-3.8 C
București
vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1006

Se întâmplă și în America: republicanul John Cox își face campanie electorală „pe spinarea” unui urs

Foto: preluare Digi24

Republicanul John Cox, candidat pentru postul de guvernator al Californiei, s-a prezentat la unul dintre mitingurile sale electorale acompaniat de un urs de 500 de kg, pe nume Tag. Inițiativa republicanului a stârnit, așa cum era de așteptat, revoltă în opinia publică.

John Cox, încă un republican controversat

Dacă până în momentul de față, Donald Trump putea fi numit cel mai controversat republican în viață, locul acestuia ar putea fi luat, cu ușurință, de John Cox, cel care aspiră să devină guvernator al statului american, California.

Tanczos Barna ar vrea să exporte urși, dar nu-i vrea nimeni

„Fă cunoștință cu bestia” este sloganul cu care Cox speră să-i convingă pe californieni să-l aleagă. Mai exact, încercând o paralelă demnă de Disney, acesta se autointitulează „bestia”, în timp ce titulatura de „frumoasa” îi este destinată actualului guvernator, însă și contracandidat, Gavin Newsom. „Politicienii frumuşei au eşuat în California”, a declarat John Cox, potrivit Digi24.

Ursul Tag n-are nicio vină

Cu toate că Tag, ursul brun kodiak de 500 de kilograme, folosit în campania lui John Cox, pare obișnuit cu forfota electorală din jurul său, fiind născut în captivitate, asociațiile pentru protecția animalelor s-au declarat revoltate de gestul republicanului.

În mod sigur, aspectul „cruzimii față de animale” nu va conta în ochii alegătorilor republicani, cei care, cel mai probabil, vor pune accent mai degrabă pe actul de „bravură” al policianului și nu neaparat pe situația reală și tristă în care se află animalul.

Annalena Baerbock, probabil următorul cancelar german

Annalena Baerbock / Foto: Twitter

Verzii din Germania au toate șansele să câștige următoarele alegeri, spun sondajele din acest moment. Iar Annalena Baerbock are, la rândul ei, toate șansele să ocupe fotoliul de cancelar german. Mai exact, ecologiștii au trei procente peste conservatorii Angelei Merkel. Firește, până la alegerile efective, cele programate în această toamnă, există timp suficient ca lucrurile și intențiile de vot să se schimbe, însă dacă acestea ar fi organizate acum, Annalena Baerbock ar avea șanse reale de a deveni noul administrator al Germaniei.

Annalena Baerbock, pe primul loc în sondaje, în acest moment

Postul german ARD a publicat un sondaj realizat în Germania, astfel că, potrivit acestuia, cu 26% din intențiile de vot, ecologiștii se situează în acest moment pe primul loc, cu doar trei procente înaintea Uniunii Creștine Democratice (CDU), dar și înaintea CSU, cel din urmă partid înregistrând o scădere de patru procente într-un timp extrem de scurt, de doar o lună, informează Hotnews.ro.

Germania va găzdui un centru de informare privind pandemiile

Premieră în sondaje: CDU nu mai este pe primul loc

CDU ocupă primul loc în sondaje din 2019, timp în care niciun alt partid n-a reușit să-i detroneze. Până acum, firește, când verzii par că au căpătat încrederea poporului german, cel care, potrivit sondajului menționat anterior, i-ar plasa pe verzi cu trei puncte în fața conservatorilor Angelei Merkel. Motivul ar putea fi nehotărârea CDU de a numi un candidat oficial pentru a o înlocui pe Angela Merkel, longevivul cancelar al Germaniei.

Germania va avea alegeri legislative în data de 26 septembrie 2021. Cancelarul Angela Merkel a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat, preferând să se retragă din viața politică, la vârsta de 66 ani.

Dragnea acuză Penitenciarul Rahova de rele tratamente. Colegii de celulă i-au pansat rana

Liviu Dragnea nu se lasă și continuă războiul împotriva Penitenciarului Rahova, cel în care e încarcerat din luna mai a anului 2019. După ce magistrații Judecătoriei Sectorului 5 i-au respins apelul de eliberare, fostul lider al social democraților acuză penitenciarul că l-ar fi supus la rele tratamente, astfel că, în urma operației suferite, nu ar fi avut nici măcar cine să-i panseze rana.

