Liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat într-un interviu la G4Media că va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, în această sesiune parlamentară, iar tema va fi gestionarea pandemiei. Probabil nemulțumit de rezultatul moțiunii simple depuse împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu (moțiune ce a picat luna trecută), dar și după respingerea moțiunii ce l-a vizat pe Claudiu Năsui. Depunerea de moțiuni este o formă de manifestare a opoziției pe care o face PSD.
„După cum știm, constituțional, opoziția are dreptul de a depune o moțiune de cenzură pe fiecare sesiune, și categoric vom depune o moțiune de cenzură în această sesiune, este evident faptul că avem suficiente argumente. Numai dacă vă urmăresc pe dumneavoastră o zi întreagă găsesc două-trei teme. În primul și în primul rând continuăm pe, astăzi se face un an de când am intrat în stare de urgență, pe gestionarea pandemiei. Mi se pare și rămâne tema principală. Pentru că deja nu mai putem vorbi despre economie atâta timp cât nu reușim să depășim această criză sanitară și uitați că efectiv parcă nu învățăm nimic din ce s-a întâmplat acum un an de zile sau acum șase luni de zile”, a declarat Ciolacu în interviul menționat.
Valul trei, anticipat, dar fără soluții
Ciolacu este de părere că se fac aceleași greșeli ca anul trecut, lucru care i se pare inadmisibil, mai ales că se „valul 3” era anticipat și așteptat.
„Nu poți să faci mereu și mereu aceleași greșeli. Iarăși suntem cu ATI-urile la maximum, acum se discută, după ce am micșorat numărul în ATI, cu 100 de paturi, acum se discută să mai mărim numărul la ATI, când suntem în plină criză. Nu există prevenție, nu există anticipare a unor pași. Mie domnul Rafila îmi explică foarte clar progresia și cum duc lucrurile. Din ce mi-a explicat mie, în patru-cinci zile deja avem un blocaj total în ATI. Și nimeni nu ia nicio măsură. Vorbim de totul și cu totul alte teme, dar nu vorbim de temele…”, a mai precizat liderul PSD.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan a declarat, marți, la TVR că este necesară o reașezare a grilei de salarizare, mai ales în contextul în care, potrivit acesteia, sunt numeroase sporuri inventate, unele aplicate celor care au salariul minim.
„Au fost sporuri inventate doar pentru a masca necesitatea majorării unor salarii pentru că, pe fond, şi în sistemul public există foarte multe salarii mici. Avem aproximativ 80.000 de angajaţi cu salariul minim şi atunci este firesc să te gândeşti dacă nu mai degrabă reaşezi pe grila de salarizare anumite salarii din sistemul public, cele foarte mici, decât să inventezi sporuri care fie nu-şi au rostul, fie trebuie acordate într-o sumă fixă”, a declarat Raluca Turcan, la TVR.
O limitare a sporurilor, la 20% din salariul de bază
Totodată, ministrul consideră necesară o limitare a nivelului sporului, la 20% din valoarea salariului de bază, din punctul său de vedere doar așa se poate vorbi de echitate.
„Dacă sunt condiţii de muncă extrem de dificile, nivelul sporurilor să nu depăşească 20% din salariul de bază. Aşa putem vorbi iar de echitate. Sistemul public trebuie îndreptat şi spre eficientizare, şi spre satisfacerea cetăţeanului. Dacă există structuri supraaglomerate, atunci şi ele trebuie eficientizate, adică omul să fie plătit exact pentru ce face”, a mai spus ministrul Muncii.
Peste 50 de sporuri descoperite de Violeta Alexandru
Potrivit fostului ministrul al Muncii, Violeta Alexandru sunt este 50 de tipuri de sporuri, de la cel de stres sau praf la cel pentru păstrarea confidențialității.
