Cutremur în administraţia ploieşteană. 

Foştii directori ai SGU Ploieşti, Donald Constantin (în prezent director al Parcului Municipal Vest) şi Ovidiu Negulescu au fost trimişi în judecată de DNA fiind acuzaţi de abuz în serviciu. 

Donald Constantin, actualul director al Parcului Municipal Vest, a trecut din barca PSD în cea a PNL, în momentul în care a fost concediat de la SGU Ploiești în anul 2017, în urma unei decizii a Consiliului de Administrație. Recuperat de liberali a fost numit director al Parcului Municipal Vest. 

DNA Ploieşti a anunțat, joi, că trimis în judecată fosta conducere a SGU Ploieşti (directorul general și directorul adjunct de la data comiterii faptelor). Ancheta se referă la modul în care a fost atribuit contractul pentru iluminarea festivă a Ploieştiului, în iarna 2013 – 2014.

Comunicatul DNA:

„ CONSTANTIN DONALD-NICOLAE şi NEGULESCU OVIDIU, director general, respectiv director general adjunct ai S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. (societate cu capital integral de stat, având ca unic asociat municipiul Ploieşti, prin Consiliul Local al municipiului Ploieşti), pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Persoană fizică, administrator al unei societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit„, anunță DNA într-un comunicat de presă. 

Conform rechizitoriului, procurorii susțin că în anul 2013, „inculpaţii Constantin Donald-Nicolae şi Negulescu Ovidiu, în calităţile menţionate mai sus, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea legislaţiei primare, atribuţiile de serviciu ce le reveneau în domeniul achiziţiilor publice, în contextul atribuirii societăţii administrate de omul de afaceri, inculpat în prezenta cauză, a  unui contract de achiziţie publică privind închirierea de materiale pentru iluminat decorativ-festiv în municipiul Ploieşti„

„Cei doi directori, în baza unei înţelegeri anterioare cu omul de afaceri, ar fi atribuit firmei administrate de omul de afaceri contractul mai sus menţionat, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, în condiţiile se putea proceda în acest mod doar din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile.

Cu titlu de exemplu menţionăm faptul că, doar cu o zi înainte de a primi invitaţia de participare la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, societatea omului de afaceri ar fi încheiat, cu o altă firmă, un contract de închiriere a acelor echipamente de iluminat în conţinutul căruia s-a menţionat în mod expres că beneficiarul final al serviciilor este S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L..

Faţă de preţul iniţial de închiriere (491.700 lei), societatea finanţată din bani publici ar fi achitat omului de afaceri o sumă de peste două ori mai mare, adică 1.090.767 lei„, mai anunță sursa citată. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Prahova iar procurorii au solicitat menținerea sechestrului pe averile celor trimiși în judecată. 

Articolul precedentTulpina indiană Covid a luat avans în Germania
Articolul următorMinistrul Sănătății: „E dreptul pacientului să ceară testarea gratuită”
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...