5.1 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 129

Polițist trimis la închisoare: a cerut mită pentru permisele de conducere

Sursa: Google maps

Condamnare definitivă pentru un polițist din Tulcea, care în urmă cu câțiva ani își desfășura activitatea la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCÎV) din acest județ.

Agentul fusese trimis în judecată pentru fapte comise începând cu primăvara anului 2018, iar condamnarea la închisoare cu executare a fost pronunțată inițial în urmă cu un an.

Mai bine de doi ani a durat judecata pe fond a polițistului acuzat de luare de mită și trafic de influență, iar în primăvara anului trecut s-a pronunțat prima sentință, la Tribunalul Tulcea, unde s-a dispus condamnarea acestuia:

Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, la care adaugă un spor de 1 an (1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare), rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a , b şi g Cod Penal pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

Interzice inculpatului Armeanu Ionuţ exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod Penal, ca pedeapsă accesorie. Dispune confiscarea de la inculpatul Armeanu Ionuţ a sumei de 2.700 lei şi 200 euro”.

Așa cum arăta sentința, agentului de poliție îi fuseseră interzise drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dar și cel „de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii”. A urmat calea de atac, iar săptămâna trecută, Curtea de Apel Constanța a menținut prima sentință:

Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul ARMEANU IONUŢ împotriva sentinței penale nr.11 din 09.02.2023 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 867/88/2020. Obligă pe inculpatul ARMEANU IONUŢ la plata sumei de 1.000 de lei cheltuieli judiciare către stat. Cu opinia separată a Preşedintelui completului, judecător Valentina Boboc, în sensul admiterii apelului formulat și al achitării inculpatului Armeanu Ionuț pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență (3 acte materiale) și luare de mită. Definitivă”.

Din ce detaliază Direcția Generală Anticorupție, și ancheta a fost destul de laborioasă. Astfel, cercetările au pornit după o sesizare din oficiu a ofițerilor de poliție ai Direcției Generale, existând informații potrivit cărora doi agenți de poliție din cadrul Postului de Poliție al comunei Ciucurova, județul Tulcea, s-ar face vinovați de luare de mită și trafic de influență săvârșite în aceeași perioadă.

În ceea ce îl privește pe agentul de poliţie din cadrul SPCRPCÎV Tulcea, anchetatorii spun că, „în intervalul de timp martie – mai 2018 a primit de la două persoane din comuna Ciucurova, județul Tulcea, sume de bani necuvenite pentru sine, indirect (prin intermediul unui alt inculpat, la data faptelor agent de poliție în cadrul IPJ Tulcea), lăsând a se înţelege că are influenţă asupra funcţionarului competent din cadrul SPCRPCÎV Tulcea care urma să testeze trei persoane, din aceeași localitate, în vederea obţinerii permisului de conducere.

În acest sens, agentul a promis că va interveni pe lângă funcţionarul respectiv pentru a-i promova pe cei trei candidaţi la proba practică, întrunind elementele constitutive a trei infracţiuni de trafic de influenţă, suma de bani primită de traficantul de influenţă fiind de câte 900 de lei în cazul a doi dintre candidaţi, respectiv de 200 de euro unui alt candidat.

De asemenea, inculpatul în cauză, în calitatea sa de agent de poliție în cadrul SPCRPCÎV Tulcea, în perioada de timp martie – mai 2018, a primit de la o persoană din aceeași comună, pentru sine, suma de 900 de lei, indirect (prin intermediul unui agent de poliţie), în legătură cu îndeplinirea îndatoririle sale de serviciu (în legătură cu promovarea acestuia la proba practică de obţinere a permisului de conducere auto)”.

Sanitas, proces cu Guvernul pentru drepturi salariale

Sursa: Facebook

Reprezentanții Sanitas anunță că lucrurile sunt serioase în ceea ce privește revendicările pe care le au, până acolo încât s-a declanșat un proces împotriva Guvernului României pentru drepturile salariale neacordate în ultimii trei ani angajaților din Sănătate și Asistență socială, în baza Legii 153/2017.

Primul termen a fost în aprilie, fac cunoscut cei de la Sanitas pe Facebook, acolo unde totodată precizează că, de la declanșarea mișcărilor de protest, au fost obținute însă o serie de drepturi.

Drepturile, însă, au fost acordate doar membrilor Sanitas, subliniază sindicaliștii, atât pentru salariații din sănătate, cât și pentru cei din domeniul asistenței sociale.

Din ce detaliază Sanitas, este vorba despre acordarea unei indemnizații lunare de 500 de lei pentru toți asistenții medicali și 100 – 300 de lei pentru toate categoriile de salariați care asigură continuitatea, precum și acordarea unei indemnizații pentru efectuarea gărzilor suplimentare, cu sume cuprinse între 500 – 1.000 pentru medicii primari și specialiști, pentru biologi, chimiști, biochimiști, 250 – 500 pentru medicii rezidenți și 350 – 700 pentru medici.

Totodată, s-au obținut „deblocarea a peste 10.000 de posturi în sistemul public de Sănătate și în cel de Asistență Socială, încadrarea tuturor salariaților din Anexa II și Anexa VIII la Legea 153/2017 (atât salariații din Sănătate cât și cei din Asistență socială) la salariul de bază maxim prevăzut de lege, trecerea personalului de suport (membri SANITAS) din Sănătate de pe Anexa VIII pe Anexa VII, finanțarea voucherelor de vacanță (care riscau să nu fie acordate în 2023) pentru toți salariații din sistem (va rămâne regulă pentru anii viitori) și legiferarea zilelor suplimentare de concediu de odihnă pentru salariații din Sănătate”.

