Mi-e frică cu AstraZeneca! Am completat acolo, pe platformă, dar până să ajung aici… nu știu… nu pot! Și acum ce veți face? Chiar nu știu. Acum, sincer, mi-e foarte rău și nu pot!

NE SPUNE O DOAMNĂ ÎNTÂLNITĂ LA UN CENTRU DE VACCINARE

Ca ea, sunt mulți. De când au auzit câte lume a experimentat reacții adverse și, mai ales, complicații, se tem să se mai imunizeze.

Să îl stopeze până când se lămurește situația, au fost destule cazuri

SPUNE UN ALT ROMÂN.

În ultimele 24 de ore, pentru vaccinul de la AstraZeneca, pot să vă spun că au fost anulate 33.000 de programări

A DECLARAT VALERIU GHEORGHIȚĂ, COORDONATORUL CAMPANIEI DE VACCINARE

Alte 10 cazuri suspecte și în România

Procurorii din Gorj au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul unui bărbat care a murit după prima doză de ser dintr-un lot retras. Anchetatorii spun că nu exclud o legătură între vaccin și deces, iar asta pune lumea serios pe gânduri.
În plus, potrivit unor surse din spitale, ar fi existat și la noi 10 cazuri de tromboembolie, adică îngroșarea sângelui și formarea de cheaguri. Aceste cazuri ar fi fost raportate la Agenția Europeană a Medicamentului.


Bat țara în lung și-n lat pentru un alt vaccin!


Oamenii caută să se vaccineze cu Pfizer și Moderna, dar locurile sunt limitate. Mai mulți tineri au găsit locuri pentru vaccinul Moderna tocmai în Fetești, la Clubul Pensionarilor. Și s-au programat acolo.


O prietenă se vaccinează tot acolo. Am hotărât că mergem toți în excursie cu ea

A SCRIS CINEVA PE FACEBOOK

Cele peste 2.400 de locuri de la Clubul pensionarilor din Fetești s-au ocupat de la un minut la altul, până s-a blocat și platforma de programare.

Lumea medicală e împărțită-n două! Monica Pop: „Vaccinul care provoacă moartea e ca și o crimă perfectă!”

Suspiciunile legate de serul dezvoltat de britanici au împărțit și lumea medicală în două tabere.


Vaccinul care provoaca deces este foarte asemănător cu o crimă perfectă. Eu aș sista vaccinul. Nu cred că este normal să punem în pericol viața nimănui. Nu există cuvântul sigur în medicină. Atâta timp cât încă nu știm cu exactitate, dacă decesele au fost provocate de vaccin. La vaccinul antirujeolic rata de deces este 1 la 100.000

SPUNE MEDICUL OFTALMOLOG MONICA POP


Astfel de declarații nu fac altceva decât să adâncească speculațiile și teoriile conspirațiile care, oricum, sunt s-au înmulțit.
Pe de altă parte, sunt medici care spun că efectele adverse sunt normale și, mai mult decât atât, arată cât de grav am fi ajuns dacă nu făceam vaccinul. Concret, nevaccinați, riscam să ne alegem cu o formă periculoasă a bolii, și poate chiar cu decesul.


Practic, vaccinul imită oarecum reacția imună pe care o avem in momentul in care ne intalnim cu microbul. Astfel, unii fac forme mai grave sau mai ușoare ale bolii, la fel cum fac reacții adverse grave sau mai ușoare

DECLARĂ MEDICUL SANDRA ALEXIU

Florin Cîțu: „Campania de vaccinare trebuie să meargă mai departe!”

Autoritățile de la noi au luat decizia să nu suspende vaccinarea cu AstraZeneca, deși mai multe state au recurs la acest demers.

Florin Cîțu

Decizia a fost luată în urma consultărilor cu Agenţia Naţională a Medicamentului, o decizie luată de specialişti. De medici. Care s-au uitat la riscuri, s-au uitat la dovezile care stau în spatele acestei informaţii. Campania vaccinãrii trebuie să continue. Iar beneficiile vaccinãrii sunt clare peste tot în lume

A PRECIZAT PREMIERUL FLORIN CÎȚU

Cele mai multe țări europene, printre care Franţa, Spania şi Germania, Portugalia și Suedia au sistat deja folosirea serului.

Să fi început războiul pentru supremație?

Se știe că piața medicamentelor e una extrem de profitabilă, iar bătălia pentru supremație e uriașă. Există voci care susțin că ar fi demarată o campanie denigratoare la adresa companiei care produce vaccinul AstraZeneca pentru că acesta e mai ieftin și, dacă ar fi eliminat din schemă, ar face loc celorlalte mai scumpe.

Secretarul belgian de stat pentru Buget și Protecția Consumatorilor, Eva De Bleeker, a publicat, din greșeală, pe Twitter o listă cu prețuri:

  • Oxford – AstraZeneca: 1,78 Euro
  • Johnson & Johnson: 8,50 Dolari
  • Sanofi-GSK: 7,56 Euro
  • CureVac: 10 Euro
  • Pfizer – BioNTech: 12 Euro
  • Moderna: 18 Dolari

Situaţia vaccinului AstraZeneca va fi analizată joi de oficialii Agenţiei Europene a Medicamentului și atunci vom afla dacă va continua imunizarea cu acest ser sau nu.

VIACiprian MOCAN
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentMinistrul Economiei, acuzat că familia sa a avut legături cu Securitatea, propune un registru public cu nume și prenume
Articolul următorFundația Corneliu Coposu, apel la premier în cazul demiterii lui Bjoza