1.9 C
București
miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 953

Obsesia lui Orban: șefia PNL

Foto: Facebook

Ludovic Orban își dorește, mai mult decât orice, șefia PNL. Nici nu vrem să ne închipuim care va fi reacția acestuia, în cazul în care va pierde fotoliul de lider PNL, în fața colegului său, un pic mai popular în partid, premierul Florin Cîțu. Ba chiar, într-o conferință de presă, pentru a-și sublinia calitățile de lider, Orban a amintit că a fost ales președinte PNL acum patru ani, timp în care nu a stat de-o parte de filialele liberale din țară, vizitându-le pe acestea de cel puțin 15 ori, în tot acest timp.

Ludovic Orban: „Astăzi se împlinesc patru ani de când am fost ales preşedintele PNL”

Încercând să sugereze că vizitele lungi și dese sunt cheile marilor succese, Ludovic Orban și-a făcut recensâmântul deplasărilor pe banii partidului ieri, în judeţul Ialomiţa unde, conform spuselor sale, a mers puţin pe jos, pentru că îi place să facă campanie. „Îmi place să vorbesc cu oamenii, să ascult oamenii şi să transmit mesajele PNL”, a declarat Ludovic Orban, ieri, la sediul PNL Ialomiţa.

Caramitru îi cere lui Nicușor Dan să-și dea demisia

Campanie „combinată”

Președintele PNL, Ludovic Orban, se simte încrezător că el este varianta potrivită pentru PNL, în continuare, și mizează pe activitatea sa din ultimii patru ani. Așadar, Orban ar fi vizitat peste 20 de județe deja, astfel că „o combinație” dintre campania internă, cea în care se va alege noul lider liberal și cea în care vor fi aleși primarii din 34 de localități, nu are cum să fie altceva decât o rețetă de succes. Acestuia îi scapă, însă din vedere faptul că, în ceea ce privește campania locală, răspunzător de aceasta nu este numai el, ci și Florin Cîțu, principalul său contracandidat.

De la începutul campaniei, am fost în peste 20 de judeţe. Acum, de două săptămâni, îmi coordonez deplasările în funcţie de alegerile locale, pentru că avem alegeri locale pe 27 iunie în 34 de localităţi. Îmi coordonez deplasările în aşa fel încât să îmbin susţinerea candidaţilor PNL în localităţile unde avem alegeri pentru primar cu campania pentru Congres

Ludovic Orban

Social democrații sunt îngrijorați că în țară se nasc din ce în ce mai puțin copii. Au un proiect de lege pentru a încuraja natalitatea

Președintele PSD Marcel Ciolacu (foto Hotnews)

Președintele PSD lasă să se înțeleagă că îl sperie declinul și îmbătrânirea populației, însă arată că are o soluție pentru ceea ce califică drept „cea mai mare problemă pe care o avem ca stat, ca neam”.

Social democrații au aflat că natalitatea în ultimii ani este tot mai scăzută, așa că Marcel Ciolacu anunță un nou proiect de lege pentru rezolvarea problemei demografice, proiect care se axează pe trei măsuri principale.

Una dintre măsurile propuse de PSD ar fi legată de alocația copiilor, probabil mai ales în contextul în care creșterea cuantumului acesteia s-a amânat până în 2022. Astfel, social democrații vor să se țină cont că alocația trebuie să fie în sumă de 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 – 18 ani.

Totodată, actul normativ include și o propunere privind acordarea de deduceri angajaților cu salarii mici și medii – de până la 5.000 de lei, dar și acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până a 6 ani la învățământul preșcolar, indiferent că este public sau privat: 1.000 de lei pe lună pentru copiii cu vârsta între 0 – 3 ani și de 1.500 de lei pe lună pentru copiii cu vârsta între 3 – 6 ani.

În 2019 și 2020, în România s-a născut cel mai mic număr de copii din ultimii 50 de ani; în 2020 numărul copiilor români născuți în străinătate l-a depășit pe cel al copiilor născuți în țară.

Alături de UNICEF Romania, Salvati Copiii Romania, World Health Organization Office for Romania, Tineri pentru Tineri, FNAP – Bucuresti, Asociatia Down Plus Bucuresti, Asociatia Sos Infertilitatea, Politeia, CIADO România, Taxiul cu Bomboane, am dezbătut primul proiect legislativ, un prim set de măsuri din Planul mult mai amplu, conceput de specialiștii PSD, pentru a crește natalitatea, în care accentul este pus pe servicii educaționale și de sănătate, pentru că familiile tinere au nevoie de servicii : creșe moderne, grădinițe, școli, cantine școlare și afterschool-uri, precum și de servicii de sănătate accesibile.