În postare se mai atrage atenția că s-a reușit negocierea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă pentru sectorul de negociere colectivă Sănătate, dar și declanșarea procedurilor pentru începerea negocierii Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă Asistență Socială.

Ultimele drepturi asupra cărora punctează Sanitas sunt legate de „creșterea salariilor de bază cu 26,8%, în medie până la jumătatea anului 2024, în SĂNĂTATE; creșterea salariilor de bază cu 20% până la jumătatea anului 2024, în ASISTENȚĂ SOCIALĂ; corectarea inechităților salariale pentru unele funcții de conducere: director economic, director de îngrijiri, asistent șef/ coordonator”.

21 de km pe jos, prin capitală, împreună cu Popescu Piedone

Cristian Popescu Piedone - Foto - Ziarul de Investigații

Sâmbătă

Piața Obor, Piața Delfinului și străzile din jurul pieței, pauză de masă, Parcul IOR, Parcul Lumea Copiilor și Orășelul Copiilor.

La ora 10 autocarul electoral a oprit lângă Piața Obor. După un mic briefing aproximativ 60 de persoane din staff-ul primarului au pornit, culmea, fără să încurce pe nimeni prin Piață.

În scurt timp, în jurul lui Popescu Piedone s-a adunat o mulțime de oameni. Mesajul general-valabil transmis era ”Nu cedați!” cu trimitere clară la poveștile prin care acesta s-ar retrage din cursa electorală, dar și faptul că ”a fost închis nevinovat”. Nu au lipsit, ba chiar au fost foarte mulți cei care au vrut să facă fotografii cu Primarul. De la cei mai tineri până la cei de vârsta a-III-a l-au asigurat despre faptul că îl vor vota.

Dar, așa cum este și normal, au fost și câțiva care și-au arătat scepticismul în ceea ce privește capacitatea de gestionare de către Popescu Piedone a problemelor de la Primăria Generală. Am fost surprins să văd că acesta s-a oprit și a stat de vorbă cu ei, nu a fugit, și le-a explicat pas cu pas viziunea lui pentru dezvoltarea Bucureștiului.

Acest fapt i-a făcut pe sceptici să se îndoiască de ideile cu care l-au abordat și să promită că se vor mai gândi. Că erau vânzători sau cumpărători, toți l-au recunoscut. Unii spuneau că îl știu de pe Facebook, alții din Sectorul 4, ori chiar din 5. Nimeni nu s-a mirat de faptul că Popescu Piedone este în fața lor, că stă de vorbă cu oamenii, că face fotografii cu ei, și, poate cel mai important lucru că avea răspuns tuturor întrebărilor. De unde prima oprire în Piața Obor trebuia să dureze o oră, aceasta a durat aproape două ore.

A urmat zona Piața Delfinului, care chiar dacă e incomparabil mai mică, a avut același efect. Și pe străzile din jurul pieței Popescu Piedone a funcționat ca un magnet de oameni.

Lucrurile s-au schimbat însă în sectorul 4

Nu am văzut pe nimeni care să nu-l recunoască și să-l felicite pentru ce a făcut. Era normal ca în Sectorul 4, ”acolo unde a început totul” omul să se simtă ca acasă. Chiar acasă era. Despre el și despre actualul primar, Daniel Băluță toți au avut cuvinte frumoase!

Duminică…Piața și Parcul Moghioroș

Prima oprire din Sectorul 6 a fost în Piața Moghioroș împreună cu candidatul PUSL la funcția de Primar al sectorului 6, Pintileasa Bogdan Gabriel. În ultimii patru ani, sectorul 6 a suferit câteva schimbări în bine.

Starea de spirit este diferită spre exemplu față de sectoarele 1 și 2 unde dezastrul administrativ este uriaș. Cu toate astea, chiar de la coborârea din autocar, oamenii s-au adunat în jurul lui Popescu Piedone și al lui Bogdan Pintileasa. Același mesaj de a nu renunța, de a face din București un oraș european. Aceleași cereri de a face fotografii, aceleași încurajări, aceleași promisiuni că va avea votul comunității.

Duminică în jurul prânzului, cu temperaturi de vară, Parcul Moghioroș era plin de oameni. Unii cu copii, alții cu cățeii sau pur și simplu citind o carte, ori alergând sau la un tenis de masă, aproape toți l-au încurajat ”să nu cedeze” arătându-și susținerea pentru postul de Primar General.

Un cuvânt și despre Nicușor Dan

După parcul Moghioroș, am făcut o oprire în Prelungirea Ghencea, acolo unde câteva blocuri sociale începute de Gabriela Firea au fost lăsate în același stadiu de către actualul Primar al Bucureștiului.

Nimic nu a mai fost mișcat pe șantier, totul este exact la fel ca acum patru ani. Lăsat așa șantierul, acesta s-a degradat, și pentru readucerea lui la stadiul care să permită continuarea construcției vor fi cheltuiți mulți bani. Nimeni nu a aflat până acum care a fost motivul din spatele abandonului. Poate că genul de locatari ai acestor blocuri nu meritau să locuiască acolo, ori….