„Sunt 7 familii ocupaționale de funcții bugetare (învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție și Curtea Constituțională, apărare, ordine publică și securitate națională, administrație). Peste 50 de tipuri de sporuri (încă mai documentez) – de la spor pentru condiții de stres/suprasolicitare neuropsihică, la spor pentru munca în ture, spor pentru gestionarea informațiilor clasificate sau pentru păstrarea confidențialității. Și vechimea în muncă aduce o majorare a salariului la nivelul posturilor cu aceleași cerințe/responsabilități. Și dacă ești nominalizat în proiecte din fonduri europene ești avantajat – primești o majorare a salariului de până la 50%. Personalul bugetar beneficiază și de indemnizație de hrană (347 lei/lună) și, desigur, de vouchere de vacanță. Este foarte bine că s-a început o evaluare completă pentru fundamentarea deciziilor”, declara Alexandru, în urmă cu o lună.
Polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – IGPR, sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează ample percheziții domiciliate, în Capitală și șapte județe, în cadrul a două dosare penale.
Potrivit Poliției Române, sunt efectuate „62 de percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Ilfov, Bacău, Brașov, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Vaslui, în cadrul a două dosare penale. 31 de mandate de aducere vor fi puse în aplicare”.
Cercetările au în vedere 5 grupări infracționale specializate în infracțiuni de evaziune fiscală, grupări care, prin intermediul membrilor săi, ar controla direct sau prin interpuși mai multe societăți comerciale, ce desfășoară activități în domeniul comerțului intracomunitar cu mașini second-hand.
Prin intermediul acestor societăți comerciale, ar fi fost achiziționate autovehicule de la parteneri din spațiul Uniunii Europene, cu preponderență din Belgia, Olanda, Germania, Italia, Franța, Spania, dar și din alte țări, pe care, ulterior, le-ar fi vândut în România, fără a înregistra veniturile în evidențele contabile și fără a declara operațiunile efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului
IGPR
Prejudicii de aproape 100 milioane de lei, în trei ani de activitate ilegală
Activitatea infracțională a celor bănuiți ar fi fost săvârșită prin intermediul mai multor societăți comerciale și ar fi fost structurată pe diferite intervale de timp, în perioada 2016-2019. Astfel, în urma acțivităților ilegale, au fost aduse prejudicii bugetului consolidat al statului de peste 97.000.000 de lei (aproximativ 20 de milioane de euro).
Echipele participante la operaţiune sunt constituite din ofițeri și agenți de poliţie judiciară din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, inspectoratele de poliție județene Ilfov, Bacău, Brașov, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Vaslui.
„La activități participă și specialiștii Institutului Național de Criminalistică și luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale. În vederea aducerii la îndeplinire a tuturor măsurilor procesuale și procedurale instituite, activitățile beneficiază de sprijinul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate”, se mai arată în comunicatul IGPR.
Pandemia și restricțiile de circulație au pus aproape întreaga umanitate „în așteptare”, astfel că mulți și-au anulat sau amânat călătoriile, unele poate visate de-o viață.
O aplicație deosebită (pe care o puteti accesa AICI) a Vaticanului aduce Capela Sixtină la numai un click distanță de cei care voiau să o vadă în realitate. Avantajul? Se poate vedea până în detalii, din confortul casei. Dezavantajul? Nu poți simți vibrația minunatelor picturi, a locului, mirosul de artă veche ce îți pătrunde până în pori și îți poate rămâne impregnat pentru vecie, căci sunt lucruri în viața ce se „imortalizează” printr-un clipit sau o inspirație.
Capela Sixtină este unul dintre cele mai vizitate locuri din Palatul de la Vatican din Roma, aflându-se în partea dreaptă a Catedralei Sfântul Petru. Aceasta este capela palatului papal, fiind zidită ca loc de taină şi de reculegere, între anii 1472-1483, în vremea pontificatului Papa Sixt al IV-lea, şi pictată de renumitul artist Michelangelo Buonarroti, în anul 1510.
