0 C
București
joi, 18 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1076

Traian Berbeceanu a revenit în PNL

Traian Berbeceanu (facebook)

Fostul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, anunță că s-a reînscris în PNL și că, în momentul în care a demisionat din partid, pentru că prevederile Codului Administrativ îi impuneau, a făcut-o „cu strângere de inimă”.

„În luna octombrie a anului trecut domnul prim ministru Ludovic Orban mi-a propus să preiau funcția de Prefect al Capitalei, iar prevederile de la acea dată a Codului Administrativ au impus demisia mea din P.N.L.   Am facut-o cu strângere de inimă…  Unii au înțeles greșit faptul că nu mai eram membru de partid, chiar au crezut că, de dragul unei demnități publice, aș putea să-mi schimb opțiunea politică. S-au înșelat!  În acest weekend am avut bucuria de a solicita revenirea în PNL – organizația Deva, pentru mine fiind singura alternativă politică cu adevărat serioasă”, a scris Traian Berbeceanu pe pagina sa de Facebook.

Berbeceanu a fost înlocuit, la începutul lunii martie,  de Alin Stoica, președintele PLUS Sector 6, de profesie avocat.  Stoica a reprezentat societatea civilă în una dintre comisiile Consiliului Economic și Social, în perioada 2016-2018.

În luna ianuarie, în cadrul ședinței de Guvern a fost aprobată  modificarea OUG 57/2019 privind Codul Administrativ referitor la statutul prefectului și subprefectului, aceste funcții urmând să fie unele de demnitate publică, iar cei care le dețin vor putea fi membri de partid.

Împărțirea prefecților, pe județe

PNL are prefecți în 23 de județe, astfel: Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova,  Sibiu, Teleorman, Vâlcea și  Vrancea. UDMR are prefecți în Arad, Cluj, Covasna, Sălaj și Satu Mare.

Alianța USR PLUS a numit prefecți în județele: Argeș, Băcau, Brăila, București, Buzău, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Suceava, Timiș, Tulcea și Vaslui.

Șoșoacă: „L-au demis pe domnul Berbeceanu pentru că s-a opus carantinării Bucureștiului”

Liceele din Constanța, în atenția Curții de Conturi

Constanța financiară

Liceele din municipiul Constanța au fost vizate de Curtea de Conturi. Aceasta a publicat rapoartele cu privire la finanțarea publică, aferentă anului 2019, iar o parte dintre unitățile de învățământ au probleme cu justificarea banilor, scrie Replica Online.  Printre acestea se află Colegiul Comercial Carol I, Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, Liceul de Marină, dar şi alte instituţii de învățământ.

Liceele la care s-au găsit nereguli…majore

La Colegiul Comercial Carol I, în urma acțiunii de audit efectuate în perioada 12-30.10 2020 au fost  descoperite nereguli precum înregistrarea eronată a unor venituri, nerespectarea cadrului legal privind exercitarea vizei de control financiar preventiv. De asemenea, contractele de achiziție bunuri și servicii, la încheiere, nu au fost avizate de către compartimentul financiar contabil. Nu au fost respectate prevederile legale privind actualizarea programului anual al achizițiilor publice după aprobarea bugetului propriu. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Adriana Dima, relatează sursa citată.

Colegiul Național  de Arte Regina Maria a fost controlat în perioada 23.11-11.12.2020, iar în urma verificărilor au fost constatate mai multe nereguli: sumele primite din sponsorizări în cursul anului nu au fost înregistrate direct pe venituri ci au fost virate în contul UATM Constanța, ulterior fiind restituite instituției de la bugetul local în vederea utilizării conform destinației. Operațiunea este una nejustificată economic și nefundamentată legal, afectând în mod artificial rulajul conturilor contabile utilizate. De asemenea, nu au fost respectate în totalitate prevederile legale privind modul de efectuare a inventarierii patrimoniului. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Carmen Chilea.

Curtea de Conturi a constatat la Liceul de Marină, în urma auditului din 16-27.112020, că nu este organizată evidența analitică a creanțelor din activitatea cămin- cantine. De asemenea, s-a constatat că în luna decembrie 2019 proiectele de operațiuni nu au fost supuse vizei de control financiar preventiv propriu. În anul 2019 s-a efectuat inventarierea patrimoniului cu nerespectarea tuturor prevederilor legale: unele liste de inventariere nu au fost completate cu valorile faptice, mijloacele fixe nu au fost inventariate pe gestiuni, fondul de carte nu a fost inventariat. Directorul instituţiei, pe perioada analizată, era profesorul Negreţ Iuliana.

