Ana-Loredana Predescu, provocare pentru coaliție

Renunțarea la benefiicile transportului gratuit pe CFR pentru demnitari, în favoarea studenților

Ana-Loredana Predescu, deputat PPU (social-liberal), afiliat grupului parlamentar PSD, membru al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, a votat „pentru” menținerea gratuității transportului feroviar pentru studenți. În contextul în care parlamentarii coaliției de guvernare au votat pentru eliminarea acestei gratuități, deputatul de Brașov le-a solicitat colegilor ca fiecare parte dintre ei să renunțe la beneficiile transportului gratuit pe care îl au în calitate de demnitari, în favoarea studenților.

Susținerea studenților, o investiție, nu o cheltuială

Deputatul a precizat că votul să a fost de susținere a studneților, considerând că fiecare ban ce merge spre aceștia este un ban investit. „Am votat cu gândul că fiecare ban acordat elevilor şi studenţilor reprezintă o investiţie, nu o cheltuială! Știaţi că parlamentarii beneficiază de transport feroviar gratuit, în timp ce studenţii vor pierde acest drept? În aceste condiţii, eu renunţ la acest „beneficiu” în favoarea unui student şi îi provoc pe toţi parlamentarii coaliţiei de guvernare să procedeze la fel. Chiar şi Ministerul Finanţelor recunoaşte că impactul bugetar al călătoriilor gratuite pe cale ferată este unul extrem de redus, 0,018% din PIB, respectiv 157 milioane de lei. În total, 305 mii de tineri beneficiau de această mobilitate extinsă, ajungând în medie la 35 de călătorii pe an. Nu consider că de la tineri trebuie să facem economie”, a declarat Ana-Loredana Predescu, deputat de Braşov.

Ana Loredana Predescu vrea transport gratuit pentru elevi

Mai mult, deputatul Ana-Loredana Predescu a precizat că „vocea” studenților, prin Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR),  vocea beneficiarilor direcți a fost din nou ignorată de către parlamentarii coaliției de guvernare.

Prin acest proiect de lege s-a introdus o modificare la Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, în sensul stabilirii dreptului studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, de a beneficia de tarif redus cu 50% pe parcursul anului calendaristic, pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum şi pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval.

Studenții, revoltați de limitarea călătoriilor cu trenul

Articolul precedentNunți și botezuri cu „pașaport” de vaccinare
Articolul următorCîțu asigură că UDMR e pe aceeași frecvență în ceea ce privește Secția specială pentru anchetarea magistraților