0 C
București
miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 883

Firea, cu un ochi la Senat, cu celălalt la PMB: îl acuză pe Nicușor Dan că ar angaja oameni incompetenți la primărie

Gabriela Firea / Foto: Facebook

Fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea, pare să nu-și poată lua gândul de la primăria pe care a condus-o până în toamna anului trecut. Așadar, într-un nou mesaj postat pe pagina sa de socializare, Firea acuză că specialiștii aduși de „NIMICușor Dan”, ca să construiască ceea ce ar trebui să fie „noul București”, ar pica „pe capete” examenele pentru ocuparea fucțiilor publice. „Consilierii personali ai primarului general sunt disperați după putere, dar nu reușesc să obțină note de trecere la examene pentru ocuparea funcțiilor publice”, a mai scris Firea, în același mesaj.

Gabriela Firea amintește de „cel mai recent caz este al „specialistului” Edmond Niculușcă, pus de NIMICușor Dan să consolideze Bucureștiul”

„De fapt, a blocat totul cu interese personale. Și nu o spun eu, ci fosta lui colegă, trimisă să-l consilieze juridic. Niculușcă, teolog la bază, nu a reușit să promoveze examenul pentru funcția pe care o ocupă prin detașare din funcția de consilier personal”, a adăugat fostul primar general, actual senator PSD, întrebându-se ce s-a întâmplat cu meritocrația și transparența promisă.

„Sau lor nu li se aplică aceleași criterii?”

Gabriela Firea se mai întreabă, de asemenea, ce „legitimitate mai are domnul Niculușcă să ocupe, prin detașare, postul de director adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea dacă nu a fost în stare să promoveze examenul?”, sugerând că cel vizat nu ar cunoaște legile pe care ar trebui să le aplice, aferente funcției publice pe care o ocupă, în acest moment. „De fapt, Niculușcă îi calcă pe urme lui Dan”, este de părere Gabriela Firea.

„Consolidarea clădirilor cu risc seismic nu este o joacă! Acolo e nevoie de specialiști adevărați, cu studii în domeniul construcțiilor, cu experiență pe șantiere”, a conchis Gabriela Firea, pe Facebook.

Citește și: Incendii devastatoare în Italia, Grecia și Turcia. Autoritățile sunt depășite complet de situație

Incendii devastatoare în Italia, Grecia și Turcia. Autoritățile sunt depășite complet de situație

Foto: Pixabay.com

Italia este una din țările europene care se confruntă, în acest moment, cu incendii devastatoare. Poate cea mai afectată regiune este Sicilia, unde temperaturile crescute „ajută” la răspândirea focului. Mai mult, nici cetățenii nu par foarte conștienți de pericolul pe care îl pot crea chiar ei, astfel că provoacă în mod intenționat unele dintre incendii. Doi bărbați, unul în vârstă de 80 ani și altul de 25 ani, au fost arestați de poliția din Sicilia, după ce au fost surprinși în timp ce aprindeau mai multe focuri în pădurile din zonă, informează organele de ordine, potrivit Digi24.

Mai mult, mai informează sursa citată, ar exista și o a treia persoană acuzată de aceleași fapte. Astfel, poliția din Italia a avertizat că oricine va fi prins incendiind pădurile va fi arestat, în condițiile în care valul de caniculă extremă favorizează răspândirea rapidă a flăcărilor. În momentul de față, incendiile de vegetație devastează coastele italiene de la Marea Adriatică, însă și multe alte insule din regiune, cu precădere în sudul țării.
Incendii devastatoare in Italia. Doi bărbați, prinși în timp ce aprindeau focuri în păduri
Foto: preluare DW

Serviciile de urgenţă din Italia au declarat marți dimineață că, în acest moment, se desfăşoară circa 1.130 de operaţiuni de stingere a incendiilor din întreaga țară. Avioane aparținând serviciului de pompieri au fost trimise pentru a stinge focurile din Calabria, însă fără prea mare succes.

Mai mult, incendiile s-au răspândit și în stațiunile turistice de la malul mării, afectând inclusiv plajele. De menționat că, în anumite stațiuni, focul a ars inclusiv șezlonguri și terase aflate pe plaje.

Video: preluare The Guardian

Incendii asemănătoare au fost înregistrate și în Grecia, unde situația este cel puțin la fel de gravă. Turcia se confruntă, la rândul ei, cu incendii de vegetație pe care pompierii nu le mai pot ține sub control.

