-1 C
București
miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 878

Germania cere teste negative chiar și pentru vaccinați

Foto: Pixabay.com

Germania ar putea să ia o decizie considerată destul de controversată de unii, în condițiile trierii vaccinaților de nevaccinați. Mai exact, Frank Ulrich Montgomery, medic șef în Germania, cere ca toți cei care sosesc pe teritoriul țării, fie vaccinați sau nevaccinați, să fie testați. Montgomery consideră că acest pas ar fi unul rezonabil, în contextul tulpinii Delta care, potrivit statisticilor, a început deja să-și facă simțită prezența chiar și în cazul celor care deja s-au vaccinat.

Frank Ulrich Montgomery, medic șef în Germania: „Dacă vă puteți permite o călătorie în străinătate, vă puteți permite un test rapid”

„Toată lumea, fără excepție, care ajunge în țară trebuie să prezinte un test Covid negativ, inclusiv cei care au fost vaccinați și / sau s-au recuperat de la Covid”, a mai spus medicul german.

Cu toate astea, acesta a mai menționat și că și-ar dori ca, în cel mai scurt timp, persoanele vaccinate să beneficieze de mai multe drepturi, față de cele nevaccinate. Mongomery crede că în felul acest, campania de vaccinare ar putea să fie accelerată. Mai mult, oficialul din Germania a adus în discuție exemplul Franței unde nevaccinații nu mai pot merge la restaurant, cinema sau film.

Până în momentul de față, două treimi din populația Germaniei a fost vaccinată. Cu toate astea, se vrea ca numărul vaccinaților să crească, cel actual fiind insuficient.

În tot acest timp, tot în Germania, cei care se declară contra vaccinului protestează. Situația este cu atât mai gravă în Franța, unde protestele au umplut străzile capitalei franceze. De menționat că la acest protest au participat inclusiv celebrele „veste galbene”.

Germania cere teste negative chiar și pentru vaccinați / proteste anti vaccin Franța
Foto: Euronews

Citește și: Grecia, în focurile infernului: cetățenii Atenei sunt rugați să nu iasă din case și să nu deschidă ferestrele

În timp ce Cîțu se distrează la Electric Castle, AUR cere dreptul de a se distra la proteste

Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

O concluzie firească a mesajului publicat de cei de la AUR este că partidul îi cheamă pe oameni în stradă pentru a protesta împotriva interdicției de a… protesta în număr cât mai mare. Oricât de absurd ar suna, situația e cât se poate de reală și, ca obicei, pusă pe tapet de partidul condus de George Simion și de Claudiu Târziu.

AUR: „După ce a limitat numărul participanților la adunările publice la 500, Florin Cîțu a băgat capul în poză la Electric Castle, un eveniment care strânge zeci de mii de participanți anual”

Tot AUR sunt cei care își dar și răspunsul: „Explicația este una cât se poate de simplă: Cîțu se teme de românii care ar putea ieși la proteste în număr mare în Piața Victoriei, dar bagă capul în poze, în medii perfect controlate de securiștii săi, ca să pară că poporul îl iubește”.

Citește și: Cîțu a petrecut, împreună cu Boc, la Electric Castle

În acest context, partidul îi lansează o invitație lui Florin Cîțu, de a participa la, așa cum o numește AUR, Marea Adunare, întâlnire la care românii ar urma să întrebe, iar premierul să răspundă.

„Îl invităm pe Cîțu la testul adevărului: permite o Mare Adunare Națională în Piața Victoriei, pentru ca românii să își spună cuvântul în legătură cu toate măsurile luate în ultimul an și jumătate de guvernarea PNL ori construită în jurul PNL?”, au declarat reprezentanții partidului AUR.

Reamintim că, vineri seara, premierul Florin Cîțu a participat la Electric Castle, la Bonțida, alături de primarul Emil Boc. „Sunt bucuros că s-a putut face acest festival şi sunt bucuros că se pot face toate celelalte festivaluri. Mă aşteptăm să fie această atmosferă, chiar e plăcut”, a vineri spus Florin Cîțu, intervievat de un reporter PRO TV.

În timp ce Cîțu se distrează la Electric Castle, AUR cere dreptul de a se distra la proteste
Foto: Instagram Emil Boc

Citește și: Gabriela Firea s-a supărat pe Guvern: „Când vor fi gata centrele pentru mari arşi?”

