0 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 888

Primarul Piedone a scos 38 de metri cubi de gunoaie dintr-un apartament din București!

Situație incredibilă într-un apartament din Sectorul 5 al Capitalei. 38 de metri cubi de deșeuri erau adunate de o bătrână în propria locuință. Vecinii nu au mai suportat mirosul insubortabil și au anunțat autoritățile.

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, a găsit soluția perfectă pentru igienizare apartamentului.

Se întâmplă, oameni buni, și d-astea… 
Nu criticați! Nimeni nu știe unde-l duce viața, soarta, boala…
Doi ani de miros greu, pestilențial, au fost nevoiți să suporte locatarii unui bloc din familia noastră mare!
Cu vreo doi ani în urmă, o bunică bolnavă a început să-și umple casa cu gunoaie găsite pe străzi…
A pus, sărmana, gunoaie peste gunoaie! Și… le-au invadat gândacii, viermii… 

❗Administrația blocului ne-a adus cazul la cunoștință! 

Fiul bătrânei… ne-a permis să intrăm! 
Și… am intrat! 
Am strâns gunoi mult! 38 de metri cubi de gunoaie! 
Am curățit, am igienizat, am deratizat, apoi, locuința-ghenă!
Se întâmplă, oameni buni… și D-astea!
Nu este un caz unic! 
Au mai fost, vor mai fi!

Îmi place să cred, însă, că suntem  o mare familie unită! Si împreună putem rezolva problemele care ne tulbură, care ne fură liniștea, care ne sufocă…

Să fim o familie unită, oameni buni! Să facem imposibilul… posibil! 
Să fim sănătoși!

Cu respect, primarul Piedone! , a scris edilul pe pagina sa oficială de Facebook.

Orban garantează că nu vor exista parlamentari liberali care să voteze moțiunea de cenzură împotriva unui guvern PNL

Ludovic Orban (captură video)

Președintele PNL Ludovic Orban a dat asigurări că cazul unei noi moțiuni de cenzură, cât timp se află la șefia partidului, nu va exista niciun parlamentar PNL care să voteze împotriva unui guvern liberal. Această precizare a lui Orban a fost făcută duminică, după conferința de alegeri de la PNL Vrancea.

„Ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal, garantez că niciun parlamentar al Partidului Naţional Liberal nu va vota nicio moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de un premier PNL. Aşa cum am demonstrat la moţiunea trecută, în care nu am tranşat congresul, ci am tranşat moţiunea, în sensul în care PSD şi AUR nu au obţinut nici măcar un singur vot peste numărul de voturi pe care îl aveau împreună, au obţinut doar 201 voturi, faţă de 234 de voturi, cât ar fi fost necesar. Niciun parlamentar al Partidului Naţional Liberal, cât eu sunt preşedinte Partidului Naţional Liberal, nu va susţine nicio moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de un premier al Partidului Naţional Liberal”, a declarat Ludovic Orban.

PNL, „încercat” de presiunile din exteriorul partidului

În discursul din timpul conferinței alegerilor de la PNL Vrancea, Orban a vorbit despre „presiunile din exteriorul PNL”, acesta atrângându-le atenția celor din afara partidului „care-și bagă coada de două luni”, de când a început cursa dintre el și pemierul Florin Cîțu.

„Le atrag atenţia acelora din exteriorul Partidului Naţional Liberal care îşi bagă coada de două luni în democraţia internă, care folosesc instrumente nedemocratice, care sucesc mâni la spate, care arată pisica, care umblă la scheletele din dulap ale unora şi altora, că nu cedez. Că exact ca la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, indiferent câţi vor fi în jurul meu, voi da bătălia până la capăt şi voi da bătălia cu toată forţa pe care o am, voi da bătălia pentru Partidul Naţional Liberal, voi da bătălia pentru România”, a mai spus Orban.

Orban și Cîțu, pe aceeași „lungime de undă” legat de CFR

Demiterea directorului CFR, Ovidiu Vizante a fost cerută de premierul Florin Cîțu. Duminică, la Focșani, Ludovic Orban a precizat că „în mod normal, ar fi trebui să își dea demisia imediat. Management dezastruos. A fost schimbat vechiul director general, care a pus compania într-o formă bună, care a reuşit să facă achiziţii importante, care a reuşit să crească calitatea serviciilor, pur şi simplu a fost schimbat din funcţie, înlocuit cu un manager care, de când este numit ca manager, au apărut disfuncţionalităţi majore în funcţionarea CFR”, a afirmat Ludovic Orban, cel care în perioada aprilie 2007 – decembrie 2008 a fost ministrul Transporturilor.