Video: preluare The Sun
Video: preluare The Guardian

Citește și: Simona Halep a câștigat „meciul” cu ANAF Constanța

PSD le cere miniștrilor Mihăilă și Cîmpeanu să ajungă la un acord clar privind testarea Covid

Testare Covid (foto BIZ Brașov)

Partidul Social Democrat (PSD) solicită imperativ miniștrilor Sănătății și Educației să ajungă urgent la un acord clar cu privire la tipul testelor Covid, dar și la procedurile care să fie aplicate pentru testarea elevilor sub 12 ani (ce nu intră încă în categoria celor ce se pot vaccina), precum și a profesorilor.

Având în vedere că au rămas mai puțin de șase săptămâni până la începerea noului an școlar, este revoltătoare incapacitatea celor două ministere de a se pune de acord asupra acestor aspecte esențiale pentru asigurarea prezenței fizice la cursuri a tuturor elevilor din România.Declarațiile recente de bune intenții exprimate separat de către cei doi miniștri cu privire la acest subiect nu pot ține locul unor decizii clare, aprobate prin acte normative, care să permită achiziția din timp a testelor și pregătirea unităților de învățământ pentru aplicarea procedurilor care ar trebui stabilite în acest sens.

au anunțat reprezentanții PSD într-un comunicat de presă

Social democrații susțin că testarea este o metodă de prevenire a apariției potențialelor focare

Totodată, PSD susține că testarea este singura cale prin care se poate preveni apariția unor focare în cadrul unităților de învățământ, mai ales în contextul în care vaccinarea copiilor se poate face, începând din 2 august, doar după împlinirea vârstei de 12 ani.

Ministrul Educației crede că elevii vor reveni fizic în școli în septembrie

„Având în vedere iminența celui de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19, lipsa testelor și a procedurilor de testare  constituie risc ridicat de reînchidere a școlilor, ceea ce ar fi o catastrofă mai ales pentru elevii din ciclurile primare unde prezența fizică la cursuri este esențială, după cum susțin insistent mai multe organisme internaționale, precum UNICEF, OMS sau Comisia Europeană”, se mai arată în comunicatul PSD.

Potrivit ultimelor date ale CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate  5.024.979 de persoane, dintre care 4.878.939 au schema completă.

În ceea ce privește evoluția epidemiologică, CNSU a raportat penru ultimele 24 de ore un număr de 271 de noi cazuri de infectare confirmate din 14.223 de teste RT-PCR (6.078 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.145 la cerere) și 15.525 de teste rapide antigenice.

Ioana Mihăilă recomandă testarea elevilor sub 12 ani

Iohannis: „O astfel de coaliţie are nevoie de timp până când se rodează”

Klaus Iohannis în vizită la Comana (captură video)

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că actuala coaliție de guvernare mai are nevoie de ceva vreme pentru a funcționa în parametrii optimi. De altfel, acesta a ținut să le amintească jurnaliștilor, prezenți la Parcul Național Comana, de lupta care s-a dat între toate partidele în campania electorală dinaintea alegerilor parlamentare, motiv pentru care sunt de înțeles divergențele care au mai apărut de la începutul guvernării comune.

„Să ne amintim cum a apărut această coaliţie şi cum s-au poziţionat unii faţă de alţii, cei care sunt acum împreună. Am avut la sfârşitul anului trecut campanie electorală şi aproape s-au duelat în public. Vă daţi seama că o astfel de coaliţie are nevoie de timp până când se rodează, până când mecanisemele funcţionează foarte bine. Şi având în vedere de unde am pornit, pot să spun, da, coaliţia funcţionează, dar nu funcţionează perfect”, a declarat Iohannis.

Iohannis despre reforme. „Toată lumea s-a lăudat că aşa va face”

De altfel, președintele a dat ca un simplu exemplu al „tatonării”: situația SIIJ, pe care toată lumea o vrea desființată, dar măsurile concrete încă lipsesc.

„Mai sunt multe lucruri care nu funcţionează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desfiinţată, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face, ministrul Justiţiei nu a găsit încă calea potrivită, legile justiţiei – nici nu există un proiect acceptat în coaliţie şi sunt şi eu nemulţumit de aceste lucru. Sunt şi alte, şi alte reforme care au fost promise şi deocamdată auzim că se întâlnesc şi se discută, deci mai este mult de lucru, dar această formulă sunt convins că poate să funcţioneze”, a explicat Iohannis.

Totodată, șeful statului a făcut și câteva precizări cu privire la acuzațiile lui Orban, legate de  „presiunile din exteriorul PNL”, liderul liberalilor atrăgându-le atenția celor din afara partidului „care-și bagă coada de două luni”, de când a început cursa dintre el și premierul Florin Cîțu.