Ginerele sindicalistului penal Liviu Luca, noul șef al DGPI

Colonelul Tiberiu- Silviu Dumitrache a câștigat concursul pentru șefia Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiind și singurul candidat. Dumitrache este împuternicit la șefia DGPI încă din ianuarie 2020 de către fostul ministru de Interne, Marcel Vela. 

Așa se face că la conducerea unuia dintre cele mai râvnite și controversate servicii de informații ajunge ginerele unui mare  și controversat lider sindical aflat acum în închisoare.

Tiberiu- Silviu Dumitrache  este ginerele lui Liviu Luca, fost lider sindical de la Petrom și unul dintre apropiații lui Sorin Ovidiu Vîntu. Luca se află în penitenciar unde execută mai multe pedepse.

Tatăl său este la fel de controversat ca și socrul său. Tatăl noului șef al DGPI este colonelul SRI în rezervă Gheorghe Dumitrache. Acesta a fost implicat în unul dintre cele mai cunoscute dosare penale în care au fost protagoniști ofițeri ai Serviciului Român de Informații. Gheorghe Dumitrache a fost condamnat în 2012, împreună cu generalul (r.) SRI Ovidiu Soare, la trei ani de închisoare cu suspendare.


Averea furată de Luca de la Petrom, în declarația de avere a șefului DGPI

În declația de avere a lui Tiberiu-Silviu Dumitrache apare un domeniu în județul Prahova, la Păulești, în suprafață de 31.565 mp, pe care e plasat un conac de 2.675 mp. 

Terenul și locuințele cu lift, piscină olimpică și heliport reprezintă donații făcute celor doi copii minori ai generalului Dumitrache de către bunicul Liviu Luca.  DIICOT susține că proprietățile i-au aparținut liderului sindical Liviu Luca.  Conform procurorilor, au fost construite cu bani furați de la membri de sindicat din OMV Petrom. Prin donația către copiii generalului Dumitrache, scrie DIICOT în rechizitoriu, de fapt „imobilul a ajuns iar în posesia lui Liviu Luca”.  

Soția lui Dumitrache, Roxana, fiica lui Liviu Luca, este patroana unei agenții de turism din Prahova, dar în același timp este și angajata Transgaz. Întâmplător, agenția de turism la care este unic acționar a câștigat un contract bănos cu Ministerul Apărării Naționale!

Umbrele(le) lui Vanghelie în PSD

Marian Vanghelie - Foto playtech.ro

Nu cred că există în România cineva care să nu fi auzit de Marian Vanghelie. Este unul dintre cei mai vechi PSD-iști, una dintre cele mai puternice voci, artizanul atâtor „combinații”. Marian Vanghelie era la un moment dat mai sforar decât Viorel Hrebenciuc. Marian știe că timpul nu iartă pe nimeni și încearcă din răsputeri să își pună oameni credincioși în funcții cheie din zona administrativă cu accente politico-financiare.

Atunci când însă trebuia să stea cât mai cuminte, Oana îl enervează atât de tare încât Marian, pentru câteva zile ține prima pagina a ziarelor, dar nu cu noutăți din procesele pe care le are ci pentru că este lovit puternic de gelozie. Gelozia, se știe, este perenă. Fie că mai poți sau nu, gelos trebuie să fii. Se mai știe ca Oana Mizil a ajuns la spital după o ceartă zdravănă cu Vanghelie. N-aș crede că a ajuns la spital pentru că era zdruncinată psihic. Însă lucrurile între cei doi evoluează bine, aceștia lăsând impresia că la iarnă vor fi deja soț și soție. Deci în viața de familie Marian încă mai are influență! Dar…

Mai are Vanghelie influență in PSD?

Multă lume îl consideră pe Vanghelie ca și ieșit din cărți din punct de vedere politic. Dar atentie, umbrele(le) lui Vanghelie în PSD sunt multe și sunt reprezentate de oamenii credincioși lui, de oamenii puși de el cu mult timp în urmă și rămași „la butoane” în diverse instituții ale statului.