La Liceul Teoretic Decebal, Curtea de Conturi a efectuat acţiunea de audit în perioada 23.11.- 11.12.2020 şi a constatat nereguli precum nerespectarea prevederilor legale referitoare la verificarea și confirmarea creanțelor față de terți în cazul inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii pentru anul 2019, prin înregistrarea în contul „Clienți neîncasați cu termen de încasare sub 1 an”, a unor servicii în valoare de 51.797 lei, reprezentând în principal cursuri ECDL facturate dar neprestate de entitatea solicitanților. În urma acțiunii de control, auditorii publici externi au constatat faptul că modul de gestionare şi utilizare a mijloacelor materiale și bănești precum și asigurarea integrității patrimoniului public și privat al UAT, pentru anul 2019, nu sunt în concordanță cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea și nu se respectă principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Svinarciuc Liliana.

Informațiile au fost extrase din raportul Curții de Conturi.

Primării din județul Constanța, vizate de Curtea de Conturi

Alexandru Rafila: „Secțiile de terapie intensivă sunt pline”

Alexandru Rafila - captură Digi.24

Deputatul PSD, Alexandru Rafila a declarat duminică seară, la Antena 3, că în ciuda numărului mai mic de cazuri comparativ cu „apogeul” din noiembrie, secțiile ATI sunt pline, ceea ce reprezintă o presiune pe sistemul sanitar. Mai mult, acesta arată spre Ministerul Sănătății, pe care îl consideră responsabil cu privire la lipsa de acțiune.

„Noi ne găsim acum în situaţia în care, practic, secţiile de terapie intensivă alocate pacienţilor cu noul coronavirus, sunt pline, probabil că ne apropiem de capacitatea maximă, iar cifrele ne arată că suntem la jumătate din numărul de cazuri care au fost înregistrate în noiembrie.(…) Asta mie îmi generează o preocupare, pentru că nu ştim care e situaţia reală, de fapt, şi doar vedem manifestările din punct de vedere al presiunii pe sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rafila, la Antena 3.

Testare inegală, date incomplete

Reprezentantul României la OMS, Rafila consideră că ceea ce face ministerul Sănătății, în contextul actual, nu este suficient.  „Deci probabil că situaţia este îngrijorătoare şi în judeţele care aparent au un număr mai mic de cazuri şi aici cred că Ministerul Sănătăţii ar putea să se mobilizeze măcar acum, în al doisprezecelea ceas. Discutăm asta de mai multe luni, că testarea este inegală între judeţe şamd. Nu cred că e suficient ca Ministerul Sănătăţii să publice aceste date că nu e Ministerul Transparenței, este Ministerul Sănătăţii şi trebuie să se ocupe nu numai cu comunicarea datelor, ci şi cu nişte acţiuni care să ducă la obţinerea unor date care să fie cât mai apropiate de realitate, încât să ştim ce avem de făcut”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

În România nu este o creștere accelerată a infectărilor

Pe de altă parte, premierul Cîțu a participat, duminică, la ședința Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI). „Vreau să mă asigur că pacienții și personalul medical vor avea tot ce le trebuie pentru a trece cu bine peste valul 3 al pandemiei. Deocamdată, în România nu este o creștere accelerată a infectărilor și putem să împiedicăm acest lucru, dacă ne vaccinăm și dacă respectăm măsurile de protecție. Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți și a nu fi luați prin surprindere”, a scris Florin Cîțu, pe Facebook.

Premierul trimite Corpul de Control la Ministerul Sănătății. Ministrul spune că ar fi făcut la fel

Cum contrazice un secretar de stat din Ministerul Proiectelor Europene susținerile propriului ministru despre PNRR

Corina Atanasiu, secretar de stat USR PLUS în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a făcut câteva declarații controversate legate de Planul Național de Redresare și Reziliență, în total dezacord cu ceea ce tot susțin partenerii de coaliție, ba chiar propriul ministru. Ieri, într-o conferință la Focșani, unde și conduce filiala USR, Corina Atanasiu a spus clar și răspicat că banii prin PNRR nu vor fi folosiți pentru autostrăzi, străzi și alte astfel de minuni ale lumii civilizate. Sau, cel puțin, nu până Comisia Europeană nu va da girul pentru astfel de investiții, însă în opinia sa acest lucru este improbabil, pentru că PNRR înseamnă reforme.

