Foto: DIICOT

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au derulat astăzi o acțiune în Vrancea, într-un dosar în care este cercetată exploatarea și valorificarea ilegală de pietriș și nisip.

Acțiunea a demarat cu 10 percheziții, inclusiv la Primăria Vânători – Vrancea, fiind totodată vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice, sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice.

În dosar, precizează DIICOT, ancheta are în vedere infracțiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, exploatarea de agregate minerale în zonele de protecţie sanitară a surselor de apă, în zonele de protecţie a albiilor şi a malurilor, furt calificat în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu.

De menționat că anul acesta, Recorder a publicat o investigație pe acest subiect, intitulată „Operațiunea balastul”. La câteva luni, procurorii DIICOT, împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați au descins în mai multe locații, pe parcursul zilei de astăzi urmând a fi audiate 21 de persoane. Printre acestea, ar fi inclusiv primarul comunei Vânători.

La începutul anului 2015 a fost constituit un grup infracțional organizat în scopul exploatării și valorificării ilegale de agregate (pietriș și nisip) din arealul concesionat până în luna martie 2023 de o comună din județul Vrancea.

Astfel, în anul 2009, o autoritatea locală comunală din județul Vrancea a concesionat un teren cu scopul realizării unui bazin piscicol și a unui parc de agrement, contract care în 2015 a fost preluat de o altă societate comercială în vederea finalizării clauzelor contractuale, cu toate că lucrările trebuiau finalizate din anul 2014. Folosindu-se de contractul de concesiune, membrii grupului infracțional organizat și-au însușit fără drept agregatele minerale naturale (balast, nisip și pietriș) existente atât pe suprafața concesionată cât și în perimetrele limitrofe. De asemenea, în vederea asigurării accesului autovehiculelor de mare tonaj către suprafețe exploatate, membrii grupului infracțional au construit un drum pe terenurile deținute de diverse persoane fizice, folosind documente false.

Exploatarea agregatele minerale naturale a avut loc în perioada 2009 – martie 2023, în ciuda faptului că obiectul contractului de concesiune încheiat în 2009 nu a fost realizat, fiind încheiate acte adiționale cu nesocotirea atribuțiilor autorității locale și nefiind verificat în toată această perioadă stadiul realizării contractului.

Prejudiciul cauzat unității administrativ – teritoriale concedente este estimat la o valoare de 12.366.300 de lei. O parte din sumele de bani încasate din valorificarea agregatelor exploatate ilegal nu au fost evidențiate în actele contabile ale societăților, nefiind calculate și plătite obligațiile fiscale aferente”, a transmis DIICOT.

Articolul precedentKelemen Hunor mai vrea un mandat
Articolul următorToni Greblă, eliberat din funcția de prefect și pregătit pentru șefia AEP