Astfel, să nu uitam faptul că, undeva prin 2014 frații Pricopsitu au beneficiat de bunăvoința fostului primar pentru a demara afacerea care avea să le dea și porecla. Sursele noastre ne-au confirmat că Dan Cristian Popescu (fostul primar „de facto” al sectorului 2 in mandatul trecut) a ajuns in funcție doar după ce a luat „lumină” de la Vanghelie. Nu avem de unde să știm dacă relația lor a continuat și după, dar nimic nu sugerează că nu.

Fostul primar al sectorului 6, degrabă pierzătorul Gabriel Mutu l-a avut ca naș în PSD tot pe Marian Vanghelie. Acum senatorul Gabriel Mutu iși continuă activitatea total incognito in Senatul României. Mai sunt câțiva prieteni, cateva zeci, care îi mai dau câte un like pe Facebook.

Cumva, cei de mai sus, în mod normal, după atâția ani e posibil sa-și fi plătit datoriile morale dacă acestea au existat. Ce se va întâmpla însă cu cei care încă îi sunt datori (moral, evident) fostului primar?

Joacă Marian Vanghelie șah?

Chiar dacă nu joacă efectiv șah, pentru că e plicticos și la sfârșit nu te alegi decât cu o strângere de mână, știe regulile mult mai bine decât alții. Și își așează piesele cu măiestria atâtor ani de experiență. Fie ca sunt pioni sau nebuni, aceștia iși vor ajuta regele atunci când acesta o va cere!

Cosmin Marius Fodoroiu foto lumeapolitica.ro

Printre pionii…importanți de la sectorul 1, tot de Vanghelie „aranjati ” trebuie amintiți, Cosmin Fodoroiu și Petre Florin Manole, pentru prieteni, „Mexicanu’ „.

Fodoroiu a ocupat timp de 4 ani și jumătate, cât a durat mandatul primarului Tudorache, funcția de Director General la Direcția de Investitii, fiind astfel jupân peste banii celui mai bogat sector al capitalei. În 2017 CanCan il numea pe Fodoroiu copilașul lui Vanghelie. Nu vă inchipuiți că o dată cu venirea lui Armand, Fodoroiu a ajuns rău, nuu!

Petre Florin Manole foto Facebook

Manole, fost deputat în mandatul 2016-2020, este tot omul lui Vanghelie pentru că ascensiunea lui în politică a pornit în 2012 când a fost pus de Vanghelie pe un loc eligibil la Consiliul Local sector 5. Manole s-a făcut cunoscut abia anul trecut când a ieșit la iveală faptul ca a împrumutat, evident, pe persoană fizică (cum altfel? că doar Regele lui a împământenit expresia) partidul cu suma de aproximativ 50.000 de euro, bani strânși cu sudoarea frunții din munca la stat.

Astăzi, „Mexicanu’ „, adică alintatul ex-deputat ocupă funcția de președinte interimar al PSD sector 1. Din președinte interimar mai este un pas până la președinte plin, iar de acolo, Marian Vanghelie poate să devină (din nou) ce vrea el: primar, deputat, senator…Acum este un moment in care Vanghelie pare să fie jos, că l-au copleșit problemele…nici pe departe. Toți pionii vor deveni nebuni, vor parcurge tabla cu rapiditate și vor juca la șah! Nu la mat, matul in cazul ăsta nu este de niciun folos. Dar un șah continuu, da! Mult succes și viziune celor cu mintea încă limpede!

Și poate cel mai bun exemplu că Vanghelie există și azi în viața Bucureștiului este Adrian Criț. Acesta este din martie 2021 Directorul General al STB, impus de Nicușor Dan. Criț este nimeni altul decât omul „uns” de Marian Vanghelie în 2010 mare șef peste RATB, cum se numea la vremea aia societatea de transport a Municipiului București.

Deci, iată cum, prin acești oameni, Vanghelie continuă să existe, fiind astfel în continuare în cărți. Și, un adevăr dureros pentru conducerea PSD: Umbrele(le) lui Vanghelie în PSD există, se află, ascultă și probabil uneltesc…

Gabriela Firea s-a supărat pe Guvern: „Când vor fi gata centrele pentru mari arşi?”

