0.8 C
București
marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 974

Traseul turistic Cascada Mării, refăcut de voluntari

Foto: preluare Replica HD

Traseul turistic Cascada Mării a fost refăcut de salvamoniștii din Hunedoara, însă și de o serie de voluntari care au ales să se implice, de vreme ce autoritățile locale par totalmente dezinteresate de aceste locuri.

Traseul Cascada Mării, unul dintre cele mai vizitate din Hunedoara

Atât salvamontiștii, cât și voluntarii prezenți la acțiune, au reamenajat traseul turistic Cascada Mării, aflat la poalele munților Retezat. De altfel, traseul este unul dintre cele mai vizitate din zonă. Cu toate astea, autoritățile hunedorene nu s-au implicat prea mult în amenajare, astfel că această sarcină a revenit iubitorilor de natură.

„Cascadele din Valea Mării și Lazăru au un grad de dificultate mediu, prin urmare vă recomandam echipament adecvat muntelui. Iar dacă tot ne vizitați, vă rugăm, păstrați curățenia și integritatea traseelor”, au declarat voluntarii care au participat la refacere, potrivit Replica HD.

Hunedoara: s-a ales praful și pietrișul de promisiunile autorităților. Șosele turistice, din ce în ce mai degradate

Cascada Mării se află situată la capătul superior al Canionului Valea Mării, fiind ultima dintre cele șase cascade din zonă. Cu o înălțime de 34 m, aceasta este considerată una dintre cele mai frumoase cascade, împrejurimile fiind, în general, unele de o frumusețe rară.

Pentru a vizita Cascada Mării, turistul trebuie să parcurgă Canionului Mării pe o potecă neamenajată care trece pe lângă toate cele șase cascade. Zona este cunoscută, de asemenea, pentru practicarea canyoning-ul, fiind unul dintre puținele locuri de acest fel din țară, însă și singurul din munții Retezat.

Anca Dragu, despre viitorul președinte USR PLUS: „Trebuie să vedem nu omul, trebuie să vedem proiectul”

Anca Dragu
Anca Dragu (captură)

Întrebată despre viitorul USR PLUS, președintele Senatului, Anca Dragu (PLUS) a evitat să dea vreun nume, în ceea ce privește viitorul președinte al partidului co-prezidat acum de Dan Barna și Dacian Cioloș. Mai mult, aceasta își dorește, conform propriilor declarații, să voteze, la momentul respectiv, un proiect și nu neaparat un om, sugerând că numele candidatului este mai puțin important, dacă ideile acestuia sunt bune.

Anca Dragu, într-o emisiune tv: „Să vedem cine candidează”

Ponta îl ironizează pe fostul lider PSD: „Toată lumea bugetară a trăit din salariile mărite de Dragnea, care mai stă o perioadă la facultate”

Dan Barna și-a exprimat dorința, nu o singura dată, de a deveni președintele exclusiv al formațiunii politice formată din USR și PLUS, cu toate că există nenumărate nemulțumiri în ceea ce îl privește pe acesta, venite atât din interior, cât și din exterior.

Cu toate astea, Anca Dragu nu exclude candidatura lui Barna, însă nici nu pare să o susțină pe față, preferând să răspundă întrebărilor în așa fel încât să nu se interpreteze, iar mai încolo, aceste răspunsuri să se întoarcă împotriva ei. „Eu sunt membru fondator la PLUS, ştiu ce am vrut să fac cu acest proiect, ştiu de ce am intrat în politică, pentru că am vrut să facem lucrurile altfel. Nu e vorba despre numele acestor persoane, e vorba de ce proiecte pun dumnealor pe masă şi, până la urmă, s-ar putea să avem şi alte candidaturi”, a afirmat Anca Dragu, miercuri seară, într-o emisiune la A7Tv.