Aceasta în condițiile în care ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a precizat că în interiorul celor șase piloni sunt prevăzute astfel de proiecte – în Pilonul I. Tranziție verde, la subpunctul I.4.: Transport feroviar și metrou și în Pilonul III. Creștere inteligentă, sustenabilă și inclusivă, la subpunctul III.8.: Transport rutier și autostrăzi. Ba chiar Ghinea a subliniat că a discutat cu responsabilii Comisiei Europene „despre nevoia de investiţii în autostrăzi, în condiţiile în care România este ţara care solicită cele mai multe fonduri pentru sectorul rutier”.

Însă Corina Atanasiu a susținut că investițiile se vor axa pe cu totul altceva și a lăsat să se înțeleagă că, dincolo de promisiuni, reaitatea este cu totul alta. „În momentul de față, cel puțin pe PNRR, ministrul Cristian Ghinea și întreg ministerul suntem în discuții cu Comisia Europeană să vedem dacă ne acceptă să băgăm autostrăzi și alte investiții de genul acesta – care țin de drumuri și poduri, în PNRR. Deocamdată este doar o discuție, nu este nimic aprobat, nu este nimic sigur, drept pentru care trebuie să ne reorientăm spre celelalte oportunități pe care ni le deschide PNRR-ul

Este atât de simplu: nu cred că Comisia Europeană o să facă o atât de mare excepție în cazul României, pe care nu a făcut-o la celelalte state membre. Noi am început negocierile pe acest subiect. Și, dacă reușim să obținem o astfel de înțelegere de la Comisia Europeană, suntem foarte norocoși. Dar eu sunt destul de sceptică în ceea ce privește finanțarea unor astfel de proiecte de autostrăzi și străzi prin PNRR. Firește, o să avem la îndemână și alte instrumente financiare”, a spus secretarul de stat USR PLUS.

Însă PNRR este Dumnezeu pe pământ de multă vreme în discursul partenerilor liberali de coaliție, iar Corina Atanasiu a atacat frontal acest subiect: sunt promisiuni deșarte. Potrivit chiar președintelui PNL, nimic nu se va ridica sau finaliza în România fără sprijin prin PNRR. „Este, din punctul nostru de vedere, fundamental pentru susţinerea procesului de reformă şi a procesului de investiţii în toate domeniile de intervenţie, indiferent că este vorba de infrastructură de transport, de infrastructură locală, de educaţie, de sănătate, de susţinerea mediului de afaceri”, a declarat zilele trecute Ludovic Orban.

Rămâne întrebarea: partenerii de coaliție sunt parteneri care se vor pune vreodată de acord cu realitățile zilei?

Știu că unii parteneri din coaliție au ieșit pe sticlă cu tot felul de mesaje, cum că aduc autostrăzi și alte minuni prin PNRR către Vrancea și către Focșani. Sunt niște mesaje hazardate, nu sunt foarte apropiate de realitate. Știți cum este cu PNRR-ul acesta, parcă e Moș Crăciun. Toată lumea îi scrie și se așteaptă să fie un soi de panaceu, care să rezolve toate problemele din ultimii 30 de ani. PNRR înseamnă în primul rând reforme. Nu metri pătrați de asfalt sau kilometri de asfalt sau construcții. Dacă aceste construcții nu sunt atașate unei reforme sistemice consistente, aceste construcții nu or să fie aprobate de Comisia Europeană și de asta am atras atenția.

Sunt colegi de coaliție care vin și lansează astfel de idei, crește nivelul așteptărilor populației și nu este ok, pentru că la sfârșitul zilei s-ar putea să nu putem finanța astfel de proiecte din PNRR, pentru că ele nu reprezintă o reformă. …O să vină foarte mulți bani în România. În momentul de față, în calitate de secretar de stat sunt implicată în programarea Planului Național de Redresare și Reziliență, înseamnă 30 de miliarde de euro. Pe lângă acestea se adaugă fondurile care vin spre România în mod tradițional, și acelea sunt 30 și ceva de miliarde de euro. Sunt bani foarte, foarte mulți și, dacă ne prind nepregătiți, o să treacă pe lângă noi ca rapidul în gară. Și ar fi păcat, pentru că avem nevoie de acești bani, avem nevoie de reforme, avem nevoie de investiții”, a spus scurt pe doi secretarul de stat.

Avocatul Poporului și neregulile legate de vaccinare

Renate Weber (captură video)

Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat duminică, la Antena 3, că niciun angajat nu poate fi condiţionat de angajator să se vaccineze împotriva Covid 19.