În Parcul Cișmigiu cei de la USR s-au făcut nevăzuți

A urmat Parcul Cișmigiu. Aici erau prezente câteva grupuri de tineri ai celor de la USR. A durat foarte puțin până ce aceștia ori au primit un telefon, ori au luat singuri decizia de a pleca din zonă.

Parcul Cișmigiu este din păcate într-o stare pe care nu o merită. Au trecut patru ani de când actuala administrație conduce discreționar capitala. Niciun parc din București nu a fost întreținut, niciun parc nu a fost refăcut. Dezolanta imagine se arată chiar vis-a-vis de clădirea Primăriei Capitalei. Pare că totul a fost lăsat pentru campania electorală, de la spartul unor alei, la secarea lacului. Să pară că ceva se întâmplă!

A fost un weekend plin în care nu am dus lipsă de acțiune, în care am înțeles încă o dată în plus că Bucureștiul este viu, este în stradă, nu în birou, că Bucureștiul a fost părăsit în ultima perioadă. Da, este foarte bine să schimbi țevile de apă caldă, dar București înseamnă mai mult decât atât. Dar, mai presus de toate, Bucureștiul are nevoie să-i fie redată demnitatea!

Autoturism în valoare de 27.000 de euro, căutat în Marea Britanie, găsit de polițiștii români

Sursa: Poliția de Frontieră

Peste 33.000 de persoane au fost verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână de polițiștii de frontieră, ultima descoperire fiind o mașină în valoare de 27.000 euro.

Aplicația eDAC este funcțională de nicio lună, ca urmare a integrării României în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, fiind folosită de toate cadrele MAI. Numai în ceea ce privește Poliția de Frontieră, cifra oficială este de 53.624 de verificări în aplicația eDAC, respectiv peste 33.000 doar în ultima săptămână.

Considerată drept „un instrument foarte util care permite efectuarea verificărilor într-un timp foarte scurt în bazele de date ale autorităților române, dar și în cele din Spațiul Schengen”, aplicația a dus astfel la identificarea mașinii în cauză, pentru care fusese emisă o alertă în Marea Britanie.

S-a întâmplat vineri, 12 aprilie, când „politiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac împreună cu polițiști din cadrul Biroului Poliție Autostrăzi au desfășurat acțiuni în sistem integrat pe autostrada A1”, ocazie cu care „a fost oprit și identificat un bărbat, cetăţean bulgar, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie”, iar „în urma verificărilor specifice și utilizând aplicația eDAC, autoritățile de control au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie”.

Urmarea a fost că mașina, care valorează aproximativ 27.000 de euro, a fost indisponibilizată, iar în continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Însă aceasta nu a fost singura descoperire, punctează Poliția de Frontieră:

Un alt caz s-a înregistrat la data de 09.04.2024, când poliţiştii de frontieră de pe Aeroportul Henri Coandă București au efectuat un control pe sensul de intrare în ţară, la debarcarea pasagerilor din direcția Atena. Lucrătorii noștri au legitimat o femeie, care a înmânat pentru control o carte de identitate cu însemnele autorităților din Grecia. Cu ocazia verificărilor, s-a constatat faptul că documentul prezentat este fals, iar femeia este cetăţean din Siria, solicitant de azil în Grecia. Persoana a fost înapoiată de către compania transportatoare cu care a venit în direcția Atena.

O altă echipă de pe Aeroportul Henri Coandă a depistat un bărbat care venea din aceeaşi direcţie şi care, cu ocazia unui control inopinat, s-a legitimat cu o carte de identitate emisă de autorităţile din Germania, aparţinând altei persoane. Bărbatul, cetăţean sirian, a fost înapoiat în direcția Atena.

Echipele mixte de control formate din lucrători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor continua să fie vigilente şi să desfăşoare acțiuni polițienești punctuale și inopinate în incinta aeroporturilor şi porturilor pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale”.

Marius Lulea, după ce George Simion a anunțat că îl suspendă din funcția de conducere AUR: „El conduce partidul și îl conduce bine”

Sursa: Facebook

Dorin Marius Lulea, încă prim-vicepreședintele AUR, ar putea să își piardă funcția din partid după unele declarații pe care și le-a asumat, dar care l-au deranjat pe George Simion.

Liderul AUR a anunțat la Realitatea Plus că îl va suspenda pe Marius Lulea din funcția de prim-vicepreședinte al partidului, după ce acesta s-a opus candidaturii lui Cozmin Gușă la Primăria Capitalei.

Scurt, Simion a decretat că „Marius Lulea face greșeli” și că „a făcut o afirmație nefericită”, motiv pentru care „va fi suspendat„. Lulea a dat însă de înțeles că Simion știe să ia decizii corecte, ba chiar a punctat asupra acestui aspect într-o postare pe Facebook, scrisă în liniștea nopții.

Lulea scrie că, dincolo de faptul că liderul AUR este prietenul său, „în politică el conduce partidul și îl conduce bine”:

Dacă ești prietenul cuiva atunci trebuie să înțelegi că nu tot ceea ce spui sau faci este corect, prietenii oferă sfaturi, dar nu le impun. Iar partidul AUR este bine condus de președintele său: George Simion.