Dacian Cioloș i-a propus lui Dan Barna să nu candideze niciunul dintre ei pentru funcția de președinte al partidului

Chiar și așa, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, este de părere că o astfel de cerință ar fi nedreaptă pentru Dan Barna, de vreme ce acesta pare să-și dorească, în continuare, să conducă formațiunea politică.

Europarlamentarul Negrescu, avertizare: „Furtul din bani europeni conduce la suspendarea fondurilor pentru România”

Foto: Facebook

După ce Planul Național de Redresare și Reziliență a fost făcut în sfârșit public și a fost prezentat oficial, în presă au apărut informații potrivit cărora printre proiecte a fost „strecurat” un parteneriat cu o firmă privată, cu dedicație, moment numai bun pentru opoziție.

Constant, PSD a solicitat transparență pe PNRR, iar acum, pe principiul „v-am spus noi”, documentul prin care România încearcă să convingă Uniunea Europeană să ne aloce bani este criticat și contestat, la subiect.

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu atrăgea inițial atenția că „posibila includere netransparentă a unor firme și oameni de afaceri controversați în proiectele finanțate prin PNRR ridică suspiciuni privind modul în care a fost elaborat tot planul”, iar aseară a punctat că lucrurile pot duce inclusiv la acuzații penale.

Concret, Capitolul Energie din PNRR prevede două proiecte pilot – unul în Constanța, iar celălalt în Mehedinți, care ar urma să fie derulate cu sprijinul companiei private GSP Power, condusă de afaceristul Gabriel Comănescu. Și, întrebat despre acest aspect, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Cristian Ghinea, a ridicat din umeri și a pasat responsabilitatea către ministerul condus de Virgil Popescu.

Nu am cum să vă spun pentru că nu știu, este un proiect depus de Ministerul Energiei și vorbim de două proiecte inovatoare ale Romgaz în consorțiu cu Siemens și acea companie. Colegii de la Ministerul Energiei vor trebui să explice tehnic acea intervenție. Dacă nu se face acest lucru va fi înlocuită acea intervenție”, a spus Ghinea.

Guvernanții au prezentat un plan pe care nu l-au citit. Am citit noi anexele și am descoperit adevărul. Planul pare să fie făcut cu contribuții de la anumiți privați mai degrabă în interesul lor, nu al României. De aceea au ascuns până în ultima clipă documentele.

Planul este plin de proiecte cu dedicație, milioane de euro pe consultanță și cursuri supra-evaluate pentru funcționari. Așa cum au făcut cu achizițiile din timpul pandemiei, la fel vor să facă și cu fondurile europene alocate românilor.

Îi atenționez încă o dată pe guvernanți că furtul din bani europeni conduce la suspendarea fondurilor pentru România. Acest lucru include și traficul de influență. Orice suspiciune va fi anchetată de parchetul european și conduce la blocarea PNRR. Urmează și alte detalii din #PlanulSărăcirii României.
PS: Postarea nu este un atac la respectivele companii dar susțin participarea mediului privat la PNRR într-un mod transparent
”, explică europarlamentarul pe Facebook.

Ponta îl ironizează pe fostul lider PSD: „Toată lumea bugetară a trăit din salariile mărite de Dragnea, care mai stă o perioadă la facultate”

Foto: Facebook

Cu toate că niciunul dintre ei nu este dispus să recunoască, Victor Ponta și Liviu Dragnea au foarte multe lucruri în comun. În primul rând, amândoi au fost, la un moment dat, liderii celui mai mare partid social democrat din România. În al doilea rând, cei doi au, de asemenea, în comun faptul că nu agrează unul pe celălalt. Cu toate astea, există și diferențe. De vreme ce Victor Ponta nu a stat nicio zi la închisoare pentru vreo faptă de corupție, Liviu Dragnea și-a ispășit deja o bună parte din condamnarea primită în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, două alte dosare stând la rând. Mai mult, potrivit lui Ponta, lumea bugetară ar trebui să-i mulțumescă lui Dragnea, întrucât, pe vremea lui, salariile acestora au crescut cu nemiluita, de vreme ce lumea privată îl are drept salvator chiar pe el, sugerând că în perioada în care ocupat funcția de premier, ar fi acordat beneficii sectorului privat.