„Aceasta este o cerinţă care nu-şi găseşte sub nicio formă suport în legislaţia noastră actuală. Câtă vreme vaccinarea este o chestiune absolut bazată pe consimţământul persoanei, a impune astfel de condiţii este categoric, categoric nu că excesiv, este dincolo de lege. Acum, întrebarea e câţi dintre cei care sunt în astfel de situaţii vor avea curajul să-şi dea angajatorii în judecată, pentru că dacă este un angajator privat nu există altă soluţie”, a declarat Renate Weber duminică seară, la Antena 3.

Șansa la o viața normală, vaccinarea

Potrivit lui Renate Weber, oamenii sunt obligați să accepte vaccinul anti-COVID, fiind prea multe restricții, iar în timp existând riscul ca populația să fie împărțită între vaccinați și nevaccinați.

„Dacă pe unul îl lași să vină cu pașaport de vaccinare, pe celălalt trebuie să-l lași să vină cu un test. Dă-i și lui posibilitatea, pentru că altfel înseamnă că planeta se împarte între vaccinați și nevaccinați. Este și mai nedrept pentru că foarte mulți nu au unde, nu au cu ce. Franța a vaccinat foarte puțin, Belgia nici măcar cadrele medicale nu le-a vaccinat.

Nu se poate să mergi și să oprești dreptul de a avea o viață normală celor cărora tu, stat, nu le poți oferi vaccinul. Dă-le o alternativă”, a punctat Avocatul Poporului.

La nivel european, certificat medical

Potrivit unui proiect european, certificatele medicale ar urma să includă date despre vaccinarea persoanelor, despre testele anticoronavirus efectuate, dar și despre vindecarea de Covid 19. Aceste certificate vor include și datele despre vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentelor. De altfel, Raed Arafat a menționat că în Europa se poate călători și pe baza adeverinței de vaccinare emisă de autoritățile române.

Certificatele medicale, noile „pașapoarte” europene

George Simion, blocat la granița cu Moldova

George Simion (captură video)

 Liderul PAUR, deputatul George Simion, solicită intervenția MAE, reclamând faptul că vameșii Republicii Moldova nu îi permit accesul, în calitate de demnitar. Mai mult, vameșii de la Leușeni i-au adus la cunoștință că interdicția sa este până în 2023.

„Problema lor este cu calitatea mea de unionist. M-am întors că parlamentar al statului român. Eu nu plec de aici până nu mi se restabilește dreptul normal, natural de a fi lăsat să trec Prutul”, a explicat George Simion într-un live făcut pe Facebook.

Acesta s-a arătat uimit de faptul că vameșii moldoveni respectă interdicția pe care activistul unionist o are, încă din 2018. Chiar dacă motivul invocat de liderul PAUR, participarea la un evenimenet neprevăzut, cauzat de decesul lui Nicolae Dabija, este destul de greu de înțeles de ce Simion nu a încercat să lămurească această situație din timp. Acesta este beneficiarului unui pașaport diplomatic, ca urmare a funcției de demnitar.

George Simion a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, având cinci interdicții de intrare pe teritoriul acestui stat. Ultima i-a fost aplicată în 2018, pentru o perioadă de cinci ani. 

Cere asistență diplomatică

George Simion, determinat să intre în Moldova, în ciuda interdicției pe care o are, a solicitat asistență diplomatică. „Dacă trebuie, stau până în 2023 aici, ca să mi se permită accesul în Republica Moldova. Cer asistenţă diplomatică şi aştept ca autorităţile de la Chişinău, Preşedinţia şi Ministerul Afacerilor Externe, să clarifice această situaţie şi să înţeleagă că am tot dreptul să trec Prutul în calitate de parlamentar al României”, a declarat George Simion, copreşedinte PAUR.

Mai mult, în live-ul pe care la făcut pe rețeaua de socializare a invocat faptul că interdicția de a intra în R. Moldova i-a fost pusă în vremea lui Dodon, fostul președinte al Moldovei și i-a solicitat actualului șef de stat, Maia Sandu să i-a măsuri pentru ridicarea interdicției.

„George Simion, copreședinte AUR, și-a dedicat o bună parte din viață susținerii idealului reunificării. Din această cauză, regimul oligarhic de la Chișinău i-a interzis accesul peste Prut. Astăzi, George va încerca, după ani de zile, să treacă peste hotarul nedrept. Să fim alături de el!”, au scris reprezentanții PAUR, în timpul zilei, înainte de incidentul din vama Albița- Leușeni.

