4.1 C
București
marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 143

Rareș Bogdan, sincer: „Pierdem unul sau doi europarlamentari”

Europarlamentarul Rareș Bogdan a fost în vizită ieri în județul Argeș, județ care „a dat” țării ministra actuală al Justiției, Alina Gorghiu.

Și, după ce liberalii au discutat problemele arzătoare chiar îi strânsese la un loc, s-a răspuns și la câteva întrebări, într-o conferință de presă.

Cum în ultimii ani europarlamentarul PNL a devenit un specialist cam în tot și în toate, acesta a făcut o scurtă analiză a realității, în ceea ce privește „reach-ul” la alegători pe care îl are formațiunea din care face parte, opinând că, la alegerile europarlamentare din acest an, PNL nu va câștiga la fel de multe mandate ca în 2019.

Cel mai probabil, Rareș Bogdan are dreptate, însă explicațiile acestuia vizavi de „prăbușirea” PNL sunt, așa cum ne și așteptăm, unele proprii. Astfel, europarlamentarul consideră că este vorba despre „uzura de la guvernare” sau „un val de extremism periculos la nivel european”. Așa se face că sondajele nu stau foarte bine.

Noi avem astăzi zece mandate de europarlamentari. În momentul acesta încercăm să maximizăm, să avem un scor cât mai bun (…) foarte probabil ţinta noastră este de 8 – 9. Deci pierdem unul sau doi europarlamentari. Eu sper că doar unul.

Vom analiza performanţa europarlamentarilor de pe funcţie, modul în care ei au asigurat reprezentarea Partidului Naţional Liberal, nu doar la nivelul instituţiilor europene, ci şi la nivelul spaţiului public românesc, şi sigur că e ca într-o echipă de fotbal. Dacă aduci puţin sânge proaspăt, nu e deloc rău. Dacă rămân aceiaşi şi sunt foarte buni şi se face analiza, iarăşi e bine. (…)

Eu cred că va fi o listă reprezentativă nu doar pentru Partidul Naţional Liberal, şi cu o reprezentativitate foarte mare pentru România şi sunt convins că Partidul Naţional Liberal are un activ de unde să obţină cele mai bune nume pe această listă. Pot fi din cele existente, pot fi nume noi, poate fi un mix. (…)

Partidul Naţional Liberal are oameni foarte valoroşi şi oameni care pot reprezenta România cu maxim succes la Bruxelles, cum au făcut-o şi până acum şi sunt cum sunt absolut convins că o vor face în continuare”, a explicat Rareş Bogdan.

Președintele AUR Timișoara a părăsit partidul: „Lucrurile nu se întâmplă bine. Suntem suporteri”

Ovidiu Szime, președintele AUR Timișoara, nu mai este membru de partid.

Decizia se pare că a fost a sa, ultima „picătură” fiind protestele organizate de AUR în toată țara – implicit și la Timișoara – în fața sediilor PSD.

Demisia a fost anunțată de Szime pe Facebook, unde acesta a scris că a decis să plece „din poziția de președinte AUR Timișoara și să părăsesc partidul AUR, deoarece principiile de bază și statutul acestuia nu sunt respectate. Democrația și libertatea de exprimare în interiorul unui partid trebuie să primeze”.

Însă Szime avea vechime în partid. S-a alăturat AUR acum trei ani, fiind unul dintre fondatorii organizației Timișoara. Cu toate acestea, Szime a lăsat totul în urmă, după ce miercuri, acesta nici nu a participat la mitingul AUR din Timișoara, la care a fost prezent și George Simion.

Aceasta în condițiile în care, pe Facebook, AUR Timișoara anunțase un protest masiv – „vom aprinde candele în fața sediului PSD Timiș (Splaiul Nicolae Titulescu, nr.26, Timișoara) în memoria democrației pe care Marcel Ciolacu și actuala coaliție au omorât-o” – și invita „la o comemorare a democrației din România”.

Lucrurile nu se întâmplă bine. Nu am fost la protest. Nu am fost de acord cu ce s-a întâmplat, cu lumânări duse către alte partide politice. Pentru mine, ăsta nu este un gest normal, indiferent de formațiunea politică. Nu așa se face politică.(…)

Suntem suporteri. Nu se dorește de la București să se facă adeziuni, pentru că vor ei să ia deciziile. Nu sunt adeziuni semnate. Eu am semnat adeziunea acum 3 ani, mi-a venit nesemnată, neaprobată.