Cîțu insistă cu demiterea lui Vizante din vârful CFR

CJ Hunedoara trebuie să rezolve problema celor 82.000 de tone de deșeuri, depozitate ilegal

Nistor, Ciuclea și Stoian. O poză cât o mie de articole - Foto Facebook-
Nistor, Ciuclea și Stoian. O poză cât o mie de articole - Foto Facebook-

Scandalul deșeurilor din județul Hunedoara continuă. Hotărâri schimbate dintr-o clipă în alta, sancțiuni financiare uriașe și totul din cauza nepăsării lui Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.  Iar nepăsarea a dus la amenințări iminente la adresa mediului și a sănătății hunedorenilor. 


Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Hunedoara a autorizat funcționarea a două depozite temporare de deșeuri municipale, la Petroșani și Deva. Autorizarea s-a făcut după angajamente ferme, scrise, din partea Consiliului Județean Hunedoara și a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor (ADI-SIGD) Hunedoara. 

Angajamente potrivit cărora CJ Hunedoara (în calitate de titular al Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor) și ADI-SIGD (în calitate de reprezentant al tuturor administrațiilor locale din județ, de pe raza cărora s-au colectat deșeurile) se obligau să asigure transferul deșeurilor municipale de la Petroșani și Deva imediat după punerea în funcțiune a Centrului de Management Integral al Deșeurilor (CMID) Bârcea Mare. 

Interesant este că operarea CMID Bârcea Mare a început în luna iulie 2017. Adică, în urmă cu…PATRU  ani.

Din păcate, CJ Hunedoara nu și-a respectat angajamentele și peste 82.000 de tone de deseuri municipale sunt  stocată în continuare în depozitul temporar. Chiar dacă termenul autorizat a expirat de mult, CJ Hunedoara și  ADI-SGID nu au luat  nicio măsură pentru respectarea angajamentelor scrise. 

Deșeurile “uitate”


Depozitul temporar ar fi trebuit închis la finalul anului 2019. Așa cum prevedea  Hotărârea nr. 13 din 20 decembrie 2016 a Adunării Generale a ADI-SGID. Dar obligațiile asumate nu au însemnat nimic pentru politicienii hunedoreni. 

Garda Națională de Mediu a dispus, ca în solidar, de la data expirării termenului (finele anului 2019), CJ Hunedoara și ADI-SIGD sunt obligate ca – până la finalizarea transferului celor 82.000 de tone de deșeuri de la Deva la CMID Bârcea Mare – să asigure mijloacele necesare pentru prevenirea și/sau stingerea focarelor, în caz de autoaprindere a biogazului de depozit. Biogazul este rezultat din degradarea celor aproximativ 82.000 de tone de deșeuri care nu au fost transferate la timp. 

APM Hunedoara notificat administrația județeană și ADI-SGID, în luna aprilie 2021. Documentul vorbea despre faptul că a  fost identificată existența unei amenințări iminente  cu un prejudiciu asupra mediului în contextul degradării celor cca 82.000 de tone de deșeuri menajere, stocate temporar la Deva, peste termenul autorizat. 

Toate acestea în condițiile în care nu există nici motive întemeiate și nici situații de forță majoră care să împiedice ADI – SGID, așa cum s-a angajat în decembrie 2016, să transfere întreaga cantitate de deșeuri de la Deva la Bârcea Mare. Așa cum, de asemenea, nu există nici motive întemeiate și nici situații de forță majoră care să împiedice CJ Hunedoara să asigure managementul integrat al întregii cantități de deșeuri stocate temporar la Deva, așa cum a făcut cu cele stocate temporar la Petroșani.

CJ Hunedoara și ADI-SGID au reacționat la măsurile impuse de APM Hunedoara prin acțiuni în instanță



În 9 iulie a.c., Tribunalul Hunedoara a respins (dosar 1528/97/2021) cererea ADI-SGID de suspendare a executării măsurilor explicit trasate de APM Hunedoara. Așadar, CJ Hunedoara și ADI-SGID sunt responsabile pentru luarea măsurilor preventive față de riscul producerii unui prejudiciu asupra mediului ca urmare a degradării deșeurilor stocate temporar, peste termenul autorizat, la Deva.Europa a dat bani județului Hunedoara tocmai pentru a gestiona eficient deșeurile menajere, pentru a nu polua mediul înconjurător, pentru a nu afecta indicatorii de calitate a apei. În acest moment, există și riscul ca județul Hunedoara să fie obligat să returneze integral sumele uriașe primite tocmai pentru punerea în operă a Sistemului Integral de Gestionare a Deșeurilor. 