Sute de persoane au protestat în Parcul Izvor împotriva pașaportului de vaccinare

Primăria Constanța a scăpat de plata penalizărilor către firma de salubrizare, în instanță

Primăria Constanța (sursă foto ziarul Amprenta)

Primăria Constanța nu mai are de plătit aproape 6 milioane de euro, ca penalități, către firma de salubrizare Polaris M. Holding, după ce Curtea de Apel a admis apelul făcut de municipalitate, a anunțat edilul Vergil Chițac pe pagina sa de socializare.

O mare victorie pentru constănțeni. Justiția a decis definitiv că nu mai datorăm aproape 6 milioane de euro firmei de salubritate. Acum vom proceda la recuperarea sumei deja plătite, puțin peste 5 milioane de euro, bani care vor reveni în bugetul local și pe care îi vom folosi în beneficiul comunității. Aveți încredere!

Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța

 În luna mai 2018, municipiul Constanţa era condamnat definitiv să-i plătească firmei Polaris M. Holding suma de 28,8 milioane de lei ca penalităţi. În 2019, PMC a făcut contestație la executarea silită, fiind soluționată definitiv de Tribunalul Constanța, prin înlăturarea acestor penalități. „Epopeea” dintre Polaris și PM Constanța nu s-a încheiat aici, ci a continuat, tot în instanța. De data aceasta, Curtea de Apel Iași s-a pronunțat definitiv, în favoarea municipalității.  

 „Admite apelul formulat de apelantul MUNICIPIUL CONSTANŢA, în contradictoriu cu intimata POLARIS M. HOLDING S.R.L., împotriva Sentinţei Civile nr.3172/20.03.2019, pronunțate de Judecătoria Constanţa, în dosarul civil nr.6300/99/2018. Schimbă în tot sentinţa apelată, după cum urmează: Dispune înlăturarea penalităţilor în cuantum de 28.857.120 lei, stabilite prin Decizia Civilă nr.4/21.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr.2711/99/2016. Anulează executarea silită însăşi, care face obiectul dosarului de executare nr.391/2018, instrumentat de către B.E.J. DEACU VASILE, şi, implicit, anulează toate actele de executare emise în dosarul execuţional menţionat. Anulează Încheierea nr.13663/13.09.2018, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul civil nr.24753/212/2018. Dispune încetarea executării silite care face obiectul dosarului de executare nr.391/2018, instrumentat de către B.E.J. DEACU VASILE. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de intimată, având ca obiect obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 12.03.2021, soluția fiind pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art.402 teza finală C.proc.civ.rep..”, potrivit portalului instanței.

Pentru Primăria Constanța acestă veste este  ca o „gură de oxigen”, în contextul în care are de plătit o amendă de 5 milioane de lei, pentru că în 2020 nu a respectat cerințele Uniunii Europene privind colectarea reciclarea deșeurilor.

Primăria Constanța, amendă de aproape 5 milioane de lei

Premierul Cîțu, chemat în judecată de un activist anti-mască

Florin Cîțu
Florin Cîțu / Foto: Guvernul României

Premierul Cîțu a făcut o declarație, potrivit căreia campania împotriva vaccinării și a măștilor este similară unei acțiuni a teroriștilor, afirmație care a stârnit furie printre cei „vizați”. Dacă senatoarea Diana Șoșoacă s-a limitat la acuzații dure, de genocid, un profesor universitar din București a făcut un pas înainte. Acela de a-l chema în judecată pe premier.  Într-o postare pe Facebook, Valerian Stan a  publicat cererea sa de chemare în judecată, depusă vineri, după declarațiile lui Cîțu.

Mai jos, redăm cererea completă, așa cum a fost făcută postată de Valerian Stan.

„Către Judecătoria (…)

Domnule președinte,

Subsemnatul Valerian Stan (…), în temeiul Ordonanței Guvernului nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, formulez

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

împotriva domnului Florin Cîțu, prim-ministrul Guvernului României, cu adresa de citare la Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr 1, Sector 1, Bucureşti,

solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri către subsemnatul în cuantum de 50.000 de lei.

În fapt

La data de 12 martie 2021, în cadrul conferinței de presă organizată la sediul Guvernului, primul ministru a afirmat că atitudinea persoanelor care “se împotrivesc acțiunilor pe care le ia Guvernul de a opri pandemia sunt similare cu acțiunile unor teroriști”. Ca Anexa 1 depun fotocopie a declarației primului ministru. Din lectura declarației domnului Florin Cîțu rezultă că, potrivit aprecierii sale, sunt similare acțiunilor teroriste opiniile critice formulate în spațiul public la adresa a ceea ce acesta a numit “acțiuni pe care le ia Guvernul de a opri pandemia”.

