foto ilustrativ-Știri Botoșani

Primul reportaj în urma căruia am rămas cu un gust amar a făcut înconjurul țării. O tragedie, în fapt. Doi minori au ars de vii, din neglijența mamei, constatată definitiv de instanță. A șocat prin modul în care interpreta drama: „mai fac alții, la anul”

Era una dintre miile de femei din România care habar nu avea despre contracepție. Locuia într-o cocioabă și credea că „ toți copiii sunt de la Dumnezeu”(…)

Femeia respectivă avea nevoie de educație sexuală și sanitară. Termenii sunt total diferiți, iar politicienii plimbă cuvinte pe care nu le înțeleg sub pretextul că dezbat legi.

România, țara cu cele mai multe mame minore din Europa, cu cele mai multe cazuri de incest și de agresiune sexuală, a ajuns să tragă de niște cuvinte care nu schimbă cu nimic realitatea(…)

Noi nu știm să definim termenul educație, nu sex. Altfel, nu am avea atâtea discuții pe marginea unui subiect atât de firesc. Educația sexuală nu e sex, dar nici educație sanitară.

La educație sanitară înveți de ce e necesar să te speli pe mâini. La educație sexuală ar trebui ca omul să învețe să reintegreze cea mai puternică sursă de vitalitate, distrusă de ordinea patriarhală, de rușine, de vinovăție.

Iată cum definește un senator AUR efectele sexului: ( Mircea Dăneasa) „ Atunci când sinapsele sexuale se dezvoltă, creierul omului nu mai este apt pentru studiu!”. Ce păcat că e și pictor, iar sinapsele au mereu nevoie de deschidere!

Un alt senator, Titus Corlățean, spune că informațiile despre sexualitate sunt „mizerii neomarxiste”. Nu voi dezvolta aici conceptul de neomarxism, însă, cei care îl tot plimbă în discursuri îi dau o nuanță critică prin prisma acordării unor drepturi. Or, dreptul la educație și sănătate este garantat de Constituție.

Educație sexuală vs educație sanitară. Cum plimbă politicienii cuvinte pe care NU le înțeleg

Cifrele pe care statul le ignoră, confundând educația sexuală cu sexul, sunt negre: „ Avem cea mai tânără bunică din lume, de doar 23 de ani, cea mai mare incidență de cancer de col uterin. Aproximativ 700 de femei sub 15 ani, în fiecare an, devin mame” , este o parte dintr-un bilanț al neputinței noastre, prezentat de senatorul Irinel Darău.

În timp ce ne punem mâna la gură, din rușine, din nevoie de reflecție, fetele sub 12 ani din toată țara dau poze nud la întâmplare. Mai târziu, nu vor putea face diferența dintre abuz sexual și consimțământ sexual.

Suntem prima țară din Europa în care intanțele motivează consimțământul în cazul victimelor minore ale abuzului sexual. Un raport recent al Inspecției Judiciare a arătat asta. Are peste 300 de pagini și nu a pornit la inițiativa Consiliului Superior al Magistraturii, ci în urma unor materiale jurnalistice periodice, cu precădere publicate de publicația dela0.ro.

Jurnaliștii care nu scriu despre „vedete de hârtie au făcut eforturi în a intra în posesia mai multor documente-nepublice întotdeauna, pentru a arăta cum se investighează cazurile de agresiune sexuală cu minori. Motivarea unor judecători și încadrarea juridică a procurorilor l-au uimit chiar și pe președintele CSM, Bogdan Mateescu.

S-a propus modificarea Codului Penal. Cei care abuzează sexual minori sub 14 ani vor fi anchetați pentru viol, nu pentru act sexual cu minor. Astfel, politicienilor li s-a mai deschis o cale prin care să-și deblocheze sinapsele: modificarea Codului Penal propusă de CSM ar putea produce și efectul invers: ar însemna ca toate celelalte infracțiuni sexuale, cu victime mai mari de 14 ani, să fie catalogate acte sexuale consimțite. Cu alte cuvinte, clemență pentru agresori.

Suntem una dintre țările care nu poate pricepe că există și viol conjugal. La baza oricărei relații intime stă consimțământul-singurul criteriu de încadrare, de delimitare a unei fapte de o infracțiune. Prin urmare, neomarxismul, privit ca tirania majorității devine o sintagmă necunoscută pentru cei care ar trebui să vadă în educație singura șansă de evoluție(…)

Articolul precedentAPI: „Mult prea des Poliția Română privește cu nepăsare”
Articolul următorIoana Mihăilă recomandă testarea elevilor sub 12 ani
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”