A luat ceva de la 0% și l-a dus apoi la 10% și de la 10% și l-a dus până la 25%. Un manager bun se măsoară prin performanțe, ori el le are. Nu e nimeni în România sau Europa care să fi reușit așa ceva.

Tocmai de aceea indiferent ce decizii ia, dincolo de opinia personală ce i-o spun în privat, a dovedit că știe să ia măsurile corecte.
Dacă consideră că este necesară suspendarea sau demisia mea din funcția de prim-vicepreședinte cred că este o decizie corectă. Nu mă consider indispensabil, ba cred că este loc de oameni mai buni.

Într-un partid serios trebuie să existe disciplină. Dacă o cer de la alții și eu trebuie să respect aceleași reguli. La AUR vii să dai, nu să ceri. Oamenii trebuie să dovedească, să lase orgoliile și să lupte pentru a scoate România din ghiarele mafioților ce astăzi conduc România.
Iar George SIMION este cel care poate să schimbe soarta țării prin energia pe care o emană și prin puterea sa. A băgat spaima în ei și pentru asta au făcut comasate și de alegeri și de partide.

Funcția nu face pe om. Dacă George Simion consideră că este pentru binele partidului să mă retrag dintr-un loc sau altul, sau să mă duc într-o direcție sau alta, o voi face. Iar asta nu de ieri sau de azi ci pentru că îi sunt alături de 15 ani și știu că urmărește binele națiunii române.

El poate să redea speranța Românilor, le poate reda mândria și este singurul care poate face acest lucru.
Încă de când l-am cunoscut mi-am dat seama de potențialul său și de aceea l-am susținut și îl susțin și în continuare. Este de departe cel mai bun strateg din România și cel mai bun manager de proiect pe care l-am văzut.

Probabil sunt primul care și-a pus speranța în el ca viitor președinte și primul care a afirmat-o vreodată și asta nu de azi, nu de acum patru ani, ci de aproape 10 ani când venea la birou și le-am zis colegilor: uitați-vă la el căci va fi următorul președinte al Țării.
Cu ajutorul bunului Dumnezeu eu am credința că acest lucru se va întâmpla chiar în acest an
”, sunt laudele lui Lulea dedicate lui Simion.

Piedone, către Nicușor Dan: „Chiar nu îți este rușine?”

Sursa: Facebook

O nouă interpelare a edilului Sectorului 5 către (încă) primarul general al Capitalei, după ce acesta din urmă și-a dezvăluit „realizările” din cei 4 ani de mandat.

După cum ne-a obișnuit, Cristian Popescu Piedone discută strict pe cifre și declarații făcute de chiar Nicușor Dan, atrăgând atenția că primarul general, oricare ar fi acesta, chiar poate moderniza Bucureștiul. Nu și Nicușor Dan, însă, despre care Piedone atrage atenția că stă „cu mâna întinsă după pomană electorală”.

De aici și „deranjul” pe care și l-a făcut Nicușor Dan, care a binevoit să prezinte ceea ce Piedone califică drept „bilanțul mandatului în care a sforăit în bocanci”.

Arogant, crezându-se buricul pământului și primar etern, nicușor Dan anunță, public, că PRIMEȘTE ZECI DE MII DE EURO, PE ZI, donație! ȘI CĂ PLĂTEȘTE CÂTE O MIE DE EURO PE ZI ca să-i apară pe site-uri minciuni despre așa-zisele realizări!

Ultima arogantă a primarului general, care care A PROMIS în 2020 că va consolida clădirile șubrede din București, ESTE DURĂ: “În cazul în care se întâmplă un cutremur peste 7, vom avea, din păcate, cel puțin atâtea victime câte am avut în 1977” (spune Nicușor Dan, pe 11.04.2024!!!)

În București sunt 8.000 de clădiri cu potențial risc seismic! ÎN MANDATUL LUI NICUȘOR DAN AU FOST CONSOLIDATE… 16! Mai sunt… 7.984! 16, mă’??? 4 pe an?

Ca Primar General o să consolidez cel puțin 200 în fiecare an! Pentru că bani sunt în buget, fonduri extrabugetare sunt destule! Dar TU… ești prea leneș ca să-i cheltui pentru binele cetățeanului!

Faci aroganțe față de cei care trudesc o lună întreagă pentru 5 mii de lei în mână? Te dai mare că îți plătești gogoșile electorale cu 1.000 de euro pe zi? Știi câți cetățeni trudesc câte 8 -10 ore pe zi și nu câștigă 1.000 de euro într-o lună? Știi câți pensionari abia au ce pune pe masă de la o pensie la alta? Știi câți bucureșteni se împrumută la casele de ajutor reciproc ale pensionarilor DOAR ca să-și poată cumpăra medicamente?

TU EȘTI MIEZUL CARE ÎȘI PERMITE SĂ PLĂTEASCĂ 1.000 DE EURO, ZILNIC, DOAR SĂ-ȘI VADĂ MUTRA ÎN ONLINE?
Serios? Ba’, mi-ar fi rușine! Te dai deștept, cult, profesor… Ești o putoare! Ești un mincinos!

Ești cel mai leneș primar general din istoria Bucureștiului! Cetățeanul independent, NICUSOR DAN CHELTUIE O MIE DE EURO PE ZI, CA SĂ ÎȘI FACĂ RECLAMĂ ELECTORALĂ! Nicușor Dan anunță public: “Publicitatea pe care o fac pe online, până acum m-a costat cam 1.000 de euro la două zile. Acum am mărit ritmul și costă cam 1.000 de euro pe zi. Dacă aș avea, aș plăti 5.000 de euro pe zi!”.