„Eu nu am astfel de semnale și pot să vă spun că pun astfel de declarații pe seama ascuțirii luptei de tip campanie electorală. Aș fi intervenit de mult dacă aveam semnale. Lupta este o luptă internă pentru voturi. Și o competiție politică îi face pe cei implicați să caute explicații senzaționale. Mai mult nu e”, a declarat Iohannis, adăugând că în esență așa se desfășoară o campanie electorală. „Cu acuzații la adresă competitorilor, la adresa celeilalte echipe. Trebuie să privim lucrurile destul de relaxat și natural. Guvernarea nu a suferit. Pandemia este sub control. Dar cei care sunt în campanie, sigur au exact comportamentul de politician în campanie electorală. Cum se desfășoara competiția în partid este treaba partidului”, a mai spus șeful statului.

USR PLUS își va evalua miniștrii după Congres

Tanczos Barna intervine în scandalul gropii de gunoi de la Sinaia

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, nu a fost informat despre groapa de gunoi ilegală descoperită de Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, la Sinaia. 

„Am văzut disputa dintre domnul primar şi domnul comisar general, aştept un raport cu privire la situaţia de la faţa locului. Cu siguranţă, dacă îl ascult pe domnul primar, nu este o depozitare de deşeuri, dacă îl ascult pe domnul comisar general, este o catastrofă locală pentru că s-au depozitat deşeuri acolo. Aştept raportul să văd despre ce este vorba exact, dacă sunt deşeuri sau nu sunt deşeuri. De depozitat s-a depozitat ceva acolo. Întrebarea este ce s-a depozitat”, a afirmat ministrul Mediului, într-o conferință de presă. 

Ministrul este de părere că problemele de acest tip trebuie rezolvate pe teren și nu pe Facebook. Barna va solicita un control pentru a afla adevărul, mai ales că Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, susține că situația este una inventată. 

„M-am întors după două săptămâni de teren şi voi dispune control acolo. Am văzut, recunosc, cam târziu acea dispută, domnul comisar general nu m-a informat, din păcate, şi disputa a ajuns în presă. Aceste lucruri tehnice trebuie rezolvate la faţa locului de către echipe tehnice, nu pe Facebook, nu pe internet şi nu pe comunicate de presă aşa cum s-a întâmplat acolo. Nu este modalitatea bună de rezolvare a problemelor, cu siguranţă expertiza tehnică este cea care trebuie să demonstreze cine are dreptate”, a afirmat Tanczos Barna

Săptămâna trecută, Octavian Berceanu, comisarul-şef al Gărzii de Mediu, afirma la Digi24 că a descoperit o groapă ilegală de gunoi în Sinaia, chiar într-o zonă turistică importantă, în Parcul Natural Bucegi. 

 Mai mult, potrivit lui Berceanu, groapa de gunoi ar funcţiona cu acordul primăriei, lucru menţionat de cei care depozitau gunoiul cu o maşină în zonă, chiar sub ochii săi.

Octavian Berceanu a susținut că primarul orașului cunoaște situația și că ceea ce se întâmplă acolo constituie infracțiune. 

Mai mult, oficialul susţine că „o parte din aceste gunoaie deveneau fundaţie pentru un dezvoltator imobiliar”.

La rândul său, Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, a afirmat că problema este una „total falsă”, că „nu există nicio groapă de gunoi în Sinaia”. Oprea l-a acuzat pe şeful Gărzii de Mediu că „încearcă să-şi facă imagine”.

„Habar nu am despre ce e vorba. Nu există nicio groapă ilegală în Sinaia sau o groapă care să fie aprobată de primărie în acest sens. Gunoiul se ridică de o firmă specializată, aprobată de primărie. Dacă acest domn, care înţeleg că e şeful gărzii de mediu, a oprit o astfel de maşină, de ce nu a oprit-o, de ce nu i-a dat amendă să continue mai departe ancheta. Fiecare poate să spună ce doreşte. […] Toată lumea vrea să ştie ce-i cu locul acesta, cu siguranţă, nu avem aşa ceva, nicio groapă de gunoi în Sinaia, este o problemă total falsă. Aştept o sesizare în scris de la garda de mediu. Nu stau să urmăresc emisiuni la televizor ca să intuiesc unde e groapa respectivă, să ne facă sesizarea în scris, să ne spună zona pentru că oraşul Sinaia este mare”, s-a apărat primarul din Sinaia.

Simona Halep a câștigat „meciul” cu ANAF Constanța

Simona Halep (WTA Tennis)

Simona Halep a câștigat procesul cu ANAF și în apel, decizia magistraților fiind definitivă. Astfel, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța este obligată să îi restituie sportivei suma de 178.364 de lei, reprezentând contribuțiile la asigurările de sănătate și impozitul pe venit, aferente anului 2018, pentru care aceasta era executată silit.