Citește și

Bomba ecologică de pe strada Orizontului din Deva, „conservată” de șefii CJ Hunedoara pentru prosperitatea afacerilor Supercom-ului lui Ciuclea

Germania vrea să renunțe la testele Covid gratuite

Foto Gral Medical

Cu puțin peste 50% din populație vaccinată împotriva Covid, autoritățile din Germania au decis să se renunțe la testele Covid gratuite, relatează DW. Potrivit sursei citate, guvernul german vrea ca această măsură să fie pusă în aplicare la finalul lunii septembrie, iar scopul este acela de a crește procentul persoanelor care se vaccinează, în contextul în care varianta Delta devine dominantă în Europa, iar valul 4 este tot mai prezent.

Ziarul Bild, care a a citat surse guvernamentale nenumite, precizează că doi miniștri fac deja presiuni pentru această schimbare, ce ar urma să fie posibilă de la sfârșitul lunii septembrie.

În prezent, germanii sunt obligați să prezinte un test negativ Covid dacă doresc să intre în birouri, în unele magazine și restaurante și pot primi teste gratuit. De altfel, punctele de testare au fost extinse în ultimele luni pentru a include și farmaciile.

Scholz și Söder susțin planul

Ministrul finanțelor și candidatul la cancelarul social-democrat de centru-stânga (SDP) Olaf Scholz și premierul bavarez Markus Söder au susținut cu tărie măsura, potrivit Bild. Scholz ar fi susținut măsura, deoarece progresul în vaccinarea persoanelor a însemnat că fondurile publice nu ar trebui utilizate pentru a testa gratuit cei care nu sunt vaccinați. Bild a făcut precizarea că testele gratuite costă guvernului german 3,4 miliarde de euro. Totodată, Scholz face apel la germani să se vaccineze.

„Trebuie să ne convingem prietenii să se vaccineze. Aceasta este o chestiune care ne atinge pe fiecare dintre noi”, a spus Scholz.

Politicienii solicită o vaccinare mai rapidă

Politicienii germani încurajează, de asemenea, în mod activ oamenii să se vaccineze, iar testele gratuite să rămână pentru elevi, ce vor începe anul școlar în luna august, mai ales că aceștia nu sunt cu toții eligibili pentru vaccinarea împotriva Covid.

Până în prezent, 51% dintre germani au fost complet vaccinați, dar experții spun că nu este suficient pentru a preveni al patrulea val al pandemiei.

Germania: Persoanelor nevaccinate nu ar trebui să li se permită să călătorească sau să participe la evenimente

Un om al străzii, acuzat că a răspândit virusul pe care nu l-a avut niciodată. Cum a fost lăsat fără apărare

foto cu caracter islustrativ-telem.ro

Judecătoria Buzău a decis și a șocat. Un om al străzii, cu handicap mintal, ieșit din centrele de protecție înființate de stat, fără să fie în realitate infectat cu Covid-19, a fost condamnat la un an de închisoare cu executare. Pedeapsa a venit, după ce a plecat din spital, în aprilie 2020, când era instituită starea de urgență. Avea doar simptome ale noului coronavirus, însă, figurează în evidențele pacienților cu TBC. Este vorba despre Matei Strugurel, din Buzău, în vârstă de 37 de ani. Nu a mai avut răbdare să aștepte rezultatul testului de Covid și a fugit din spital. Unde(…) nimeni nu știe. Statul nu mai urmărește ce se întâmplă cu oamenii care ies din centrele de îngrijire.

Astfel, o țară săracă, fără o strategie pentru incluziunea socială, ajunge să condamne cu executare o persoană care nu poate decide total pentru ea. Argumentul este că ar fi existat riscul să dea virusul Covid-19 sau TBC altor persoane, circulând liber. Mai mult decât atât, i-au stabilit și cheltueili judiciare de plată în valoare de 500 de lei. La o primă lectură, sentința pare validă, însă, probele din acest dosar dau toate raționamentele logico-juridice peste cap. Strugurel a avut test negativ de Covid, iar bolnavilor de TBC nu le este interzisă deplasarea în locurile publice.

Un om al străzii, acuzat că a răspândit virusul pe care nu l-a avut niciodată. Cum a fost lăsat fără apărare

Matei Strugurel a ajuns să fie pe site-ul Judecătoriei Buzău. Nu a putut primi citație, pentru că nu se știa unde locuiește. Procesul a avut două termene, în restul săptămânilor, s-a gândit judecătorul ce soluție să dea. La niciunul dintre acestea, nu a considerat necesar că Strugurel are dreptul fundamental la apărare. Completul de judecată a primit rezultatul testului Covid pe numele lui: negativ. Cu toate astea, nu a lăsat pe nimeni să spună o propoziție în favoarea inculpatului. De dragul teoriei de la Drept, măcar.