Proiectul de lege pentru sprijinirea familiilor cu copii cuprinde trei măsuri:
majorarea alocațiilor la nivelul prevăzut în OUG nr. 9/2019
acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor la învățământul preșcolar, public sau privat,
deduceri pentru salariații cu salarii mici și medii, în funcție de numărul de copii
”, explică Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Caramitru îi cere lui Nicușor Dan să-și dea demisia

Andrei Caramitru / Preluare foto: Digi24

„Am un mesaj către Nicușor Dan, Violeta Alexandru sefa PNL pe Bucuresti, sefii USR Bucuresti (Năsui și Voiculescu) și către guvern”, a scris Andrei Caramitru, întrebându-i pe cei de la conducere dacă, în acest moment, au vreun plan, oricât de mic ar fi acesta.

Andrei Caramitru: „Băi oameni buni. Aveți vreun plan pentru Bucuresti? Vreun proiect cât de mic, ceva? Măcar minimal. Orice fraților”

Andrei Caramitru a mai spus, de asemenea, că, deocamdată, toți cei menționați nu reușesc să fie decât ridicoli și penibili.„ Zero barat. In special Nicușor – mai e puțin și o sa fie mai detestat decât era Firea. Pe bună dreptate. Rezultatele sunt chiar sub Firea, care a fost o catastrofa. Acum catastrofa e mult mai mare. Bravo!”, a mai spus Andrei Caramitru.

Și lăsați-ma ca nu sunt bani, ca vai vai conturile sunt poprite. Aveți peste 2 miliarde de EUR buget pe an (peste Budapesta), pe care îl aruncati in subvenții și tâmpenii. Nu ați schimbat DELOC structura bugetului – zero. Sa nu se supere domne nimeni. Nu ați schimbat nici un om la PMB – zero. Nici măcar nu sunteți in stare sa eliberați naibii o banda pe câteva bulevarde – vai vai sa nu se supere oamenii care parchează acolo. Nici măcar nu sunteți in stare sa aplicați legea fațadelor sau sa impuneți ca oamenii sa plăteasca măcar biletul la autobuz. Bai nimic, nimic, varza sunteți.

Andrei Caramitru

Cîțu: „Există un plan de închidere treptată a minelor până în 2030”

În încheiere, Andrei Caramitru a adus și două exemple de bune practici, printre care Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.

Cîțu: „Există un plan de închidere treptată a minelor până în 2030”

Florin Cîțu (captură video)

Premierul Florin Cîțu a declarat, joi, într-o conferință de presă de la Alba Iulia, că există un plan de închidere treptată a minelor, până în anul 2030. Acest plan va fi prezentat, în mod transparent, în momentul în care va fi adoptată Ordonanța de Urgență ce prevede modificări și completări la OUG 69/2019.

„Există un plan de închidere treptată a minelor până în 2030 (…) Este o ordonanţă de urgenţă care a fost în primă lectură în şedinţă de Guvern săptămâna trecută, va fi aprobată săptămâna viitoare cu un plan de disponibilizări, cu compensări pentru persoanele respective.

Am vorbit cu investitori din mai multe ţări care se uită să îşi construiască capacităţi de producţie în România, primele zone pe care le arătăm sunt acestea, dar planul este până în 2030. Va fi transparent prezentat în momentul în care se aprobă ordonanţa de urgenţă”, a declarat Florin Cîţu.

Premierul Florin Cîțu a făcut referire la proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024, cu modificarea perioadei până în 2032.

Potrivit proiectului, numărul estimat de persoane concediate este de 8.354, dintre care 4.063 de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA (CEH), 264 de la Compania Naţională a Uraniului S.A. (CNU), 3.997 de la Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. (CEO), 30 de la Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului S.A. (SNIM).

Având în vedere că zona în care urmează a se efectua aceste disponibilizări este zonă monoindustrială, capacitatea de a absorbi forța de muncă disponibilizată pe termen scurt fiind extrem de redusă, impunându-se totodată și recalificarea personalului disponibilizat, iar impactul social rezultat ca urmare a aplicării unei astfel de măsuri este unul semnificativ în plan local, se mai arată în proiect.

Virgil Popescu: „Mina de la Crucea practic este epuizată”

Amenzi de la Garda de Mediu pentru primăriile de sector!