Mă’, CHIAR NU ÎȚI ESTE RUȘINE?”, întreabă Popescu Piedone – retoric, firește – pe Facebook.

Șofer al DGASPC Dolj, în arest la domiciliu pentru trafic de influență în legătură cu adopția unui copil

Sursa: google maps

Bani pentru adopția unui copil. Aceasta este ceea ce ar fi cerut și primit un angajat al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dolj în calitate de șofer.

Bărbatul a fost reținut sub acuzația de trafic de influență de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, iar mai apoi a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Ieri, Tribunalul Dolj a respins propunerea de arestare a șoferului, iar în schimb a dispus „măsura arestului la domiciliu a inculpatului Mirea Marian pe o durată de 30 zile, de la data de 11.04.2024, până Ia data de 10.05.2024, inclusiv. Impune inculpatului Mirea Marian ca, pe durata măsurii arestului la domiciliu să nu părăsească imobilul unde locuieşte, situat în municipiul Craiova, strada Bucovina, nr. 17, bloc 133,sc. l,ap. 9,jud. Dolj, fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar.

Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martora Militaru Elena. Desemnează ca organ de supraveghere a inculpatului, IPJ Dolj-Serviciul Supraveghere judiciară, în circumscripţia căreia inculpatul are locuinţa, care va urmări respectarea măsurii şi a obligaţiilor impuse inculpatului.

Pune în vedere inculpatului cazurile şi condiţiile în care acesta poate părăsi imobilul unde execută măsura arestului la domiciliu. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Dispune punerea, de îndată, în liberate a inculpatului, dacă nu e arestat în altă cauză, în vederea punerii în executare a măsurii preventive a arestului la domiciliu”.

Concret, bărbatul în vârstă de 59 de ani, a garantat unei familii că, în schimbul a mii de euro, vor reuși să adopte un copil. Mai precis, ancheta derulată de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dolj, sub coordonarea procurorului de caz a relevat că angajatul DGASPC Dolj „a pretins și primit, în perioada noiembrie – decembrie 2023, suma de 4.500 euro pentru a-și trafica pretinsa influență pe lângă colegi din instituția la care este angajat, în legătură cu urgentarea procedurii de adopție a unui minor”.

DGA precizează și că „în continuarea cercetărilor s-a dispus sechestrul asigurător asupra sumei de 4500 euro obținută prin modalitatea menționată”.

Dîncu nu are prea mare încredere în șansele lui Geoană de a fi președinte de unul singur

Sursa: Facebook

Președintele Consiliului Național al PSD Vasile Dîncu, de profesie sociolog, a analizat astăzi sumar șansele lui Mircea Geoană de a obține votul decisiv la alegerile prezidențiale, în ipoteza unei candidaturi independente.

Declarațiile lui Dîncu au fost făcute la B1 TV, acesta considerând că actualul secretar general adjunct al NATO, dincolo de „o foarte mare încredere” din partea cetățenilor, mai are nevoie și de un partid sau o alianță care să îl susțină.

Social democrații au fost permanent reținuți în a da pronosticuri legate de șansele lui Geoană, în eventualitatea unei candidaturi. Însă, după cum chiar Dîncu a precizat astăzi, acesta este „singurul candidat oarecum lansat” la acest moment.

Și, în plus, există chiar și un sondaj recent realizat de AtlasIntel, pentru Digi24, potrivit căruia cel mai bine clasat posibil candidat la alegerile prezidențiale ar fi Mircea Geoană, urmat de George Simion, Cătălin Drulă și Diana Șoșoacă, în timp ce liderii coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, ar obține sub 10% din voturi.

Evident că acum toată lumea face sondaje, dar în condițiile în care cele două partide importante, PSD și PNL, nu și-au anunțat niciun de candidat, nici candidat comun, nici candidați separați, restul sunt jocuri logice.

Sondajul despre care vorbiți e unul realizat online. Știm că la competențe digitale România e pe ultimul loc în Europa, e foarte greu să faci un eșantion reprezentativ pentru populație.

Mircea Geoană e singurul candidat oarecum lansat și are o foarte bună încredere în acest moment, dar s-a văzut că tradiția în România e că un candidat trebuie să aibă un partid sau o alianță în spate. Vom vedea atunci”, a declarat Vasile Dîncu pentru sursa citată.

Realizările Primarului Clotilde Armand

Clotilde Armand - Foto Facebook


Și ca o aducere aminte. Știați că în cel mai bogat sector în perioada 2021-2022, la Dispeceratul Poliției Locale Sector 1 au fost introduși ”voluntari” (puși la dispoziție de ONG-uri de casă, cel mai probabil apropiații lui Sergiu Moroianu, soțul lui Armand Marie) care preluau sesizările telefonice ale cetățenilor, răspunzând cu ,, Alo Voluntar 42”?