Când poate judecătorul/procurorul să facă adresă la Barou pentru asistență juridică

În cazul lui Matei Strugurel nu a existat solicitare din partea judecătorului de ședință sau a procurorului pentru a i se desemna un avocat din oficiu, fiind evident că nu își putea plăti unul. Toți inculpații din statele democrate au acest drept, iar instanța are obligația legală de a face aduce la cunoștință acest aspect, mai ales când e vizibil că inculpatul nu se poate apăra singur. Are obligația de a asigura un proces echitabil. În cazul de față, judecata s-a făcut exclusiv în lipsa acuzatului.

Centrul de Resurse Juridice a declarat apel. Pedeapsă: plata cheltuielilor judiciare

Auzind de această sentință șocantă, Centrul pentru Resurse Juridice( n.r organizație nonguvernamentă care militează pentru drepturile omului) prin avocata Ștefania Dascălu, a formulat apel. Apelul a fost respins din start, motivându-se lipsa de procedură. Concret, judecătorii au considerat că a fost formulat de o persoană fără calitate procesuală. Astfel, reprezentata Centrului pentru Resurse Juridice are de pltată și cheltuieli judiciari, în valoare de 200 de lei.

„ La data de 29.07.2021, Curtea de Apel Ploiești a respins ca indamisibil recursul declarat de colega noastră, avocata Ștefania Dascălu pentru domnul Matei Strugurel împotriva Hotărârii nr. 1034/2020 pronunțată de Judecătoria Buzău.

Matei Strugurel a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare cu executare pentru părăsirea Spitalului Județean de Urgență Buzău, înainte de aflarea rezultatului testării pentru noul tip de coronavirus, rezultatul fiind negativ și obținut în aceeași zi în care a părăsit spitalul” , au explicat oficialii Centrului pentru Reurse Juridice.

Ce urmează pentru Matei Strugurel. Pentru români, viitorul nu sună bine

Baroul Buzău ar fi avut posibilitatea desemnării unui avocat din oficiu. Oficialii acestuia dau din umeri și spuncă nu a existat o astfel de cerere din partea instanței. Dacă s-ar fi formulat, cu siguranță s-ar fi desemnat un apărător în acest caz, potrivit legii.

Cazul a stârnit rumoare la nivel internațional. Agenția France Presse a titrat că e un abuz din partea instanțelor române.

Prin urmare, Strugurel merge la închisoare, doar dacă va fi găsit de polițiști. Ei sunt cei care au obligația de a pune în executare sentința definitivă de condamnare.

„Era oare necesară alocarea aceasta disproporționată de resurse umane și de timp pentru a face dintr-o persoană vulnerabilă un exemplu? Care este, totuși, mesajul pe care dorește, de fapt, să îl transmită justiția – atât în raport cu persoanele cu dizabilități dar și cu rigurozitatea măsurilor luate împotriva celor care nu respectă normele impuse de combatere pandemiei?”, se întreabă retoric oficialii Centrului pentru Resurse Juridice.

Singura cale de atac împotriva acestei decizii a instanței este plângerea la CEDO. Judecătorii europeni se pot pronunța asupra încălcării dreptului la apărare, nu asupra fondului cauzei. În cazul în care se va recunoaște o încălcare flagrantă a acestui drept fundamental, statul român ar putea fi obligat la plata unor daune imense. Acest lucru înseamnă că, Ministerul Finanțelor le va acoperi, din banii tuturor contribuabililor.

Consiliul Miniștrilor Europei a recomandat, în repetate rânduri, instanțelor din România, să nu încalce dreptul la apărare. Asistența juridică e necesară în toate fazele procesului, chiar și în faza cheltuielilor de executare. Întregul raport în acest sens poate fi accesat aici.

Ciolacu intervine în alegerile PNL și îi ironizează pe liberali

Marcel Ciolacu (Foto: G4Media)

Liderul PSD, Marcel Ciolacu intervine în alegerile PNL și îi taxează pe liberali după scandalul izbucnit la Timișoara între tabăra pro Orban și cea pro Cîțu. Mai mult îi caracterizează pe susținători ca fiind „circari și marțafoi”, dar și „terchea-berchea și mațe fripte” și se întreabă retoric dacă aceștia sunt urmații lui Brătianu.