Nici măcar nu am fost membru. Probabil cine va decide Bucureștiul că va candida… va semna adeziunea. Nu am plătit cotizație, se numește pachet de susținere, un fel de donație”, a declarat Ovidiu Szime, citat de Express de Banat.

Polițist din Bihor, judecat pentru mai multe infracțiuni, de la trafic de influență și până la șantaj

Un polițist din Bihor a uitat pentru ce a îmbrăcat uniforma și a trecut de partea infractorilor.

Sau cel puțin acestea ar fi acuzațiile aduse agentului de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Poliția Municipiului Oradea – Biroul Proximitate, care a fost trimis în judecată alături de alte patru persoane, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

În urma datelor strânse în timpul anchetei de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Structura centrală și Serviciul Județean Anticorupție Bihor, polițistul a fost acuzat de trafic de influență, șantaj, instigare la furt calificat și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și instigarea la trafic de influență, toate comise în dauna unei femei.

Deși inițial femeia a fost un doi de parteneră a agentului de poliție în activitatea infracțională, în final, aceasta a decis să denunțe presiunile la care fusese supusă timp de aproape un an. Ulterior, în dosar a fost acuzat inclusiv fratele polițistului – pentru furt calificat, șantaj și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Totodată, ceilalți trei inculpați sunt acuzați de cumpărare de influență, dar și de infracțiuni pentrum uz de fals și șantaj.

În perioada 2022 – 2023, martora denunțătoare a fost constrânsă moral să ajute mai multe persoane din cercul de apropiați (fără calitate specială) ai agentului de poliție pentru a accesa credite de nevoi personale, prin completarea în fals a unor înscrisuri sub semnătură privată, în beneficiul acestora din urmă.

Ca urmare a aprobării creditelor, martora denunțătoare le-a cerut beneficiarilor creditelor un procent de 10% din valoarea acestora, sub pretextul achitării către funcționarii bancari care au aprobat cererile de credit. În realitate, aceste sume de bani erau împărțite de agentul de poliție cu martora denunțătoare.

De asemenea, martora denunțătoare a preluat de la agentul de poliție două credite bancare pe care s-a angajat să le achite printr-un act notarial, garantând restituirea împrumutului cu autoturismul personal, autoturism care, în cele din urmă, i-a fost luat de către agentul de poliție, fără consimțământul acesteia și fără punerea în executare a contractului notarial, sub pretextul neachitării la termen a ratelor bancare scadente.

În luna decembrie 2022, fratele agentului de poliție și martora denunțătoare au completat în fals o adeverință de salariat unuia dintre inculpați, prin contrafacerea scrierii şi subscrierii, în care au atestat în mod nereal calitatea de salariat a acestuia din urmă şi cuantumul salariului, pentru accesarea unui credit bancar de nevoi personale.

Pe parcursul anului 2023, una dintre persoanele (fără calitate specială) pe care martora denunțătoare a ajutat-o să acceseze credite de nevoi personale, prin completarea în fals a unor înscrisuri sub semnătură privată și căruia i-a cerut o sumă de bani sub pretextul efectuării de plăți către funcționarii bancari care au aprobat cererea de credit, a constrâns-o pe martora denunțătoare să îi restituie banii pe care i-a achitat drept comision şi alte sume de bani, în caz contrar amenințând-o cu comiterea unor acte de violență asupra sa şi a familie sale.

De asemenea, într-o altă situație, agentul de poliție a constrâns-o pe martora denunțătoare să plătească rata aferentă creditelor contractate de un alt inculpat, în caz contrar amenințând-o că nu-i va restitui autoturismul de care o deposedase.

În data de 24.10.2023, agentul de poliție a cerut şi a primit de la martora denunțătoare cheia de la garajul imobilului în care locuieşte prietenul acesteia, iar ulterior, agentul de poliție l-a determinat pe fratele său să pătrundă în locuința respectivă, transportându-l în apropierea acesteia.

Cei doi au fost prinși în flagrant de polițiștii DGA și de procurorul de caz, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuința respectivă, a sumei de 6.000 de lei și a unor bijuterii, în momentul reîntâlnirii acestora”, a detaliat DGA.