„Admite excepţia tardivităţii formulării cererii de apel, invocată prin întâmpinare. Respinge cererea de apel ca fiind tardiv formulată. Respinge cererea intimatei contestatoare de obligare a apelantei intimate la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată”, se arată în decizia Tribunalului Constanța. Decizia este definitivă.

Reprezentantul convențional al intimatei reclamantei solicită admiterea excepției tardivității declarăii căii de atac a apelului și respingerea apelului, ca tardiv introdus, prin raportare la disp. art. 651 alin. 4 Cod procedură civilă care instituie un termen de apel de 10 zile de la comunicate.În prezentul dosar sentința a fost comunicată apelantelor la data de 26.03.2021, iar termenul se împlinea la data de 06.04.2021, iar apelul a fost depus la data de 08.04.2021, cu depășirea termenului legal. Solicită obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată și depune nota cheltuielilor de judecată.

se arată în întâmpinarea făcută de avocații Simonei Halep, potrivit WOWbiz

Simona Halep, executată pentru că a fost „bun platnic”

Simona Halep a dat în judecată ANAF, după ce a anul trecut a primit o înștiințare că va fi executată silit pentru neplata unor impozite.  Concret, s-a dovedit că un funcționar a făcut exces de zel, astfel că dintr-un bun contribuabil, ce și-a plătit impozitul în avans, Simona Halep s-a trezit executată pentru cei 5% (din milionul de lei câștigat în 2018) primiți ca bonificație pentru plata în avans. „ANAF s-a răzgândit și a cerut înapoi și suma pe care inițial o scutise de plată, plus alți aproape 80.000 de lei din scutirile de impozit din anii trecuți”, relatează sursa menționată.

Cum cei de la ANAF nu au putut să îi ofere mai multe lămuriri, Simona Halep a jucat „în decisiv” și a dat în judecată agenția, câștigând procesul atât în faza de fond cât și în apel.

ANAF scoate la vânzare un teren din curtea Schitului Sf. Treime din Constanța

Ioana Mihăilă recomandă testarea elevilor sub 12 ani

Ioana Mihăilă (captură video)

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă a afirmat într-un interviu acordat News.ro că își dorește reluarea procesului de testare pentru copii, în contextul în care Ministerul Educației crede că elevii vor începe anul școlar în formatul „față în față”, dar mai ales că și în România se așteaptă cel de-al patrulea val al pandemiei. De asemenea, Ioana Mihăilă a precizat că toamna nu va veni cu prea multe relaxări.

„Noi am făcut disponibile testările pentru copiii din şcoală încă de anul trecut, dorim împreună cu Ministerul Educaţiei să reluăm acest proces de testare pentru copiii şi personalul din şcoli care devine simptomatic. Vorbim de testele care sunt acreditate de forurile ştiinţifice europene, acele teste rapide antigen, dar, de asemenea, recomandarea noastră fermă şi discutată şi agreată cu Ministerul Educaţiei este să continuăm cu măsurile de prevenţie şi anume purtarea măştii, ventilaţia corespunzătoare a spaţiilor în care copiii îşi petrec timpul şi îşi desfăşoară activităţile, precum şi, în limita posibilităţilor, distanţarea fizică”, a declarat Ioana Mihăilă pentru News.ro.

Testare sub 12 ani, vaccinare pentru elevii peste această vârstă

De asemenea, ministrul Sănătății a precizat că acolo unde este posibil se are în vedere organizarea de cabinete pentru vaccinare, subliniind faptul că vaccinarea este un mijloc de prevenție a infecției cu noul coronavirus. „Plănuim să organizăm cabinete pentru vaccinare, acolo unde avem personal medical suficient, şi unde avem copiii care în acest moment au indicaţia de a fi vaccinaţi. Trebuie să înţelegem că vaccinarea la copii este, de asemenea, sigură şi că ea reprezintă un bun mijloc de prevenţie a infecţiei la copiii de peste 12 ani, cei care au acum indicaţie de vaccinare”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Reamintim că din această săptămână s-a început vaccinarea copiilor cu vârsta între 12 și 17 ani (inclusiv a celor care fac în acest an 18 ani, potrivit medicului Valeriu Gheorghiță), imunizarea urmând să se facă cu serul produs de Moderna, ce are rapel la 2 de zile.