„Niște circari și marțafoi cu comportament de tip interlop?! Iohannis a cules ce a semănat: PNL- partidul său, a ajuns să facă alegeri cu poliția la ușă!!! Simulacrul alegerilor de la PNL Timiș este imaginea perfectă a acestui partid de terchea-berchea și mațe-fripte cu foamea-n gât care au lăsat România neguvernată, doar pentru a-și căra ei pumni în cap în disputele lor interne”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Ciolacu, despre liberali. „Decuplați de realitate”

Marcel Ciolacu a remarcat gravitatea faptului cu liberalii sunt cei care se ocupă iresponsabil de destinele României. „De economie, de pandemie, de educație! În timp ce ei se îmbrâncesc și se înjură ca la ușa cortului pentru ciolan: s-au raportat 156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, Vama Giurgiu este blocată de sute de turiști care se întorc în țară!”, a mai scris social democratul, care a adăugat că acestea sunt doar câteva dintre „adevăratele probleme ale românilor”, subliniind că liberalii sunt „decuplați de realitate”, iar românii știu deja acest lucru.

Scandalul de la Timișoara a fost taxat și de liberali

Alin Nica, președintele CJ Timiș și președinte interimar al PNL Timiș i-a atras atenția lui Ludovic Orban după scandalul de la alegerile PNL Timiș, câștigate de Cosmin Tabără.

„Acţiunile de forţă instrumentate astăzi de gruparea bătăuşilor Orban – Ambruş – Chira în Timişoara reprezintă o pată pe obrazul PNL. Îi recomand lui Ludovic Orban să fie mai atent cu cine se asociază pentru că persoanele cu comportament interlop nu au ce căuta într-un partid liberal. Legat de statutul PNL, e bine că Ludovic Orban îl apară, dar şi mai bine ar fi să-l citească înainte să acţioneze”, a scris Alin Nica pe pagina de Facebook. Învinsul din aceste alegeri, Raul Ambruș a anunțat că va contesta rezultatul obținut.

Ciolacu: „Cât de ticălos să fii să vrei ca nota de plată să fie plătită tot de români”

Rafila îl critică pe Cîțu pentru „borna” atinsă cu întârziere

Alexandru Rafila (captură video)

Prof. Alexandru Rafila critică Executivul pentru faptul că „borna” de 5 milioane de persoane vaccinate a fost atinsă abia acum, la două luni de la termenul fixat de Cîțu.

Într-o intervenție la B1 TV, medicul Rafila a precizat că România se află la jumătate din media UE în ceea ce privește proporția persoanelor vaccinate, mai mult, că în ritmul actual se va atinge cifra de 10 milioane în vara viitoare, fapt ce ar puta duce la un impact serios asupra sistemului de sănătate în contextul în care din septembrie specialiștii așteaptă valul 4 și în România.

„Nu pot să fie bune pentru că în mod evident am depășit cu 60 de zile termenul pe care domnul prim-ministru l-a fixat și avea dreptate atunci să îl fixeze la data de 1 iunie, cu speranța că până la 1 septembrie, dacă vă aduceți aminte, a spus că se vor vaccina 10 milioane de persoane. Or, 10 milioane în cel mai bun caz le atingem la anul pe vremea asta, așa că nu cred că este o veste foarte bună pentru că România se situează la jumătate față de media Uniunii Europene în ceea ce privește proporția de persoane vaccinate”, a declarat Rafila, care este deputat PSD.

Totodată, fostul reprezentant al României la OMS a menționat că numărul mic al persoanelor vaccinate poate pune presiune pe sistemul de sănătate, subliniind o diferență majoră între sistemul românesc și cel european. „Persoanele care se vor infecta în România s-ar putea să aibă nevoie de o asistență medicală spitalicească mult mai frecvent și – Doamne, ferește! – să ajungă în Terapie Intensivă sau, chiar mai rău, să avem cazuri de deces”, a mai spus medicul Alexandru Rafila.

Rafila: Cazurile grave, la persoanele nevaccinate

Rafila consideră necesară continuarea vaccinării în România, eventual printr-o schimbare a campaniei de vaccinare, acesta fiind de altfel principalul obiectiv al social democraților. Totodată, Rafila îi critică atât pe permierul Cîțu, cât și pe prefectul Capitalei de faptul că nu mai știu cum să abordeze situația cu privire la vaccinare.

„În țările care înregistrează numere mari de cazuri, din vestul Europei, datorită acoperii vaccinale mari cazurile acestea grave și decesele practic nu apar la populația vaccinată și cred că acesta – sau acesta ar trebui să fie – principalul obiectiv și al nostru. Dacă nu se schimbă nimic în campania de vaccinare, nu există mari speranțe. Eu i-am auzit și pe domnul prim-ministru, și pe domnul prefect al Bucureștiului că nu știu ce ar putea să facă”, a mai spus deputatul PSD.