Firea asigură că își poate susține un coleg pentru Primăria Capitalei, dar și un „aliat cu PSD”: „Mă refer la Cristian Popescu Piedone”

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Cel mai „fierbinte” subiect politic al momentului se centrează în jurul posibilei candidaturi a edilului Sectorului 5 la Primăria Capitalei, aspect asupra căruia „candidata la candidatură” din partea PSD, Gabriela Firea, asigură că o va susține, dacă va fi cazul.

Ieri, în cadrul unei conferințe a Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Cristian Popescu Piedone și-a anunțat intenția să intre în cursa pentru Primăria Capitalei, în contextul „bâlbelor” politice care au făcut ca, până acum, partidele să nu anunțe „rapid” un candidat.

Dacă nu puteți voi, POT EU! Dacă orgoliile VOASTRE sunt mai presus de interesele cetățenilor, trageți obloanele, închideți partidele și lăsați Bucureștiul în seama celor dispuși să muncească pentru dezvoltarea lui!” a afirmat ieri Piedone.

Acestor declarații au urmat altele, inclusiv din partea Gabrielei Firea. Aceasta a punctat că, dacă ar fi cazul, l-ar susține pe Piedone, dar și pe primarii de sector Robert Negoiță și Daniel Băluță, ambii de la PSD, subliniind însă că „în continuare, susținătorii mei ar vrea să mă întorc la primărie”: „Am o datorie morală față de bucureștenii care ar dori să mă întorc la primărie, cu care m-am întâlnit de multe ori în această perioadă. Am o datorie morală față de colegii mei de la PSD București pentru că ei doresc ca eu să-i reprezint și împreună să formăm o echipă”, a avertizat Firea la Digi24.

Firea a punctat însă și asupra unui alt aspect, asupra căruia și Piedone atrăgea ieri atenția. Anume că ar cam fi timpul ca alianța „puterii să nu-și mai fluture orgoliile în public și să-și anunțe rapid candidatul pentru Capitală”.

Campania electorală a început deja. Și în București, și în țară sunt deja afișe. (…) Și cu toții avem o datorie morală să spunem exact care sunt candidații. (…)

Dacă din anumite motive de politiă internă sau de calcule ale negocierii în coaliție nu voi fi eu desemnată candidat pentru Primăria Capitalei, voi susține un alt coleg de-al nostru, fie că este vorba despre colegii de la sectoarele 3 și 4, Robert Negoiță și Daniel Băluță, și de asemenea, aliat cu PSD, PPUSL – și mă refer la Cristian Popescu Piedone”, a spus Firea, pentru sursa citată.

Primarul Brașovului, despre „mâna” sa dreaptă: „Flavia este nevinovată. A dat o hrubă nefolosită, o catacombă, unui ONG”

Primarul USR al Brașovului, Allen Coliban, a fot invitat aseară la Digi24, pentru a răspunde câtorva întrebări, în special legate de realizările sale în acest prim mandat.

Însă nu au lipsit nici discuțiile vizavi de problemele penale cu care se confruntă una dintre „mâinile” sale drepte, viceprimărița Flavia Boghiu, care este cercetată pentru abuz în serviciu.

Procurorii anticorupție spun că Flavia Boghiu, „cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară și fără aprobarea autorității publice deliberative (Consiliul local), ar fi permis, în mod nelegal și cu titlu gratuit, unei asociații, să folosească imobilul denumit „Catacombe Brașov”, aflat în proprietatea Primăriei municipiului Brașov, pentru organizarea unor evenimente”, însă Coliban crede că acuzațiile se vor dovedi nefondate.

A dat o hrubă nefolosită, o catacombă, unui ONG să realizeze un muzeu”, a explicat primarul Brașovului pentru sursa citată, punctând că „Flavia este nevinovată. Sunt convins că justiția va face clar acest lucru”.