„Lumea privată a trăit de la Ponta”

„Eu am o singură grijă să nu umble la Codul Fiscal din 2015, ăla pe care mă înjurau liberalii să nu îl adopt. În ultimii 5-6 ani, toată lumea privată a trăit din faptul că s-au mai luat niște măsuri fiscale. Vreți să vă mai zic ceva? Toată lumea bugetară a trăit din salariile mărite de Dragnea, care mai stă o perioadă la facultate. Lumea bugetară a trăit de la Dragnea, lumea privată a trăit de la Ponta.”, a declarat Victor Ponta, la România TV, în emisiunea moderată de Victor Ciutacu.

Cu toate astea, nici Victor Ponta nu a fost lipsit de scandaluri politice în ultima vreme, cu toate că, cel puțin teoretic, acesta nu mai face parte din rândul politicienilor cu drept de decizie pentru țară. Un ultim scandal este cel legat de gecile de campanie achiziționate de PRO România, în valoare de 2 milioane de dolari.

Senatul a votat: toți cei condamnați pentru acte de corupție, nu vor mai primi pensii speciale

Kelemen Hunor, optimist: crede că actualul Guvern are șanse să se mențină și după acest mandat

Foto: preluare Capital

În ciuda criticilor și a încrederii tot mai scăzute de care se bucură Guvernul Cîțu, vicepremierul Kelemen Hunor are previziuni optimiste.

În cele 6 luni de când Guvernul are actuala componență, nu de puține ori au apărut informații – ba chiar s-a putut vedea cu ochii liberi – că lucrurile nu sunt tocmai închegate între cei parteneri, PNL, USR PLUS și, adevărat, mai puțin UDMR, ne-ezitând să se critice reciproc.

Însă probabil și pe fondul promisiunilor incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență, posibil și din cauză că partidul pe care îl conduce are o felie din guvernare, liderul UDMR e optimist și crede că formula actuală va rezista peste orice așteptare.

Nu doar pe acest mandat, ci chiar după 2024, a declarat aseară Kelemen Hunor la Antena 3, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, guvernul „rămâne până în 2024” şi, mai mult decât atât, „dacă lucrurile merg bine, mai rămâne încă patru ani. Eu cred că vor fi lucruri extraordinare în patru ani de zile”.

Vicepremierul a subliniat că UDMR își respectă partenerii de coaliție până la capăt și a asigurat că moțiunea de cenzură anunțată de PSD împotriva Guvernului Cîțu nu va avea niciodată susținerea formațiunii pe care o conduce.

Vedeţi o alternativă, o altă majoritate în Parlament? Nu există. Acest guvern rămâne şi va face treabă până în 2024.

(UDMR – n.r.) nu va vota nicio moţiune de cenzură. Este la guvernare. Nu am discutat în coaliţie, dar nu vom vota în niciun caz. Nu se pune problema. Lucrurile sunt clare”, a mai spus acesta.

Senatul a votat: toți cei condamnați pentru acte de corupție, nu vor mai primi pensii speciale

În cursul zilei de ieri, Senatul a adoptat, în unanimitate, cu 118 voturi „pentru”, proiectul de lege care prevede că oricine va fi condamnat pentru corupție, nu va beneficia de pensie specială. Ne referim, în acest caz, la militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special, membri ai Corpului diplomatic şi consular, judecători ai Curţii Constituţionale, personalul aeronautic civil navigant, și membri ai Curţii de Conturi.

Senatul a votat în unanimitate, după ce Comisia Europeană a pus condiții

Astfel, conform textului de lege, nu beneficiază de pensia de serviciu personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu”, prevede textul adoptat.

Mai mult, proiectul de lege inițiat de Florin Roman mai prevede că persoanele care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru „o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, precum şi una dintre infracţiunile cuprinse în Codul penal la Titlul IV – ‘Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei’ sau în titlul V – ‘Infracţiuni de corupţie şi de serviciu din Legea 286/2009’, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie”.