Orban, noi atacuri la adresa lui Florin Cîțu: remanierile și campania de vaccinare, parte din problemă

Cîțu insistă cu demiterea lui Vizante din vârful CFR

Ovidiu Vizante (foto Club Feroviar)

Premierul Florin Cîțu insistă cu demiterea directorului CFR, Ovidiu Vizante, după evenimentele din ultimele zile ce l-au ținut pe acesta din urmă în atenția opiniei publice. Concret, lui Vizante i se reproșează proasta gestionare a situațiilor apărute pe calea ferată, accidentul de la Fetești, respectiv deblocarea trenului de persoane ce a stat în câmp mai bine de opt ore, dar care a ajuns la destinație după multe alte ore, în care a staționat și într-o pădure.

„Eu rămân la ceea ce am spus acum două zile (n.r. 29 iulie). Trebuie să fim foarte atenți pentru că astfel de lucruri le decontăm toți. Le decontează toată guvernarea, nu le decontează doar un anumit partid politic. Uneori trebuie să luăm astfel de decizii. Decizia este în continuare la ministrul Transporturilor. Decizia de a demite este a ministrului Transporturilor, dar eu cred că nu trebuie să deconteze o întreagă guvernare pentru un singur director”, a spus Cîțu.

Vizante are susținerea lui Drulă și Dan Barna

De partea cealaltă, atât ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, cât și vicepremierul Dan Barna (ambii dn partea USR PLUS) consideră că subiectul este „încheiat”, mai mult, nu împărtățesc aceeași opinie cu Florin Cîțu.

„Actul de management se judecă așezat, la rece, nu după o declarație, oricât de nefericită a fost. Domnul director de la CFR Călători a prezentat scuze ieri (n.r. joi) și pentru mine subiectul a încheiat. Dar există o evaluare a mandatului său, la patru luni, termenul se împlinește pe 19 august”, a declarat Drulă, după ședința de la Ministerul Transporturilor.

„Din punctul nostru de vedere, subiectul e încheiat. A fost o formulare nefericită, într-adevăr. Directorul respectiv a fost în toată perioada, de la blocarea datorită unei furtuni foarte puternice (n.r. miercuri seară Bucureștiul s-a aflat sub cod de vijelii), deci nu a fost un eveniment frecvent, a fost acolo, a încercat și a reușit să asigure deblocarea cât mai rapid. A fost la punctul de coordonare a traficului feroviar de la Ministerul Transporturilor”, a spus Barna.

Avarie pe calea ferată în Regionala Iași. Întârzieri de peste 45 de minute

Gafa senatorului PNL, Virgil Guran: ”Am guturai, voi apela la colega Raluca, de profesie medic”. Aceasta este ginecolog!

Senatorul  Virgil Guran, liderul PNL Dâmbovița, a făcut o gafă de proporții la un eveniment de partid.  Prezent la alegerile PNL Vrancea, Guran s-a scuzat că nu va avea un discurs lung fiindcă e răguşit. El a afirmat că la finalul conferinței, va solicita un consult unui senator liberal de Vrancea, medic de profesie.

„Aveţi oameni puternici care au vizibilitate naţională (…) Raluca Ioan, colega mea din Senat pe care o salut şi căreia îi mulţumesc. Vă spun ceva: este foarte activă în Parlament şi chiar se pricepe la probleme de sănătate şi demonstrează acest lucru. Îi mulţumesc pentru acest lucru. Nu o să vă ţin mult de vorbă, sunt şi răguşit, o să merg la colega mea Raluca după aceea să mă trateze”, a afirmat Virgil Guran în discursul ţinut duminică la conferinţa de alegeri a PNL Vrancea.

Guran a aflat de la amfitrionul conferinţei, că medicul respectiv este… este ginecolog.

„Mulţumesc mult, Virgil! Atenţie mare, doamna doctor e ginecolog, dar dacă ai încredere, te poate rezolva. Înţeleg”, i-a spus amfitrionul conferinţei în hohotele de râs ale asistenţei. 

Piedone, dezamăgit de echipa sa „nesudată”

Cristian Popescu Piedone (captură video)

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, este dezamăgit  de faptul că echipa pe care o formase la preluarea mandatului nu este atât de „sudată” precum își dorea. De altfel, a ținut să menționeze, într-o postare pe Facebook, că nu visează nici primăria generală, nici Cotroceniul, ci vrea să facă treabă în sectorul care i-a acordat încredere și pentru care vrea să facă imposibilul posibil. Totodată le-a răspuns și acelora care încă îl acuză de faptul că își face campanie de imagine pe acțiunile din sector.

Doamnelor, domnilor… aveți dreptate când scrieți aici că n-am o echipă sudată! Așa este… M-am amăgit! Am crezut că am… Dar n-am! Aveți dreptate! În jurul centrelor de prim ajutor amplasate în Sector… e haos! Iarba cea verde (sădită și întreținută pe bani publici) nu mai e verde! Am bănci devalizate de cetățeni fără pic de respect pentru comunitate! Am mizerie stradală…

Primarul Cristian Popescu Piedone, pe Facebook

Piedone este nervos, dar rămâne ferm pe poziție

Edilul și-a continuat „tirul” și le-a reproșat celor care nu îi răspund la „apel” că parcă  și l-ar dori să îl vadă nervos și cu tonul ridicat pentru a-și face datoria față de comunitate.