Colegii de celulă l-au „oblojit” pe Liviu Dragnea

Mai exact, Liviu Dragnea acuză că nu i s-ar fi oferit îngrijirea medicală de care ar fi avut nevoie, în urma unei operații, astfel că a fost nevoit să se descurce cum poate. „Eu am suferit o intervenţie la spitalul penitenciar Rahova la spate, această zonă este foarte importantă. Pentru că operaţia a fost pe spate, eu nu am putut singur să-mi curăţ rana şi să-mi schimb bandajul”, a spus Dragnea.

Potrivit informațiilor, în urma intervenției chirurgicale, medicul ar fi dispus ca Dragnea să fie preluat de alți medici, de la penitenciar, lucru care, conform declarațiilor acestuia, nu s-ar fi întâmplat.

Rană cu recidivă

Tanczos Barna ar vrea să exporte urși, dar nu-i vrea nimeni

„Timp de o săptămână, eu nu am avut acces la cabinetul medical, rana fiindu-mi pansată de colegii din cameră. Rana s-a reinfectat apoi, că nu am pansat corect şi vineri după ce am ieşit din carantină m-au dus din nou la spitalul Rahova şi m-au operat din nou pentru că rana recidivase”, ar fi spus Liviu Dragnea ieri, potrivit b1.ro.

Nu putem ști dacă declarațiile lui Liviu Dragnea au impresionat, totuși, pe cineva. În mod sigur ne putem aștepta ca în cursul zilei de astăzi să-i sară în ajutor măcar „discipolul” său cel fidel, Codrin Ștefănescu, cel care ar putea să scrie chiar și o carte despre suferințele fostului șef al PSD, din închisoare.

Monopol pe piața producției și comercializării cărnii de pasăre? Consiliul Concurenței verifică 10 companii

Sursa Foto: ziarulargesenilor.ro

Consiliul Concurenței a anunțat ieri că a declanșat o investigație printre marile companii care își desfășoară activitatea pe piața producției și/ sau comercializării cărnii de pasăre din România, la mijloc fiind informații despre anumite practici care au dus la creșterea artificială a prețurilor.

Potrivit instituției, sunt investigate nu mai puțin de 10 companii: Transavia SA, Ave Impex SRL, Vis Agri SRL, Safir SRL, AviTop SA, Avicola Buzău SA, Avicola Dragoș Vodă SA, Avicod SA, Agricola Internațional Bacău SA și Agrisol International RO SRL. Totodată, investigația vizează și Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR).

Deja au avut loc câteva inspecții la sediul companiilor, bănuiala fiind aceea că cele 10 companii au posibile înțelegeri și practici concertate facilitate de UCPR pentru limitarea ofertei de produse, astfel încât prețurile de vânzare să crească artificial.

În acest context, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile unor companii care activează pe piața producției și/ sau comercializării cărnii de pasăre, precum și la sediul UCPR. Inspecțiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

Documentele ridicate se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice. Inspecțiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Anul trecut, Consiliul Concurenței a sancționat 90 de companii și asociații ale acestora cu amenzi de 400,2 milioane ei (82,7 milioane euro), peste 40% din această valoare totală fiind recunoscută de companii”, se arată într-un comunicat al instituției.

Social democrații acuză că „ministrul „Zero” Ghinea” nu s-a preocupat să atragă fonduri europene

Sursă foto: CristianGhinea.ro

Nu doar Planul Național de Redresare și Reziliență pus la cale de actualul Guvern este criticat de social democrați, ci și modul în care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a preocupat de atragerea fondurilor europene.

Social democrații arată că ministerul condus de Cristian Ghinea a uitat de fonduri europene și s-a concentrat doar pe PNRR, în condițiile în care nici PNRR nu e tocmai un succes.

Și, în acest context, activitatea ministrului Ghinea de când a preluat portofoliul este comparată cu guvernarea PSD anterioară, când au fost absorbite cam 3 miliarde și ceva de euro în fiecare an.

România are 0 euro pe 2021 de la Comisia Europeană. Ministrul „Zero” Ghinea a fost așa de preocupat să repare eșecul PNRR că a uitat de fondurile europene obișnuite.
În perioada 2017-2019 guvernul PSD a absorbit 9,75 de miliarde de euro din fonduri europene.

Veți spune că nu e tocmai corect să comparăm 3 ani de guvernare cu jumătate de an, dar dacă împărțim 9,75 la 3, sunt 3,25 de miliarde fonduri europene pe an.
Mai mult decât 0
”, se arată într-o postare a PSD.