Un astfel de demers, de a căuta dreptatea, durează foarte mult timp. Este trist că se suprapune un astfel de subiect fix înainte de o campanie electorală. (…)

Avem toate cazurile prezentate în perioada recentă la nivel național: portbagaje pline cu bani, oameni care folosesc avioane private să se ducă să mănânce caviar în insula Capri, iar asta dintr-o mită din bani publici. Deci sunt oameni care au băgat mâna în buzunarul public și au luat pentru ei bani. Ce i se reproșează Flaviei? Faptul că a dat o hrubă nefolosită, o catacombă, unui ONG să realizeze un muzeu. (…)

Nu a dat catacomba, este învinuirea care i se aduce. Pentru că, în fapt, nu avea nici măcar atribuțiile gestionării patrimoniului, aparțineau celorlalți viceprimari. (…)

Este o manevră și o acțiune cu miză politică, cea de față. Când discutăm despre corupție, reformă, asanarea morală a clasei politice, pe de o parte avem oameni politici în funcție care fac trafic de influență, care iau mită, care fură din banul public, pe de altă parte un muzeu în care și administrația, dar și cei care l-au organizat sunt învinuiți că au încălcat legea. (…)

Este o informație care are deja 3 ani vechime. Eu chiar pledez și mizez că justiția, prin toate pârghiile și instrumentele ei, va face cât mai repede curat și lumină în astfel de cazuri”, e de părere primarul Allen Coliban.

România, un nou ultimatum de la CE, în privința depozitelor ilegale de deșeuri

Depozitele de deșeuri ilegale încă „sufocă” anumite zone din România, iar Comisia Europeană a dat un nou ultimatum țării noastre.

Ieri, CE a trimis României un aviz motivat pentru nerespectarea integrală a Directivei privind depozitele de deșeuri și a Directivei-cadru privind deșeurile, iar țara noastră are la dispoziție două luni pentru a răspunde și a lua măsurile necesare.

În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz”, se arată într-un comunicat de presă.

Într-adevăr, din 2017 de când România s-a angajat să ia măsuri privind depozitele neconforme, din cele 101 depozite de deșeuri au fost închise și reabilitate 92. Dar obligația asumată de țara noastră a fost aceea că toate cele 101 pentru care nu au fost eliberate autorizații vor fi închise/ reabilitate, iar pentru nerespectarea integrală a obligației, în octombrie 2020 România a primit de la CE o scrisoare de punere în întârziere.

Acum, există un nou calendar pentru închiderea și reabilitarea celor nouă depozite de deșeuri rămase: 2026 – 2028 pentru cinci dintre acestea, dar „este incert pentru celelalte patru depozite de deșeuri”. De aici și decizia Comisiei, de a emite un aviz motivat adresat României.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE.

Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor”, se explică într-un comunicat de presă, cu mențiunea că toate statele membre „au obligația de a recupera și elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea necontrolată a deșeurilor”.

Noaptea albă a partidelor este abia la început

foto: Pagina de Facebook Cristian Popescu Piedone

Ieri, printr-un anunț făcut de la tribuna PUSL Cristian Popescu Piedone și-a anunțat POSIBILA candidatură la Primăria Bucureștiului. Asta înseamnă că Popescu intră de fapt în cursa pentru a-l înlocui pe Nicușor Dan. Momentul, ales cu mare grijă, coincide cu anunțarea comasării alegerilor eurodeputaților cu localele.

Toate calculele au luat-o la vale. Pentru că dacă proaspătul declarat nevinovat și eliberat din pușcarie va candida și va fi ales Primar General…ei bine alianțele ulterioare nu mai pot sta în formula actuală.

Piedone țipă de vreo trei luni de zile că EL împreună cu Băluță și cu Negoiță vor da Primarul General. Ceea ce înseamnă că dacă el și-a anunțat candidatura are deja înțelegerea făcută cu ceilalți doi. Iar cei trei este clar că nu se vor opri după alegerea lui Popescu.

La momentul acesta al dimineții este clar că situația de acum 24 de ore este schimbată radical. Noaptea albă care a trecut este rezultatul bâlbelor și indeciziei mai marilor zilei și arată faptul că, clasa politică dominantă va juca probabil după ce le va cânta primarul de la 5.

Dacă până ieri Nicușor era dat câștigator clar, azi invizibilul primar face cunoștință, în sfârșit, după aproape un mandat cu realitatea reală. USR-ul și Ludovic Orban simt cum intră într-o realitate care nu poate fi explicată de susținătorii fanatici de pe facebook ori instagram sau facebook. Ciocanul realității i-a lovit în moalele capului iar acum vor începe atacurile cu mulți stropi în fața gurii în online.

Este împotriva a tot ce au învățat ei acolo unde au învățat ca unul de-a făcut pușcărie să le ia felia de tort din farfurie. Realitatea reală este dură, știm, pentru că noi acolo trăim.

