încheierea colaborării cu realizatorul emisiunii

Cătălin Măruță nu va mai umple niciun segment orar printre emisiunile difuzate de Pro TV. Anunțul este oficial, fiind făcut ieri chiar de postul TV,...

Ministrul Miruță anunță că se modifică vârsta de pensionare pentru angajații din MApN, MAI...

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a detaliat ieri într-o intervenție la Antena 3, că vârsta de pensionare pentru angajații din ministerul pe care îl conduce,...

Bărbat din Tulcea, trimis în judecată pentru o crimă comisă în 1999

Un bărbat din județul Tulcea a fost trimis în judecată anul acesta, ca principal suspect într-un caz de omor care a avut loc în...