Declarațiile primului ministru constituie o insultă și un act de discriminare de o gravitate fără precedent la adresa cetățenilor și la dreptul lor la liberă exprimare. În calitate de publicist, colaborator al publicației on-line Activenews, am exprimat și eu, în cuprinsul mai multor articole publicate, opinii critice privind activitatea Guvernului în domeniul în discuție (ca Anexa 2 depun în fotocopie două dintre articolele publicate). Am acționat cu bună credință și mi-am motivat criticile inclusiv cu argumente prezentate constant în spațiul public de către numeroși medici și alți specialiști cu largă reputație profesională. În aceste condiții, caracterizarea atitudinii mele și a multor altor cetățeni (care, în virtutea libertății noastre de a avea propriile opinii și convingeri) ne opunem unor măsuri ale Guvernului, ca fiind similară acțiunilor teroriste consituie insultă de o gravitate fără precedent din partea primului ministru, o discriminare cu totul inacceptabilă pe criteriul convingerilor personale (art 2 alin 1 din OG nr 137/2000) a mea și a celor care avem aceleași opinii și convingeri pe o temă de un maxim interes public. Conduita primului ministru se dovedește a fi un afront cu atât mai mare cu cât, de exemplu, chiar în perioada anterioară declarațiilor sale, nu mai puțin de nouă state europene au suspendat vaccinarea populației din cauza reacțiilor adverse grave ale vaccinului folosit – același cu cel din România, AstraZeneca (depun ca Anexa 3 una din miile de informări făcute sub acest aspect de postorile de televiziune, de radio, de presa scrisă și on-line din România). Declarațiile iresponsabile ale primului ministru constituie un abuz care mi-a cauzat și îmi cauzează o gravă lezare a demnității umane (în înțelesul art 15 din OG nr 137/2000). Iresponsabilitatea declarațiilor primului ministru, precum și crasa lipsă de pregătire profesională a acestuia, rezultă inclusiv din asimilarea unor opinii exprimate în spațiul public cu actele de terorism, astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul Legii nr 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

În drept

OG nr 137/2000, art 27

Reclamant,

Valerian Stan”

De la ce a pornit nemulțumirea „teroriștilor”

În contextul în care, joi, autoritățile au anunțat suspendarea vaccinării cu serul AstraZeneca din lotul ABV2856, premierul Florin Cîțu a criticat campania anti-vaccin, care pare să ia amploare.

„În același timp, în România de un an există o campanie împotriva acestor acțiuni ale guvernului. Există o campanie împotriva măștilor, există o campanie împotrivă vaccinării. Din punctul meu de vedere aceste acțiuni sunt similare cu acțiunile unor teroriști, pentru că a zădărnici aceste acțiuni ale guvernului, care au ca obiectiv îmbunătățirea sănătății tuturor românilor este o acțiune care încearcă să submineze autoritatea statului fără date”, adaugă Florin Cîțu.

Diana Șoșoacă, acuze grave la adresa premierului Cîțu

Românii din Frankfurt au partid și candidați la alegerile locale din Germania

Ionuț Plenz (pagina facebook)

Ionuţ Plenz este din Bucureşti şi trăieşte de 30 de ani în Germania, unde a fondat Români pentru Frankfurt, transmite Mediafax. Formaţiunea românilor  participă duminică, la alegerile locale, sub privirile circumspecte ale rivalilor locali

„Mulţi români care au venit acum, recent, din 2014 încoace, nici nu ştiu că au drept de vot sau n-au votat deloc. Şi partidele în general sunt sceptice vizavi de grupe sau grupări pure etnice şi suntem văzuţi un pic cu resentimente.Pe listă suntem oameni cu foarte multă experienţă în multe domenii, din IT, din Medicină, din domeniul ştiinţific, avocaţi. Avem o listă foarte diversificată, în sensul că sunt oameni care au experienţă de trai şi de muncă aici, în Germania”, a declarat Ionuţ Plenz, candidat Români pentru Frankfurt, citat de sus menționată.

Ionuţ trăieşte de la 6 ani în Germania, unde lucrează în domeniul IT. A făcut eforturi ca să înveţe din nou limba română şi vrea să-i reprezinte pe compatrioţi în Consiliul Local din Frankfurt, al cincilea oraş al Germaniei.