Michelangelo nu este singurul artist care și-a lăsat „urmele” în Capela Sixtină, chiar dacă aceasta este renumită pentru frescele lui Michelangelo. Cu mult înaintea lui Michelangelo, Botticelli a fost cooptat pentru a realiza fresca celor doi pereţi lungi ai capelei: o parte spune povestea lui Moise, cealaltă povestea lui Hristos. Iar aceste picturi timpurii fac parte dintre cele mai mari cicluri pictură de frescă ale Europei.
Cartea Facerii, de la Creație până la Noe
Revenind la capodopera realizată de Michelangelo, în principalele nouă panouri din centrul tavanului, acesta înfăţişează povestiri din Cartea Facerii de la Creaţie până la povestea lui Noe. Cu toate acestea, Michelangelo a pictat panourile în ordine cronologică inversă, terminând cu scenele în care Dumnezeu crează soarele, luna, Pământul, întunericul şi lumina. Michelangelo spunea că a lăsat în mod deliberat imaginile cu Dumnezeu pentru final, când tehnica frescei sale s-ar fi îmbunătăţit, ştiind că acestea ar fi cele mai provocatoare, el dorindu-şi să exceleze în realizarea portretului divin.
Capela Sixtina se remarcă și prin simplitatea exterioară, în opoziție cu încărcătura metaforică a interiorului. O clădire dreptunghiulară, înaltă, din cărămidă, fără podoabe. Nu are nici faţadă mare şi nici uşă de intrare pentru procesiuni: toate punctele de intrare sunt interne, din alte părţi ale Palatului papal. Mai mult, potrivit descoperă.ro, în urma unor analize ale oamenilor de știință, a fost descoperit secretul din frescele lui Michelangelo.
Toată porția are 400 de grame. Aceasta la 80 de lei? Da. 4-500 de grame cu totul. S-au mai mărit prețurile? Da!
O salată de 300 de grame costă între 32 și 38 de lei!
Iată cum ne întâmpină ospătarii la terasele din capitală. Răsfoind meniul, observăm imediat și noi că prețurile s-au dublat. Dacă înainte de a izbucni pandemia, o banală salată era aproximativ 20 de lei, acum se apropie vertiginos de 40 de lei.
Pentru început, mergem în Centrul Vechi. Ne așezăm la o terasă. Comandăm o apă plată. Prețul plătit: 12 lei pentru cea mai ieftină.
Chiar aseară vorbeam cu niște prietene că apa e prea scumpă. Adică 20 de lei o apă la jumătate… Și o apă cu o cafea sunt 30 de lei. Practic de 30 de lei nu mănânci nimic? Nu.
SPUN CLIENȚII VIZIBIL IRITAȚI DE NOTELE DE PLATĂ PRIMITE
Ne îndreptăm spre malul Dâmboviței. Stăm de vorbă cu un ospătar. Recunoaște că au plusat destul de mult la preț. Dau vina pe zonă, pe de o parte, dar mai ales pe pandemie, care a sărăcit încasările.
Astea sunt prețurile pe toată zona. Adică e și zona de vină. Nu e cartier, e centru, toată lumea mărește prețurile!
SPUNE OSPĂTARUL
După ce aruncăm un ochi și în meniurile de mâncare, tragem linie și tresărim: dacă am comanda, pe lângă băutură, și o supă, un fel principal și un desert, ar trebui să lăsăm acolo cam 100 de lei.
La fel de mari sunt prețurile și pe litoral. În Portul Tomis de pildă – cea mai ieftină cafea costă 15 lei.
Până acum, industria ospitalității a avut pierderi de peste 7 miliarde de euro , iar aproximativ 12.000 de unități și-au închis definitiv porțile.
Fundaţia Corneliu Coposu îl roagă pe premierul Florin Cîţu să-l repună în funcţie pe Octav Bjoza, demis din funcţia de subsecretar de stat, despre care afirmă că „reprezintă suferinţa şi jertfa celor care au luptat împotriva terorii comunisto-bolşevice”. De altfel, părerile cu privire la demiterea lui Bjoza sunt împărțite, unii consideră ca fiind o decizie corectă luată de premier, alții o condamnă.