Maia Sandu anunță că Uniunea Europeană ajută Republica Moldova cu 600 de milioane de euro

De altfel, primul care a rămas fără pensie specială este Adrian Năstase, fostul premier social democrat. Acesta a contestat în instanță decizia.

Legea va trebui să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Mihai Lasca, deputat ex PAUR, condamnare cu suspendare

Mihai Lasca (Camera Deputaților)

 Deputatul ex PAUR Mihai Lasca a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 2 ani, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani și 120 de zile de muncă în folosul comunității, pentru infracțiunea de loviri și alte violențe, relatează Bihoreanul.

Decizia, care este definitivă, a fost luată miercuri de Curtea de Apel Oradea care, practic, a menţinut soluţia pronunţată în caz de Judecătoria Oradea, în noiembrie 2020.

„Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Lasca Mihai Ionuţ împotriva Sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Oradea. Menţine în totalitate dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă inculpatul apelant la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare în apel. Definitivă”, se menţionează pe portalul instanţei.

De la ce a pornit scandalul

Conform presei locale, Mihai Lasca l-a agresat fizic, în vara lui 2019, pe iubitul fostei sale partenere de viață pe care l-a blocat în trafic, în apropierea aeroportului din Oradea, și din fericire, întregul incident a fost filmat de un alt șofer și apoi folosit ca probă în dosar.

Candidatură cu „tinichele grele”

Numele lui Mihai Ioan Lasca apare și într-un alt dosar, ce se află pe rolul Tribunalului Oradea și este  instrumentat de DIICOT Oradea, speță care are ca obiect constituirea unui grup infracțional organizat, falsificarea de instrumente de plată electronică, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, punerea în circulație de valori falsificate, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prin transmiterea neautorizată de date de identificare.

 Conform datelor făcute publice de procurorii DIICOT în anul 2016, atunci când au dispus trimiterea în judecată, actualul parlamentar a fost deferit justitiei alături de alți 13 inculpați.

Lasca a candidat pe listele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR), la alegerile din 2020, iar din luna februarie este neafiliat.

Liviu Dragnea mai rămâne după gratii

„Atât a mai rămas din poveștile cu investiții wow”

Șeful PSD, Marcel Ciolacu  acuză Guvernul Cîțu că din prezentarea Planului Național de Redresare și Reziliență a rămas doar austeritatea. Acuzele liderului social democraților vin „la pachet” cu certitudinea că PNRR va fi transformat în „vițelul de aur al baronetului și clientelei de partid”, asta în ciuda asigurărilor premierului Cîțu că banii veniți prin PNRR vor merge în investiții, nu în consum.

Creșterea vârstei de pensionare, înghețarea veniturilor – salarii, pensii , alocații, pe scurt #austeritate. Atât a mai rămas din poveștile cu investiții „wow”, de zeci de miliarde de euro, promise prin PNRR, de președintele Iohannis și Guvernul Său de incapabili! Sărăcirea românilor și scăderea nivelului lor de trai, sub forma așa-ziselor „reforme” sunt singurele certitudini din planul pe care Guvernul de dreapta l-a trimis la Bruxelles.

Marcel Ciolacu, președinte PSD

Totodată, Marcel Ciolacu atrage atenția cu privire la împrumutul celor 15 miliarde de euro (din cele 29,2 miliarde de euro în total de care va beneficia România), care vor ajunge la cumpărarea de voturi înainte de alegerile din toamnă, atât din PNL, cât și din USR PLUS.  