Ministrul Educației crede că elevii vor reveni fizic în școli în septembrie

Educație sexuală vs educație sanitară. Cum plimbă politicienii cuvinte pe care NU le înțeleg

foto ilustrativ-Știri Botoșani

Primul reportaj în urma căruia am rămas cu un gust amar a făcut înconjurul țării. O tragedie, în fapt. Doi minori au ars de vii, din neglijența mamei, constatată definitiv de instanță. A șocat prin modul în care interpreta drama: „mai fac alții, la anul”

Era una dintre miile de femei din România care habar nu avea despre contracepție. Locuia într-o cocioabă și credea că „ toți copiii sunt de la Dumnezeu”(…)

Femeia respectivă avea nevoie de educație sexuală și sanitară. Termenii sunt total diferiți, iar politicienii plimbă cuvinte pe care nu le înțeleg sub pretextul că dezbat legi.

România, țara cu cele mai multe mame minore din Europa, cu cele mai multe cazuri de incest și de agresiune sexuală, a ajuns să tragă de niște cuvinte care nu schimbă cu nimic realitatea(…)

Noi nu știm să definim termenul educație, nu sex. Altfel, nu am avea atâtea discuții pe marginea unui subiect atât de firesc. Educația sexuală nu e sex, dar nici educație sanitară.

La educație sanitară înveți de ce e necesar să te speli pe mâini. La educație sexuală ar trebui ca omul să învețe să reintegreze cea mai puternică sursă de vitalitate, distrusă de ordinea patriarhală, de rușine, de vinovăție.

Iată cum definește un senator AUR efectele sexului: ( Mircea Dăneasa) „ Atunci când sinapsele sexuale se dezvoltă, creierul omului nu mai este apt pentru studiu!”. Ce păcat că e și pictor, iar sinapsele au mereu nevoie de deschidere!

Un alt senator, Titus Corlățean, spune că informațiile despre sexualitate sunt „mizerii neomarxiste”. Nu voi dezvolta aici conceptul de neomarxism, însă, cei care îl tot plimbă în discursuri îi dau o nuanță critică prin prisma acordării unor drepturi. Or, dreptul la educație și sănătate este garantat de Constituție.

Educație sexuală vs educație sanitară. Cum plimbă politicienii cuvinte pe care NU le înțeleg

Cifrele pe care statul le ignoră, confundând educația sexuală cu sexul, sunt negre: „ Avem cea mai tânără bunică din lume, de doar 23 de ani, cea mai mare incidență de cancer de col uterin. Aproximativ 700 de femei sub 15 ani, în fiecare an, devin mame” , este o parte dintr-un bilanț al neputinței noastre, prezentat de senatorul Irinel Darău.

În timp ce ne punem mâna la gură, din rușine, din nevoie de reflecție, fetele sub 12 ani din toată țara dau poze nud la întâmplare. Mai târziu, nu vor putea face diferența dintre abuz sexual și consimțământ sexual.

Suntem prima țară din Europa în care intanțele motivează consimțământul în cazul victimelor minore ale abuzului sexual. Un raport recent al Inspecției Judiciare a arătat asta. Are peste 300 de pagini și nu a pornit la inițiativa Consiliului Superior al Magistraturii, ci în urma unor materiale jurnalistice periodice, cu precădere publicate de publicația dela0.ro.

Jurnaliștii care nu scriu despre „vedete de hârtie au făcut eforturi în a intra în posesia mai multor documente-nepublice întotdeauna, pentru a arăta cum se investighează cazurile de agresiune sexuală cu minori. Motivarea unor judecători și încadrarea juridică a procurorilor l-au uimit chiar și pe președintele CSM, Bogdan Mateescu.

S-a propus modificarea Codului Penal. Cei care abuzează sexual minori sub 14 ani vor fi anchetați pentru viol, nu pentru act sexual cu minor. Astfel, politicienilor li s-a mai deschis o cale prin care să-și deblocheze sinapsele: modificarea Codului Penal propusă de CSM ar putea produce și efectul invers: ar însemna ca toate celelalte infracțiuni sexuale, cu victime mai mari de 14 ani, să fie catalogate acte sexuale consimțite. Cu alte cuvinte, clemență pentru agresori.

Suntem una dintre țările care nu poate pricepe că există și viol conjugal. La baza oricărei relații intime stă consimțământul-singurul criteriu de încadrare, de delimitare a unei fapte de o infracțiune. Prin urmare, neomarxismul, privit ca tirania majorității devine o sintagmă necunoscută pentru cei care ar trebui să vadă în educație singura șansă de evoluție(…)

API: „Mult prea des Poliția Română privește cu nepăsare”

Foto: Turnul Sfatului

Asociația Pro Infrastructură (API) afirmă, într-o postare pe Facebook, că doar autostrăzile nu sunt suficiente pentru a avea siguranță în trafic, cât și o mai mare atenție a conducătorilor auto. Și asta în contextul în care nu există zi fără cel puțin un accident rutier, fapt care arată că unii conducători sunt doar „posesori de permis”.