Acest fapt este ilegal deoarece voluntarii au lucrat cu datele cu caracter personal ale oamenilor nerespectând în acest fel legislația în vigoare (GDPR).
Indiferent de motiv atunci când apelezi numărul de telefon al Poliției Locale după ce povestești ce s-a întâmplat, voluntarul x sau y plictisit întreabă ”dar la Politie ați sunat?” Tu zici caă ”da, am sunat și mi-au spus să sun la Poliția Locală că e de competența dumneavoatră. Aaaaa, păi și la Poliția Națională trebuie să vorbiți.” Cam asta face Poliția Locală te trimite de la Ana la Caiafa și rezolvarea problemei ioc deși au salarii de domeniul incredibilului.
Din sursele mele, așa zișii ”voluntari” acum fac parte din echipa de campanie a primarului inculpat Armand Marie și în prezent defilează nestingheriti pe holurile subordonatelor sub atenta coordonare a funcționarului public Ionel Stoica, deși instituțiile publice, prin angajații lor, nu fac campanie electorală iar abuzul de resurse publice pe perioada precampaniei/campaniei electorale reprezintă una din principalele forme ale coruptiei politice, alături de cumpărarea voturilor.

Ce vremuri…

Vedeam polițiști locali pe străzi întru-un număr mare când primărița Armand Marie se certase cu Romprestul și urmăreau oamenii cu scopul amendării care neavând unde să arunce gunoiul, îi pândeau pe la colțurile străzilor că doar nu puteau oamenii să stea cu gunoiul în casă. Și cum îi prindeau, Locala îi amenda! Și acum după ce a tocit scaunul biroului a coborât printre muritori iar după ce i-a amendat se duce la ei la ușa să le ceară votul.
Acum unde mai vedem Poliție Locală? În parcurile de sector? Nu. Pe lângă instituțiile de învățământ? Nu. În piețe sau în zonele aglomerate prevenind furtul din buzunare? Nu. Mai nou, în campania electorală deja începută, polițiștii locali o însoțesc pe primărița Clotilde când merge pe la casele oamenilor să se milogească pentru un vot care să-i dea posibilitatea încă patru ani de a nu face mai nimic pentru sectorul 1.
Surse avizate îmi spun că în prezent, cadrul Politiei Locale sector 1, mașinile abandonate pe domeniul public, sunt aduse în spațiul din Șoseaua Odai nr. 3-5 din cadrul Biroului Auto Abandonate, cu o mașină a unei firme private (cel mai probabil ”de casă”) care le tractează pe baza unui contract deși în cadrul ADP Sector 1 există mașini cu care se pot ridica autoturismele de pe domeniul public.

Aceleași surse spun că în prezent personalul din cadrul Poliției Locale sector 1 duce lipsă de mașini de patrulare iar o mare parte din cele aflate în dotarea instituției sunt foarte vechi și defecte (aer conditionat defect, filtrul de particule înfundat, bază gaze în habitaclu , troncane, etc), iar conducerea Poliției Locale a dispus darea în folosință a unor masini destul de noi, luate de fosta conducere și anume Dacia Duster, Toyota hybrid șefilor din unele instituții din cadrul Primăriei Sector 1 precum și apropiaților lui Clotilde Armand – Dragoș Constantinescu.

Nereguli

Raportul de audit public intern privind consumul de carburant în anul 2023 zace și acum nesemnat în sertarul lui Armand Marie nefiind asumat prin semnătură de către ea aceasta pe motiv că nu e de acord cu concluziile auditorului privind (ne)justificarea și raportarea consumului de combustibil.

Mai mult, pentru că șefa de la audit intern a refuzat modificarea raportului în favoarea apropiaților primarului inculpat (Dragoș Constantinescu), a fost trecută pe o listă scurtă a angajaților ”de detașat” .

Astfel, directorul executiv al Direcției Management Resurse Umane, domnul Stănică Marius, a primit misiunea deloc ușoară de a-și detașa fosta șefă la Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1.
În prezent, aceleași surse susțin că polițiștii locali sector 1 sunt ”terorizați” și detașați care încotro prin toate direcțiile și subordonatele Primăriei Sector 1 chiar dacă nu sunt de specialitate și nu cunosc domeniul de activitate al cesionarului…. lista scurtă a angajaților ”de detașat” este întocmită în funcție de afinitățile conducerii Poliției Locale, Avram Marius Eusebiu și de dispozițiile primite pe whatsapp de la aceeași Armand Marie.
Există multe acțiuni în instanță în care subordonate din Primăria Sectorului 1 au fost date în judecată în acest sens pentru că ”detașații” nu au mai suportat presiunile găștii pe care primarul inculpat o conduce. Cine o să plătească despăgubirile doamnă Clotilde? Din ce bani? Oare nu din banii contribuabililor? Nu din banii cetățenilor care nu au decât obligația de a vă vota o dată la 4 ani? Cine răspunde de pierderea timpurie a unor sarcini în evoluție din cauza stresului și a atmosferei de lucru, doamnă primar?

Dar cu câinii ce ați avut?

Tot la Poliția Locală în perioada 2020 -2022, adăpostul din cadrul Serviciului Poliția Animalelor a fost închis ilegal printr-un Protocol semnat de către Primar și anumite ONG-uri (probabil aceleași ONG-uri ”de casă” care trebuiau să preia și Complexul Multifuncțional Caraiman, noroc cu consilierii locali care s-au opus) printr-un protocol care stabilea închiderea etapizată a adăpostului, ca să nu bată la ochi, prin demolarea boxelor pentru câini după ce acestea erau ”golite” (de-a lungul timpului, pentru a se grăbi procesul de preluare, eutanasierea câinilor fără stăpâni și neutralizarea cadavrelor era metoda cea mai vehiculată de către conducerea vremelnică a Poliției locale, deși câinii nu erau diagnosticați cu boli incurabile).