De fapt, postarea este preluată de la social democratul Bogdan Ivan Gruia, aflat la primul mandat de deputat. Acesta nu are tocmai studii de specialitate care să îi permită să analizeze fondurile europene, însă potrivit CV-ului, între 2015 – 2017 a fost „expert elaborare strategii în cadrul proiectului ”Dezvoltarea de strategii şi politici pentru a acorda şanse egale copiilor aparţinând grupurilor vulnerabile” finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, Programul RO10 – CORAI”. Și, până să intre în Parlament, Gruia a fost, timp de 8 ani, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Tanczos Barna ar vrea să exporte urși, dar nu-i vrea nimeni

Foto: Hotnews
Foto: Hotnews

Ministrul Mediului Tanczos Barna, a declarat că în pădurile României sunt prea mulți urși, explicând prin această afirmație necesitatea vânătorii. Firește, cum de la idee la faptă e cale lungă, și cum ideea se poate pierde într-un morman de „intenții bune”, urșii noștri ajung să fie hăituiți, chinuiți și… în cele din urmă decimați. Așadar, cu toate că ministrul și-ar fi dorit să „reclocheze” urși în alte păduri ale Europei, Europa ar fi zis „nu”.

„Soluția” ministrului Tanczos Barna: „Încercăm să relocăm urși în alte state UE. Din păcate, sau din fericire, sunt țări unde vânătoarea este permisă„

Soluția ministrului se prezintă în felul următor: exportul de urși. „Eu aş merge pe o negociere cu statele din Europa. A existat o primă încercare de relocare şi în alte state membre. Primul răspuns a fost nu. Pentru că unii spun că au exterminat populaţia acum o sută de ani şi nu mai au niciun exemplar şi nici nu ar trebui să mai aibă, Austria spune că ultimul exemplar a fost vânat acum o sută de ani şi pentru turişti ar fi o prolemă şi pe plan local ar naşte… Am recitit astăzi răspunsurile de la aceste state membre. O să reluăm această discuţie, pentru că România a ajuns să gestioneze cea mai mare populaţie de urs din Europa, este o specie strict protejată şi atunci şi celelalte state membre ar trebui să dea o mână de ajutor”, a declarat ministrul Mediului, joi seară, la Digi 24.

Dosar penal pentru braconaj și uz de armă în „cazul Arthur”

Vânătoarea nu e unica soluție pentru decimarea populației de urși, spune ministrul

„Vânătoarea în sine, înainte să fie interzisă, a fost, într-adevăr, o problemă pentru că, dacă prin gestionarea acestei populaţii te duci şi vânezi doar exemplarele mari, se pot naşte nişte întrebări, dar gestionarea unei asemenea populaţii de urs nu se face doar împuşcând sau prin vânătoare, exemplare mari. Trebuie să găsim şi alte soluţii. În cazul în care an de an este inacţiune, lucrurile se vor agrava. Această specie a ieşit din habitatul standard natural de animale de munte, îi găsim şi în zona de deal, încep să coboare din ce în ce mai jos”, a mai spus ministrul aseară.

Cinci bolizi de lux confiscați în urma perchezițiilor într-un dosar de spălare de bani și clonare de carduri

Procurii DIICOT și ofițerii de poliție judiciară au efectuat, joi, opt percheziții la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. Acestea au legătură cu un caz ancheta în SUA, cu privire la clonarea de carduri bancare, în gruparea investigată de autoritățile americane fiind implicat și un cetățean român.

În luna octombrie 2020, autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii au trimis în judecată membrii unei grupări infracționale organizate, din care făcea parte și un cetățean român, grupare specializată în săvârșirea de infracțiuni informatice, respectiv operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

se arată în comunicatul DIICOT

Din cercetările efectuate de către autoritățile judiciare din SUA a rezultat faptul că, în perioada martie 2019 – iunie 2020, cetățeanul român împreună cu ceilalți membri ai grupării au desfășurat activități de montare de dispozitive de skimming la ATM-uri de pe raza orașului Miami Beach, extragerea datelor aferente cardurilor bancare, falsificarea instrumentelor de plată și retragerea frauduloasă a sumelor de bani din conturile persoanelor vătămate.