Totodată, API face un apel public către ministrul de Interne, Lucian Bode, cu privire la faptul că prea des Poliția Română privește cu „nepăsare și complicitate” încălcările legii.

 „Multitudinea de accidente rutiere recente, unde zeci de persoane și-au pierdut viața în urma coliziunilor frontale, precum și ciudatul fenomen de masă în care mai mulți șoferi au întors nonșalant pe Autostrada A2 mergând intenționat pe contrasens, ne îndeamnă să avem o discuție mai largă despre siguranță pe șosele.

Autostrăzile singure nu aduc izbăvirea de accidente mortale. E nevoie de disciplină în trafic care se obține prin aplicarea legii de către Poliția Rutieră și înăsprirea pedepselor pentru contravenții și infracțiuni în trafic”, au scris reprezentanții API, pe Facebook.

Bode să fie un exemplu pentru Poliția Română?

Cei de la API se întreabă dacă letargia polițiștilor este inspirată chiar de la vârful MAI, de la „ministrul adormit – la figurat – al internelor”, căci prea des Poliția Română „privește cu nepăsare și complicitate cele mai evidente încălcări ale legii: șoferi cu telefonul la ureche, alții fără centură sau cu farurile stinse. Oprind contravenienții polițistul poate verifica ITP-ul, starea anvelopelor și funcționarea luminilor. Acestea sunt acțiuni simple ce pot fi aplicate azi”, a transmis API.

„Domnule Bode, faceți ceva, orice, să dați un impuls Poliției Rutiere să aplice legea, chiar aia permisivă pe care o avem. Sancționând contravenienții pericol public veți salva viețile celor nevinovați.

Iar dacă timpul vă permite aplecați-vă asupra pedepselor din lege. Analizați cauzele pentru care atât de mulți dintre cei sancționați nu-și plătesc amenzile, iar șoferii care ucid din culpă o familie întreagă scapă cu câteva luni și alea cu suspendare. Domnule ministru, arătați-ne că vă preocupă, arătați-ne că lucrați”, a scris Asociația.

Mai mult, aceasta a ținut să precizeze că nu este doar vina pietonilor sau a bicicliștilor pentru accidentele mortale, așa cum lasă de înțeles ministrul Bode. „În ziua de după accidentele mortale rezultate din coliziuni frontale, domnul Bode face pe niznaiul și ne vorbește propagandistic despre principalele cauze ale acestora în opinia sa: indisciplina pietonilor și cea a bicicliștilor. Ave(a)m așteptări mai mari de la ministrul care are în subordine Poliția Rutieră!”, a concluzionat Asociația Pro Infrastructură.

Morți și răniți în accidente rutiere deși nu erau pe stradă ori trotuar

De altfel, au fost numeroase cazuri în care persoane ce nu erau participanți la trafic au fost accidentate, uneori chiar mortal, unele dintre ele fiind în casele sau curțile lor.

Iar cele mai recente și bizare situații au fost cele de la Baia Mare, cu doi tineri accidentați în timp ce se aflau într-un refugiu de autobuz, și tot de la Baia Mare, unde două fetițe au fost rănite după ce un tânăr de 19 ani, fără permis, care a intrat cu mașina în casa în care locuiau, dărând peretele peste acestea, ori cazul Văcăreni (județul Tulcea), unde o mașină care circula cu viteză a intrat în curtea unor localnici,  accidentul fiind soldat cu moartea a trei persoane între care și un copil de trei ani. Mai grav este că acest accident a fost transmis live de o persoană ce se afla pe bancheta din spate.

API: Mersul pe contrasens asimilat cu „tentativa de omor”

USR PLUS își va evalua miniștrii după Congres

Dacian Cioloș

Copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, marți seară, la Digi24, că reformele n-au avansat așa cum și-ar fi dorit formațiunea sa, motiv pentru care este necesară o evaluare a miniștrilor din coaliție, nu doar a unor miniștri. Mai mult, acesta a afirmat că nu vede la niciunul dintre colegii din coaliție vreun „apetit” pentru reformă, dând ca exemplu atât pensiile speciale cât și desființarea SIIJ.