„#RomâniiTrebuieSăȘtie că vom împrumuta 15 miliarde de euro doar pentru a hrăni prietenii, firmele de consultanță și membrii de partid care vor vota în congresele PNL și USR. Dezvoltarea României, reducerea decalajelor, creșterea nivelului de trai al românilor, educația, sănătatea, infrastructura, agricultura și firmele românești mai pot aștepta. Cîțu și Barna au de câștigat niște alegeri interne și singura lor grijă a fost transformarea PNRR-ul în vițelul de aur al baronetului și clientelei lor de partid. După ei, potopul!”, a mai scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Care sunt direcțiile banilor din PNRR

Potrivit lui Florin Cîțu, fondurile din PNRR pot fi folosiți pentru a constru aproximativ 450 de km de autostradă, renovarea a zeci de spitale dar și construirea a sute de școli și creșe. De altfel a anunțat și faptul că „vom avea un spital noi construit până în 2024”, adăugând că aceasta este o premieră.

De altfel, PSD a promis încă din campania electorală din 2016 că va construi opt spitale regionale, revenind asupra acestei teme și la alegerile din 2019.

Guvernul a publicat Planul Național de Redresare și Reziliență

Maia Sandu anunță că Uniunea Europeană ajută Republica Moldova cu 600 de milioane de euro

Foto: Facebook Maia Sandu

Uniunea Europeană a decis să ajute Republica Moldova cu 600 de milioane de euro, chiar dacă nu face parte dintre statele componente. Potrivit președintelui Maia Sandu, este vorba despre un plan de recuperare economică, iar Republica Moldova are trasate obiective clare care ar trebui atinse, timp în care UE va veghea ca fiecare euro să fie folosit așa cum trebuie.

Președintele Republicii Moldova mai spune și că fondurile pe care UE a decis să le acorde vor fi folosite în cinci direcții, angajamentul fiind până în 2024.

De altfel, la începutul acestui an, Maia Sandu a semnat Decretul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare între Republica Moldova și Comisia Europeană privind asistența financiară din partea Uniunii Europene destinată pentru atenuarea efectelor pandemiei, respectiv o donație de 15 milioane de euro, ajutor pentru depășirea crizei sanitare și economice.

Vești bune de la Bruxelles. Acum câteva ore, Comisia Europeană a anunțat lansarea unui Plan de recuperare economică pentru Republica Moldova, ca urmare a discuțiilor purtate în timpul vizitei mele la Bruxelles, în ianuarie. Planul stabilește un program de intervenții și investiții în sumă totală de până la 600 de milioane euro pentru țara noastră, ce va fi realizat în perioada 2021-2024, în strânsă cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene și instituțiile financiare internaționale, prin intermediul Echipei Europa și cu participarea investitorilor privați.

Planul se va axa pe cinci piloni: managementul finanțelor publice și guvernanță economică; economie competitivă, comerț și ÎMM-uri; infrastructură; educație și angajare pe piața muncii; și reforma statului de drept și a justiției. În același timp, fondurile anunțate – cele până la 600 de milioane de euro – vor fi oferite în baza unor condiționalități stricte convenite de Uniunea Europeană și Republica Moldova.

Apreciez efortul Comisiei Europene, în special al Președintei Ursula von der Leyen și al Comisarului pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi și al echipei sale, pentru finalizarea rapidă a acestui plan.
Mulțumim, Uniunea Europeană!
”, scrie Maia Sandu pe Facebook.

Ieșirea la pensie, după formule statistice

G4Media

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea a declarat după prezentarea PNRR la Guvern că se încearcă descurajarea pensionarea anticipată, ca măsură de reformare a sistemului de pensii din România. Concret, pensionarea anticipată va putea fi realizată după 43 de ani de muncă, 35 stagiul maxim de cotizare plus încă alți opt ani. Mai mult, viitor stagiul maxim va fi legat de o formulă statistică.

„Va fi o modificare a procedurii de pensionare anticipată. Să ai stagiu complet (n.r. 35 de ani) plus 8 ani și atunci poți să ieși anticipat. Ideea va fi să faci mai greu să ieși anticipat, fără a o eliminat complet. Dacă cineva a început să lucreze foarte devreme și a făcut stagiul complet plus 8 ani, poate să iasă la pensie. Trebuie să descurajăm aceste ieșire anticipate la pensie. Stagiul maxim va fi legat de o formulă statistică”, a transmis ministrul Cristian Ghinea.