Cinci bolizi de lux au fost confiscați

Potrivit sursei citate, o parte din sumele de bani astfel obținute au fost transferate de către suspect pe teritoriul României, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

În urma acestor cercetări a rezultat faptul că suspectul a ascuns proveniența acestor sume de bani, prin încredințarea acestora către diferite persoane, în scopul utilizării ulterioare pentru satisfacerea unor nevoi personale și prin achiziționarea, prin interpuși, a unui număr de 5 autoturisme de lux (valoare aproximativă de 840.000 euro), care au fost ridicate și predate Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Pe lângă acestea au fost confiscate și 15 telefoane mobile, 3 laptop-uri, o tabletă, 3 carduri bancare, 3 carduri de memorie, 2 cartele SIM, 7 stick-uri de memorie, 2 HDD-uri, mai multe înscrisuri și mai multe sume de bani. În acest dosar au fost interogate 15 persoane.

Percheziții într-un dosar cu înscrisuri oficiale false

Drulă a anunțat eliminarea taxei de pod de la Ruse

Captură video

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a precizat, într-un interviu acordat Antena3, că o dată realistă pentru eliminarea taxei de pod Giurgiu-Ruse va fi abia în 2022, deși se dorea acest lucru încă din 2021, fiind una dintre promisiunile USR PLUS din campania electorală. Drulă a subliniat că pe lângă factorul economic, prin sprijinirea zonei, pe parte de turism, este și un factor politic, având în vedere că Bulgaria abia a trecut de perioada alegerilor parlamentare.

„Da, eliminarea taxei de pod Giurgiu-Ruse o avem în plan, o avem şi în programul de guvernare, deci trebuie să facem aceşti paşi, dar aici este o discuţie cu partea bulgară. A fost amânată, pentru că ei au avut alegeri în aprilie – de altfel nu ştiu dacă au încă Guvernul format, din câte ştiu sunt încă în discuţii – şi cumva am aşteptat o zonă de stabilitate politică după contactele iniţiale, pentru că e o decizie care are şi o componentă politică”, a declarat Drulă, la Antena3.

Giurgiu-Ruse, trecerea spre vacanțele de vară

Varianta cea mai accesibilă pentru români de a ajunge în Grecia, pe cale rutieră, estecea de traversare a Dunării prin zona Giurgiu-Ruse. Ministrul Drulă consideră că ridicarea acestei taxe poate duce la o dezvoltare a turismului în zonă dacă va fi ridicată taxa de pod, care în acest moment variază între 15 lei (auto 8+1) și 58 de lei (microbuz 9-12 persoane) sau 122 de lei pentru autocare (peste 23 persoane), respectiv de la 29 de lei (autoutilitare) până la 180 de lei (vehicul de peste 12 tone).  

„Noi susţinem în continuare şi în programul de guvernare eliminarea acestei taxe, astfel încât credem că vom ajuta şi zona Giurgiu – Ruse şi partea de turism şi de afaceri în momentul în care nu mai există această barieră tarifară între cele două ţări”, a declarat Cătălin Drulă, la Antena3. Totodat, ministrul a precizat că „un orizont realist este pentru anul 2022”, în privința eliminării acestei taxe de pod.

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru A7

Un europarlamentar acuză: „În Planul Național de Redresare și Reziliență cercetarea este sub-finanțată deși trebuia să fie o prioritate”

Foto: Clubul Feroviar

Europarlamentarul social democrat Victor Negrescu critică strategia actualului Guvern în ceea ce privește domeniul cercetării care, atât cât a putut observa, este lăsată de izbeliște. Referirea acestuia este inclusiv la faptul că din Planul Național de Redresare și Reziliență cercetarea este aproape neluată în seamă, în condițiile în care bani pentru acest domeniu nu sunt alocați nici din bugetul național.

Vina pentru această „scăpare” îi aparține – potrivit lui Negrescu – celui care conduce în prezent Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Sergiu Teleman (USR PLUS).

Și, din perspectiva lui Negrescu, care este vicepreședintele Comisiei pentru cultură și educație, raportor al Comisiei pentru Cultură și Educație privind construirea politicii în domeniul educației digitale, și membru în Comisia pentru bugete, Guvernul nu face altceva decât să „pună pe butuci” cercetarea. Social democratul nu vine însă neapărat cu soluții, ci promite să interpeleze Comisia Europeană pentru a rezolva situația.

Cercetarea românească este pusă pe butuci de un Guvern incapabil să protejeze interesele țării. Ne-au mințit că au relații foarte bune în străinătate, că vor moderniza #România, dar au distrus cel mai important proiect european de #cercetare inițiat de țara noastră.

