G4Media

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea a declarat după prezentarea PNRR la Guvern că se încearcă descurajarea pensionarea anticipată, ca măsură de reformare a sistemului de pensii din România. Concret, pensionarea anticipată va putea fi realizată după 43 de ani de muncă, 35 stagiul maxim de cotizare plus încă alți opt ani. Mai mult, viitor stagiul maxim va fi legat de o formulă statistică.

„Va fi o modificare a procedurii de pensionare anticipată. Să ai stagiu complet (n.r. 35 de ani) plus 8 ani și atunci poți să ieși anticipat. Ideea va fi să faci mai greu să ieși anticipat, fără a o eliminat complet. Dacă cineva a început să lucreze foarte devreme și a făcut stagiul complet plus 8 ani, poate să iasă la pensie. Trebuie să descurajăm aceste ieșire anticipate la pensie. Stagiul maxim va fi legat de o formulă statistică”, a transmis ministrul Cristian Ghinea.

Potrivit documentului transmis Comisiei Europene, creșterea vârstei de pensionare va fi voluntară, va fi propusă o nouă formulă de indexare a pensiilor și va fi modificată pensionarea anticipată, iar legea ar urma să intre în vigoare la finalul anului 2023.

Noua lege a pensiilor trebuie să repare „prevederile negative”

Noua lege a pensiilor ar urma să fie finalizată la nivelul guvernului în prima parte a anului viitor, urmând ca mai apoi să fie trimisă în Parlament. Potrivit documentului integrat în Planul Național de Redresare și Reziliență, legea va înlocui „toate prevederile negative” din legile anterioare.

„Sistemul de pensii va fi reformat, refăcut și pus pe baze solide. În fiecare an sume tot mai mari  sunt transferate de la bugetul de stat la bugetul de pensii: 2,5 miliarde lei în 2019 – 12,4 miliarde lei în 2026. Soluții există, dar refuzăm să avem un dialog onest cu românii și nu facem decât să accentuăm dezechilibrele pe seama viitorului copiilor noștri. Trebuie să avem curajul să le spunem părinților noștri că ceva trebuie să se schimbe”, a scris Ghinea în preambului PNRR.

Potrivit legislației în vigoare, în prezent vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 de ani, iar pentru femei de 61 de ani și 6 luni și crește eșalonat până în 2030, la 63 de ani. Cât privește stagiul minim de cotizare, acesta este de 15 ani, atât pentru bărbați, cât și femei.

„În sistemul de pensii din România există o bombă cu ceas”

Articolul precedentGuvernul a publicat Planul Național de Redresare și Reziliență
Articolul următorMaia Sandu anunță că Uniunea Europeană ajută Republica Moldova cu 600 de milioane de euro