Dacă până ieri Gabriela Firea era candidatul pentru moment, acum este candidat la a-l susține pe Popescu. Dacă Sebastian Burduja voia să ne aducă lumina (și) în București, acum este condamnat la mâncat floricele în fața televizorului. Și, probabil cel mai grav, Marcel Ciolacu trebuie să-și schimbe strategia de viitor (care viitor?), și poate Firea, după ce se va liniști va înțelege că de fapt Popescu a ajutat-o, chiar dacă acum pare altfel.

Însă problemele lor nu se termină aici. Dacă își va anunța candidatura pentru București, Popescu poate influența alegerea primarilor de la sectoarele 1 si 2, vașnicii useriști care vor da din nou vina pe oamenii răi care le vor răul.

Dar dacă Bucureștiul ”pică” pentru USR-iști…vor urma oare și Brașovul, Bacăul ori Timișoara, orașe care s-au autocondamnat la involuție acum trei ani și puțin? Și dacă useriștii ies din București…oare cum vor arăta alegerile parlamentare pentru ei și pentru Ludovic?

Iată ca o posibilă candidatură la Primăria Capitalei schimbă întreaga clasa politică și dă peste cap, aproape în ultimul ceas toate calculele și aranjamentele cinice din spatele alianțelor de carton.

Primul pas a fost făcut, zarurile au fost aruncate, însă nu s-au oprit…este doar o perdea de fum sau Popescu Piedone chiar va candida?

Polițist din Craiova, reținut într-un dosar de trafic de influență: a primit bani pentru a „rezolva” dosare penale

Un agent de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova a fost reținut într-un dosar Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de trafic de influență şi cumpărare de influență.

Faptele imputate polițistului au fost puse cap la cap chiar de colegii acestuia, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dolj, în condițiile în care exista suspiciunea că omul legii trăgea sfori pentru a obține soluţii favorabile în două dosare penale aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Nu gratis, ci pentru bani.

Aproximativ 4.000 de euro a solicitat polițistul unui șofer, care ulterior l-a și denunțat, promițându-i acestuia că îl va scăpa de acuzații într-un dosar la regimul circulației. Ulterior, polițistul ar fi făcut aceeași promisiune și în legătură cu un alt dosar.

Totul ar fi început în urmă cu un an, în cursul lunii ianuarie 2023, când inculpatul a promis că, dacă va primi banii, va interveni „pe lângă un alt lucrător de poliţie din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, care instrumenta un dosar penal în care se efectuau cercetări față de denunţător, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, pentru ca lucrătorul de poliție să propună o soluţie de renunţare la urmărirea penală în cauză şi implicit denunţătorul să îşi recupereze mai repede permisul de conducere reţinut”.

Polițistul a și primit mare parte din sumă, arată DGA, în mai multe tranşe, până la 3.700 de euro, în intervalul ianuarie – august 2023.

Ulterior, la data de 06.02.2024, conform înţelegerii anterioare, martorul denunţător i-a remis inculpatului suma de 400 de euro, sumă care a fost găsită în autovehicului condus de inculpat, cu ocazia activităţii de prindere în flagrant organizată de o echipă formată din procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj.

Totodată, s-a mai reţinut faptul că, la data de 06.02.2024, inculpatul, actualmente agent de poliție în cadrul IPJ Dolj – SAS, a pretins aceluiaşi martor-denunţător suma de 500 de euro, pentru a interveni pe lângă un lucrător de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Biroul Rutier, care instrumentează un alt dosar penal în care se efectuează cercetări față de acelaşi martor-denunţător sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, pentru ca lucrătorul de poliție să propună o soluţie favorabilă în cauză.

Față de agentul de poliție, la data de 06.02.2024, s-a dispus măsura preventivă a reținerii, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență”, detaliază DGA.

Taximetrișii din București, protest… întrerupt

Taximetriștii din București au ieșit astăzi în stradă, într-o acțiune de protest, a doua în acest an.

Protestele par însă că s-au încheiat, cel puțin pe moment, după o întâlnire avută de protestatari la Guvern.

Protestatarii nu sunt chiar ai nimănui, ci fac parte din propriile asociații. Una dintre acestea, Asociația Șoferilor de Taxi București – Ilfov, anunțase protestul de astăzi, subliniind că este un demers autorizat, care va avea loc „în intervalul 09.00 – 14.00”, în Piața Constituției.