Gabriela Firea / Foto: Facebook

Gabriela Firea se întreabă de ce nu asigură Ministerul Sănătăţii posturi suficiente pentru rezidenţii care vor să se specializeze în chirurgie cardiovasculară, oncologie pediatrică sau medicină de familie. În mod evident, supărarea fostului primar al Capitalei, actual senator din partea PSD, este îndreptată împotriva coaliției de guvernare, cea acuzată de politicianul social democrat că nu ar fi finalizat centrele pentru marii arși, printre altele.

Gabriela Firea: „Ce face Ministerul Transporturilor pentru bucureştenii care folosesc metroul, în condiţiile în care staţiile de pe noua magistrala V nu au autorizaţii de securitate la incendiu? Când vor fi realizate marcajele obligatorii pe autostrăzi, marcaje care pot salva vieţi?

Mai mult, Gabriela Firea pare îngrijorată și în legătură cu protejarea drepturilor angajaţilor microintreprinderilor, în raport cu angajatorii lor, amintind, de asemenea, că nici măcar interconectarea bazelor de date ale administraţiilor fiscale nu ar fi devenit realitate.

Sunt doar câteva dintre întrebările pe care le-am adresat membrilor Cabinetului Cîţu, a mai spus Gabriela Firea, menționând, de asemenea, că nu ar fi primit niciun răspuns, cu toate că termenul legal de răspuns ar fi expirat demult, motiv pentru care senatoarea a luat decizia de a-și expune nemulțumirile pe Facebook.

Acesta se referă la campaniile interne din partidele de coaliţie

Gabriela Firea

„Da, ştiu, reprezentanţii actualei Coaliţii sunt foarte ocupaţi cu campania electorală pentru alegeri. Pentru alegerile lor, Congresele lor, preşedinţiile lor. Între timp, vine valul IV, sunt inundaţii care lasă oamenii pe drumuri, avem locul I la accidente rutiere mortale în Europa, pacienţii cronici nu au medicamente, campania de vaccinare este un eşec! Guvernanţii au alte urgenţe. România poate să mai aştepte. Sau să îşi rezolve singură problemele”, a mai scris senatorul PSD, Gabriela Firea, pe Facebook, în încheiere.

Citește și: Cîțu, sigur pe sine: „Noi ne alegem echipa cu care vom conduce România în următorii opt ani”

Cîțu, sigur pe sine: „Noi ne alegem echipa cu care vom conduce România în următorii opt ani”

foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Premierul Florin Cîțu continuă să-și facă, cu orice ocazie primită, campanie electorală în interiorul partidului. „În primul rând, să nu uităm, aceste alegeri ale noastre sunt pentru a pregăti sau a da României conducerea în viitor. Asta facem”, a spus Cîțu, în Mureș, în cursul zilei de astăzi. Ba mai mult, premierul se declară sigur că, în acest moment, se fac trierile pentru noua echipă care va conduce România în următorii opt ani. „De aceea am ţinut să fiu în ţară, pe unde am putut, de fiecare dată pentru că este important ca românii să vadă cine vor fi liderii care vor moderniza România”, a mai explicat Florin Cîțu.

În ciuda atacurilor tot mai dese, venite din ambele tabere liberale, Florin Cîțu susține că vrea unitate

Cu toate că, în ultima perioadă, Partidului Național Liberal i-a lipsit unitatea, tocmai din cauza luptelor interne pentru șefie, Cîțu le-a cerut colegilor să fie uniţi, „suntem uniţi, dar trebuie să fim uniţi în continuare pentru că urmează bătălii grele în perioada următoare. Să rămâi la guvernare opt ani nu este uşor, dar este un obiectiv ambiţios pe care vreau să ni-l asumăm cu toţii. Şi nu putem să îl atingem decât dacă suntem împreună”, a mai spus premierul.

La rândul lui, Ludovic Orban a afirma că până la congres mai e un pic de timp, așadar, „din cauza asta”, are intenția de a-și prezenta proiectul abia după depunerea moţiunilor la comisia de organizare a congresului. Mai exact „în viitoarea deplasare prin toate filialele judeţene în care voi prezenta moţiunea pe care o susţin. Ce vreau să vă spun din capul locului este un lucru simplu şi de bun simţ. Pe mine mă cunoaşteţi, ştiţi ce pot, ştiţi cine sunt, ştiţi că pentru mine a funcţionat un slogan care îl parafrazez nimic pentru mine, totul pentru PNL. Şi totul pentru România”, a spus Ludovic Orban.