Gunoi sectorul 1 - Foto zin.ro -

440.000 lei este valoarea amenzilor date de Garda Națională de Mediu primăriilor de sector în urma verificărilor privind salubrizarea Bucureștiului. 

Conform anunțului făcut de reprezentanții GNM, Primăria Sectorului 1 a fost amendată cu 160.000 de lei pentru că nu a luat măsurile de salubrizare în sector şi nu a prezentat documente privind respectarea legislaţiei de mediu, iar compania Romprest a primit o sancțiune de 70.000 de lei pentru că nu a respectat condiţiile impuse de autorizaţia de mediu. 

Și Primăria Sectorului 6 a primit o amendă de 50.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind salubrizarea amplasamentului şi neamenajarea spaţiilor verzi.

Controlul a avut loc în perioada 2-15 iunie, iar comisarii au verificat modul în care primăriile de sector din municipiul Bucureşti şi societăţile de salubritate cu care acestea au încheiate contracte au asigurat curățenia în Capitală. 



Patru operatori de salubritate au primit amenzi pentru lipsa autorizaţiilor de mediu sau pentru nerespectarea prevederilor acestora.  Două primării de sector au primit amenzi pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția mediului. Mai mult, activitatea operatorilor din sectoarele 3 și 4 a fost suspendată.

Cât despre rezolvarea problemei gunoiului din Capitală, reprezentanții Gărzii de Mediu consideră că una dintre soluții o reprezintă implementarea sistemului care are la bază principiul „Plăteşte pentru cât arunci”.

Un ciclon va ajunge în România. ANM anunță zonele afectate

Precipitații Marea Neagră

Un ciclon ce se formează în Marea Neagră va ajunge în acastă noapte în România, și va aduce ploi deosebit de abundente și vânt puternic în zona de est a țării: partea de est a Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei, relatează Antena 3.

Elena Mateescu, directorul ANM a precizat la Antena 3 că nivelul precipitațiilor va fi peste cel normal, în special pentru zona Dobrogei, o zonă cunoscută ca fiind una ceva mai secetoasă.

„Este posibil ca jumătatea estică și partea de sud-est a țării, mă refer aici la partea de est a Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei, să fie cele mai afectate, mai ales începând de joi noaptea și pe parcursul zilei de vineri, de cantități de precipitații mai importante și să discutăm pe parcursul perioadelor cu precipitații, care să depășească la nivel local 30-50 de litri pe metru pătrat, și de intensificări ale vântului cu viteze de 45 – 55 de kilometri pe oră, să vorbim de vijelii și izolat căderi de grindină. Și dacă până în prezent, făcând o analiză a ceea ce s-a întâmplat în partea de sud-est a țării în prima jumătate a lunii iunie, aduce pentru zona Dobrogei o depășire a cantității medii multi-anuale de precipitații, până în prezent fiind a cincea lună iunie cea mai ploioasă pentru această regiune a țării care practic în mod obișnuit Dobrogea suferea de lipsa apei. În anul anterior Dobrogea a înregistrat cel mai secetos an din istoria măsurătorilor meteorologice”, a spus Elena Mateescu.

Avertizarea ANM pentru intervalul 17 iunie, ora 21.00, și 18 iunie, ora 12.00.

Totodată, aceasta nu a exclus, ca în funcție de evoluția fenomenelor meteo să fie emis și codul roșu pentru zonele vizate. În acest moment, se menține avertizarea de cod galben pentru județele Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Brăila și Galați.  

COD ROŞU de vreme rea în Prahova, Dâmbovița și Ilfov!

Fostul director adjunct al DGIA, acuzat că a furat bani din fondul de război, a fost trimis în judecată. Generalul pensionar este în continuare arestat preventiv

petrica paraschiv arestat

Patru acuzații pentru Iulian Cristian Gherghe, fostul director adjunct al Direcției Generale de Informații a Apărării, acuzat că a furat bani din fondul de război.

Acesta a fost trimis în judecată în stare de arest pentru delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, acuzațiile având legătură cu sustragerea, în 2018, a aproape 180.000 de dolari din conturile instituției, bani din care și-a cumpărat un teren, pe care și-a construit o casă.