„Membrii Fundaţiei Corneliu Coposu adresează d-lui prim-ministru rugămintea de a reveni de indată asupra acestei nedrepte decizii, deoarece preşedintele A.F.D.P.R. reprezintă suferinţa şi jertfa celor care au luptat împotriva terorii comunisto-bolşevice şi nu putem lăsa ca memoria eroilor martiri ai neamului românesc sa fie batjocorită”, anunţă Fundaţia într-un comunicat.
Decizia demiterii lui Octav Bjoza a venit la numai o săptămână de la comemorarea zilei naționale a foștilor deținuți politic anticomuniști.
„A pune în discuție dimensiunile Holocaustului și a încerca să pui pe umerii comunității evreiești aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci și un gest periculos pentru valorile democratice”, acesta a fost argumentul premierului cu privire la demiterea lui Octav Bjoza, Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România.
Florin Cîțu a făcut referire la un comunicat transmis de Bjoza, cu privire la Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparaţii materiale copiilor foştilor deţinuţi politici, deportaţi, prizonieri şi la propunerea ca prevederile legii să nu se aplice „persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi copiilor acestora”.
Mi-e frică cu AstraZeneca! Am completat acolo, pe platformă, dar până să ajung aici… nu știu… nu pot! Și acum ce veți face? Chiar nu știu. Acum, sincer, mi-e foarte rău și nu pot!
NE SPUNE O DOAMNĂ ÎNTÂLNITĂ LA UN CENTRU DE VACCINARE
Ca ea, sunt mulți. De când au auzit câte lume a experimentat reacții adverse și, mai ales, complicații, se tem să se mai imunizeze.
Să îl stopeze până când se lămurește situația, au fost destule cazuri
SPUNE UN ALT ROMÂN.
În ultimele 24 de ore, pentru vaccinul de la AstraZeneca, pot să vă spun că au fost anulate 33.000 de programări
A DECLARAT VALERIU GHEORGHIȚĂ, COORDONATORUL CAMPANIEI DE VACCINARE
Alte 10 cazuri suspecte și în România
Procurorii din Gorj au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul unui bărbat care a murit după prima doză de ser dintr-un lot retras. Anchetatorii spun că nu exclud o legătură între vaccin și deces, iar asta pune lumea serios pe gânduri. În plus, potrivit unor surse din spitale, ar fi existat și la noi 10 cazuri de tromboembolie, adică îngroșarea sângelui și formarea de cheaguri. Aceste cazuri ar fi fost raportate la Agenția Europeană a Medicamentului.
Bat țara în lung și-n lat pentru un alt vaccin!
Oamenii caută să se vaccineze cu Pfizer și Moderna, dar locurile sunt limitate. Mai mulți tineri au găsit locuri pentru vaccinul Moderna tocmai în Fetești, la Clubul Pensionarilor. Și s-au programat acolo.
O prietenă se vaccinează tot acolo. Am hotărât că mergem toți în excursie cu ea
A SCRIS CINEVA PE FACEBOOK
Cele peste 2.400 de locuri de la Clubul pensionarilor din Fetești s-au ocupat de la un minut la altul, până s-a blocat și platforma de programare.
Lumea medicală e împărțită-n două! Monica Pop: „Vaccinul care provoacă moartea e ca și o crimă perfectă!”
Suspiciunile legate de serul dezvoltat de britanici au împărțit și lumea medicală în două tabere.
Vaccinul care provoaca deces este foarte asemănător cu o crimă perfectă. Eu aș sista vaccinul. Nu cred că este normal să punem în pericol viața nimănui. Nu există cuvântul sigur în medicină. Atâta timp cât încă nu știm cu exactitate, dacă decesele au fost provocate de vaccin. La vaccinul antirujeolic rata de deces este 1 la 100.000
SPUNE MEDICUL OFTALMOLOG MONICA POP
Astfel de declarații nu fac altceva decât să adâncească speculațiile și teoriile conspirațiile care, oricum, sunt s-au înmulțit. Pe de altă parte, sunt medici care spun că efectele adverse sunt normale și, mai mult decât atât, arată cât de grav am fi ajuns dacă nu făceam vaccinul. Concret, nevaccinați, riscam să ne alegem cu o formă periculoasă a bolii, și poate chiar cu decesul.