„Am directori care nu-mi răspund când sunt apelați prin stație… Nici Poliția Locală nu mai răspunde prompt. Șefii primăriei au nevoie, pare-se, doar de ton ridicat, ca să se miște din birouri! Au nevoie să mă vadă nervos!!! De ce așa… nu înțeleg!!! Sunt atât, atât de dezamăgit… Da… Am crezut că am închegat o echipă solidă, alături de care pot schimba munții dacă e nevoie! Dar… nu am făcut nimic! Nu abandonez, desigur! Cei care își imaginează că cedez… nu mă cunosc! Se păcălesc! Voi continua să încerc să fac imposibilul posibil, aici în Sectorul 5!”, a mai declarat primarul Cristian Popescu Piedone.

Materialele video, sursa de informare a cetățenilor

În opinia sa, cea mai rapidă cale de informare a cetățenilor, legat de activitățile din Sectorul 5, este cea pe calea materialelor video, ce sunt „urcate” pe rețelele de socializare. Mai mult, tot de aici are și feedback-ul necesar pentru a vedea că face bine ceea ce face, asta în ciuda criticilor pe care le mai primește. „Filmez ca să pot informa cetățenii domiciliați în Sectorul 5! Este singura modalitate rapidă! Aici, pe Facebook! Nicio televiziune nu îmi preia activitățile!

Sunt obligat sa mă descurc așa cum pot! N-am specialiști în PR angajați! Doar un prieten vechi, pasionat de imagine! Nu încasez bani din YouTube sau mai știu ce platforme online… Și… NU! NU visez la Primăria Generală!!! Iar la Cotroceni… Doamne ferește! NU!!!!”, a mai spus edilul Sectorului 5, care a adăugat că dacă va reuși să facă treabă în acest sector va continua aici „cât mă vor ține zilele, cât va dori bunul Dumnezeu! Altfel… mă retrag, desigur! Cu respect, primarul Piedone!”

Primăria Sectorului 5 introduce 10 puncte de prim ajutor, pe perioada caniculei

Avarie pe calea ferată în Regionala Iași. Întârzieri de peste 45 de minute

Trenul IR 1832, Cluj Napoca - Galați (foto SB)

O nouă zi, o nouă avarie pe calea ferată română. CFR a anunțat, sâmbătă, că o avarie s-a produs  la linia de contact a căii ferate pe distanța Coșna – Floreni (în apropiere de Vatra Dornei), zonă aflată pe raza Regionalei Iași, astfel că trenurile ce vor tranzita zona vor fi cu tracțiune Diesel, din cauza ruperii pantografului unui tren de marfă, relatează News.ro.

În această situație se află trenurile ce fac legătura între Cluj Napoca și  Galați, respectiv, Iași și Cluj Napoca. De altfel, în cazul primului tren, IR 1832, de la Iași acesta trece, în mod curent, pe trancțiune Diesel până la Galați.

Mecanicul unui tren de marfă, aflat în circulaţie pe distanţa Coşna – Floreni (linie simplă), a solicitat locomotivă de ajutor din cauza ruperii pantografului locomotivei, în linie curentă. Urmare acestui incident, firul de contact pe segmentul respectiv a fost rupt şi el pe o lungime de cca 500 metri. Echipele de intervenţie, aflate la faţa locului, au retras trenul de marfă în staţia Floreni, cu o locomotivă Diesel, fiind asigurat astfel gabaritul pentru circulaţia celorlalte trenuri cu tracţiune Diesel.

se arată în comunicatul CFR

Potrivit reprezentanților CFR, din cauza avariilor majore înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică, cele două trenuri de călători, care urmează să tranziteze zona respectivă, vor circula cu tracţiune Diesel, astfel încât să fie asigurată continuitatea în graficul de circulaţie. Potrivit site-ului infofer.ro, unde graficul de circulație se vede „în timp real”, întârzirea trenului dinspre Cluj Napoca este de 10 minute, în timp ce a trenului spre Cluj Napoca este de 45 de minute.

„Echipele de intervenţie ale SRCF Iaşi vor acţiona, după trecerea celor două trenuri de călători – IR 1833 (Iaşi – Cluj) si IR 1832 (Cluj – Galaţi) – cu două drezine pantograf, pentru înlocuirea firului de contact rupt pe distanţa de 500 metri”, mai informează CFR SA.