Se pare că generalul care s-a pensionat la scurt timp după ce au început cercetările ar fi recunoscut că a subtilizat banii, însă a motivat că era de fapt un împrumut. De altfel, din ce comunică procurorii, în timpul anchetei prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Chiar și în aceste condiții, fostul adjunct al DGIA, arestat încă din martie, rămâne pentru o vreme cu cătușe, ultima dată măsura preventivă fiindu-i prelungită în luna mai. Conform deciziei Curții Militare de Apel Bucureşti, Gherghe dorea ca măsura arestării preventive să fie înlocuită cu măsura controlului judiciar sau cu aceea a arestului la domiciliu.

În fapt, s-a reținut că, la data de 27.11.2018, inculpatul Gherghe Iulian Cristian- care avea calitatea de locțiitor al șefului DGIA, și-a însușit, fără drept, suma de 179.470 USD din fondurile ce aparțin acestei structuri militare, scop în care a falsificat și folosit mai multe înscrisuri oficiale. Prejudiciul material cauzat a fost reparat în întregime în cursul urmăririi, de către inculpat, prin restituirea sumei sustrase”, au precizat procurorii militari.

Ministrul Sănătății: „E dreptul pacientului să ceară testarea gratuită”

Ioana Mihăilă (foto Facebook)

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunță că pacienților care se internează în spital pentru alte afecțiuni decât Covid nu trebuie să li se ceară de către spitale să prezinte teste pentru infecția cu noul coronavirus, ci acestea trebuie asigurate de către unitățile sanitare, conform metodologiei publicate pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), relatează HotNews.

Pacienții vaccinați nu trebuie să se testeze la internarea în spital. Cât privește situația părinților care se internează alături de copii, Ioana Mihăilă a menționat că va cere clarificări din partea INSP.

Întrebată despre situația pacienților care se internează în spital pentru diverse afecțiuni medicale, altele decât Covid, și cărora la internare li se cere să prezinte un test pentru depistarea infecției cu noul coronavirus, ministrul Sănătății a precizat că spitalele trebuie să asigure pacienților nevaccinați aceste teste, fie prin laboratoarele proprii, fie prin laboratoare partener, așa cum arată metodologia INSP.

„Există un program național de testare care decontează testele PCR efectuate de către toate unitățile spitalicești, pentru pacienții internați, conform metodologiei. Institutul Național de Sănătate Publică are publicată pe site o metodologie prin care se reglementează clar care sunt pacienții care au acces la testare gratuită.

Spitalele, fie că au laboratoarele proprii, fie au dreptul să facă contract cu laboratoare care derulează acest program de testare, astfel încât toți pacienții care se încadrează în metodologia Institutului Național de Sănătate Publică să poată fi testați gratuit. Deci e dreptul pacientului să ceară testarea gratuită atunci când se internează în spital dacă nu sunt vaccinați. Pacienții vaccinați sunt exceptați de la testare”, a declarat ministrul Sănătății joi după amiază, într-o conferință de presă.

Precizările ministrului Sănătății au venit în contextul în care spitalele nu primesc în acest moment pacienți nevaccinați împotriva Covid decât după ce aceștia fac test PCR, iar rezultatul este negativ. Multe spitale trimit pacienții să facă aceste teste contra cost, la laboratoare private, unde prețurile nu sunt de neglijat, mai ales pentru bolnavii cronici.

În cele mai multe spitale publice, doar în unitățile de primiri urgențe (UPU) se fac teste rapide gratuite oferite de spital.

Deficit de medicamente oncologice. Ioana Mihăilă explică situația

Foștii directori ai SGU Ploiești trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Cutremur în administraţia ploieşteană. 

Foştii directori ai SGU Ploieşti, Donald Constantin (în prezent director al Parcului Municipal Vest) şi Ovidiu Negulescu au fost trimişi în judecată de DNA fiind acuzaţi de abuz în serviciu. 

Donald Constantin, actualul director al Parcului Municipal Vest, a trecut din barca PSD în cea a PNL, în momentul în care a fost concediat de la SGU Ploiești în anul 2017, în urma unei decizii a Consiliului de Administrație. Recuperat de liberali a fost numit director al Parcului Municipal Vest. 

DNA Ploieşti a anunțat, joi, că trimis în judecată fosta conducere a SGU Ploieşti (directorul general și directorul adjunct de la data comiterii faptelor). Ancheta se referă la modul în care a fost atribuit contractul pentru iluminarea festivă a Ploieştiului, în iarna 2013 – 2014.

Comunicatul DNA:

„ CONSTANTIN DONALD-NICOLAE şi NEGULESCU OVIDIU, director general, respectiv director general adjunct ai S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. (societate cu capital integral de stat, având ca unic asociat municipiul Ploieşti, prin Consiliul Local al municipiului Ploieşti), pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Persoană fizică, administrator al unei societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit„, anunță DNA într-un comunicat de presă. 