Cu o aroganță ieșită din comun, necunoscutul ministru al cercetării, domnul Ciprian Teleman, ne spune astăzi că nu este un eșec faptul că România a fost exclusă din continuarea proiectului paneuropean de cercetare Extreme Light Infrastracture (ELI) deși țara noastră a inițiat programul care a condus la construcția Laserului de la Măgurele.

Acesta recunoaște că au eșuat demersurile diplomatice făcute de Guvernul actual, fără să ne spună ce au făcut exact în acest sens, în timp ce consilierul premierului responsabil de subiect, domnul Sorin Costreie, recunoaște că vina aparține actualilor guvernanți pentru că au trimis solicitarea prea târziu.

Din păcate, cercetarea lipsește din prioritățile guvernului. Fondurile pentru cercetare au fost tăiate în bugetul național, iar în Planul Național de Redresare și Reziliență cercetarea este sub-finanțată deși trebuia să fie o prioritate.
Voi interpela Comisia Europeană privind acest subiect pentru a ne asigura că România o să poată să se asocieze proiectului, fără sincope și cu drepturi depline, în cel mai scurt timp
”, scrie Victor Negrescu pe Facebook.

Germania va găzdui un centru de informare privind pandemiile

DW

Ministrul Sănătății din Germania, Jens Spahn a cerut o „resetare globală” în lupta împotriva pandemiilor, în timp ce Germania și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au anunțat crearea unui nou centru global la Berlin pentru colectarea datelor privind pandemiile, relatează Reuters.

În discuțiile ce au avut loc online, și la care au participat cancelarul german Angela Merkel și șeful OMS, Spahn a spus că lumea este încă insuficient pregătită pentru pandemii. „Trebuie să identificăm riscurile de pandemie și epidemie cât mai repede posibil, oriunde ar apărea în lume. În acest scop, trebuie să consolidăm sistemul global de supraveghere a avertizărilor timpurii cu o colectare îmbunătățită a datelor referitoare la sănătate și analize inter-disciplinare ale riscurilor”, a spus Jens Spahn.

Noul centru din Germani, care reunește instituții guvernamentale, academice, dar și din sectorul privat, își propune să valorifice datele globale pentru a prezice, preveni și răspunde la riscurile de pandemie și epidemie la nivel mondial.

„Vor exista mai mulți viruși care vor apărea cu potențialul de a provoca pandemii”, a declarat șeful OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus în cadrul conferinței de presă.

OMS criticată din cauza pandemiei Covid

Organizația Mondială a Sănătății a fost criticată pentru tratarea pandemiei Covid-19, provocată de un noul coronavirus care a apărut în orașul Wuhan din centrul Chinei la sfârșitul anului 2019, dar care a fost anunțată abia în 11 martie 2020, după ce s-a răspândit în 114 țări și a făcut peste 4.000 de victime.

„OMS a evaluat acest focar 24 de ore din 24 şi suntem profund îngrijoraţi atât de nivelurile alarmante de răspândire şi de gravitate, cât şi de nivelurile alarmante de inacţiune”, a afirmat Tedros Adhanom Ghebreyesus, la acel moment, într-o conferinţă de presă la Geneva.

Trei grupuri independente vor raporta luna aceasta despre modul în care au reacționat OMS și statele membre și vor propune modificări. Tedros a spus în repetate rânduri că agenția ONU este deschisă reformelor.

Vaccinați versus nevaccinați, linia fină a discriminării

Vaccinați versus nevaccinați, linia fină a discriminării

Anunțul potrivit căruia persoanele vaccinate vor avea mai multe facilități, doar pentru că au decis să se imunizeze împotriva Covid, aduce în discuție un subiect extrem de sensibil, în care unii sau alții s-ar putea simți discriminați. La RFI, Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a precizat că eventualele măsuri privind accesul persoanelor în restaurante sau teatre doar dacă sunt vaccinate  ar trebui dezbătute public, într-o primă fază.

Acesta consideră că există riscul să apară probleme cu încălcarea drepturilor omului, dar în același timp pune accent și pe obligațiile cetățenilor. Totodată, Csaba a precizat că deși vaccinarea nu este obligatorie, fiecare în parte, stat și cetățean are obligația de a sigura sănătatea publică a acestora, subliniind faptul că este nevoie de un efort colectiv pentru a ieși din pandemie.