Doamnă primar, de ce aceste acțiuni de care nu era nevoie? Animalele fără stăpân și fără apărare ce vină aveau? Chiar nici măcar puțină empatie nu aveți? Noroc și-n acest caz că Serviciul Poliția Animalelor din cadrul Poliției Locale sector 1, funcționează în baza unei Hotărâri de Consiliu Local, HCL care nu putea fi anulat de un Protocol.
Deși nu este de bon ton să o spunem….pe coridoarele unor subordonate circulă zvonuri și despre posibile amante, amanți și amantlâcuri în administrația publică. Sursele noastre ne-au declarat că anumiți angajați cu funcții de conducere cărora ”le place viața” au timp suficient pentru întreținerea relațiilor extraconjugale chiar în timpul serviciului. Din considerente ce țin de moralitate, nu vom publica numele „amorezilor”. Ne întrebăm cum se poate ca în asemenea momente de austeritate acești funcționărași de la stat își pot vedea liniștiți de interesele personale în timpul programului.
Mulțumim celor care au avut curajul să ne scrie și să trimită informații și probe care atestă cele publicate.

Înșelăciune cu fonduri pentru stupuri de albine; APIA, prejudiciată cu peste 470 de mii de lei

Sursa: Facebook

Nu mai puțin de 21 de persoane sunt acuzate de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești pentru infracțiuni legate de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Instituția prejudiciată este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care le-a acordat inclpaților fonduri pentru domeniul apicol. Numai că, ulterior, instituția avea să afle că, de fapt, investițiile pentru care fuseseră decontați bani nici nu existau de fapt.

Din ce detaliază procurorii anticorupție, unul dintre inculpați rea cel care avea pusă la punct „schema” prin care ceilalți au obținut peste 470 de mii de lei.

Și, chiar dacă unii dintre inculpați se consideră nevinovați, în cursul anchetei procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu alte cinci persoane, care erau acuzați de aceleași infracțiuni.

În cursul anului 2020, unul dintre inculpați ar fi favorizat obținerea fără drept de către mai multe persoane (printre care și ceilalți 20 de inculpați cercetați în prezenta cauză) a sprijinului financiar oferit de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în cadrul „Programul Național Apicol (…) Achiziționarea de mătci și/ sau familii de albine pentru apicultura convențională sau ecologică”, demersuri care ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu instituției menționată anterior în sumă totală de 470.944 lei.

Concret, inculpatul ar fi pus la dispoziția persoanelor respective un număr de 226 de înscrisuri (facturi, chitanțe, bonuri) prin care ar fi atestat în mod nereal faptul că le-ar fi vândut acestora mai multe familii de albine și mătci. Ulterior, persoanele respective ar fi depus acele documente la APIA în vederea obținerii fondurilor nerambursabile.

În schimbul ajutorului acordat, inculpatul ar fi primit de la beneficiarii programului diverse sume de bani ce ar fi fost achitate acestuia după obținea finanțării. De asemenea, în momentul efectuării controalelor de către lucrătorii APIA, inculpatul ar fi pus la dispoziția persoanelor respective proprii stupi cu albine, pe care i-ar fi inscripționat cu numerele stupinelor beneficiarilor pentru a crea aparența că acestea ar fi fost achiziționate în mod real. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, precizează DNA.

Ciolacu anunță scăderea ratei inflației, de la 7,2% la 6,6%

Premierul PSD Marcel Ciolacu a condus astăzi o nouă ședință de Guvern, în care a avut doar vești bune.

Astfel, pe lângă proiectele de ordonanțe de urgență și de hotărâri de guvern, în ședința de astăzi, pe ordinea de zi se află și memorandumuri, nite, informări și puncte de vedere, însă Marcel Ciolacu a dorit să sublinieze la începutul declarațiilor că prima veste cu adevărat bună este scăderea ratei inflației în luna martie, de la 7,2% – cât era în februarie – la 6,6%.

Iar premierul a avut și o explicație pentru această scădere, anume că „prelungirea plafonării la energie și gaze, precum și plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază au fost deciziile corecte”. Ciolacu a avut și promisiuni, respectiv că în continuare vor fi luate „măsurile necesare astfel încât inflația să continue pe acest trend descendent”.

Este dovada cea mai bună că stabilitatea politică la guvernare aduce și stabilitate în economie. Așa am reușit să ducem, în premieră, Produsul Intern Brut, celebrul PIB al țării la peste 1.600 de miliarde de lei anul trecut, față de premieri mai celebri decât mine care aveau un PIB de 1189 de miliarde de lei.

De această dată PIB-ul a crescut cu aproape 40%, 80 de miliarde de euro, iar în 2024 prognoza este că va trece de 1700 de miliarde! Acesta este efectul investițiilor anuale de peste 100 de miliarde de lei, mai ales în infrastructură! Și astăzi aprobăm alte proiecte majore”, a spus premierul.

Ciolacu a dat și exemple, respectiv modernizarea coridorului feroviar Craiova-Turnu Severin-Caransebeș, proiect de 20 de miliarde de lei, și continuarea lucrărilor la Autostrada Moldovei, A7, pe segmentul Pașcani-Suceava.