Exact ca și protestul din data de 29.01.2024 cerintele noastre sunt neschimbate … În continuare cerem modificarea Legii 204/2019 și cerem un statut concurential corect. Având în vedere declarația reprezentanților din transportul alternativ prin care suntem „MINORITATE” protestul va demonstra că suntem UNIȚI și că încă suntem un domeniu de activitate care trebuie băgat în seamă.

Cinste colegilor care se mobilizează în această acțiune de protest”, transmitea Asociația, cu precizarea că protestul este organizat „de toate cele 6 asociatii care au întreprins acest demers”.

Acțiunea se pare că a avut efect, iar reprezentanții Guvernului au aplecat urechea la doleanțele protestatarilor. Potrivit lui Cristian Coman, preşedinte al Asociaţiei Şoferilor de Taxi Bucureşti-Ilfov, se așteaptă ca punctele asupra cărora s-a convenit să fie puse în practică și că „momentan acţiunile de protest au fost oprite”.

La întâlnirea de la Guvern au fost agreate cele 5 puncte pe care noi le-am solicitat. Ni s-a promis că va fi un dialog social pe cele 5 criterii pe care le-am cerut. Aşteptăm să vedem şi un document oficial în acest sens”, a precizat acesta, citat de Știri pe Surse.

Punctele asupra cărora se face referire sunt:
Respectarea art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate;
Limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe;
Eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere;
Ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii, minim E6;
Interzicerea colantării sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturisme la platformele digitale;
Eliminarea „tarifului dinamic”, potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare.

Viceprimarul USR din Brașov, cercetată de DNA pentru abuz în serviciu

Flavia Ramona Boghiu, viceprimar al municipiului Brașov din partea USR, este cel mai nou suspect într-un dosar intrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Boghiu este acuzată de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, aceeași acuzație în dosar fiindu-i adusă și șefei Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei municipiului Brașov.

Faptele imputate celor două s-ar fi derulat timp de câteva luni, din aprilie și până în august 2021, iar despre dosar, Boghiu arată că este cunoscut drept cel al „Catacombelor de După Ziduri”. Flavia Boghiu a și avut un mesaj, firește: „Sunt nevinovată și voi colabora cu organele de anchetă în speranța ca acest dosar să fie soluționat cât se poate de repede”.

Până la soluționare, DNA arată că „există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă” că, „în perioada 01.04. – 10.08.2021, cele două suspecte, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară și fără aprobarea autorității publice deliberative (Consiliul local), ar fi permis, în mod nelegal și cu titlu gratuit, unei asociații, să folosească imobilul denumit „Catacombe Brașov”, aflat în proprietatea Primăriei municipiului Brașov, pentru organizarea unor evenimente”.

Și, potrivit DNA, „prin demersurile menționate mai sus ar fi fost produs Primăriei municipiului Brașov un prejudiciu total de 304.010 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asociația respectivă”.

În replică, Flavia Boghiu a transmis că totul este pur politic, dat fiind că ne aflăm „în anul electoral 2024” și pleacă de la o plângere a viceprimarului PNL Sebastian Rusu, alături de o sesizare a unui dezvoltator imobiliar „care voia să construiască blocuri pe dealurile Brașovului”.

Am fost invitată (…) la DNA pentru a mi se aduce la cunoștință o calitate generică de suspect în dosarul Catacombelor de După Ziduri.
În 2021, Asociația Amural a desfășurat în Catacombele de După Ziduri un proiect cultural unic în România – Brașov Underground Museum, la a cărui inaugurare am fost prezentă în calitate de viceprimar cu atribuții în domeniul culturii.

În urma acestui eveniment, în 2022, Viceprimarul PNL Sebastian Rusu mi-a făcut plângere penală. Ironic este că Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial, cel care se ocupă cu administrarea patrimoniului și ocuparea temporară a domeniului public se afla în subordinea dânsului. Acest dosar a fost clasat în 2022.

Ulterior, în urma unei noi plângeri făcute tot de viceprimarul Sebastian Rusu împotriva mea, dosarul a fost redeschis. Mai multe informații despre acest dosar nu vă pot oferi nici eu la acest moment.