Practic, vaccinul imită oarecum reacția imună pe care o avem in momentul in care ne intalnim cu microbul. Astfel, unii fac forme mai grave sau mai ușoare ale bolii, la fel cum fac reacții adverse grave sau mai ușoare
DECLARĂ MEDICUL SANDRA ALEXIU
Florin Cîțu: „Campania de vaccinare trebuie să meargă mai departe!”
Autoritățile de la noi au luat decizia să nu suspende vaccinarea cu AstraZeneca, deși mai multe state au recurs la acest demers.
Decizia a fost luată în urma consultărilor cu Agenţia Naţională a Medicamentului, o decizie luată de specialişti. De medici. Care s-au uitat la riscuri, s-au uitat la dovezile care stau în spatele acestei informaţii. Campania vaccinãrii trebuie să continue. Iar beneficiile vaccinãrii sunt clare peste tot în lume
A PRECIZAT PREMIERUL FLORIN CÎȚU
Cele mai multe țări europene, printre care Franţa, Spania şi Germania, Portugalia și Suedia au sistat deja folosirea serului.
Să fi început războiul pentru supremație?
Se știe că piața medicamentelor e una extrem de profitabilă, iar bătălia pentru supremație e uriașă. Există voci care susțin că ar fi demarată o campanie denigratoare la adresa companiei care produce vaccinul AstraZeneca pentru că acesta e mai ieftin și, dacă ar fi eliminat din schemă, ar face loc celorlalte mai scumpe.
Secretarul belgian de stat pentru Buget și Protecția Consumatorilor, Eva De Bleeker, a publicat, din greșeală, pe Twitter o listă cu prețuri:
Oxford – AstraZeneca: 1,78 Euro
Johnson & Johnson: 8,50 Dolari
Sanofi-GSK: 7,56 Euro
CureVac: 10 Euro
Pfizer – BioNTech: 12 Euro
Moderna: 18 Dolari
Situaţia vaccinului AstraZeneca va fi analizată joi de oficialii Agenţiei Europene a Medicamentului și atunci vom afla dacă va continua imunizarea cu acest ser sau nu.
Claudiu Năsui, ministrul USR PLUS al Economiei, a vorbit ieri în Parlament la dezbaterea moțiunii depuse de PSD împotriva sa inclusiv despre înființarea unui registru public al lucrătorilor fostei Securități și al rudelor acestora care dețin funcții publice. Aceasta în condițiile în care lui Năsui i se reproșa în moțiune inclusiv că are o strânsă legătură „cu foști lucrători ai Securității comuniste”.
Moțiunea nu a trecut, însă aspectele semnalate de PSD rămân, în condițiile în care social democrații au atras atenția că „influența fiului Năsui, ajuns ministru, asigură perpetuarea afacerilor tulburi începute în anii 90, de tatăl și unchiul ministrului – afaceri anchetate penal la vremea respectivă în celebrul Dosar Motorola, închis după o lungă mușamalizare care a ținut până la… prescrierea faptelor penale!… În realitate, cel care ne promite reformarea se dovedește a fi un descendent direct dintr-o încrengătură de relații care își au rădăcinile în fosta Securitate Comunistă! Deși a negat cu vehemență orice legătură a familiei sale cu Securitatea, ministrul Năsui a omis de fiecare dată să explice prezența în firmele familiei sale a unor lucrători cu grade din fosta Securitate”.
Năsui a parat aceste acuzații și a plusat, arătând că a depus un proiect de lege pentru realizarea și publicarea unui registru al tuturor securiștilor de la momentul decembrie 1989.