Alături de el candidează şi Alina Jurcoane, cercetător medical în Frankfurt de 17 ani.  Alina Jurcoane este medic voluntar implicat în Reţeaua de Solidaritate, o reţea care uneşte medici din diaspora şi din România. Deşi s-a integrat perfect în societatea germană, şi-a dat seama că trebuie să se implice mai mult. „Văzând şi pe grupuri că foarte mulţi români se plâng că au o problemă ori cu locuinţele, ori cu serviciul, ori cu diferite probleme de integrare, mi-am dat seama că nu este suficient să ne plângem doar pe Facebook, că nu ne ascultă nimeni”, spune Alina Jurcoane, candidat Români pentru Frankfurt.

Cu doar 1000 de voturi, românii pot să obţină în premieră un mandat de consilier local la Frankfurt, unde reprezintă a patra comunitate.

Alegerile locale se organizează duminică în trei landuri din Germania. Românii au dreptul să voteze în calitate de cetăţeni europeni. Potrivit datelor oficiale, comunitatea românească din Germania a ajuns la 748.000. România are un astfel de exemplu, prin primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz, care este cetățean german.

„Partidele vechi nu ne văd prea bine, în sensul că le rupem potenţialul de alegători. Pe de altă parte, analizele noastre de câţiva ani arată clar că mai ales românii nu prea merg la vot pentru partidele vechi”, a mai spus Ionuţ Plenz.

Nikolas Löbel a demisionat din Parlamentul Germaniei, în urma unei afaceri cu măști de protecție

Radu Ciornei (USR PLUS) ne vrea fără măști pe stradă, din mai

Radu Ciornei (Bucovina News)

Deputatul USR PLUS, Radu Ciornei , medic-cercetător în microbiologie, imunologie și genetică moleculară, consideră că putem renunța la purtarea măștii, în spațiile deschise, dar în anumite condiții, printre acestea fiind și distanțarea fizică. Totodată, acesta a precizat, la Digi 24, că motivul pentru care a crescut numărul de cazuri din ultima vreme este datorat deschiderii școlilor.

„Părerea mea este că trebuie să ne punem masca pe stradă doar în momentul în care distanțarea socială nu mai este posibilă. De exemplu, suntem la o coadă în aer liber, ne cumpărăm pâine sau covrigi sau la o trecere de pietoni și vedem că în jurul nostru nu este 1 metru sau 1 metru și jumătate între persoanele de acolo. Atunci trebuie să scoatem masca din buzunar și să ne-o punem pe față. Însă, în restul situațiilor, când mergem pe stradă de unii singuri, la o distanță suficientă, repet, începând de când temperatura va ajunge la 20 de grade, nu cred că este necesară purtarea măștii”, spune Radu Ciornei.

Acesta dă vina pe redeschiderea școlilor pentru evoluția epidemiologică din ultima vreme, în această săptămână trecându-se de 5.000 de cazuri de infectare.

„Cred că această explozie, încă nu este o explozie, este o creștere a numărului de cazuri, pentru că nu am ajuns încă la cel mai mare număr de cazuri pe care l-am avut din punct de vedere istoric, este din cauza faptului că am redeschis școlile”, a declarat deputatul USR PLUS pentru Digi24.

La școală, chiar și în cel mai negru scenariu

În noiembrie 2020, înainte de alegerile parlamentare, Radu Ciornei, care făcea parte din „celula de criză” a USR PLUS, privind epidemia cu noul coronavirus preciza că elevii trebuie să meargă la școală măcar o zi pe săptămână. „Chiar și în cel mai negru scenariu. S-a dovedit că nu școlile sunt cel mai cumplit loc de infecție. Nu școlile au fost focare. Școlile trebuie redeschise. Copiii trebuie să socializeze, copiii trebuie să stea unii cu alții și copiii au nevoie de școală în persoană, în bancă. Măcar o zi pe săptămână, măcar două zile pe săptămână. Contează foarte mult la dezvoltarea lor mentală și socială”, a spus Radu Ciornei, pentru Bucovina News.

Acum Radu Ciornei este membru în Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților și este secretar al Comisiei pentru știință și tehnologie.

Cîțu aseamănă campania „anti-mască” ca o acțiune teroristă

Un jurnalist din Germania l-a spionat pe Navalnîi

Daniel Lange (bild.de)

Un jurnalist, care lucra pentru postul Russia Today, a declarat că i s-a cerut de către angajator să îl spioneze pe opozantul Alexei Navalnîi, în perioada în care acesta s-a aflat internat în spital, în Germania, anunță Radio Europa Liberă (RFE/RL).

Daniel Lange a descris presei germane cum a fost instruit să-și folosească acreditările jurnalistice pentru a testa cât de aproape ar putea ajunge în secția în care Navalnîi se recupera, după otravirea cu Noviciok, dar și „să facă cu atenție poze cu militarii”, de la unitatea medicală.

