Dragnea acuză Penitenciarul Rahova de rele tratamente. Colegii de celulă i-au pansat rana

„Timp de o săptămână, eu nu am avut acces la cabinetul medical, rana fiindu-mi pansată de colegii din cameră”

Liviu Dragnea nu se lasă și continuă războiul împotriva Penitenciarului Rahova, cel în care e încarcerat din luna mai a anului 2019. După ce magistrații Judecătoriei Sectorului 5 i-au respins apelul de eliberare, fostul lider al social democraților acuză penitenciarul că l-ar fi supus la rele tratamente, astfel că, în urma operației suferite, nu ar fi avut nici măcar cine să-i panseze rana.

Colegii de celulă l-au „oblojit” pe Liviu Dragnea

Mai exact, Liviu Dragnea acuză că nu i s-ar fi oferit îngrijirea medicală de care ar fi avut nevoie, în urma unei operații, astfel că a fost nevoit să se descurce cum poate. „Eu am suferit o intervenţie la spitalul penitenciar Rahova la spate, această zonă este foarte importantă. Pentru că operaţia a fost pe spate, eu nu am putut singur să-mi curăţ rana şi să-mi schimb bandajul”, a spus Dragnea.

Potrivit informațiilor, în urma intervenției chirurgicale, medicul ar fi dispus ca Dragnea să fie preluat de alți medici, de la penitenciar, lucru care, conform declarațiilor acestuia, nu s-ar fi întâmplat.

Rană cu recidivă

Tanczos Barna ar vrea să exporte urși, dar nu-i vrea nimeni

„Timp de o săptămână, eu nu am avut acces la cabinetul medical, rana fiindu-mi pansată de colegii din cameră. Rana s-a reinfectat apoi, că nu am pansat corect şi vineri după ce am ieşit din carantină m-au dus din nou la spitalul Rahova şi m-au operat din nou pentru că rana recidivase”, ar fi spus Liviu Dragnea ieri, potrivit b1.ro.

Nu putem ști dacă declarațiile lui Liviu Dragnea au impresionat, totuși, pe cineva. În mod sigur ne putem aștepta ca în cursul zilei de astăzi să-i sară în ajutor măcar „discipolul” său cel fidel, Codrin Ștefănescu, cel care ar putea să scrie chiar și o carte despre suferințele fostului șef al PSD, din închisoare.

Articolul precedentMonopol pe piața producției și comercializării cărnii de pasăre? Consiliul Concurenței verifică 10 companii
Articolul următorAnnalena Baerbock, probabil următorul cancelar german
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.