„Haideți să vedem cine sunt fiii și fiicele Securității din politică. Haideți să vedem cine este ipocrit și cine votează această lege! Haideți să transparentizăm viața politică din România, să vedem cine sunt securiștii, care sunt rămășițele Securității din România, ce au făcut rudele lor”, a spus Claudiu Năsui.
Ieri, ministrul Economiei a explicat că tatăl său a fost condamnat de Tribunalul Militar București în aprilie 1987 la șapte de închisoare, confiscarea averii și interzicerea drepturilor, în timp ce bunica sa a fost închisă la Sighet, iar străbunicul său a fost încarcerat la Fortul 13.
„Să știți că familia mea avea oricini sociale nesănătoase pentru că o bunică de a mea a fost închisă la Sighet și are numele scris acolo. Singura ei vină este că ajutat rezistența cu mâncare, cu adăpost. Am mai avut un străbunic care a făcut și el pușcărie la Fortul 13 Jilava”, a spus Năsui.
Departe de a fi lapte și miere în interiorul coaliției de guvernare, nu de puține ori partenerii având opinii contrare clamate in spațiul public. Printre ultimele puncte fierbinți se află și desființarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), despre care UDMR are propriile idei puse „pe tapet”, însă pe care premierul Florin Cîțu ori nu le cunoaște, ori nu vrea să le discute.
După ce liderul UDMR a opinat că dosarele SIIJ nu au de ce fi preluate de Direcția Națională Anticorupție ci ar trebui să ajungă pe masa altei structuri de anchetă, premierul asigură că toți partenerii coaliției vor merge pe aceeași linie. Cum, încă nu a explicat Cîțu.
Potrivit premierului, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei speciale este dezbătut în procedură de urgenţă în Parlament, într-o formă cu care inclusiv UDMR a fost de acord.
„Eu nu cred că informaţia că partenerii noştri nu sunt de acord este corectă, pentru că partenerii noştri fac parte din Guvern, deci, când s-a aprobat în Guvern o formă am plecat cu toţii. Acum că în Parlamentul României vor fi amendamente, poate de la toată lumea, asta e altceva, dar forma care a plecat din Guvern a fost aprobată de coaliţia de guvernare, iar UDMR sunt membri coaliţiei de guvernare şi parteneri în Guvern şi în momentul când a fost luată această decizie”, a declarat Florin Cîţu la Craiova, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, Kelemen Hunor a fost clar zilele trecute, când a subliniat că da, Secția trebuie desființată, însă propunerea UDMR este ca dosarele de aici să ajungă în Parchetul General. „Aici punctul nostru de vedere este uşor diferit faţă de al colegilor noştri. Nu trebuie să ne întoarcem acolo de unde am plecat, ci la procurorul general” a spus președintele UDMR.
Ana-Loredana Predescu, deputat PPU (social-liberal), afiliat grupului parlamentar PSD, membru al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, a votat „pentru” menținerea gratuității transportului feroviar pentru studenți. În contextul în care parlamentarii coaliției de guvernare au votat pentru eliminarea acestei gratuități, deputatul de Brașov le-a solicitat colegilor ca fiecare parte dintre ei să renunțe la beneficiile transportului gratuit pe care îl au în calitate de demnitari, în favoarea studenților.
Susținerea studenților, o investiție, nu o cheltuială
Deputatul a precizat că votul să a fost de susținere a studneților, considerând că fiecare ban ce merge spre aceștia este un ban investit. „Am votat cu gândul că fiecare ban acordat elevilor şi studenţilor reprezintă o investiţie, nu o cheltuială! Știaţi că parlamentarii beneficiază de transport feroviar gratuit, în timp ce studenţii vor pierde acest drept? În aceste condiţii, eu renunţ la acest „beneficiu” în favoarea unui student şi îi provoc pe toţi parlamentarii coaliţiei de guvernare să procedeze la fel. Chiar şi Ministerul Finanţelor recunoaşte că impactul bugetar al călătoriilor gratuite pe cale ferată este unul extrem de redus, 0,018% din PIB, respectiv 157 milioane de lei. În total, 305 mii de tineri beneficiau de această mobilitate extinsă, ajungând în medie la 35 de călătorii pe an. Nu consider că de la tineri trebuie să facem economie”, a declarat Ana-Loredana Predescu, deputat de Braşov.
