Mihai Lasca, deputat ex PAUR, condamnare cu suspendare

Parlamentarul este parte și într-un dosar ce are ca obiect constituirea unui grup organizat specializat în falsificări

 Deputatul ex PAUR Mihai Lasca a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 2 ani, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani și 120 de zile de muncă în folosul comunității, pentru infracțiunea de loviri și alte violențe, relatează Bihoreanul.

Decizia, care este definitivă, a fost luată miercuri de Curtea de Apel Oradea care, practic, a menţinut soluţia pronunţată în caz de Judecătoria Oradea, în noiembrie 2020.

„Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Lasca Mihai Ionuţ împotriva Sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Oradea. Menţine în totalitate dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă inculpatul apelant la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare în apel. Definitivă”, se menţionează pe portalul instanţei.

De la ce a pornit scandalul

Conform presei locale, Mihai Lasca l-a agresat fizic, în vara lui 2019, pe iubitul fostei sale partenere de viață pe care l-a blocat în trafic, în apropierea aeroportului din Oradea, și din fericire, întregul incident a fost filmat de un alt șofer și apoi folosit ca probă în dosar.

Candidatură cu „tinichele grele”

Numele lui Mihai Ioan Lasca apare și într-un alt dosar, ce se află pe rolul Tribunalului Oradea și este  instrumentat de DIICOT Oradea, speță care are ca obiect constituirea unui grup infracțional organizat, falsificarea de instrumente de plată electronică, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, punerea în circulație de valori falsificate, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prin transmiterea neautorizată de date de identificare.

 Conform datelor făcute publice de procurorii DIICOT în anul 2016, atunci când au dispus trimiterea în judecată, actualul parlamentar a fost deferit justitiei alături de alți 13 inculpați.

Lasca a candidat pe listele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR), la alegerile din 2020, iar din luna februarie este neafiliat.

Liviu Dragnea mai rămâne după gratii

Articolul precedent„Atât a mai rămas din poveștile cu investiții wow”
Articolul următorSenatul a votat: toți cei condamnați pentru acte de corupție, nu vor mai primi pensii speciale