„E devreme să facem genul ăsta de evaluare pe ministere. Avem discuții, dacă nu săptămânal, o dată la două săptămâni, cel puțin am discuții cu miniștri apropo de felul cum evoluează lucrurile. Cu siguranță, în toamnă o să ne facem propria noastră evaluare, și a miniștrilor noștri și a felului cum evoluează echipa pe care am trimis-o în Guvern. Va fi după congres. Va trebui o evaluare în coaliție a guvernului, ca atare, nu doar a unor miniștri”, a declarat Dacian Cioloș la Digi 24.

Totodată, acesta a subliniat faptul că reformele ce sunt trecut eîn programul de guvernare al coaliției sunt departe de a se întâmpla, iar acest lucru „se vede cu ochiul liber”, atât de cei de la guvernare, cât și de către români. „Reformele n-au avansat așa cum noi ne-am fi dorit. Mă refer la reforma administrației publice, o creștere a performanței prin depolitizare. Asta înseamnă organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor, mai ales la cele de conducere, claritate în evoluția profesională pentru cei care lucrează acolo, fără proptele politice sau sinecuri (…) fără lucrurile acestea n-avem cum să facem reforme eficiente”, a mai spus Cioloș.

Cât privește subiectul fierbinte legat de pensiile speciale, europarlamentarul a afirmat că „se bate pasul pe loc”, deși USR PLUS a tot insistat pe această temă. „E un grup de lucru care s-a constituit cu colegi din Parlament și cu Ministerul Muncii. Am discutat zilele trecute cu colegi din acel grup și n-au avansat discuțiile. Nu prea au fost disponibili ceilalți colegi să se întâlnescă.  Noi ne vom face temele și vom veni cu propria noastră analiză și propuneri concrete despre cum s-ar putea rezolva, dincolo de pensiile speciale ale primarilor, unde e nevoie pur și simplu de un vot în Parlament”, a spus Cioloș, subliniid faptul că deși au mai fost reacții din partea acestora, venea și precizarea unei analize cu atenția a oricărei propuneri, „ca să nu ne trezim în situația în care o propunere legislativă e contestată la CCR”.

Dacian Cioloș a decis: îi face concurență lui Dan Barna la șefia USR PLUS

Agenția Națională de Mediu, sub controlul lui Nelu Iordache

Groapa de gunoi de la Ulmeni (foto ISU Călărași)

Incendiul de la groapa ilegală din Ulmeni scoate la suprafață o serie de nereguli comise chiar de cei care ar trebui să aplice legea. Concret, Agenția Națională pentru Protecția de Mediu (ANPM) se află captivă unui grup de interese coordonat de Nelu Iordache prin numirea de către acesta în funcția de președinte al ANPM a lui Florin Gârbacea și în funcția de vicepreședinte a lui Eugen Ioan Cozma, relatează Gazeta de Știri.

Potrivit sursei citate, autorizarea directă a firmei Zero Waste Bucharest, o firmă de „apartament” înființată în 2020 (nu are niciun angajat, conform site-ului Ministerului de Finanțe) și deținută de Nelu Iordache prin interpuși, de către ANPM, cu semnătura lui Gârbicea, imediat după numirea sa în funcție, precum și reautorizarea ilegală a gropii de gunoi de la Ulmeni, arată direcția spre care se îndreaptă cei agenția. Cât privește gropa de gunoi de la Ulmeni, aceasta a fost închisă în urmă cu opt luni ca urmare a neîndeplinirii măsurilor stabilite de comisarii Gărzii Naționale de Mediu ce au efectuat controale la finalul anului 2020.

Incendiul de la Ulmeni, violent, a izbucnit la puțină vreme după ce a fost constatată îndeplinirea măsurilor de mediu de către Cassano Metal, una dintre cele două firme amendate în decembrie.

Mafia deșeurilor, controlată din interiorul Ministerului Mediului. Anchetă legată de colectarea și reciclarea fictivă a 38.000 de tone de deșeuri

Potrivit sursei menționate, deșeurile au fost autoincendiate chiar de societatea Cassano Metal. „Pentru a nu se putea stabili clar volumul acestora, nivelul evaziunii fiscale și al fraudării banilor publici, ușor determinabile în funcție de calcularea volumului deșeurilor de pe amplasamentul Utiltrailer și Cassano Metal. De asemenea, autoincendierea ascunde și reautorizarea Cassano Metal în urma îndeplinirii măsurilor de mediu care presupuneau reducerea volumului deșeurilor de pe amplasament.

Reducerea acestui volum a fost făcută într-un mod ilegal și premeditat în laboratoarele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și transpus în data de 2 august în devastatorul incendiu care micșorează volumul deșeurilor dar contaminează și asfixiază populația din jur”, potrivit Gazeta de Știri.