Sunt nevinovată și voi colabora cu organele de anchetă în speranța ca acest dosar să fie soluționat cât se poate de repede, iar în acord cu principiile și valorile în care cred vă spun aici ca să rămână scris:

În cazul în care acest dosar va fi trimis în judecată, îmi voi da imediat demisia din funcția de Viceprimar al Brașovului și din funcția de Consilier Local, dar și din toate funcțiile pe care le dețin în USR. Stau cu capul sus și mă pot uita în ochii oricui referitor la activitatea mea din acest mandat”, a scris ieri viceprimărița USR pe Facebook.

Carnavalul politic românesc: O Paradă a Absurdului

Carnaval politic

În România, scena politică se transformă adesea într-un spectacol fascinant, unde protagoniștii – politicienii – își etalează cu mândrie costumele pline de promisiuni, într-o paradă a absurdului care ar face Carnavalul de la Rio să pară o reuniune sobră de afaceri.


Primul care își face apariția pe scenă este premierul, care, într-un elan de optimism, se laudă că economia țării a crescut cu 4,7%, după mandatul său.

Spectatorii, între două guri de râs, își verifică portofelele și conturile bancare pentru a se asigura că nu au ratat momentul prosperității promise​​.


În timp ce caravana avansează, un personaj controversat din Prahova, suspectat de luare de mită, împrumută partidul cu o sumă generoasă de bani, demonstrând că politica este, într-adevăr, o afacere de suflet… ori, mai știi?!… de portofel​​.


De departe, se aude muzica fanfarei, condusă de președintele țării, care insistă pentru comasarea alegerilor. „Funcția nu se joacă la masa verde„, declară el, în timp ce mulțimea se întreabă dacă masa de poker politică a fost, de fapt, vreodată verde sau doar o iluzie colorată în nuanțe de gri administrativ​​.


În culise, un atac cibernetic aduce un strop de dramatism. Informațiile personale ale liderilor sunt furate, iar un prim-ministru se vede nevoit să-și schimbe cartea de identitate, într-un episod care ar putea fi confundat cu scenariul unui thriller de Hollywood, dacă nu ar fi fost, de fapt, doar o zi obișnuită în politica românească​​.


Culmea ironiei, chiar și în acest carnaval al absurdului, România se mândrește cu un parc auto în creștere, unde doar 43% dintre mașini sunt noi, restul fiind dovezi ale inventivității românești de a „reînnoi” vechiul​​.


În final, toți participanții la paradă se opresc pentru a contempla viitorul, unul în care comedia și drama politică se împletesc într-un spectacol continuu, promițând noi episoade captivante. Până la urmă, în politica românească, orice este posibil, iar absența de la un episod poate însemna pierderea unei transformări spectaculoase.

Doamne, ocrotește-i pe români!




Grindeanu, plângere penală: „Nu accept ca imaginea mea să fie folosită”

Sursa foto: Facebook/ Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, este cea mai nouă „imagine” pentru ceea ce se numește tehnologia deepfake.

Astfel, în mediul virtual a apărut un video în care aparent ministrul sfătuiește cetățenii să investească în anumite tipuri de acțiuni.

Nimic mai fals, avertizează Sorin Grindeanu, care a anunțat pe Facebook că a făcut o plângere penală. „Nu am făcut și nu voi face reclamă pentru nicio companie și nu accept ca imaginea mea să fie folosită în astfel de acțiuni!”, transmite ministrul Transporturilor.

Am sesizat astăzi instituțiile abilitate pentru a fi identificate, și pedepsite conform legii, persoanele care îmi folosesc imaginea pentru a promova o fictivă vânzare de acțiuni la o companie!

Aceste informații false reprezintă o grosolană tentativă de manipulare!”, a scris astăzi Sorin Grindeanu.

Ministrul Grindeanu nu este însă nici primul – posibil nici ultimul – a cărui imagine este folosită pentru acest tip de înșelătorie. Zilele trecute, chiar și Banca Naţională a României (BNR) a avertizat că, în ultima perioadă, au fost postate pe mai multe reţele de socializare imagini de tip deepfake în care sunt folosite imaginea şi vocea guvernatorului Mugur Isărescu.

Deepfake este termenul pe care îl folosim atunci când vorbim despre un produs foto sau video care a fost realizat prin manipularea și modificarea datelor cu ajutorul inteligenței artificiale.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
4.1 ° C
5.6 °
2.8 °
57 %
3.6kmh
0 %
mar
3 °
mie
2 °
J
1 °
vin
3 °
S
7 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...