Citește și: Grecia, în focurile infernului: cetățenii Atenei sunt rugați să nu iasă din case și să nu deschidă ferestrele

Grecia, în focurile infernului: cetățenii Atenei sunt rugați să nu iasă din case și să nu deschidă ferestrele

Situația incendiilor din Grecia devine din ce în ce mai greu de suportat. Aerul din capitala elenă a devenit aproape irespirabil din pricina focurilor ce amenință să intre în oraș. Suburbiile Greciei se confruntă, în acest moment, cu o situație critică.

Autoritățile din Grecia au emis o avertizare: „Închideţi toate geamurile şi nu ieşiţi din case”

Flăcările au ars toată noaptea trecută, astfel că locuitoriii suburbiilor Atenei au fost sfătuiți să nu deschidă geamurile și, sub nicio formă, să nu iasă din case. Mai mult, autoritățile și-au manifestat îngrijorarea cu privire la ziua de astăzi, zi în care focurile ar trebui să fie lichidate pentru ca situația să nu devină critică. „Dacă nu reuşim să controlăm incendiul azi, vom avea o mare problemă”.

Există, totuși, și o veste bună! Pe parcursul nopții, vântul s-a mai domolit, astfel că pompierii au mai multe șanse de a stinge incendiile astăzi.

Incendiul persistă, în continuare, și pe insula Evia, dar și în imediata apropiere a orașelor Peloponez, Sparta și Olimpia.

Grecii mulțumesc României pentru ajutorul acordat

„Noi am înaintat oferte de ajutor, dar depinde ce se acceptă. Noi am înaintat o propunere de a da un modul, cu 112 pompieri, mai multe echipamente și mașini”, declara, în urmă cu două zile șeful DSU, Raed Arafat, într-o conferință de presă. Arafat a mai spus că, într-o primă instanță, detașările de pompieri se vor desfușura pe parcursul a zece zile, cu posibilitatea ca perioada să fie prelungită, dacă incendiile nu vor fi stinse.

Între timp, echipele de intervenție din România au ajuns la fața locului, iar grecii au mulțumit țării noastre pentru ajutorul acordat. „Thank you, guys!” a scris unul dintre utilizatori.

Autoritățile din Grecia au emis o avertizare: „Închideţi toate geamurile şi nu ieşiţi din case"

Citește și: România va da o mână de ajutor țărilor afectate de incendii

Suplimentare de buget pentru modernizarea Portului Tulcea!

3. Imagine centrala port

Consilierii judeţeni tulceni, întruniţi în şedinţă extraordinară vineri, au aprobat, în unanimitate suplimentarea bugetului pentru proiectul ”Modernizarea Portului Tulcea – de la Mm 38+1530 – la Mm 38+800”.

Votul consilierilor judeţeni tulceani a fost doar o simplă formalitate, şi asta pentru că Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, prin adresa nr.30621/27.07.2021, aprobase propunerea de modificare a Contractului de finantare nr.32/14.05.2019 pentru proiectul ”Modernizarea Portului Tulcea – de la Mm 38+1530 – la Mm 38+800” cu majorarea valorii la categoria „constructii si instalatii” cu suma de 23.732.683,22 lei.

Ce se modifică în proiect din punct de vedere financiar

Potrivit proiectului supus votului şi dezbaterii, indicatorii iniţiali din documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii erau:
a) Indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiţii, exprimată în lei, cu TVA şi, respectiv, fără TVA, din care construcţii-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general:
Valoarea totală a obiectivului de investiţii, inclusiv TVA: 183.195.724 lei,
din care C+M: 154.930.478 lei,
Valoarea totală a obiectivului de investiţii, fara TVA: 154.185.512 lei,
din care C+M: 130.193.672 lei,

b) Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimata în luni: 36 luni

Indicatorii actualizati ai documentatiei tehnico economice:
a) Indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiţii, exprimată în lei, cu TVA şi, respectiv, fără TVA, din care construcţii-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general:
Valoarea totală a obiectivului de investiţii, inclusiv TVA: 204.150.481,24 lei,
din care C+M: 176.153.153,26 lei,
Valoarea totală a obiectivului de investiţii, fara TVA: 171.792.421,15 lei,
din care C+M: 148.027.859,87 lei,

b) Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimata în luni: 36 luni

Ce se urmăreşte a se realiza prin noul proiect

Potrivit Notei de fundamentare ce a stat la baza proiectului de Hotărâre de Consiliu Judeţean, proiectantul propune, pentru amenajarea platformei falezei aferentă
tronsoanelor 2 ÷ 6, următoarele soluţii tehnice:
 Sistemul pietonal pe platforma adiacentă, realizată din pavele din piatră naturală (granit), cu grosime de 8 cm, 300 x 300 mm);
 Stâlpi pentru iluminat exterior faleză şi danele de acostare – stâlpi din oţel inoxidabil cu înălţimea de 12 m, echipaţi cu surse de iluminat tip LED 4×94 W, 4×9732 lm;
 Parapet de protecţie, prevăzut la marginea dinspre Dunăre a falezei, din fontă cenuşie FC250 zincat termic şi vopsit în câmp electrostatic, culoare gri antracit.
AVANTAJELE SOLUŢIEI PROPUSE
Pavele din piatră naturală – granit
 durată de viaţă mai mare
 rezistenţă foarte mare la acţiunile mecanice şi la trafic
 rezistenţă foarte mare la îngheţ – dezgheţ
 întreţinere uşoară
 arhitectură peisagistică mult îmbunătăţită pentru faleză
Stâlpi din oţel inoxidabil echipaţi cu surse de iluminat tip LED 4×94 W, 4×9732 lm
 durabilitate mai mare
 calitate superioară
 întreţinere mai uşoară
Parapet de protecţie, din fontă cenuşie FC250 zincat termic şi vopsit în câmp electrostatic, culoare gri antracit
 calitate superioară
 durata de viaţă şi protecţie împotriva coroziunii este de 60 – 80 ani
 întreţinere mai uşoară – revopsirea se face în medie la 8 – 10 ani
 arhitectură peisagistică mult îmbunătăţită pentru faleză
Prin propunerea de optimizare a proiectului durata estimată de execuție a obiectivului de investiții se reduce de la 36 la 35 luni.

Am pretenția că scriu pentru oameni deștepți, care nu citesc doar titlul – 2

Sursă foto: www.europafm.ro
Sursă foto: www.europafm.ro

Scriu pentru oameni deștepți.

Care nu citesc doar titluri, ci și cuvinte.

Da, știu, mă repet.

Am citit comentarii care mă acuzau de ”părtinire”. Indiferent de subiect/partid/doctrină.

Fiecare dintre noi poate fi părtinitor. Diferența dintre mine și tine este că tu, care citești, ai opinia ta, proprie și personală, pe care ceea ce scriu eu o poate aproba sau infirma. Eu, din spatele tastaturii (dar care respect deontologia) nu pot face decât să te informez.

Am și eu, ca oricare altul, convingeri personale. Cred într-un subiect/partid/doctrină.

Dar sunt atât de idealistă (unii ar spune, probabil, ”proastă”), încât cred cu adevărat că cineva care se crede (câtuși de puțin) jurnalist nu poate decât să informeze, nu să încerce să persuadeze.

Oamenii deștepți citesc, înainte de a se lăsa convinși

Repet: citiți, înainte de a vă da cu părerea. Citiți tot, până la capăt. Căutați toată informația despre subiectul care v-a captat atenția. Tot. Absolut tot. Și adevăruri, și conspirații, și păreristică. Tot. Înainte de a trimite și altora. Înainte de a vă face o părere.

Informația e putere. Dar nu informația din bula în care trăiți. Și, mai ales, nu din bula în care citiți doar titluri și le dați mai departe.

Dacă titlul meu era ”Ești foarte deștept dacă citești asta”, probabil că aș fi avut sute de ”distribuiri”. Nu mai credeți tot ce vă dă, ușor, orice rețea de socializare.