Probleme și pe raza Regionalei Timișoara

Purtătorul de cuvânt al CNCF CFR SA, Oana Brânzan, a precizat că, în cursul dimineții, și pe raza Regionalei CF Timișoara, s-au mai întregistrat deranjamente tehnice la materialul rulant, unul la locomotiva unui tren privat de marfă, rămas defect între stațiile Zam și Câmpuri Suduc, și al doilea la trenul de călători R 9165, care a anunțat locomotivă defectă, în stația Caransebeș, relatează Grupul Feroviar.

Din cauza defecțiunii trenului de marfă, între stațiile Zam și Câmpuri Surduc, trenul de călători IR 1991 a staționat temporar în gara Ilia, până la retragerea din linie curentă a garniturii de marfă, fiind reînscris în circulație cu o întarziere de 125 de minute. Trenul R 9165, care circulă in relația Caransebeș – Reșița, își va relua circulația în scurt timp cu o locomotivă de ajutor.

„Trenul groazei” de pe ruta Mangalia – Timișoara încă nu a ajuns la destinație

Cod galben de caniculă și disconfort termic în mare parte a țării

Meteorologii au emis Cod galben de caniculă valabil sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării, în timp ce în opt judeţe din sudul ţării şi în Bucureşti va fi Cod portocaliu, unde disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi temperaturile se vor situa între 37 şi 40 de grade. Tot sâmbătă, de la ora 13.00, va fi Cod galben de ploi torenţiale, vijelii, grindină și descărcări electrice în Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Oltenia, Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei şi în zona montană, iar în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi parţial în Vrancea, Braşov, Sibiu, Gorj şi Mehedinţi va fi Cod portocaliu de furtuni puternice.

MeteoRomania (31 iulie 2021)

„În intervalul menționat, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade”, au transmis cei de la ANM.

Totodată, pe parcursul zilei de sâmbătă (31 iulie), în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș-Severin, „disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 40 de grade”, se arată în avertizarea ANM.

Tot pentru ziua de sâmbătă, meteorologii au emis și o avertizare Cod galben de vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, valabilă între orele 13.00 şi 23.00.

„În intervalul menţionat, în Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Oltenia, Muntenia şi jumătatea sudică a Moldovei, precum şi la munte vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25…40 l/mp”, potrivit ANM.

În acelaşi interval, va fi Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină, averse torenţiale în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi parţial în Vrancea, Braşov, Sibiu, Gorj şi Mehedinţi.

„În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, precum şi în jumătatea nordică a Munteniei şi în nord-estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…50 l/mp”, mai atenţionează meteorologii.

Iulie 2021, cea mai călduroasă lună din ultimii 60 de ani

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a afirmat că luna iulie a acestui an a fost cea mai călduroasă din ultimii 60 de ani, o veritabilă lună a lui „cuptor”, așa cum este numită popular. „Putem considera că iulie 2021 a fost o lună a lui Cuptor, confirmată de ceea ce s-a întâmplat în acest val de căldură persistent, cel mai călduros din această vară, și acest lucru a făcut ca luna iulie a acestui an să se afle în top 3 cele mai călduroase luni iulie din 1961 și până în prezent. Avem o abatere termică pozitivă la acest moment de 2 grade Celsius pentru intervalul 1 – 29 iulie, va mai conta și ziua de 30 și ziua de 31 și se alătură astfel lunii iulie a anului 2015, după 2012 și 2007”, a declarat Elena Mateescu, vineri seara, la Digi24

De altfel, nici luna august nu se lasă mai prejos, și va avea temperaturi peste media acestei perioade. Potrivit ANM, în intervalul 2 – 30 august, vremea va fi foarte caldă, cu valori termice mai ridicate decât cele specifice perioadei, iar în unele zone valul de caniculă va persista.

Încălzirea globală nu e un mit: temperaturi de 45 de grade în iulie și august

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0 ° C
0 °
-1 °
100 %
1.5kmh
40 %
vin
8 °
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
7 °

Ultimul articol

USR, noi propuneri de miniștri: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

Guvernul Bolojan s-ar putea „înnoi” cu doi miniștri. Mai exact cu unul, dat fiind că propunerea USR, formațiunea căreia îi revin portofoliile în discuție,...

Director ANPC, după trimiterea sa în judecată: „Dacă am greșit, voi avea puterea să...

Un secretar de stat, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), dar și doi directori generali ai instituției sunt, oficial, inculpați într-un dosar privind...

AUR depune moțiune de cenzură împotriva unui ministru PSD

După succesul pe care l-au avut grație sprijinului PSD la adoptarea moțiunii simple împotriva ministrei USR Diana Buzoianu, parlamentarii AUR au trecut și la...