Potrivit documentului transmis Comisiei Europene, creșterea vârstei de pensionare va fi voluntară, va fi propusă o nouă formulă de indexare a pensiilor și va fi modificată pensionarea anticipată, iar legea ar urma să intre în vigoare la finalul anului 2023.

Noua lege a pensiilor trebuie să repare „prevederile negative”

Noua lege a pensiilor ar urma să fie finalizată la nivelul guvernului în prima parte a anului viitor, urmând ca mai apoi să fie trimisă în Parlament. Potrivit documentului integrat în Planul Național de Redresare și Reziliență, legea va înlocui „toate prevederile negative” din legile anterioare.

„Sistemul de pensii va fi reformat, refăcut și pus pe baze solide. În fiecare an sume tot mai mari  sunt transferate de la bugetul de stat la bugetul de pensii: 2,5 miliarde lei în 2019 – 12,4 miliarde lei în 2026. Soluții există, dar refuzăm să avem un dialog onest cu românii și nu facem decât să accentuăm dezechilibrele pe seama viitorului copiilor noștri. Trebuie să avem curajul să le spunem părinților noștri că ceva trebuie să se schimbe”, a scris Ghinea în preambului PNRR.

Potrivit legislației în vigoare, în prezent vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 de ani, iar pentru femei de 61 de ani și 6 luni și crește eșalonat până în 2030, la 63 de ani. Cât privește stagiul minim de cotizare, acesta este de 15 ani, atât pentru bărbați, cât și femei.

„În sistemul de pensii din România există o bombă cu ceas”

Guvernul a publicat Planul Național de Redresare și Reziliență

Foto: Facebook

Premierul Florin Cîțu, vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor, precum și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Cristian Ghinea au prezentat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ce a fost trimis la Bruxelles, în urma căruia România va primi 29,2 miliarde de euro.

România va primi 14,2 miliarde de euro sub formă de granturi și 15 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Banii care vor fi alocați de Uniunea European prin PNRR trebuie accesați până cel târziu la 31 decembrie 2023, iar proiectele finanțate prin acest program trebuie finalizate până la 31 decembrie 2026. În caz contrar, sumele trebuie returnate. Primii bani din PNRR ar putea veni în octombrie.

Potrivit lui Florin Cîțu, fondurile din PNRR pot fi folosiți pentru a constru aproximativ 450 de km de autostradă, renovarea a zeci de spitale dar și construirea a sute de școli și creșe. De altfel a anunțat și faptul că „vom avea un spital noiu construit până în 2024. Este o premieră. Este foarte important pentru această guvernare să construiască spitale”, a mai spus primul ministru.

Totodată, Cîțu a precizat care sunt cele trei mari sectoare care vor primi bani prin PNRR: transporturile, educația și sănătatea și a ținut să menționeze că aceste fonduri vor merge doar în investiții, nu în consum, dar și că „prin PNRR ne asigurăm că banii care vin în România vor ajunge în toate colțurile României. Acesta este un alt principiu care a stat la baza PNRR. Toți românii vor beneficia de aceste 29,2 miliarde de euro”, a concluzionat premierul Cîțu.

Reformele necesare României

Vicepremierul Dan Barna a afirmat că România avea nevoie de reforme chiar și dacă nu ar fi fost pandemia. De altfel, unul dintre plusurile aduse de pandemie a fost chiar digitalizarea, nu doar a sistemului educațional, unde mai sunt multe de rezolvat, dar și a instituțiilor publice (cu un accent important pus pe Ghiseul.ro, ANAF sau digitalizarea autoritităților locale).

„Transformarea digitală – cartea de identitate electronică, care nu ne fură nici sufletele, nici nu ne pervertește celulele, ci pur și simplu ne așează într-o logică funcțională”, a menționat Barna.