Asociația Cetățenească Ulmeni Călărași a tras „un semnal de alarmă”, dar degeaba

Încă de la înființarea acestei gropi, societatea civilă și-a arătat nemulțumirea asuprea modului în care o întreagă comunitate are de suferit, atât din punct de vedere vizual, cât și olfactiv. Asociația Cetățenească Ulmeni Călărași a arătat dezastrul în care acești oameni trăiesc, iar rezultatele studiului de sănătate publică au demonstrat faptul că populația din zonă este contaminată cu mercur, contaminare care poate produce leziuni cerebrale, renale și ale căilor respiratorii, cu plumb, care poate duce la îmbolnăvirea cu cancer iar o expunere de lungă durată poate avea efecte devastatoare asupra creierului, cu antimoniu, o substanță extrem de nocivă care poate cauza cancer, cupru care poate provoca ciroză, boala Wilson şi boala Alzheimer.

Totodată, aceștia au mai arătat că reautorizarea recentă a gropii de gunoi de la Ulmeni Călărași cât și incendiul de proporții din 2 august vor afecta și mai mult sănătatea comunității locale. De altfel, Asociația consideră că ministrul Mediului, Tanczos Barna și-a depășit atribuțiile în momentul în care a declarat că se caută soluții pentru ca gunoiul bucureștenilor să fie depozitat în alte județe, printre care și Călărași.

Mai mult, Asociația a precizat, printr-un comunicat de presă, transmis în luna iulie, faptul că locuitorii din Ulmeni sunt „afectați de mizeria și gunoaiele bucureștenilor, depozitate timp de 2 ani la marginea satului lor și îngropate în malul Dunării, ocazie cu care mediul a fost afectat ireversibil, pânza freatică a fost distrusă iar sănătatea oamenilor a fost pusă într-un permanent pericol”, în contextul în care începând din septembrie 2019 acest loc, sub pretextul sortării deșeurilor, a fost amplasată „cea mai periculoasă bombă ecologică din Europa, care a atins o suprafață de peste 100 de hectare și care generează o poluare permanentă, distruge sănătatea locuitorilor, contaminează pânza freatică și solul”, citează DC News.

Sancțiuni ale Gărzii Naționale de Mediu pentru două firme din Călărași

Primăriţa Lasconi anunţă „cea mai mare transformare în bine a Câmpulungului din ultimii 30 de ani”

Fosta ziaristă Elena Lasconi, primărița municipiului Câmpulung, se laudă pe Facebook cu depunerea celui mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Câmpulungului. Prin acest proiect școlile vor fi dotate cu tehnologie de ultimă oră.  

„Anul acesta, tot pentru copii, depunem cel mai mare proiect pe fonduri europene din istoria Câmpulungului, pentru dotarea şcolilor cu tehnologie de ultimă oră pentru că da, copiii noştri merită ce e mai bun. Ştiu că avem nevoie de multe: apă, canalizare, gaze, asfalt, bulevard, trotuare, piaţă şi lucrez la asta. O să vi le comunic atunci când o să avem finanţarea şi o să trecem la treabă. Cred că v-aţi săturat de “proiecte” şi promisiuni”, a anunțat Lasconi.   

„O să fie cea mai mare transformare în bine a Câmpulungului din ultimii 30 de ani”, a scris primărița. 

Ea le cere câmpulungenilor însă să aibă răbdare şi încredere.   

 „Am zeci de proiecte demarate. Şi dacă o să se concretizeze zece, deşi ţintesc sus, tot o să fie cea mai mare transformare în bine a Câmpulungului din ultimii 30 de ani”, a mai anunțat Elena Lasconi

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0 ° C
0.1 °
0 °
93 %
4.1kmh
100 %
mie
1 °
J
10 °
vin
10 °
S
10 °
D
9 °

Ultimul articol

AUR depune moțiune de cenzură împotriva unui ministru PSD

După succesul pe care l-au avut grație sprijinului PSD la adoptarea moțiunii simple împotriva ministrei USR Diana Buzoianu, parlamentarii AUR au trecut și la...

Grevă la compania de transport public din Constanța

Angajații CT Bus - compania de transport care operează în municipiul Constanța, sunt, pentru a doua zi consecutiv, în grevă. Ieri, compania anunța că este...

Fost ministru al Transporturilor, reținut; este acuzat că a încercat să-l mituiască pe directorul...

Răzvan Alexandru Cuc, fost ministru PSD al Transporturilor în guvernele Grindeanu și Tudose, a fost reținut ieri de procurorii anticorupție, într-un dosar de dare...