Sursa: Facebook

Unul dintre cei mai longevivi președinți de consilii județene din țară, Dumitru Buzatu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, la nici trei luni de când a fost prins în flagrant cu mită în portbagaj.

Arestat preventiv în septembrie, măsura este menținută și în prezent, în timp ce expertul care este acuzat în același dosar de luare de mită și trafic de influență va fi judecat în stare de arest la domiciliu.

Faptele detaliate de Direcția Națională Anticorupție acum, când a fost anunțată trimiterea în judecată a celor doi, sunt aceleași, și au legătură cu derularea unui proiect finanțat din fonduri europene, între Consiliul Județean Vaslui și o societate comercială.

Cele două părțiau încheiat în anul 2019 un contract de achiziție publică ce avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui, însă procurorii anticorupție arată că Buzatu, ca șef de CJ, s-a cam „lăcomit” în ceea ce privește plata facturilor (cca. 3.000.000 euro) și cuantumul mitei care trebuia să o primească.

Consiliul județean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială (al cărui obiect de activitate este realizarea de activități de inginerie și consultanță tehnică) administrată de inculpatul, expert, pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate.
După întocmirea raportului de expertiză, în perioadele 27-29.06.2022 și 07.02.2023-26.04.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de suma de 714.000 mii de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul județean Vaslui și implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini).

De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenți din cadrul Consiliului județean Vaslui și că-i va determina pe aceștia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.

În contextul menționat mai sus, expertul a primit în datele de 02.03.2023 și 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei.
După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat Consiliului județean Vaslui documentația tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită și acceptată de către factorii decidenți din cadrul instituției publice, printre care și inculpatul Buzatu Dumitru.

În contextul menționat mai sus, în perioada 08.05 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea președinte al Consiliului județean Vaslui, ar fi pretins, indirect, de la același om de afaceri sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea de cca. 3.000.000 euro menționată mai sus (ce reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de firma omului de afaceri).

În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, precizează din nou DNA.

Totodată, anchetatorii mai arată că s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii asupra a 20 bunuri imobile (apartamente, case, construcții, terenuri) ce aparțin celor doi inculpați, dar și sechestrul asupra unor sume de bani, ridicate de la Buzatu la percheziții, măsuri care vor fi analizate la Tribunalul Vaslui.

Articolul precedentCiolacu: „O să facem un buget noaptea, ca hoții”
Articolul următorBugetul României, în comisiile de specialitate; miercuri va fi dezbătut în Parlament