Mai mult, deputatul Ana-Loredana Predescu a precizat că „vocea” studenților, prin Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), vocea beneficiarilor direcți a fost din nou ignorată de către parlamentarii coaliției de guvernare.
Prin acest proiect de lege s-a introdus o modificare la Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, în sensul stabilirii dreptului studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, de a beneficia de tarif redus cu 50% pe parcursul anului calendaristic, pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum şi pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval.
Pentru organizatorii de evenimente, pașaportul COVID ar fi mană cerească, după un an în care au fost loviți crunt din toate părțile. Vitregiți de nunți și botezuri, ar da orice ca să repornească motoarele.
Este ceea ce am propus și noi. De exemplu, la peste 3 la mie indice de infectare noi propunem să funcționeze la interior pe bază de vaccin sau test rapid la intrare. Trebuie ca guvernul să facă niște norme clare pentru ca din mai această industrie să poată funcționa
spune Alin Caraman, patronul unui lanț de saloane
Potrivit celor din domeniu, de la începutul pandemiei și până în prezent 240 de mii de oameni care lucrau în domeniul organizării de evenimente au fost dați afară și, practic, mulți dintre ei îngroașă rândurile șomerilor din România.
Cum ar putea arăta „pașaportul” verde
Comisia Europeană a stabilit un standard pentru acest pașaport care să dea cale liberă spre vacanțe, restaurante și evenimente. Iar fiecare țară în parte ar urma să îl adopte, dacă vrea, și să îl standardizeze. Potrivit unor surse din guvern, autoritățile se gândesc serios să meargă pe urmele altor state care salută această inițiativă pentru a scăpa de un eventual colaps.
Concret, pe lângă faptul că va arăta că posesorul a fost vaccinat, pașaportul verde ar trebui să conțină informații despre istoricul medical, adică dacă a avut sau nu covid-19. În plus, va conține și un cod QR pentru a putea fi tradus în toate limbile atunci când plecăm în vacanță, de pildă.
Patronii restaurantelor nu vor „pașaportul verde”
Dacă organizatorii de evenimente s-ar bucura de o astfel de inițiativă, pe patronii de restaurante îi revoltă. Aceștia sunt convinși că ar pierde și mai mulți clienți.
Trei luni ar fi un timp scurt să fie implementat acest pașaport și nu cred că ar fi o soluție. Chiar dacă localul e deschis, e vorba de distanțare, asta înseamnă că o parte din clientela noastră e pierdută. Iar acum să vină și cu pașaportul. Ar fi groaznic!
spune Flavius, patronul unei cafenele de pe malul Dâmboviței din capitală
Oficialii din guvern, declarații contradictorii
Oficial, responsabilii de la Palatul Victoria fac declarații care se bat cap în cap. Premierul spune că nu se pune problema unei astfel de decizii. Cel puțin nu pentru moment.
Până în momentul în care nu am dat șansă tuturor cetățenilor români să se vaccineze, nu văd sensul acestui pașaport de vaccinare. Ar însemna o discriminare pentru cei care ar trebui să se vaccineze și nu pot!
a declarat premierul Florin Cîțu
În schimb, vicepremierul Dan Barna nu vede o discriminare în toată povestea.
„E doar o chestiune de opțiune personală”, spune demnitarul.
Dan Barna a lansat ieri ideea că un astfel de pașaport, despre care vorbesc tot mai multe țări, ar putea să devină obligatoriu și în România.
Mergem pe urmele filierei care vinde permise false și descoperim cât de simplu de procurat e un astfel de „carton” fără valoare, dar pe care tot mai mulți îl caută și din care alții fac averi uriașe ilegal.