„Pot să existe probleme de încălcare a drepturilor omului cu aceste măsuri. De aceea, ele trebuie dezbătute în public și pregătite de experți din toate zonele, inclusiv din zonele ce țin de drepturile omului. În primul rând, orice restricție impusă pe exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale, potrivit Constituției, se realizează prin lege”, precizat Csaba, la RFI.

Aflat în vizită de lucru la Constanța, Cîțu va discuta cu reprezentanții HoReCa din zonă

De asemenea, Csaba a precizat că una dintre întrebările la care experții în sănătate publică trebuie să acorde un răspuns de care să se țină cont în acordarea unor facilități celor vaccinați se referă la perspectiva transmiterii Covid, „dacă sunt contagioși sau nu în momentul în care se infectează. În măsura în care sunt în situație diferită, atunci nu este o formă de discriminare acest tratament diferențiat”.

Este nevoie de un efort colectiv pentru a ieși din pandemie

Asztalos Csaba consideră că toți cetățenii ar trebui să contribuie la acest efort de a trece cu cât mai puține pierderi peste pandemie și fiecare este responsabil în dreptul său, căci pe lângă drepturi avem și obligații.

„Vaccinarea nu este obligatorie, dar constituțional, statul are obligația să asigure sănătatea publică și această obligație incubă două aspecte: să se abțină să facă orice de la a pune în pericol sănătatea publică, dar mai are și obligația pozitivă de a face lucruri pentru a asigura sănătatea publică. În măsura în care eu decid să nu mă vaccinez, practic, pun în pericol acele categorii de persoane din comunitate care nu au atins vârsta necesară pentru a se putea vaccina, acele grupuri de persoane care au o contraindicație la vaccinare. Deci fără a face acest efort colectiv, noi nu putem avea rezultate într-o campanie de vaccinare”, a declarat Csaba, la RFI.

Iohannis, mulțumit de felul în care s-a derulat campania de vaccinare până acum

Petiție pentru repatrierea celui mai mare urs din Europa

Cazul ursului Arthur, ucis de prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein, cu derogare din partea Ministerului Mediului a stârnit zeci de reacții în mediul online. Sibianul Sebastian Buța a făcut un pas mai mult și a inițiat o petiție, în care solicită repatrierea lui Arthur, relatează Ora de Sibiu.
Prin intermediul acestei petiții este solicitată autorităților competente luare în custodie a ursului Arthur de la persoana care o deține momentan. „Voi solicita reglementarea legislației în vigoare și limitarea activităților de vânătoare pe suprafața României. Voi solicita dezvoltarea unei strategii pentru ocrotirea și protejarea animalelor sălbatice. Voi solicita protejarea ariilor naturale prin reglementări aspre și înăsprirea pedepselor pentru braconaj și defrișări ilegale. Aceste solicitări vor fi redactate  prin colaborarea cu specialiști și asociații care apără drepturile animalelor”, se arată în descrierea petiției formulate de sibian și semnată de peste 50 de persoane.

Repatrierea lui ARTHUR! Semnează petiția!

Derogare pentru o ursoaică

Organizaţia Agent Green şi VGT au condamnat, miercuri, într-un comunicat de presă, uciderea ursului brun Arthur de către vânătorul de trofee, Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, care a venit în România în luna martie, la Ojdula (judeţul Covasna), pentru a-l împuşca. Acesta obținuse o derogare pentru extragerea unei ursoaice care i-a provocat pagube în vara anului 2020, însă exemplarul ucis, cel mai mare din Europa, era un mascul ce trăia în adâncul pădurii și nu venise niciodată în aproprierea localităților.

Dosar penal pentru braconaj și uz de armă

Potrivit IPJ Covasna, în acest caz a fost deschis un dosar penal in rem, iar faptele sunt „în principiu, braconaj cinegetic şi uz de armă”. În același timp sunt deschise și două anchete, una de către Garda Națională de Mediu, respectiv de Garda Forestieră. Într-o conferință de presă, desfășurată miercuri, ministrul Mediului, Tanczos Barna a precizat că așteaptă raportul oficial al celor două anchete pentru a se putea pronunța în acest caz.

Petiție: Vânătoarea de trofee trebuie interzisă, sub orice formă

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-3.8 ° C
-3.3 °
-4 °
78 %
5.1kmh
0 %
vin
1 °
S
2 °
D
3 °
lun
2 °
mar
-1 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...