Aș putea spune acum: dfkjvefjgpboedhgbovfhgonkndvhgoujgolvjtoglnjtponlgjvtmvljgvplșfkcsgprșfjffmcprrjnșoofhvlihgvkbfgvkjfvkjfmbvkjcjbnvmzcxbvljzgfussgfzsjgfbjksfbvzjfvbkzsgfvhjbkcn cb liufhvuisfshvusbjkvknmșl  pokfțpoZDKDF poOKd ȚȚAKDF pjkd fkhigjhrpifh ihfisdhffisdhcpiodn kczn oicxn ihifh98fhgpisfhnv 9hfkh wpviokjrspoil

VĂ VINE SĂ CREDEȚI?

Am citit atât de multe ”știri” în ultimul timp în care titlul nu avea nicio legătură cu subiectul, încât mi-e scârbă.

Mi-e scârbă pentru că, în ciuda faptului că nu m-am numit niciodată ”jurnalist” pentru că am absolvit o facultate care mi-a dat această diplomă, sau că am profesat (destui) ani în domeniu, păstrez respectul profesiei, mai mult decât mulți ”consacrați”.

Dacă ați citit până la final, n-ați citit niciun autoproclamat jurnalist. Ați citit un neofit, care nu încearcă să vă convingă să gândiți ca el. Doar să gândiți, și asta ar fi de ajuns.

Începând cu 7 august, constănțenii pot asculta muzică de fanfară în mai multe locații

Începând de astăzi, 07 august 2021, constănțenii se vor putea bucura, în serile de weekend, de ritmurile Fanfarei Muzica Apelor, care va susține concerte în diferite locații din județul Constanța. Așadar, iubitorii muzicii de promenadă se vor putea simți vibrațiile acestei muzici timp aproape o oră, timp în care instrumentiștii profesioniști vor îmbina în mod armonios binecunoscutele marșuri militare cu ritmuri de vals, folclor stilizat, jazz și alte melodii ritmate din repertoriul național și internațional.

Prin această iniţiativă se încearcă recreerea atmosferei din perioada interbelică când, în fiecare duminică, lumea bună a Constanței se aduna la foișoare pentru a asculta muzica de fanfară, cea care se potrivește perfect cu atmosfera estivală, de la mare.

Programul concertelor de fanfară din Constanța este următorul:

  • Sâmbătă, 07 august 2021, ora 19.30: Platoul din fața Primăriei Constanța
  • Duminică, 08 august 2021, ora 20.00: Portul Turistic Mangalia
  • Sâmbătă, 14 august 2021, ora 19.30: Parcul Cazinou din Eforie Sud
  • Duminică, 15 august 2021, ora 20.00: Piațeta Cazinou din Stațiunea Mamaia
  • Sâmbătă, 21 august 2021, ora 19.30: Piațeta Casei de Cultură din orașul Năvodari
  • Duminică, 22 august 2021, ora 19.00: Faleza Cazinou din Constanța

Cîțu a petrecut, împreună cu Boc, la Electric Castle

Foto: Instagram Emil Boc

Ieri seară, premierul Florin Cîţu a mers la festivalul Electric Castle. Festivalul are loc, în această perioadă, la Cluj-Napoca. Așa cum era de așteptat, Cîțu a venit la festival însoțit de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, unul dintre cei mai mari susținători ai acestuia pentru șefia Partidului Național Liberal.

Electric Castle se desfășoară între 6-15 august, în mai multe locuri din localitatea Bonţida şi municipiul Cluj-Napoca.

Florin Cîțu și Emil Boc s-au fotografiat împreună, acompaniați de mai mulți prieteni de-ai celor doi

„Sunt bucuros că s-a putut face acest festival şi sunt bucuros că se pot face toate celelalte festivaluri. Mă aşteptăm să fie această atmosferă, chiar e plăcut”, a spus Florin Cîțu, intervievat de un reporter PRO TV.

Ulterior, edilul Clujului, Emil Boc, a publicat o fotografie pe Instagram, împreună cu premierul și cu alți câțiva oameni. „Împreună cu premierul Florin Cîţu şi mulţi alţi prieteni la Electric Castle. Atmosferă superbă”, a scris primarul Emil Boc pe Instagram.

În momentul de față, situația festivalurilor este îndelung dezbătută în spațiul public. Mai exact, în timp ce festivalurile se pot desfășura la capacitate mare, nu același lucru se poate spune și despre proteste, unde numărul maxim de participanți este de 500 de persoane.

