Iohannis: „O astfel de coaliţie are nevoie de timp până când se rodează”

Președinte a amintit de lupta din campania electorală, în care partidele aflate acum la guvernare s-au „duelat” în public

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că actuala coaliție de guvernare mai are nevoie de ceva vreme pentru a funcționa în parametrii optimi. De altfel, acesta a ținut să le amintească jurnaliștilor, prezenți la Parcul Național Comana, de lupta care s-a dat între toate partidele în campania electorală dinaintea alegerilor parlamentare, motiv pentru care sunt de înțeles divergențele care au mai apărut de la începutul guvernării comune.

„Să ne amintim cum a apărut această coaliţie şi cum s-au poziţionat unii faţă de alţii, cei care sunt acum împreună. Am avut la sfârşitul anului trecut campanie electorală şi aproape s-au duelat în public. Vă daţi seama că o astfel de coaliţie are nevoie de timp până când se rodează, până când mecanisemele funcţionează foarte bine. Şi având în vedere de unde am pornit, pot să spun, da, coaliţia funcţionează, dar nu funcţionează perfect”, a declarat Iohannis.

Iohannis despre reforme. „Toată lumea s-a lăudat că aşa va face”

De altfel, președintele a dat ca un simplu exemplu al „tatonării”: situația SIIJ, pe care toată lumea o vrea desființată, dar măsurile concrete încă lipsesc.

„Mai sunt multe lucruri care nu funcţionează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desfiinţată, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face, ministrul Justiţiei nu a găsit încă calea potrivită, legile justiţiei – nici nu există un proiect acceptat în coaliţie şi sunt şi eu nemulţumit de aceste lucru. Sunt şi alte, şi alte reforme care au fost promise şi deocamdată auzim că se întâlnesc şi se discută, deci mai este mult de lucru, dar această formulă sunt convins că poate să funcţioneze”, a explicat Iohannis.

Totodată, șeful statului a făcut și câteva precizări cu privire la acuzațiile lui Orban, legate de  „presiunile din exteriorul PNL”, liderul liberalilor atrăgându-le atenția celor din afara partidului „care-și bagă coada de două luni”, de când a început cursa dintre el și premierul Florin Cîțu.

„Eu nu am astfel de semnale și pot să vă spun că pun astfel de declarații pe seama ascuțirii luptei de tip campanie electorală. Aș fi intervenit de mult dacă aveam semnale. Lupta este o luptă internă pentru voturi. Și o competiție politică îi face pe cei implicați să caute explicații senzaționale. Mai mult nu e”, a declarat Iohannis, adăugând că în esență așa se desfășoară o campanie electorală. „Cu acuzații la adresă competitorilor, la adresa celeilalte echipe. Trebuie să privim lucrurile destul de relaxat și natural. Guvernarea nu a suferit. Pandemia este sub control. Dar cei care sunt în campanie, sigur au exact comportamentul de politician în campanie electorală. Cum se desfășoara competiția în partid este treaba partidului”, a mai spus șeful statului.

USR PLUS își va evalua miniștrii după Congres

Articolul precedentTanczos Barna intervine în scandalul gropii de gunoi de la Sinaia
Articolul următorPSD le cere miniștrilor Mihăilă și Cîmpeanu să ajungă la un acord clar privind testarea Covid