„Școala de șoferi” habarniști
Unul din site-urile din Ucraina ne ademenește cu un anunț șocant: „Vindem permise la comandă!” Nu există numere de telefon pe care să le apelezi, doar un formular de contact. Trimitem o comandă și, după o zi, primim un e-mail surprinzător. Ni se spune franc în față prețul unui astfel de moft:
Permis de conducere înregistrat: 730 euro. Cartea de identitate înregistrată: 730 euro. Vă rugăm să ne spuneți care dintre permise aveți nevoie și cât de mult aveți nevoie de el?
Ne ducem mai departe, roși de curiozitate, să vedem cum putem procura așa-zisele acte înregistrate. Mai formulăm o întrebare la care primim drept răspuns pașii ce trebuiesc urmați pentru ca tot demersul lipsit de legalitate să dea roade.
Ni se cere să trimitem toate informațiile care ar urma să apară scrise pe respectivul permis, iar banii ar trebui plătiți o parte în avans, cealaltă jumătate în momentul în care intrăm în posesia comenzii.
În 14 zile ai permis
Se presupune că veți plăti 50% bani pentru producție și totul, după ce vă vom trimite o copie scanată pentru verificare și confirmare, atunci veți plăti soldul 50%. Vă trimitem scanarea softului pentru ca dvs. să verificați toate detaliile și să ne confirmați
ne spun cei care se ocupă cu astfel de afaceri
Totodată, oamenii ne promit că în 14 zile totul e gata. Fără să trecem pe la vreo școală de șoferi, pe la vreun examen. Ne vine permisul prin curier internațional, ca orice produs comandat de pe site-urile online.
Practic, orice analfabet se poate trezi șofer peste noapte. Asta până îl prinde poliția cu falsurile grosolane
Moldova este fruntașă la numărul de șoferi ilegaliști. La frontiera de est a României sunt descoperite zeci de acte falsificate, de la cărți de identitate românești sau moldovenești, până la permise auto cu însemnele tuturor statelor de pe glob.
De pildă, polițiștii din Iași spun că săptămânal prind câte un individ care urcă la volan cu permis fals, procurat din Ucraina sau din Republica Moldova.
Din experiența proprie vă spun că sunt multe cazuri și, de multe ori, falsurile sunt destul de greu de dovedit. Grav e că atunci când îi oprim pe șosele, constatăm că sunt analfabeți, nu știu să scrie, dar nu cunosc nici semnele de circulațiE
ne-a declarat COSMIN ANDREICA, Președintele Sindicatului de Politie EUROPOL
E greu de dovedit, pentru că mulți infractori care se ocupă de asta sunt extrem de abili, pentru că vorbim de zone aflate în conflicte politico-militare, iar autoritățile din Ucraina nu pot confirma sau infirma ilegalitățile.
Însă, dacă documentele ar fi reale, cei care le procură ar trebui să aibă permis de ședere în respectiva țară și adresa de acolo ar trebui regăsită pe act, nicidecum adresa din România!
Fotbaliștii, clienții filierei
În luna februarie, polițiștii îl opreau pe Autostrada Soarelui pe fotbalistul Florinel Coman, de la FCSB, care avea un astfel de permis și, în plus, circula cu viteză foarte mare.
Potrivit unor surse din poliție, tânărul ar fi încercat și în România să ia permisul. A dat examen, dar nu l-a luat. „Am dat examen în engleză, în Ucraina”, le-a spus el anchetatorilor care i-au făcut dosar penal.
Afacerea permiselor false din UCRAINA are succes internațional
Fenomenul s-a extins precum o caracatiță. Un tânăr din Republica Moldova, care lucrează ca traducător la poliția din Cehia pentru cetățenii moldoveni, povestește, sub protecția anonimatului, că: „Am văzut cazuri în care oamenii au dat și câte 800 de euro pentru un astfel de permis. Permisul acela pe care îl ai în buzunar nu valorează nimic. Dai și bani pentru el, dar el valorează… zero! Vă urcați la volan fără permis. Apoi, aveți un act fals. Nu fiți naivi, nu dați banii în vânt, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vă prinde!”, spune acesta.
Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...
Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România.
Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies