Sursă foto: CristianGhinea.ro

Nu doar Planul Național de Redresare și Reziliență pus la cale de actualul Guvern este criticat de social democrați, ci și modul în care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a preocupat de atragerea fondurilor europene.

Social democrații arată că ministerul condus de Cristian Ghinea a uitat de fonduri europene și s-a concentrat doar pe PNRR, în condițiile în care nici PNRR nu e tocmai un succes.

Și, în acest context, activitatea ministrului Ghinea de când a preluat portofoliul este comparată cu guvernarea PSD anterioară, când au fost absorbite cam 3 miliarde și ceva de euro în fiecare an.

România are 0 euro pe 2021 de la Comisia Europeană. Ministrul „Zero” Ghinea a fost așa de preocupat să repare eșecul PNRR că a uitat de fondurile europene obișnuite.
În perioada 2017-2019 guvernul PSD a absorbit 9,75 de miliarde de euro din fonduri europene.

Veți spune că nu e tocmai corect să comparăm 3 ani de guvernare cu jumătate de an, dar dacă împărțim 9,75 la 3, sunt 3,25 de miliarde fonduri europene pe an.
Mai mult decât 0
”, se arată într-o postare a PSD.

De fapt, postarea este preluată de la social democratul Bogdan Ivan Gruia, aflat la primul mandat de deputat. Acesta nu are tocmai studii de specialitate care să îi permită să analizeze fondurile europene, însă potrivit CV-ului, între 2015 – 2017 a fost „expert elaborare strategii în cadrul proiectului ”Dezvoltarea de strategii şi politici pentru a acorda şanse egale copiilor aparţinând grupurilor vulnerabile” finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, Programul RO10 – CORAI”. Și, până să intre în Parlament, Gruia a fost, timp de 8 ani, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Articolul precedentTanczos Barna ar vrea să exporte urși, dar nu-i vrea nimeni
Articolul următorMonopol pe piața producției și comercializării cărnii de pasăre? Consiliul Concurenței verifică 10 companii