Fiecare kilometru nou construit are un efect concret în viața românilor: înseamnă afaceri care cresc, produc profit și oferă locuri de muncă plătite corect. (…) Investițiile prin fonduri europene rămân marea noastră prioritate.

Alocăm bani pentru alte 9 proiecte de investiții noi prin PNRR, în sănătate, turism ,cultură și justiție. În plus, sprijinim autoritățile locale să finalizeze proiecte cu bani europeni, folosind împrumuturi din Trezorerie, în limita a un miliard de lei pentru cofinanțări. Așa ne asigurăm că proiectele vor fi gata rapid, cu impact imediat în viața comunităților locale.

Tot cu bani europeni finanțăm un proiect prin care legăm sistemul educației de cerințele reale ale angajatorilor din economie. Investim într-o platformă digitală numită Reconect. Astfel putem monitoriza, și mai ales anticipa și corela eficient oferta din educație cu cererea de pe piața muncii din România.

Nu în ultimul rând, aprobăm azi și reorganizarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Deja 9 din cele 20 de instituții centrale ale Guvernului și-au redus structura de personal și vom accelera procesul cu restul ministerelor, ca să ne încadrăm în termenul asumat, de 30 iunie”, a mai anunțat Marcel Ciolacu.

Ateneul Român, considerat marcă a patrimoniului european de către Comisia Europeană

Astăzi, 11 aprilie, Comisia Europeană a acordat Ateneului Român Marca patrimoniului european, considerând că acesta a jucat un rol „semnificativ în istoria și cultura Europei”.

Distincția astfel primită a fost anunțată prin intermediul uni comunicat de presă, cu mențiunea că și alte țări din Uniunea Europeană se pot mândri cu aceeași marcă: Cisterscapes – Cistercian Landscapes Connecting Europe (Austria, Cehia, Germania, Polonia, Slovenia); mănăstirea San Jerónimo de Yuste (Spania); Muzeul Our Lord in the Attic (Țările de Jos); Teatrul Regal Toone (Belgia); Kalevala (Finlanda); Athenaeum Român (România) și Sant’Anna di Stazzema (Italia).

Marca patrimoniului european este acordată monumentelor, siturilor naturale sau urbane, dar și obiectelor, bunurilor și patrimoniului imaterial. Aceasta recunoaște rolul lor esențial în istoria și cultura europeană, precum și în construirea a ceea ce este în prezent Uniunea Europeană”, se explică în comunicatul de presă.

Până a se ajunge la acordarea titlului, au fost analizate 16 situri preselectate, de către un juriu european de experți independenți. Iar cele 7 situri câștigătoare din anul de selecție 2023 vor primi în mod oficial marca în timpul ceremoniei de decernare a MPE, care va avea loc la Anvers la 17 aprilie 2024.

Pentru a primi Marca patrimoniului european, siturile trebuie să îndeplinească cele trei criterii care au fost introduse atunci când această marcă a devenit o inițiativă a UE: trebuie să își demonstreze semnificația europeană, să aducă la cunoștința publicului european dimensiunea lor europeană și să își demonstreze capacitatea operațională de a desfășura aceste activități.

Siturile care primesc marca trebuie, de asemenea, să participe la activități de colaborare în rețea și la proiecte de cooperare. Procesul de selecție are loc o dată la doi ani. Participarea este deschisă tuturor statelor membre, cu condiția ca acestea să își confirme interesul. Dintre ele, pe baza recomandărilor formulate de juriul european de experți independenți, Comisia Europeană acordă Marca patrimoniului european unui număr maxim de un sit per stat membru participant pe an.

Siturile cărora li s-a acordat Marca patrimoniului european sunt monitorizate pentru a se asigura faptul că îndeplinesc în continuare criteriile pentru care au fost selectate. Monitorizarea are loc o dată la patru ani. O evaluare externă independentă are loc o dată la șase ani”, arată CE.

Edificiu marcant al orașului București, Ateneul Român a fost construit de Societatea Ateneul Român la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a găzdui o bibliotecă publică, conferințe, concerte de muzică clasică, expoziții și alte activități cultural-artistice, în cadrul misiunii sale de popularizare a culturii prin orice mijloace.

Din 1889, Ateneul găzduiește Societatea Filarmonică Română (în prezent Filarmonica „George Enescu”), fondată cu aproape două decenii în urmă pentru a disemina cultura muzicală și pentru a populariza capodoperele compozitorilor clasici.

Aceste societăți culturale și clădirea lor emblematică fac parte din procesul de modernizare a Principalelor Unite Române, care au fost declarate regat în 1881, după ce și-au dobândit independența ca stat față de Imperiul Otoman la sfârșitul războiului ruso-turc (1877-1878). Prin faptul că a găzduit și găzduiește concerte ale unor mari compozitori și orchestre din Europa, Ateneul Român a avut un rol esențial în difuzarea muzicii clasice europene încă de la crearea sa.

Începând din 1958, Ateneul Român găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente muzicale clasice din lume, Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu”, numit în onoarea marelui compozitor român. De asemenea, Ateneul găzduiește conferințe publice cu laureați ai Premiului Nobel, scriitori renumiți și profesioniști din întreaga Europă, scoțând în evidență democrația și valorile europene și promovând cultura și știința”, se mai detaliază în sursa citată.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
5.1 ° C
5.6 °
4.9 °
57 %
6.3kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...