Paul Stănescu (PSD)
Paul Stănescu (PSD)

Nu e păcăleală, deși astăzi suntem în 1 aprilie. Ieri a fost prima zi în care în România, ca stat membru Schengen au fost eliminate controalele la frontierele aeriene (aeroporturi) și maritime (porturi la Marea Neagră).

Aceasta înseamnă că verificările efectuate sunt substanțial simplificate, în ceea ce privește timpul necesar pentru procedurile privind stabilirea identității și starea legală a persoanelor, ceea ce secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a catalogat ca fiind „un pas către demnitate” şi „mai multă libertate”.

Iar de ieri, controalele la frontierele aeriene și maritime vor fi efectuate cu ajutorul unui nou sistem de verificare, prin intermediul aplicației mobile EDAC, unde actul de identitate este scanat, iar toate datele despre persoanele verificate sunt generate automat.

Firește, Paul Stănescu nu a uitat să sublinieze că este vorba despre „un succes major al actualei Coaliții de guvernare”, drept pentru care trebuie felicitați „toți profesioniștii care au pregătit de ceva timp țara noastră pentru acest moment”.

Țara noastră era pregătită, conform multelor declarații, de mai mult timp pentru intrarea în Schengen. Și nu dooar în ceea ce privește frontierele aeriene sau maritime, însă momentan, aceasta a fost o soluție.

România în Schengen: un pas către demnitate și mai multă libertate

Intrarea României în Schengen, cu frontierele aeriene și maritime, este un succes major al actualei Coaliții de guvernare. De asemenea, trebuie să-i felicităm pe toți profesioniștii care au pregătit de ceva timp țara noastră pentru acest moment.

Sunt convins că dacă nu ar fi existat această colaborare politică dintre PSD și PNL care a asigurat și forța politică și stabilitatea internă, dar și credibilitatea europeană, nu am fi fost astăzi aici.

Prin această reușită, chiar și parțială, am recâștigat din demnitatea României. Extremiștii nu mai au motive de bucurie, dar vor fi fericiți, chiar și în sinea lor, că vor avea mai multă libertate de a circula în UE, pe care în mod ipocrit o urăsc.

Sunt multe motive care ne despart de PNL. Venim din tabere politice diferite, dar ne unesc valorile fundamentale ale democrației, justiția socială și nevoia de dezvoltare mai rapidă și de coerență în actul guvernamental. Nu suntem în niciun mariaj, cum am tot auzit că se spune, pentru că asta presupune să stai în aceeași casă cu partenerul. Iar din ce știu eu, PSD este încă în Kiseleff, iar PNL a rămas tot în Modrogan. Suntem într-un parteneriat politic responsabil, care ține cont și de interese de stat.

Ceea ce ne ține legați este chiar diversitatea de idei și dorința de a avea soluții echilibrate și beneficii pentru toate categoriile sociale. Pe termen scurt și mediu, trebuie să colaborăm și să negociem în continuare în mod constructiv pentru România”, a explicat Paul Stănescu, pe Facebook.

Articolul precedentCîrstoiu: „Nicușor Dan încă mai trăiește din proiectele lăsate la cheie și fondurile europene atrase de Gabriela Firea”
Articolul următorPSD conduce în continuare în ceea ce privește intenția la vot