Conform rechizitoriului, procurorii susțin că în anul 2013, „inculpaţii Constantin Donald-Nicolae şi Negulescu Ovidiu, în calităţile menţionate mai sus, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea legislaţiei primare, atribuţiile de serviciu ce le reveneau în domeniul achiziţiilor publice, în contextul atribuirii societăţii administrate de omul de afaceri, inculpat în prezenta cauză, a  unui contract de achiziţie publică privind închirierea de materiale pentru iluminat decorativ-festiv în municipiul Ploieşti„

„Cei doi directori, în baza unei înţelegeri anterioare cu omul de afaceri, ar fi atribuit firmei administrate de omul de afaceri contractul mai sus menţionat, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, în condiţiile se putea proceda în acest mod doar din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile.

Cu titlu de exemplu menţionăm faptul că, doar cu o zi înainte de a primi invitaţia de participare la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, societatea omului de afaceri ar fi încheiat, cu o altă firmă, un contract de închiriere a acelor echipamente de iluminat în conţinutul căruia s-a menţionat în mod expres că beneficiarul final al serviciilor este S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L..

Faţă de preţul iniţial de închiriere (491.700 lei), societatea finanţată din bani publici ar fi achitat omului de afaceri o sumă de peste două ori mai mare, adică 1.090.767 lei„, mai anunță sursa citată. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Prahova iar procurorii au solicitat menținerea sechestrului pe averile celor trimiși în judecată. 

Tulpina indiană Covid a luat avans în Germania

Tulpina indiană a Covid, varianta Delta (B.1.617.2) avansează în Germania, unde, în săptămâna dintre 31 mai şi 6 iunie, reprezenta deja 6,2% din totalul mutaţiilor analizate, un procent de două ori mai mare în raport cu cel constatat în precedentele 14 zile, potrivit Institutului de virusologie Robert Koch (RKI), citat de EFE.

În același timp, tulpina britanică, varianta Alpha (B.1.1.7) înregistrează un regres, deşi continuă să fie mutaţia predominantă, cu o prezenţă de 86,4%.

„Trebuie pornit de la faptul că reculul înregistrat de B.1.1.7 este asociat unui procent în creştere pentru B.1.617.2 şi este de aşteptat ca această evoluţie să continue”, notează RKI în raportul său de joi.

Totodată s-a remarcat și o reducere a prezenţei tulpinii sud-africane, varianta Beta (B.1.351), respectiv tulpina braziliană, varianta Gamma (P.1), care reprezintă doar 0,2 %, respectiv 0,6 % din totalul mutaţiilor secvenţiate de cercetătorii germani.

De asemenea, incidenţa epidemiologică pe şapte zile este în scădere în Germania, cu 11,6 infectări la 100.00 de locuitori – 9.644 noi cazuri într-o săptămână -, faţă de 13,2 în perioada anterioară, potrivit datelor actualizate joi dimineaţă de RKI.

Peste 3,7 milioane de cazuri de la începutul pandemiei

Autorităţile sanitare germane au raportat 1.330 de cazuri noi de Covid 19 în ultimele 24 de ore şi 105 de decese. De la începutul pandemiei, Germania a înregistrat 3.718.955 de cazuri şi un total de 90.179 de decese asociate COVID-19.

Până marţi, în Germania au fost vaccinate cu schemă completă 22.967.526 de persoane (27,6% din populaţie), în timp ce 40.707.016 de persoane (48,9%) au primit prima doză a unor vaccinuri anti-Covid 19.

Deoarece varianta Delta a coronavirusului se răspândeşte rapid în Marea Britanie, relaxările care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 21 iunie se amână cu o lună, relatează DW. „Cred că ar fi bine să mai aşteptăm puţin”, a declarat premierul britanic Boris Johnson, adăugând că are motive să creadă că patru săptămâni vor fi de ajuns. „Dacă acum suntem precauţi, în următoarele patru săptămâni avem şansa de a salva mii de vieţi prin vaccinarea altor milioane de oameni”, a explicat Johnson.