Lange a declarat pentru RFE/RL pe 11 martie că misiunea sa „nu avea nicio conotație jurnalistică” și, în cele din urmă, l-a determinat să-și încalce contractul cu RT Deutsch – filiala germană a Russia Today, postul de televiziune controlat de stat.

„Nu sunt agent secret”

Lange a spus că el și un coleg au fost însărcinați să testeze cât de departe ar putea ajunge în clădirea Charite, câte „puncte de control” ar putea trece nedetectate și cât de aproape ar putea ajunge la Navalnîi  în unitatea de terapie intensivă fără a fi observați. „Le-am spus de mai multe ori că nu sunt agent secret și am întrebat ce mi-ar face în Rusia dacă voi face în secret o poză cu un soldat în fața unui spital militar”, a declarat Lange pentru RFE/RL.

Totodată, Lange a mai declarat pentru sursa sus menționată că a decis să plece și să raporteze ceea ce se întâmpla în culise, după ce el și cameramanul său au fost instruiți de noua conducere a punctului de vânzare „să arate toată murdăria Germaniei”.

Arestări la Moscova

150 de activiști și lideri politici ai opoziției au fost arestați la Moscova, în timp ce  participau la o reuniune a organizației neguvernamentale Open Russia, fondată de fostul magnat și critic al Kremlinului, Mihail Hodorkovsky.  Ei discutau despre pregătirea campaniei electorale premergătoare scrutinului legislativ federal programat în Rusia în septembrie.

Autorităție ruse încearcă să înăbușe mișcările anti-Kremlin declanșate după arestarea și încarcerarea liderului opoziției Alexei Navalnîi.

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier reacționează în scandalul măștilor

Instalații radiologice descoperite pe platforma unei foste fabrici din București

Cuget liber

Mai multe instalații radiologice, care conțin aproximativ 600 de kg uraniu sărăcit, au fost descoperite pe platforma unei fabrici închise din București, anunță G4Media. Zona a fost izolată de polițiști, iar containerele periculoase au fost ridicate de experți.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a sesizat Poliția Capitalei cu privire la faptul că pe platforma unei foste fabrici din sectorul 4, în urma demolării unei clădiri ce a aparţinut Nuclearmontaj SA, sub dărâmături au fost găsite mai multe instalaţii radiologice ce conţin uraniu sărăcit.

„În cursul zilei de 12 martie a.c., CNCAN a fost sesizat cu privire la existența unui potențial pericol urmare a demolării unei clădiri de pe platforma fostei fabrici Vulcan, care adapostea  35 de instalații radiologice industriale conținând uraniu sărăcit, aparținând societății Nuclearmotaj S.A. – entitate autorizată CNCAN în lichidare.

O echipă CNCAN s-a deplasat la fața locului și, urmare a constatării degradării protecției fizice a materialelor nucleare depozitate, a solicitat prezența Poliției Române pentru investigarea împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment și asigurarea protecției fizice a instalațiilor până la finalizarea procesului de transfer al acestora la un depozit autorizat. (…)

În etapa de evacuare toate instalațiile nucleare au fost scoase din depozit și transferate în siguranța la IFIN-HH. În urma măsurării nivelului de contaminare a zonei, s-a constatat că nu există pericol radiologic pentru populație și mediul înconjurator”, se arată într-un comunicat CNCAN, citat de Digi24.

Zona a fost securizată, iar echipamentele au fost ridicate de urgență și predate, pentru a fi neutralizate. Cercetările sunt continuate de polițiști.

Mii de butelii cu gaze periculoase, descoperite la Constanța

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0 ° C
0.1 °
0 °
100 %
4.6kmh
100 %
J
8 °
vin
10 °
S
9 °
D
7 °
lun
4 °

Ultimul articol

AUR depune moțiune de cenzură împotriva unui ministru PSD

După succesul pe care l-au avut grație sprijinului PSD la adoptarea moțiunii simple împotriva ministrei USR Diana Buzoianu, parlamentarii AUR au trecut și la...

Grevă la compania de transport public din Constanța

Angajații CT Bus - compania de transport care operează în municipiul Constanța, sunt, pentru a doua zi consecutiv, în grevă. Ieri, compania anunța că este...

Fost ministru al Transporturilor, reținut; este acuzat că a încercat să-l mituiască pe directorul...

Răzvan Alexandru Cuc, fost ministru PSD al Transporturilor în guvernele Grindeanu și Tudose, a fost reținut ieri de procurorii anticorupție, într-un dosar de dare...