Ieri, Asociația Accept acuza Primăria Capitalei că nu a autorizat desfășurarea PRIDE-ului, programat în această lună. În timp ce PMB și-a motivat decizia prin respectarea numărului maxim de participanți, număr imposibil de ținut în frâu, în cazul marșului comunității LGBTQ+, societatea civilă a adus în discuție festivalurile, unde numărul maxim de participanți este mult mai mare. Trebuie menționat faptul că, în cazul unui marș, indiferent de natura acestuia, nu se poate ține o evidență clară a vaccinaților și a nevaccinaților, de vreme ce, în cazul festivalurilor, schema completă de vaccin reprezintă o condiție esențială de acces.

Citește și: Ministerul Energiei a cheltuit 63 de milioane de lei pentru a le închide gura angajaților de la Complexul Energetic Hunedoara

Ministerul Energiei a cheltuit 63 de milioane de lei pentru a le închide gura angajaților de la Complexul Energetic Hunedoara

Foto: preluare Mesagerul de Hunedoara

Peste Complexul Energetic Hunedoara s-a tras cortina. Astfel, 1.411 de angajați au rămas fără locuri de muncă, în județ. Autoritățile din Ministerul Energiei au rămas indiferente protestelor sindicatelor, decizia rămânând oficială. Cu toate astea, ministerul a găsit o cale de a închide, cel puțin temporar, gurile protestatarilor care contestau închiderea Complexului Energetic Hunedoara: dându-le bani.

Angajații de la Complexul Energetic Hunedoara au primit 63 de milioane de lei

Vorbim, în acest caz, de sume compensatorii, în valoare de 10.000 de euro, de angajat. Aceștia au primit suma menționată anterior în cont, din cei 10.000 de euro fiecare salariat primind 44.998 lei, în urma impozitării cu 10%. 1.411 de angajați disponibilizați au beneficiat de acești bani.

În plus, toți cei disponibilizați de la CEH vor beneficia de o îndemnizație lunară de 3.000 lei, timp de doi ani. Dacă în acest timp, beneficiarii vor dori să se angajaze, vor continua să primească bani, însă numai jumătate dintre aceștia, putând să cumuleze această sună cu salariul obținut de la noul loc de muncă.

„Astăzi, (n.r.-ieri) Guvernul României a plătit prima tranșă de bani pentru a închide în liniște Complexul Energetic Hunedoara, Termocen­trala Mintia și mineritul din Valea Jiului. La un preț de 45.000 lei/salariat, astăzi creștem cu 1.477 numărul șomerilor în județul Hunedoara.În următorii ani, cu aceeași bani vor fi trimiși acasă ceilalți 2.800 salariați ai CEH. Acest guvern a șters Hunedoara de pe harta energetică a României, dar și România de pe harta energetică a Uniunii Europene. Prețul unui MW bate record după record de la o zi la alta, depășind 1.000 lei/MW, iar importul de energie înlocuiește capacitățile românesti pe bază de cărbune. Urmează închiderea CEO, tot în liniște, deci stingem lumina în România cu acceptul nostru”, a declarat Cristian Iștoc, fost lider sindical al Termocentralei Mintia, citat de Mesagerul de Hunedoara.

Citește și: Cum să bagi sub preș 2 milioane de euro. Complexul Energetic Hunedoara a importat cărbune la prețuri uriașe

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-1 ° C
-1 °
-1 °
100 %
2.6kmh
100 %
mie
2 °
J
10 °
vin
10 °
S
10 °
D
8 °

Ultimul articol

Grevă la compania de transport public din Constanța

Angajații CT Bus - compania de transport care operează în municipiul Constanța, sunt, pentru a doua zi consecutiv, în grevă. Ieri, compania anunța că este...

Fost ministru al Transporturilor, reținut; este acuzat că a încercat să-l mituiască pe directorul...

Răzvan Alexandru Cuc, fost ministru PSD al Transporturilor în guvernele Grindeanu și Tudose, a fost reținut ieri de procurorii anticorupție, într-un dosar de dare...

Kelemen Hunor: „Cred că din ianuarie-februarie vom avea o scădere a inflaţiei”

Liderul UDMR, formațiune-parte a coaliției de guvernare, a vorbit aseară despre previziunile economice ale țării, în raport cu măsurile de austeritate impuse. Potrivit lui Kelemen...