    Vaccinare pentru oamenii străzii din Germania

CCR a decis neconstituționalitatea numirilor interimare ale șefilor Radio și TVR

CCR

Curtea Constituțională (CCR) a admis, joi, cu unanimitate de voturi, sesizările PSD în legătură cu numirea conducerilor interimare la Radio și TVR. Drept urmare, aceste numiri făcute de Parlament sunt neconstituționale. Potrivit comunicatului de presă al CCR, „pentru pronunțarea acestor soluții, Curtea a constatat că cele două hotărâri ale Parlamentului au fost adoptate cu încălcarea principiului constituțional care consacră caracterul obligatoriu al respectării legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Legea fundamentală. Astfel, au fost nesocotite prevederile art.19 și 20 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, întrucât Parlamentul a invocat aplicabilitatea art.21 alin.(1) și (3) din aceeași lege, fără a fi întrunită condiția din ipoteza normativă a acestui text legal, respectiv situația specială a situației tranzitorii dintre două legislaturi parlamentare, în care este permisă numirea unui director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, respectiv al Societății Române de Televiziune”.

PSD, victorie și încă o sesizare, pentru Avocatul Poporului

Marcel Ciolacu a reacționat după anunțul făcut de CCR, mai mult, acesta a anunțat și faptul că partidul va depune sesizare la CCR privind revocarea Avocatului Poporului.

„Petrecerea s-a terminat! Plecați acasă! Cu tot cu experții voștri în vrăjitorie! CCR – în unanimitate, a dat dreptate astăzi PSD pe sesizarea privind numirile ilegale de la TVR și Radio! Nu ne oprim aici! Vom lupta în continuare împotriva acestei puteri abuzive care încearcă prin mijloace antidemocratice să își subordoneze politic toate instituțiile statului! Astăzi, depunem sesizarea la CCR privind revocarea Avocatului Poporului. Demersul stalinist al PNL-USR-UDMR trebuie să ajungă la coșul de gunoi al istoriei”, a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Acesta a ținut să precizeze că vor fi trimise adrese către Comisia Europeană, Comisia de la Veneția și toate celelalte organisme internaționale prin care vor „semnala atacul acestei Coaliții toxice asupra statului de drept!”.

Parlamentul a votat patru noi membri ai CNA

Cîțu, revoltat de invazia șobolanilor din Capitală

Florin Cițu

Premierul Florin Cîțu s-a arătat foarte deranjat de modul în care autoritățile bucureștene au gestionat criza gunoaielor, dar și invazia șobolanilor. Totodată, acesta a precizat că este nevoie să se depășească faza de „agenți constatatori” și să fie luate măsuri concrete.

„Da, am văzut că în București, și nu numai, există o problemă în acest moment, o problemă a deșeurilor. Trebuie să vedem. Sunt sancțiunile prea mici? Să le creștetem. Este legislația prea complicată pentru a le recupera? Dar vreau să trecem peste faza de constatare. Toți acești oameni sunt reprezentanți ai statului român, cu atribuții foarte clare. Unde sunt probleme, dați amendă, recuperați amenda și rezolvați situația.  E nevoie de sancțiuni mai mari? Creștem amenzile! Trebuie să rezolvăm situație. Aștept de la agențiile statului, care au abilități în aceste domenii, să vină cu propuneri clare, dar să și aplice legea astăzi, pentru toată lumea”, a spus premierul Florin Cîțu, în cadrul unei conferințe de presă.

Șobolani, „clienți” în supermarket sau  la „dirijarea” circulației

Sunt deja virale imaginile cu șobolanii ce se înfruptau dintr-un covrig aflat pe raftul raionului de patiserie din supermarket, fapt care arată cât de departe s-a ajuns cu invazia rozătoarelor în Capitală. Aceștia au fost surprinși circulând, „ca pe bulevard”, și în Sectorul 3.

Mai mult, șobolanii au devenit un pericol nu doar pentru sănătatea populației, ci și pentru traficul din București. Miercuri s-a circulat cu dificultate în centrul Capitalei, din cauza unei defecțiuni la semafoarele din intersecția Bulevardul Unirii cu Strada Nerva Traian.

Compania Municipală pentru Managementul Traficului a transmis că defecțiunea s-a produs din cauza rozătoarelor care au stricat cablurile aferente semaforizării.

Deratizarea a început anul acesta cu întârziere în Capitală, iar coroborat cu criza gunoaielor, acest lucru a dus la scăpare de sub control a situației.

 Violeta Alexandru o acuză pe Clotilde Armand de lipsă de respect față de locuitorii Sectorului 1

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie puternică
1.9 ° C
2.3 °
1.6 °
91 %
10.8kmh
100 %
mie
2 °
J
-0 °
vin
1 °
S
1 °
D
-0 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...