În privința educației, Kelemen Hunor a spus că suma importantă ce vine spre acest sector va pune accent pe reducerea abandonului școlar,  „crestere cu 10% a numărului de elevi în licee agricole, 1800 de microbuze verzi. 75 de mii de săli de clasă mobilate, 20 de mii de locuri nou create în campusuri universitare, 10 centre de învățare duală”.

Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, susține că implementarea proiectelor din PNRR o să fie supervizată de mai multe echipe. Ba mai mult, anunță ministrul, toate proiectele depind unele de altele, iar întârzierea proiectelor nu ar fi posibilă.

Planul Național pentru Redresare și Reziliență poate fi descărcat de aici.

Ghinea: „Am trimis PNRR-ul la Bruxelles”

Începe reabilitarea termică a blocurilor din Sectorul 5

Primăria Sectorului 5 (Facebook)

Așa cum a precizat încă de la preluarea mandatului de primar, Cristian Popescu Piedone a trecut de la faza de promisiune la acțiune. Concret, de mâine încep lucrările de reabilitare termică a blocurilor de pe raza Sectorului 5, pentru început fiind vizate 15 blocuri, urmând ca în perioada imediat următoare să fie publicată și lista celorlalte blocuri ce vor intra în program.

Vezi aici care sunt aceste blocuri

De altfel, primarul Piedone a atras atenția, încă din campania electorală, cu privire la faptul că multe dintre „șantierele” deschise pentru reabilitatea termică au fost abandonate și nu s-au mai finalizat.

Potrivit Primăriei S5, „odată cu adoptarea bugetului și deblocarea situației în ceea ce privește contractele de reabilitare, locuitorii din sector vor putea beneficia de izolarea termică a blocurilor”.

Mai mult, încă din luna ianuarie, edilul a dispus ca Direcţia de Investiţii din cadrul Primărie să-i notifice pe toți constructorii care au contractat lucrări de reabilitare termică la blocuri.

„Vă promit că vom face tot ce ține de noi”

De la acel moment, primarul a cerut să se apeleze inclusiv la clauza prevăzută în contract prin care antreprenorul va despăgubi beneficiarul pentru orice daune, pierderi şi cheltuieli, inclusiv taxe legale, care rezultă din orice cerere privind executarea lucrărilor, dacă aceste lucrări nu vor începe la timp.

„Știu încă de când am preluat mandatul de primar că una dintre principalele nemulțumiri ale cetățenilor din Sectorul 5 este cea privind reabilitarea termică a blocurilor. Am spus încă de la început că voi face toate demersurile necesare pentru ca aceste lucrări să continue. Iată că de mâine dăm startul reabilitării. Pentru început, aceste lucrări se vor efectua la 15 blocuri din sector, iar în zilele următoare vom anunța și următoarele blocuri care se află pe listă pentru reabilitare termică”, a declarat primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Totodată, acesta a precizat că misiunea pe care o are actuala administrație loală este una dificilă, dra nu imposibilă, menționând că în ce a rămas din 2021 trebuie să se recupereze tot ce nu s-a făcut în ultimii ani, adăugând și faptul că înțelege nemulțumirea cetățenilor, care este pe bună dreptate.

„Sunt blocuri unde s-a început reabilitarea, iar apoi lucrările au fost pur și simplu abandonate. Nu vom mai tolera astfel de lucruri. Companiile care nu își fac treaba vor suporta consecințele. Eu, Cristian Popescu Piedone, vă promit că vom face tot ce ține de noi ca instituție pentru ca blocurile din sector să fie reabilitate cât mai repede, având în vedere că aceste proiecte sunt deja bugetate”, a mai spus Cristian Popescu Piedone.

Piedone: „Le voi demonstra că unde există voință, există și schimbare reală”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0.8 ° C
1.2 °
0.5 °
88 %
3.6kmh
100 %
mar
4 °
mie
8 °
J
4 °
vin
4 °
S
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...